Eftimie Murgu, bănățeanul care dorea unirea românilor în granițele Daciei

Viața politică a secolului al XIX-lea a fost dominată de ideea de reformă a țărilor române, revoltele și conjurațiile din prima jumătate a secolului culminând cu revoluția pașoptistă, declanșată sub influența celor din Europa de vest. Conducătorii revoluției au fost, în cea mai mare parte, oameni de cultură, cărturari, cu o educație apuseană, care urmăreau un țel precis, și anume modernizarea țării după model occidental. Implicarea generoasă a acestor intelectuali animați de idei reformatoare se datora și faptului că, la vremea respectivă, cramponarea de putere era o mentalitate străină, politica nefiind socotită o cale de a obține profituri și privilegii.

Unire în granițele vechii Dacii

O dorință de înnoire s-a manifestat tot mai ales după 1840, când tinerii intelectuali își făceau tot mai cunoscute ideile de democratizare ale societății, în funcție de particularitățile regiunilor locuite de români. Cea mai reprezentativă figură a revoluționarilor bănățeni a fost Eftimie Murgu (1805-1870), un adept al unirii politice a românilor în granițele vechii Dacii dar, într-un anume moment, și al unei revoluții comune româno-maghiare prin care să se obțină emanciparea politică și bisericească a Banatului.

S-a născut în 1805 la Rudăria dar când avea zece ani, familia s-a mutat la Caransebeș, atunci când tatăl său, ofițer în armata imperială, a fost mutat în regimentul de graniță din micul orășel cărășean. Eftimie Murgu a făcut studii strălucite de drept și filosofie la universitatea din Pesta și la cea din Szeged și s-a impus în viața publică cu lucrări polemice asupra originii și limbii poporului român, răspunzând lui Sava Tököly, care contesta autenticitatea limbii și a poporului român. A fost profesor la Academia Mihăileană din Iași și la colegiul Sf. Sava din București, unde Nicolae Bălcescu avea să fie elevul, iar mai apoi, alături de C.A. Rosetti, prietenul de idei al lui Eftimie Murgu. Printre apropiații cărturarului bănățean s-au numărat, de asemenea, Mitiță Filipescu și prof. Jean A. Vaillant, membri ai societății secrete care a inițiat complotul revoluționar de la 1840, anticipând revoluția pașoptistă din Țara Românească. După descoperirea acestuia, Murgu și Vaillant au fost expulzați, fără drept de a se mai întoarce vreodată în Țara Românească. A fost anchetat pentru participarea la complot și arestat de tribunalul regimentului grăniceresc din Caransebeș.

După eliberarea din închisoare s-a stabilit la Lugoj, centru al românilor bănățeni unde, de la bun început, s-a arătat foarte nemulțumit de abuzurile funcționarilor comitatensi ai Ungariei. Acțiunile sale pro-românești s-au extins în tot Banatul, iar proiectul de rupere a acestuia de Ungaria și de unire cu celelalte provincii românești a nemulțumit profund autoritățile. A fost din nou arestat în 1845, în urma unui denunț potrivit căruia agita românii împotriva ungurilor și integrității statului și a fost dus dus la Buda, pentru a fi judecat. Pe motiv că era născut în zona regimentelor grănicerești care nu aparțineau Ungariei, Murgu a invocat faptul că e supus austriac și a refuzat să se apere. A fost condamnat la patru ani de închisoare, dar după izbucnirea mişcărilor revoluţionare paşoptiste, printre revendicările revoluţionarilor maghiari din 15 martie s-a numărat şi eliberarea deţinuţilor politici. Murgu va fi eliberat abia în aprilie, iar la începutul lunii iunie a pornit spre Lugoj, unde se bucura de mare încredere și susținere.

Organizatorul adunării de la Lugoj

La adunarea de la Lugoj din 15/27 iunie 1848, românii bănățeni conduși de Eftimie Murgu au votat o rezoluție în opt puncte, multe dintre ele comune cu revendicările formulate în „petiția națională” adoptată de revoluționarii ardeleni la adunarea de la Blaj din luna mai. Principalele cereri vizau participarea românilor la viața publică, introducerea limbii române în administrație și justiție și despărțirea bisericii ortodoxe române de cea sârbă, căreia îi era subordonată. Au fost invitați ardeleni dar și moldoveni, printre care Manolache Costache Epureanu, Alecu Russo sau Lascăr Rosetti. Adunarea a hotărât înarmarea imediată a poporului și numirea lui Eftimie Murgu mare căpitan al armatei populare a Banatului, înființarea armatei revoluționare fiind dorită de Murgu mai ales pentru a-i ajuta pe revoluționarii din Țara Românescă și Moldova.

Acest „căpitanat” românesc al Banatului, care să fie apărat de o armată revoluționară era preconizat ca o formulă de tranziție. Ales deputat în comitatul Caraș, Eftimie Murgu a susținut acestă idee și în dieta de la Pesta, dar Kossuth a respins-o cu vehemență. Proiectul lui Murgu de a înfiinţa o puternică armată română al cărei nucleu ar fi putut fi regimentul român de graniţă de la Caransebeş şi cu ajutorul căreia şi-ar fi putut realiza planurile de reforme, inclusiv de unire a românilor, a fost compromis de adunarea de la Karlowitz, unde s-a hotărât înfiinţarea Voivodinei, care, pe lângă Timişoara, avea să cuprindă şi regimentul român de graniţă.

Condamnat la moarte

În cele din urmă, pozițiile ireconciliabile dintre revoluționarii români și cei maghiari pe de o parte și cu cei sârbi pe de altă parte, au dus la reprimarea revoluției. A existat la un moment dat un proiect al guvernului maghiar mai concesiv față de români, care a fost tradus în românește de Eftimie Murgu. Tot el a fost însărcinat să-l ducă în tabăra lui Avram Iancu, unde se afla şi Bălcescu, pentru a-l convinge să se alieze cu generalul Bem. A vorbit cu doi tribuni ai lui Avram Iancu, care i-au cerut un răgaz de 30 de zile pentru a răspunde la propunerea de a se alia cu forţele revoluţionare maghiare. Răspunsul l-a nemulţumit profund pe Bem, care solicita un răspuns în trei zile.

După ce Kossuth a abdicat şi era în drum spre Turcia, Murgu proiecta să-l pună pe Bem în fruntea mişcării revoluţionare din provinciile româneşti şi să continue lupta, în acord cu Bălcescu, dar armata lui Bem s-a împrăştiat, iar pe de altă parte, înaintarea trupelor ţariste şi imperiale au făcut imposibilă realizarea acestui plan. În noaptea de 14/15 august, generalul Iosif Bem se întâlnise la Făget cu Eftimie Murgu, într-o ultimă încercare de a uni forțele revoluționare dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. După înfrângerea revoluționarilor, Eftimie Murgu şi alţi fruntaşi români au fost arestaţi şi condamnaţi. Eftimie Murgu a fost condamnat la moarte pentru „înaltă trădare față de monarhia habsburgică”, dar apoi i s-a comutat pedeapsa la patru ani de închisoare, pe care i-a executat într-o închisoare din Boemia, de unde a fost eliberat în 1853. Regimul absolutist reinstalat a anihilat, pentru mulți ani, orice încercare de emancipare națională și democratizare. Prin noua constituție, promulgată la 4 aprilie 1849, se înființa provincia Voivodina și Banatul timișean, care nu acorda românilor nici un fel de drepturi, în ciuda repetatelor proteste pe care aceștia le-au adresat noului împărat Franz Josef.

După executarea pedepsei în Boemia, Eftimie Murgu a candidat din nou pentru dieta din Pesta, și a fost ales deputat în circumscripția electorală Moravița. Slăbit de anii de închisoare, a mai reușit totuși să scrie o lucrare intitulată „Despre memorandumul Congresului Sârbesc”, în 1865. S-a stins din viață în 1870, la Budapesta, dar în 1932 osemintele sale au fost aduse în țară și reînhumate în capela cimitirului din Lugoj.

Sursa: presalert.ro