Donald Tusk avertizează asupra pericolelor unui război „nu numai în estul Ucrainei”

Premierul polonez Donald Tusk a avertizat asupra pericolelor unui război „nu numai în estul Ucrainei”, într-un discurs rostit luni în cadrul ceremoniilor care marchează împlinirea a 75 de ani de la agresiunea Germaniei naziste asupra Poloniei, ce a declanşat al Doilea Război Mondial.

În cadrul summitului NATO din această săptămână, liderii ţărilor membre vor „reflecta împreună la o nouă politică ce va avea ca obiectiv principal securitatea şi eficienţa acţiunii comunităţii noastre occidentale în faţa ameninţării unui război nu numai în estul Ucrainei”, a declarat Tusk.

„Încă mai este timp să îi oprim pe cei pentru care violenţa, forţa, agresiunea devin încă o dată arsenalul unei acţiuni politice”, a subliniat Tusk, ales sâmbătă la preşedinţia Consiliului Europei în locul belgianului Herman van Rompuy.

Tusk a cerut ca solidaritatea europeană şi euroatlantică „să ia o dimensiune practică”.

mapnazisovietinvasionpoland-651x545

„Văzând tragedia ucrainenilor, războiul, pentru că trebuie să folosim acest termen, ştim că septembrie 1939 nu poate să se mai repete”, a declarat el la locul fostei baze poloneze Westerplatte, din apropiere de Gdansk, împotriva căreia nava germană Schleswig-Holstein a deschis focul în zorii zilei de 1 septembrie 1939, acestea fiind primele focuri de armă din cel de-al Doilea Război Mondial.

Alte ceremonii care vor marca începutul acestui conflict sunt prevăzute în cursul după-amiezii la Gdansk, în prezenţa preşedintelui german Joachim Gauck şi a omologului său polonez Bronislaw Komorowski.

MEDIAFAX

56 de comentarii:

  1. Până una alta, rușii fac primul test „la apă” al Mistralului. https://twitter.com/UKRINFORM/status/506363553696481280

  2. “Încă mai este timp să îi oprim pe cei pentru care violenţa, forţa, agresiunea devin încă o dată arsenalul unei acţiuni politice”, a subliniat Tusk

    Cum ii oprim domnule Tusk? Prin sanctiuni anemice? Prin impartirea Ucrainei? Prin aderarea Rusiei la UE si NATO? Cum?

    • Daca ar fi dupa Tusk NATO ar trimite trupe care sa lupte alaturi de ucraineni si tehnica militara moderna pentru armata ucraineana.Tusk este doar un functionar europeana care nu poate influenta politica militara a U.E.

      • Despre ce politica militara UE vorbim?

        Eu stiam ca UE nu are armata proprie.
        Dar polonia are armata proprie si nu cred ca-i interzice cineva sa ajute armata ucrainiana cu motorina si cu armament.

        • Fiind membra NATO daca vrea sa beneficieze de sprijinul acestei organizatii Polonia nu poate actiona de capul ei.Daca Polonia actioneaza unilateral, fara consimtamantul NATO atunci joaca pe cont propriu, cu toate consecintele care rezulta din acest joc.

  3. https://www.youtube.com/watch?v=QsilDaDrkP0
    Ca sa vedeti cum arata umilinta totala, priviti acest video! Imi e mila de ei…chiar daca stiu ca mi-e mila de dracu cand ma gandesc la ukraineni! 🙁

    • nu-i bai, romanii macelariti de slavi si mongoloizi nu aveau parte de mila, nici macar dreptul la viata

    • Prizonierii sunt militari ucraineni,nu?
      Daca sunt ucraineni nu trebuie sa iti fie mila de ei.Daca situatia s-ar fi putut schimba ucrainenii s-ar fi comportat exact ca si rusii.

      • Ba voi sunteti intregi la minte? Unde vedeti bai oameni buni pe dracu in ucrainieni? Pai daca in trecut au fost neintelegeri intre ei si noi e ca erau condusi de rusi bai inteligentilor. Nu mai generalizati, ganditi si cu creierele voastre, orice inconvenient la adresa noastra era dictat de moscova, adus prin presedintele lor prorus, adica rus get-beget ce sa mai vorbim. Problema noastra cu ucrainienii e tot cu rusii de fapt. Nu mai injurati poporul ucrainian, ca nu stiti ce vorbiti

        • @Mig21

          asta se stie, dar cine a perpetuat mizeria?
          cine cheama strainii, inclusiv pe cei care au teritorii la ei, sa ii apere? nu rusii
          cine umbla ACUM cu epurari etnice (acolo) si nu numa’ ? nu rusii

          inteleg ca rusii bagau batu’ prin gard, da’ si aia erau/sunt scarbe

        • Ai fost in Ucraina in calitate de turist sa vezi cum te trateaza autoritatile ucraineni pe tine in calitate de cetatean roman care nu a calcat pe bec?Ai vorbit cu etnici romani care locuiesc acolo?Ianukovici a fost presedintele Ucrainei parca din anul 2010.Putem vorbi de o scarba a ucrainenilor fata de romani inca de la destramarea URSS cand vedeau in romani doar fascisti care atenteaza la integritatea teritoriala a Ucrainei, respectiv la teritoriile alipite acestui stat artificial de catre URSS.La fel s-au comportat ucrainenii si fata de Polonia, tara slava ca si ea.
          Ma rog, daca tu esti etnic ucrainean este altceva.

          • eu am fost în ukraina și sincer dacă le spui că ești moldovean atunci ești frate cu ei,,pentru că am fost SOVIETICI cândva odată( cu condiția să vorbești limba rusă ) dar dacă le spui c eva de romania îți vor reaminti că ești fascist și ocupant pentru că în 41 românia a ocupat bugeacul și regiunea odesa – uite așa fraților ..

            • Igor, cati ani ai avut cand s-a destramat URSS?In acea perioada, pe locuitorii din celelalte republici sovietice ii percepeai ca si compatrioti?Tu si ceilalti din RSS Moldoveneasca simteati sufleteste ca URSS este patria voastra?Cineva zicea ca in cadrul URSS nu se faceau discriminari intre etnicii rusi si ceilalti, inclusiv la angajare.

            • Asa gandesc si oamenii de rand de nationalitate ucraineana.Tot ce nu este de etnie ucraineana, mai ales daca este ungur, roman sau rus, este extrem de dubios.

          • Tot ce se intampla este rodul indoctrinarii din scoala a ucrainienilor ca romanii sunt fascisti si ca rusii sunt fratele mai mare.
            Aceasta spalare pe creier facuta de rusi prin carti facute la comanda rusilor.
            Deci ucrainienii ca si romanii din Basarabia sunt doar victimile indoctrinarii comuniste imperialiste rusesti. Asa si moldovenilor li s-a spus ca limba lor nu este limba romana si ei sunt alt popor, pana cand specialisti lingvisti internationali au aratat ca este o limba identica adica limba romana. Cam asa este cu propaganda , dezbina sa stapanesti , adica auzi ce zice lumea ca nevasta-ta umbla cu altu .
            O fi n-o fi propaganda functioneaza.
            Rusii e lamurit sunt dujmanii popoarelor ( dusman pe turceste, de altfel luat din proto-persana veche).

        • Stai acolo linistit in banca ta….sa nu patesti ceva de la atata agitatie! Spre surprinderea ta..sau nu, in topul celor mai urate natii/rase de catre ukraineni se afla si romanii. Astfel:
          1)Negrii
          2)Tiganii
          3)Romanii
          Te mai mira acum de ce afirm ca mi-e mila de dracu? Daca nu stiai, romanii din Ukraina au dus-o mai rau decat acum, doar cand la putere in URSS era Stalin. Nu ii mai trimite nimeni in Gulag, dar ii trimit in Romania daca nu le convine asimilarea fortata la care sunt supusi. Treaba e simpla….interesul lor e sa asimileze toate populatiile indigene care reprezinta un pericol istoric(pe buna dreptate) pentru ei. Tu crezi ca ei nu stiu ca s-au extins mai mult decat le tine plapuma? Lucrul asta denota disperare, dar le-a venit Putin de hac. Poate romanii, polonezii, ungurii, slovacii si bielorusii stau linistiti in banca lor si nu revendica ce e al lor de drept si nici pretentii prea mari nu au de la drepturile etnicilor lor din Ukraina, dar rusii au trecut peste tracul asta, poate putin prea mult. Am impresia ca s-a terminat ata pentru Ukraina ca stat si ca natie….Dumnezeu nu doarme si nici tiganu nu e(a se intelege hot nu rrom)! Nu cred ca exista vecin al romaniei care sa ne urasca mai rau….si asta de frica sa nu recapatam ceea ce ni se cuvine de fel si de drept. Rusii au fost si inca sunt un imperiu(destul de barbar), dar nu au nimic personal cu cei pe care-i ocupa si siluiesc. Intre noi si rusi poate sa se contruiasca peste 100 de ani o relatie pe model turcesc daca ei revin in granitele lor naturale, dar cu ukrainenii si ungurii…nu! Ei ne sunt de 100 de ori mai dusmani noua decat ne sunt rusii!

          • noi n-avem probleme din astea, exceptie UDMR 🙂

            intre timp la noi se desfasoara olimpiada promisiunilor electorale – exemplu:

            Cu ocazia vizitei ȋn China, Victor Ponta a discutat posibilitatea realizǎrii unei linii feroviare de mare vitezǎ București –Iași, care ar putea continua cǎtre Chișinǎu.
            http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/proiect-rom%C8%83no-chinez-linia-de-mare-viteza-bucuresti-chisinau-246003.html/

            Inițial planul guvernului condus de Ponta era de a realiza o linie de mare vitezǎ București-Constanța ȋnsǎ Comisia Europeanǎ a fost cea care s-a opus acestui proiect. În locul acestuia autorităţile române negociază cu companii din China realizarea unei legături feroviare de mare viteză între Bucureşti şi Iaşi, care să continue şi către Republica Moldova. “Acum domnul Rus a intrat în discuţii mai avansate pentru că nu se poate face acest proiect pilot pe linia Bucureşti-Constanţa, acolo este coridor european şi Comisia Europeană se opune unui nou proiect, însă cu ce am propus noi, şi urmează să avem studiile de fezabilitate, ar fi o linie care să lege Bucureşti-Iaşi şi mai departe spre Chişinău”, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit mediafax.

            Legat de costuri, Ponta a menționat cǎ “Preţul mediu pentru o linie de cea mai mare viteză, 350 km pe oră, este cam 20 de milioane de dolari (pe kilometru – n.r.), însă eu cred că România, nefiind distanţe atât de mari, are nevoie de tehnologie care prevede 200-250 de kilometri”, precizȃnd cǎ abia ȋn 2015 s-ar putea sǎ ştim dacă acest proiect este viabil.

          • Corect.Anul asta, la inceput, intrun sondaj de opinie ucrainenii au afirmat in marea lor majoritate ca urasc si dispretuiesc in primul rand negrii, pe locul doi se afla tiganii iar pe locul trei se afla romanii.Asta este perceptia ucrainenilor despre romani.Ne fac facscisti si pentru ca imediat dupa caderea imperiului tarist armata regala romana nu le-a permis nationalistilor ucraineni sa ocupe teritorii romanesti din cadrul fostelor imperii austro-ungar si tarist, locuite majoritar de romani.Bugeacul a fost anexat de sovietici la Ucraina, in vara anului 1940 cand am pierdut Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Hertei.
            Pentru ucraineni suntem fascisti pentru ca in anul 1941 am incercat sa ne recuperam ce ne apartine si ii deranjeaza foarte mult ca inca nu am uitat provinciile care ne-au fost furate.Ca natiune ucrainienii sunt mafioti si escroci.

    • Sado-masochism între slavi…

    • Atat rusii cat si ucrainienii sunt animale.

    • mie milă de iei si altții 50.000 sau 60.000 care prin rotație vor trece prin foc,
      dar să nu uitam că cei din Ilovaisk au fost jertviți pentru a apara flacul de sud și pentru a opri o posibilă rocadă cu fortele din Crimeia

  4. 1 septembrie 1939 de ani marca începutul celui de-al doilea război mondial și astăzi după 75 de ani ne confruntam iar cu același nazism dar cu alte nuanțe. Un tip e cel practicat de Rusia lui Putin și alt nazism e cel al Isis care are ideologia simpla convertește la Islamul nostru sau mori.
    Vidul de putere lăsat în lume (din cauza unui președinte american care are cea mai buna forța militara din lume dar e foarte nesigur pe el și foarte „grijuliu” sa nu supere pe alții), începe sa fie umplut de alte forte care ne fac sa ne gândim cum va fi viitorul în Europa.
    In minte îmi vine un scenariu în care Nato&SUA contra Rusia au parte de un război mai limitat sau nu, urmat apoi de o hoarda islamista care încearcă sa profite de situație și sa înceapă extinderea în Europa și nu numai.

    • Presedintele american face ce poate, nu ce vrea el.Crezi ca cei 300.000.000 milioane de cetateni americani vor ca tara lor sa fie implicata intrun razboi, posibil pana la urma nuclear, cu Rusia, pentru un stat mafiot, corupt, creat din teritorii furate de la alte state sau donate de Hrusciov?Eu zic ca nu.Crezi ca marii oameni de afaceri americani vor ca tara lor sa fie implicata intrun razboi cu Rusia pentru Ucraina?Eu zic ca nu.Afaceristii americani sunt interesati doar sa faca afaceri cat mai bune, inclusiv cu Rusia.Pentru ei conteaza doar banul.Obama fiind presedintele SUA, tara care marseaza foarte mult pentru democratie, drepturile omului, samd, trebuie sa ia o anumita atitudine, asa ca o face cat mai moderat, fara sa pericliteze economia si siguranta nationala a SUA.

  5. Ucraina și-a retras trupele de pe aeroportul din Lugansk, bastion al separatiștilor proruși. Mișcarea surprinzătoare vine ca răspuns la așa-zisele tiruri de artilerie ale “armatei ruse”, tiruri dezmințite de ministrul de externe de la Kremlin, Serghei Lavrov.
    http://www.ziuaveche.ro/international/externe/capitularea-ucrainei-pe-aeroportul-din-lugansk-245880.html/

    Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei ucrainiene, ‘militarii au primit ordin (să se retragă) și s-au retras de pe aeroportul din Lugansk și din satul Gheorghievka’, din apropierea aeroportului, la circa 18 kilometri sud de Lugansk.

    • Dimineata se zicea ca aeroportul din Lugansk este atacat de mai multe tancuri rusesti.Probabil era vorba de o coloana mecanizata a armatei ruse care acum face oficial parte din armata separatista, militarii fiind toti ,,voluntari”dupa modelul practicat de chinezi in timpul razboiului dintre cele doua Coreei.Da bine la imagine si pentru istorie ca oficial Rusia nu este implicata in campania militara din Ucraina.

  6. OFF-TOPIC

    Pentru toti romanii, si pentru cei care nu merita si isi bat joc de aceasta tara si o insulta. Ascultati aici si bagati la cap, nu pentru politicieni luptam ci pentru asta:
    https://www.youtube.com/watch?v=CKDxPGZtI_E

    Sa fim uniti, vom avea nevoie in viitor. Fiti patrioti!

  7. Donald Duck asta deja arata cat de slab este. Deja este razboi in Ucraina, numai e nici o indoiala ca Rusia invadeaza Ucraina.

    Cum a facut si in Georgia a atacat doar in anumite regiuni.

  8. Poate ca epateaza si ei ca sa mai obtina ceva fonduri ca si asa le-au luat pe toate de la U.E. 🙂 Cine mai crede ca va exista razboi pe front se inseala !

  9. Ȋntr-o conversație telefonicǎ, Vladimir Putin i-ar fi spus preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso cǎ poate cuceri Kievul ȋn „douǎ sǎptǎmȃni”.
    http://www.ziuaveche.ro/international/externe/putin-catre-barroso-daca-vreau-iau-kievul-%C8%8Bn-2-saptam%C8%83ni-245988.html/

    • Cred ca afirmația asta arata ca Putin se teme, dacă acum câteva zile pomenea de arme nucleare acuma face pe cuceritorul, Ucraina va primi arme, doar oameni antrenați sa aibă sa le și poată folosi.

      • De la cine va primi arme?Obama a afirmat zilele trecute ca SUA excluse orice interventie militara si se va limita exclusiv doar la masuri politice si economice.Atat.Imi permit sa afirm ca U.K., Franta si Germania vor proceda la fel.Franta va livra cele doua portelicoptere Rusiei.Poate ca ucrainenii vor primi armament de sorginte sovietica aflat in dotarea unor tari ca Polonia, Cehia, Ungaria sau Slovacia.De noi nu zic nimic ca suntem prea rupti in cur.Poate cel mult munitie de infanterie, proiectile de RPG-7 si 9 sau pentru aruncatorul de 82mm.

  10. NATO nu are de ce sa intervina militar deocamdata. Ar fi o un pas gresit.
    Singurele parghii pe care e bine sa le aplice momentan sunt cele economice si e foarte bine cum se actioneaza pana acum. Sunt convins ca se stie clar ca e razboi si invazie in toata regula inca de la inceputul protestelor. Ucrainienii au cazut pe barba lor, s-au complacut in situatia aia de corupti, dependenti de mama Rusia, insa foaia se mai schimba si cu rusii nu e bine sa te culci pe o ureche. Cand insusi seful statului e omul rusilor 100% ce mai poti zice?
    Armata lor e prastie desi au capacitatea de a produce scule performante (cel putin in teorie). Informativ au fost mega-lucrati. Ei credeau ca sunt in colaborare cu rusii cand practic au fost sub papuc. Ani si ani de zile au tratat cu superioritatea classic ruseasca vecinii din jur, e normal sa nu le sara nimeni in ajutor, pot doar sa isi dea cu pumnii in oo.
    Pe de alta parte vedem slabiciunea rusilor si ar trebui sa ne puna pe ganduri. Asa au inceput si in perioada interbelica – conflicte regionale prin care si-au perfectionat strategiile si tehnica militara.
    NATO ar trebui sa fie putin mai nesimtit si sa trimita tehnica militara in tarile vecine Ucrainei sub forma de exercitii, schimburi de experienta… etc etc. Altfel joaca apoi si rusii, pentru ca ei respecta un singur lucru – puterea.

  11. Are cineva o explicatie pentru asta ?

    http://i.huffpost.com/gadgets/slideshows/364770/slide_364770_4137618_compressed.jpg

    Evident ala e un camion rusesc, arme rusesti, soldati/rebeli rusi… de ce au pus steagul in culorile alea si cu albastru in sus, oare sa inoculeze niscaiva sentimente ucrainienilor ?

    • „Pe de alta parte, scena politica romaneasca a consemnat aparitia unor miscari nationaliste autohtone de tip Jobbik.”

      Care?

      Ca Partidul Romania Unita al recent demisonarului PSD Bogdan Diaconu nu intra in categoria asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *