Drone inarmate germane

In aprilie 2022 Bundestagul a aprobat, dupa 8 ani de dezbateri, folosirea dronelor inarmate de catre armata germana. In 2018 se aprobase procurarea de  drone Heron TP inchiriate din Israel iar acum s-au cumparat arme de 152 milioane euro pentru dronele Heron TP. Regulile de angajare in lupta a dronelor erau insa secretizate, parlamentul german doreste respectarea dreptului international si restrictionarea folosirii dronelor chiar mai severa decat prevede dreptul international. In draftul prezentat de ministerul german al apararii se mentioneaza chiar ca in cazul ca nu se folosesc pentru autoaparare folosirea de drone inarmate sa aiba aprobarea unui ofiter de stat-major, asistat de un consilier juridic.

Acum trebuie mentionat ca si germanii stiu ca nu exista nici o restrictie in dreptul international specifica numai dronelor inarmate, deci unde este problema? In Germania folosirea dronelor inarmate a fost asociata cu atacurile americane impotriva unor tinte mai mult sau mai putin militare si cu pierderile colaterale rezultate, de aici opinia publica germana nu a fost favorabila folosirii acestor drone. Au fost proteste la baza USA din Ramstein,

precum si la Ministerul Apararii German.

In 2020 a fost o tentativa de permite armatei germane folosirea dronelor de atac, se ajunsese la o intelegere intre partenerii de guvernare crestini-democrati si social-democrati, doar ca 2021 era an electoral si social-democratii s-au razgandit, specialistul SPD in domeniul apararii, Fritz Felgentreu, demisionand din funcția de purtător de cuvânt al politicii de apărare SPD in semn de protest fata de aceasta decizie si retragandu-se din politica. Impotriva dronelor de atac au fost verzii si stanga “democratica” , pentru folosirea dronelor au fost liberalii si AfD.

Erau criticate dronele de atac cu diverse acuzatii: ca incurajeaza razboiul prin joystick, ca rateaza de multe ori tintele, ca operatorii dronelor stau in fata computerelor departe de zonele periculoase.

„Suntem împotriva războaielor, iar dronele de luptă scad pragul de inhibiție pentru acțiunea militară.”                              „De aceea cu siguranță nu vrem ca Bundeswehr să obțină această armă. Nu este corect ca decizii cu consecințe atât de mari să fie luate în spatele zidurilor Ministerului Apărării,” ca sa o citam pe Jutta Kausch-Henken in 2020. Ea a înregistrat protestul pentru grupurile Coordonării Păcii de la Berlin. Inițiativa reunea eforturile unei întregi rețele de activiști.

Elsa Rassbach de la Societatea Germană de Pace spunea tot in 2020:

„Oamenii trebuie să înțeleagă că această armă este dăunătoare Bundeswehr.”

Impotriva dronelor de atac mai este si biserica din fosta Germanie de Est,  biserica banuita ca a fost infiltrata masiv de STASI. Asta e , odata cu reunificarea Germaniei , noua Germanie s-a pricopsit si cu astia.

Sa nu inchipuim ca germanii au luat aceste decizii in necunostinta de cauza. Roderich Kiesewetter, fost colonel in armata germana si membru CDU mentiona in interviuri ca lipsa acestor drone a dus la moartea unor soldati germani trimisi in Afganistan, pentru ca desi foloseau drone de observare, au fost cazuri in care nu s-a putut interveni imediat dupa ce s-au descoperit potentiali atacatori. De asemenea militarii germani au fost pusi in situatii umilitoare in Afganistan, fiind nevoiti sa ceara sprijinul dronelor americane, doar ca acestea nu au fost tot timpul disponibile pentru Bundeswehr. Plus ca a aparut o neincredere fata de militarii germani, pe buna dreptate cum afirma Kiesewetter in 22.12.2020 dupa decizia SPD,

„Care forțe armate aliate ar dori să lupte împreună cu Bundeswehr acum, știind că Germania nu va oferi protecție adecvată propriilor soldați, cu atât mai puțin celor aliați?”

Au mai aparut in armata germana niste manifestari de extrema dreapta, acum daca partidele  “democratice “  germane nu dau doi bani pe vietile militarilor germani, unii dintre acestia s-au indreptat logic catre alte curente politice. Ca sa agraveze situatia , ministresa Ursula von der Leyen s-a apucat sa-si critice intreaga armata in 2017 si a interzis in baracile Bundeswehr orice obiect care aducea aminte de Wehrmacht. Statul german face diferenta intre Wehrmacht si Waffen SS, considerand veterani de razboi numai  pe fostii militari Wehrmacht si membrii SS care au fost inrolati cu forta in Waffen SS in ultima parte a razboiului.

„Pentru forțele armate ale unui stat constituțional liber democratic, Wehrmacht-ul ca instituție nu are sens”   asta era conceptia ministresei Ursula. Te intrebi ce a recomandat-o in functia pe care o avea atunci. Rommel era privit ca un erou si ca un militar de elita in Bundeswehr, nu stiu cum s-au adaptat militarii germani la noile cerinte. Plus ca ministresa cerea schimbarea numelor unor cazarmi , unele  aveau numele unor aviatori remarcabili Luftwaffe.

Situatia in armata germana nu s-a imbunatatit, in 2020 o parte din unitatea de elita KSK a fost dizolvata din cauza afinitatilor de extrema dreapta. Plus ca lipseau din inventarul unitatii 48000 de cartuse si 62 kg de explozibil.

Se mai pot mentiona niste manifestari rasiste si antisemite ale militarilor germani in misiuni externe, 30 de militari germani au fost rechemati din Lituania in 2021 pentru cantece naziste si antisemite, plus sarbatorirea zilei de nastere a lui Hitler, 20 aprilie. Media germana a mai amintit de un caz tot din Lituania cand 4 soldati germani care fumau au imitat  niste sunete de animal la vederea unui militar francez de culoare.

Revenind la drone, e greu de inteles cum un popor isi poate trimite proprii militari in iadul din Afganistan si ii pasa mai mult de vietile talibanilor decat de cele ale militarilor proprii. E adevarat ca germanii  isi permiteau sa-si desconsidere soldatii, nu aveau dusmani “naturali” , Rheinmetall construise in Rusia un centru untramodern de instruire pentru trupele ruse. Intre timp Rheinmetall a sters anuntul de pe site-ul oficial, noroc ca s-au uitat unii internauti  mai cu atentie la anunt si l-au pastrat.

De asemenea , in 2021 presedintele Germaniei , Frank-Walter Steinmeier, vorbea despre participarea Germaniei la proiectul Nord Stream ca o  forma de reponsabilitate a Germaniei fata de  milioanele de sovietici  omorati in 1941-1945.

In concluzie, eu sper ca nu aceasta inseamna democratia si respectarea drepturilor omului. Dupa 1989 am avut ca model societatile occidentale. In ultimul timp insa apar niste dubii despre ideile care apar acolo, nu cred ca e normal ca sa-ti trimiti proprii militari la moarte in numele unei asa-zise corectitudini politice. Mai degraba e vorba  de o interpretare abuziva a drepturilor omului si de o influentare a opiniei publice de servicii secrete din est foarte bine pregatite pentru asa ceva.

Trist e ca si in Romania a aparut aceasta “corectitudine politica “ ce se manifesta prin o desconsiderare a militarilor proprii, acum cand avem un razboi aproape de granita si doritori de cariera militara sunt din ce in ce mai putini. Dar probabil ca nu e intamplatoare aceasta desconsiderare , probabil ca si in Romania se manifesta aceiasi profesionisti care au intervenit si in Germania si care stiu sa exploateze naivitatea si prostia unor globalisti care nu stiu decat sa lustruiasca clantele unor ambasade occidentale. Diferenta intre noi si Germania este ca germanii au intre ei si rusi niste tari precum Polonia, Slovacia, Cehia, Romania, tari pe care oricand le pot tranzactiona, au facut asa ceva si aliatii in perioada razboiului, nu ar fi ceva nou.

In Occident au aparut si apar tot felul de idei precum dezarmarea, energia verde, inchiderea centralelor nucleare, reducerea poluarii, primirea de imigranti din Africa si Asia, etc, idei pe care vor sa le impuna si altor tari din Estul Europei. Aceste idei sunt corecte in teorie, doar ca ele in practica sunt exploatate de regimuri autoritare care profita de naivitatea si prostia unor lideri occidentali,regimuri autoritare care  ignora tratatele semnate si santajeaza statele democratice prin conditionarea livrarilor de gaze sau prin fluxuri de imigranti. Recent ,fostul presedinte american Clinton a afirmat ca regreta faptul ca i-a convins pe ucrainieni sa renunte la armele nucleare in 1994.

Pe ucrainieni nu-i ajuta cu nimic regretele lui Clinton, momentan sunt ocupati cu scoaterea rusilor din Ucraina. Dezarmarea nucleara a Ucrainei a fost o idee frumoasa, doar ca in practica a dus la pierderi uriase umane si materiale ale ucrainienilor, precum si la confirmarea naivitatii liderilor occidentali, care chiar credeau ca un tratat semnat cu Rusia are valoare mai mult decat o hartie igienica, consecintele acestei naivitati fiind suportate insa de ucrainieni, nu de liderii occidentali care au semnat Memorandumul de la Budapesta.

Se ridica niste intrebari si despre NATO, se presupune ca sunt niste interese comune in aceasta alianta si niste valori comune. Nu vad aceasta comuniune cand USA cheltuie sume uriase pentru militarii proprii iar Germania nu dadea doi bani pe vietile soldatiilor germani din cauza unor principii dubioase precum joystick killing.

De asemenea, cumpararea de armament german ridica iarasi niste semne de intrebare, acest armament necesita o intretinere foarte atenta si o asistenta tehnica germana, chestiune care este nesigura, oricand pot aparea niste tulburari de constiinta in opinia publica germana, francezii au patit-o cu blocarea unui export in valoare de 1 miliard de dolari in rachete Meteor catre Arabia Saudita, Spania a patit-o la fel cu un export de sute de tancuri Leopard 2E tot in Arabia Saudita.

Claudillo

Surse:

https://www.mdr.de/nachrichten/welt/politik/drohnen-krieg-voelkerrecht-100.html

https://www.thedefensepost.com/2020/12/16/german-coalition-no-armed-drones/?utm_content=cmp-true

https://www.dw.com/en/anti-drone-rally-at-us-air-base-ramstein-draws-thousands/a-19323459

https://www.nbcnews.com/news/world/thousands-protest-u-s-air-force-base-germany-against-drones-n590226

https://www.reuters.com/article/us-usa-drones-germany-idUSKCN0YX0FM

https://digit.site36.net/2022/04/12/heron-tp-in-israel-german-government-arms-its-drones/

https://www.defenseone.com/ideas/2020/12/why-german-troops-wont-get-armed-drones/170965/

https://www.telepolis.de/features/Bewaffnete-Drohnen-fuer-die-Bundeswehr-3395828.html

https://taz.de/Diskussion-um-bewaffnete-Drohnen/!5038866/

https://blog.prif.org/2022/04/06/die-heron-wird-bewaffnet-mehr-als-10-jahre-drohnendebatte-finden-ihr-ende/

https://www.bbc.com/news/world-europe-39835609

https://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/armed-drones-contentious-in-german-disarmament-debate/

https://www.bbc.com/news/world-europe-57525971

https://www.dw.com/en/german-army-can-lease-arms-capable-israeli-drones-lawmakers-say/a-44212763

https://www.shephardmedia.com/news/uv-online/germany-bites-the-bullet-and-arms-heron-tps/

https://www.politico.eu/article/spds-withholds-support-armed-drones-german-defense-minister-annegret-kramp-karrenbauer-annoyed/

https://www.bbc.com/news/world-europe-39778208

https://www.dw.com/en/no-armed-drones-for-the-german-army-for-now/a-55936615

https://www.bmvg.de/de/debatte-bewaffnete-drohnen

https://www.bmvg.de/de/aktuelles/auftakt-drohnen-debatte-diskussion-im-bmvg-256010

https://www.bmvg.de/de/aktuelles/drohnen-debatte-bmvg-protest-bendlerblock-256212

https://www.aei.org/op-eds/why-german-troops-wont-get-armed-drones/

https://www.spiegel.de/politik/deutschland/bundeswehr-ursula-von-der-leyen-ordnet-distanz-zu-wehrmacht-und-nva-an-a-1179428.html

https://www.bbc.com/news/world-europe-53237685

https://twitter.com/kamilkazani/status/1544539580728221696

https://rmx.news/article/german-president-we-have-responsibility-to-finish-nord-stream-2-pipeline-due-to-war-crimes-against-russia-in-wwii/

https://kyivindependent.com/clinton-regrets-persuading-ukraine-to-denuclearize-in-1994/

https://www.latribune.fr/entreprises-finance/industrie/aeronautique-defense/l-allemagne-bloque-l-exportation-du-missile-meteor-de-mbda-vers-l-arabie-saoudite-806211.html

https://www.dw.com/en/germanys-arms-exports-turn-into-gamesmanship/a-17566710

 

53 de comentarii:

  1. „razboiul prin joystick”, o tampenie specifica zilelor noastre, specifica celor care doresc pacea cu orice pret sau a „ecologistilor” care distrug opere de arta, a celor care protestau pe vremuri impotriva armelor nucleare, adica o chestie specifica multor idioti.
    Pai artileristul isi vede tinta si atunci despre ce inhibitie vorbim? Dar pilotii care lanseaza bombe ghidate de la distante de sute de km de tinta, sau a celor care ataca tinte la sol de la km inaltime? Dar rachetele de croaziera?

    Ba dimpotriva, un operator de drone chiar isi vede tinta…

    39
    • E filmul ăla celebru, pe tema asta. E o meserie dificila.

      3
    • Nu le mai dați idei…

      3
    • Problema este complicata …nu este doar o simpla tampenie … Copii care s-au nascut cu laptopul si internetul acasa joaca din frageda pruncie jocuri pe computer unde omoara, arunca in aer cladiri si orase, etc. FARA a constientiza catusi de putin semnificatia reala a acestor lucruri . Trebuie sa ne gandim ca acestia candva vor deveni militari , operatori de computere care de data asta omoara oameni in mod real si distrug locuinte si orase. Reflexele din copilarie nu ii vor indemna sa apese pe tragaci fara prea multa empatie ?!? Este insa evident ca acest lucru nu poate sa blocheze adoptarea de noi tehnologii care ofera avantaje in lupta …DAR trebuie gandit cum sa fie impacata si capra si varza … cum sa nu ne pierdem totusi complet empatia fata de oameni.

      2
  2. „Trist e ca si in Romania a aparut aceasta “corectitudine politica “ ce se manifesta prin o desconsiderare a militarilor proprii, acum cand avem un razboi aproape de granita si doritori de cariera militara sunt din ce in ce mai putini.”

    Iar faptul ca armata este dominata la mai toate asaloanele de tarani prosti si tampiti patentati nu are nimic de a face cu aceasta „desconsiderare.” Astia nu ar fi in stare sa administreze un salon de masaj eroic, iar tu ai pretentii ca astia sa apere tara?

    48
    • Bai, da ce ne mai aperi tu tara. Nu știu ce ne făceam fara tine.

      6
    • Are dreptate Alex. Nu stiu concret unde anume se intersecteaza corectitudinea politica cu militarul roman. Adica, oi fi eu in rez de mult dar veci nu m-a agasat un ghei si nu am avut de suferit profesional vreodata din cauza glumelor de autobaza, ca se stia la noi ca „atat se poate”. Pe de alta parte toooate problemele militarilor se trag, in ordine:
      1. Politicieni dezinteresati de conceptul de aprare care tot militarii anilor 2010 le-au dat grade cu nonsanlanta. Mai degraba le retrageau gradele, aia era o pozitie demna, nu gluma.
      2. Militari actuali cu functii de conducere care administreaza unitati si mari unitati in sistem feudal.
      Nici unde aici nu incape discutie de unde se trage militarului situatia actuala. Furthermore, cand portavocile problemelor militarilor sunt fosti comunisti de varf, prorusi si tot felul de ofiteri facuti la apelul de seara, Dogari si alti propagandisti orice sustinere in societate a cauzei militare este secerata de la „genunuche”, onor ministerial limbii romane. Bonus, existenta unor institutii care nu ar trebui sa aiba statut militar produce si o inflatie de cadre mai ales ca discutam de zone care interfereaza prea aproape cu politicul. Uniforma si politica trebuie sa fie la cel putin doua brate distanta. Chestia asta cu „PC-ul” si „jos labele de pe pensile militarilor” pe langa gargara mai asigura si mutarea discutiei de pe doi piloni importanti: o reforma reala a structurilor cu statut militar din Romania si evaluarea competentei reale a celor care ocupa functii decizionale in ministere si structuri.
      Sa urasti „golobalismul”, nici asta nu o prea pricep cand toti umblam cu telefoane neromanesti in buzunar interconectati la marsaviile capitaliste precum google si conducem masini unele mai romanesti ca altele, citand un fost ministru de interne „Decat sa conduc Dacia, ma bine imping bemveul”.

      28
      • Boss sistemul promoveaza taranoi idioti in loc sa promoveze profesionisti. Asta odata si a doua nici nu ii pedespeste pe idioti cand fac marlanii si mizerii. Deci promovarea de valori gresite, cultura organizationala de cacao + lipsa de responsabilitate a actiunilor proprii.

        Multe sunt efectiv laba in ciorap in mod special prin administratie si aici ma refer la directia de personal si mobilizare, directia logistica , directia operatii, directia planificarea inzestrarii ( da exista asa ceva), statele majore etc.
        unap e un mare cacat de printat diplome.

        structural,organizational si cultural sistemul e vai mama lui ca sa nu zic altfel.

        Cand vi in armata romana e ca si cum ai merge la o institutie de stat doar ca e cu extra fu….. pentru ca asta inteleg unii prin armata si colac peste pupaza restrictie de drepturi.
        Care sunt beneficiile pentru un pustan ? Pensie mai devreme ? Sa fim seriosi cine plm se gandeste la pensie la 20 de ani.
        Ca dovada pensiile dupa care plang mult p’aici nu inseamna nimic ca nu sunt in stare sa recruteze necesarul.

        16
      • Si mai e una rata de retentie a oamenilor e si aia vai mama ei. Tocmai pentru ca lumea se satura de cacatul asta de sistem si de salariile de cacat si isi baga P in pensiile alea magnifice. Ca sa citez pe un camarad „if you suck too much ass you choke on shit”

        8
      • „Mai degraba le retrageau gradele…” – te referi la militarii adevarati nu la toata sleahta aia de oameni publici ? E posibil asa ceva legal?

        „Sa urasti „golobalismul”, nici asta nu o prea pricep…” – e propaganda rusa (posibil si chineza) care prinde la unii oameni . La fel ca chemtrails, ne obliga sa mancam insecte , s.a.m.d. care au fost clocite tot in aceleasi laboratoare

        6
        • Ziceam ca sa le retraga gradele la toti cei care au primit in 2009,10,11,12 grade la apelul de seara. Ca Dobirtoiul le-a retras, unlterior, la unii. Cei bine ancorati in politica au ramas bine mersi cu gradele, vezi Nicolicea, care-i colonel plin in rezerva.Unii de au facut tot felul de sporturi…Ontanu, general-maior… Dumnezeule!
          Legal, daca Doritoiu a reusit la unii, cred ca se poate la toti.

          3
    • Caz concret: criminalul licean din Craiova…elev la liceu militar…tata politist….daca nici aia nu-s verificati psihologic…plm de tara de doi lei.

      3
      • E verificat psihologic dar psihologia inca nu poate prevedea vitorul. Ce poate confirma psihologia este o stare de aptitudine la vrema testarii, daca a raspuns cat de cat onest la intrebari.
        Gagu ne putea edifica mai mult aici.

        3
  3. Nemții au rămas cu trauma declanșării a 2 războaie și a lagărelor, iar mișcarea asta anti-inarmare (foarte vocala și înainte de 89) are iar o pâine de mâncat. Nu le pasa lor așa mult de drone și de victime. Le pasa de câți creduli conving să-i voteze.

    8
    • Nu nemtii au inceput primul razboi mondial (desi pana la un punct si l-au dorit).

      Cat despre dronele germane, daca continua trendul, probabil vor fi achizitionate apoi vor descoperi ca doar 30% sunt gata de lupta, ca nu au piese, ca sunt scump de operat, ca mai trebuie facuta o gradinita din bugetul armatei…

      8
      • Te pomenești că sârbii l-au declanșat. Hai sa fim serioși, daca nu erau sârbii, găseau alt motiv. Cu dronele, probabil da, caută nod în papura curentul lor de hippioti moderni.

        6
        • Istoric vorbind, l-au denclasat austriecii, prin declaratia de razboi catre sarbi. Daca vrei sa intram mai mult in subiect, cauzele sunt mult mai profunde, sa pui WW1 doar in carca gremanilor pare un pic exagerat. Si in nici un caz nemtii nu isi doreau un raboi simultan pe doua fronturi.

          12
    • Mișcările de genul sunt susținute și de prietenii roșii de la est. Marea greșeală a UE este că permite asta! Finanțările mișcărilor de genul au miros de gaz/petrol… Nu ar fi chiar așa de greu sa le oprească sau macar sa ni le facă și nouă publice…

      14
    • care a fost unu din alea 2?

      1
  4. Mda…”noi vrem pace pe pământ” și ceașcă vindea armament pe tot mapamondul.
    Murea de dragul aliaților socialisti pedepsiți de sovietici dar de fapt avea draci că nu pupa ultima tehnologie disponibila.

    9
  5. Rahatul asta cu Polical Corect aduce lumea in situatii ridicole și in același timp periculoase …
    Mare bucurie as avea sa ii văd ce opinie ar avea când le bombardează cineva casa , le ucide tatii și fratii , le violează mamele , surorile , nevestele , fiicele …
    Nu știu ce ne aduce viitorul , dar generațiile astea născute după ‘90 mie nu îmi inspira niciun pic de încredere legat de capacitatea lor de a conștientiza realitatea …
    Sunt importante și drepturile LGBTQ , dar încet , încet mi se pare ca alunecăm înspre o societate tâmpită …
    Și partea cea mai proasta , este , după părerea mea , ca scopul inițial al acestor blocaje privind înarmările îl reprezintă protejarea intereselor altor tari – Rusia , China , etc … – care Rusie , care China își dorește Forte militare puternice in Europa , ca or fi ele Germania , Franța sau alta țara …

    24
    • In Germania sunt inca rani nevindecate în legătură cu subiectul războiului.

      1
    • „generațiile astea născute după ‘90 mie nu îmi inspira niciun pic de încredere legat de capacitatea lor de a conștientiza realitatea …”

      Mie generațiile născute înainte nici pe atât nu-mi inspiră. Că doar tot pe comuniști au ales…

      4
  6. Political corectness-ul a aparut din nevoia de a nu dezavantaja sau jigni persoane cu diferite particularitati si nu cred ca ii poate nega nimeni bunele intentii si beneficii. Sa nu confundam totusi asta cu drepturile civile (inclusiv ale LGBT). In Romania tema LGTB e impinsa in fata de tabara conservatoare; aia au saracii si ei un o sarbatoare pe an, decenta si fara mari exagerari

    Exagerarile si excesele unor exaltati au dat insa un sens peiorativ unor bune intentii. Si de partea cealalta „conservativa” sa-i zicem, cum am vazut ca se autodenumesc unii, exista excese si exagerari. De pilda pe mine ma enerveaza maxim persoanele care zic „Doamne ajuta” la fiecare pas. Nu deschid usa daca nu zic asta si pentru mine care-s un credincios liberal-progresist e destul de enervant, o avea si Domnul altele mai bune de facut decat sa-ti binecuvanteze fiecare sughitz.

    Cred ca Alex are in mare parte dreptate. Eu unul am cunoscut militari de toata isprava, oameni admirabili, dar e si mult diletantism acolo, uneori l-am vazut la TV printre invitatii care au purtat haina militara.

    Si in armata se manifesta excese lingvistice (tinuta de „combat”) sau exaltari fara fundament istoric (Brigada Argedava, adica pe langa Bucuresti n-a fost gasit alt nume cu semnificatie istorica), lipsa de spirit gospodaresc (cum sa stai ani de zile cu uniformele alea desperecheate?) si multe altele care au fost semnalate aici pe site, nu le mai reiau

    Sunt si lucruri bune, militari cu certe calitati, am vazut de curand la TV un general roman vorbind in US intr-o engleza perfecta insa parca e prea putin deocamdata si mult imobilism, incremenire..

    10
    • Bine zis. Doar as mentiona ca terminologia de „tabara conservatoare” a ajuns sa defineasca ceva ce conservatorismul nu este. Provine de principiu din sua unde conservatorism = republicanism. Prin urmare avand un sistem bipartidic, in cadrul acelor partide apar polarizari uriase, cum bine ai prins-o nu doar pe AOC dar si „the Squad” ca find o forme de extrema stanga. La fel in tabara republicana ai conservatori realmente si extremisti de dreapta insa nu cred ca sunt definitori.
      Conservatorismul inseamna, reducand enorm de mult, sa nu faci schimbari cu buldozerul. Schimbarea trebuie sa vina caci este vorba de evolutie dar niciodata cu hei-rup-ul. Conservatorismul, in Romania cel putin, nu este usa in usa cu neolegionarismul sau fascismul. Dar, neolegionarii de azi si cei atat de prosti incat nu stiu ca sunt fascisti nu pot sa faca declaratii de afinitate spre aceste curente in spatiul public, asadar incerca sa conviga un electorat foarte needeucat ca ei sunt conservatori, si la o prima strigare, cine a fost Titu Maiorescu iti vor raspunde ca un manelist.Nu poti fi conservator si sa vorbesti impotriva libertatii individuale, una din cele 7 principii fundamentale ale curentului. Conservatorismul nu poate accepta in schimb forme de anarhie camuflate mai bine sau mai prost in notiuni de libertate.

      8
      • @lt(rez) conservatorism in RO doar raportat la miscarea conservatoare internationala pt. ca in Romania nu mai avem la ce ne raporta. Ne-am tot miscat in salturi…sa fim conservatori luand ca referinta RSR nu se poate, sa ne raportam la interbelic iar nu se poate ca se face acum suta de ani…cu scuzele de rigoare c-am luat-o pe aratura de la dronele germanilor.

        4
      • da, probabil trebuia sa pun si ghilimelele si la prima mea referire despre conservatori; eu am simpatizat cu republicanii mereu dar de la Trump incoace pur si simplu nu pot.

        Iar la noi e o caricatura totala, neo-legionari, fundamentalisti crestini, bigoti, scandalagii care cauta sa-si puna o eticheta la rever, tot felul de inchipuiti, sefi de galerie, profesorasi mediocri, prosti solemni ca Georgescu Calin, ceuasisti camuflati ca Peiu…aia de dreapta mai „moderata” e o gasca de fripturisti in special din imobiliare (PNL adica sau ce-a mai ramas din…)

        Stanga nu prea exista, sunt ceva ramasite pe la USR si Reper, in rest e jale (ca PSD e de stanga doar la crescut de taxe). Si ce e la stanga se umple de caraghioslac cu unele initiative si cu inadecvarea de care dau dovada de multe ori.

        Asa ca n-o sa fie greu de ales, o sa votez raul cel mai mica caci pana la urma asta e democratia de la Atena incoace chit ca poate-s reflexe, initiative, opinii care nu-mi plac. Eu am fost consecvent din 1996 incoace de la primul vot, cu o singura exceptie am votat in Romania tot ce-a fost mai apropiat de ALDE/Renew european.

        Conservatori pe bune la noi nu prea am vazut si-as vrea sa vad. Stiu unii dar nu-s in politica, primu care-mi vine in minte e preotul de la biserica unde mergem noi sau, ca sa pomenesc o persoana publica, Toader Paleologu. altii care par oameni normal gen Funeriu sau Papahagi au din cand in cand niste excese cu efect ilarizant care confirma zicala „are multa minte dar nu toata-i buna”. Eu am prespus pana acum ca e efectul polarizarii excesive de care vorbesti.

        Razboiul insa are si parti bune, s-au mai despartit apele, au mai fost delimitari ale unor oameni respectabili de fenomene ca AUR si ideile fluturate de acestia insa din pacate conservatorismul de aici (atat cat e in Ro) e capturat de extremism si nu cred ca suntem singurii. In Franta de pilda FN sau Zemmour sunt peste Republicani (fostii UMP). Si creste peste tot extremismul. A fost si placuta surpriza Meloni, dar mi-e msa nu fie o exceptie.

        Cred ca acest fenomen se datoreaza pe de o parte razboiului informational dus de Rusia & co cu ajutorul noi tehnologii, practic s-au largit nisele extremiste prin aceste metode pe fonduri de exremism deja existente. Nici politica occidentala a imigratiei n-a ajutat pentru ca am convenit de la inceput ca exagerarile si excesele ne-au adus aici.

        Sunt sperante de viitor? Cum ziceam razboiul a cam despartit apele si a dat un suflu nou politicii Americii si o impotanta crescuta estului Europei care doreste egalitate cu Vestul EU si ii contesta intelepciunea deciziilor, si pe buna dreptate. Asta referitor la zona noastra care daca va primi un buffer de 600 km pana in Rusia va avea parte de investitii din ce in ce mai complexe.

        Ce se poate face in alte directii? Pai ar fi bine ca Macron sa termine cu declararea autonomiei strategice si sa se gandeasca la metode efective de a avea asa ceva, de a fi mai asertiv.

        Bunaoara exista o agentie europeana echivalent a USAID dar e atat de obscura si neimportanta; avem in sud un intreg continent care ne sufoca cu imigratie si are nevoie de ajutor si in afara de tamptii de la ei care racnesc la omul alb asupritor sunt sigur ca se gasesc o serie de tari care ar primi colaborarea

        O alta initiativa ar fi o oferta adresata tarilor care au de suferit din cauza Wagner, sa-i scapam de ei. Ar trebui tratati ca ISIS. Ce s-a intamplat in Mali n-ar trebui sa ne opreasca.

        Si in fine o decizie in ceea ce priveste migratia ilegala, pe mare, pentru ca ce s-a intamplat in largul coastelor grecesti de curand (si nu e primul incident) sa nu se mai intample. Daca Grecia sau Italia au nevoie de ajutor, sa li se acorde, sa fie folosite navele militare, sa se caute solutii.

        Acu vad de unde am plecat si unde am ajuns, asa ca mai bine ma opresc :)) Ce voiam sa spun in final, eu inteleg la multi simpatiile conservatoare, de dreapta sau altora simpatiile de stanga, doctrinare…insa inainte de arunca cu anatema pe niste fenomene cu care nu suntem de acord dar nu la modul extremist

        Adica OK, puntem etichete pe diverse fenomene gen ecologismul dar uitam sa observam ca ministrul de externe german, din partid ecologist, are cea mai corecta pozitie exprimata de Germania fata de amenintarea rusa si chineza. Anatemele astea ne apropie mai mult de extrema opusa pentru ca dispare obiectivitatea si moderatia.

        10
  7. Dezvoltarea dronelor inarmate in Europa are doua obstacole tehnice:
    – tehnica „man-in-the-loop”: daca o ai, ea trebuie sa functioneze perfect si ar fi de dorit sa functioneze pe infrastructura integral proprie, adica exclusiv pe sateliti de comunicatie si pozitionare europeni sau nationali ai tarii respective. Excluderea omului din decizia de lansare iese din discutie deocamdata si ar trebui sa iasa dn discutie pt viitorul previzibil, probabil cu exceptia sistemelor antiracheta unde nu exista timpi de reactie.
    – spatiul aerian european, foarte aglomerat, care ingreuneaza dezvoltarea produselor, are nevoie de proceduri noi, samd. Aici e cumva un paradox: in SUA spatiul aerian e predominant alocat civililor si exista zone de antrenament desemnate pt aviatia militara, in statele EU spatiul aerian este al militarilor si exista anumite coridoare aeriene alocate aviatiei civile. Totusi si spatiul aerian european si solul sunt atat de aglomerate cu aparate civile incat daca o drona scapa de sub control exista o probabilitate f mare ca sa fie omorati/raniti civili si nimeni nu-si asuma asta. Prin contrast, in SUA exista o gramada de zone desertice unde nu zboara si nu locuieste mai nimeni si nu e problema daca faci cimitir cu drone si avioane experimentale.

    Totusi, cu noua situatie politica, probabil or sa mai scada reticentele la adresa dronelor, mai ales a celor inarmate. In mod special la min apararii din Germania muzica se pare ca s-a schimbat. Dar dureaza. nu poti schimba opinia publica in 1-2 ani sa fie pro-inarmare dupa ce ai servit-o zeci de ani cu flower power. Nici macar dpdv industrial nu poti reorienta mamutii industriali sa reinceapa sa faca tancuri, avioane, drone, samd.

    3
  8. WTF (cu tot respctul, nu pot sa nu exclam)
    Ce ar trebui sa inteleg din acest articol? Ne dai nsite extrase de prin politica germana, ne spui de regretele lui Clinton, ca dupa acea sa tragic concluzia: asta nu este democratie este mana serviciilor secrete din est (care est ca si noi suntem in est )!
    Pai toata lumea este constienta de “slabiciunile” nemtilor vizavi de sentimentul de vinovatie datorat celor doua razboaie mondiale
    Toate tarile democratice din lume au si extremisti (fie de dreapta fie de stanga). Uitat in state: pai daca AOC si Sanders nu se afla la exterma dreapta (dupa standardele din lor, ca poate in alte tari ar fid oar stanga nu extrema) atunci unde sunt pe esicherul politic al lor?
    Uitat-te in Italia ca acolo cei de drepta (la limita de dreapta) au influenta majora. La fel si in tarile nordice cresc ca si procente (in Germania in landurile din fost DDR idem). Asta tot mana serviciilor secrete din este este?
    Amesteci chestii politice, militare, sociale, teorii conspirantioniste, faci un ghiveci fara cap, fara coada…WTF?
    Ce vrei sa comunci? Care este esenta acestui articol?

    20
  9. Nu vindea el, vindea Romania. RSR. Și vindea pe valuta sau in sistem barter. Nu ii intrau lui banii in buzunar. Tu dacă îți pui gard in jurul casei, înseamnă că nu ești un bun vecin?

    3
    • E pt Psycho, zicea de Ceașca

      1
    • Depinde de gard si mai ales culoarea vopselei. E posibil sa nu fie un gard PC si sa ofenseze pe cineva. Sau si mai bine acel gard sa fie considerat ca o exprimare a tiraniei patrialhale si tiraniei si presiunii exercitate de omul alb.

      Ma astept sa vad asta foarte foarte curand in special in Europa de Vest!

      In opinia mea un obstacol major in dezvoltarea dronelor in germania si in europa in general o reprezinta insasi Germania sau cum o sa ii zica acusi Republica Islamica Germania!

      Mai tine minte cineva ce s-a ales de programele majore militare in care Germania a avut un cuvant important de zis?

      3
      • Da, normal…Germania nu a insistat foarte mult pe drone initial, daca tii minte, ei încă erau la nivel cl-289 in anii 90. După aia Airbus a început să se miște mai cu talent. Și spre deosebire de vecinii lor francezi, mult mai pragmatici, nemții nu mai au teritorii peste mări.

        1
    • Toate intreprinderile si mijloacele de productie erau in mana poporului. Adica a Partidului de fapt. RSR era ca o firma, era capitalism de stat iar Ceausescu era CEO. Trebuia sa produca si sa vanda, sa plateasca datorii facute pt a construi mijloacele de productie, sa plateasca salariatii care nu puteau fi concediati, ca trebuiau sa se pastreze locurile de munca. Si dn ce se faceau Casa Poporului si alte chestii inclusiv pentru el?

      3
  10. Interesant. Multumesc pentru articol. Intre timp in fosta nemtie estica, in turingia, un partid de extrema dreapta a castigat alegerile si are sanse reale sa intre in reichstag in viitorul apropiat.. Prefer nemtia cu ceva verzi prin parliament decat asta cu extremisti. Nemtii au memorie de elefant si nu uita.

    1
  11. Cred ca nu e cazul de a blama sau de a ne face griji pentru societatea/ armata germana. Dacă va fi nevoie, va asigur ca vor reacționa foarte rapid…
    Mulți dintre noi făceam Germania albie de porci pentru ca nu ajutau Ucraina. Si acum este de departe al doilea contributor.

    10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *