Enciclopedia Armelor: Feline Germane-Leopard 1

Partea I, Episodul LXXXIX

Despre feline germane, precum Panther si Tiger, am mai vorbit in Enciclopedia noastra. In articolul de fata continuam sa ne ocupam de feline germane, insa la un alt nivel tehnologic, mult mai complex si mai inovator. Aceste “feline” sunt cunoscute in intreaga lume, au fost produse sub licenta si-au generat platforme de arme ce se afla si astazi in dotarea multor armate. Una dintre aceste armate este si cea romana cu platforma Ghepard.

Sunt sigur ca deja v-ati dat seama despre ce vom vorbi in continuare, si-anume despre magnificul Leopard 1 si derivatele sale. De ce acesta in conditiile in care RomaniaMilitary a avut numeroase articole cu privire la aceste blindate, cu deosebire Leopard 2 si Ghepard SPAAG (pe sasiu Leopard 1). Raspunsul este simplu –Leopard 1 este, fara niciun dubiu, parte din istoria armelor moderne si a adus numeroase inovatii.

Leopardul s-a nascut din necesitate, odata cu infiintarea armatei vest-germane, Bundeswehr (12 noiembrie 1955), armata ce detinea la momentul formarii sale blindate de fabricatie americana, M-47 Patton (1120 de exemplare per total. Parte dintre acestea au fost revandute Greciei si Turciei) si M-48 Patton (peste 800 de exemplare, modernizate local dea lungul anilor de serviciu, intrate in dotare incepand din anul 1957. Odata cu aparitia Leopard 2 in anii *80, blindatele M-48 au trecut din dotarea Bundeswehr in dotarea Heimat-Schutzbrigaden/Armata Teritoriala/Fortele de Aparare Teritoriale, un fel de Garzi Patriotice de la noi, dar cu muschi), ambele dotate cu tunuri de calibrul 90 mm.

Expertii vest-germani, inclusiv pe baza experientei americane din Coreea, au considerat ca aceste tunuri nu-s de-ajuns in fata puhoiului de tancuri sovietice T-55 (tun de 100 mm), basca ca se dorea reluarea productiei locale de blindate, insa cu un proiect nou, revolutionar, adaptat cerintelor vremii si Razboiului Rece. Mai bine spus, aveau nevoie de un tanc rapid, bine blindat, rezistent la specificul climatic si geologic al spatiului german si european (inamicul principal fiind RDG si puhoiul de tancuri sovietice de-acolo), dotat cu tun de 105 mm, ce la jumatatea anilor *50 devenise deja etalon pentru blindatele fabricate in statele democrate, precum Franta si Marea Britanie.

AMX 30A prototip 1963

Leopard 1 a fost cerut de catre Bundeswehr si a reprezentat un mare succes, acest blindat a reprezentat in Europa noul concept de tanc modern aparut in anii *50, si-anume cel de MBT/Main Battle Tank/Tanc de Lupta Principal, ce-avea sa-nlocuiasca cele trei tipuri de tancuri dominante pana atunci, tancul usor, tancul mediu si tancul greu (spre exemplu, SUA aveau tancul usor M-41 Walker, tancul mediu M-47/48 Patton si tancul greu M-103. URSS raspundea cu tancul usor amfibiu PT-76, tancul mijlociu T-54/55 si tancul greu T-10. Valul schimbarii insa incepuse, marile puteri dezvoltand conceptul de MBT, la-nceputul anilor *60 aparand blindate precum Chieftain/Marea Britanie/55 tone –la momentul aparitiei sale, acest blindat a fost singurul din NATO dotat cu tun de 120 mm, Type 74/Japonia/38 tone, AMX-30/Franta/36 tone, S-103/Suedia/39 tone, T-62/URSS/40 tone, M-60/SUA/46 tone).

Povestea Leoparzilor germani (vorbim la plural fiindca vor fi doi, foarte probabil urmat si de-al treilea) incepe la jumatatea anilor *50, cand Bundeswehr cauta sa inlocuiasca mai vechile M-47/48 de sorginte americana (blindate relativ ieftine oferite de catre SUA in numar mare, insa dispuneau de tun de calibrul 90 mm, inferior celui de pe T-55 sovietic de care era plin Pactul de la Varsovia si, bineanteles, RDG. Americanii aveau sa recunoasca ca mare parte dintre blindatele M-47 Patton produse le-au exportat, umplusera NATO cu ele), fapt ce preocupa si armata franceza.

Europanzer versiunea franceza

 

Ca urmare, in data de 23 noiembrie 1956, politicienii vest-germani si cei francezi i-au decizia adoptarii unui MBT in comun, fapt la care se v-a renunta ulterior, insa acest fapt a impulsionat dezvoltarea noului blindat atat in Germania cat si in Franta (in iunie 1957, a fost semnat acordul militar de cooperare franco-german in vederea realizarii in comun a noului tanc ). Cerinta operationala pentru noul blindat a fost emisa de catre Bundeswehr pe data de 25 iulie 1957 (cunoscut generic ca Standard-Panzer ori Europa-Panzer/Europanzer, asta, foarte probabil, dupa alaturarea Italiei la proiectul comun. Desi a iesit infranta din WW II, Germaniei i-a fost recunoscut meritul de a fi produs unele dintre cele mai bune tancuri din razboi, experienta ce-avea sa-si puna amprenta asupra unor proiecte deosebite in anii ce-au urmat impartirii intre Est si Vest. Si ne referim aici la Germania Federala al carei efort de reinarmare a debutat in 1947, odata cu amplificarea pericolului sovietic si implementarii Razboiului Rece. In cadrul acestui efort se avea in vedere si realizarea unui nou tanc, blindat ce va deveni unul dintre cele mai bune MBT construite vreodata in Europa de Vest, ce v-a ajunge sa echipeze toate tarile europene din NATO si nu numai, exceptand Franta si Marea Britanie ce si-au dezvoltat propriile proiecte. Cu un numar de 4744 de exemplare construite, Leopard 1 este numit pe buna dreptate de catre experti, Europanzer) noul blindat urmand a avea greutatea maxima de 30 de tone, raport putere-greutate de 30 CP/tona, motor multi-carburant racit cu aer, autonomie pe sosea de minim 350 km, presiunea la sol de 0,8 kgf/cm patrat, suspensie cu bare de torsiune sau hidro-pneumatica, latime maxima de 3,15 m, blindaj capabil sa reziste la lovituri directe de calibrul 20 mm, sa aiba protectie NBC si sa poata trece vaduri adanci, iar arma principala sa fie capabila sa penetreze 150 mm de blindaj inclinat. Asa cum mentionam anterior, programul de dezvoltare al noului MBT a inceput ca un proiect comun franco-german, din septembrie 1958 alaturandu-li-se si Italia.

S-au format trei echipe de designeri si proiectanti, doua germane (cunoscute drept A1/Echipa A, Numarul 1 si B1/Echipa B, Numarul 1. Acestea sunt cunoscute in evidentele germane drept Arbeitsgruppe A-condusa de catre Porsche si Arbeitsgruppe B –condusa de catre Rheinmetall. A existat si Arbeitsgruppe C la firma Borgward, insa aceasta da in curand faliment) si una franceza (prototipul acesteia avea sa duca la AMX-30, asemanator in multe privinte cu Leopard 1. Echipa apartinea Biroului de Studii al Atelierului de Constructii din Issy-les-Moulineaux, iar AMX-30 avea sa fie construit la Atelierul de Constructii din Ronnane, pe-atunci singurul fabricant de blindate din Franta), ce-au inceput sa lucreze la proiectul comun, primele contracte pentru realizarea a cate doua prototipuri Standard I au fost inaintate celor 3 Arbeitsgruppe pe data de 5 iunie 1959, inclusiv echipei franceze, iar primele prototipuri au aparut doi ani mai tarziu. De partea germana participau la realizarea noului proiect firme de renume grupate in Grupul Industrial German A (Porsche, Jung, MaK, Luther&Jordan) si Grupul Industrial German B (Henschel, Hanomag, Ruhrstahl/Biroul de Inginerie Warnecke), iar de partea franceza Biroul de Studii al Atelierului de Constructii din Issy-les-Moulineaux/AMX. A existat si Grupul Industrial German C cu firma Borgward, insa proiectul acestei firme a fost anulat datorita colapsului acesteia in cursul anului 1961.

Interesant este faptul ca primele schite ale noului blindat prevedeau ca acesta sa dispuna de tun de calibrul 90 mm (varianta cunoscuta cel mai probabil drept Prototype A/Seria I/Prototype A1), insa in acea perioada firma germana Rheinmetall lucra la propriul tun de calibrul 105 mm. Avea sa se renunte rapid la dezvoltarea acestuia, si-asta fiindca aparuse tunul britanic ghintuit L7A1, calibrul 105 mm, dispus pe noile tancuri Centurion si M-60, ajungand si pe exemplare modernizate de M-48, basca ca era disponibil la export (se pare ca totusi a fost testat un prototip Rheinmetall, dovedindu-se a fi prea “zgomotos” si prea scump de produs, insa informatia este incerta).

 

Oricum, la sfarsitul anului 1962, RFG avea sa achizitioneze din Marea Britanie 1500 de tunuri L7A1 calibrul 105 mm destinate dotarii noului blindat, dovedindu-se o solutie inspirata datorita standardizarii acestuia in NATO (Franta fiind singura tara care a realizat propriul tun de calibrul 105 mm pentru noul AMX-30), inclusiv in ceea ce priveste logistica, acest tun avand nevoie de ajustari minore pentru a putea fi montat pe noul blindat, arma fiind desemnata in scriptele germane drept L7A3, tunul fiind modificat local de catre Rheinmetall (ulterior l-au produs sub licenta, insa in toamna lui 1962 au importat 1500 de exemplare de L7A1 din Marea Britanie, acestea fiind modificate local de catre Rheinmetall si aduse la standard L7A3).

Proiectul Standard-Panzer, cum era el cunoscut in RFG, a inceput in noiembrie 1956, specificatiile finale fiind cunoscute in iulie 1957, cele trei Arbeitsgruppe urmand sa realizeze fiecare cate doua prototipuri. In 1959 s-a luat decizia realizarii prototipurilor Faza II, ce urmau a avea greutate marita.

 Prototip 1 grupa B

Designerii germani din ambele echipe au realizat cate doua prototipuri Faza I, testate intensiv (testele trilaterale, sa nu uitam Italia ce a participat la acestea ca observator, debutand in martie 1963 in Franta, la Bourges si Satory, si in RFG la Meppen, in cadrul Centrului Tehnic al Bundeswehr WTD 91/ Wehrtechnischen Dienstelle 91). Prototipurile Arbeitsgruppe A erau echipate cu bare de torsiune si sapte role duble, aveau greutatea totala de 33 tone, ulterior crescuta la 35-36,20 de tone, sasiul fiind conceput pentru montarea unui motor policarburant cu 10 cilindri, insa a fost instalat un motor Daimler-Benz Diesel cu 8 cilindri, raport putere-greutate 16,10 CP/tona, 1500 kg greutate si 630 CP, de tip MB-837A. Aveau transmisie manuala cu 5 trepte si atingeau viteza maxima de 65 km/h pe sosea.

Prototip Porsche seria 2 cu turela Wegmann si tun de 105  mm

Initial turela Wegmann era prevazuta cu tun de calibrul 90 mm, insa a fost inlocuita cu tunul britanic Royal Ordnance L7A1, calibrul 105 mm, cel mai probabil in cursul anului 1961. Aceste prototipuri sunt cunoscute drept Porsche Type 723. Arbeitsgruppe A, odata cu hotararea de a dezvolta noi prototipuri la Standard II venita din partea Bundeswehr (hotarare luata pe data de 1 ianuarie 1960), a revenit ulterior cu modelul cunoscut drept Porsche Type 773/Prototype A II (urmau sa fie noua prototipuri, insa datorita dificultatilor financiare au fost realizate doar doua exemplare. Acestea aveau blindaj marit, cu deosebire cel frontal care a crescut de la 50 mm grosime la 70 mm grosime, motor MTU Daimler-Benz CaM-500, Diesel, 10 cilindri, 830 CP/610 kW la 2200 rpm, racit cu apa,consum 165 l/100 km,sasiu revizuit, greutate marita la 39 tone, viteza maxima pe sosea 73 km/h,turela Wegmann-Rheinmetall dotata cu tun L7A3, calibrul 105 mm. Turela a fost conceputa si produsa de catre Wegmann&Co din Kassel si Rheinmetall din Duseldorf).

Prototip 2 grupa B

Arbeitsgruppe B condusa de catre Rheinmetall (includea firmele Rheinstahl-Hanomag din Hanovra si Rheinstahl-Henschel din Kassel) prezentand blindate cu turela mai inalta (ambele prototipuri aveau cutie de viteza planetara cu 8 viteze, primul prototip avand suspensie hidro-pneumatica, cel de-al doilea fiind echipat cu suspensie Dubonet cu inele de frecare si asociere arc-disc. Ambele prototipuri dispuneau de cate 6 role duble si aveau turela echipata cu tun de calibrul 105 mm, modifiicat de catre Rheinmetall), iar echipa C condusa de catre Borgward GmbH din Bremen a prezentat doar un blindat cu design futurist, oarecum asemanator cu AMX-13 francez (conceptul Arbeitsgruppe C era neobisnuit pentru acele vremuri, insa futurismul sau avea sa-i aduca si condamnarea la inexistenta. Dezvoltarea acestor sisteme absolut inovatoare insemna timp si bani, multe dintre acestea fiind in premiera absoluta, iata cateva dintre acestea: cinci role duble dotate cu anvelope antiglont, suspensie hidropneumatica cu garda la sol variabila, motor policarburant cu 6 cilindri racit cu apa de 1500 CP/1100 kW, rezervoare de carburant realizate din cauciuc,tun de 105 mm stabilizat hidraulic pe trei axe), fara insa a reusi sa realizeze un prototip real, ulterior firma dand faliment.

 

Prototip B-Rheinmetall 1962

Testarea in comun a celor 4 prototipuri varianta 1 a durat pana in aprilie 1962, la Centrul de Testare Vehicule al Bundeswehr/Centrul Tehnic al Bundeswehr de la Trier, cunoscut drept WTD 41/Wehrtechnischen Dienstelle 41, aici aflandu-se si o importanta baza aeriana NATO pe atunci. Prototipul francez a intrat in teste la sfarsitul anului 1963, RFG participand cu o cota parte la finantarea acestuia. Prototipul francez era mai lung dar mai ingust si mai usor, cantarind 31,60 tone, avea cinci role duble, motor pe benzina cu 12 cilindri in patru timpi Hispano-Suiza HS-110, transmisie manuala cu 5 trepte si viteza maxima pe sosea de 65 km/h. Dispunea de un tun de 105 mm/56 calibre fabricat local, model CN-105-F1 (era fabricat de Giat Industries). Ulterior acesta va deveni AMX-30A in productia de serie, insa povestea blindatului francez intr-un articol viitor.

 

 

Prototip A – Porsche 1961

Pana la urma echipa A a fost insarcinata cu realizarea a 26 de blindate preserie, iar echipa B cu realizarea a doar 6 blindate preserie (in octombrie 1961, din cauza dificultatilor tehnice si financiare au realizat doar doua prototipuri). Cu toate acestea, Porsche a fost aleasa de catre Bundeswehr drept castigatoare primind o comanda initiala de 50 de tancuri de preserie, comanda oficializata in anul 1963, testele blindatului fiind efectuate in cadrul PanzerLehrbatallion 93/Batalion de Instructie Tancuri 93 din cadrul Kampftruppenschule 2/Scoala de Tancuri 2 din Munster (exista si astazi, opereaza Leopard 2A4. In septembrie 1962 aici au ajuns primele 6 exemplare, testele avand loc in perioada 4 ianuarie 1963-11 iulie 1963, fiind totodata prezentat public pentru prima data). Din acest moment Franta se desparte urmandu-si propriul drum ce va duce la AMX-30. Aceste 50 de blindate la standard A II au fost destinate studiilor, si-au fost construite de catre firmele MaK GmbH/Maschinenbau GmbH din Kiel (16 exemplare. MaK este precursoare a Deutsche Werke, infiintata in anul 1948. A disparut in anul 1997, astazi tin de Rheinmetall, Siemens, Vossloh si Caterpillar Inc), Luther&Jordan Werke din Braunschweig (17 exemplare) si Jung-Jungenthal din Kirchen (17 exemplare), testele de receptie fiind efectuate in iunie 1963, iar testele comparative cu prototipul francez au avut loc intre lunile august-octombrie 1963, fapt mentionat deja in randurile de mai sus, la Mailly de Camp, Bourges si Satory in Franta, precum si la Meppen in Germania Federala, la toate acestea Italia participand ca observator.

 

Leopard seria zero

Designul de pre-productie al Porsche a fost cunoscut drept “Serie 0” (comanda a venit in vara lui 1963, pe timpul desfasurarii testelor cu prototipurile nivel 2), si a fost astfel conceput pentru a permite modernizari viitoare, productia debutand la firma Krauss-Maffei din Munchen in 1964, primele livrari catre Bundeswehr au avut loc intre septembrie 1965-iulie 1966. Totusi, primele blindate au ajuns intai la Meppen, fiind inregistrate sub numele de Standardpanzer Porsche Type 814, vehiculele fiind comparate in august 1963 cu prototipul francez, numit AMX-30. In ciuda greutatii marite la 40 de tone (datorita noii turele de 9,20 tone, Wegmann III), blindatul german avea viteza cu 10% mai mare decat cel francez si acceleratia cu 18% mai mare decat acesta, ceea ce l-a desemnat castigator spre nemultumirea Frantei care, din motive de mandrie, a decis sa mearga inainte cu propriul proiect, ceea ce-a si facut ajungand la inceputul anilor *80 pana la AMX-32.

In buna traditie a “felinelor” germane, noul blindat a primit din partea Bundeswehr numele de Leopard 1 pe data de 1 octombrie 1963 (unele surse mentioneaza data de 10 ianuarie 1963 ca data a “botezului”), armata vest-germana cumparand pana la final 2437 de exemplare in patru versiuni diferite. Prima serie de Leopard 1 a parasit linia de asamblare de la Krauss-Maffei AG pe data de 9 septembrie 1965, asta dupa ce in bugetul Apararii fusese alocata in anul fiscal 1964 suma de 1,5 miliarde marci vest-germane, suficienta pentru fabricarea a 1500 de blindate.

Leopard 1 a fost construit in 6 loturi, atat de catre Krauss-Maffei AG in Munchen cat si de catre Krupp MaK in Kiel, dupa cum urmeaza:

-primul lot a insumat 500 de exemplare (numarul nu corespunde cu inserierea, sursele sunt insa clare) construite in perioada septembrie 1965-iulie 1966 ( in evidente de la nr.5001-5999), acest ea inlocuind batranele M-47 in cadrul 1^st Panzer Division/Divizia 1 Blindate din Hanovra (infiintata in 1956, exista si-n prezent);

-al doilea lot, cu modificari minore, a insumat 600 de exemplare construite in perioada iulie 1966-iulie 1967, avand numerele de serie cuprinse intre 6001-6999, blindatele fiind livrate 1^st Panzer Division din Hanovra si 3 ^st Panzer Division din Hamburg (infiintata in 2 iulie 1956, nu mai exista in prezent, a fost desfiintata pe data de 30 septembrie 1994);

-al treilea lot, cu modificari minore, a insumat 500 de exemplare construite in perioada iulie 1967-august 1968, avand numerele de serie cuprinse intre 7001-7999, blindatele fiind livrate 1^st Panzer Division din Hanovra si 3 ^st Panzer Division din Hamburg (infiintata in 2 iulie 1956, nu mai exista in prezent, a fost desfiintata pe data de 30 septembrie 1994);

-al patrulea lot a inclus si blindate destinate exportului (numere de serie cuprinse intre 12001-12999 si 13001-13999), dar si blindate destinate Bundeswehr (numere de serie cuprinse intre 8001-8999). In anul 1970 a debutat un program de modernizare al flotei curente de Leopard 1, tunul fiind stabilizat complet adaugandu-i-se si un manson termic (tunul are chiulasasemiautomata ce se deschide automat dupa fiecare tragere, ejectarea cartusului facandu-se sub chiulasa.

 

AMX-30 francez

Leopard 1 are, de regula, o rezerva de 60 de proiectile, 42 de proiectile fiind depozitate in coca blindata, inca 18 proiectile aflandu-se in turela), un nou sistem de control al focului, piese si subansamble imbunatatite, un nou tub pentru schnorchel (acesta permite tancului sa treacarauri cu adancimea maxima de 4 m. Exista insa doua tipuri de tuburi pentru schnorchel, unul pentru rauri cu adancimea de maxim 2,25 m si celalalt pentru rauri cu adancimea de maxim 4 m, acestea fiind interschimbabile. In interiorul habitaclului exista doua pompe de santina destinate evacuarii apei ce patrunde in interior), sistem de protectie NBC imbunatatit (acesta este dispus in partea fata a cutiei blindate, producand suprapresiune in compartimentul echipajului. Are separatoare de particule ce filtreaza compusii contaminanti prin procese de purificare separate si elaborate, insa in uz normal asigura reimprospatarea aerului in habitaclu), echipament complet de vizare nocturna cu intensificator de imagine pasiv, blindaj ameliorat. Acest blindat este cunoscut in evidente ca Leopard 1A1.

Leopard 1A1 a atras rapid atentia statelor europene din NATO ce urmareau indeaproape dezvoltarea proiectului, in curand aveau sa vina si primele comenzi, Europanzer intrandu-si in paine, state precum Belgia (334 exemplare. Au in dotare 30 de exemplare de Leopard 1A5. In decembrie 2007, intentionau sa livreze 43 de exemplare de Leopard 1 uzate in Liban pentru suma totala de 3,3 milioane de euro, insa in noiembrie 2010 acestea nu erau inca livrate datorita faptului ca Germania nu si-a dat acordul. Probabil ca afacerea a cazut intre timp), Olanda, Danemarca (se pare ca au inca 7 exemplare de Leopard 1A5), Norvegia (a achizitionat 92 de exemplare modernizate la standard Leopard 1A5, suma totala 76500000 $), Italia (920 exemplare, dintre acestea 720 au fost asamblate local de catre OTO Melara, Fiat si Lancia. Au inca in uz 120 de exemplare de Leopard 1 A5), Canada (61 de exemplare cunoscute drept Leopard C1/C2), Australia (90 exemplare) achizitionandu-l in numar mare, chiar realizandu-l sub licenta.

  Leopard 1 avea urmatoarele caracteristici: fabricat de catre Krauss-Maffei Wegmann la Munchen si de catre Krupp-MaK la Kiel; lungime fara tun 7,09 m/cu tun 9,54 m; greutate gol 38,70 tone/complet incarcat pentru lupta 40 tone; presiunea exercitata pe sol 0,88 kg/cm patrat; garda la sol 44 cm; echipaj 4 oameni, comandant, tragator, incarcator, mecanic-conductor; inaltime 2,61 m; latime totala 3,37 m/calea de rulare 3,25 m; lungime cale de rulare pe sol 4,24 m; latime cale de rulare/senila 55 cm. Senila, fabricata de catre Diehl, este prevazuta cu articulatii din cauciuc pentru reducerea frecarii, fiind echipata cu patine din cauciuc pentru deplasarea pe sosea. La deplasarea pe zapada sau gheata, senila este echipata cu crampoane demontabile.

Fiecare senila era echipata la partea fata cu cate o fusta rabatabila vertical din cauciuc armat cu otel, acestea avand rolul de a creste protectia balistica si de a reduce vartejul de praf/noroi/apa; propulsie: un motor Diesel Turbo tip MTU MB-838 CaM 500 fabricat la Friedrichshafen GmbH, V10, policarburant (putea utiliza drept combustibil motorina, benzina, chiar si benzina de aviatie daca era nevoie), 37,40 litri, 830 CP/610 kW la 2200 rpm, racit cu apa,consum 165 l/100 km; intercooler (este radiatorul de racire al aerului ce preia aerul cald de la turbine si-l raceste in radiatoare speciale, reintroducandu-l in motor. Creste puterea motorului si scade consumul de carburant). Evacuarea gazelor arse era astfel conceputa incat gazele rezultate in urma arderii se supraraceau inainte de a fi evacuate, ceea ce reducea detectia blindatului in IR pasiv; capacitate carburant 955 litri; cutie de viteza hidromecanica cu angrenaj planetar Renk ZF 4 HP 250 (era fabricata de catre concernul german ZF/Zahnraederfabrik Friedrichshafen), 4 viteze de mers inainte si doua de mers inapoi, schimbarea vitezelor se face in mers si este electrohidraulica (transmisia cuplului motor la senile se facea prin intermediul ambreiajului hidraulic cu convertizor de cuplu,angrenajului inversor si cutiei de viteze hidromecanica).

Transmisia si motorul au fost astfel proiectate incat sa poata fi inlocuite de catre mecanici experimentati in doar 20 de minute, toate aceste sisteme faceau ca efortul mecanicului-conductor la virare sau schimbarea de directie sa fie extrem de scazut, conform surselor germane, nu mai greu ca la un automobil din acele timpuri (se pare ca nemtii au invatat ceva din experienta Panther si Tiger); raport putere-greutate 20,75 CP/tona (19,58 CP/tona la varianta Leopard 1A4); suspensie cu bare de torsiune ce asigura decalarea galetilor (distantarea galetilor), trenul de rulare include pe fiecare parte cate sapte role duble din otel acoperite cu cauciuc (galeti), avand pinionul de antrenare in spate -12 dinti pe fiecare pinion, rola de ghidare aflandu-se in fata, dispunand si de cate patru role de retur (au si rol de sustinere a senilei si sunt dispusi la partea superioara a caii de rulare).

Galetii 1,2,3,6 si 7 erau echipati cu amortizoare cu frictiune/amortizoare de soc, acestea permitand o cursa a galetului de 227 mm fata de pozitia neutra (128 mm, unele surse mentionand 150 mm. Deci o cursa de 99 mm, ceea ce este remarcabil, permitand abordarea denivelarilor in mare viteza. La Leopard 2 suspensia cu bare de torsiune permite o cursa a galetului de 530 mm fata de pozitia neutra -210 mm, ceea ce inseamna un plus de 320 mm, asa se explica extraordinara viteza a blindatului in teren accidentat. Dealtfel, proverbiala viteza a blindatelor Leopard concura la protectia activa a acestora –mobilitatea si viteza, factori importanti chiar si-n ziua de astazi. Cert este faptul ca la aparitia sa, Leopard 1 a fost “number one” printre MBT-urile acelor timpuri in ceea ce priveste viteza si mobilitatea.

Spre exemplu, tancul britanic Chieftain avea blindajsi tun mai bun, dar era mai lent, iar francezul AMX-30 dispunea de mobilitate si un tun puternic, insa era slab la capitolul blindaj); viteza maxima pe sosea 65 km/h la varianta 1A1 si 62 km/h la varianta 1A4; autonomie pe sosea 600 km/in teren accidentat 450 km; trece obstacole verticale de 1,15 m/santuri de 2,59-3 m; trece vaduri: fara schnorkel 1,20 m/cu schnorkel 2,25 m –maxim 4 m adancime. Existau doua tuburi pentru schnorkel, acestea putand fi interconectate intre ele, si se montau deasupra trapei comandantului. Inaintea de trecerea vadului toate trapele erau sigilate impotriva patrunderii apei, inclusiv inelul turelei, acesta dispunand de un inel/garnitura din cauciuc gonflabil.

 

 

Pe podeaua turelei se gaseau doua pompe de santina ce scoteau apa care ar fi patruns in interior; urca pante de maxim 60° (fara pierderea tractiunii); trece pante laterale cu inclinatie maxima de 30° (fara pierderea tractiunii); tancul dispunea de sistem automat de stingere a incendiilor ce putea fi actionat si manual prin asa-zisul “buton de panica” in caz de nevoie, insa sistemul dispunea de senzori ce-l porneau automat daca temperatura in interiorul turelei sau motorului depasea un prag prestabilit. Existau 4 extinctoare, dintre care doua se aflau in compartimentul motor, agentul de stingere fiind non-toxic.

In turela, echipajul dispunea si de doua extinctoare mobile; tancul dispune de protectie NBC, prin crearea de suprapresiune in interiorul turelei: tun cu teava ghintuita L7A3/52 calibre, initial fara frana de bot si stabilizator (primii Leoparzi n-au avut asa ceva, ele au venit odata cu modelul Leopard 1A1. La modelele A3/A4 tunul era complet stabilizat, si odata cu modelul A4 au dispus si de un computer modular hibrid de tip FLER-H, fabricat de catre Krupp-Atlas), avand manson termic dispus la mijlocul tevii, acest manson avea si rol antirecul –asigura absorbtia gazelor arse din teava tunului/ ejector de gaze, dar si rol de protectie termica -reducea amprenta termica a tunului in IR si proteja teava impotriva supracalirii/supraincalzirii in caz de utilizare intensiva, stabilizat (incepand cu modelul Leopard 1A1), putand trage si din mers, calibrul 105 mm, precis si fiabil, lungime tun 5,89 m, greutate tun 1282 kg, elevatie cuprinsa intre -9°/+20°, rata elevatiei 5,30°/s, tunul se putea roti 360°, rata de rotatie a tunului 23°/s, rezerva maxima de proiectile 60 de unitati (18 depozitate in turela,42 in corpul blindat. Varianta Leopard 1A4 are rezerva de 55 de proiectile, 13 fiind depozitate in turela. Leoparzii australieni si danezi au rezerva de 59 de proiectile), teava tunului se poate schimba in maxim 20 de minute.

Tunul poate trage o gama larga de proiectile fabricate in Germania, Canada, Franta, Israel, Marea Britanie si SUA, precum:  APDS/Armour-Piercing Discarding Sabot (1475 m/s); APFSDS/ Armoured Piercing Fin-Stabilised Discarding Sabot/Proiectil perforant subcalibru, stabilizat cu aripioare, cu manson detasabil, fabricat din aliaje dure penetreaza blindajul datorita vitezei supersonice (1613 m/s); HEAT (1700-1860 m/s); HESH/High-Explosive Squash Head; APERS-T (proiectil antipersonal); APFSDA-T (Tracer/Trasor), acesta avand un trasor in partea posterioara care faciliteaza urmarirea traiectoriei balistice si evaluarea preciziei; APFSDS-TP (Target Practice/Proiectil de antrenament/Proiectil inert); proiectile incendiare cu fosfor; fumigene, rata de foc fiind de 10 proiectile/minut cu un echipaj bine instruit, teava tunului rezistand la 610-617 proiectile trase (de regula se reusea o rata de 6-7 proiectile/minut).

 

Tunul are bataia maxima de 3000-3300 m, cartusul obuzului era evacuat dupa tragere intr-un sac dispus sub chiulasa, precizia nominala fiind la proiectilele APDS de 100% la 1000 m distanta/98% la 2000 m distanta/89% la 3000 m distanta. APDS   Tancul este dotat cu doua mitraliere de calibrul 7,62 mm, MG-3, fabricate de catre Rheinmetall (deriva din MG-42 si a intrat in dotare in anul 1960. Greutate 10,5 kg; rata de foc 1000-1300 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 820 m/s; raza de actiune cuprinsa intre 200-1200 m, coaxial cu tunul 3000 m; lungime 1,09/1,22 m; lungimea tevii 56 cm; incarcator tip banda cu 100-120 de cartuse. Este fabricata sub licenta in multe tari, precum Italia, Pakistan, Turcia, India, Spania. Se afla si astazi in dotarea multor state), una coaxiala cu tunul (este actionata de catre tragator) avand rezerva interna de 1250 de proiectile, iar cealalta montata pe turela (este actionata de catre comandant) si utilizata inclusiv in trageri AA, avand rezerva interna de 4250 de proiectile (rezerva maxima de proiectile pentru ambele mitraliere este de 5500 de cartuse).

Interesant este faptul ca Royal Ordnance din Nottingham/Marea Britanie ofera inca de la jumatatea anilor *80 un kit de adaptare al armei L7A3 calibrul 105 mm, pentru tancuri rusesti T-54/55. Pe tancurile rusesti incarcarea armei principale D-10T, calibrul 100 mm de pe T-55 se face pe partea dreapta, astfel ca firma britanica a adaptat tunul de 105 mm in acest sens, acesta avand recul revizuit, recuperator modificat si noi componente de protectie. Se pare ca de aceasta conversie ar fi interesate Egiptul (se pare ca egiptenii deja l-au adoptat, foarte probabil din anul 1985) si Pakistanul (cel mai probabil pentru blindatele Type 59 de provenienta chineza).

Tunul L7 fabricat de catre Royal Ordnance a fost proiectat pentru distrugerea tuturor tancurilor sovietice ale vremii, el a fost o arma de temut pentru acestea si, asa cum mentionam la debutul articolului, a devenit arma standard a fortelor NATO pe timpul Razboiului Rece, asta pana la aparitia tunului de calibrul 120 mm. Arma a fost dezvoltata de catre britanici dupa tunul D-10T calibrul 100 mm cu teava ghintuita, acestia pricopsindu-se cu un blindat sovietic T-55A pe timpul revoltei maghiare din 1956. Se pare ca un astfel de blindat ar fi fost adus de revolutionarii anticomunisti maghiari la Ambasada Marii Britanii din Budapesta, de unde ar fi fost dus in mare secret pe Insula. In urma testelor efectuate, britanicii au vazut ca tunurile de calibrul 84 mm si 90 mm nu prea faceau mare lucru blindajului inclinat de pe T-55 la distante mai mari de 1000 m, asa ca s-a luat decizia dezvoltarii calibrului 105 mm.

 

01.10.1963 botezul Leopardului

Oricum, varianta modernizata a tunului realizata de catre Rheinmetall, poate trage proiectile APFSDS cu viteza initiala de 1700 m/s, acestea fiind capabile sa penetreze 560 mm de otel omogen laminat (RHA) de la 1000 m distanta, putand invinge blindajul frontal al unui T-72. Peretii interior ai tevii tunului au fost cromate de catre Rheinmetall, aceste arme fiind cunoscute in evidentele firmei drept Serie Rh-105-20 si Rh-105-30, ceea ce le facea sa reziste la presiuni cuprinse intre 680 MPa-600 MPa-525 MPa, scazand greutatea tunului la 1550 kg (1340 kg la varianta Rh-105-30), reducandu-se totodata forta reculului la 150 kN (acest fapt a permis ca arma sa poata fi dispusa si pe vehicule blindate cu greutatea de minim 18 tone, pe senile sau roti,lungimea reculului fiind de doar 50 cm. La varianta Rh-105-30 reculul era de 54 cm.

Rh-105-20 are urmatoarele caracteristici:lungime 5,35 m; greutate tun 2100 kg; greutate teava 800 kg;lungime recul 50 cm;forta de franare 300 kN -200 kN la modelul Rh-105-30). Dezvoltarea de catre britanici a tunului L7 a debutat la jumatatea anilor *50 in cadrul Centrului de Cercetare-Dezvoltare Armamente de la Fort Halstead, districtul Sevenoaks/Londra, primele teste avand loc la mijlocul lui 1956. Primul tanc ce a dispus de noul tun a fost Centurion Mk.7 in anul 1959, varianta standard de productie britanica fiind L7A1, la care se adauga variantele L7A3 (RFG, Leopard 1), L74 (Suedia, sub licenta, realizat de catre Bofors pentru Stridsvagn 103), M-68 (SUA, sub licenta pentru M-60. Interesant este faptul ca-n cel de-al doilea razboi din Golf, aceste tancuri au reusit sa distruga mai multe T-72 irakiene. A dotat si M1 Abrams pana la inlocuirea sa cu M-256 pe M1A1. A dotat si tancurile israeliene Merkava III. Noua varianta numita M-68A1E4 cu incarcator automat se afla in dotarea Stryker, varianta Stryker Mobile Gun/SMG. M-68 avea urmatoarele caracteristici: greutate: totala 1128 kg/teava 754 kg; lungime: totala 5,55 m/teava 5,35 m/recul 30,50 cm; raza maxima de actiune cu proiectil APFSDS cu probabilitate de lovire de 90%, 2000 m; viteza initiala a proiectilelor: APFSDS, 1500-1510 m/s; APDS, 1458 m/s; M-456A2 HEAT-T, 1173 m/s; M-494 APERS-T, 821 m/s; rata de foc 9 proiectile/minut; greutate proiectile: M-494 APERS-T, 24,94 kg; M-456A2 HEAT-T, 21,78 kg; M-392A2 APDS-T, 18,60 kg; APFSDS, 17,15 kg; APFSDS, 6,83 kg), KM-68A1 (Coreea de Sud, licenta dupa M-68, doteaza tancurile M-48A5K si K-1), Type 79/81/83 (China, copii dupa L7 furnizate de catre Austria), FM K-4 Modelo 1L (Argentina, produs sub licenta de catre Fabricaciones Militares, doteaza tancul mediu TAM/Tanque Argentino Mediano).

 

Enciclopedia Armelor: Feline Germane, partea a II-a, epidosul XC 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.tanks-encyclopedia.com/…/M48_Patton.p…

www.army-guide.com/eng/product152.html

forum.worldoftanks.eu › … › Medium Tanks

www.historyofwar.org/…/weapons_leopard1.ht…

anzacsteel.hobbyvista.com/…/leopardph_1.htm

historywarsweapons.com › Tanks

canadianmilitaryhistory.ca/canadas-leopards-on…

www.panzerbaer.de

www.panzerpower.de

www.panzer-modell.de/…/fahrschul_leo1.htm

www.panzerbaer.de/…/bw_pzschnbr_1_biber-a…

www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_1_standard-a.h..

www.panzerbaer.de/…/bw_kpz_leopard_1_fahr…

www.panzerbaer.de

www.jedsite.info

www.military-today.com › Artillery

sportcars-history.com/…/The%20Leopard%20F..

tanknutdave.com/the-german-leopard–1-series/

www.tanks-encyclopedia.com/…/Leopard–I.php

116-windhund.ru › … › Вангапритон

www.army-guide.com/eng/product3634.html

www.greenradio.de/e_sem25.htm

z8.invisionfree.com › … › Military news

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Cinstitul JohnEnciclopedia Armelor: Feline Germane – Leopard 1 >>