Dreptul de a fi român a fost obstrucţionat sistematic în Moldova dintre Prut şi Nistru, începând cu ziua de 28 iunie 1940 în care acest teritoriu a fost răpit României într-un mod similar celui în care continuatorul URSS, Federaţia Rusă, răpeşte în ultimele luni teritorii ale Ucrainei.
Acest drept fundamental al locuitorilor autohtoni din teritoriile româneşti de est a reprezentat, în perioada sovietică, o „crimă împotriva poporului” care se dorea a fi însufleţit doar de etnia şi limba „cea mai eminentă” (după georgianul renegat Stalin) din imperiul care-şi trăia a doua fază de existenţă, cea sovietică – etnia şi limba rusă. Pentru dreptul de a fi român s-a suferit, s-a luptat şi s-a murit, în deceniile care au urmat.
Din păcate, şi autorităţile statului care a apărut pe harta lumii la 27 august 1991, numit Republica Moldova, continuatoare directe, în sens instituţional şi uman, ale aşa-zisei „Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (o formaţiune statală de ocupaţie, creată şi impusă localnicilor în acelaşi mod în care Rusia creează „state” la Doneţk şi Lugansk – prin violenţă şi şantaj), au continuat să împiedice manifestarea identităţii naţionale a românilor dintre Prut şi Nistru.
La recensământul din 2004, comisii internaţionale şi observatori locali au atestat nenumărate cazuri de completare samavolnică, fără a se solicita opinia respondenţilor, a casetei prevăzute pentru etnie şi limbă vorbită. Recensământul din 2004 s-a desfăşurat într-o perioadă în care datele statistice şi alte informaţii publice se vroiau a fi puse la dispoziţia unei maşini propagandistice controlate şi utilizate de regimul autoritar al preşedintelui Vladimir Voronin.
Scopul principal al acestui regim era de a-i îndepărta cât mai mult pe românii de pe cele două maluri ale Prutului prin construirea unei „naţiuni moldoveneşti” în care românilor nu li se rezerva decât rolul de … minoritate naţională. Aceştia ar fi trebuit, în optica regimului Voronin, să accepte să fie trataţi drept străini în pământurile care n-au fost niciodată rupte de albia lor firească de la vest de Prut altfel decât prin intervenţie brutală rusească în 1812, 1878 şi 1940.
Peste câteva zile, locuitorii Republicii Moldova vor fi invitaţi din nou să răspundă întrebărilor operatorilor Biroului Naţional de Statistică, completând chestionare care să ne ofere tuturor, în 2015, o perspectivă a situaţiei socio-demografice şi edilitare din Republica Moldova. De la data de 12 până la 25 mai, va avea loc Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor.
Dreptul de a fi român şi de a numi limba cu numele ei firesc, română, nu mai poate fi interzis, obstrucţionat sau constrâns în vreun fel. A te declara etnic român, a-ţi declara limba maternă şi vorbită de obicei drept română, s-a transformat, ca urmare a istoriei zbuciumate a provinciei pierdute a României, Basarabia, într-un act de demnitate personală şi naţională, într-o manifestare a emancipării acestei părţi a poporului român, într-un testimoniu al perenităţii noastre în acest teritoriu în faţa oricăror instanţe naţionale sau internaţionale.
Mai ales, în faţa tendinţelor tot mai impertinente şi mai bădărăneşti ale Federaţiei Ruse de a menţine aceşti oameni şi acest pământ în sfera ei de influenţă, dominată de violenţă şi de lipsă de respect la adresa fiinţei umane în general, şi a alterităţii şi diversităţii culturale în special.
În premieră, dreptul de a fi român, odată declarat la recensământ de fiecare persoană de etnie română şi vorbitoare de limbă română, va putea servi pentru recuperarea aspectului formal, legitim, al identităţii româneşti: cetăţenia României. Senatul României a adoptat tacit o lege care prevede simplificarea procedurilor de obţinere a cetăţeniei române pentru etnicii români din jurul frontierelor actuale ale României. Declararea etniei române este suficientă pentru a-i asigura unui etnic român din Republica Moldova dreptul de a fi român şi în acte, dreptul de a-şi redobândi legătura cu România, tăiată violent de regimurile totalitare care au forfecat Europa în 1939-1947.
Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor oferă o ocazie unică pentru cei care doresc să reintre în drepturile lor de români – ocazia de a proba documentar, prin completarea chestionarului, apartenenţa la etnia română. Cu o procedură bine structurată şi accesibilă tuturor, în acest sens, vine bloggerul Constantin Codreanu de la Chişinău. Toţi cei care doresc să-şi restabilească drepturile pierdute, începând cu cel la a fi cine eşti în realitate, nu cine vrea coloana a cincea a Rusiei să fii, toţi cei care îşi iubesc adevărata ţară, România, şi îşi doresc să fie alături de ea într-o Europă unită, un spaţiu al libertăţii şi al omeniei, trebuie să se declare etnici români şi vorbitori de limbă română.
De la acest pas porneşte eliberarea Moldovei dintre Prut şi Nistru, securizarea viitorului românesc şi european al acesteia. Fiind născut în nordul Moldovei dintre Prut şi Nistru, cetăţean al României şi al Republicii Moldova până în momentul în care aceasta va redeveni parte a ţării noastre, România – un proces care poate fi cel mult întârziat, niciodată oprit – mă voi declara etnic român vorbitor de limbă română la recensământul care începe pe 12 mai. Îmi doresc ca acelaşi lucru să-l facă toţi românii din teritoriul din stânga Prutului.
Asta pentru că spiritul memorandiştilor români transilvăneni din 1894 ne reaminteşte pentru eternitate, prin persoana marelui luptător pentru dreptul de a fi român, Ioan Raţiu, că „existenţa unui popor nu se discută. Ea se afirmă”.
A nu se uita cei aproape 70 de ani in care s-au produs modificari importante cae au transforamt radical situatia reala locala. Simpla declarae a uneia sau alteia dintre atitudini NU duce automat la clarificarea pozitionarii locale a fiecaruia dintre cetatenii de acolo.
Parerea este ca rezolvarea presupune abilitati politice exceptionale ale celor implicati.
ai dreptate. sunt inca multi basarabeni de origine romana acum in basarabia care inca plang si regreta vremurile apuse ale fostei urss.pe de o parte au dreptate pt. ca argumenteaza prin relativa prosperitate pe care au avut-o atunci, siguranta locurilor de munca, locuinte garantate si poate mandria de a apartine unui stat, urss, care sa fim sinceri impunea ceva frica si era considerat in lume, precum azi incepe sa fie rusia, plus dimensiunea economica ca rezervor mondial de resurse.
Eu am o nelamurire: in cazul in care Romania se reintregeste , ce vom face cu „minoritatea” rusa??? Stam oare bine cu stomacul, putem digera? Ma refer aici la exemplul Germaniei in cazul fostei DDR. Aia au bagat fara numar la miliarde de euro.
Intrebarea e pur tehnica, emotional mi-as dori reintregirea!
Cum ce vom face ? Le vom inventa o istorie noua si frumoasa, le vom spune ca ei sunt transnistreni, nu rusi, si ca de fapt vorbesc transnistreana, o limba frumoasa care vine din stravechime, le vom acorda aceleasi drepturi pe care le-au avut si romanii sub ocupatia lor, si o sa avem grija de ei sa se simte bine .Si pe aia care nu-s cuminti ii deportam la harcov sa se intelege cu bozgorii!
Transnistria trebuie lasata pe afara….
Transnistria lasata afara o sa devina un butoi cu pulbere. O sa fie masate in ea pe putin 300 de tancuri moderne. Mai bine ramane la noi si ne luptam cu contraspionajul decat sa ramana pe afara si sa ne ameninte granita
Putem amenaja cu ruznieci un muzeu al gulag-ului…
Oamenii ar avea de lucru; nimeni n-ar putea nega atrocitatile uniunii sovietice…
🙂 Coreeect, cu rusii din Basarabia facem un muzeu -lagar cu ei in rolu principal cu tot cu comisari, garzi, si scheletii din spatele gardului.Atractiile principale pentru vizitatori pot fi condamnatul care isi baga mainile in apa fiarta la ordinul comandantului de lagar doar pentru ca acestuia iau placut tatuajele de pe maini si a decis sa-si faca manusi din pielea omului.Apoi putem prezenta detinutul care isi pregateste evadarea si ca sa aiba ce manca in lungul periplu prin siberia isi ia cu el un tovarasel tinerel si far’ de experienta.Turistii mai pot fi invitati sa serveasca delicioasa mancare de gulag rusesc (reteta e inca secreta) si apoi se poate desfata cu executii in ceafa stil NKVD facute pe manechine daca se poate cat mai naturale.
Si pentru cine inca nu stie , germania nazista a trimis specialisti la sovietici pentru a invata de la ei cum se construieste si organizeaza un lagar, plus metodele rapide de executie a unor mase mari de oameni. Rusii si-au tinut ascunse lagarele in siberia si ex-orient, pe cand nemtii au avut ghinionul sa piarda razboiul.Avantaj?Rusii au scris istoria!
Cu minoritatea rusa este foarte simplu! Le dam dreptul sa aleaga, vor in RO, raman aici si depun juramant de credinta noii patrii, primesc cetatenie s.a.m.d…Nu vor in RO, pa, pa si n-am cuvinte, insa fara despagubiri si-alte chestii, isi vor lua cu ei tot ceea ce pot cara, restul ramane aici si devine proprietatea statului roman. Iar pe cei ramasi aici la ordin avem obligatia sa-i descoperim in timp, sa le contracaram miscarile si sa-i supraveghem -sa nu uitam ca Germania Mare s-a luptat ani buni dupa Reunificare cu conservele sovietice, basca ca agentii STASI lucrasera anterior pentru „mareata” URSS. Usor nu ne va fi nicicum, atat din prisma economico-financiara, organizarea teritoriului, etc, cat si prisma securitatii nationale si reorganizarea Armatei. Nu cred ca ne-ar fi imposibil sa facem UNIREA!
Da pai uite ce treaba buna am facut cu ungurii pana acum….cu rusii o sa fie floare la ureche……….
M-am saturat de prostia asta cu limba moldoveneasca.L-as intreba pe un moldovean sustinator cum se zice pe limba lui du-te-n p***a matii !
@robi. Nu-i totuna, au fost/sunt conjuncturi istorice diferite! In 1944 cand am recastigat Ardealul era razboi (eu n-am auzit ca romanii sa-i impiedice pe etnicii unguri sa se refugieze in Ungaria daca asta doreau), a urmat comunismul impus ce a dus ulterior la asa-zisa „Regiune Autonoma Maghiara” creata la ordinul Moscovei, desfiintata in anul 1968 de catre Ceausescu (si bine a facut, sper sa n-o mai revedem vreodata) deci, timpuri in care nu faceam ce doream ci ceea ce ni se impunea. De ce zici ca n-am facut treaba buna cu ungurii? Daca au sarit calul au zburat direct in pusta, insa faptul ca cer si tot cer drepturi tine de libertatea de exprimare (au dreptul sa urle si sa-si strige amarul numit Trianon pana ragusesc). Buda poate sau nu sa-i sustina, oficial sau neoficial, insa deocamdata „autonomiert” teritorial nu s-a infaptuit si, sper eu, nici nu se va infaptui in vecii vecilor, amin! In privinta Moldovei nu ni se poate impune decat respectarea drepturilor omului in caz de Unire, aici fiind vizati minoritarii rusi si altii de pe-acolo. Asta am face, le-am respecta dreptul la liber arbitru, lasandu-i sa hotarasca singuri unde vor sa traiasca.
Pasul ar trebui facut , cred ca , atestarea istorica si integrarea e mai importanta deocamdata de frica sau de nostalgia vremurilor trecute sau de minoritarii rusi .Daca le va fi bine in Moldova si vor sa stea ,pot sa stea in buna intelegere cu majoritarii , daca nu , pot sa mearga la lucru in Rusia unde e lapte si miere , nu-i tine nimic in afara de propaganda , acolo . Si moldovenii au mers la lucru in afara aproape un milion , si rusii pot sa faca la fel .Daca forteaza nota , devin persona nongrata si rause !.
Principalul deocamdata nu este alipirea [ fortata sau nu ] , principalul e ca moldovenii sa-si invinga frica si indoctrinarea si sa -si recucuoasaca etnia . De aici incepe patriotismul si curajul . Altfel vor ramane tot un soi de ”homenculus sovieticus ”, neapartinand niciunei etnii dar condusi copios de rusii minoritari chiar la ei acasa .
@ WW.Sunt de acord cu tine ” le-am respecta dreptul la liber arbitru, lasandu-i sa hotarasca singuri unde vor sa traiasca. ” Dar ce sa se faca cu membrii din PCRM care fiind la putere au furat ca in codru? As propune confiscarea averilor si judecati. Nu cred ca ar fi prea dura decizia. Dorinta mea ar fi ca Romania sa isi recapete regiunile smulse cu forta.