Episodul XXXII: Folgore-Gorgona si Capraia, by Oto Mellara
Despre firma italiana OTO MELARA din La Spezia/Italia, orice pasionat de tehnica militara a auzit, cu atat mai mult cu cat “fortoasele” noastre fregate cu “sange albastru” au tunuri fabricate de catre aceasta firma. Pe langa munitii (precum proiectilul inteligent VOLCANO de calibrul 155 mm), rachete, roboti, tunuri cu tragere rapida de diferite calibre si turele telecomandate avansate (precum cele din seria HITROLE/Light RWS -5,56/7,62/12,7/AGL 40 mm si HITFACT -105/120 mm), firma italiana este renumita pentru vehiculele blindate pe roti sau senile deosebit de avansate pe care le realizeaza (CENTAURO este un exemplu elocvent ce a atras inclusiv atentia Rusiei). Realizari foarte putin cunoscute ale renumitei firme, produse in serie mica sau ramase doar la nivel de prototip, au fost GORGONA si CAPRAIA, ambele prezentate publicului in anul 1982, in cadrul Expozitiei de Tehnica Navala Italiana desfasurata la Genova.
OTO MELARA GORGONA R 2.5, a fost un autovehicul blindat interesant, 2×4/4×4 cu suspensie independenta, usor blindat, rapid, amfibiu, ce dispunea de doua variante: COMBAT –versiune militara, 4×4, ce putea fi dotata cu o turela echipata cu mitraliera de 7,62/12,7 mm; COMMAND –destinata atat uzului civil cat si militar ce putea, in functie de cerintele utilizatorului, fi dotata cu armament usor (in speta, turela echipata cu mitraliera de 7,62 mm), 2×4/4×4.
OTO MELARA GORGONA COMBAT era complet amfibiu, deplasarea in apa facandu-se prin intermediul rotilor avand parbrizul, luneta si geamurile laterale din sticla blindata, antiglont, ce aveau grosimea de 32 mm. Blindajul vehiculului era realizat din tabla de aluminiu cu grosimea de 20 mm –acest blindaj trebuia, in teorie, sa asigure protectie celor 4 membrii ai echipajului in fata armamentului usor de infanterie, inclusiv impotriva AKM-ului sovietic, fiind destinat misiunilor de cercetare si recunoastere. La partea din fata, GORGONA putea fi dotat, la cerere, cu un troliu electric destinat auto-recuperarii din teren accidentat (acesta era capabil de 2000 kgf/19,6 kN). Vehiculul, in varianta COMBAT, avea urmatoarele caracteristici: greutate: gol 2,85 tone/complet echipat de lupta 3,15 tone; lungime 4,50 m; latime 1,70 m; inaltime 1,62 m; garda la sol 35 cm; tractiune 4×4; viteza maxima: pe autostrada 120 km/h/pe apa 5 km/h; autonomie de maxim 500 km, insa depindea de configuratia terenului; echipaj 4 oameni; urca pante de 40º; motor: Diesel supraalimentat, montat in partea spate a vehiculului, Fiat, 4 cilindri, racit cu apa, 99 CP/73 kW/4200 rpm, 2445 cm/cubi; transmisie: manuala, cu 5 trepte (uzuala)/automata, OTR-6, cu 4 trepte (optionala); directie servo-asistata; suspensie independenta McPherson, cu bara de torsiune longitudinala; frane dublu circuit, independente, cu disc (fata) si tambur (spate); raza de viraj a vehiculului 5,5 m; blindaj 20 mm; blindaj sticla antiglont 32 mm.
Gorgona cu mitraliera de 7,62mm
Varianta COMMAND, destinata atat uzului civil (automobil blindat destinat protectiei VIP) cat si militar (cu precadere pentru fortele de securitate, in speta, “Carabinieri” si trupele antiteroriste, avand ca destinatie lupta impotriva multimilor si cea antiterorista. Despre fortele antitero de care dispunea Italia la inceputul anilor *80, la sfarsitul acestui articol), nu diferea prea mult de COMBAT, dar putea fi livrat avand doar tractiune 2×4 si turela echipata doar cu mitraliera de 7,62 mm (optional, putea fi livrat fara turela avand in locul acesteia, decupata in plafon, o trapa de mari dimensiuni prin care un tragator de elita putea trage cu arma din dotare).
Gorgona detalii tehnice
De departe, cea mai complexa varianta era cea destinata exclusiv uzului militar. Aceasta putea fi dotata cu turela RWS FA, stramos al celei actuale, HITROLE, in mai multe variante de echipare: T 7,62FA –echipata cu mitraliera de calibrul 7,62 mm, rezerva 80 de proiectile, ce se putea roti 360º (60º pe secunda), elevatie cuprinsa intre -10º/+25º (40º pe secunda); T 12,7FA –echipata cu mitraliera de calibrul 12,7 mm, M2HB (Browning M2 Heavy Barrel), rezerva 100 de proiectile, ce se putea roti 360º (60º pe secunda), elevatie cuprinsa intre -10º/+50º (40º pe secunda). Tragatorul dispunea de un periscop destinat observarii si vizualizarii tintelor, acesta putand mari de cel putin 5 ori (optional, sistem de filtrare a aerului si protectie NBC, dispozitive de vizualizare si ochire pe timp de noapte in infrarosu).
Variante ale OTO MELARA GORGONA au ajuns in numar mic in dotarea Carabinierilor si fortelor antiteroriste din Italia, precum si in dotarea fortelor de securitate din Oman si Arabia Saudita (despre toate acestea forte vom vorbi ceva mai incolo). Exista supozitii ca si Kenya ar fi cumparat in anul 1993 trei vehicule GORGONA COMBAT, dar nimic nu este cert –cel mai probabil, daca aceasta vanzare a existat, vehiculele sa fi intrat in dotarea unitatii antiteroriste locale.
Gorgona variante constructive
Apogeul atins de catre firma OTO MELARA cu GORGONA a venit in anul 1994. In acest an, firma a realizat un vehicul telecomandat pe aceasta platforma, un vehicul robotizat destinat interventiei in medii ostile. Sistemul era compus din statia mobila de control dotata cu echipamente video si de radiocomunicatii, precum si un vehicul telecomandat GORGONA R 2.5 (R=Robotized/Robotizat). Acest vehicul prototip era controlat de la distanta prin intermediul undelor radio si camerelor TV, putand evolua cu viteza maxima de 30 km/h.
Gorgona, varianta telecomandata
Arma putea fi controlata cu ajutorul unui joystick, vizarea tintei facandu-se cu ajutorul camerelor TV. Cu toate ca parea un vehicul promitator, n-a atras interesul militarilor si politistilor italieni, unicul prototip testat de catre Carabinieri ajungand piesa de muzeu (unele surse mentioneaza ca acest prototip a fost primul vehicul telecomandat destinat misiunilor de politie si antiteroriste, de mari dimensiuni).
O alta varianta de vehicul de recunoastere armat, oarecum asemanator cu GORGONA, prezentat si acesta in cadrul Expozitiei de Tehnica Navala Italiana desfasurata la Genova, din anul 1982, a fost OTO MELARA R3 CAPRAIA.
OTO MELARA R3 CAPRAIA, a fost un vehicul 4×4, amfibiu, pe roti, cu blindaj realizat din placi de aluminiu cu grosimea de 32 mm. Vehiculul avea 5 mici ferestre blindate la partea fata, precum si 2 fante de observatie dotate cu sticla antiglont (situate in partile laterale spate), 2 usi de mari dimensiuni (stanga-dreapta), putand fi armat in mai multe versiuni. Vehiculul avea urmatoarele performante: greutate complet echipat de lupta 3,50 tone; lungime 4,86 m; latime 1,78 m; inaltime 1,55 m (la nivelul plafonului); garda la sol 35 cm; tractiune 4×4; viteza maxima: pe autostrada 115 km/h/pe apa 8,5 km/h; autonomie de maxim 500 km, insa depindea de configuratia terenului; echipaj 4-5 oameni; urca pante de 40º; motor: Diesel supraalimentat, montat in partea spate a vehiculului, Fiat, 4 cilindri, racit cu apa, 95 CP/60 kW/4200 rpm, 2445 cm/cubi; transmisie: manuala, cu 5 trepte, S5-18 (uzuala)/automata, OTR-6, cu 4 trepte (optionala); directie servo-asistata; suspensie independenta McPherson, cu bara de torsiune longitudinala; frane dublu circuit, independente, cu disc (fata) si tambur (spate); raza de viraj a vehiculului 5,5 m; blindaj 32 mm; blindaj sticla antiglont 32 mm; dispunea de 2 baterii a cate 12 V fiecare (90 Ah).
Oto Melara Capraia
Autoblindatul putea fi armat in mai multe variante, precum: T 7,62FA –echipata cu mitraliera de calibrul 7,62 mm, rezerva 80 de proiectile, ce se putea roti 360º (60º pe secunda), elevatie cuprinsa intre -10º/+25º (40º pe secunda); T 12,7FA –echipata cu mitraliera de calibrul 12,7 mm, M2HB (Browning M2 Heavy Barrel), rezerva 100 de proiectile, ce se putea roti 360º (60º pe secunda), elevatie cuprinsa intre -10º/+50º (40º pe secunda). Tragatorul dispunea de un periscop destinat observarii si vizualizarii tintelor, acesta putand mari de cel putin 5 ori (optional, sistem de filtrare a aerului si protectie NBC, dispozitive de vizualizare si ochire pe timp de noapte in infrarosu), greutate turela complet echipata 120 kg; T 20FA -echipata cu un tun de calibrul 20 mm, Oerlikon KAD-B17 (o varianta a KAD-B13 – lungimea tevii de 1,84 m si viteza initiala a proiectilului de 1050 m/s), rezerva 120 de proiectile, ce se putea roti 360º (60º pe secunda), elevatie cuprinsa intre -10º/+60º (40º pe secunda), greutate turela complet echipata 450 kg.
Breda-Folgore
Tragatorul dispunea de un periscop destinat observarii si vizualizarii tintelor, acesta putand mari de cel putin 5 ori (optional, sistem de filtrare a aerului si protectie NBC, dispozitive de vizualizare si ochire pe timp de noapte in infrarosu); T 7,62FA+doua lansatoare de grenade reactive AT, BREDA-FOLGORE (vezi Anexa 1), greutatea turelei 150 kg, elevatie cuprinsa intre -7º/+10º; turela ce cantarea 550 kg fiind dotata cu doua tunuri fara recul de calibrul 106 mm, M-40, elevatie cuprinsa intre -7º/+10º (5º pe secunda); varianta turela dotata cu containere de rachete AT, BGM-71 TOW, posibil 2-4 (rachetele erau variante de dupa anul 1976, si aveau bataia maxima de 3750 m, lungimea de 1,17 m, diametrul de 15,2 cm, putand penetra blindaj de 60 cm grosime), aceasta cantarind 150 kg fara containerele cu rachete, elevatie cuprinsa intre -7º/+10º.
Se pare ca au fost realizate doar 2 prototipuri pe care s-au testat variantele de inarmare descrise anterior dar, cel mai probabil, intr-un final, acestea au ramas in doua variante, unul destinat misiunilor de recunoastere iar celalalt, transportului de trupe (asemanator vesnicului nostru TAB) –fiind dotate cu turela T 20FA si T 12,7FA-nu se stie daca, intr-un final, cele 2 prototipuri au fost cumparate de catre armia italiana (cel mai probabil nu), dar este foarte probabil sa fi fost cateva construite si livrate pe la jumatatea anilor *80 in Arabia Saudita si Oman, foarte probabil si in Bahrein sau Kuweit.
Gorgona
Asa cum mentionam in articol, GORGONA era destinata inclusiv fortelor de securitate si antiteroriste, ajungand in dotarea celor din Oman, Arabia Saudita si, foarte probabil, Kenya. Nu putem incheia articolul fara a vedea fortele speciale antiteroriste de care dispuneau la inceputul anilor *80, Italia, Oman, Arabia Saudita si Kenya, cu mentiunea ca acestea exista si astazi, posibil avand alte denumiri.
Italia dispunea in anii *80 de doua forte antitero, numite GIS/Gruppo di Intervento Speciale (apartinand Carabinierilor, fondata in anul 1978, dupa modelul SAS-ului britanic si cu sprijinul acestuia. Antrenamentele sunt extrem de dure, spre exemplu luptatorii trebuie sa parcurga zilnic 5 km in alergare, dupa care trebuie sa nimereasca tintele din poligon) si NOCS/Nucleo Operativo Centrale di Sicurezza (apartinand Politiei, fondata in anul 1974, cu sprijinul GSG-9 vest-german). GIS are, dupa toate probabilitatile, intre 50-100 luptatori, posibil si peste, foarte bine antrenati si foarte bine dotati.
Sigla GIS-Italia
Luptatorii NOCS si sigla unitatii lor
Acesti luptatori sunt experti in parasutism, alpinism (acesti luptatori mai sunt cunoscuti in randul fortelor speciale antiteroriste italiene drept “alpinii” sau “incursorii”, ei combinand tehnici specifice vanatorilor de munte cu cele folosite de catre diversionisti. “Incursorii” sunt probabil recrutati si din randul teribililor “oameni-broasca” ai Marinei Italiene) si scufundare. NOCS, a carei luptatori sunt cunoscuti in Italia drept “castile de piele”, sunt la randul lor foarte bine antrenati si dotati. Fiind experti in parasutism, scufundari, alpinism, judo, karate, pirotehnie, conducere auto. Nu se stie cu certitudine numarul luptatorilor, dar probabil ca sunt intre 100-200 de personae, toti acestia studiind tehnici specifice de lupta antiterorista, metodele de operare ale teroristilor, ideologia si stilul lor de viata, metode de supraveghere electronica, etc.
Kenya are o unitate antiterorista considerata de catre expertii straini drept “foarte competenta”, ea fiind creata la inceputul anilor *80 cu sprijin israelian (bineinteles, dupa episodul Entebbe, avand rolul de a pazi aeronavele israeliene ce poposeau la Nairobi), dar au beneficiat si de instructori din cadrul SAS-ului britanic si al celui australian. Aceasta unitate este cunoscuta ca GSU/General Service Unit, dar ea face parte din Compania Recce a Politiei Nationale Kenyene, si isi face veacul pe langa obiective strategice, precum Aeroportul International din Nairobi si sediul Presedintiei (se ocupa si cu paza presedintelui statului).
Sunt antrenati in tehnici antiteroriste, precum: asalt, inundare, catarari, lupta corp la corp, trageri din diferite pozitii si cu arme diferite, explozivi si dezamorsari, tehnici de ambuscada si antiambuscada, desant din elicopter si parasutism. Dotarea lor este cu mult peste cea a armatei regulate, de provenienta atat est cat si vest, iar numarul luptatorilor este undeva la 200 de oameni.
SIGLA SULTAN’S SPECIAL FORCES -OMAN
Oman are o forta antiterorista creata dupa modelul SAS-ului britanic. Au un numar mare de luptatori, peste 500 (impartiti in grupe de cate 18 luptatori), asta datorita faptului ca se ocupa si cu paza Sultanului. De aceea sunt cunoscuti drepr “Sultan’s”, ei fiind creati in anul 1977. Sunt foarte bine antrenati in toate tehnicile specifice luptei antiteroriste, dar si in tehnici de paza a VIP-urilor, avand o dotare de top. O asemenea structura are si Politia Omaneza, numita “Royal Oman Police Task Force” care, se pare, are in componenta sa si fosti luptatori SAS britanici sau australieni, platiti cu bani grei de catre familia domnitoare. Posibil, daca nu sigur, ca “Sultan’s” sa aiba in componenta intre 30-60 de scafandri de lupta, toti acestia provenind din randul SAS-ului britanic si australian.
Arabia Saudita dispune de asa-zisa “Forta Speciala de Securitate”, ce are peste 3000 de membrii, aparuta in 1971 cu sprijinul SAS-ului britanic, GSG-9 german si al GICN-ului francez. Sunt foarte bine antrenati si dotati cu tot ceea ce este mai nou in lume si, foarte probabil, au in componenta lor o structura aparte destinata exclusiv protectiei familiei domnitoare saudite, formata in principal din fosti luptatori din SAS, GSG-9 si GICN (unele surse mentioneaza si existenta unor fosti luptatori din SPETSNAZ-Armata Rusa si ALFA-FSB, ex-KGB. Instructori provenind din aceste structuri au cu siguranta, cert este faptul ca sauditii isi permit sa plateasca mercenari. Daca de existenta lor in slujba sauditilor multi se indoiesc, despre profesionalismul acestor luptatori nu se indoieste insa nimeni), ce s-ar numi “Cobrele”.
WW
Enciclopedia Armelor, Episodul XXXIII – Vanatorii cantoanelor
ANEXA 1. BREDA-FOLGORE (FULGERUL), este o instalatie de lansare a grenadelor AT propulsate cu motor racheta, fara recul, fabricata de catre firma “Breda Meccanica Bresciana”, de calibrul 80 mm, a carei dezvoltare a inceput in anul 1974, intrand in dotarea armiei italiene abia in 1986 (peste 800 de exemplare produse pana in anul 2001, cand productia variantei initiale a incetat. Se afla si astazi in dotarea fortelor italiene). Arma poate lansa si proiectile conventionale. Racheta poate fi lansata de pe umar (echipa fiind formata din 2 tragatori, dar in caz de nevoie poate actiona doar unul singur, cu ajutorul unui bipied –suport cu doua picioare, acesta dispunand de un dispozitiv de vizare), de pe trepied sau de pe vehicul. Daca se trage de pe umar, bataia maxima este undeva la 500-700 m, iar daca tragerea are loc de pe trepied sau vehicul, bataia maxima ajunge la 4500 m, racheta AT putand perfora blindaj de 45 cm grosime. Arma are urmatoarele caracteristici: lungime 1,85 m; calibrul 80 mm; greutate: cu lansare de pe umar, fara bipied 17 kg, cu bipied 18,9 kg/montata pe trepied 25,6/27 kg; raza minima de actiune 50 m; raza maxima de actiune: cu lansare de pe umar 500-700 m/cu lansare de pe trepied sau vehicul 4500 m; grenada cu motor racheta poate penetra blindaj de 45 cm grosime (cel mai probabil la distanta maxima de 2000 m. Surse italiene sugereaza ca distanta maxima de 4500 m este valabila doar pentru vehicule neblindate sau usor blindate). Racheta AT ce cantareste 5,2 kg, dispune de ogiva cu incarcatura cumulativa de 3 kg si motor racheta de 2,20 kg, viteza acesteia ajungand la 385-500 m/s (dupa ce proiectilul iese din lansator se deschid aripioarele de ghidare, traiectoria acestuia fiind orizontala pe aproximativ 500 m distanta, inaltimea ajumgand la 2,2 m fata de sol. La 700 m distanta, grenada AT cu propulsie de racheta ajunge la inaltimea de aproximativ 3 m fata de sol). Servanti antrenati pot trage un proiectil la fiecare 15 secunde (initial, nu se recomanda folosirea armei mai mult de 2 minute, deoarece teava se supraincalzea. Astazi se pare ca nu mai exista aceasta problema), arma avand astazi sisteme de vizare optoelectronice moderne, putand trage indiferent de conditiile atmosferice sau zi-noapte, atat impotriva vehiculelor blindate si neblindate (nu este eficienta impotriva tancurilor dotate cu ERA), cat si impotriva buncarelor si a fortificatiilor.
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
forums.vwvortex.com › … › The Car Lounge
www.drive2.ru › … › Блог
baike.baidu.com/view/826035.htm
Pingback:Enciclopedia Armelor: V-2 Sageata din Peenemunde - Romania Military