DISTRUGATORUL DE FORTIFICATII

Despre tunurile fabricate de catre Krupp, renumite in toata lumea, am mai vorbit in articole anterioare. Asa cum bine se stie, aceasta companie privata a excelat in producerea de guri de foc de mare calibru, si-asta inca din anul 1867 cand a uimit Lumea Militara la Expozitia Mondiala de la Paris cu un imens obuzier din otel (pe-atunci tunurile erau din fonta, tevile neavand rezistenta necesara. Armata franceza avea sa plateasca pretul in razboiul cu Prusia, si-asta fiindca au avut tunuri majoritar din fonta, pe cand prusacii introdusesera tunurile cu teava din otel, muult mai rezistente. Si, bineanteles, calea ferata si trenul), calibrul 280 mm, cu incarcare pe la culata, fabricat la Essen, cantarind 120 de tone, capabil sa traga un proiectil cu greutatea de 454 kg, cel mai mare la acea data, la aproximativ 5/8 km distanta (la doar un an distanta, avea s-apara un obuzier Krupp si mai puternic, de 136 tone greutate, proiectilul cantarind 907 kg).

                                                                          KRUPP 1867

Acest imens obuzier a si fost, dealtfel, vedeta expozitiei, fiind destinat artileriei de coasta (interesant este faptul ca ofiterii francezi prezenti la expozitie nu prea i-au dat atentie, acestia ocupandu-se cu fermecarea doamnelor si a domnisoarelor, treburi galante fara nici o conotatie militara. Rau au facut, peste doar trei ani prusacii aveau sa bombardeze Parisul cu acest tun imens, francezii suferind o infrangere umilitoare. Victor Hugo, prezent la expozitie, chiar si-a batut joc de imensele tunuri prusace realizate de Krupp, spunand ca acestea „Nu sunt decat un imens balon de sapun, nu vor fi eficiente in a opri Progresul”. Nu l-au oprit, l-au impulsionat, cel putin in Lumea Armelor… Interesant este faptul ca la expozitia de la Paris din anul 1855, podeaua a crapat sub greutatea blocului de otel Krupp, ceea ce-a produs senzatie in presa vremii si o binevenita reclama pentru companie). Ei bine, Krupp a continuat dea lungul anilor constructia/dezvoltarea de guri de foc de mare calibru (iata doar cateva exemple -calibrul 355 mm, 1880/152 mm, 1870-1871, cu care i-au facut praf pe francezi/210 mm, 1870), ducand la imensele guri de foc montate pe platforme/vagoane de cale ferata din WW I/II, cu caracteristici infricosatoare (spre exemplu, Paris Gun-210 mm, 130 km raza de actiune, deja pomenit intr-un articol anterior). Astazi ne vom opri asupra celui mai mare tun realizat vreodata dispus pe platforma de cale ferata, o arma absolut fantastica ca performante si caracteristici, insa inutila din punct de vedere strategic. Aceasta arma este, bineanteles, Krupp/Germania, si-a fost realizata cu un singur scop, distrugerea fortificatiilor Liniei Maginot, numele sau, SCHWERER GUSTAV/GUSTAV CEL MARE/MARELE GUSTAV.

Decizia realizarii sale a venit odata cu renasterea industriei de razboi germane, pana in 1940 industria germana, cu deosebire concernul Friedich Krupp AG (prima otelarie a fost infiintata pe 20 noiembrie 1811 la Essen –orasul apartinea la acea veme Marelui Ducat Napoleonian de Berg -de catre Friedrich Krupp, pe-atunci in varsta de 24 ani. Otelul Krupp este renumit in lume, reteta sa este si astazi strict secreta, fiind elastic si maleabil. Oricum, toti industriasii Krupp au fost obsedati de realizarea celui mai bun otel, ceea ce-au si facut. Inca de la inceput, Krupp a cerut muncitorilor sai seriozitate, loialitate si neimplicare in activitati politice, ceea ce-a facut ca acesti lucratori de inalta clasa sa fie o comunitate aparte in tagma muncitorilor –acestora li se spunea „Kruppieni”), realizand cateva tunuri de mare calibru pe baza experientei dobandite in WW I, studiile cu privire la noi astfel de arme debutand inca din 1934 –cel mai probabil la cererea OKW, studii ce-aveau sa duca la eroul articolului de fata, cel mai mare tun devenit operational realizat vreodata pe Terra, Schwerer Gustav, calibrul 800 mm/80 cm. N-a fost totusi cel mai mare, aceasta onoare revenindu-i lui Tzar Pushka/Tunul Tarului, calibrul 890 mm, realizat din bronz, un singur exemplar produs in 1586 ce probabil n-a tras niciodata, in prezent monument in Moscova –si despre acesta am vorbit intr-un articol anterior. Teoretic era capabil sa traga o ghiulea de 800-1000 kg greutate.

Povestea lui Gustav cel Greu/Mare si a „sorei” sale nenascute, Dora, a ramas multi ani o enigma, planurile tehnice pierzandu-se la sfarsitul razboiului. Asta nu inseamna ca Aliatii n-au stiut de existenta lor, chiar l-au capturat pe Gustav in bucati (a fost capturat de catre americani, acestia au ramas masca cand au vazut teava imensa), “perechea” sa, Dora, nefinalizata cel mai probabil, fiind distrusa de catre germani pentru a evita capturarea de catre sovietici (Gustav a fost facut bucati prin explozie, fiind gasit de catre US Army pe data de 22 aprilie 1945 intr-o padure, la 15 km de Auerbach. Dora, parti ale acesteia, au fost gasite de catre sovietici, nefiind finalizata. Sovieticii, bineanteles, stiau de existenta acestor tunuri, insa expertii lor n-au putut sa inteleaga de ce armata germana a vrut asa ceva, o risipa inutila de materii prime, timp si bani, in conditiile in care bombardierele puteau face lesne acelasi lucru –bombardament de raza lunga…Realitatea este ca Wehrmacht-ul nu l-a vrut, ci Hitler in megalomania si nebunia lui, ofiterii germani fiind constienti de faptul ca era inutil. Interesant este faptul ca aceste tunuri au fost oferite gratis de catre Krupp lui Hitler, pentru a demonstra sustinerea efortului de razboi –a fost o miscare inteligenta, contractele cu armata germana inmultindu-se substantial, Krupp facand bani grei in urma razboiului, ceea ce-avea sa-l bage-n Tribunal dupa Capitulare. Totusi, nu-i o certitudine, unele surse mentionand faptul ca aceste tunuri au fost platite de catre nazisti, ceea ce este foarte probabil. Pentru mintile logice din Wehrmacht, Gustav si Dora fara protectie aeriana, infrastructura feroviara adecvata, suport tehnic si logistic nu reprezentau nimic altceva decat o mare durere de cap…Oricum, Gustav a costat Krupp/guvernul nazist suma imensa de 7.000.000/10.000.000 RM. Asta nu prea a contat, in 1942 Krupp prezentandu-i lui Hitler schitele unui tun si mai mare, avand teava marita la 84 m, ce-ar fi fost capabil sa traga la 150 km distanta exasperandu-l pe Ministrul Armamentului, Albert Speer, acesta fiind constient de faptul ca-i…inutil. A ramas doar la nivel de intentie).

                                                               Schwere Bruno Kanone

Abia la sfarsitul anilor *50, dupa ce Germania de Vest a inceput sa-si revina in urma masivului ajutor american, au inceput s-apara date cu privire la extraordinarele guri de foc realizate si folosite de germani (aceste guri de foc dispuse pe platforme de cale ferata au fost dezvoltate incepand din anul 1936, in cadrul Sofort-Programm/Program de Urgenta, destinat innoirii artileriei feroviare. Productia de tunuri pe calea ferata a fost in perioada 1939-1944, urmatoarea: 20,3 cm-K (E) -E/Eisenbahnlafette/Montat pe calea ferata, calibrul 203 mm, 8 exemplare produse de catre Krupp, 4-1941/4-1942, raza maxima de actiune 37 km; 21 cm-K.12N (E), calibrul 211 mm, un exemplar produs de catre Krupp in 1941, raza maxima de actiune 115 km; 28 cm-kz-Br.-K. (E)/28 cm Schwere Bruno Kanone, calibrul 280 mm, doua exemplare produse de catre Krupp in 1937/1938-1941, raza maxima de actiune 35,70/36 km; 28 cm-kz-Br.-K.n. (E)/28 cm Schwere Bruno Kanone Neue, calibrul 280 mm, trei exemplare produse de catre Krupp in 1940-1941, raza maxima de actiune, probabil 43/46,60 km; 28 cm-K.5 (E)/Krupp K.5/Leopold, calibrul 280/283 mm, 28 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1936/1937/1939-1943, raza maxima de actiune 62-64 km. Productia este incerta, notificate sunt doar 17 exemplare in evidentele Krupp, dupa cum urmeaza: 1939 -2 unitati/1940 -3 unitati/1941 -2 unitati/1942 -8 unitati/1943 -2 unitati. Americanii au suferit in ianuarie 1944 din cauza celor doua tunuri K.5 aflate intamplator in Italia, pe care le-au poreclit Anzio Annie si Anzio Express, germanii tragand asupra lor de la 45 km distanta. Cele doua tunuri fusesera aduse in Italia in vederea expedierii in Africa de Nord, insa au ramas aici deoarece Rommel capitulase intre timp; 31 cm-K.5 Glatt (E), calibrul 310 mm, 2 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1941-1944, raza maxima de actiune 127-130-150 km; 38 cm-Siegfried (E), calibrul 380 mm, 3/4 exemplare produse de catre Krupp in perioada 1939/1941-1943, raza maxima de actiune 55-56 km. In evidentele Krupp apar doar trei exemplare produse, 2 -1942/1 -1943; 80-cm-Dora (E), calibrul 800 mm, 2 exemplare preconizate, unul produs in perioada 1937/1938-1941, numit Marele Gustav. Dora urma a fi nr.2, insa a fost nefinalizat, cel mai probabil. Gustav a fost realizat in ani multi, si-asta fiindca germanii au trebuit sa proiecteze/realizeze piesele masive de otel si trenul cu vagoane speciale –aceste vagoane aveau 40 de osii/80 de roti, necesitand cale ferata speciala, avand 4 linii paralele -2 stanga/2 dreapta. Exista surse care mentioneaza c-a fost realizat si Dora, insa este incert acest lucru.Cert este faptul ca Gustav a existat, fiind folosit pentru prima data la asediul Sevastopolului/Crimeea/URSS.  

                                                                         Krupp K.5/Leopold

  Aceste tunuri speciale faceau parte din Eisenbahn-Artillerie-Abteilungen des Heeres/Divizioane de Artilerie pe Cale Ferata ale Armatei, infiintate cel mai probabil in 1938, insa datele cu privire la acestea sunt inca neclare. In 1938 s-au infiintat, cu certitudine, trei baterii, numite Eisenbahn-Artillerie-Batterie/Baterie de Artilerie pe Calea Ferata, fiecare avand in dotare cate doua tunuri pe vagoane feroviare, numite in evidentele militare Eisenbahngeschutz/Tun pe Calea Ferata –Bateria 701 -2 exemplare “21 cm K.12 (E)”/ Bateria 710 -2 exemplare “28 cm K.5 (E)”/ Bateria 713 -2 exemplare “28 cm K.5 (E)”. Ulterior i s-a adaugat si Bateria 765, cu 2 tunuri, insa datele sunt neclare, si-asta fiindca intr-un raport din data de 29 septembrie 1944 apar mai multe baterii, precum Bateria 686/688/710/712/713/749/765, multe dintre acestea in Franta si Italia. Se pare ca la sfarsitul lui 1944, germanii mai aveau 14 Eisenbahngeschutz. Aceste baterii erau deservite de personal numeros, incluzand multi militari care in civilie fusesera lucratori feroviari, mecanici si conductori de tren, si-asta din motive evidente).

Povestea lui Gustav incepe in anul 1936 in urma vizitarii de catre Hitler a otelariei Krupp de la Essen, aici aflandu-se in productie marile tunuri navale+turelele aferente destinate noilor cuirasate, precum si noile tunuri de mare calibru dispuse pe platforme feroviare. I se propune de catre Gustav Krupp realizarea unui tun imens, calibrul 800 mm, dispus pe platforma de cale ferata –motivele sunt discutabile, dar foarte probabil industriasul Krupp cunostea “inclinatia” Fuhrer-ului spre megalomanie. Bineanteles, Hitler a fost incantat de idee, in 1937, Inaltul Comandament German/OKW comandand concernului Krupp proiectarea si realizarea celor mai mari tunuri din lume, aceste guri de foc trebuind sa distruga beton armat cu grosimea de 7 m, placi de blindaj de 1000 mm/1 m grosime si pamant compactat cu grosimea de 30 m, aflate la cel putin 45 km distanta.

Ei bine, destinatia acestora era clara, distrugerea fortificatiilor Liniei Maginot (teoretic, acestea au fost proiectate sa reziste la orice tip de Arma cunoscuta din dotarea Wehrmacht-ului. A fost botezata dupa proiectantul sau, Andre Maginot, considerat la acea vreme “genial” de catre strategii francezi, veteran WW I si Ministrul de Razboi in perioada 1924-1931), a forturilor belgiene de la Eben Emael (cucerite de catre parasutisti germani debarcati din planoare pe 10 mai 1940. Deci, inutile!) si a fortificatiilor de pe coasta Angliei. Fortificatiile Liniei Maginot erau realizate din beton si otel, un labirint de posturi de comanda, spatii de cazare, bucatarii, infirmerii si depozite de armament si munitii, totul impanat cu tunuri si mitraliere, ce-au costat o suma imensa inghitind resurse substantiale.

                                                       GUSTAV -REALIZAREA CAII FERATE

O fortificatie care s-a dovedit inutila, razboiul de transee specific WW I fiind depasit de razboiul mecanizat si, mai mult decat atat, germanii cunosteau bine aceste fortificatii, urmarind indeaproape realizarea lor, Abwehr-ul cu certitudine (serviciul de informatii a-l armatei germane condus de catre Wilhelm Canaris, sediul acestuia gasindu-se la Berlin in Tirpitzufer nr.74-76. Se pare ca la momentul izbucnirii WW II, Abwehr-ul avea peste 2450 de agenti, aproximativ 20.000 de informatori/colaboratori si peste 24.000 de rezidente interne si externe, multe fiind preluate de la Serviciul Secret al Armatei Austriece, dupa Anschluss/anexarea Austriei –nu este cert, dar se pare ca austriecii aveau la acel moment cel putin 300 de ofiteri de informatii, 50 de rezidente externe, 400 de agenti interni si cel putin 600 de colaboratori interni/externi pe statul de plata. Eficienta Abwehr-ului este insa discutabila, cu deosebire pe frontul sovietic –se pare ca sovieticii ii penetrasera la nivel inalt, insa containformatiile n-au reusit niciodata sa afle tradatorul/tradatorii din interior, stiau, simteau ca ceva este in neregula, dar…

                                                            SECTIUNE LINIA MAGINOT

  Exista supozitii ca francezii nu prea s-au agitat sa-si ascunda lucrarile de fortificatii, ba chiar vroiau ca germanii sa fie impresionati –ceva de genul “i-a vedeti ce v-asteapta daca v-a mananca palmele”. Mai mult decat atat, se pare ca o multime de informatii cu privire la Linia Maginot le-au dat austriecii prin persoana lui Erwin Rene Lahousen Edler von Vivremont, viitor adjunct a-l lui Canaris, la momentul anexarii locotenent-colonel raspunzand de spionajul pe spatiul Cehoslovacia si Polonia, fiind totodata si seful biroului pentru Europa centrala al serviciului secret austriac. Bun profesionist, vorbitor a-l limbilor ceha, polona, ungara, germana si franceza, anterior Anschluss-ului, colaborase cu Deuxieme Bureau/Biroul 2/Serviciul Secret al Armatei Franceze, schimband informatii. Desi n-a recunoscut aceasta niciodata, Lahousen, se pare, le-a dat germanilor informatii substantiale cu privire la armata cehoslovaca -Canaris recunoscand ca adjunctul sau si seful Sectiei a II-a Sabotaj din cadrul Abwehr-ului, e “expert in problema Cehoslovaciei” -si schite detaliate ale Liniei Maginot. Ca urmare, Cehoslovacia a cazut rapid, germanii cautand solutii pentru anihilarea fortificatiilor franceze considerate de catre galici “inexpugnabile”. Ca fapt divers, se pare ca Lahousen nu-i strain de posibilul furtul din SUA a schitelor vizorului de bombardament Norden, considerat strict secret, insa asta este o alta poveste incitanta nerecunoscuta de catre…FBI).

                                                                 HITLER SI GUSTAV

Revenind la Krupp, studiul cu privire la aceste arme capabile sa distruga fortificatiile Liniei Maginot, singurele ce stateau in calea lui Hitler si a intentiei acestuia de a cuceri Europa de Vest, au fost facute de catre proiectantul-sef, inginer Erich Muller, acesta prevazand tunuri cu calibrele 700/800/850/1000 mm. A ales intr-un final calibrul 800 mm, considerand ca un calibru mai mare ar fi facut imposibila dispunerea tunului pe o platforma de cale ferata datorita greutatii, necesitand totodata ecartament mai mare a-l acesteia, ceea ce insemna costuri prohibitive –oricum au trebuit sa reproiecteze sectiuni speciale de cale ferata pentru Gustav si Dora, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza (doar Gustav avea sa fie finalizat).

                                                            ASAMBLARE TUN GUSTAV

Gustav avea urmatoarele caracteristici: calibrul 800 mm/80 cm; lungime teava tun 32,48/32,50 m -22 de oameni stateau confortabil pe teava acestui tun imens. Teava se asambla din doua piese, ridicandu-se cu ajutorul a patru pistoane hidraulice. Teava rezista la 100 proiectile trase; darea focului se facea electric; greutate teava tun 400 tone; tun dispus pe o platforma/vagon de cale ferata realizat special, avand 40 de osii/80 de roti ce rulau pe sine de cale ferata special construite, demontabile, avand 4 linii paralele -2 stanga/2 dreapta, dispuse interior si exterior, distanta axiala dintre acestea fiind de 4 m. Sinele interioare erau destinate vagonului ce sustinea tunul, iar sinele exterioare erau destinate macaralelor. Vagonul continand tunul era operat de doua locomotive diesel; greutate totala tun+vagon -1350 de tone; personal de deservire 1420/1500 de oameni. Dintre acestia, cel putin 500 operau/deserveau tunul, incluzand feroviarii ce montau terasamentul special de cale ferata.

                                                                Gustav – elevatie maxima

Restul faceau parte din corpul de paza si cele doua batalioane Flak destinate protectiei AA, acestia fiind artileristi, politisti militari si infanteristi. 250 de oameni se ocupau doar cu asamblarea tunului, aceasta facandu-se in trei zile/54 de ore, fiind deplasat in pozitie dezasamblat in cinci parti; proiectil: HE -4,80 tone, lungime 3 m, greutate focos 700 kg/AP -7,10 tone, lungime 2,40 m, greutate focos 250 kg; latimea tunului cu afet 7,10 m; inaltime 11,60/12 m (inaltime corespunzatoare bateriei montata pe platforma ce se deplasa pe calea ferata in pozitie orizontala); elevatie cuprinsa intre -10◦/+48◦; lungimea camerei de ardere 8 m; bataia maxima 37-39-47-48 km; viteza initiala a proiectilului: 720 ms/2,10 Mach, penetrare blindaj AP, raza de actiune fiind de 38-39 km; 820 ms/2,50 Mach, HE, raza de actiune fiind de 48 km –timp de zbor 120 s. Apogeul maxim atins de catre proiectil era de 12 km; rata de foc era de un proiectil la 30/45 minute, dar nu mai mult de 18 proiectile in 24 ore (14 proiectile, conform unor surse. Proiectilul HE facea un crater de 12 x12 m in pamant); utilizat pentru prima data in Crimeea, la Sevastopol, unde a tras 48 de proiectile; germanii intentionau dotarea tancului mamut P-1500 Monster cu un astfel de tun, proiect ramas doar pe hartie despre care am vorbit intr-un articol anterior; prima tragere cu Gustav/Dora a avut loc in poligonul de la Hillersleben, aflat in apropierea lagarului de exterminare Bergen-Belsen.

Dupa razboi a apartinut RDG, aici existand multi ani baza si poligonul de antrenament a-l tanchistilor Diviziei 47 Garda, apartinand Armatei a III-a “Steagul Rosu”/URSS (1974-1992). Din 1992-1995 a fost inclusa in Divizia 31 Tancuri din Districtul Moscova, Divizie ce astazi este cunoscuta drept Divizia Motorizata a 3-a de Puscasi; a existat si un proiect prezentat de catre Krupp lui Hitler in 1942, ce prevedea un tun si mai mare derivat din Gustav/Dora, probabil numit si Gustav 2, cu lungimea tevii de 84 m, tun ce urma sa traga la 135/150 km distanta, ramas doar la nivel de intentie.

De asemenea, se mai intentiona realizarea unei versiuni numita Langer Gustav/Gustav cel Lung, calibrul 520 mm, avand teava tunului in lungime de 43 m, acesta urmand sa traga un proiectil racheta de 2000-3000 kg greutate la 135/150/190 km distanta, urmarindu-se bombardarea Londrei, acest proiectil fiind, cel mai probabil, dezvoltat la Peenemunde (aparuse intre timp V-2, asa ca s-a renuntat). Constructia se pare ca debutase la Essen in 1942, insa a fost stopata in urma unui bombardament a-l RAF; Gustav a fost prezentat lui Hitler in primavara lui 1941; tunul era actionat electric; Gustav avea in compunerea sa 28 de vagoane+2 locomotive diesel, acestea intinzandu-se pe 1653 m. Doua dintre aceste vagoane purtand cate o macara speciala tip portal destinata asamblarii –aceste macarale rulante erau dispuse pe osii speciale fiind operate electric, fiecare dintre ele putand ridica sarcini de pana la 110 tone. Dispunea de doua locomotive diesel pentru deplasare/manevrare; la comanda Gustav se afla un colonel.

                                   MACARAUA DE ASAMBLARE A TUNULUI GUSTAV

Prima actiune a Gustav a avut loc la Sevastopolul, oras-port ce dispunea de fortificatii masive cu perimetrul de 40 km, fiind aparat de mai multe forturi –Molotov, Maxim Gorki, Siberia si Stalin –unele depozite de munitii si combustibil aflandu-se la 30 m sub nivelul marii, de neatins cu artileria clasica sau cu bombe lansate din avion. A fost bombardat initial cu mortierul greu autopropulsat Karl-Gerat, calibrul 600 mm, 7 unitati produse de catre Rheinmettal, fara a obtine cine stie ce rezultate. Asta pana pe data de 5 iunie 1942, cand Gustav si Batalionul 672 Artilerie a tras 8 proiectile de la 25 km distanta (tunul se afla in satul Bahcisarai, 25 km nord de Sevastopol. Germanilor le-a luat 4 saptamani s-a amenajeze pozitia de tragere, sa monteze sinele de cale ferata. Au realizat chiar si un mic triaj destinat celor 28 de vagoane din compunerea Gustav), 6 dintre acestea lovind Fortul Stalin, facand ravagii. Pe 6 iunie a tras alte 7 proiectile asupra Fortului Molotov, alte 9 proiectile fiind trase asupra depozitului de munitie subteran aflat la 30 m adancime in Golful Severnaya, protejat de un perete de beton armat cu grosimea de 10 m, facandu-l praf impreuna cu o nava ancorata in rada. 7 iunie 1942, alte 7 proiectile sunt trase in sprijinul infanteriei proprii. 11 iunie 1942, 7 proiectile trase asupra Fortului Siberia, facandu-l praf, urmate de alte 5 proiectile pe data de 17 iunie, trase asupra Fortului Maxim Gorki si a bateriilor de coasta de acolo, facandu-le si pe acestea zob.

Dupa ce a tras 48 de proiectile, teava tunului a trebuit sa fie inlocuita (aceasta teava este cea originala, fiind folosita anterior si la trageri test. Per total, in scurta s-a cariera, Gustav a tras maxim 250-300 de proiectile. Pe data de 19 martie 1943, dupa ce i se montase o noua teava la Essen, tunul a tras doua proiectile in fata Fuhrer-ului, impresionandu-l profund). Insa si-a facut treaba, pe 1 iulie 1942 Sevastopolul s-a predat in urma celor 13 zile in care Gustav a tras 48 de proiectile asupra a 7 tinte (interesant este faptul ca toate tragerile efectuate cu Gustav au fost monitorizate din aer de catre Luftwaffe, constatandu-se ca din 48 de proiectile trase doar 10 au cazut la 60 m distanta de tinta, cel mai indepartat proiectil ajungand la 740 m de tinta. Cu toate acestea a fost de ajuns, distrugerile fiind semnificative. Per total, Sevastopolul a incasat de la armata germana si armata romana, 562.944 de proiectile de artilerie, o cifra colosala ce reflecta taria fortificatiilor de acolo. Gustav era, in mod clar, “Distrugatorul de Fortificatii”). US Army avea sa gaseasca parti din Gustav la Grafenwohr –cel mai probabil distrus/dezafectat de germani pentru recuperarea otelului pretios, pe care le-au dus in SUA, parte dintre acestea aflandu-se astazi in Muzeul Armatei de la Aberdeen/Maryland (probabil, fiindca acolo se gaseste Leopold, este foarte posibil sa fie vorba despre o confuzie. Unele surse mentioneaza topirea acestora, ceea ce este foarte probabil. S-au pastrat in mod cert doua proiectile inerte). Teava+parti componente ale celui de-al doilea tun, cel mai probabil Dora, au fost gasite de sovietici in iunie 1945 la Chemnitz, acestia, cel mai probabil le-au topit, cu toate ca exista suspiciuni ca le-ar fi dus in URSS –cert este ca americanii i-au pierdut urma, sovieticii “nu stiau” nimic (unele surse mentioneaza c-au transferat-o la Merseburg, locul unde “adunau” in secret mostre de tehnica germana in vederea transferarii in URSS. Operatiunea Paperclip in varianta sovietica…).

Pana la urma, Gustav a fost o masiva pierdere de timp si bani, insa si-a justificat valoarea la Sevastopol crutand vietile multor soldati germani si romani. Cu certitudine insa a fost o capodopera de inginerie militara, aducand cunostinte valoroase in ceea ce priveste artileria si balistica.

 

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

highpowerrocketry.blogspot.com

www.warhistoryonline.com › FEATURED

ww2db.com › Equipment › Weapons › Artillery

rarehistoricalphotos.com/heavy-gustav-hitler-ge..

interestingengineering.com/schwerer–gustav-the…

samilitaryhistory.org/vol124lw.html

html2.free.fr/canons/dora.htm

www.deutsche-artillerie.de/…/eisenbahnartillerie…

www.lexikon-der-wehrmacht.de/…/eisenbahnge…