Drona românească Hirrus a participat la exercițiul NATO Unified Vision 2016

drone romanesti hirrus

La doi ani de la ultima activitate de același tip, o echipă din România a fost invitată să participe cu Hirrus UAV din nou la un exercițiu JISR (Joint Intelligence Surveillance and Recconnaissance) din seria Unified Vision, cel mai important și de anvergură exerciţiu NATO din istoria sa, în domeniile colectării de informaţii, supravegherii și recunoașterilor realizate cu ajutorul avioanelor fără pilot şi tehnologiei de vârf specifice, organizat recent în Germania. Cei mai prestigioși integratori de sisteme și producători de tehnologie ISR din 17 țări au luat parte la eveniment, pentru un schimb de know-how în cadrul unor demonstrații practice, realizate în colaborare de către participanți. Exercițiul a avut ca obiectiv susținerea decizională în cadrul Centrelor de Comandă și Control NATO.

Evenimentul a reunit peste 400 de participanți care au lucrat și comunicat într-un mediu distribuit din 10 locații diferite, pentru a aborda rapid amenințările reprezentate în scenarii complexe.

Hirrus a zburat în zona Ilfov, fiind coordonat în timp real din Germania de către Bogdan Nedelcu, Head of Strategic Projects Teamnet Group: “Exercițiul de integrare cu industriile IT și robotică s-a dovedit o experiență reușită. Deși, focusul nostru de activitate e reprezentat de sectorul civil, Hirrus a demonstrat încă o dată capacitatea de a identifica și furniza date în timp real în noi zone, îndeplinind cele mai exigente standarde. Echipa noastră a “pus în scenă” activități pe teme de actualitate, astfel, fiind una dintre cele mai apreciate demonstrații live de către participanți.”

Demonstrația Hirrus a vizat două tipuri de aplicații: una de supraveghere și facilitare acțiuni  și, cea de-a doua, de protecție a unui convoi VIP. În cadrul exercițiului, au fost urmărite: capacitatea sistemelor UAV de detectare și urmărire a țintelor în mișcare, monitorizarea unor suprafețe mari pentru a identifica mișcări suspecte de convoaie și identificarea unor activități ce prezintă un potențial pericol în arii dens populate.

Dr. Timm Ohlhof, Chairman of Study Group 210 în cadrul NATO Industrial Advisory Group (NIAG) a declarat: „Hirrus a fost operat cu succes pe parcursul a 5 zile în cadrul exercițiului, chiar și în ciuda vremii nefavorabile. Sistemul a avut o foarte bună vizibilitate în cadrul comunității NATO JISR, demonstrând o performanță extraordinară și pe parcursul Zilei dedicate Distinșilor Vizitatori. Teamnet a avut o contribuție esențială în cadrul exercițiului NATO JISR și a reprezentat România cu succes.”

De asemenea, Agenţia NATO pentru Comunicaţii şi Informatică (NCI Agency) a precizat pe site cu privire la exercițiul UV16: „Printre locații, s-au numărat Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. RQ-4 Block 30 Global Hawk, drona românească Hirrus şi avionul belgian B-Hunter au realizat zboruri de tip remote, în timp real.”

Postul de comandă pentru acest exercițiu a fost găzduit de Centrul de Pregatire al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Germania.

Pentru vizionarea prezentării video a exerciţiului UV2016, accesați acest link.

Prezentarea sistemului Hirrus UAV poate fi vizualizată aici.

 

Sursa: Teamnet

37 de comentarii:

  1. Bravo lor. Trebuie acum ca activitatea sa devina sustenabila. Sa aiba clienti, venituri, sa investeasca in dezvoltare de produs etc. Altfel va ajunge ca multe alte eforturi romanesti, uitat pe un raft undeva si pe post de „ce ar fi putut sa fie”.

  2. Cat de performanta este aceasta drona romaneasca si ce dimensiuni are ea?

    PS De drona celor de la ARCA ce se mai aude, ca ultima vizita a mea pe site-ul lor, m-a cam dat pe spate si alta nu…..s-au reprofilat baietii asa de rau incat au ajuns intr-acolo incat sa produca si sa vanda skateboard-uri electrice! 🙂

    Nimic de drone, supersonice, rachete, programe spatiale s.a.m.d. http://www.arcaspace.com/ 🙂

    • m-am tot uitat pe pagina lor si nu am gasit nicaieri vreo referinta la Romania
      .

      • Pai ce sa mai zica si ei, cred ca le cam e rusine putin sa isi arate originile. Cand au facut trecerea la SUA si au trecut site-ul doar pe engleza, spuneau ca ARCA s-a infiintat in 1998(parca?) in Uniunea Europeana. Despre ce vorbim pana la urma? 🙂

        Eheeeee…..ce ma mai contraziceam cu aia de-i faceau excroci pe aici, insa intr-un final cand am inceput sa am ceva dubii si am inceput sa-i intreb una alta, mi-au dat band pe facebook sa nu-i mai incomodez! Sa mai spuna ei ca nu-s roman! :)))))

  3. Intr-adevar, o vestre buna !
    In opinia mea, acesta este un domeniu de viitor, in care Romania ar trebui sa se angajeze in mod serios.

  4. gandalf cel alb

    Da, frumos……., bravo lor !.
    Te face sa te simti roman, ce sa mai….., dar toata treaba tine de fonduri care trebuiesc alocate cercetarii, productiei, ai nevoie de un cumparator (MAPN-ul de ex.), altfel ramane o jucarie pentru baieti mari!
    Apropo, al cui copil este?
    UTI, cumva?

  5. Nu pot sa spun decat felicitari!

    Daca Romania ar rezolva probleme de coruptie din tara si s-ar lepada de influentele negative de dinafara privind sabotaj si infranare al progresului(in cazul asta vorbim de armata), Romania ar fi mult mult mai sus in lume in ceea ce priveste capacitatiile armatei. Avem cu cine, avem si cu ce dar de multe ori nu suntem lasa-ti sau se pun anumite presiuni sa o lasam balta.

  6. gandalf cel alb

    Multumesc, George.
    M-am linistit.
    La cum functioneaza cardul de sanatate(blocajele se tin lant), m-am dezumflat!
    Intrebare……….echipa care a manevrat de la distanta aparatul, era a noastra?
    Sunt informatii?

  7. gandalf cel alb

    Am cautat informatii………firma este TEAMNET……….,

        • gogu de la pascani

          @grupul de dezamagiti de apropierea de Ghita:
          Baieti, credeti ca alde Howard Hughes sau Marcel Dassault sau Von Braun erau de-alde Maica Tereza sau Armata Salvarii? Baietii aia au trait periculos in relatie cu statul, mai toti au avut audieri si dosare cat sa se faca filme dupa vietile lor.
          Sau chiar la rusi, aveti idee cam ce si-o trageau intre ei, cam ce sfori invarteau, alde Korolev vs. Ianghel sau Yakovlev versus Polikarpov si impreuna maretzului stat sovietic?

          • cred totusi ca balanta prin care faceti asociatiile in cazul asta e „un pic” descentrata. 😀

          • Sa-l compari pe Ghita cu Wernher von Braun, sau Korolev e … cam mult.
            Daca ar citi Ghita asa ceva, o saptamana ar bea de fericire 🙂

            • gogu de la pascani

              @gabriel, cred ca pe Ghita il doare la 3km de basca cine a fost Korolev 🙂 Nu cred c-a auzit in viata lui de Korolev si nu-i compar dpdv intelectual.
              Totusi Korolev n-a fost ingeras, pe langa ca era destept era destul de intrigant si a bagat destui rivali la bulau cu referate si vorbulite puse bine pe la conducerea de partid. Iar pe vremea aia bulau era egal de multe ori cu moartea. Nu spun, si el la randul lui „beneficiase” de acelasi tratament. Alea erau vremurile. Wernher von Braun cel mai probabil stia de conditiile in care se lucra si se murea in fabricile de V2 si cu toate astea si-a vazut de treburi, samd.
              Lumea fabricantilor de arme nu e una de sfintisori. Unde e „malaiul” apare si coruptia iar in lumea armamentului „malaiul” si interesele se masoara cu vagoanele.

              • gogu de la pascani

                ca sa inchei…cum spun si alti colegi, pana la urma conteaza calitatile produsului. Daca e romanesc cu atat mai bine. Daca a facut prostii, Ghita sau cine mai este, raspunde individual, nu raspunde drona.

              • Despre Korolev am vazut destule documentare. Eu l-am admirat. Era atat de pretios pentru rusi, ca i-au tinut identitatea ascunsa pana apropape de moarte, de frica sa nu fie rapit de americani 🙂
                De aceea , greu de crezut ca avea rivali. Si da, a facut si un pic de Gulag. Toti care au vorbit despre el au facut-o cu admiratie. Dar, daca ai alte surse, as fi curios sa le spui.
                Stia von Braun de evreii din fabrici ? Probabil. Si ce-ar fi putut sa faca ? Tu ce-ai fi facut in locul lui ? 🙂
                Lucrurile nu erau deloc simple, erau extrem de complicate. De aceea e bine sa fim atenti cand ii judecam pe altii.
                Despre von Braun as putea povesti destul de multe, dar poate cu alta ocazie.

            • Dronele sunt obsesia mea, sunt sigur ca acestea vor fi viitorul aviatie militare, dar si in multe aplicatii civile vor juca un rol important,
              Poate ca obsesia mea vine si de la „grija” proiectantului fata de pilot, pilotul, vezi Doamne, e un mare erou si trebuie sa-i asiguri tot confortul, in nici un caz sa nu-l obligi sa citeasca sau sa gindeasca.

              • la 99 domnu’injiner
                ma rog G-urile la limita aici sunt de la feruri incastrari etc
                dar daca scoteai pilotul din avion, fara scaun, bord, sistemele de suport ale vietii etc
                Ce se putea face cu 99? si cu electronica de acuma fie ghidat de la sol fie autonom , intr-o cutie de sa zicem 20 de kg si max 500w consum

  8. gandalf cel alb

    Da, aceeasi reactie am avut-o si eu……..
    ufff…..ufff……
    …….pana la urma conteaza echipa de ingineri, pasiunea si fireste interesul de a finanta un astfel de proiect.

    • Cred ca proiectul e finantat de armata romana :). NU a pus Ghita nici un ban din buzunar pentru construirea ei. In plus, cred ca in afara de drona asta, au mai produs si altele, Star nu mai stiu eu cum …

  9. Are mai putina importanta a cui este firma, conteaza mai mult ce produce si este destul de interesant.

    De prea multe ori s-a folosit pretextul „este firma lui x” pt. a se justica importul si distrugerea unor producatori. Ca si in cazul Roman Brasov, iar acum unii ar vrea sa cumpere de la prieteni rusilor dar asta se pare ca nu prea conteaza.
    Daca patronul are o problema este a lui nu a fabricii sau a produsului.

    Armata este in epoca de piata in ce priveste dronele (unde este Boreal sau baloane romanesti) ar trebuii sa facem cerere pt. donatii de la ISIS:
    https://www.youtube.com/watch?v=p9XYVx-YDLA

    Alt tip de drona care ne-ar trebui:
    https://www.youtube.com/watch?v=4IwasG2N3uQ

    Sa ne uitam putin la rusi care investesc peste 5 miliarde dolari in constructia de drone. Sa vedem si de ce:
    Russian Drone Threat: Army Seeks Ukraine Lessons
    „The Ukrainians report that “when they see certain type UAVs, they know in the next 10-15 minutes, there’re going to be rockets landing on top of them,”
    Russian cannon and rocket artillery causes 85 percent of Ukrainian casualties.
    “In a three minute period… a Russian fire strike wiped out two mechanized battalions with a combination of top-attack munitions and thermobaric warheads,” Karber said””
    http://breakingdefense.com/2015/10/russian-drone-threat-army-seeks-ukraine-lessons/

    „The RB-341V «Leer-3» is an  electronic warfare (EW) was developed by the St. Petersburg LLC “Special Technology Center.” belongs to the group KRET in 2014. The unmanned aircraft is designed to locate electromagnetic emission sources and suppress wireless communications, including cellphones, within a 3.7-mile (+6 kilometers) radius. The Russian Armed Forces will take delivery of the first Leer-3 systems by the end of 2015.

    The complex RB-341 is present in up to two drones Orlan-10.

    Asa se va desfasura un conflict modern, drone + artilerie (inclusiv MLRS) + o racheta ghidata foarte ieftina de obicei un AGTM (inclusiv Malyutka se foloseste impotriva pozitiilor intarite adverse in Siria).

    Sa spune clar, sa spunem tare:
    „Vrem si drone romanesti in dotare”.

    • @hannibal

      Vrem si drone romanesti, dar preferabil nu facute de Ghita.

      • Conteaza mai mult ce face drona nu cine o produce mai ales cand „vorbim la intern”.

        Din pacate pana acum pretextul „este facut(a) de…” a fost, hai sa zicem, speculat de cei care aveau interesul ca totul sa fie din import. Unii ca erau importatori alti agenti rusi sau unguri de influenta dar ideea este ca o tara stabila are o ecomonie stabila care nu se poate obtine decat prin productie si nu doar prin servicii.

        La nivel macro mai exista si o alta legatura intre productie si stabilitate interna care incepe sa fie specuiata de ceilanti si anume diferentele dintre „productivitatea” unor „regiuni”. Daca nu se reuseste o reechilibrare a acestei productivitati precum si a investitiilor inclusiv cele guvernamentale astfel incat si Moldova si Oltenia sa beneficieze de ele situatia risca sa excaladeze. Ca sa ai bani de investitii trebuie sa produci in tara nu sa importi.

        In Transilvania se incearca acreditarea ideii de automonie pt. ca ei ar produce mai mult decat restul si nu vor sa ca altii sa traiasca pe „spatele” lor.
        In Moldova niste baieti si fete incearca sa impuna autonomia ca raspuns la lipsa de investitii din partea guvernului banii ducandu-se in Transilvania.

        Deosebit de importanta este autostrada Pitesti – Sibiu, este mai mult decat o autostra este o stategie politica si poate gopolitica.

        Asa se joaca totul pe a se putea dezbina/regionaliza adica federaliza mai usor tara.

        //
        Ce mai avem gazele, carbunele, uraniul….

  10. o drona dasteapta se descurca un timp singura, de capul ei, nu are nevoie de comanda de la sol.
    Exact aici consta dibacia, desigur drona romaneasca depinde in mare masura de tehnologia , dar „sufletul” e programul care o face sa fie independenta sa mearga unde trebuie si sa transmita datele necesare. Cindva, in viitorul apropiat, va lua decizii active de lupta.

    • gogu de la pascani

      @neamtu tiganu’ „Cindva, in viitorul apropiat, va lua decizii active de lupta.”
      sa ne fereasca D-zeu de ziua aia. Desi pana la urma cred ca se va intampla.

  11. gandalf cel alb

    Da, „Candva, in viitorul apropiat, masina, va lua decizii active de lupta”,
    Suna promitator………..,ziua judecatii , parca am vazut filmul, nu?
    Noroc cu Fat Frumos……..

    • Nu va mai uitati la filme proaste, nu de putine ori o „masina” e mai sigura decit un soldat, pilot etc. De altfel soldatul, pilotul, depind in ziua de azi in cel mai inalt grad de masini.
      Cine conduce racheta la tinta atunci cind pilotul, sau ma rog, soldatul de la sol, la departari de sute de km? Raspuns, masina!

  12. Super. Sper sa se promoveze si in presa nationala genul asta de reusite.

  13. Lovitura de stat in Turcia…..armata a preluat conducerea tarii.

  14. „Teamnet a avut o contribuție esențială în cadrul exercițiului NATO JISR și a reprezentat România cu succes.” Abureli. Daca nu o vad in dotarea armatei, e frectie la picior de lemn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *