Enciclopedia Armelor- Formidabilul!

Episodul XXIV – Partea I: Capacitatile nucleare franceze

 

 

MSBS Franta – evolutia

Energia nucleara a reprezentat un mare pas inainte in ceea ce priveste propulsia si autonomia navelor se suprafata si submarinelor. Acestea au dobandit practic o autonomie nelimitata din punct de vedere tehnic, singura limita fiind doar factorul uman si necesitatile sale. Daca navele de suprafata sunt realizari tehnologice de exceptie, submarinele nucleare (SNLRB –submarin nuclear lansator de rachete balistice si SNA –submarin nuclear de atac) reprezinta “cireasa de pe tort”, minuni tehnologice subacvatice si redutabile forte de descurajare in slujba marilor puteri nucleare (SUA, Rusia, Franta, Marea Britanie, China, India, iar in viitor, Brazilia), ce pot pandi din adancuri luni de zile fara a fi detectate, fara a depinde de conditiile atmosferice si, deosebit de important, fara a avea nevoie de aer drept carburant (reactoarele nucleare folosite de catre aceste nave sunt anaerobe, n-au nevoie de oxigen pentru a se realiza arderea) –ceea ce inseamna ca submarinul poate sta in imersiune foarte mult timp, si daca n-ar exista oameni la bord, practic nelimitat. Si daca adaugam la toate acestea una dintre principalele “arme” de aparare a unui submarin dintotdeauna, si anume discretia si viteza, obtinem tabloul complet al importantei strategice si operationale ale acestei platforme extraordinare.

Desi s-au experimentat mai multe tipuri de reactoare nucleare destinate submarinelor, pana la urma rezultate notabile au dat doar doua dintre aceste tipuri, si anume: reactorul cu neutroni rapizi –racirea este asigurata prin metal lichid (vezi anexa 1) si reactorul racit cu apa –la acest reactor, apa incetineste neutronii pentru usurarea reactiei in lant necesare propulsiei (vezi anexa 2). Totusi, uzual in lume este astazi reactorul nuclear racit cu apa, acesta fiind considerat mai sigur decat cel racit cu metal lichid.

Bomba nuclera AN-11

Franta, ce s-a considerat intotdeauna o mare putere (asa si este, lasand la o parte sincopele suferite in WW II si chiar dupa aceea, ca putere coloniala), nu putea sta indiferenta la aparitia in arsenalul marilor puteri castigatoare ale WW II, a puterii nucleare, putere ce incepuse sa-si faca aparitia si-n adancurile marilor si oceanelor lumii, prin intermediul submarinelor. Despre cum a obtinut Franta arma nucleara si mai ales, despre eforturile depuse atat inaintea cat si imediat dupa WW II, sub directa indrumare a lui de Gaulle, RoMilitary a publicat deja o serie de articole, acestea facand parte din serialul “Franta si arma nucleara”. Ca urmare, in articolul de fata ne vom ocupa de primele submarine nucleare franceze, a caror serie a fost deschisa de catre “LE REDOUTABLE” (S-611), dar nu inainte de a detalia arsenalul nuclear terestru, aero si naval dezvoltat de catre industria franceza si, bineanteles, doctrina fortelor de descurajare nucleara a cocosilor galici, creionata de catre de Gaulle sub deviza “slab dar puternic” (“slab” este oarecum nelalocul lui, si asta datorita faptului ca Generalul considera capabilitatile nucleare ale Frantei inferioare celor ale SUA si URSS –asa si era, dar asta n-are nicio legatura cu puterea de distrugere a acestor mijloace) –ea fiind indreptata in totalitate impotriva URSS, rachetele franceze vizand in principal orase precum Moscova si Leningrad (unii experti considera ca strategii francezi incercau sa sugereze Moscovei inutilitatea unui atac nuclear asupra teritoriului francez, deoarece riposta ar fi fost distrugatoare. De fapt, se inimau singuri fiindca, in realitate, n-ar fi existat invingatori ci doar invinsi).

Interesant este si un studiu facut de catre expertii militari francezi pe data de 16 decembrie 1961 pentru de Gaulle, acestia considerand ca Franta are capacitatea de a distruge cam 50% din marile orase sovietice (aici fiind grupate facilitati industriale strategice importante), concluzionand, citez: “Nu exista nici o indoiala ca un atacator se va gandi de doua ori inainte de a ataca o tara capabila de a o priva de jumatate din potentialul sau economic” (sovieticii, care erau la curent cu ambitiile nucleare ale Frantei, erau de alta parere).

LE REDOUABLE S-611 IN CONSTRUCTIE

Raport ce i-a intarit lui de Gaulle, daca mai era cazul, crezul ca atomul si energia nucleara este viitorul in panoplia mijloacelor de distrugere, ceea ce a dus la majorarea substantiala a cheltuielilor militare destinate dezvoltarii acestor mijloace si a vectorilor purtatori aferenti (TEL, avioane si submarine). Si, daca tot vorbim despre de Gaulle si rolul sau in crearea fortei de descurajare nucleara a Frantei, iata o scurta istorie a implicarii acestuia in drumul tarii spre statutul de “putere nucleara”, si mai ales, in mentinerea independentei acesteia fata de prima putere nucleara a lumii si lider de necontestat in crearea si existenta NATO, numita SUA.

“Maestrul” crearii “Force de Frappe” a Frantei este fara indoiala Charles de Gaulle. Acesta si-a declarat hotararea ca Franta sa aiba propria ei forta de descurajare. El considera ca “a pune resursele noastre de lupta intr-o forta multilaterala sub comanda straina ar fi impotriva tuturor principiilor apararii si politicii noastre” –referindu-se la propunerea SUA de a-si pune fortele sub comanda acestora. De asemenea el declarase ca posibilitatea teoretica “de a lua inapoi in mainile noastre, in situatii extreme elementele noastre din forta nationala” ar fi practic nerealizabila “in momentele fara precedent ale unei apocalipse atomice”. Cu alte cuvinte, de Gaulle nu putea accepta oferta americana atata timp cat ea era restrictiva, ingradind libertatea Frantei de a utiliza liber armele ei nucleare; oferta pe care o considera incompatibila cu ideea de independenta si suveranitate nationala –hotarare ce avea sa influenteze decisiv dezvoltarea ulterioara a capabilitatilor nucleare franceze.

Fidela viziunii Generalului, Franta si-a continuat desfasurarea de teste nucleare, efectuate initial in atmosfera la Reggane in 1960-1961, apoi in subteran la Hoggar (o alta zona din Sahara) intre 1961-1966, continuand deasupra Pacificului (atolul Mururoa din Polinezia Franceza) intre anii 1966-1996 (peste 40 de bombe in atmosfera si aproximativ 150 in subteran), cu scopul de a studia incarcaturi termonucleare (prea puternice ca sa poata fi explodate in subteran).

La inceputul anilor *60, Franta a inceput sa cocheteze cu ideea construirii bombei cu hidrogen (cunoscuta si ca bomba H). Astfel, Comisariatul pentru Energia Atomica al Frantei (CEA) a preluat studierea, elaborarea si realizarea focoaselor nucleare. Bombele erau concepute pentru a fi lansate de bombardierele Mirage IV (vom vorbi despre acestea in randurile ce urmeaza), pentru submarinele lansatoare de rachete nucleare si pentru silozurile de rachete din podisul Albion, din Provence, sud-estul Frantei (despre ce aveau acolo, in cursul acestui articol).

Pentru presedintele Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, bomba H avea o importanta capitala; in acelasi timp dorea ca tara sa sa stapaneasca tehnologia prin efort propriu. In timp ce refuza oferta presedintelui Kennedy de a studia conditiile politice si tehnice ale unui posibil ajutor american pentru programul frantuzesc de inarmare, de Gaulle le marturisea colaboratorilor sai cei mai apropiati: „Daca mi-ar fi oferit planurile bombei H, nu le-as fi acceptat, oricare ar fi fost pretul!”. Franta si-a urmat calea si la 24 august 1968 a fost detonat la baza de testare din Pacific primul dispozitiv termonuclear frantuzesc. El se afla intr-o nacela suspendata cu ajutorul unui balon la o inaltime de 270 m. Prin folosirea deuterurii de litiu, s-a putut obtine o putere cu mult peste doua megatone.

Prima serie de teste aeriene a avut loc in 1966, si generalul de Gaulle a fost prezent la unul. Cu exceptia anului 1969, testele au continuat in fiecare an pana in 1974 deasupra a doua atoluri, Mururoa si Fangataufa, in partea de sud a insulelor Tuamotu din Pacific. Printre altele, aceste teste au permis punerea la punct a unui focos cu o putere de aproximativ o megatona pentru rachetele de pe submarine. In acest mod, exploziile subterane (aproximativ 40 intre 1975-1980), au dus rapid la “miniaturizarea” armelor nucleare franceze, la perfectionari importante in comportarea lor, inclusiv rezistenta la atacul cu “antirachete”, si la noi lucrari pentru elaborarea de rachete cu focoase multiple.      In plus, s-au obtinut multe cunostinte noi despre formarea si structura atolilor. De altfel, politica de inarmare nucleara a Frantei, s-a bucurat in continuare de sprijinul tuturor partidelor politice mari. In 1981 a primit sprijinul presedintelui socialist nou ales, Francois Mitterand, iar drumul spre inarmare a ramas in continuare cel de creare a propriei forte nationale independenta de aparare. Insa, aceasta independenta a costat Franta miliarde de franci, dar contribuabilul francez vedea asta ca pe un motiv de mandrie nationala, deci, opozitie nu prea exista…

Din punct de vedere al armamentului nuclear, Franta ajunsese a treia putere nucleara din lume. In obtinerea acestei pozitii, Franta a beneficiat, atat in domeniul militar cat si in cel civil, de remarcabila continuitate a rolului si responsabilitatilor Comisariatului pentru Energia Atomica (CEA), avand la inceputul anilor *80 un arsenal impresionant.

Astazi, Franta sta la capitolul nuclear aproximativ asa cum prognozase pe la jumatatea anilor *80, ministrul apararii de atunci, Charles Hernu care declara, citez: “Anul trecut a intrat in functiune “L’Inflexible”, cel de-al saselea submarin nuclear purtator de rachete, primul care a fost dotat cu 16 rachete a cate 6 focoase M4, realizandu-se astfel mai mult decat o dublare a fortelor noastre oceanice strategice. Toate submarinele noastre, in afara de primul, “Le Redoutable”, vor fi echipate pana in 1992 cu focoase M4. In 1994 va intra in functiune un SNLE din noua generatie, menit sa inlocuiasca submarinul “Le Redoutable”. Astfel, in mai putin de zece ani, numarul incarcaturilor nucleare va creste de la 100 la 500.

Mirage 2000N

Cele 18 silozuri de pe podisul Albion au fost intarite si echipate cu rachete megatonice S-3, ceea ce le va permite sa ramana operationale pana la sfarsitul secolului. Incepand din anul viitor, 18 aparate Mirage IV vor fi echipate cu rachete ASMP (aer-sol, cu raza medie de actiune) care le vor reduce considerabil vulnerabilitatea pana in 1995, cand vor iesi din uz. Franta este deci confruntata pana la sfarsitul secolului cu optiunea: de a nu mai dispune decat de o singura componenta submarina a fortei sale nucleare, sau de a preconiza o solutie de schimb pentru componenta sa aeriana si terestra”

Franta avea la sfarsitul anilor *70 o forta aeriana strategica ce cuprindea escadrile de avioane MIRAGE IV P si MIRAGE 2000 N ce puteau fi realimentate in zbor, precum si o unitate de rachete balistice amplasata pe podisul Albion – 18 silozuri in Haute-Provence. Acestea au fost “deconspirate” de catre ministrul apararii francez intre anii 1981-1985, Charles Hernu –despre care Securitatea avea date ca fusese racolat de catre KGB la inceputul anilor *60 cu numele de cod “Andre”. Si asta, fiindca chiar Securitatea a incercat sa-l racoleze intre anii 1962-1963, initiativa stopata la ordin sovietic (probabil ca-l aveau deja in lucru), dar lui Hernu ii dadusera numele de cod “Dinu”.

Daca Hernu a fost sau nu agent KGB ori CIE (Centrul de Informatii Externe –serviciul de spionaj extern al Securitatii) –poate chiar al ambelor Servicii, ceea ce este oricum putin probabil, fiindca sovieticii n-ar fi acceptat asa ceva – nu putem sti cu certitudine si, probabil ca nici nu vom sti vreodata! Daca insa a fost, atunci este o mare realizare a spionajului romanesc; un asemenea agent la un asemenea nivel, este visul oricarui serviciu de informatii.

 

Schema unui siloz cu racheta nucleara francez

La acestea se adaugau un numar de regimente de artilerie nucleara tactica, echipate cu rachete Pluton. Din punct de vedere strategic, in 1985, armamentul nuclear francez era comparabil calitativ cu armamentul american de la inceputul anilor *70. In sfarsit, Franta lucra la un focos nuclear cu “radiatie sporita” (era vorba despre o bomba cu neutroni extrem de puternica), dar la sfarsitul anului 1981 nu se luase nicio hotarare in legatura cu producerea sau utilizarea lui operationala, iar pe la sfarsitul anilor *80 s-a renuntat la acest proiect, in principal datorita caderii Cortinei de Fier si a dezmembrarii URSS. Avand echipamente de ultima generatie, Franta si-a continuat eforturile pentru producerea primelor ei arme nucleare, submarinul nuclear nefiind uitat! Astfel, in februarie 1959, o misiune franceza s-a deplasat la Washington in acest scop. Succesul a fost insa partial…Si asta fiindca US Navy dar si multi senatori americani, erau ostili oricarei afaceri de acest gen cu Franta, fiind impotriva furnizarii unui motor de submarin, a datelor tehnice cu privire la un asemenea motor sau a oricaror date cu privire la submarinul propriu-zis.

Chiar amiralul Hyman G.Rickover, parintele submarinului nuclear (este vorba de “Nautilus”), i-a convins pe membrii Comitetului mixt ca sovieticii erau mult in urma in acest domeniu si ca era necesar ca americanii sa-si pastreze avantajul si sa evite orice risc de divulgare ca rezultat al comunicarii de informatii Frantei. Efectul asupra Frantei a fost insa cu totul altul decat cel scontat de americani, chiar daca acest lucru a insemnat o intarziere de cativa ani in dezvoltarea programului nuclear naval!

Necesitatea de a reinventa si de a realiza din nou atat de multe proiecte si programe de cercetare de mult finalizate de catre SUA, care acum refuza sa-i comunice rezultatele, a insemnat pentru Franta un efort substantial in cresterea potentialului stiintific si industrial, incurajand-o si mai mult sa mearga pe drumul independentei fata de americani. In mod inevitabil, atitudinea Frantei fata de NATO (dominat de catre SUA) a inceput sa se schimbe treptat.

Astfel, primul pas catre retragere a fost facut la o luna dupa esecul misiunii franceze de achizitionare a submarinelor nucleare americane. In martie 1959, guvernul francez a notificat Consiliului NATO decizia sa ca fortele navale franceze din Mediterana sa treaca in caz de razboi sub comanda nationala (pana atunci ele se aflau sub comanda NATO, deci implicit a SUA). In curand aveau sa se nasca primele submarine nucleare franceze…

Insa pana atunci, in randurile ce urmeaza, vom detalia realizarile franceze in domeniu, rachete, ogive si bombe nucleare, cu lansare terestra, din aer sau de pe submarine (unele mentionate in randurile de mai sus), prefatand “eroii” articolului nostru.

 

AN-11, a fost prima bomba nucleara realizata de catre Franta, a carei dezvoltare a inceput la sfarsitul anilor *50. Un prototip al acestei bombe a fost protagonistul primului test nuclear francez din data de 13 februarie 1960, dar el avea sa fie urmat in mai 1962 de explozia primei bombe AN-11. AN-11 s-a produs intre anii 1963-1968 in aproximativ 40 de exemplare, bazandu-se pe plutoniu si fisiune nucleara, avand 1,5 tone greutate si o putere de 60 kT. Era lansata din aer de catre avioane F-100 SUPER SABRE, VAUTOUR (posibil) si MIRAGE IVA.

  AN-22, a fost urmasa directa a AN-11 si era echipata cu parasuta de intarziere a caderii libere. AN-22 s-a produs intre anii 1967-1988 (1 iulie 1988 ultimul exemplar a fost retras si casat) in aproximativ 40 de exemplare (posibil chiar mai multe), bazandu-se pe plutoniu si fisiune nucleara, avand 700 kg greutate si o putere de 70 kT. Era lansata din aer de catre avioane MIRAGE IVA.

 

AN-52, a fost ultima bomba nucleara franceza cu cadere libera, fiind urmasa directa a AN-11/22 si era destinata anihilarii marilor grupari de blindate sovietice. AN-52 s-a produs intre anii 1972-1982 in aproximativ 100 de exemplare (posibil chiar mai multe. Au fost retrase si stocate incepand din anul 1991 –foarte probabil sa fi fost casate), bazandu-se pe plutoniu si fisiune nucleara -putere de 80 kT. Era lansata din aer de catre avioane MIRAGE IVA, MIRAGE III C/E, MIRAGE 2000 si SEPECAT JAGUAR.

  MR-31, a fost o ogiva nucleara bazata pe fisiunea plutoniului ce avea 700 kg greutate si puterea de 120 kT, uzuala la rachetele R-2 SSBS (IRBM), ea intrand in serviciu odata cu primele 9 rachete din aceasta serie in august 1971.

MR-41, a fost o ogiva nucleara foarte reusita, realizata in perioada 1971-1979, bazandu-se pe uraniu puternic imbogatit combinat cu deuterium si tritium, ce avea 700 kg greutate si puterea de 500 kT, uzuala la rachetele M-1 MSBS, M-2 SLBM, ea intrand in serviciu odata cu submarinul “Le Redoutable” (16 rachete M-1/2).

AN-51, a fost o ogiva nucleara bazata pe fisiunea plutoniului, ea derivand din MR-50 (primul test 2 iulie 1966), realizata in perioada 1971-1977, ce avea 500 kg greutate si puterea de 10 kT, uzuala la rachetele PLUTON (din mai 1974). Au fost fabricate 70 de asemenea focoase, ele fiind stocate la inceputul anilor *90. Din 1993 s-a inceput distrugerea lor.

AN-52, a fost o ogiva nucleara bazata pe fisiunea plutoniului atasata la o bomba cu cadere libera, ea derivand din AN-51, realizata in perioada 1972-1991, ce avea 455 kg greutate, 4,2 m lungime, 60-80 cm latime si puterea de 6-8/25 kT (a avut doua variante de ogive nucleare), uzuala la rachetele PLUTON (din mai 1974). Au fost fabricate 80-100 de asemenea bombe, ele fiind stocate din octombrie 1972 pana in septembrie 1991. Erau lansate de avioane MIRAGE IIIE, SEPECAT JAGUAR si SUPER ETENDARD.

TN-60/61, au fost focoase termonucleare, dezvoltarea acestora incepand din 1968 –ele sunt primele arme termonucleare produse de catre Franta. Dezvoltarea acestor focoase a durat 8 ani si a insumat peste 21 de teste nucleare, dar, intr-un final, ele erau similare cu cele dezvoltate de catre SUA la sfarsitul anilor *50 (precum W-56 ce echipa rachetele MINUTEMAN II). TN-60/61 au echipat rachetele M-20/M-4 (MSBS –cu lansare de pe submarine, intrand in dotare la inceputul anului 1977) si S-3 (SSBS –cu lansare din silozuri terestre). TN-61 cantarea 275-375 kg, avand puterea de 1MT. Intre 64-70-90 de asemenea focoase au fost realizate, ele fiind scoase din serviciul Marinei franceze si, foarte probabil, stocate, incepand din luna februarie 1991. TN-61 a dotat si primele 9 rachete S-3, acestea avandu-si silozurile in Podisul Albion, Haute-Provence/sudul Frantei (operationale incepand din data de 1 iunie 1980). Le-au urmat inca 9 silozuri+rachetele S-3 la 1 ianuarie 1983. Toate cele 18 silozuri+rachetele S-3, au fost dezactivate pe data de 16 septembrie 1996.

TN-70/71, au fost focoase termonucleare, dezvoltarea acestora incepand din decembrie 1972 –ele sunt primele focoase termonucleare destinate ogivelor tip MIRV produse de catre Franta. Focoasele au intrat in dotarea rachetelor nucleare cu focoase multiple (MIRV) in 12 iulie 1983. Dezvoltarea acestor focoase a durat multi ani si a insumat o gramada de teste nucleare, dar, intr-un final, ele nu erau cu nimic inferioare celor americane sau sovietice. Au dotat rachete M-4A (MSBS –cate 6 focoase pentru fiecare ogiva MIRV) si M-4B (SLBM, 48 de unitati+288 de focoase, cate 6 pentru fiecare ogiva MIRV). La sfarsitul lui 1996, mai erau operationale doar cele 48 de rachete M-4B, dar astazi TN-70 (greutate 200 kg, 150 kT) nu se mai afla in uz. TN-71 –greutate 175 kg, 150 kT, se pare ca-s stocate incepand cu anul 1985, dar cu certitudine erau similare celor americane W-76, folosite pe rachetele TRIDENT.
TN-80/81, au fost focoase termonucleare miniaturizate destinate ASMP, avand greutatea de 200 kg si puterea de 300 kT. Focoasele au intrat in dotarea rachetelor nucleare cu focoase multiple (MIRV) in 12 iulie 1983. Dezvoltarea acestor focoase a inceput in anul 1974 si durat multi ani, intrand in dotare abia pe 1 septembrie 1985. Cel putin 65 de focoase TN-81 au fost realizate pentru ASMP, fiind lansate de catre avioane MIRAGE IV P, SUPER ETENDARD, MIRAGE 2000N si RAFALE F-3. Focoasele sunt similare cu cele americane W-78 de pe rachetele MINUTEMAN III.

TN-90, a fost un focos termonuclear destinat rachetei HADES, avand puterea de 80 kT, a caror dezvoltare a inceput la sfarsitul anilor *70. Se intentiona realizarea a 180 de focoase pentru echiparea a 180 de rachete HADES, dar, intr-un final, s-au construit doar 30 de rachete+focoase, asta datorita caderii URSS. Rachetele HADES au iesit din uz, iar focoasele au fost stocate la Valduc, astazi fiind distruse.
TN-75, este ultimul focos nuclear produs de catre Franta, aflat si astazi in dotare. Are caracteristici stealth, miniaturizat, greu detectabil pe radar, avand puterea de 100 kT. Focoasele au intrat in dotarea rachetelor nucleare cu focoase multiple (MIRV) de tipul M-45 SLBM. Marina ar putea avea astazi cel putin 290 de asemenea focoase in dotare.

 

AMX-30 Pluton
Rachete Pluton –SRBM, in serviciu intre anii 1974-1993, avand bataia maxima de 120 km si o greutate de 2423 kg, ogiva nucleara AN-52 cu putere de 8/15/25 kT si ghidaj inertial, avand ca platforma de lansare sasiul tancului AMX-30; aceasta racheta a fost urmata de Hades –SRBM, intre anii 1991-1996, cu ghidaj inertial, focos termonuclear TN-90 de 80 kilotone si aproximativ 500 km autonomie, avand o greutate de 1850 kg. Aceste rachete puteau fi lansate si din hangare subterane –18 asemenea buncare avea Franta, dar actualmente toate unitatile echipate cu rachetele cu rază scurtă de actiune, Pluton şi Hades, au fost desfiinţate, iar rachetele casate. Franta se bazeaza astazi exclusiv pe componenta aeriana si navala, formata din avioane Mirage 2000 N, Rafale F-3 si submarine purtatoare de vectori nucleari, precum: clasa Le Triomphant (4 asemenea unitati se afla in serviciu: Le Triomphant, Le Temeraire, Le Vigilant, Le Terrible), ultimul numit Le Teribble (S 619) a intrat in serviciu activ în 2010 (16 rachete moderne M51 in serviciu din 2010, avand intre 6-10 ogive nucleare de 100 kilotone, cu bataie maxima de peste 10000 km si lansare de sub apa). Celorlalte 3 SSBN din clasa  LeTriomphant (Le Triomphant (S 616), Le Téméraire (S 617), Le Vigilant (S 618), fiecare dispunand de 16 rachete M45, le vor fi inlocuite vechile rachete pana in anul 2018 cu mai moderna M51. Primul SLBM ce va fi modernizat este Le Vigilant, lucrarile demarand in 2011.

  PLUTON, a fost o ROT dotata cu un singur focos nuclear tactic, avand drept TEL sasiul tancului AMX-30. Racheta avea urmatoarele caracteristici: SRBM –o singura treapta cu combustibil solid, realizata de catre Aerospatiale Space and Strategic Systems Division, din Les Mureaux; in serviciu intre anii 1974-1993; bataia maxima de 120 km; greutate de 2423 kg; ogiva nucleara AN-52 cu putere de 8/15/25 kT si ghidaj inertial; lungime 7,64 m; diametrul rachetei 65 cm; CEP 150 m la 120 km; racheta putea fi dotata si cu ogiva conventionala cu exploziv de mare putere; 30 de lansatoare TEL realizate pe sasiul tancului AMX-30.

  HADES –SRBM, a fost o ROT dotata cu un singur focos nuclear tactic, operationala intre intre anii 1991-1996 (dezvoltarea ei a inceput in 1984, primul zbor avand loc in 1988, dar urma sa fie urmasa PLUTON), cu ghidaj inertial, focos termonuclear TN-90 de 80 kilotone si aproximativ 480-500 km autonomie, avand o greutate de 1850 kg, lungime 7,5 m, diametrul rachetei 53 cm, CEP sub 5 m la 250 km. HADES era transportabila pe TEL, acesta fiind un trailer a carui cap tractor era uzual in armia francilor. Racheta a fost construita in doar 30 de exemplare+15 TEL (dupa unele surse, cam 25 de rachete HADES ar mai fi astazi stocate pentru un eventual bum-bum, la Luneville –improbabil insa).

 

  ASMP/Aer-Sol Moyenne Portee, este o arma nucleara tactica aer-sol supersonica, cu motor Ramjet (statoreactor), produsa de catre Aerospatiale, ce a intrat in serviciu incepand cu anul 1986, pe avioane MIRAGE IV P, SUPER ETENDARD, MIRAGE 2000N si RAFALE F-3 (vezi anexa 2). ASMP a fost modernizata in perioada 1997-2002 si adusa la standard ASMP-A (Amelioree), racheta fiind capabila sa evite bruiajul inamic, avand urmatoarele performante: autonomia marita la 500-600 km; lungime 5,38 m; diametrul rachetei 38 cm; greutate la lansare 860 kg; ogiva termonucleara de 300 kT si 200 kg greutate, TN-80/81; motor ramjet; viteza maxima Mach 3; intrata in serviciu in octombrie 2009 la escadrilele CE 3/4 de la Istres, ce avea in dotare avioane MIRAGE 2000 N, si CE 1/9 cu avioane RAFALE de la Saint-Dizier.

ASMP, varianta 1986, avea urmatoarele caracteristici: autonomie cuprinsa intre 80-300 km/60 km in uz naval (80 km daca racheta zboara la altitudini joase si medii/300 km daca racheta zboara la altitudini mari/60 km daca racheta este lansata in rol anti-nava, deasupra marii la altitudini mici); lungime 5,38 m; diametrul rachetei 38 cm; greutate la lansare 860 kg; ogiva termonucleara de 300 kT (300 kT -ogiva TN-81 si 150 kT –ogiva TN-80) si 200 kg greutate, TN-80/81; motor ramjet; ghidaj inertial preprogramat in computerul de bord inainte de lansare (Sagem E-65); viteza maxima: Mach 3 la mare altitudine/Mach 2 la altitudini medii si joase. Se pare ca astazi, Franta mai are 84 de asemenea rachete stocate.

 

 MSBS M-1

M-1, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique) a fost prima racheta balistica franceza cu raza medie de actiune (IRBM) ce putea fi lansata de pe submarine, ea aparand in urma unei cerinte a Ministerului Apararii din iunie 1963, pentru o racheta balistica cu ogiva nucleara de maxim 700 kg, capabila sa zboare 2500 km cu lansare de pe submarine –avandu-se in vedere dotarea noilor submarine nucleare cu 8-16 asemenea rachete. Dezvoltarea acestei rachete a fost facuta de catre Sud-Aviation, ce ulterior a devenit Aerospatiale, intrand in dotare incepand cu anul 1971 echipand submarinul “Le Redoutable” (16 rachete M-1 si M-2. Doar 4 erau de tipul M-1, iar submarinul a executat doar doua trageri cu aceasta racheta, in data de 29 mai 1971 si 26 iunie 1971). Racheta avea urmatoarele caracteristici: IRBM, o singura ogiva nucleara; doua trepte –numite “Septembrie/Sep 901” (P-10, greutate carburant 9,86 tone, timp de ardere 58 secunde, putere dezvoltata 450 kN) si “Rita 1” (P-4, greutate carburant 3,62 tone, timp de ardere 55 secunde, putere dezvoltata 176,5 kN); combustibil solid; lungime 10,67 m; diametrul rachetei 1,49 m; greutate la lansare 20 tone; autonomie 2400-3000 km; CEP probabil 930 m la 2400-3000 km; greutate ogiva 1360 kg; greutate ogiva nucleara MR-41, 700 kg, putere 500 kT; putere dezvoltata 440 kN/98,91 tf; prima lansare 1 ianuarie 1971/ultima lansare 1 ianuarie 1972; apogeu/altitudine maxima atinsa 500 km; produse 4 unitati –datorita faptului ca a fost rapid inlocuita cu M-2, ea iesind complet din dotare in anul 1974.

Prima lansare a rachetei M-1, martie 1971

M-2, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique) a fost o dezvoltare a primei rachete balistice franceze cu raza medie de actiune (IRBM) ce putea fi lansata de pe submarine. A intrat in dotare incepand cu anul 1974 echipand submarinul “Le Redoutable” (12 rachete M-2. 4 erau de tipul M-1, iar dezvoltarea M-1 a fost hotarata in 1968, imbunatatindu-se caracteristicile treptei a doua. Racheta a avut primul zbor in anul 1973). Racheta avea urmatoarele caracteristici: IRBM, o singura ogiva nucleara; doua trepte –numite “Septembrie/Sep 904” (P-10, greutate carburant 9,86 tone, timp de ardere 58 secunde, putere dezvoltata 450 kN/101,16 tf) si “Rita 2” (P-6, greutate carburant 5,93 tone, timp de ardere 90 secunde, putere dezvoltata 176,5 kN); combustibil solid; lungime 10,70 m; diametrul rachetei 1,51 m; greutate la lansare 20 tone; autonomie peste 3000 km; greutate ogiva 1360 kg; greutate ogiva nucleara MR-41, 700 kg, putere 500 kT; putere dezvoltata 440 kN/98,91 tf; apogeu/altitudine maxima atinsa 500 km; produse 32 unitati, iesind complet din dotare in anul 1977. A echipat submarinul “Le Redoutable” pana pe data de 12 februarie 1976, cand au fost inlocuite cu M-20.

 

  M-20, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique/SLBM/Sea Launched Ballistic Missile) a fost cea de a treia racheta balistica franceza cu raza medie de actiune (IRBM) ce putea fi lansata de pe submarine. Era similara celor americane “Polaris” si “Poseidon”, inlocuind mai vechile M-1/2 incepand cu anul 1977, fiind o varianta substantial imbunatatita a M-2. Au fost produse in 100 de exemplare, iesind din serviciu in anul 1991, si aveau urmatoarele caracteristici: racheta balistica cu lansare din imersiune; lungime 10,40 m; diametrul rachetei 1,50 m; greutate la lansare 20054 kg; raza maxima de actiune 3100 km; CEP probabil 930-1000 m la 3100 km; racheta cu doua trepte –prima treapta avea 10000 kg carburant si timp de ardere 55 secunde/treapta a doua avea 6015 kg carburant si timp de ardere 58 secunde; combustibil solid; ghidaj inertial; ogiva –un singur vector nuclear TN-60 de 1,2 MT. Racheta era lansata din canistra cu ajutorul aerului comprimat, ca si suratele sale dealtfel, si era rezistenta la fluxurile electromagnetice si radiatiile produse de exploziile rachetelor anti-balistice cu capete multiple. A intrat in dotarea Marinei Franceze pe SNLE/Sous-Marines Nucleaire Lanceur d’Engins Balistique, “L’Indomptable” (S-613), cel de-al patrulea submarin din clasa “Le Redoutable”, in anul 1977 (16 rachete ce puteau fi lansate in totalitate, in cel mult 15 minute), fiind inlocuite din anul 1985 cu rachete cu capabilitati MIRV, M-4. Interesant este faptul ca “Force de Frappe” intentiona sa foloseasca aceasta racheta in caz de conflict nuclear, strict impotriva marilor orase sovietice, precum Moscova si Leningrad, dar si impotriva marilor baze navale ale Flotei Rosii, precum cea de la Sevastopol. Oricum, datorita razei sale mari de actiune si a capabilitatii de a penetra apararea anti-racheta, M-20 putea atinge usor tinte din SUA, URSS si China, strategii francezi considerand-o un real mijloc de descurajare…

 

  M-4, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique/SLBM/Sea Launched Ballistic Missile) a fost cea de a patra racheta balistica franceza cu raza medie de actiune (IRBM) ce putea fi lansata de pe submarine, ea intrand in dotarea SNLE “L’Inflexible” (S-615), cel de-al cincelea si ultimul submarin din clasa “Le Redoutable”. Dezvoltarea acestei rachete a inceput in anul 1976, fiind lansata pentru prima data de pe sol in noiembrie 1980. Era mult superioara M-20 si mult mai puternica decat aceasta, avand capabilitate MIRV (cate sase vectori nucleari cu capete multiple, TN-70/71, de cate 175 kg fiecare si 150 kT putere. Au fost montate pe M-4 incepand cu data de 12 iulie 1983). Racheta avea urmatoarele caracteristici: racheta balistica cu lansare din imersiune; lungime 11,05 m; diametrul rachetei 1,92 m; greutate la lansare 35073 kg; raza maxima de actiune 4000 km; CEP probabil 460 m la 4000 km; racheta cu trei trepte –prima treapta continea 20000 kg de carburant si ardea timp de 62 secunde, putere dezvoltata 70 tone/treapta a doua avea 8000 kg carburant si ardea timp de 71 secunde, putere dezvoltata 30 tone/treapta a treia avea 1500 kg carburant si ardea timp de 43 secunde, putere dezvoltata 7 tone; combustibil solid; ghidaj inertial. Racheta a avut si o varianta modernizata, numita M-4B, avand autonomia crescuta la 5000 km si ghidaj mai bun. Prima “iesire” pe mare a rachetei M-4 a avut loc la bordul submarinului “Le Gymnote” –unitate experimentala de testare a rachetelor (intre noiembrie 1980-29 februarie 1984, 14 teste de lansare din doua canistre). SNLE “Le Redoutable” n-a fost niciodata reechipat cu rachete M-4, deoarece a fost scos la pensie in anul 1991, dar ele s-au regasit la bordul SNLE “L’Inflexible/Le Tonnant/L’Indomptable/Le Foudroyant/Le Terrible”.

  M-45, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique/SLBM/Sea Launched Ballistic Missile) este o racheta balistica intercontinentala franceza ce poate fi lansata de pe submarine, ea intrand in dotarea SNLE-NG (Nouvelle Generation/Noua Generatie) “Le Triomphant”, “Le Temeraire”, “Le Vigilant”, primele unitati din noua clasa “Le Triomphant”. Dezvoltarea acestei rachete a inceput in anii *80, fiind introdusa in dotare incepand din anul 1997. Era o racheta reusita, o dezvoltare substantiala a M-4, mult superioara si mult mai puternica decat tot ceea ce realizasera pana atunci, avand capabilitate MIRV (cate sase vectori nucleari cu capete multiple, TN-75 avand caracteristici stealth, miniaturizat, greu detectabil pe radar, avand puterea de 100 kT, greutate de 115-230 kg). Racheta avea urmatoarele caracteristici: racheta balistica cu lansare din imersiune; lungime 11,05 m; diametrul rachetei 1,93 m; greutate la lansare 35000 kg; raza maxima de actiune 5300-6000 km; raza minima de actiune 1500 km; CEP probabil 350 m la 5300 km; racheta cu trei trepte –prima treapta continea 20000 kg de carburant, putere dezvoltata 70 tone/treapta a doua avea 8000 kg carburant, putere dezvoltata 30 tone/treapta a treia avea 1500 kg carburant, putere dezvoltata 7 tone; combustibil solid; ghidaj inertial.

 

M-51, (MSBS/Mer-Sol-Balistique-Strategique/SLBM/Sea Launched Ballistic Missile) este ultima racheta balistica intercontinentala franceza ce poate fi lansata de pe submarine, ea intrand in dotarea noilor submarine ale Marinei. Dezvoltarea acestei rachete a inceput in anul 1996, fiind introdusa in dotare incepand din anul 2010. Este o racheta a carei performante nu sunt cunoscute in totalitate din motive lesne de inteles (se considera ca racheta face fata noilor sisteme de aparare antiracheta rusesti, ogivele fiind greu detectabile de catre radar. Se pare c-ar avea protectie EMP), dar se stie ca este o dezvoltare substantiala a M-45 pe care o va inlocui in timp, posibil pana in 2015, avand capabilitate MIRV (cate patru-sase vectori nucleari cu capete multiple, TN-75 avand caracteristici stealth, miniaturizat, greu detectabil pe radar, avand puterea de 100 kT, greutate de 115-230 kg. Foarte probabil ca ogiva sa fi fost modernizata, ea avand astazi puterea de 150 kT). Racheta avea urmatoarele caracteristici: racheta balistica cu lansare din imersiune; lungime 13 m; diametrul rachetei 2,35 m; greutate la lansare 50000 kg; raza maxima de actiune 8000 km; racheta cu trei trepte; combustibil solid; ghidaj inertial; prima lansare in anul 2004.

MSBS M-5

Se afla cu certitudine in dotarea SNLE –NG “Le Triomphant”, “Le Temeraire”, “Le Vigilant”, “Le Terrible” –cate 16 rachete fiecare. O varianta inca necunoscuta pe deplin a M-51 este M-5, ce ar avea urmatoarele caracteristici: lungime 12 m; diametrul rachetei 2,30 m; greutate la lansare 48000-52000 kg; incarcatura de lupta 6-10 MIRV, fiecare a cate 100 kT (cel mai probabil este vorba de TN-75. Posibil sa poata fi dotata cu ogive de 150 kT, incepand cu anul 2015), ghidaj inertial, trei trepte, combustibil solid, autonomie 10000-11000 km.

M-4 & M-51

Unele surse sustin ca Franta intentioneaza sa dezvolte si o varianta lansata de pe TEL a acestei rachete, putin probabil insa, dar cert este ca intentionau sa dispuna asemenea rachete in silozuri modificate de rachete S-3 –au renuntat in 1993, iar costul dezvoltarii rachetelor M-51/5 ar da o gaura in buzunarul contribuabililor galici de 4,5 miliarde de euro.

  S-2, a fost o racheta nucleara cu lansare din silozuri, acestea aflandu-se in Podisul Albion. Avea urmatoarele caracteristici: intrata in dotare in anul 1971; doua trepte, combustibil solid –treapta intai continea 16940 kg de combustibil si ardea timp de 72 secunde; o singura ogiva MR-31, autonomie 2900 km; greutate la decolare 31,89 tone; lungime 14,79 m; diametrul rachetei 1,49 m; putere dezvoltata 533,40 kN/119,913 tf; apogeu 600 km; prima lansare 18 septembrie 1973; ultima lansare 16 martie 1977; 6 rachete produse.

 

  S-3, a fost o racheta nucleara cu lansare din silozuri, modernizare a S-2, acestea aflandu-se in Podisul Albion. Avea urmatoarele caracteristici: intrata in dotare in luna mai 1980; iesita din dotare in septembrie 1996; doua trepte – treapta intai continea 16940 kg de combustibil si ardea timp de 72 secunde/treapta a doua continea 6015 kg de combustibil si ardea timp de 58 secunde; combustibil solid; o singura ogiva termonucleara TN -61 de 1,2 MT, autonomie 3500 km; lungime 13,80 m; diametrul rachetei 1,50 m; greutate la decolare 25,8 tone; prima lansare 18 septembrie 1973; ultima lansare 16 martie 1977; 6 rachete produse. Se pare c-au fost realizate 9 asemenea rachete.

 

 Racheta Honest John

Interesant este si faptul ca Franta a dispus la sfarsitul anilor *50 de rachete americane cu raza scurta de actiune, MGR-1 HONEST JOHN ,aparuta in 1953, greutate la decolare 2136 kg; greutate incarcatura de lupta 830 kg; putea fi dotata cu ogive nucleare W-7 (20 Kt) si W-31 (2-40 kT) de productie americana, aflate strict sub control yankeu/ogiva conventionala cu exploziv de mare putere, in greutate de 680 kg/ogiva cu incarcatura chimica, cel mai probabil compusa din sarin si soman; lansare de pe TEL 6×6; lungime 7,57 m; diametrul rachetei 76 cm; autonomie 48 km; propulsie motor-racheta cu combustibil solid de 411 kN; apogeu 9000 m; CEP probabil 8,30 m, la 48 km. Francezii urmau sa foloseasca aceste rachete impotriva unei invazii a fortelor de la Varsovia, via Germania de Est si, dupa toate probabilitatile, aveau drept tinta armatele sovietice bazate in Cehoslovacia.

 

Oricum, Fortele Strategice Franceze erau creditate la sfarsitul anului 2000 cu urmatoarele capacitati:

-rachete M-4B -32 de unitati, 192 de ogive TN-71;

-rachete M-45 -32 de unitati, 192 de ogive TN-75;

-submarine din clasa “L’Inflexible” -2 unitati operationale, fiecare avand cate 16 rachete M-4B;

-submarine din clasa “Le Triomphant” -2 unitati operationale, fiecare avand cate 16 rachete M-45;

-MIRAGE 2000N -45 de aeronave, 45 ASMP+ogive TN-81;

-SUPER ETENDARD -24 de aeronave, 20 ASMP+ogive TN-81.

Per total, la sfarsitul anului 2000, “Force de Frappe” avea, in total, 133 de mijloace purtatoare/de lansare a ogivelor nucleare si un numar de 449 de incarcaturi nucleare si termonucleare.

 

Episodul XXV: Partea a II-a. Submarinele nucleare franceze!

 

WW

 -Va urma-

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia –Enciclopedia Libera, Internet.

www.netmarine.net/bat/smarins/redoutab/‎

www.meretmarine.com/…/les-redoutable-histoir.

forummarine.forumactif.com/t4865-snle-classe-…‎

www.fas.org/nuke/guide/france/slbm/‎

 

ANEXE

[1] De obicei se foloseste sodiul. A fost folosit pentru prima data in istorie de catre US Navy pe submarinul “Seawolf”, intrat in serviciu in anul 1957, acesta fiind cel de-al doilea submarin nuclear american operational. Acest submarin avea sa fie si el dotat cu un reactor racit cu apa la inceputul/jumatatea anilor *60, iesind din serviciu pe data de 30 martie 1987

[2] In anul 2000, erau in dotare 60 de rachete ASMP si 42 de focoase TN-81 de 200 kg greutate si 300 kT, destinate MIRAGE 2000N ale Armee de l’Air +inca 24 de rachete ASMP si 20 de focoase TN-81, destinate avioanelor SUPER ETENDARD ale Marine, de pe portavionul “Foch”

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor – USS Langley/CV-1.Enciclopedia Armelor – Formidabilul! >>