Enciclopedia Armelor – Crotalul II

Episodul LXXV: Crotalul

Fortele Aeriene Franceze inca opereaza sisteme Crotale de dinainte de anul 1990, pentru protectia bazelor aeriene de la Cambrai, Luxeuil, Colmar, Nancy, Orange, Mont-de-Marsan si Solenzara. Noua versiune Crotale NG/Next Generation este in uz doar la bazele de la Avord, Istres si Saint-Dizier (posibil, 12 sisteme). Si alti operatori mai au in uz variante mai vechi de Crotale, precum: Libia (doua regimente cu 60 de TELAR, insa nu se stie cate mai sunt totusi operationale. Se pare ca libienii le au in inventar sub numele de Crotale 11, astfel de complexe fiind vazute in anul 2005 pe bazele aeriene Okba Ben Nafi/Tripoli si Gamal Abdul Nasser/Benghazi); Pakistan -11 ACU si 23 TELAR in cadrul fortelor aeriene; Chile -6 baterii Crotale Cactus (cel mai probabil) de la inceputul anilor *80, insa Fortele Aeriene Chiliene au comandat recent Frantei un numar nespecificat de sisteme Crotale NG, in cadrul unui program amplu de modernizare a armatei. Asa, de oftica, ca noi doar planificam…);

-China a cumparat din Franta un numar mic de Crotale, inclusiv varianta navala, in anii *70, in vederea evaluarii. Dupa Piata Tiananmen, Franta a refuzat sa-i mai vanda astfel de sisteme. Ca urmare, chinezii au facut ce stiu ei mai bine, reverse-engineering (expertii considera ca varianta chineza a fost, pentru inceput, o clona aproape exacta a Crotalului), copiile fiind realizate, cel mai probabil, la institutele 2 (ACU si rachetele) si 206 (vehiculele P4R, copia locala fiind cel mai probabil numita B-20, cu varianta 6×6), fiind in productie si astazi sub numele de HQ-7/FM-80 si HHQ-7/FM-90, sisteme despre care specialistii considera c-ar fi similare ca performante cu primele variante ale celor rusesti Tor M/M1/9K330/9K331 si Tunguska M1/9K22.

FM 90 Crotale China

Chinezii le folosesc in apararea aeroporturilor si obiectivelor strategice, varianta navalizata a sistemului regasindu-se pe nave ale Marinei Populare, acestea avand radar Type 345 (MR-35), destinat ghidarii rachetelor SAM. Lucreaza in banda J, fiind copia locala a celui frantuzesc THOMSON CSF CASTOR CTM (Conduite de Tir Multisensor) –obtinut de la francezi in anii *80, avand puterea de emisie de 30 kW/48 db, FLIR –PIRANA cu bataie maxima de 15 km, camera TV zi-noapte, PIRANA CCD, putand detecta tinte aeriene in maxim 2,8 secunde si rachete anti-nava in maxim 1,7 secunde.

Rachetele SAM de tip HQ-7 sunt copie dupa cele franceze CROTALE produse de catre firma THALES, numite FM-80 –in varianta navala -aceste rachete avand si varianta terestra mobile, dispuse pe lansator cu 8 rachete, fiecare cantarind aproximativ 85 kg, racheta avand 3 m lungime, cu raza scurta/medie de actiune, putand angaja tinte aeriene pe orice vreme, zi/noapte, avand raza maxima operationala cuprinsa intre: 8600 m/pentru tinte ce evolueaza cu 400 m/s; 10000 m/pentru tinte ce evolueaza cu 300 m/s; 12000 m/pentru tinte ce evolueaza cu viteza mica, precum elicoptere si UAV-uri, dar poate distruge si rachete anti-nava de la o distanta cuprinsa intre 4-6 km. Racheta este supersonica, Mach 2,3 (750 m/s), fiind operationala la o altitudine cuprinsa intre 30-5000 m.

Este in uz si varianta mai moderna, HQ-7A (FM-90), o modernizare substantiala a celei franceze CROTALE, avand capacitate anti-racheta putand dobori rachete de croaziera de mare altitudine (probabil, detectarea acestora are loc de la o distanta de cel putin 17-25 km). China a si exportat astfel de sisteme in Iran, basca ca iranienii il fabrica si ei, cel mai probabil sub licenta, sustinand ca l-au modernizat “substantial”. Iranienii il numesc Shahab Thaqeb, si l-ar fi realizat in numar mare. SHAHAB THAQEB  dezvaluit in anul 2002, este copie dupa HQ-7/FM-80 dar operand probabil cu sistemul radar GHADIR, dar si cu sistemul radar si de control al focului, Oerlikon Contraves Skyguard, destinat si tunurilor de 35 mm, GDF (pe care le cunoastem si noi foarte bine).

Ya Zahra 3

O singura asemenea racheta, sustin iranienii, are o probabilitate mare de lovire a tintei aeriene, de peste 80%, de la distanta de 12000 m altitudine si altitudini de pana la 5500. Exista si varianta modernizata substantial care, conform unor surse militare pakistaneze, lucreaza cu cel mai performant sistem radar construit de catre Iran Electronics Industries (IEI), numit GHADIR, state-of-the-art, 3D, despre care iranienii sustin ca este capabil sa detecteze avioane, elicoptere –chiar si in zbor stationar, UAV-uri, rachete de croaziera, chiar si sateliti, de la 1100 km distanta si 300 km altitudine!!! Sistemul modernizat de aparare AA a fost introdus in anul 2012 sub numele de Ya Zahra;

-variante ale Crotale au fost vandute si-n urmatoarele state: Finlanda (primul client la export ce opereaza sistemul modernizat Crotale NG/VT-1, cost 12 milioane de euro fara vehiculul purtator, la nivelul anului 2002. Pentru noi, 12 milioane sunt de…neatins.

Finlandezii au dispus sistemul pe APC-uri Sisu Pasi XA-181, 6×6, conplexul de rachete fiind numit in inventare, ITO 90M/SAM 90, 21 de astfel de sisteme sunt astazi in dotare. SAM -90 are urmatoarele caracteristici: raza de actiune: maxim 11,11 km/minim 50 m; altitudine operationala cuprinsa intre 10 m-6,09 km; racheta are fuzee de contact sau de proximitate; vehiculul de lansare are 8 containere cu rachete; sisteme electronice: radar de achizitie a tintelor TSM 2630, banda E, IFF, urmareste automat 8 tinte prioritare la distanta de 20 km si 5000 m altitudine/radar de control al focului TRS 3207, banda Ku/J, raza maxima de urmarire 30 km in plan orizontal, putand detecta tinte ce evolueaza cu 2500 km/h, latimea fascicolului fiind de 1,20◦; camera termica Castor cu dublu camp de vizualizare si marire electronica, 2,7◦ in azimut si 5,4◦/1,8◦ in elevatie -10/19 km raza maxima de vizualizare in functie de vreme; telemetru IR dispus sub camera CCD si camera foto zi-noapte (CCD) cu camp de vedere de 2,4◦ in azimut si 1,8◦ in elevatie, raza maxima 15 km; 8 containere cu rachete VT-1, grupate cate 4; sistemul detecteaza si clasifica o tinta aeriana ce evolueaza cu 1000 km/h la 13000 m distanta orizontala, in doar 15 secunde, cel mai probabil, fiind gata de riposta in maxim 2 secunde), Grecia (11 sisteme achizitionate in anul 1998 pentru un miliard de franci francezi, 9 destinate fortelor aeriene si 2 destinate fortelor navale.

Crotale in Grecia

Grecii au si varianta trailer cu 3 axe remorcat, similar ca performante si dotare cu SAM-90), Portugalia, Coreea de Sud (numit K-SAM Pegasus, 114 sisteme), Bahrain (7 baterii), Dubai, Taiwan, Tailanda, Egipt (egiptenii aveau un sistem de aparare AA formidabil la nivelul anului 1989, acesta constand din: 80000 de oameni, dintre acestia 50000 erau militari in termen; 100 de batalioane de artilerie AA; 65 batalioane de rachete SA-2 -400 de lansatoare. Le-au fabricat sub licenta, numindu-le Tayir al Sabah/Zbor de Dimineata!!!; 60 de batalioane de SA-3; 12 baterii de rachete Hawk modernizate -I-Hawk, achizitionate din SUA incepand din anul 1982.

Bahrein

Au fost 108 lansatoare; o baterie de rachete Crotale -36 de exemplare, 12 ACU si 24 TELAR, parte din acestea au fost montate pe platforma SA-6. Fiecare batalion avea intre 200-500 de oameni, 4-8 batalioane formand o brigada. Mare parte a acestor sisteme erau dispuse de-a lungul Canalului Suez, in jurul capitalei Cairo, si in apropierea oraselor strategice, a obiectivelor militare si a aeroporturilor. Multe se aflau dispuse in Desertul de Vest ca aparare impotriva unor eventuale incursiuni ale aeronavelor libiene), Maroc, Oman (Crotale NG), Pakistan (12 ACU si 24 TELAR), Emiratele Arabe Unite (Crotale NG), Chile (6 unitati, 2 ACU si 4 TELAR); Libia (9 ACU si 27 TELAR).

Finlandezii au o poveste foarte interesanta in privinta dotarii cu sisteme SAM, fiind printre putinele tari democrate care au achizitionat in timpul Razboiului Rece si armament de origine sovietica. Ei au operat MIG-21, T-55 (se pare ca mai au 70 de bucati. Eee, uite ca si altii au. Nu, nu va bucurati, finlandezii au optat clar pentru Leopard 2A4/2A6), BMP-2 (110 exemplare modernizate local), BTR-50 (73 de unitati, acum stocate in rezerva strategica. Noi am facut praf rezerva asta, si-asta fiindca suntem “distepti”), MT-LB (peste 350 de unitati), ZU-23-2 (45 de unitati modernizate local) si multe, multe altele. Ei bine, printre echipamentele de origine sovietica, finlandezii au avut si sisteme SAM.

ITO 90 Finlanda

Primele astfel de sisteme au fost introduse in Finlanda la sfarsitul anilor 70* (tarziu, datorita tratatului de pace de la Paris din 1947 ce interzicea Finlandei sa aiba rachete sau alte sisteme ofensive), strategii finlandezi au constientizat inca din anii *50 ca spatiul aerian national este lipsit de aparare. Se pare ca finlandezii au urmarit indeaproape evolutia razboiului din Coreea, intelegand importanta apararii antiaeriene. Surprinzator “ajutorul” avea sa vina din partea URSS, vizibil deranjata de faptul ca bombardierele strategice ale SUA zburau frecvent pe deasupra Finlandei, ceea ce a dus la presiuni asupra conducerii militare in vederea modernizarii apararii AA, basca ca influenta sovietica era din ce in ce mai puternica, fapt ce ingrijora profund SUA si Marea Britanie.

Sovieticii au avut intr-un final castig de cauza, in 1962 incheindu-se un acord preliminar cu privire la cumpararea din URSS a 15 aeronave MIG-21 F13 (la valoarea de astazi, 89 milioane de euro, prêt per aparat, 3,67 milioane de euro) si a trei baterii de rachete SA-2 (la un pret de 4,6 miliarde de marci vest-germane, la valoarea de astazi este cam 87 milioane de euro). Pana la urma, cu sau fara protestele SUA, Frantei si Marii Britanii, finlandezii au achizitionat si operat urmatoarele produse ale sovietelor:

-Strela -2M/SA-7B, in inventarele armatei finlandeze, ItOhj 78, 122 de lansatoare si 1091 de rachete, ce-au format sase brigazii. In cursul operarii au tras 611 lovituri, dintre acestea: 10% au fost lovituri directe soldate cu distrugerea tintelor; 75,5% au fost “probabile”, adica racheta a trecut pe langa tinta, teoretic ar fi lovit un avion real; 14,5% au fost esecuri. Conform expertilor finlandezi, probabilitatea de succes a fost considerata de peste 85%, militarii finlandezi fiind multumiti de MANPADS-ul sovietic, si-asta in conditiile in care majoritatea tragerilor au fost efectuate de catre militari in termen, cam doua treimi din totalul acestora;

-SA-3 Goa/S-125 Neva/Pechora, in inventarele armatei finlandeze, ItOhj 79, trei baterii si o unitate tehnica de deservire, personalul fiind instruit in URSS de catre ofiteri sovietici ce fusesera in “excursie” (a se intelege consilieri) prin Vietnam si Orientul Mijlociu. Finlandezii au upgradat local aceste sisteme, intai in 1984 si-apoi in 1993, inclusiv cu concursul producatorului rus. In cursul operarii au tras 40 de rachete, dintre acestea 38 au fost incununate de succes si, conform expertilor finlandezi, probabilitatea de succes a fost considerata de peste 95%, militarii finlandezi fiind multumiti de SAM-ul sovietic, si-asta in conditiile in care majoritatea tragerilor au fost efectuate de catre militari in termen si rezervisti. Drept tinte au folosit drone Northrop KDR2R-5 sau parasute-tinta largate de aeronave MIG-21.

Finlandezii considera SA-3 ca fiind foarte fiabil si précis, reusind sa doboare o tinta aflata la 20,40 km distanta de lansator, doborand in diverse ocazii chiar tinte ce evoluau la altitudinea de 4500 m, chiar si unele aflate la doar 400 m inaltime. Interesant este faptul ca suedezii erau mai mult decat interesati de tragerile finlandezilor, si-asta din motive evidente, doreau sa cunoasca caracteristicile tehnicii sovietice, monitorizandu-le. Ultima tragere cu SA-3 a avut loc in anul 1995, sistemul fiind retras in anul 2000, foarte probabil si datorita faptului ca producatorul anuntase inca din 1992 sistarea productiei de piese de schimb pentru acest complex;

-Igla 1/SA-16 Gimlet, in inventarele armatei finlandeze, ItOhj 86, 160 de lansatoare si peste 1500 de rachete, ce-au dotat toate brigazile operationale. Interesant este faptul ca aceste rachete au fost operate “la rece”, fara formarea personalului in prealabil, si-asta fiindca aveau deja experienta cu Strela. Totusi, mai tarziu a fost totusi efectuat un curs in Turkmenistan. In cursul operarii au tras 302 rachete, dintre acestea: 15% au fost lovituri directe soldate cu distrugerea tintelor, 45 de lovituri; alte 40 de lovituri au fost esecuri. Conform expertilor finlandezi, probabilitatea de succes a fost considerata de aproximativ 87%, militarii finlandezi fiind multumiti de MANPADS-ul sovietic, si-asta in conditiile in care majoritatea tragerilor au fost efectuate de catre militari in termen. In 1990 finlandezii intentionau sa modernizeze aceste MANPADS-uri, rusii specificand faptul ca durata de viata al combustibilului solid este de 17 ani. Cum Rusia avea datorii catre Finlanda, in anul 1994 au livrat acestui stat 912 lansatoare SA-18 Grouse/Igla M/S, varianta produsa din anul 1983 si revizuita, la un cost per lansator de 13580 de dolari (pomana de pomana, dar cum trebuiau sa-si achite datoriile…Per total, pentru cele 912 lansatoare finlandezii au platit echivalentul a doua aeronave F-18);

-finlandezii au incercat sa achizitioneze sistemul britanic Rapier Blindfire, ce avea raza mica de actiune si era scump in draci, insa englezoii s-au temut ca ar divulga detaliile tehnice ale sistemului primului agent KGB sau GRU interesat. S-au temut degeaba, sovieticii il stiau deja. Ulterior au achizitionat Crotale, formarea operatorilor facandu-se in Franta, insa acestia aveau probleme de comunicare cu instructorii francezi, cei din urma nestapanind prea bine limba engleza, astfel ca militarii finlandezi faceau haz de necaz sustinand ca galicii vorbeau “Frangleza”…

Interesant este faptul ca generalul rus Pavel Graciov a declarat in anul 1993 pe timpul vizitei efectuate in Finlanda, ca sistemul francez Crotale este “de rahat”, finlandezii ar fi fost mai castigati daca cumparau din nou sisteme rusesti. Mda, fiecare “mama isi apara puiul”, dar finlandezii au achizitionat totusi sisteme  Buk M-1/SA-11 Gadfly, 18 unitati.

Revenind la “sarpele nostru”, in data 15 ianuarie 2008 francezii au testat o noua racheta, numita Crotale Mk.3, o modernizare substantiala a rachetei R-440, in poligonul de testare de la Biscarrosse, sud-vestul Frantei(este vorba despre CELM/Centre d’Essais des Landes ce apartine DGA/Direction Generale de l’Armement din cadrul Ministerului Apararii), racheta interceptand cu succes o drona-tinta de fabricatie britanica, Meggitt BTT-3 Banshee, ce zbura la altitudinea de 970 m si 8000 m distanta in doar 11 secunde. Pe 31 ianuarie 2008, racheta a interceptat o alta drona ce zbura la 500 m altitudine si 15000 m distanta in doar 35 de secunde. Crotale Mk.3 are autonomie de 16 km si este operationala la altitudinea de 9000 m (cu 50% mai mult decat racheta originala).

Expertii considera ca racheta este superioara AMRAAM, Mica sau Derby in ceea ce priveste viteza maxima, parcurgand 16000 m in doar 30 de secunde. Aceasta racheta se afla in dotarea sauditilor si, in cooperare cu sistemul integrat de aparare AA, poate detecta tinte pe o raza de 108 km, inclusiv UAV-uri si rachete de croaziera (de la 30-40 km distanta), expertii considerand ca este unul dintre cele mai performante sisteme de pe piata. Crotale Mk.3 are si o varianta „mini” sa-i zicem asa, numitaVT-1. Francezii mai numesc sistemul Crotale nemodernizat/modernizat si Crotale Edir/Crotale Ecartometrie Differentielle InfraRouge.

 

Crotale mk.3 si radarul de cautare Shikra 3d

Crotale NG/Next Generation (1990) este o modernizare si restilizare substantiala a Crotale SAM, avand o noua rachete numita VT-1 ce poate manevra la 35 g cu viteza de 3,5 Mach/1190 m/s (atinge 2,3 Mach in doar 2 secunde), motor racheta cu combustibil solid, avand un nou focos de proximitate IR in greutate de 13 kg (8 m raza letala. Ghidaj radar pana in apropierea tintei, de unde se activeaza focosul de proximitate IR) si autonomie de 11 km, altitudinea operationala fiind cuprinsa intre 15-6000 m. Sistemele radar si de control au fost imbunatatite, dispunand de radar de supraveghere Shikra 3D (derivat din Thales SMART-S Mk.2, fabricat in Olanda; 3D, Doppler, aer-suprafata; banda E/F, cu raza medie si lunga de detectie; raza de actiune: 250 km maxim la 13,50 rpm/150 m minim la 27 rpm, complet automatizat; poate urmari 500 de tinte aeriene sau navale; elevatie maxima 70◦; rezistent la ECCM; IFF.

 

 

Ce bun ar fi si pentru Marina Romana…mmm, parfum. Shikra 3D, radar de cautare multi-fascicul, lucreaza in banda S, raza de detectie maxima de 20 km, insa ajunge la 150 km in conlucrare cu reteaua nationala de aparare AA, putand primi informatii in timp real de la aceasta prin intermediul datalink, acesta fiind dispus pe vehiculul de lansare intre containerele cu rachete, ceea ce face ca lansatorul sa fie complet autonom, ACU fiind eliminat, atat unitatea de urmarire cat si unitatea de lansare fiind incluse intr-un singur vehicul, greutatea sistemului radar/containere cu rachete/ suport este de 4,80 tone, fiind actionat electric). TELAR dispune de protectie NBC si contramasuri chaff&flare (toate tipurile de vehicule, 4×4,6×6 sau pe senile aflate in dotarea statelor mentionate in articol, unele dezvoltate pe plan local).

  Varianta Naval Crotale este destinata montarii pe nave de lupta cu greutatea de minim 500 de tone (pe fregatele noastre mamut ar merge la fix. Da’ cum noi suntem fix pix la capitolul inzestrare, ciuciu…), versiunea standard numita Naval Crotale 8S are o turela cu 8 containere cu rachete, insa sistemul este modular putand acrosa si 4 containere (cunoscut drept 4MS, destinat navelor de pana la 500 de tone greutate). Naval Crotale, versiunea standard, are urmatoarele caracteristici: lungime racheta 2,89 m; diametrul 15 cm; diametrul aripilor 53 m; greutate racheta la lansare 85 kg; focos HE cu fragmentare de 15 kg greutate; viteza maxima 2,3 Nach; autonomie de 13000 m (13 km in cazul elicopterelor si tintelor aeriene ce evolueaza cu viteze mici/8,5 km in cazul tintelor aeriene manevriere/6,5 km in cazul tintelor aeriene de mare viteza); plafon de serviciu 4000-5000-5500 m. Sistemul se afla in dotarea Frantei si Arabiei Saudite, foarte probabil in variante modernizate.

Coreea de Sud a atribuit in luna februarie 2000 (posibil chiar din anul 1999) un contract firmelo Thales si Samsung pentru dezvoltarea in comun a unui Crotale sud-coreean, cu noi senzori dezvoltati in comun (pentru realizarea proiectului, Thales si Samsung au incheiat un acord de cooperare si filiala locala sub numele de Thales Samsung). Armata sud-coreeana intentiona inca din anul 1989 sa realizeze un astfel de sistem care urma sa fie destinat combaterii amenintarilor aeriene ce zboara la altitudini de pana la 5000 m, aflate la 9-10 km distanta. Dupa 10 ani de studii si evaluari, in 1999-2000 s-au comandat primele 48 de sisteme Chun Ma/K-SAM Pegasus in valoare de 330 milioane de euro in cadrul programului numit generic K-SAM, primele livrari avand loc in perioada 1999-2005. In decembrie 1993 s-a lansat cea de a doua comanda ce se ridica la suma de 470 milioane de euro si insuma 66 de sisteme K-SAM, comanda ce s-a livrat pana la sfarsitul lui 2009.

Astazi, Coreea de Sud are cel putin 114 sisteme Chun Ma operationale, in mare parte asemanatoare cu Crotale NG. Sistemul are cate 8 rachete VT-1, noul sistem de senzori fiind dezvoltat pe plan local de catre firma samsung Electronics. Integrarea sistemelor s-a facut local de catre firma Doosen Group, drept TELAR folosindu-se transportorul pe senile K-200 A1 IFV (are mai multe variante de echipare, a intrat in serviciu incepand din anul 1985 ca inlocuitor M113. S-a exportat masiv in Malaezia), intregul sistem costand cel mai probabil 15-18 milioane de dolari per bucata. Chun Ma are urmatoarele caracteristici: echipaj 3; containere cu rachete 8/8 tinte urmarite simultan; lungime 7,10 m; inaltime 5,40 m; latime 3,40 m; autonomie pe sosea 500 km; racheta poate intercepta tinte ce evolueaza la maxim 5000 m altitudine, aflate la 10 km distanta; motorizare Man-Doosan Diesel/D2840L, 520 CP/388 kW, 8 cilindri, cutie de viteze automata; viteza maxima: pe sosea 60-70 km/h/in teren accidentat 32 km/h/accelereaza de la 0-60 km/h in doar 10 secunde; greutate 26 tone; reincarcarea containerelor se face in maxim 10 minute; licenta de productie a rachetelor se pare ca a fost deja transferata Coreei de Sud, acest stat, foarte probabil, are in dezvoltare o noua racheta, mult superioara, cu ghidaj laser, capabila sa manevreze peste 30 g la viteza de minim 2,5 Mach, dar informatia este incerta.

Clienti potentiali pentru Crotale au fost Libanul la inceputul anilor *70 si, dupa anul 2000, vecina noastra de la sud, Bulgaria (odata cu corvetele Gowind, varianta Naval Crotale, insa achizitia nu s-a materializat pana-n prezent. Initial bulgarii intentionau sa cumpere 4 corvete, numar redus la doua din cauza fondurilor insuficiente, ulterior reduse si acestea la…stand-by sau chiar pa,pa. Pretul estimativ pentru un Gowind bulgaresc era de 400 milioane de euro, insa si la ei ca si noi, canci money). O poveste interesanta legata de Crotale tine de Liban.

Mai bine spus, la sfarsitul anilor &60 armata libaneza era in cautarea unui sistem SAM. In 1968 au ajuns la o intelegere cu companiile Thomson CSF si Matra in vederea achizitiei de rachete Crotale, cu care intentionau sa-si protejeze bazele aeriene si celelalte obiective strategice (cu deosebire baze militare si facilitati guvernamentale, precum barajul Karaoun si centrala electrica de la Sidoun). Contractul se ridica la 13 milioane de dolari (peste 100 milioane de dolari astazi), adica undeva la 2,15 milioane de dolari per baterie. Nu mult dupa aceea, in anul 1971, au aparut suspiciuni de coruptie, vizat fiind generalul Emile Bustani, comandant sef al fortelor aeriene, ceea ce a dus la infiintarea unei comisii de control guvernamentale.

Se pare ca la originea scandalului ar fi stat indiscretia voita sau nu a unui oficial al firmei Thompson CSF, acesta scapand catre un ofiter libanez de rang inalt, probabil la un paharel, informatia ca sistemul Crotale ar fi costat in realitate doar 1,20 milioane de dolari, cu 1,30 milioane de dolari mai putin fata de cat negociasera cu libanezii. Avertizat ca urmeaza sa fie arestat si anchetat, basca ca era obligat la plata a 3,20 milioane de dolari, Bustani si sotia sa au fugit din tara impreuna cu doi ofiteri superiori din suita. Se pare ca autoritatile ar fi recuperat doar suma de 423000 de dolari, insa „reteta” asta este bine cunoscuta si pe plaiuri mioritice, nu-i asa! Se zice totusi ca Franta ar fi livrat doua sisteme Libanului, putin probabil sa fie asa fiindca nimeni, inclusiv Israelul care era la curent cu tot ce misca in zona, nu le-a vazut vreodata in actiune, nici macar de poza n-au fost.

Crotalul a fost si este un SAM performant. Poate daca vom avea noroc o sa-l vedem si-n dotarea armatei romane, un lucru este sigur, avem nevoie de el. Da’ ma-ntreb, la mana a doua, a treia sau a paisprezecea nu s-o gasi de vanzare pe undeva?

 

 WW

 Episodul LXXVI: Hidroaviaone japoneze – Emily, partea I

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.xsouth.freeserve.co.uk/crotale__surface_t…

www.saairforce.co.za/the…/cactus-crotale-sam

www.ausairpower.net

40yrs.blogspot.com

milinme.wordpress.com

www.paffalcons.com

survincity.com/2012/07/french-sam-crotale-ng/

www.photius.com/…/egypt_national_security_a…

www.cmchant.com/nexterthales-giatthomson-cs…

www.army-technology.com/projects/crotale/

urbanpk.com

www.armyrecognition.com

www.defense.gouv.fr

www.redstar.gr

servir-et-defendre.com

jdb.marine.defense.gouv.fr

www.deagel.com

tanknutdave.com/the-finnish-xa-181-aka-ito–90/

www.tank-net.com/forums/index.php?…34812

www.onwar.com/…/missiles/France_Crotale.ht…

www.basicrecceguide.be/…/SAM%20Center.ht..

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: CrotalulEnciclopedia Armelor: Emily >>