I
Ar fi prea usor sa descriem actuala redesfasurare sau reorientare a o buna parte a capabilitatilor militare americane spre Asia de Est si Pacificul de Vest, in termeni strict militari, prin care SUA si anumiti aliati din regiune incearca sa contracareze puterea atat militara cat si economica a unei Chine aflate, cel putin la prima vedere, in plina ascendenta. Ce se intampla acum la ora actuala in Pacificul de Vest este o reminescenta, din anumite puncte de vedere, a „marelui joc – the great game” in care Marea Britanie si Rusia erau implicate in ultimile doua decenii ale secolului XIX si primul deceniu al secolului XX. Aceste doua puteri de prim rang mondial erau in acelasi timp atat rivali si concurenti cat si parteneri intr-un joc geopolitic al carui loc de intalnire era masa euroasiatica, care se intindea din Manciuria pana in Caucaz si al carei mize era controlul politic, economic si militar al unor anumite zone limitorfe de interes national, care erau menite sa fie o prima linie de aparare a „bijuteriilor coroanei”; in cazul Rusiei Asia Centrala si Caucazul, iar in cazul Marii Britanii, Rajul Britanic (India) si caile de comunicatii catre metropola si pietele de desfacere din China.
Actualele jocuri geopolitice dintre Statele Unite si China sunt deabia la un inceput de drum, dar terenul de joc este la fel de vast si in mare parte se va desfasura, cel putin momentan, foarte aproape de usa de intrare a Chinei, un lucru dictat atat de geografie cat si de faptul ca Statele Unite sunt prezente la usa Chinei de mai bine de un secol. Aceasta reorientare americana catre Pacificul de Vest nu trebuie vazuta numai in termeni de rivalitate intre o putere consacrata (SUA) si una emergenta (China), care incearca sa rastoarne „status quo” si sa perecliteze actuala balanta politica, ci si a unui parteneriat care este menit sa asigure o ascendenta pasnica a Chinei si in care interesele ei cat si ale altor puteri din zona, inclusiv SUA sunt luate in consideratie.
De fapt aceasta reorientare a inceput cu 10 ani in urma. Aproape concomitent cu invazia Irakului in martie 2003, Administratia Bush anunta desfasurarea de detasamente expeditionare aeriene pe insula Guam (teritoriu american), la Andersen Air Force Base si reactivarea fortei asiatice de submarine de la Polaris Point/Apra Harbor. La vremea respectiva am fost nu putin surprins de acest demers al Administratiei Bush, cand in primii mei ani de cariera militara am fost martor ocular la inchiderea sau abandonarea a mai multor bastioane de putere militara americana din Pacificul de Vest: Andesen Air Force Base si Polaris Point in Guam; baza navala Subic Bay si Clark Air Base in Filipine; potul militar Naha in Okinawa, Japonia. Evident aceste demersuri au avut loc in contextul orientarii politicii americane catre Orientul Mijlociu si eforturile sale de a contine si controla evenimentele din Asia de Sud-Vest. Aceasta fixatie cu Orientul Mijlociu incepe sa se retraga incet, locul ei fiind preluat de faptul ca Statele Unite este in continuare puterea preeminenta in Pacificul de Vest. Cum a ajuns Statele Unite in aceasta postura? Probabil ca ar trebui sa examinam ascendenta Statelor Unite ca putere in Asia de Est si Pacificul de Vest, inainte de a discuta despre actualele evenimente in curs de desfasurare.
II
America a avut inca din era coloniala o anumita fascinatie fata de Asia de Est si in special fata de China si Japonia. Contactul colonistilor americani cu aceste doua culturi a avut loc in contextul schimburilor comerciale. Coloniile nord americane au devenit prospere in secolul XVIII pe baza asa numitului schimb comercial triunghiular care insemna sclavi din Africa de Vest, pentru plantatiile de trestie de zahar din Caraibe; melasa din trestie de zahar din Caraibe pentru colonii, care era eventual distilata in rom si care in marea lui parte lua drumul Africii de Vest. Aceste schimburi comerciale au adus surplusuri de cont curent importante, care, la randul lor, au dus la introducerea unor anumitor bunuri de provenienta est asiatica pe piata americana, cum ar fi portelanul, matasea si anumite tipuri de mobilier, prin oficiile Companiei Indiei Orientale (Britanice) care a inlesnit in mare parte in era coloniala acest schimb comercial intre Asia de Est si continentul nord american. In general bunurile chinezesti si japoneze erau apreciate atat pentru calitatea lor cat si pentru faptul ca isi pastrau foarte bine valoarea intrinseca.
Aceasta fascinatie pentru bunurile de provenienta est-asiatica a continuat si dupa dobandirea independentei de catre Statele Unite, dar schimburile comerciale erau anevoioase si nu de multe ori incarcate cu riscuri. Un minim contact a fost intotdeauna mentinut intre coasta de est a Statelor Unite si Asia de Est, dar el a luat avant catre mijlocul secolului XIX cand politica interna a Statelor Unite era dominata de conceptia de „manifest destiny” care preconiza faurirea unei natiuni care sa se intinda da la Oceanul Atlantic pana la Oceanul Pacific. Aceasta unire a celor doua coaste a fost faurita prin constructia de cai ferate care a continuat necontenit chiar si in timpul Razboiului Civil. De fapt caile ferate din vestul Americii au fost construite in mare parte cu ajutorul mainii de lucru ieftina care a fost recrutata in cealalta parte a Oceanului Pacific, in zona deltei Fluviului Perlei (actualul Shanghai) si care a dat nastere faimosului „coolie” chinez, care a avut de indurat prejudecati rasiale si conditii de munca fantastic de grele, dar care in ochii unui „coolie” erau remunerate fantastic de bine, in comparatie cu rasplata mizera la care s-ar fi putut astepta intr-o China zbuciumata de conflicte interne si a carei suveranitati era incalcata continuu de catre puterile europene, in special de Marea Britanie care a si purtat o serie de Razboaie ale Opiului ca sa-si asigure in continuare o piata de desfacere pentru opiul produs in India.
Aceste timide contacte dintre China si America a adus la o crestere a relatilor comerciale dintre cele doua tari, dar mai ales cu Coasta de Vest a Americii, unde San Francisco devenise un adevarat entre-point de desfacere pentru marfuri de provenienta chineza si japoneza. In acelasi timp Statele Unite isi face aparatia in Pacific si din punct de vedere militar, unde in 1852-1854 expeditii conduse de Comodorul Matthew Perry „deschid Japonia” shimburilor comerciale cu restul lumii, sub amenintarea tunurilor flotei americane ancorate in rada Edo (actualul Tokio). Aceasta deschidere a dus in urmatoarele doua decenii la inlaturarea Shogunatului Tokugawa, care guverna de mai bine de doua secole o Japonie feudala si ascensiunea si modernizarea Japoniei sub egida Imparatului Meiji si asa numita „Restaurare Meiji” care a adus la crearea unei Japonii moderne, care incepuse sa se afirme ca o putere majora in Asia de Est. In timp ce China Dinastiei Manchu a raspuns la provocarile venite din partea marilor puteri europene contand pe rezistenta culturii traditionale sa nege efectele destabilizatoare, Japonia a luat o decizie constienta sa invete secretele superioritatii materiale ale marilor puteri si sa le aplice in serviciul nationalismului nipon.
Contactele Statelor Unite cu Asia de Est au fost diminuate in timpul Razboiului Civil si in cele doua decenii dupa incheierea razboiului, cand Statele Unite au fost ocupate cu reconstructia sudului (de fapt un proces care s-a incheiat la mai bine de 100 de ani de la inceperea lui), iar politica externa a Statelor Unite s-a axat mai mult cu relatiile cu Mexicul si cu Canada. Sfarsitul secolului XIX gasesc Statele Unite o putere economica in plina ascendenta care de fapt nu prea stie sa faca cu aceasta putere. Puterea economica incepe sa se transforme atat in putere politica cat si militara, cu Statele Unite afirmandu-se militar atat in Caraibe cat si in Pacific. De fapt America la acest sfarsit de veac incepe sa-si asume acea „povara a omului alb-white man’s burden”, descrisa de Rudyard Kipling in poemul cu acelasi titlu si care de fapt incurajeaza Statele Unite sa devina o putere coloniala. Aceasta putere este acaparata pe seama Spaniei, omul bolnav al emisferei occidentale, care incearca din rasputeri sa-si apere ultimile posesiuni atat in „Lumea Noua” cat si in Pacific. La safarsitul unui razboi care a fost dominat de US Navy, Statele Unite a devenit un stapan colonial atat in Caraibe (Cuba, Puerto Rico), cat si in Pacific (Filipine, Guam), dar America devine deziluzionata cu cuceririle sale foarte repede, din cauza unei insurgente neplacute si murdara in sudul Filipinelor, care a taiat foarte repede apetitul de putere coloniala si interventie militara al publicului american, care devin deziluzionat cu aceasta „povara”.
In esenta, politica americana din Pacific sufera o reorientare radicala care a fost efectuata cu foarte mare abilitate de administratia presedintelui Theodore Roosevelt. Coloniile au fost retinute, dar planuri au fost facute rapid spre a da suveranitate limitata unor teritorii (Cuba si Filipine) si dezvoltarea de autonomie bazata pe parteneriat pentru Puerto Rico, Guam si Hawaii. Geniul Presedintelui Theodore Roosevelt sta in faptul ca a reusit in mare parte sa dea Statelor Unite in Pacificul de Vest si in Asia de Est un statut similar cu cel stapanit de Marea Britanie in politica continentala europeana, unde Marea Britanie reprezenta balanta puterii dintre puterile reprezentate de Franta si Rusia de parte, si Germania si Austro Ungaria de cealalta. Marea Britanie era un „de facto” arbitru al politicii europene continentale, inclinand balanta in asa fel in cat nici un bloc de aliante continental nu il domina pe celalalt. Statele Unite sub conducerea abila a lui Theodore Roozevelt si-a sumat aceasta balanta a puterii in China, iar aceasta balanta a fost intarita de puterea ascendenta a US Navy si politica forte a lui Roosevelt, caracterizata de un modus operandi care poate fi descris in felul urmator: Talk soft, but pack a big stick and never walk away – Vorbeste linistit, dar tine o bata mare in mana si niciodata sa nu te indepartezi. Aceasta politica externa viguroasa a lui Theodore Roozvelt a dat nastere policitii care se face resimtita si astazi in Asia de Est si care este cunoscuta sub numele de „Usa Deschisa – The Open Door.”
III
Initiatorul Usii Deschise a fost Theodore Roosevelt, dar arhitectul acestei politici a fost Scretarul de Stat al Administratiei Roosevelt, John Hay. Usa Deschisa este de fapt un set de principii initiate de Statele Unite si transmise in forma de circulare marilor puteri cu interese in China in perioda 1899-1900 (Marea Britanie, Franta, Germania, Japonia, Italia si Rusia). Aceste circulare stipulau privilegii egale de schimburi comerciale intre toate natiunile care aveau schimburi comerciale cu China, iar in acelasi timp ele garantau integritatea teritoriala si administrativa a Chinei. Aceasta integritate a fost asaltata de marile puteri in ultimul deceniu al secolului XIX ca rezultat al razboiului Sino-Japonez, castigat de Japonia si care a declansat o adevarata lupta intre marile puteri de a acapara sfere de influenta pe litoralul Chinei. Pozitia Japoniei a fost ulterior intarita in urma victoriei sale asupra unei Rusii slabite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905), care a dat Japoniei controlul integral asupra Manciuriei. Aceste sfere de inflenta erau exclusiviste, iar SUA se temea ca aceste sfere de influenta puteau deveni colonii, iar integritatea Chinei ar fi fost subminata, iar China are fi fost supusa marilor puteri. Statele Unite au fost motivate de a initia aceasta politica si din interese nationale economice. In esenta SUA nu vroia sa ramana fara un scaun la masa schimburilor comerciale, in special intr-o perioada cand economia americana era zbuiciumata de o serioasa depresie, iar marii industriasi americani aveau nevoie de noi piete de desfacere.
„Usa Deschisa” a stipulat trei lucruri:
- Fiecare putere trebuia sa mentina acesul liber la porturile din sfera sa de influenta si la interesele sale economice (i.e. oricine putea investi in acea sfera).
- Numai guvernul Chinez putea colecta taxele care rezultau din schimburile comerciale in porturile si in sferele de influenta respective.
- Nici o putere, care avea o sfera de influenta, nu putea cere o dispensa de la plata taxelor portuare si de cale ferata.
Aceste „conditii” au fost aceptate tacit de toate marile puteri cu exceptia Japoniei care le-a violat in repetate randuri si a dus la o replica rigida din partea Statelor Unite, care au initiat o politica de „carantina” a Japoniei si a limita incursiunile sale in Manciuria, pe care o considera de fapt o colonie japoneza si o importanta resursa de materii prime. Acest conflict a mocnit mai multe decenii si a fost tinut sub control in mare parte de US Navy care patrula atat apele litorale ale Chinei cat si marile sale fluvii. Theodore Roosevelt a reintarit de la bun inceput intentia US Navy de a apara integritatea Chinei, prin turul de forta a Marii Flote Albe (The Great White Fleet) in 1906-1907, cand doua escadroane de cuirasate (16 vase de linie) au circumnavigat globul si au aratat capabilitatea Satelor Unite de a proiecta forta militara la distante mari de propriile baze. Politica de „carantina” a Japoniei a functionat relativ bine pana in 1937 cand Japonia a initiat un conflic deschis cu China, iar SUA a initiat la randul ei o politica bazata pe embargouri economice si inghetarea activelor japoneze, ce a adus factorii de decizie militari niponi la concluzia ca un conflict deschis cu SUA era inevitabil atata timp cat embargourile impuse de SUA, si sustinute in mare parte sustinute de Marea Britanie, strangulau nu numai economia nipona dar si aspiratiile ei teritoriale in China si mai ales in Manciuria. In mare parte „Usa Deschisa” a pastrat integritatea teritoriala a Chinei care a fost asaltata pe plan extern de rapacitatea Japoniei, iar pe plan intern era macinata de conficte interne intre Partidul Nationalist (Guomindang) sub conducerea lui Ciang Kai Shek si Partidul Comunist sub conducerea lui Mao Tse Dong.
IV
Intrarea Statelor Unite in al-II-lea Razboi Mondial, precipitata de atacul de la Pearl Harbor, a schimbat total conceptiile geopolitice dintre marile puteri care existau in perioada interbelica. Majoritatea jucatorilor politici europeni au fost maturati de pe tabla de sah asiatica de victoriile initiale ale Germaniei naziste in Europa de Vest, iar Pacificul de Vest si Pacificul Central au devenit scena pe care cele doua mari puteri ramase in picioare, Japonia si Statele Unite, isi disputau suprematia peste un spatiu echivalent cu aproape jumatate din suprafata globului.
Amiralul Isoroku Yamamoto, arhitectul atacului de la Pearl Harbor, a declarat catre superiorii sai ca un eventual succes la Pearl Harbor, i-ar da Japoniei un ragaz de aproximativ sase luni sa castige integral razboiul. Daca acest lucru nu va fi indeplinit, atunci „capacitatea industriala de la Detroit si puturile de petrol din Texas” vor garanta victoria Statelor Unite. Amiralul Yamamoto a fost corect in aprecierea sa aproape pana la zi. Statele Unite au desfasurat o pleiada de mijloace tehnice avansate impotriva Japoniei, in eforturile sale de a infrange curajul si spiritul martial nipon cu o putere de foc sporita. Flota de portavioane americana, inferioara din punct de vedere numeric, a fost manevrata viguros de Amiralul Chester W. Nimitz (comandantul suprem american in Pacific) si de locotenentii sai in angajamentele navale de la Marea de Corali si Insula Midway, care au adus un echilibru naval in Pacific in iunie 1942.
Dupa Midway capacitatea industriala a Statelor Unite si-a spus cuvantul. Intre 1941 si 1944 Statele Unite a lansat 21 de portavioane de flota (cele mai mari din punctul de vedere al deplasamentului si a numarului de aparate de zbor la bord) pe cand Japonia a lansat numai 5. In afara de asta flotele americane puteau sa manevreze dupa placul lor, sprijinite de baze logistice care le permiteau sa ramana pe mare luni intregi. Pana la sfarsitul lui 1944 flota de submarine americane a scufundat jumatate din flota comerciala a Japoniei si doua treimi din petrolierele sale, iar in 1945 Statele Unite au inceput o ofensiva aeriana impotriva infrastructurii nipone care a distrus 60% din suprafata a 60 de metropole nipone.
Aceasta capacitate industriala de a purta un razboi nu ar trebui sa denigreze curajul si indemanarea oamenilor in uniforma americani care s-au opus japonezilor in Pacific. Performanta US Marine Corps in luptele pentru cucerirea unor obiective strategice, ca Iwo Jima si Okinawa au scos de sub semnul intrebarii viziuni amagitoare si rasiste, ca cele expuse de Hitler si de clasa conducatoare nipona care ii considerau pe americani un popor secatuit din cauza abundentei materiale. Razboiul din Pacific este totusi caracterizat de un ton „salbatic si rasial” care a fost propagat de ambele parti. Ziaristul Ernie Pyle (ucis la Okinawa in aprilie 1945) scria: „In Europa noi simteam ca inamicii nostri, oribili si letali cum erau, erau totusi oameni. Dar aici, am deja sentimentul ca japonezii sunt vazuti ca ceva inuman…in felul in care oamenii vad gandacii de bucatarie sau sobolanii.” Lupta impotriva joponezilor a dus la un razboi neincatusat impotriva unui inamic implacabil. Eugene B. Sledge, un puscas marin care a luptat in campaniile de la Peleliu si Okinawa, a recapitulat atitudinile celor care au luptat impotriva japonezilor scriind: „A fost asa de salbatic. Noi eram salbatici. Noi toti am devenit durificati. Eram acolo, fiinte umane, cea mai dezvoltata forma de viata pe pamant, luptandu-ne intre noi ca niste animale salbatice.” Acest fel de atitudini au dat nastere la notiunea ca razboiul din Pacific a fost un razboi fara mila, o inclestare dea dreptul salbatica intre doua forte si culturi diametral opuse. Totusi, consistenta cu care japonezii si-au demonstrat hotararea lor de a lupta pana la moarte, a convins factorii decizionali americani ca invazia Japaniei va fi una scumpa (invocant pierderi de un milion de oameni) si ca ea ar trebui riscata numai daca alte mijloace nu pot fi folosite sa asigure triumful. La mijlocul lui 1945 aceste mijloace erau disponibile sub forma armelor nucleare, care au si adus capitularea Japoniei in august 1945 si incheierea razboiului pe 2 septembrie 1945.
V
Victoriile din Pacificul Central si de Vest au fost victorii pur americane, iar ele au facut din Statele Unite in septembrie 1945 stapanul Pacificului, un statut pe care Statele Unite il are si astazi. In deceniile care au urmat Statele Unite au fost partase la mai multe crize in Asia de Est si de Sud Est, dar nici una din aceste crize nu au diminuat statutul sau de putere principala in Pacific. Atat razboiul din Korea cat si „pierderea Chinei” a dus la o politica foarte robusta din partea Adminstratiilor Truman si Eisenhower de a „contine” comunismul in Asia, care a fost intotdeauna sustinuta de puterea militara a Statelor Unite. Conflictul din Indochina dintre Franta si un Vietminh, suportat de China, dar privit cu suspiciune de Stalin, a adus nastere asa numitei teorii domino care a dominat politica americana in Asia de Est pana la sfarsitul anilor 1970.
Adminsitratia Eisenhower a propagat teoria ca daca dominoul numit Indochina ar fi lasat sa cada atunci si restul Asiei de Sud Est ar cadea sub dominatie comunista. Initial Eisenhower a fost satisfactut sa joace rolul de furnizor de armament si de ajutor logistic, furnizat atat de militari americani cat si de CIA prin „subsidiara” sa Civil Air Transport (faimosii „les amerloques” la care unii contribuitori pe acest forum fac aluzie fara sa stie prea bine originea cuvantului). Infrangerea Frantei la Dien Bien Phu in Tonkin (Nordul Vietnamului) a dus la tratativele de pace de la Geneva si divizarea Vietnamului in doua state separate. In acest proces SUA a jucat un rol activ si a devenit principalul sprijinitor al regiumului lui Ngo Diem de la Saigon. Adminstratia Eisenhower a fost foarte refractara sa se implice direct in razboiul de insurgenta care mocnea in Vietnamul de Sud, dar spre sfarsitul mandatului lui Eisenhower, Statele Unite au inceput sa isi asume un rol activ in a sustine Vietnamul de Sud, atat din punct de vedere militar cat si economic. In general politicile aplicate de Washington in Vietnamul de Sud nu au dat roade in principal din cauza coruptiei endemice si a rapacitatii clasei guvernante fata de populatia generala, care se simtea indepartata si care a ajuns sa suporte vietnamezii comunisti din lipsa unei alternative.
Vietnamul de Nord el insusi devenise dependent de ajutorul unei Chine pe care o privea cu suspiciune si de care incepuse sa se indeparteze, o data cu decesul lui Stalin, care a adus la o apropiere de Uniunea Sovietica. Din punct de vedere economic Vietnamul de Nord devenise dependent de ajutor chinez si sovietic in in ultima parte a anilor 1950 din cauza unei politici de colectivizare dezastruoase care a adus tara la foamete. In ciuda acestor probleme economice, Vietnamul de Nord a continuat o politica care intrevedea subminarea Vietnamului de Sud prin actiuni de sprijin ale gherilelor comuniste. Acesta politica a dus la o escaladare militara din partea Statelor Unite si eventual impilcarea lor directa in conflictul din Asia de Sud Est, in timpul Administratiilor Kennedy si Johnson. Rezultatele acestui razboi atat pe plan politic, militar si economic sunt foarte bine stiute si au dus la o traumatizare a societatii americane in anii 1960 si 1970. Statele Unite au iesit din acest conflict slabite din punct de vedere militar, cu US Army aproape distrusa ca institutie de conflictul din Vietnam. In ciuda faptului ca Statele Unite erau slabite in punct de vedere militar, nici China si nici Uniunea Sovietica nu au putut sa provoace suprematia navala si aeriana a Statelor Unite in Pacificul de Vest, chiar daca Uniunea Sovietica era considerata la timpul respectiv a fi in ascendenta militara. Statele Unite au contiunat sa controleze caile de acces maritime catre Oceanul Pacific cu concordanta aliatilor sai, un lucru care este un fapt si astazi.
Primul pivot al Statelor Unite in Pacific a avut loc o data cu venirea Adminstratiei Nixon la Casa Alba. Henry Kissinger din potura sa de consilier principal in Consiliul de Securitate Nationala si mai tarziu ca Secretar de Stat a infaptuit „deschiderea catre China” ca sa contracareze puterea ascendenta a Uniunii Sovietice la vremea respectiva. Deschiderea de relatii politice formale dintre Statele Unite si China a avut un efect tonic asupra Chinei care la vremea respectiva era macinata de conflicte interne politice starnite de Revolutia Culturala si incercarile nechibzuite ale lui Mao de a industrializa China. Politica initiala a lui Nixon si Kissinger a fost de fapt on noua versiune a „usii deschise” care a incurajat China sa dezvolte schimburi comerciale atat cu Statele Unite cat si cu restul lumii dezvoltate. In urmatoarele trei decenii aceasta politica a asigurat ascendenta pasnica a Chinei, independent de problemele care au iesit la suprafata intre timp, de la suprimarea politica din 1989 si diferite evenimente prin care China a incercat sa-si impuna controlul suveran asupra anumitor teritorii disputate in Marea Chinei de Sud si in Marea Chinei de Est.
China de astazi este in continuare in ascendenta atat din punct de vedere economic cat si militar. Din punct de vedere politic, atat intern cat si extern China a ajuns la un punct de inflexiune unde trebuie sa decida ce fel de putere va fi in viitor: una „egoista” care inca se lupta sa-si asigure dominatia unui spatiu economic, politic si militar apropiat granitelor ei, sau o putere globala care va avea angajamente globale similare cu cele ale Statelor Unite si care va fi un colaborator apropriat al Statelor Unite intr-un sistem global care deocamdata este pe cale de a fi definit in mare parte de atitudinea Chinei. De fapt aceasta reorientare a Statelor Unite catre Pacificul de Vest este un fel de polita de asigurare prin care se incearca constrangerea China sa devina o parte activa a acestui sistem global, un rol pe care China continua sa-l eschiveze.
Alex,
ex-capitan USMC
Maine urmeaza Partea a II-a
In privinta expansiunii Chinei, sunt sigur ca americanii au un deja vu:
– putere asiatica;
– plina expansiune economica;
– tineri trimisi in masa sa studieze in occident;
– achizitii masive de tehnologie militara occidentala (pe diverse cai);
– alocari uriase de fonduri pentru cercetare si inzestrare militara;
– spionaj agresiv;
– resurse naturale limitate (ma refer aici la petrol si gaze);
– ambitia de a deveni jucator global;
Ce am descris aici creioneaza exact situatia Japoniei din perioada interbelica.
Si atunci occidentalii au sesizat in ce directie bate vantul si, limitandu-le japonezilor, prin diverse tratate si intelegeri economice, accesul la resursele dorite, i-au determinat sa aleaga calea razboiului, inainte de a deveni un jucator mult prea puternic.
Senzatia mea este ca acum se incearca limitarea ascensiunii Chinei si impingerea ei catre miscari gresite, cand inca n-a devenit prea puternica.
Frecusurile cu Japonia si Taiwan, pentru insulele Senkaku, in Marea Chinei de Est si cele cu Vietnam, pentru insulele Paracel, in Marea Chinei de Sud, ambele zone banuite a avea uriase resurse de hidrocarburi, arata atat directiile de expansiune economico-miliara a Chinei cat si incercarile americanilor de a le bloca (extinderea sprijinului militar pentru Japonia, Taiwan, FIlipine, Koreea de Sud si intetirea contactelor cu Vietnamul- contacte militare, planificarea unor manevre navale comune).
Blocarea expansiunii spre sud ar putea pune China in fata a doua optiuni:
a) Apasa pe acceleratie pentru realizarea intereselor in zona, asta insemnand implicarea in conflicte militare, fara a fi complet pregatita pentru o actiune pe scara mare si de lunga durata;
b) Mentine atitudinea actuala si-si reorienteaza directia de expansiune spre nord, in directia Siberiei, intrand in conflict cu Rusia;
Culmea este ca si Japonia a avut aceleasi optiuni.
Nu cred in intentia americanilor de a determina China sa le fie partener egal in gestionarea problemelor globale. Nici eu, daca as fi in locul americanilor, nu mi-as propune asa ceva pentru ca e prea riscant: o tara cu potentialul si populatia Chinei, cu o economie (in curand) mai mare decat a mea, cu acces la inalta tehnologie si superinzestrata militar e de vis urat pentru orice mare putere.
Problema este ca americanii incep sa intre in criza de timp: China pare sa detina uriase rezerve de gaze de sist, inca nu detine tehnologia de exploatare dar, cel mai probabil, nu vor trece mai mult de 5 ani pana s-o dezvolte (sau s-o fure) si alti maximum 5 ani pana vor incepe exploatarea resurselor. Din cel moment americanii dar si rusii vor pierde o parghie extrem de importanta in raporturile cu China iar lucrurile o vor putea lua in orice directie.
Or fi americanii super tari, dar frontul deja e prea larg.
De la Marea Nordului pana in Japonia, pe coridorul Polonia-Balcani-Turcia-Orientul Apropiat-Taiwan-China-Coreea de N, americanii se pot baza doar pe Polonia, Romania, Turcia, Israel, Taiwan, Japonia, Coreea de S. Si, bineinteles, UK. Toti aliatii zonali au nevoie de ajutor american ca sa supravietuiasca:
– Polonia si Romania trebuie ajutate. Singure (in special Romania), sunt glume in fata Rusiei
– Orientul Apropiat trebuie sustinut cu baze militare – Iranul, Siria, „aliatii” bogati in petrol, Egiptul, Irakul si Afganistanul pot oricand sa sara in aer
– Taiwanul si Japonia au nevoie de ajutor impotriva Chinei
– Coreea de S are nevoie de ajutor impotriva Coreei de N
Ajutor pe jumatate din suprafata planetei si dintr-o data frontul e prea larg, chiar si pentru americani. Daca nukes nu conteaza decat la nivel macro, conventional americanii nu au cum sa faca fata decat daca actioneaza izolat, pe rand pe cate un front. Dar daca vreodata se va incinge treaba in 2 sau 3 locuri deodata – exemplu Iran + Turcia + Taiwan – americanii isi vor arata limitele. Mai ales ca pana acum au avut doar adversari second-hand – Serbia, Irak, Afganistan
Apropo: in buricul targului e Rusia, zona „pivotanta” (cum o numesc unii) care e aproape de toate si de toti. Din cauza asta rusii n-au nevoie de portavioane.
@ Eroul Bula
Intr-adevar exista multe asemanari intre Japonia anilor `30 – `40 din sec. XX si China contemporana insa probabilitatea unui razboi intre China si USA (dupa modelul conflictului americano-japonez) este destul de scazuta. Motivul? Amandoua sunt puteri nucleare iar in eventualitatea unui conflict direct sansele de a folosi aceste arme ar fi destul de ridicate….
Exista o mare diferenta intre Japonia si China. Japonia e o insula iar China este o tara continentala de marimea Europei. Japonia a putut fi inconjurata de o flota. China nu se confrunta cu acest pericol. Problema ei este faptul ca-i inconjurata numai de vecini unu’ si unu’. In felul asta, singura ei iesire geopolitica este la rasarit unde este oceanul planetar. Si aici sunt yankeii. Iata de ce eu, cred ca o confruntare ( pe termen lung), China cu astia o va avea, nu cu vecinii sai continentali. In afara de asta, yankeii sunt adversari ideologici ai Chinei si asta-i mai important decat orice teologumene geopolitice am putea descoperi. Comparativ, dpdv. geopolitic situatia sa seamana (dar la alta scara) cu situatia Germaniei in Europa. Germania este strivita la rasarit de Rusia si la apus de Atlantic si republica franceza. La nord este iarasi blocata de Rusia si SUA care sunt puteri nordice. Singura ei iesire este la sud, pe directia iugoslava, prin Grecia si mediterana pana in orientul mijlociu. In ambele cazuri se pune intrebarea cat poate sa se extinda capitalul chinez in pacific si cat cel german in sudul Europei? Germania poate fi o mare putere economica dar dpdv politic este un zero absolut fiind tara invinsa in WW2. Ea are nevoie de favoarea politica a puterilor ONU. China insa este membru al consiliului de securitate ONU, nu are nevoie de nici o favoare si incepe tot mai mult sa aiba cu adevarat o flota. In momentul in care China va avea o flota serioasa atunci va incepe si expansiunea ei. Continentul este inaccesibil Chinei cu atatia rivali de jur imprejur. Marea este directia de expansiune a Chinei. Si dupa cum vedem mai tot timpul pe acest forum, ea asta s-a apucat sa faca. O flota!…
O flota care va face ce? Toate caile de acces spre ocean sunt controlate de entitati care in cel mai bun caz au o adtitudine neutra asupra Chinei, dar pe care China tot reuseste sa le puna bete in roate. Si pe mare o sa aiba cam aceleasi probleme pe care le are pe uscat. Ce se intipla acum atat in Marea Chinei de Sud cat si in Arhipelagul Senkaku este pentru consum intern, iar problema o sa inceapa cand presiuni interne de tip nationalist o sa-i forteze intr-un colt unde or sa piarda fata daca dau inapoi. Este un joc periculos pe care deocamdata China este departe de al stapani.
Asa-i. Astazi China nu poate iesi inca din propriul acvatoriu din marea Galbena, dominata strategic de „insula mare” sau Taiwan si trebuie permanent sa ia in considerare inzestrarea flotei indiene chiar si doar cu un singur AKULA luat in leasing. Dar daca China pastreaza ritmul actual de inzestrare militara pentru fortele sale militare in curand va putea forta iesirea in larg. Si atunci va iesi cu adevarat „in lume”. Si inca nu va fi suficient dar inceputul va fi fost facut si lumea va trebui sa se obisnuiasca cu prezenta chinezilor pe oceane. Si de la asta pana la trasarea unor directive nationale de tipul… noi vrem felia asta de ocean pentru ca…putem, nu-i decat un pas. Ce sa faci cu o flota? Enorm de multe . Daca esti putere maritima atunci chiar totul. Depinzi de ea in asa hal incat toate fortele armate vor fi disproportionate si marina va atrage toate resursele si toata atentia. Vei depinde in totalitate de ea si pierderea ei inseamna prabusirea asa cum s-a intamplat cu Spania conchistadorilor si mai tarziu cu Anglia. Daca esti putere continentala cum e China pierderea ei nu-i o nenorocire iar PREZENTA propriu zisa pe mare, la mii de leghe de bazele firesti este o proiectie a fortei politice a statului. Export de imagine, de potenta tehnico-industriala combinata cu o retorica belicoasa. Visul oricarui diplomat !… „Ia uitati ce am eu. Daca ma suparati dezlantui iadul pentru voi chiar daca sunteti pe partea ailalata a pamantului”. China incearca sa imite in cazul asta SUA si Rusia unicele tari care astazi pot face asa ceva singure. Si chinezii au si bani si vointa si viziune. Ce n-au deloc e experienta. Nici marinareasca nici expertiza in constructia artefactelor mari si in genere traditie. Dar nici Rusia nu avea inainte de Petru asa ceva si inca din timpul vietii lui, Belinghausen descoperea Antarctida iar la 20 de ani dupa Petru prezenta flotei ruse pe oceane era fapt divers. Sunt sigur ca si chinezilor o sa le iasa.
Spania nu s-a prabusit din cauza pierderii mai multor flote la mana englezilor, Spania a fost ruinata de conflictele de pe continent (razboaiele din Tarile de Jos, Razboiul de 30 de Ani, etc) care au adus-o in insolventa (primul stat din instoria lumiii care a declarat faliment). Am putea argumenta ca flotele de aur si argint interceptate cateodata de englezi au fost un factor, dar nu unul determinant – stiu ca ne place sa ne uitam la filme cu Erol Flynn, dar adevarul este ca Spania a cheltuit mai mult pe razboaie si pe deservirea datoriei decat avea venituri. Englezii la randul lor nu prea au pierdut flote, de aici si termenul Britannia Rules the Waves. Declinul Marii Britanii de asemenea s-a datorat conflictelor continentale si mai precis celor doua razboaie mondiale care au adus-o in pragul falimentului si dependenta de finantare americana.
Cert sa fiu pentru banii pe care i-au cheltuit chinezii pana acum pe flota lor nu prea au ce sa arate si am mari dubii ca au cheltuit eficient. Pana o sa ajunga China sa spuna ca un anumit petic de ocean este al ei mai este mult timp, iar pentru multi ani de aici in colo o sa fie in acelasi predicament ca Rusia Tarista si URSS unde geografia a delimitat intotdeauna puterea lor de a proiecta forta navala la nivel global la pas cu US Navy. Ma rog au fost si alti factori atat de natura politica cat si tehnica. Oricum citeste partea a doua maine daca ai timp si ti-a facut placere lectura de astazi.
@Voinicelul
Razboiul de azi nu mai este identic cu cel din WW2. O poti considera aberatie, dar o tara de marimea Romaniei sau Poloniei poate sterge de pe harta o tara ca Rusia, desigur cu tehnologia si resursele adecvate in spate.
China nu este o super putere nucleara, fata de America sau Rusia, iar un scut antiracheta bunicel parctic anuleaza aceasta capacitate a chinei, deci avem conflict normal.
America nu are nevoie decat de 2 lucruri: 1) armament performant, adica tehnologie militara avansata, si 2) resurse naturale care sa mentina o economie in stare de razboi si o armata in mars fortat catre capitala inamica.
Sa nu uitam ca in WW2 tot industria americana a devenit principalul furnizor de echipament pentru aliati. De aici rezulta ca aliti in zone strategice dotati cu echipament militar performant si o organizare militara comuna impecabila vor reduce practic orice avantaj al oricarui posibil dusman si incercuirea, cu un asa zis strang care sa se stranga mereu in jurul gatului.
In WW2 USA a luptat pe mai multe fronturi in acelasi timp decat Germania si a castigat decisiv datorita accesului la resurse si economiei foarte puternice care a general echipamentul necesar atingerii tuturor obiectivelor.
@Jimmy
„Intr-adevar exista multe asemanari intre Japonia anilor `30 – `40 din sec. XX si China contemporana insa probabilitatea unui razboi intre China si USA (dupa modelul conflictului americano-japonez) este destul de scazuta. Motivul? Amandoua sunt puteri nucleare iar in eventualitatea unui conflict direct sansele de a folosi aceste arme ar fi destul de ridicate”
De ce crezi ca se realizeaza super criticatul scut anti-racheta ? (super criticat de cei carora nu le convine desigur).
Un posibil echipament care sa anuleze capacitatea de lovire nucleara via rachete, reduce statul multor asa zise puteri la realitatea nedorita de asa zis „om-bolnav”.
Practic:
– reduci capacitatea de lovire care asigura spatele adversarului = racheta nucleara;
– il obligi la cheltuieli masive pe echipamente si tehnologie conventionala pentru a putea mentine statutul;
– il provoci si ii ridici nervii la maxim prin diverse manevre militare si survol pe aproape cu B2, si creare de baze militare de unde tu il poti lovii rapid si rau iar el nu te poate atinge.
Toate aceste metode il fac pe respectivul sa greseaca, ca va proceda ca Japonezii in WW2 si le rupi capul sau vor cheltui bani cu nemiluita sa se mentina langa tine pana vor ajunge in prapastie e decizia lor si numai in avantajul tau ca si putere militara.
Cum am spus doar nu crezi ca scutul anti-racheta este un moft, fara a avea un scop mult mai puternic in spate.
A si sa nu uitam treaba lui Obama cu reducerea cu 1/3 a capacitatilor nucleare. Tare faza, este pe sistemul: vedeti noi vrem pace si liniste ei ne obliga sa dezvoltam armate si echipamente si scut anti-racheta.
@ Bogdan
Odata ce ai in dotare bombita nucleara poti gasi destule modalitati de a o expedia „cu drag” inamicului tau 😉
Exceptand Ucraina si Kazahstanul ( si astea doua din motive evidente) nicio tara nu a renuntat pana acum la arsenalul nuclear. Oare de ce??? 😀
Sper si imi doresc din tot sufletul sa nu ajungem vreodata in situatia de a avea un conflict direct intre puteri de genul USA, Rusia, China, UK, Israel, India, Pakistan etc.
http://www.nti.org/country-profiles/south-africa/nuclear/
Ucraina si Kazahstan au mostenit ceva de la „mama” lor, care avea capitala si inca are la Moscova, pe cand singura natiune care a dezvoltat arme nucleare si a renuntat la ele de buna voie este RSA (Republic of South Africa).
China are undeva intre 65 si 130 de ICBM…destul de mult pentru actualul sistem de aparare balistica sa faca fata. Reducerea arsenalului nuclear cu 30% vizeaza in mare parte ogive care sunt deocamdata in conservare, deci nu operationale. Cel putin in teorie SUA poate se desfiinteze doua dintre picioarele „nuclear triad”, ICBM terestre si rachete de croaziera cu ogive nucleare, si tot are un mijloc descurajator care in forma de SLBM care la ora actuala au capacitatea de a distruge Terra cam de trei ori si jumatate.
China e cea mai veche civilizatie , cu locuire neintrerupta a aceluiasi popor pe teritoriul ei, de aproape 5000 de ani.Asta inseamna cunostinte, organizare,experienta si un anume echilibru interior atat al individului chinez cat si al societatii chineze.Ei isi mai spun” imperiul de mijloc”. In conceptia chineza, tara lor e buricul pamantului si toate natiunile tb. sa vina si sa ceara sfaturi si sa asculte ce are de spus China ptr. ca ei sunt cei mai intelepti de pa fata pamantului. Partial au dreptate!
In sec 18 pib-ul chinei era 60% din pib-ul global! O gramada de inventii vin de acolo: hartia,praful de pusca,racheta etc.Un anume echilibru exista in deciziile politice ale chinei chiar si in perioada comunista.Vezi si cum s-au comportat in cazul Snowden, comparativ cu rusii.
Daca au inteligenta de a nu mai pare asa de agresivi in expansiunea lor si vor manifesta echilibru in deciziile politice globale chinezii vor fi un castig imens ptr. aceasta lume.
Daca vor sa faca un lucru destept e sa abandoneze dezvoltarea societatii dupa calapodul american: consum de resurse pe care nu le detii in totalitate, pentru satisfacerea nevoilor unor indivizi din ce in ce mai egoisti.
„In sec 18 pib-ul chinei era 60% din pib-ul global!” Ma indoiesc de acest lucru. Analiza facuta de Universiatea din Groeningen petru The Economist indica ca PIB-ul Chinei nu a trecut niciodata de mai mult de 32% din PIB-ul mondial (iar acest lucru a avut loc la inceputul secolului 19: http://www.ritholtz.com/blog/2010/08/history-of-world-gdp/. Oricum statistica de acest gen trebuie vazuta cu o anumita circumspectie.
@mangalezu
Prietene altii sunt atestati istoric mai vechi de 5000 ani, si inca exista in aceasi formula genetica ca si atunci.
Au plecat rusnacii au venit baietii cu ochi oblici sa ne vanda propaganda.
Nu zice nimeni ca nu are China o super cultura si ca este o civilizatie veche, dar hai totusi sa nu exageram. Partea cea mai crunta este ca au inventat praful de pusca ca sa-l foloseaca europenii pentru ai macelarii decenii la rand.
Trecem peste toate acestea, ne trezim din somn revenim la realitate si vedem o situatie cam maro, si din care e posibil China sa iasa foarte sifonata. Asta nu inseamna ca americanii nu si-o pot lua in cel mai epic mod posibil.
Treaba este sa lasam propaganda cu ce am facut si ce reprezentam, si sa facem analiza concrete pe prezent.
Iar personal ca roman in toate ma intereseaza interesul Romaniei, si daca acel interes momentan imi cere sa fiu in hora cu americaul, ghici ce, o sa aprindem bucurosi fitilul la butoiul cu pulbere in ograda oricui, ca e chinez sau rus.
Lasa glumitele cu „altii sunt atestati istoric mai vechi de 5000 ani” .. ca sunt in muzee cam alaturi de dinozauri.. (sumerienii de ex). Insas ce face pe chizei unici este continuitatea maostenrii culturale: cel mai vechi dicionar de rime chinezesc are „numai” vreo 2000 de ani!! Sew folosesten si azi .. Acu vreo 20 de ani in Chiona unu si dat doctoratu cu o teza gen :”Cresterea si inflortirea birocratiei in China in ulotimele 2 milenii” . Ma tog biurtocratia nu este o cestie cu care sa te lauzi (nici ala nu se lauda.. observa decat ca acu 2000 de ani aveau „doar” un birocrat la 400 de birnici) INSA e cam naspa otr europ-eni. Doar Franta poa sa zica deva despre briocrati\ acu vreo 700 de ani (celebru „silence ! On verbalise!! de care rasd si francezii) adicva mai pe sleau preferam sa ne tinem gura decat sa ne falim cu analfabetii nostri stramosi. Dpv al continuitatii culturale noi suntem coborati din copaci (sa le fim eglai ar trebui sa putem citi pe Eschil in orijinel)
Si t9ne minte acel 32% .. Erau prima putere economica … BNuma lunga agonie3 a dinastiei9 manciurtiene a produs incredibila cadere a Chinei ..
Inzi sau actualmente cunoscuti ca si hindusi (indieni) sunt atestati ca si popor inaintea chinezilor, asta ca sa nu intram in alte detalii.
Daca chinezi si-au facut propaganda de stat ca ei s-ar trage din homo-erectus, si nu din homo-sapiens nu inseamna ca este neaparat si adevarat. Asta ca sa nu adaugam faptul ca China ca si nume se trage de la primul imparat Qin Huang, care practic a cucerit in 221BC regatele din din zona dupa un razboi de peste 200 de ani, de prin 480 BC pana in 221BC, Noul imperiu s-a numit China si poporul chinez.
Nu zice nimeni ca nu au existat si inainte de acest moment dar nu cu numele „chinez”, asa cum nici alte popoare nu se numeau hindusi, de exemplu.
Repet nu contesta nimeni cultura, realizarile istorice, si mostenirea lasata umanitatii, dar sa revenim cu picioarele pe pamant si sa lasam propraganda de marire nationala departe din realismul zilnic.
P.S. La fel de bine si noi putem tipa sus si tare cu tablitele de la tartaria, si o sa vezi toti propagandistii anti Romania si pro orice altceva, cum ne sar la gat ca vezi domne noi spunem tampenii si suntem cotropitori iesiti cine stie de unde sa le ocupam casele.
Cinste lor ca isi fac o propaganda chiar si umflata pentru tara, spre deosebire de noi care nu suntem in stare sa le inchidem ungurilor gura cu prostiile legare de „terra vaccum”.
Nu prea ma omor dupa Friedman, dar a spus totusi ceva interesant in „Urmatorii 100 de ani”
SUA nu vor sa lase pe nimeni sa se afirme, nici China, nici UE nici Rusia, ci vor crea instabilitate si zazanie oriunde vor putea, in stilul Imperiului Roman, Vorbind acum despre chinezi, sunt usor de blocat, mult mai usor decat in cazul Japoniei. Geografia nu o avantajeaza de loc. La fel ca si japonezii, chinezii trebuie sa se gandeasca la un atac preventiv prin surprindere impotriva portavioanelor SUA si neutralizarea rapida a bazelor si aliatilor americani din zona, ceea ce la ora actuala este SF. Este totusi posibil ca in viitor, China sa fie disponibila in a sacrifica o buna parte a poporului sau, pentru a-si atinge scopurile pe termen lung. Mai ales daca tinem cont si de faptul ca prin 2050 vor fi cu vre-o 300 milioane mai multi barbati, ceea ce va duce la probleme majore.
SUA, ca orice mare imperiu, cand va fi sa cada o vor face din interior, cand vor intra in perioada decadentei, iar armata va fi formata in mare parte din mercenari, dar nu cred ca este cazul la ora actuala, chiar daca aparent sunt probleme, infrastructura si industria sunt intacte.
americanii vor face implozie datorita politicii de interare a minoritatilor. la ce IQ au minoritarii din armata americana, nu prea conteaza ce arme sofisticate manevreaza, mai ales sub efectul halucinogenelor.
cea mai puternica arma actuala este cea demografica, dar are efecte pe termen lung si din pacate este indreptata impotriva rasei albe.
Nu stiu cu sa-ti spun dar fortele armate ale SUA sunt „drug free environment”; esti depistat cu substante ne autorizate in sistem, pot sa-ti spun din proprie experienta ca te paste curtea martiala, asistand la cateva evenimente destul de neplacute de acest gen. Asta cu IQ la-so mai incet…daca crezi in eugenica si tot felul de bazaconii de genul ascesta, de ce nu faci acelasi argument si pentru asiatici (sunt cea mai numeroasa minoritate in SUA) sau astia au acum un IQ mai mare decat restul populatiei Terrei?
In momentul cand albii vor fi minoritari in SUA, si se pare ca din pacate vor fi, dupa cum zic sociologii, undeva peste 50-80 de ani, aceasta tara va arata altfel, din toate punctele de vedere, inclusiv militar.
In acest moment SUA inca functioneaza dupa regulile anglo-saxone,pragmatice si foarte eficiente.
Dar de ce din pacate pana la urma? Astia care vor sa vina aici, vin aici tocmai din cauza sistemului. Demografic SUA o sa arate altfel, dar acest gen de argument s-a facut cu fiecare val de emigratie intai cu irlandezii, dupa aia cu italienii si polonezii, dupa aia cu evreii din Europa de Est si Rusia, dupa aia cu grecii si asa mai departe. Cand construiau chinezii linii ferate in America la mijlocul secolului XIX toti vorbeau de „yellow peril – pericolul galben.”
Irlandezii, italienii, polonezii sau grecii sunt albi si apartin culturii europene, chiar daca nu au integral acelasi set de valori si mentalitate ca si scandinavii nativi.Nu este cazul asiaticilor.Si in Europa de Vest, vin sau incearca sa vina, asiatici(mai ales arabi, pakistanezi, bangladesi, indieni, vietnamezi), africani, tot pentru ca sistemul le ofera un nivel de trai mult mai ridicat fata de cel din tarile de bastina, insa marea majoritate dintre ei nu se integreaza.Fiind inca minoritari respecta formal si aparent regulile casei, fiindca inca nu au ce face, insa incearca sa isi impuna treptat propriile valori morale si religioase.In plan personal acestia traiesc dupa valorile sociale si morale din tarile lor de bastina.Asa se prezinta situatia in Germania, Belgia, Olanda, Franta, de exemplu.Multi care au fost recent in Viena sau orase din Germania, in zone locuite majoritar de arabi, turci, kurzi si tigani, au afirmat ca este foarte multa mizerie si mai multa promiscuitate decat in zonele locuite majoritar de bastinasi.Si in SUA lucrurile stau la fel.Tu care locuiesti acolo, stii foarte bine acest lucru.In acest moment, de exemplu, chinezii locuiesc in marea lor majoritate, in cartierele lor, identice cu cele din China, si traiesc dupa valorile morale si spirituale chineze.In momentul in care acestia ar fi majoritari in SUA, majoritatea cartierelor din SUA ar fi ca si cele din China.
In zonele din SUA, locuite majoritar de mexicani, de exemplu, stilul de viata, curatenia, siguranta publica, etc, sunt identice cu cele dintr-un oras mexican.
Nu sunt rasist, xenofob, insa imi place sa spun lucrurilor pe nume, desi pentru asta unii te eticheteaza rasist sau xenofob.
@sorin
Tin sa te inform ca ceva mai mult de 98% din chinezii din SUA locuiesc de mai bine de cinci decenii in afara asa numitelor „Chinatown” cat depre mexicani ar trebui sa dai o raita stiu eu prin Loredo, Texas si El Paso, Texas orase cu populatie majoritara hispanica si sa-mi spui si mie daca lucrurile stau chiar asa numai cand dai o raita si prin orasele vecine din cealalta parte a frontierei: Neuevo Loredo si Juarez. Diferenta este strigatoare din aproape orice punct de vedere vrei sa abordezi. Majoritatea mexicanilor sunt aici cu mult inaintea valurilor de emigratie din Europa, deci asta ca europenii au anumite valori si mentalitati nu prea castiga argumentul. Asa daca vreau sa vad mizerie si saracie pot sa ma duc in East Los Angeles care este plin de mexicani, dar la o aruncatura de piatra sunt in Watts care este populat de negri si gasesc aceasi saracie si mizerie. Asta cu denaturarea caracterului american este o chestie care vad ca ocupa mai mult timp in gandul altora decat al americanilor.
@ Alex
1. Un articol fain, bine documentat si structurat 😉 „Like” 🙂 La cat mai multe, Mr. (former) Captain! 🙂
Ma bucur foarte mult de prezenta ta pe site si sper ca vei scrie articole interesante in continuare 🙂 Mult succes iti doresc! 🙂
2. „Henry Kissinger din potura sa de consilier principal in Consiliul de Securitate Nationala si mai tarziu ca Secretar de Stat a infaptuit „deschiderea catre China” ca sa contracareze puterea ascendenta a Uniunii Sovietice….”
Succesul politicii lui Kissinger s-a datorat si relatiilor „excelente” dintre URSS si China, acestea fiind cauzate de conflictul ideologic dintre cele doua mari partide comuniste (1961) si, mai apoi, de conflictul militar de frontiera (1969 – insula Zhenbao / fluviul Amur si regiunea Uyghur).
3. „China de astazi este in continuare in ascendenta atat din punct de vedere economic …”
Pai ascendenta asta se datoreaza tocmai deschiderii pietelor americane si europene, atlfel nu am mai fi vb despre 11% crestere anuala 😉 Un bun exemplu l-am avut recent, atunci cand Angela Dorothea le-a transmis producatorilor chinezi de panouri electrice un „sincer si calduros” NEIN intrarii pe piata germana.
P. S.
@ George GMT & Marius Zgureanu
Bah „perversilor” 😀 , adica aveam printre noi un fost US marine si ati tacut malc???? `Ti-ai dreacu de simpatici, las ca va tin eu minte!!! 😀
Pervers esti alu matale 🙂 ! Alex este la cel de-al treilea articol pe blog si l-am prezentat deja…Dar batraneatea combinata cu palinca dau rau la memorie… 🙂 🙂
@ George GMT
Bre Coane G, asta-i primu` articol pe care l-am vazut semnat de Alex 🙂 Ca au mai fost si alte doua, nu stiam; poate le-oi fi citit dar n-am vazut de cine-s semnate 🙂 Bine, motivatia ar consta in neatentie nicidecum in batranete intrucat io „e” cu cativa anisori mai tanar decat `mneavoastra 😀 Iar palinca iese din discutiune intrucat eu „ie” la munca 😀 Ar mere ceva palinca pe ploaia asta nebuna, da` nu mere s-o beau singur-singurel 😀
P.S. 1
Nu stiu unde l-ati gasit pe A man, da` e bine ca l-ati gasit 🙂 Provocati-l sa scrie cat mai multe articole pt ca, mai mult ca sigur, are multe de povestit – bine, atat cat o putea sa graiasca 😀
Thanks chief, I’ll try to keep up the good work.
Foarte interesant articolul!
Viitorul Chinei ca superputere depinde de cat de competitivi vor putea ramane si cum vor reusi sa gestioneze varianta lor de capitalism, cred eu.
Discrepantele sociale sunt destul de mari si se accentueaza.
„Norocul” lor este ca au avut cativa leaderi cu viziune care au creionat de acum 30 de ani linia pe care sa o urmeze. Chinezii au multe puncte forte, dar si cateva vulnerabilitati.
SUA va ramane pentru cateva decenii principala piata a Chinei, prin urmare americanii isi rezerva dreptul de „fine tunning” atunci cand simt ca ceva nu este in regula.
Articol documentat profesionist, felicitari!
http://incomemagazine.ro/articole/washington-times-rachetele-rusesti-yars-incalca-intelegerile-cu-sua
In ultima ora site-ul se incarca foarte greu. Cred ca au intrat chinezii sa citeasca articolul lui Alex si astia-s muuulti, frate, infunda conducta :-)))))))
In ’69 sovieticii deja alesesera tintele din China pentru loviturile nucleare hotarate deja, doar pozitia foarte ferma a SUA a oprit atunci un atac nuclera asupra Chinei.
In privinta fortei sale economice, eu sunt deocamdata sceptic, mai ales pe termen mediu si lung, chinezii si-au asumat niste riscuri incredibile. Pe de alta parte faptul ca au deja al doilea PIB din lume, la nivel de tara nu este foarte relevant din doua mari si late puncte de vedere:
1. PIB-ul per capita este o valoare mult mai relevanta, decat PIB-ul pe tara.
2. PIN. PIN-ul este un indicator mult mai complex care arata cu adevarat forta macro a unei economii. Pt cine nu este de meserie, PIN-ul se obtine prin adunarea la PIB-ul national a diferentei dintre PIB-ul obtinut de companiile straine pe teritoriul tau minus PIB-ul obtinut de companiile tale in afara granitelor nationale.
Ori la acest capitol SUA este cu adevarat o mare putere economica, PIN-ul sau fiind muuuult mai mare decat PIB-ul nominal si artand cu adevarat forta economiei americane. Si in cazul UE lucrurile stau cam la fel, diferenta fiind data de apetitul mai mare al companiilor americane pt investitile in strainatate.
Geopolitic vorbind, China sta foarte prost, fara aliati importanti, dar cu multi posibili dusmani foarte puternici. Necesarul militar pentru a infrunta non-nuclera doar Japonia, Coreea, Taiwanul si Australia, este cu mult peste ce poate spera China in urmatorii 20 de ani. Probabil ca Beijingul are in vedere doar o „marcare a teritoriului”, fara a avea in plan trecere la masuri agresive.
Singura lor arma impotriva cvasi-suprematiei SUA &Co asupra Pacificului fiind o iluzorie racheta anti-portavion, racheta pe care in mod singur nu-ti poti construi cine stie ce strategie militara.
Dar nu cred ca politica externa a Chinei va avea la baza folosirea fortei, cel putin in „discutiile” cu partenerii cu greutate din zona. Blocarea maritima a Chinei este astazi un lucru facil pt americani, la fel si cea economica.
Acum e oficial….F 16 TH ramane:
http://www.realitatea.net/camera-deputatilor-a-adoptat-legea-privind-achizitia-avioanelor-multirol_1213215.html
Curs de geopolitică pentru George GMT
Se vorbeşte în permanenţă despre iminenţa declanşării unui al 3-lea război mondial, care ar putea izbucni în focarele latente din Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat. Nimeni nu a explicat cine le-a creat, în folosul cui şi mai ales cum au apărut?
Halford John Mackinder a publicat în 1904 la Royal Geographical Society un concept geostrategic numit Heartland Theory, preluat şi adaptat după cel de-al Doilea Război Mondial de SUA. Această doctrină stă şi azi la baza politicii externe americane, în laboratoarele căreia se clonează în permanenţă germenii agresiunii militare la scară planetară. Potrivit teoriei lui Mackinder, suprafaţa Pămîntului se împarte astfel:
1. Leagănul civilizaţiei (World-Island) era considerată structura geografică principală, cuprinzînd cele 3 continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia. El are cea mai întinsă suprafaţă, este cel mai populat, cel mai bogat în resurse şi extrem de accesibil pe uscat.
2. Elementul cheie al Leagănului civilizaţiei este Pivotul acestuia (Heartland), delimitat de la vest la est de delta fluviului Volga, la vărsarea lui în Marea Caspică şi de izvorul fluviului Yangtze, din munţii Tibet; iar de la sud la nord de munţii Himalaya şi de oceanul Arctic. Aici sunt concentrate 60% din resursele minerale, de apă potabilă, de teren propice agriculturii, de păduri ale Terrei. Dimensiunile și poziția centrală a Pivotului l-au transformat în cheia de acces în Leagănul civilizaţiei. Numai că Pivotul se suprapune pe teritoriul fostei URSS (mai puţin Peninsula Kamciatka).
3. Pivotul Leagănului civilizaţiei este înconjurat de Semicercul periferic interior, aparţinând şi el Leagănului civilizaţiei, compus din Europa, nordul Africii, peninsula Arabică, India, Indochina şi China. Semicercul periferic interior era considerat de Mackinder drept centura de siguranţă, de la graniţă, a Pivotului şi prin urmare focarul conflictelor militare, generate de dorinţa de accedere a SUA la pârghiile de control al Pivotului (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pivot_area.png).
4. A 2-a structura geografică identificată de Mackinder erau Insulele din larg: Anglia şi Japonia. Valoarea geopolitică a acestora era una secundară.
5. A 3-a structura geografică a lui Mackinder era Insulele îndepărtate de la periferie: America de Nord, cea de Sud şi Australia. Datorită izolării lor, acestea nu aveau nici o valoare geopolitică.
În 1945, America a fost singura naţiune care a ieşit întărită după terminarea devastatorului Război Mondial. Deţinând cea mai mare şi mai tehnologizată armată a momentului, SUA şi-au propus încă din prima zi de pace, să devină singura superputere mondială. Acest deziderat nu se putea materializa decât prin cucerirea Pivotului Leagănului civilizaţiei, care aparţinea URSS şi de aici a început „Războiul rece”, camuflat în divergenţe ideologice. Primul pas a fost împărţirea Europei în cea de Est dominată de sovietici şi cea Vestică, ocupată de SUA, Europa, constituind extremitatea vestică a Semicercului periferic interior a lui Mackinder.
A urmat decizia SUA de înfiinţare şi de super înarmare a statului Israel, pe o porţiune restrânsă din teritoriul fostei provincii arabe Palestina (care cuprindea Siria, Iordania, Irak, Liban, Israel, de azi), fapt ce a generat o lungă serie de războaie israeliano-arabe. URSS a sprijinit în contrapartidă Libia, Egiptul, Siria şi Irakul, situate şi ele pe Semicercul periferic interior. Pentru a sparge unitatea statelor arabe, SUA a luat sub protecţia sa familiile monarhice din peninsula Arabică, deţinătoare de mari resurse petroliere (Arabia Saudită, Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Oman, Kuweit).
Totodată, SUA atrase de resursele de petrol imense, au transformat Iranul (situat în centrul Semicercului periferic interior) în principala sa bază de operaţii, destinată cuceririi Pivotului Leagănului civilizaţiei de la sovietici. Până la revoluţia Islamică din 1979, bazele aeriene iraniene au găzduit avioanele americane de spionaj U-2 şi SR-71, teritoriul Iranului ca şi cel al Turciei servind pentru infiltrarea agenţilor CIA, MI-6 şi ai iranienilor, în rândul minorităților musulmane din URSS, cu scopul de a pune la cale sabotaje, de a construi depozite secrete de arme, de a recruta localnici pentru a-i angrena în războiul de guerrillă.
După schimbarea de regim de la Teheran, membrii guvernului, şefii militari şi ai serviciilor secrete iraniene, au fost evacuaţi de SUA şi au continuat să lucreze pentru CIA. Nu întâmplător, după căderea Cortinei de Fier, Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârkâzstan, Tadjikistan, considerate statele de la graniţa de sud a Pivotului, au ieşit printre primele din compunerea fostei URSS.
Multă lume este nedumerită cu privire la destinul tragic al poporului afgan, care a fost confruntat mai întâi cu agresiunea sovietică (1979-1989) şi ulterior cu cea americană începută în 2001 (şi legendată de CIA sub aspectul capturării lui Osama bin Laden şi a fictivei reţele Al-Qaeda). Se poate lesne observa că Afganistanul, vecin cu Iranul, reprezintă un avanpost situat în centrul Semicercului periferic interior de unde se poate accede relativ uşor în arealul Pivotului Leagănului civilizaţiei.
Concomitent cu atacurile din vest şi centru, SUA au pregătit o ofensivă şi în estul Semicercului periferic interior, ocolind teritoriul Chinei. Rezultatul a fost războiul din Coreea (1950-1953), încheiat dezastruos pentru SUA, prin separarea naţiunii coreene şi generarea timp de 6 decenii a unui focar latent de conflict, mai nou cu o componentă nucleară. Un deceniu mai târziu, SUA au reluat ofensiva în estul Semicercului periferic interior pe altă direcţie, din Vietnam şi peninsula Indochina, rezultatul fiind acelaşi ca şi în Coreea. Partea cea mai interesantă a teoriei lui Mackinder se referă la faptul că cine stăpâneşte estul Europei are automat controlul asupra Pivotului şi prin el şi asupra Leagănului civilizaţiei.
teoria cu Heartlandu aparti9ne unei puteri terestre …
Opisa ei este puterea maritoma a lu Mahan
1, 2 si 3. In general este teoria lui Mackinder care nu se deosebeste foarte mult de geopolitica germana care defineste „PUTEREA GEOGRAFICA a unui stat din punct de vedere politic. Ca puterea geografica depaseste uneori pe cea a granitelor politice. Sunt de acord dar trebuie specificat ca la anumiti autori traducerea adaptata a notiunilor de „HEARTLAND” si „WORLD ISLAND” este „INSULA LUMII” si INIMA INSULEI LUMII”. Iar la altii , „INIMA”, adica Rusia este „MAREA CETATE DE PAMANT” care, ma rog, nu poate fi controlata pentru ca nu poate fi cucerita. Aici trebuia sa specifici comparativ cu teoria „TARMURILOR” si tentativa efemera de a controla de la distanta INIMA prin baze navale pe litoral…teoria ANACONDA.. etc…etc. Si aplicarea ei la principiul major din geopolitica controlului: Cine controleaza Inima insulei lumii , controleaza insula lumii, cine controleaza insula lumi controleaza toata lumea…etc. Si urma o dezbatere pe ..”calitatea” controlului”..de la distanta sau…DE FACTO. Extemporal la geopolitica pot sa-ti dau si eu. Nu fi ingamfat cand dai lectii. „Curs de geopolitica pentru George GMT” e cam insultator chiar daca in genere ai dreptate. Sa stii ca pe aici sunt si oameni care nu s-au nascut dupa ultima ploaie. In fine…
Mai degraba decat notiunea de PIVOT geopolitic eu o recomand pe aceea de PLACA TURNANTA. Nuanta este ceva mai fina si trebuie ceva rafinament geopolitic pentru alegere dar ambele notiuni sunt echivalente. De pilda Turcia este mai degraba o „placa turnanta” intre civilizatii decat un ..pivot intre est si vest. In schimb Egiptul este mai degraba un pivot intre nord si sud decat o placa turnanta.
In legatura cu asta la punctul 4. Mackinder se inseala. Atat Japonia cat si Marea Britanie sunt CAPETE DE POD pentru teoria ANACONDA. SUA pot parasii continentul european dar nu vor parasii niciodata Anglia. Daca parasesc aceste capete de pod vor pierde pentru multa vreme controlul continentului european si nu vor mai putea concura cu sanse egale.
In genere yankeii vor sa controleze litoralul oceanului planetar si pentru asta tarile cu iesire la mare sunt in primul rand in atentia lor. Cele care nu au iesire la mare sunt SECUNDARE in teoria ANACONDA. Totusi yankeii nu sunt asa de consecventi cum a-i prezinti tu. Afganistanul nu are iesire la mare si totusi l-au invadat! Dar, fireste, Afganistanul e aproape de INIMA! In schimb au facut pe dracu’n patru pentru ca un aliat al Rusiei ( Serbia ) sa nu mai aiba nici o iesire la mare desi era cea mai importanta republica din RSFI si Milosevici avea inainte de razboi tot litoralul adriatic la dispozitie! Miscarea avea ca scop blocarea Rusiei la mediterana. In cazul asta au fost foarte scrupulosi cu propria teorie si absolut in acord cu ei insisi. Si teribil de eficienti. Adica exact cum a-i prezinti. Cu Afganistanul au incalcat regula. Poate ca nu mai aveau TIMP pentru asaltul „marei cetati de pamant” s-au grabit si au facut erori de strategie. Si Afganistanul astazi este o mare fundatura continentala pentru ei. Fara flota langa ei par cam neajutorati. De ce? Pentru ca n-au mai fost in acord cu propria doctrina si…s-au grabit incercand marea cu degetul.
In legatura cu afirmatia ca SUA au fost singurele care au iesit intarite din WW2 este o eroare. Razboiul este ceva foarte complex. Pe unele tari le „arunca” inainte , pe altele inapoi. Pe Anglia si Franta le-a aruncat inapoi! Chiar daca inainte de razboi erau mari puteri si au castigat WW2. Dar pe URSS si RP Chineza le-a propulsat inainte! Niciodata Rusia nu a fost asa de puternica in istorie ca dupa WW2. Iar RP Chineza a obtinut la ONU un vot egal in consiliul de securitate cu celelalte patru. Daca n-ar fi existat WW2 n-ar fi existat nici ONU si nici posibilitatea ca China Rosie sa se amestece in afacerile planetei. Daca la avansul tehnologic american te referi la bomba atomica, atunci iar esti in eroare. Niciodata SUA n-au mai fost intr-un pericol mai mare in toata istoria lor ca astazi, cand mai multe tari detin arsenale atomice indreptate spre ei. Daca nu ar fi inceput acesta cursa tehnologico- nucleara si nu ar fi provocat o reactie de raspuns, SUA nu ar fi fost pe marginea prapastiei astazi. Si nici lumea!
Acestea sunt teoriile lui Albrecht Hausofer legate de cine controleaza masa Euroasiatica stapaneste destinul lumii. Evident Rusia stapaneste acest lucru, dar la ce folos cand ei deabia pot sa aiba grije de ei insusi…ce sa mai vorbim si despre restul lumii acum.
E diferenta de viziune si interpretare doctrinara intre geopolitica rusa si cea germana. Unii apologeti apuseni spun ca rusii nu-si dau seama ce pozitie geopolitica privilegiata au. Avand in vedere cu ce energie si-au aparat tara la vremuri de restriste eu zic ca stiu foarte bine ce valoare are teritoriul pe care-l stapanesc. Rusii spun ca pentru ei stapanirea acestei mase de pamant chiar daca le-ar oferii avantajul privilegiat al controlului lumii impune oricum eforturi supraomenesti si ca oricum controlul lumii nu-i posibil. Si dovedesc cu istoria lumii. Sunt mai intelepti. Ei spun ca nu sunt geopolitic decat „placa turnanta dintre lumi unde civilizatiile-si dau mana” (ei insisi fiind o lume!). E ceva mai profund. Geopolitica rusa este de factura defensiva si se margineste la prezervarea propriei lumi. Atata timp cat lumea respecta asta nu vor fi razboaie mari cu rusii. Cand insa cineva pericliteaza acest echilibru fragil atunci devin agresivi. Chiar in discursul de investitura a lui Putin e spus asta cand afirma ca „principala sarcina a statutului este evitarea unui razboi mare de tipul celor mondiale”. Conform doctrinei lor ei nu-si doresc „controlul” lumii pentru ca considera ca nu-i posibil. In schimb promoveaza idei despre o lume multipolara in echilibru astfel incat nici un pol sa nu prevaleze. Adica in termeni sahistici…remiza. Si remiza inseamna pace! Iar pacea inseamna progres.
Prin contrast, un geopolitician (din scoala germana a lui Haushofer) cum era Adolf Hitler credea ca numai razboiul inseamna progres.
Domnule Vasilescu, deocamdata istoria ne-a aratat ca marile batalii ale umanitatii nu s-au dat pentru acest pivot. A fost batalie mare la periferia pivotului – Europa, OM, China, Indochina, Coreea, Pacific – si nu exista nici un semnal ca tinta primordiala ar fi pentru cineva respectivul pivot. A, a fost atacul Germaniei asupra URSS, dar in egala masura Hitler a atacat si ocupat tot ce era in zona (mai putin Suedia). Teoria pivotului pare veridica in contextul luptei prezente pentru resurse, dar in practica nu e nici o lupta, nici macar geostrategica. Sa nu exageram va rog cu teorii neverificate de acum 100 de ani. Fata de Mackinder avem in plus experienta unui secol.
„Primul pas a fost împărţirea Europei în cea de Est dominată de sovietici şi cea Vestică, ocupată de SUA, Europa, constituind extremitatea vestică”…Io stiu ca URSS-ul a impartit Europa in doua,, de americani n-am auzit sa fi facut asta. Da poate regimurile din Est au fost alese demorcatic in timp ce la Londra si Paris tancurile Sherman indemnau alegatorii sa voteze cum le dicteaza constiinta.
Sau poate era Bucurestiul si Varsovia, iar tancurile erau T-34?!
O alta teorie ezoterica, nedovedibila, dar care a fost adaptata sa confirme eventimentele dupa ce aceastea s-au produs deja.
O alta teorie care divinizeaza pamantul Maicii Rusii, o alta teorie care clameaza ca Rusia este inconjurata de dusmani, ca ea este de fapt o biata victima, niciodata agresorul …destul de leninista aceasta teorie.
Si de unde pana unde ar fi zona respectiva leaganul civilizatiei?! Cam ce a crescut prin zona respectiva?! Daca pe langa Volga si Nipru mai gasesc rusii inca doua paraie, voila: Gradina Raiului in Maica Rusie!
Nici eu nu pot intelege fascinatia unora fata de Rusia.
Sunt de acord ca au dat multe valori culturii si stiintei, Sunt de acord ca nu sunt un popor de prosti (popor, nu natiune), ca au super-resurse, etc., dar va reamintesc ca rusii nu au niciun respect fata de libertatea si demnitatea umana, niciunul…nici macar la nivel declarativ, daramite la nivel practic.
Setul lor de valori este complet opus celui european si de aceea, cel putin eu, nu ii pot intelege.
Pe rusi, nu, doar pe rusoaice 🙂
Cosmin, nici eu nu pot intelege fascinatia pentru occident, pentru setul de valori care au decazut intr-atat incat putem vorbi despre decadenta, nu despre valori. Libertatea si demnitatea umana sunt concepte stranii in istoria lumii, au aparut de curand in istorie, si sunt bune de aruncat la gunoi atata timp cat ordinea naturala a lucrurilor – morala – este calcata in picioare. E bine sa faca oamenii CE VOR? Asa crezi tu, ca e bine. Ei bine, nu e asa. Chiar deloc. Si copiii cred ca e bine sa faca ce vor si se mira ca li se da peste mana. Lasa un copil sa faca ce vrea si uita-te cum ajunge la maturitate: egoist, violent cand i se refuza ceva, lipsit de compasiune, crud, orientat spre satisacerea propriilor placeri, isteric. Asa e si cu grupurile sociale largi, iar cum arata acum occidentul si occidentalii ar trebui sa-ti fie de invatatura si sa intelegi ca decadenta umana actuala este rezultanta unor valori deformate. Sa f**em, sa bem, sa ne distram si sa avem de toate – acestea sunt rezultantele valorilor actuale ale occidentului, adica o incurajare a instinctelor primare. Cu ce e mai prejoasa Rusia fata de occidentali? Ca baga pumnul in gura anarhistilor? Ca nu permite unor lezbiene sa manifeste unde vor? Ca nu permite homosexualilor sa-si flutere sculele prin centru? Sau ca restrange pluralitatea politica si in loc de alternanta unor dobitoci, alesi democratic, restrange grupul celor care au acces la putere si asigura o continuitate politica pe termen mai lung? Rusii, prin oligarhia prezenta, sunt MULT mai apropiati de modelele monarhice din trecut chiar si comparativ cu monarhiile europene actuale (unde regele e de fatada).
Voinicelul, sorry, dar gandesti superficial. Libertatea umana nu se reduce la drinking, eating&fucking. Insemna sa spui ceea ce crezi, sa gandesti si sa ai control asupra liberului tau arbitru. Exista legi pentru a-i proteja pe cei din jurul tau atunci cand tu crezi ca poti face ceea ce doresti si produci disconfort altora.
Si lesbienele, si homosexualii, si negrii, si galbeni, si uratii, si frumosii, toti sunt fiinte umane.
Cu sunt mai prejos rusii? Vezi cazul subm. Kursk si Cernobal cand au sacrificat sute si mii de oameni din orgoliul sociopat al unor leaderi.
Lipsa notiunii de libertate si demnitate umana ii tin pe loc pe rusi de sute de ani. Plus coruptia, plus proasta organizare, plus indolenta, etc.
„Dobitocii alesi democratic” sunt de preferat sociopacitilor gen Stalin, Beria, Dzerjinski si multi altii. Pe primii ii poti inlocui cu un vot, in schimb pe ceilalti…
Daca ai trai in visul rusesc, ti-ar fi frica si de propria umbra.
Decaderea morala a occidentului? O fi asa cum zici, dar da-mi o definitie a ceea ce inseamna moralitatea in viziunea ta si iti demonstrez oricand contrariul, prin urmare ce crezi tu ca este moral poate fi ceva relativ.
Citez: „Rusii, prin oligarhia prezenta, sunt MULT mai apropiati de modelele monarhice din trecut chiar si comparativ cu monarhiile europene actuale (unde regele e de fatada).” Nu ai proprietatea termenilor, nu stii ce inseamna oligarhie. Oligarhia este abuz de putere, pervertirea puterii de cater un grup restrans, coruptie. Adica in niciun caz progres. Daca salivezi dupa o oligarhie, iti recomand Coreea de Nord.
Daca iti place sa traiesti cu pumnul in gura si cu frica zilei de maine, succes!
Daca tu crezi ca nu esti in stare sa faci ceva cu viata ta si iti incredintezi destinul in mod complet altuia, te compatimesc.
Prefer sa traiesc cum cred eu de cuviinta, nu cum crede altul.
Oligarhia stabila este mai apropiata de monarhia traditionala decat democratia in care stau la rand smecherii sa-si umple buzunarele. Oligarhul, ajuns acolo prin furt, coruptie si, uneori, prin crima, este asemanator celor care au infiintat dinastiile monarhice: clanurile primare care se bateau intre ele pentru pamant, putere, dominare pana cand unul i-a casapit pe ceilalti si s-a inscaunat rege.
Un scurt istoric: pe cand si-a umplut Nastase buzunarele si a inceput sa guverneze, poporul a votat schimbarea. Au venit altii care si-au umplut buzunarele dar poporul a votat iar schimbarea. Antonescu e acum cu limba scoasa ca sa-si serveasca grupul de acoliti. Alternanta la guvernare, lipsa de continutate, sunt energie risipita in acelasi mod in care azi vopsesti un perete in rosu si maine, cu zeci de ani inainte sa expire vopseaua, il vopsesti in albastru. Si tot asa. Unii spun ca alternanta asta e minunata si e secretul occidentului. Nimic mai fals, democratia a fost de cand lumea doar o forma de concurenta intre manipularile populiste. Nimic din ceea ce trebuie facut la modul corect pentru o natiune nu este ales democratic decat intamplator. Cat va fi lumea oamenii vor vota avantaje pentru ei, pentru grupuri mai restranse sau mai largi, isi vor vota libertati, vor vota xenofob sau nationalist, in functie de manipularea politica care concureaza pentru voturile lor. Iar daca poporul stie ce vrea, atunci da-mi voie sa-ti spun ca nivelul mediu de pregatire a unei natiuni este o medie a celor cu 4 clase, cu 8 clase, cu 12 clase, cu studii universitare, intre cei care 80% sunt ingineri, artisti sau agricultori, adica n-au nici o treaba cu domeniile importante care pot da dreptul unui om sa decida politic. Pana si economistii, in randurile carora ma numar, sunt 99% fara nici o idee in cap, fara o gandire macro si fara a intelege macar mecanismele de baza economice. Democratia = manipularea concurenta pentru voturile mediocritatii, totul ambalat sub folia „drepturilor si libertatilor”. Pentru mine monarhia absolutista sau cea monarhia luminata sunt solutiile ideale. In lipsa lor prefer oligarhia, in special pentru statele care nu au avantaje tehnologice si de infrastructura precum tarile occidentale. Prefer un Putin pe 12 ani decat o alternanta Nastase-Basescu-Antonescu. Iar omului de rand nu cred ca-i lipseste vreo libertate fundamentala in Rusia, in masura in care se multumeste cu libertatea de opinie dar nu manifesta excesiv ca sa-si impuna punctul de vedere (asa se nasc micile „primaveri democratice”).
George nu vreau sa fiu rau dar de cand permiti celor de la Vocea Rusiei sa posteze pe aici?
In Romania, spre deosebire de Rusia, este totusi ceva democratie… Dar intrebarea ta este de foarte mult bun simt, cu atat mai mult cu cat asta e doar manipulare pe stil vechi…sa zicem. Asta e, mai avem si noi astia de pa aici ceva scoala sa intelegem astfel de lucuri.
Acum interesante sunt raspunsurile noastre.
Mare comunist esti George. 🙂
Valentin Vasilescu asta, nu-i cel de pe Vocea Rusiei? Fost comandant al Otopeni militar cand cu tigareta? Si acum analist, strateg si cate si mai cate?
nu cred ca va fi nici o confruntare militara decat daca se intampla ceva mare. Poate cel mult o confruntare navala daca China ataca japonia dar un atac terestru asupra Chinei e f putin probabil.
USA si-a micsorat datoria federala catre China e singura tara catre care s-au mai platit din datoriile externe ca sa reduca independenta.
E sufficient sa se aplice cateva masuri economice, bann la produsele chinezilor si e gata.
Piata de desfacere Americana intretine economia chineza si chinezii sunt dependenti de asta. Mutarea fabricilor inapoi in US e un subiect controversat.
Bann la prodese chineze ma faci sa rad,pe ce lume traiesti,daca arunca chinezi cu toti dolareii lor pe piata se prabuseste Sua in 10 minute,ai uitat de datoria Sua catre China,America e o tara care traieste pe credite
Daca arunca China dolarii pe piata americana?! Pai ca sa-i arunce trebuie sa cumpere ceva de ei, ca din avion degeaba ii arunca, ca oricum nu-i are. Ca sa cumpere ceva, inseamna investitii directe in locuri de munca pt americani! Pai as vrea ca China sa arunce ceva din dolarii aia si prin Romania…
Nu neaparat sa ii arunce in America,pe alte piete,daca maine Rusia China India si Brazilia hotarasc sa tranzactioneze in alta moneda decat dolarul
Pai vad ca atat China cat si Rusia se straduiesc de mai bine de un deceniu sa faca acest lucru dar nu vad prea multa lume imbulzindu-se sa tranzactioneze comoditati in renmimbi sau rubla, iar chinezii nu ii vad prea voiosi cand cineva vrea sa le cumpere bunurile in altceva decat dolari – un caz extrem este Iranul care in momentul de fata cumpara chinezarii cu aur pentru ca evident nu au dolari.
Pe ce ii arunca? Ca auzeam ca prin Canada cumpara ferme. Anu sunt corecti :platesc bine, paltesc impozite, platesc cortect muncitorii da toata reci9lat merge in tren din tren pe vapor si vaporu in China . Sidaca cumpara prea mult .. e e Chona este suprapopuloata !! Asa ca daca se pot muta vreo .. 40 de milioane oare ce limba se va vorbi in Canada?!
Dolarul american este tiparit de catre SUA…asta este un mare as din maneca US in raport cu China. Oricati dolari ar „arunca” China pe piata americana, tot nu reusesc sa faca ceva (nici macar de-o inflatie nu pot pune). SUA, intr-adevar, traiesc pe credit, iar ca sa-l plateasca nu fac altceva decat sa bage tiparnita in priza (metaforic vorbind).
USD este moneda cea mai tranzactionata a lumii, vezi ca pana si petrolul e tranzactionat in USD.
Deci ideea e cam asa americanii tiparesc bani si piata petrolului plus chinezii echilibreaza moneda.
Americanii pot oricand sa ridice taxele vamale catre China sau sa puna ban partial la anumite produse. Asta ar inseamna sa se produca in USA si de ex plasticele care pentru producere se foloseste petrol si acele fabric sunt poluante.
China depinde si de piata de desfacere straina, si de moneda straina si de tehnologiile straine. Ei ofera doar mana de lucru ieftina.
America are vreo 17 000 datorii de fapt fed govt dar numai 5 000 sunt datorie externa. Cel mai mare creditor Japonia are si ea de restituit USD americanilor. De aia am spus ca au redus datoria catre China ca sa devina relative independenti.
Daca vin republicanii la putere cu un presedinte mai tare in instalatie s-ar putea sa o vezi si pe aia cu bannul partial sau total.
Cel mai mare creditor american este Social Security Trust Fund, evident administrat de Social Security Adminstration. Atat China cat si Japonia au cam 1.000 de miliarde in datorie americana suverana. Daca excludem datoria tinuta de Social Security Trust Fund (care in cartile de contabiliate ale Department of the Treasury este tinuta diferit de restul datoriei suverane) atunci datoria publica a US este undeva pe la 11.000 de miliarde. Atat Japonia cat si China au de restituit bani americanilor, dar nu guvernului SUA, ci in marea majoritate bancilor de investitii de aici; o mica exceptie fiind the Import Export Bank of the United States.
Daca vin republicanii la puture nu or sa faca nimic de acest gen, mai ales cand multi cetateni chinezi au inceput sa-si parcheze active aici din mai multe cauze si nimeni „in his right mind” o sa inceapa sa intervina in schimburile comerciale numai de dragul de a le da peste bot chinezilor. Actiuni de acest gen au repercusiuni pe termen lung pe ambele coaste ale Oceanului Pacific.
Datoria catre China a fost miscosrate pentru ca FEderal Reserve prin operatiile de Quantitative Easing a cumparat din datoria suverana a US tinuta de China. DEocamdata Uncle Sam va plati dobanzi la Federal Reserve. Nu se pun problema pentru inca 2-3 ani ca SUA sa inceapa sa rascumpere cu adevarat din datoria suverana. Este mai interesant faptul ca Chiana are o datorie suverana si privata care este garantata de stat de 23.000 de miliarde….datoria suverana a US este de aproximativ 14.000 de miliarde. Deci si din acest punct de vedere tragem la pitici. Ce s-ar intimpla daca Chian nu si-ar mai plati obligatiile catre anumite banci americane care au pozitii destul de importante pe piata de imprumuturi suverane chineza.
Confruntarea militara nici nu este scopul final al acestei strategii; este un fel de a angaja China prin modificare de purtare (behaviour modification) ca sa devina mai responsabila in actunile ei cu restul lumii si in principal vecinii sai.
Singura sansa a Chinei este sa se alieze cu Rusia si sa faca o alianta militara contrapondere la Nato,totusi cat timp vor lucra sa le faca iphoane,ipoade,televizoare trepanatilor zombi americani nimeni nu va ataca China,marile corporatii care controleaza America au nevoie de mana de lucru ieftina,bineinteles ca mai urla americanii ca aia sunt comunisti,nedemocrati bla,bla celebra propaganda americana fumata de mult
Singura problema astazi pentru China este ca vor si alti sa traisca bine si sunt la fel de dispusi sa lucreze pe bani putini cum ar fi Bangladesh, Vietnam, etc. China trebuie sa inceapa sa produca bunuri cu valoare adaugata mare si durata de folosinta indelungata. In acest sens au un drum lung de strabatut, iar competitia este acerba (vezi Germania, US).
Kudos, Alex! Your presentation is outstanding; data is researched and well documented.
For the sake of playing devil’s advocate, I would add that Pax Americana is not an Empire or a Colonial System (in the classical term) by any stretch but something entirely different. The 20et Century belongs to US, and, must likely 21st will be a Pax Americana as well, like it or not.
You keep up the good work!!
@Darrell
That certainly is the plan but I don’t think it will work out as you hope.
It’ll probably be best for human kind if this is going to be a Pacific Century rather than an American or Chinese one.
Says who? There is not such a thing as woulda shoulda coulda. If you shoulda and coulda you woulda say it.
http://adevarul.ro/economie/afaceri/industrie-industrie-1_51cc5761c7b855ff56d237dc/index.html#
Te rog George, poti sa vorbesti si despre asta…? Ioan Niculae mi se pare un patriot, investitor si pana la urma cel mai bogat roman, care poate face bine tarii in care traieste, adica Romania.
….adica sovietici singuri singurei au impartit „draga europule”in doua….hmmmm…sa ma mai gansesc…da..nu imi iese la abac…mai inumar odata si trec la computer..poate gasesc ceva pe goagle
gandesc…numar
stiu ca nu are leg. cu articolul,dar poti sa afli ceva despre istoria reg. 4 r.a.a.ploiesti?nu te uita pe net. ca nu gasesti mare lucru.fata de cele raportate rog raspundeti.
am gresit.rog dispuneti
Military option is always in the cards as far as US is concerned and should never be taken out; is sure good to negotiate from a position of strength. Keep in minds that weakness invite aggression (and is valid for Romania too) and this is as old as man itself- biologically we are the same animal we wore 40,000 years ago, defined by our propensity for submission, domination, and mercy and we are more animal than we like to admit-.
Will it be a military confrontation between US and China? Hope not, but we must be vigilant, prepared and ready to confront them if all other option fails; and make sure we win decisively. There can be no mistake this world of ours will be a hell and a horror show without US in the driver seat.
http://ampress.ro/stiri/eba-anunta-o-victorie-pe-blog-despre-ce-este-vorba/ Este vorba, potrivit Elenei Băsescu, despre faptul că amendamentul prin care se dorea interzicerea prin Constituţie a denumirii de „rom” a fost respins.
http://sud-est-forum.ro/wp/2013/06/isarescu-nu-prea-stiu-ce-urmeaza/ Cam prin anii ’80 eu am făcut constatarea că am intrat într-un alt ciclu – libertatea pieţelor, monetarism, new keynesianism, ca prin 2007 să văd că au început frământări şi regândiri, a început criza asta.Cred că suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani, nu prea ştiu ce urmează” :)))
Nu pot decis sa afirm ca Alex il poate invata economie monetara pe acest sarlatan.
http://adevarul.ro/news/eveniment/are-voiebiserica-ortodoxa-romana-ofere-tricolorul-credinciosilor-romanisau-nus-1_51cb5b26c7b855ff56cdc130/index.html?fb_action_ids=566414786730053&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=%7B%22566414786730053%22%3A1379961852221055%7D&action_type_map=%7B%22566414786730053%22%3A%22og.likes%22%7D&action_ref_map=%5B%5D
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/27/siria-razboi-turcia-coridor-nato-rusia-tartus-cipru/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/27/henry-kissinger-destramarea-siriei-prin-haos-spre-ordine/
http://www.internationalnews.fr/article-syrie-les-chretiens-s-organisent-par-peur-des-rebelles-islamistes-video-118379184.html
Lasa tablitele de la Tartaria. Dacva am putea sa le citim si mai ales daca cultura noastra “culta” ar incepe cu ele .. ei da am avea o cultura la fel de imnpresionanta (sau si mai si). Eu zic ca o astfel de cultura este prin ea insasi o arma. Un popor cu o astfel de cultura va crede in “destinul sau manifest”, in “destinul sau civilizator” samd fara a gandi numai in cadrele stramte ale Götterdämmerung ului (distrugere, sange , moarte) ci avand credinta ca restu vor adopta “adevarata civilizatie”) Si gandeste ca la Pentagon Arta Rqazboiului a lu Sun Tzu cam are statu de cartte sfanta , altauri de Biblie. Si daca iti mai amintesti ca William Manchester( Memorii din razboiul Pacificului ) zice ceva despre aplicarea principiului chinezesc “sa muncim impreuna” (de catre marines!) air col Prouty il “barfea” pe col Lansdale ca repeta (fara sa citeze de unde) “principi” din cartulia rosie poate reusesti sa intelegi ca nu ma refer la o anume propaganda (aia cu cel mai m,are pitic dinb lume sau cu tractoru care a dobvarat 4 avioane imperialiste) ci la funamdenteloe credintei in “dreptu” lor, si ca sunt dispusi sa accepte ca cei care vor triumfa nu vor fi ei ci nepotii nepotilor lor- in 2100 excelent! Da se poa si in 2200.. hm .. 2200 ? Unii viseaza ca pana atunci va avaea loc Sfarsitul Lumii , adica a Doua venire ,, Si cer tefaci cand planidicatorii tai viseaza la Dies Irae ??! S-ar putea ca in Dies Illae sa vezi cam multi “galbeni” care sa iti explice politicos cum sa caligrafiezi numele tau si sa folosesti betisoarele “hai incearca la noi chiar handicapatii” …
On alt manul foarte important ce lipseste din bibliografia ta e „On Wars by Carl von Clausewits”.
Das Krieg …. Da nu lipseste .,, pir si simplu e in afara discutiei – iofluenta culoturala a Chinei!!
A .. Darrell uitasem : Despre Razboi de Carl von Claussevitz s-a tiparit si in romaneste. Eu am avut in mana o cesteie mare si groasa.. asta pana prin 80 si imprumutata de la biblioteca publica din Titan, Nu susntin ca am si parcurs-o in intregime
Dupa ce ai sa o citesti si daca ai sa poti sa si intelegi o sa te scarpini in cap si o sa spui „The best military book ever written”
Darrell
pacat ca la tine lceturiloe nu7 trec pri8n filtrul intelegerii. De ex eu am facut nbiste referinta la Prouty si mancester ptr ca afirmamm unele lucruri cam socvante. Nu dadeam bibbliografie ma „acopeream” ,, Deci stai prost cu capitolul; i8ntloegere a ce citesti (daca ai ajjuns ca citesti altceva decat recenzii in engleza).
A da .. eu am luatr din greseala das Krieg. Nu este de nivelul meu – adica sgt mj in rezerva ,, e loa u8n nivel superior – gen academi8e miliitara, sectia comanda . Asa cumj am luat plasa si8 cu8 getica lu Parvam (mai rau : am cumprat-o!) care este ptr specia;isti. Ma rtog m-am ferit de Calinescu Istoria LIteraturii romane . Ca si aia e ptr profesori de lb ropmana ins aio sunt daor un cititor . Pricepi ? Sunt niveluri diferite. Asa ca din Claussewit5z imi este de ajuns sa retin esentiulau8l : razboiul este politica!!!
On War is a voluminous book and I supposed a decent Romanian translations will extend over a few volumes, notwithstanding the enormous task in translating such a complex book. In all fairness this book is not only a military field manual or political prospective of Societal Conflict but a lot more and therefore is a hard read even for the most gifted amongst us.
Good luck sarge!
@Voinicelul.
Este optiunea ta si ti-o respect.
Nu stiu ce varsta ai, dar iti doresc sa nu cunosti niciodata ororile sistemului pe care il consideri ca ti se potriveste.
Eu cred ca ei vor mai mult dar si-au indreptat resursele spre spatiul cosmic.De acolo vor veni resurse si materiale noi.Vom vedea.Bun articolul,dar meseria de mercenar nu incununeaza pe nimeni…
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre statele unite. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema statele unite.
felicitari pentru articol!