Cercetari recente sustin o concluzie a unui studiu de mediu realizat acum 40 ani: lumea este pe calea dezastrului.
G. Turner, un fizician australian, a publicat probabil unul din cele mai documentate lucrari academice a anilor ‘70, “Limitele cresterii”.
Scrisa de cercetatori de la prestigioasa MIT pentru Clubul de la Roma, studiul foloseste progame de calculator pentru a schita cateva posibile scenarii viitoare.
Scenariul cel mai plauzibil, cel “de bussiness”, capitalist, estimeaza ca daca omenirea continua sa consume mai mult decat natura e in stare sa ofere, un colaps total economic se va produce in jurul anului 2030, combinat cu un declin masiv al populatiei.
Totusi, studiul specifica faptul ca cresterea economica nelimitata ar fi posibila, daca guvernele impun fortat politici de investitii in tehnologie pentru a regulariza amprenta ecologica a umanitatii.
Proeminenti economisti dezavueaza insa aceasta varianta, de exemplu Henry Wallich de la Yale sustine ca limitarea economica fortata va duce la “codamnarea a miliarde de oameni la saracie permanenta”.
Este ceea ce vedem practic de cativa ani, prin perpetuarea acestei crize, prin politicile de contractie economica si austeritate promovate de guverne la comanda FMI-ului si a bancilor.
De asemenea, in grafic Turner a comparat datele reale obtinute intre 1970-2000 cu scenariul ” de bussiness”, observand ca scenariul aproape s-a suprapus cu evolutia reala a economiei si populatiei, delcarand: “Este un avertisment clar , ca nu suntem pe o traiectorie sustenabila”
Sursa: gandeste.org
Aceste studii nu se fac de ieri de azi, ci de peste 40 de ani. Rezultatele sunt insa aceleasi: demografia a luat-o cu mult inaintea posibilitatiilor economice si numai poate fi sustinuta mult timp. Problema este insa foarte complexa. Pe de o parte avem o populatia rezidenta in tarile puternic industrializate, al carei consum de materii prime si servicii este intr-o continua crestere, cu presiune pe resursele ecologice din ce in ce mai mare, dar care are un trend descendent ca numar, iar pe de alta parte cresterea exponentiala a numarului de oameni, din tarile slab si foarte slab dezvoltate: Africa de Nord si de Est, Asia si America de Sud.
In mod clar ceva se va rupe la un moment dat, pentru simplul motiv ca resursele nu sunt infinite, cerere insa da. Actuala criza economica este, din punctul meu de vedere, una artificiala, dar care in genetica sa si cauza naturale, cum ar fi nevoie unei restructurari economice de mare amploare.
Vedem cu totii ca aceasta criza schimba ordinea mondiala, centrul de greutate al economie globale se deplaseaza spre Asia, sistemele economice din tarile capitaliste europene fac fata din ce in ce mai greu nevoilor sociale. Intr-un cuvant lumea se schimba, si se schimba extrem de repede, inclusiv la nivel de structura economica si slujbe. Principalele centre industriale, principale industrii, care zeci de ani au asigurat prosperitatea si stabilitatea vechii „oligarhii” economice, se transfera spre Asia, in cautarea mainii de lucru ieftine si pentru o taxare cat mai redusa, impovarand si mai mult bugetele europene si al SUA.
Numarul de someri creste, finantarea este din ce in ce mai scumpa, locurile de munca se gasesc greu. Este daca vreti moarte unei epoci si transformarea economie globale in altceva, iar acel „altceva” nimeni nu stie exact cum arata. Solutiile gasite pana acum, sunt grupate generic sub cuvantul AUSERITATE, numai ca prin austeritate nu prea vad cum s-ar putea relansa economia, iar daca s-ar relansa, spre ce anume ar merge, care ar fi industriile care ar putea sa preia locul celor vechi, constructii de masini, servicii, tehnologie.
Putem observa foarte usor ca marii constructorii auto, ca sa dau doar un exemplu, motorul dezvoltarii multor tarii europene si al SUA, nu mai sunt ce au fost, ba mai mult, isi muta capacitatiile de productie, adica exporta locurile de munca, catre tari unde salariile sunt sub o treime, din salariile din tara lor de bastina. Marile comapnii isi externalizeaza profiturile catre paradisuri fiscale, in incercarea de a-si proteja banii de sistemele tot mai hulpave de taxare din tarile lor.
Si deasupra tuturor, criza datoriilor suverane, care inseamna de fapt, imposibilitatea statului de a mai sprijini economia, de a mai face investiti. Franta are deja peste 80% din PIB in datorii, Germania, motorul UE, sare si ea de 60%, iar reluarea cresterii economice sustebile, de lunga durata este dincolo de orizontul previzibil. Si nu numai ca nu se intrevede, dar nimeni nu stie cum ar trebui sa arate, nimeni nu stie ce sectoare economice ar trebui sa preia cresterea si s-o dezvolte.
In acest context Romania pur si simplu nu conteaza. Clasa noastra politica pluteste in sfere inalte, departe de realitatea economica interna sau internatioanla si am sincere indoieli ca pricepe ceva din ce se intampla. Fara invesitii, fara vreo idee clara spre ce ar trebui sa ne indreptam, fara oameni de buna calitate in fruntea economiei, singura idee constanta este marirea taxelor, in paralele cu marirea ajutoarelor sociale.
Cand bugetul se va crapa si la un moment dat se va intampla, ne vom trezi probabil intr-o fundatura economica si sociala, demna de rascoalele taranesti din secolul trecut, fara posibilitatea de mai remedia ceva, fara fonduri, fara viitor.
Iar populatia Romaniei continua sa scada, sa devina din ce in ce mai analfabeta, din ce in ce mai dependenta de fondurile de la stat, intr-o vremea cand tendinta este exact inversa: fiecare cu bucata lui de noroc in viata.
GeorgeGMT
De citit si:
Chief, pot sa spun ceva ca sa-ti mai revina sangele in obraji? 🙂
Treaba cu demografia e asa: in Europa, populatia scade (din pacate) iar productivitatea creste. Productia de alimente este si ea in crestere. Deci e cert ca Europa nu va muri de foame, mai ales ca 40% din productie se arunca la gunoi (rata redusa de consum a alimentelor).
Romania, ca pe noi asta ne doare, are cateva optiuni:
– nu exploateaza decat 60% (poate mai putin) din potentialul agricol. Cand o sa o facem cu adevarat, o sa descoperim independenta alimentara, excedent constant agricol si… bani din agricultura
– rezervele valutare pot sa fie oricand folosite pentru stimularea productiei si a productivitatii. Momentan avem 34 miliarde euro in cont si e BINE ca nu-i folosim: generatia actuala de politicieni pur si simplu nu stie cum sa-i foloseasca. Sunt niste incapabili
– avem resurse neexploatate: redeventele foarte mici care prin armonizare cu Europa pot aduce venituri semnificative in plus la buget
– avem la dispozitie oricand posibilitatea reducerii de cheltuieli, numita crestere varsta de pensionare: putem creste varsta de pensionare la 67 de ani la barbati si femei, masura care se traduce in miliarde de euro pe an
– oricand, un nationalism de tip „Orban” se poate declansa si manifesta prin „cumpara romaneste” si „Romania a romanilor” astfel incat peste noapte sa dam peste cap taraba cu mere din ungaria, italia, austria, argentina si sa cautam doar produse romanesti. Tradus, asta inseamna cerere mare pentru produse romanesti, scadere importuri pentru produse de import
Nationalismul de tip „Orban” zace in noi, e doar o chestiune de timp pana cand va iesi la iveala. Momentan suntem caracterizati de:
– clasa politica de calitate slaba. N-avem un Orban, asta e adevarul
– mentalitate colectiva de timp „asistat”: statul e salvarea, el ne poate ajuta sa traim mai bine, in el e speranta, statul ne poate da daca cei „buni” sunt la putere
Votul e doar un santaj al diferitelor clase sociale asupra statului care trebuie sa repartizeze niste resurse limitate. Cei care sunteti din clasa medie, simtiti santajul social? Daca nu, inseamna ca sunteti beneficiarii santajului: asteptati sa va dea Ponta locuri de munca si salarii mai mari (adica sunteti bugetari) sau o parte din veniturile familiei voastre sunt venituri bugetare.
Cine nu e beneficiarul santajului social se poate plange de impozitarea prea mare a muncii, de salariile mari ale bugetarilor, de varsta mica de pensionare, de redevente mici, de lipsa de incurajare a capitalului romanesc, de lipsa de investitii a statului in domeniile cu deficit comercial, de lipsa de impunere din partea statului a unor reguli bancare privitoare la retragerile de capital (dispretul bancilor din perioada de criza) etc.
Dar: fiti optimisti. Exista mult potential neexploatat in tara asta si ca sa ajungem la exploatarea lui trebuie doar ca nervii sa se intinda si mai mult. Iar guvernarea USL e calea perfecta ca mentalitatea colectiva de tip „statul, salvarea mea” sa se prabuseasca.
Ganditi-va ce s-ar intampla daca s-ar face o lista cu ordinea produselor/serviciilor la care Romania are deficit comercial. Apoi se analizeaza domeniile in care SE POATE investi ca sa stimulezi acele domenii (nu poti sa stimulezi, de exemplu, productia de avioane de pasageri – know how-ul nu poate sa fie adaptat decat cu costuri foarte mari) si dupa ce ai lista prioritatilor investesti acolo unde trebuie. Daca faceau acest lucru guvernantii, nu vedeam 250 milioane de euro „investite” in Arena Nationala sau 40 milioane investite in Cluj Arena, ci transformati in credite cu dobanda f mica pentru domeniile cu deficit comercial. Astea doua sunt exemple de risipire a banului public pe prostii. Mai este si autostrada Bucuresti-Ploiesti, cea mai geniala investitie posibila, o autostrada paralela cu un drum cu doua benzi, ambele, autostrada si soseaua, gatuindu-se in acelasi punct: Comarnic si apoi valea Prahovei. De banii aia puteau sa faca autostrada Craiova-Pitesti daca tot se plang americanii de lipsa infrastructurii, sau sa largeasca soseaua la doua benzi pe sens.
1. Teoria consumului de resurse funcţiona în 1972 fiindcă modul de producţie era altul, ritmul înnoirii tehnologice era mult mai încet, investiţiile în tehnologie erau în primul rând de natură militară. De fapt, în prezent rezervele de materii prime necesare civilizaţiei nu scad, cresc (exemplu petrolul – în ciuda consumului, rezervele au crescut între 2008 şi 2012. S-a investit în foraje şi explorări geologice 😀 )
2. În prezent,producţia de bunuri şi servicii pe cap de locuitor nu scade, creşte, în ciuda austerităţii. În practică, bunurile şi serviciile pe care şi le poate permite un român s-au diversificat şi s-au înmulţit între 2008 şi 2012, cu toate tăierile de salarii şi TVA umflat. Spre exemplu, în 2008 nu numai că erau puţine smartphone, dar nu îşi imagina nimeni că ar putea spune o corporaţie „vom aduce câte un smartphone pentru fiecare român”. Uite că Vodafone o face.
3. O mare parte din serviciile publice în ţările dezvoltate (şi sub presiunea Bruxellesului se va întâmpla şi la noi) au fost eficientizate prin privatizare şi tăieri de cheltuieli inutile, şi asta e considerat un fenomen negativ.
Răposatul prof. Tony Judt a spus ceva de genul ăsta: ideea de investiţie profitabilă (teoretic datorată abilităţilor unui manager de la Stat sau privat într-un serviciu sau o industrie) este înşelătoare, şi cel mai bun exemplu e privatizarea British Rail între 1994 şi 1997. Nu e o dovadă de abilitate managerială să faci curse de la Londra la Edinburgh, orice prost e în stare de asta atâta vreme cât ştie că la fiecare capăt de linie se va umple trenul şi vor veni bani grei din bilete. Un gest cu adevărat demn de un vizionar este să suporţi costurile unui tren regional care să ajungă într-un sat uitat de lume, unde merg câţiva pensionari cu trenul o dată pe lună la oraş după cumpărături, ştiind că nu vei scoate niciodată un profit direct exprimabil în bani. Dar calea ferată e un serviciu social: ea uneşte toate colţurile ţării, permite schimbul de mărfuri şi de idei, îi ajută pe cei care locuiesc departe de metropole să se ducă la muncă sau să se aprovizioneze cu mărfuri, mai ales dacă nu au maşină, contribuie la reducerea poluării fiindcă publicul e mai puţin tentat să facă distanţe lungi cu maşina chiar şi atunci când o are. Există o formă de profit care nu poate fi tradusă direct în bani, fie ei lei, euro sau lire.
Dacă serviciul public poate fi şi accesibil, şi eficient, şi de bună calitate (operator feroviar sau rutier privat, Romtelecom în mâna grecilor, firmă de securitate privată în locul poliţiei etc), atunci îşi elimină concurenţii, aşa cum spun regulile economiei de piaţă, şi rămâne el, dar numai pentru cei care pot plăti. Chestia asta o spunea şi unu’ Stieg Larsson, care era un comunist şi etatist de felul lui 😛
Exemplu de evoluţie tehnologică în sprijinul publicului obişnuit, dar păgubitoare în timp: să zicem că oricine îşi poate pune un generator eolian în curte şi o pivniţă cu baterii de foarte bună calitate (asta înseamnă să ai banii lui Columbeanu, dar noi suntem optimişti) şi după ce i s-a amortizat investiţia are curent cu costuri mărunte, plătind doar întreţinerea periodică a vârtelniţei şi bateriilor. Ba chiar mai vinde şi curentul pe bursă dacă are un surplus. Dar după aceea îl doare în pix de Stat, nu mai dă bani ca să fie întreţinute sutele de mii de locuri de muncă la Hidroelectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica şi alte cuiburi de hoţi, nu îl mai interesează nimic… şi companiile de Stat nu mai au bani să extindă reţeaua electrică pentru oamenii obişnuiţi, care nu au 30 000 – 50 000 EUR de aruncat.
Deci câştigă el, dar păgubeşte societatea. Aşa cum a fost şi cu valul de debranşări de la RADET: oamenii îşi puneau centrale, dar cei care aveau bani de centrală erau jumătate din populaţie. Restul nu aveau bani, dar suportau consecinţele, adică le băga RADET pierderile pe factură şi fiindcă se împărţeau la mai puţini, contribuţia fiecăruia era supărătoare pentru buzunar.
Logica anilor ’70 (singura pe care o înţelegeau şi o aplicau oamenii care ajunseseră la maturitate atunci, ca Rânjilă Minerescu sau Adrian Născase) susţinea că tehnologiile şi serviciile publice trebuie să fie centralizate şi aflate sub mâna Statului, inclusiv în Occident, prin valul de naţionalizări din acea perioadă, fiindcă nivelul tehnologic al omenirii era de de aşa natură: puterea economică, militară, ştiinţifică sau propagandistică ţinea de resurse pe care numai statele naţionale le aveau. Nu putea orice Dorel să îşi facă post TV, reactor nuclear sau computer mainframe în curte. Din moment ce numai Statul avea o astfel de putere, atunci totul depindea de el. Regimul muncii era decis de Stat în negocieri cu sindicate de sute de mii de oameni, mai mulţi decât armata ţării respective. Până şi infracţionalitatea se încadra în tendinţa generală – mafii cuprinzând zeci de mii de oameni, conduse de baroni miliardari.
În prezent, lucrurile sunt diferite, datorită „democratizării” tehnologice (telefonul meu din buzunar e mai potent ca un computer mainframe din 1980), dar în acelaşi timp pierderea graduală a puterii Statului dă naştere unor fenomene care nu prea sunt pe gustul nimănui. Spre exemplu, nimeni nu e mulţumit de faptul că Dorel, cetăţeanul model, are dintr-o dată acces la creditare, proprietăţi, joburi mult mai bine plătite… în timp ce poliţia şi primăria întind de puţinii bani de la buget ca să le ajungă. Cum a spus un Garcea către un gurnalist, cum faci să prinzi un Porsche cu un Vento?
Pe măsură ce se acumulează avuţii, proprietăţi, pile şi relaţii, diplome universitare, dependenţa omului obişnuit faţă de Stat se destramă, dar, fiindcă trăim totuşi în societate şi nu în pădure, apar forme de dependenţă personale, de şeful tău care te-a angajat, de baronul local căruia îi dai şpagă, de prietenii pe care îi ai prin diverse instituţii, de partenerii de afaceri.
De la etatismul socialist al epocii lui Brejnev şi De Gaulle se trece progresiv în extrema cealaltă, la feudalism.
~Nautilus
#Nautilus un ghiveci mai aiurit legat de influenta statului in economie nu am mai citit de la prejudecatile publicate ale lui iliescu cind se credea mare economist.
Bine zis.
Ai şi nişte argumente, sau doar arunci din cand in cand cate o pastilă, cum se făcea pe 4tuning.ro şi pe forumul de la Antena 1 în epoca duduirii economiei?..
~Nautilus
Îți dau eu unul pornind de la exemplul rău cu RADET și centralele de apartament. Nimeni nu și-a montat așa ceva de moft ci fiindcă avea nevoie de căldură și apă caldă cînd și cum voia și nu să stea la toanele RADET/Termica, etc, Cum deconectările de la rețeaua de termoficare au crescut în ritm alert aceste instituții s-au trezit în situația de a rămîne fără clienți, implicit fără surse de venit și, în loc să analizeze cauzele și să caute soluții reale de redresare au sărit cu gura pe proprietar, adică autoritățile locale, să ceară bani și ștergeri de datorii. La ei gîndirea economică se reduce la atît: lasă să umflăm tarifele cît vrem și de cîte ori vrem, să livrăm apă caldă și agent termic cînd și cum vrem că fraierii plătesc fără să facă gît iar dacă avem probleme mergem la stăpîn și-i cerem subvenții și iertarea datoriilor. Iar stăpînul cel milostiv și la fel de inteligent îi ajută că oricum nu dă de la el și în plus și oamenii ăia de la RADET votează, ca și ăia care nu s-au debranșat încă și se bucură că domnul Primar ține cu poporul și-l ajută să nu moară de frig.
In mod sigur asistam la moartea statului social…cel care ofera pensii,cel care reglementeaza economia,etc-pentru multi aceasta situatie este..,nu stiu cum sa ma exprim,multi nu au siguranta zilei de maine
Corelatia dintre Componentele Sistemului Social e una din multimea de variabile a ecuatiei Societatilor Umane sau a asocierilor de Societati in cadrul unei Culturi sau dintre Culturi si e deci normal ca orce schimbare a unei componente interdependente sa afecteze la rindul ei componente ale Sistemului, intregul Sistem Social, Cultura si chiar Civilizatia. In loc sa privesti prin perspectiva micro si sa reduci Societatile la relatia dintre Sistemul Economic si cel Demografic ar fi mult mai proctic sa folosesti si prespectiva Structuralo-Functionala, a Sistemului sau/si a Conflictului Social (daca tot ai inclinatii). Oamenii (in special cei din Academia) au valorat intotdeauna Imortalitatea Creativa generata de descoperirea Teoremei Universale cu toate ca aceasta ramine la fel de elusiva astazi la fel ca si inainte iar conceptele (ca si cel prezentat de tine in mod elocvent) aduna proful prin Biblioteci. Istoric vorbind 90% din inventii au avut loc in ultimii 100 de ani iar in urmatorii 100 de ani daca se mentine aceasta traiectorie aproape vericala nu poti decit conclude ca viitorul va fi complect diferit de prezent iar problemele actuale vor fi amintiri din trecut pentru generatia sau generatiile viitoare.
De luat in considerare si asta:
http://rumaniaeconomic.wordpress.com/2012/02/09/demografia-romaniei-o-bomba-cu-ceas-cu-efecte-dezastruase-partea-i/