Episodul XCII
Astazi ne vom opri asupra altor vehicule deosebite realizate pe platforma Leopard 1.
Stipulat in TRATATUL CU PRIVIRE LA FORTELE ARMATE CONVENTIONALE DIN EUROPA din data de 19.11.1990, drept „Vehicul blindat lansator de pod inseamna un vehicul blindat autopropulsat transportor-lansator, capabil sa transporte si, prin intermediul sistemelor de care dispune din constructie, sa lanseze si sa recupereze o structura de pod. Acest vehicul, continand o structura de pod, functioneaza ca un sistem integrat” si cunoscut la noi drept POD MOBIL DE ASALT, ne vom opri, pentru inceput, asupra Bruckenlegepanzer Biber/BRP-1. Astfel de vehicule am avut si noi in dotare, inca le mai avem, cate or mai fi in stare sa mai miste, acestea fiind de fabricatie est-germana sub licenta sovietica, numite BLG-67M, pe sasiul tancului T-55.
Panzerschnellbrücke Biber
Nu se stie cu certitudine cate astfel de blindate a importat Romania, din surse incerte ar fi fost intre 5-10 unitati, si au urmatoarele caracteristici: echipaj 2 –mecanic conductor, comandant –acesta manevreaza cele 4 semilacre (plansee metalice cu forma boltita), le lanseaza si le strange; viteza maxima pe sosea 50 km/h; podul are capacitatea de a sustine vehicule cu greutatea de maxim 40-50 tone; autonomie pe sosea 400 km; lungime cu echipamentul montat 10,70 m; lungimea vehiculului 8,90 m; latimea vehiculului 3,25 m; inaltimea vehiculului 2,80 m; latimea vehiculului cu podul mobil in pozitia de mars 3,27 m; latimea vehiculului cu podul mobil in pozitia initiala de lansare 3,69 m; inaltimea totala a vehiculului cu podul mobil montat 3,35 m;timp de lansare pod 3 minute; timp de strangere pod 8 minute; greutate 40 tone; capacitate rezervor intern de combustibil 960 litri; putere motor 580 CP; lungime pod de asalt 20 m, acesta fiind format din doua structuri, una superioara si cealalta inferioara, compuse din patru semilacre; latimea partii carosabile a podului 3,25 m; latimea caii de rulare a podului 1,14 m, aceasta fiind acoperita cu material antiderapant, o rasina speciala ce impiedica derapajul; distanta dintre caile de rulare ale podului 97 cm; podul este utilizabil la temperaturi cuprinse intre -30°/+60°C si la viteza maxima a vantului de 18 m/s.
PMA 50 – sasiu TR-85
In 1991, UMB a fabricat un prototip al podului de asalt romanesc, numit PMA-50/Pod Mobil de Asalt-50, tot pe sasiu de T-55, similar cu cel est-german (foarte probabil o copie dupa acesta), insa podul era desfasurat pe orizontala, asemenea eroului nostru de astazi, Biber. Astfel de vehicule urmau sa inlocuiasca sistemele BLG-67M, insa totul a ramas doar la nivel de intentie. Exista, cel putin scriptic, intentia ca pana prin 2020 sa fie realizat un pod mobil de asalt pe platforma TR-85M1, ca si a unui tractor de evacuare pe aceeasi platforma. O idee buna, experienta exista, modelul de pornire exista (PMA-50), ramane de vazut daca se si concretizeaza. Oricum, inca de ieri TR-85M1 ar avea nevoie de modernizare, cu deosebire la armamentul principal (un tun de 120 mm nu i-ar strica), senzori si protectie, ceea ce prea ieftin nu este, asa ca refolosirea platformei dupa model german (vezi Leopard 1 si ce-au facut cu el) ar fi o idee excelenta. Doamne-ajuta, altceva nu prea putem face! Ei, si-acum dupa ce-am aruncat un ochi pe la noi, este timpul sa trecem la lucruri serioase facute de oameni seriosi, si-anume Leopard 1 Biber.
Biber in curs de desfasurare
Bruckenlegepanzer Biber/BRP-1 a fost conceput pe platforma Leopard 1 pentru satisfacerea cerintei Bundeswehr pentru o astfel de platforma. Bundeswehr opera inca din anul 1960 astfel de vehicule, numite in inventare, Bruckenlegepanzer M48. Intr-un final au avut 102 exemplare, acestea fiind de fabricatie americana, M48 AVLB/Armored Vehicle Launched Bridge (dezvoltat in anii *50 pe sasiul tancului M48A5). Cerinta dezvoltarii unui pod de asalt pe platforma Leopard 1 a venit in anul 1965, specificatia emisa de catre Bundesamt fur Wehrtechnik und Beschaffung/BWB/Biroul Federal pentru Tehnologie de Aparare si Achizitii stipula un vehicul capabil sa-si lanseze podul in maxim 2,5-3 minute, acesta urmand sa aiba 22 m lungime si 4 m latime, greutatea suportata urmand a fi in gama 50 tone. Au fost alese doua firme pentru realizarea a doua prototipuri, Klockner Humboldt-Deutz AG (KHD , in perioada 1938-1997)/Magirus-Deutz AG (din 1997 pana in prezent) din Koln si Porsche.
KHD a propus ca podul sa fie basculant (solutie deja folosita la M48 si alte poduri de asalt, inclusiv la cele sovietice, MTU-20, MT-55), desfasurarea acestuia facandu-se prin intermediul unor brate telescopice (telescopat. Cele doua structuri/jumatati de pod, superioara si inferioara, erau intai ridicate telescopic la orizontala, dupa aceea urmand desfasurarea lor spre inainte, acestea fiind articulate), solutie cunoscuta drept Versiunea A, iar Porsche a propus ca podul sa fie desfasurat pe orizontala cu ajutorul unor cadre suport dotate cu role de ghidare a semilacrelor, dispuse fata-spate, solutie cunoscuta drept Versiunea B (brat liber cu extensie inainte).
Bruckenlegepanzer M48
Cele doua prototipuri au fost realizate de catre KMW in cooperare cu Porsche, KHD si MaK, acestea fiind gata in septembrie 1968, fiind testate intensiv in cadrul Centrului de Testare 51 din Koblenz (Erprobungsstelle 51/ErprSt 51, astazi, Wehrtechnische Dienststellen 51/WTD 51din Koblenz) si in cadrul Scolii de Pionieri si Colegiul Tehnic de Inginerie Civila al Armatei din Munchen. In august 1980, Versiunea B a celor de la Porsche a fost acceptata, metoda de lansare a podului fiind considerata mai rapida, iar intreg sistemul mult mai usor de intretinut, costurile de productie fiind mai scazute.
Asa si era comparativ cu M48 AVLB/M48 A2, asamblarea podului durand aproximativ 2 minute, astfel ca firma MaK din Kiel a primit contractul de realizare a acestor vehicule in anul 1972, productia debutand in anul 1973 (in noiembrie 1973, podul mobil de asalt a primit numele de Biber/Biberul/Castorul), primele exemplare din totalul de 105 produse, au fost livrate Bundeswehr in anul 1975. Toate vehiculele au fost livrate pana in anul 1978, Bundeswehr achizitionand si 124 de semilacre de rezerva, acestea fiind realizate din aliaj de aluminiu pentru reducerea greutatii, 220 de astfel de poduri fiind realizate, in total, de catre firma EWK Ironworks din Kaiserlautern (Eisenwerke Kaiserslautern GmbH, astazi, General Dynamics European Land Systems GmbH, o filiala a General Dynamics).
Bruckenlegepanzer Biber/BRP-1 are urmatoarele caracteristici: realizat pe platforma Leopard 1, multi ani acesta a fost cel mai rapid si puternic PMA/Pod Mobil de Asalt din dotarea NATO; echipaj 2, mecanic conductor si comandant –acesta manevreaza podul, il lanseaza si il strange; greutate: cu pod, 45,30 tone/35 tone, fara pod; lungime:11,82 m, cu pod/ 10,56 m, fara pod; latime 4 m; inaltime 3,57 m; podul este din clasa MLC-50/poate sustine vehicule de maxim 50 de tone insa, in anumite conditii, se accepta si vehicule de 55-60 de tone maxim (limitat poate fi folosit de catre Leopard 2A5/A6); lungime pod desfasurat 22 m, puntea acestuia fiind orizontala, tip cantilever, fiecare din cele doua sectiuni ale podului masoara cate 11 m, au 4 m latime, greutatea lor fiind de aproximativ 9,94 tone. Latimea caii de rulare este de 1,50 m. Etapa de lansare se desfasoara astfel: la sosirea in raionul de desfasurare, vehiculul coboara lama de buldozer dispusa la partea frontala in vederea ancorarii si sprijinului, urmeaza alinierea jumatatii inferioare a podului cu jumatatea superioara a acestuia, cele doua sectiuni fiind blocate impreuna cu ajutorul unui dispozitiv de montare si siguranta.
Dupa alinierea celor doua segmente ale podului, acestea sunt impinse spre inainte si coborate in pozitie cu ajutorul unui brat oscilant, dupa care acesta este retras in consola si lama de buldozer ridicata, Biber fiind deconectat de podul mobil. Recuperarea podului se poate face de la ambele capete, asezarea celor doua sectiuni ale acestuia in vederea transportului fiind una deasupra celeilalte.Teoretic, lama de buldozer poate fi folosita si la amenajarea pozitiei de lansare a podului, insa practic aceasta operatiune este efectuata de catre Pionierpanzer 1/2 ; timp de lansare pod 3 minute, insa latimea maxima a obstacolelor (santuri antitanc, vaduri, transee, etc) nu trebuie sa depaseasca 20 m (era suficient pentru trecerea a 80% dintre vadurile existe in RFG); motor turbo-diesel, MTU MB-873 CA M-501, multicarburant, 47,60 litri, 12 cilindri, 1500 CP/1100 kW la 2600 rpm, lungime 1,80 m, latime 1,97 m, inaltime 1,06 m, greutate uscat 2,20 tone, 39700 cm/cubi (acest motor a fost dezvoltat initial pentru MBT-70, un program comun germano-american anulat in cele din urma datorita costurilor mari. O varianta a acestuia,cu 8/12 cilindri,urma sa doteze obuzierul autopropulsat, SP-70, calibrul 155 mm, un proiect trilateral despre care vom vorbi ceva mai incolo. Astazi, acest motor, doteaza ARV-120, Buffel si Leopard 2, inclusiv blindatele sud-coreene din familia K-1, MBT,ARV si AVLB. Din 1994,astfel de motoare cu 8 cilindri, MTU MB 871 Ka 501, policarburant, doteaza 24 de vehicule de deminare Keiler/Porcul, pe sasiu de M48A2 Patton,conversia fiind facuta de catre MaK din kiel, dezvoltand 986-1000 CP insa, pentru operatiuni de deminare motorul poate furniza 1100 CP/810 kW la 2200 rpm, uzual puterea fiind de 1000 CP/735 kW la 2600 rpm. Probabil ca acest motor sa doteze doar o parte dintre Castori), motorul si transmisia putand fi schimbate in maxim 20 de minute.
BIBER -MOTOR MB 873 Ka-501
Conform altor surse, vehiculele dispun si motor turbo-diesel, MTU MB-838 CA M-500, multicarburant, 10 cilindri, 830 CP/610 kW la 2200 rpm, 37400 cm/cubi, identic cu Leopard 1 si derivatele sale, cel mai probabil sa fie asa, oricum vehiculele realizate in 1975 dispuneau de aceste motoare; viteza maxima pe sosea 62 km/h; autonomie: pe sosea 450-550 km; urca pante cu inclinatia maxima de 60°; trece pante cu inclinatia laterala de maxim 40°; trece obstacole verticale cu inaltimea maxima de 70 cm; trece santuri cu lungimea maxima de 2,50 m; trece vaduri adanci de: 1,20 m, fara pregatire/1,65 m, cu pregatire; protectie NBC; Biber nu este armat, insa dispune de opt lansatoare de grenade fumigene de calibrul 76 mm, 2×4, identice cu cele de pe Leopard 1; in vederea transportului sectiunilor de pod de rezerva se folosesc camioane, MAN 6×6/8×8, Magirus-Deutz 178 D15AL, Mercedes 2626K, Iveco Magirus MP260E37W, etc, depinzand de natiunea care le foloseste. Spre exemplu, Bundeswehr foloseste pentru sectiunile podului si platforma de transport/remorca cu 3 axe de 15 tone, Kogel Type 2300269, insa Biber poate fi transportat lesne si pe calea ferata; exportat in: Australia, 5 exemplare; Canada, 6 exemplare, cunoscute in inventare drept Beaver; Olanda, 14 exemplare; Italia, 64 de unitati construite local de catre Oto Melara; Danemarca, 10 unitati cumparate din surplus german; Chile, cumparate sh; Polonia, cumparate sh. Se pare ca astazi in uz ar mai fi145 de astfel de vehicule, in cadrul tuturor acestor natiuni.
Leopard 1 Fahrschulpanzer/FahrschulPz 1/Leopard 1 FSK a fost si este inca, varianta „Scoala” a Leopard 1. Acesta este destinat formarii mecanicilor-conductori, Bundeswehr primind in perioada 1978-1979, 60 de exemplare, acestea fiind realizate de catre KMW prin conversia unor exemplare de Leopard 1 aflate in uz, proiect dezvoltat de catre MaK. Turela a fost inlocuita cu o cabina suprainaltata statica, in care instructorul dispune de dubla-comanda, putand interveni imediat, daca este necesar, in corectarea erorilor facute de catre elev, acesta aflandu-se in cutia blindata la postul de conducere.
FSK Leopard 1
Alaturi de instructor, in cabina, mai pot sta si doi elevi (dispusi dreapta-stanga in spatele instructorului) pentru a urmari manevrele si operatiunile executate de catre colegul lor sau de catre instructor, observand procesul de conducere si primind direct indicatii si sfaturi din partea instructorului. Cabina poate fi echipata si cu un tun inert demontabil, acesta avand rol de balast in echilibrarea vehiculului, cabina si tunul avand aceeasi greutate ca si turela. Etapa de scolarizare dura trei saptamani, insa la apogeul Razboiului Rece, Bundeswehr pregatea anual cam 6000 de macanici-conductori pentru vehicule pe senile. Astfel de vehicule, achizitionate sh, sunt operate cert de catre Brazilia, Chile si Grecia, posibil si de catre celelalte natiuni.
SP-70 a fost un obuzier autopropulsat de calibrul 155 mm, proiect comun demarat de catre Germania Federala si Marea Britanie, ulterior alaturandu-se si Italia, dezvoltat la sfarsitul anilor *60. Acest proiect urmarea realizarea unui obuzier autopropulsat care sa inglobeze tehnologii si componente ale unor echipamente deja existente ori aflate in dezvoltare, precum platforma Leopard 1 (sasiul, calea de rulare, suspensii), obuzierul tractat FH-70/155 mm/39 calibre (acesta fiind modificat) si masina de lupta a infanteriei, Marder IFV (unele elemente ale transmisiei, se pare, proveneau de la acesta).
Dezvoltarea a inceput in anul 1973, fiecarei natiuni revenindu-i anumite segmente din proiect, precum: Marea Britanie –turela, magazia de munitie, sistemul de vizare si ochire, tunul cu incarcare automata; Germania Federala –platforma Leopard 1, instalatiile electrice si hidraulice, adaptarea tunului pe turela, adaptarea turelei pe platforma Leopard 1, probabil si dezvoltarea incarcatorului automat al tunului; Italia –generatoare, sistemul hidraulic si de stabilizare al tunului,unele elemente ale sasiului, alte sisteme auxiliare.
Cinci prototipuri au fost finalizate in 1976 (exista surse care mentioneaza ca pana la final au fost realizate 15 prototipuri, insa existenta si soarta acestora este incerta), insa dezvoltarea lor a continuat pana prin 1986 datorita problemelor tehnice intampinate si a fiabilitatii scazute (turela era considerata a fi prost proiectata, interior mic si inghesuit. Sistemul automat de incarcare al tunului se defecta deseori si, se pare, n-a fost niciodata capabil sa ofere mai mult de 2-3 proiectile/minut. Dezvoltarea acestuia a papat fonduri serioase cu rezultate mediocre), Germania oprind finantarea in anul 1985, ceea ce a dus la anularea acestui proiect un an mai tarziu.
SP-70 avea urmatoarele caracteristici: obuzier autopropulsat calibrul 155 mm, pe senile; echipaj 5; greutate 43,52 tone; lungime totala 10,20 m; latime 3,50 m; inaltime 2,80 m; tun calibrul 155 mm/39 calibre, derivat din FH-70 (obuzier tractat, in uz din anul 1978), compatibil cu toate tipurile de munitii de acest calibru utilizate de catre NATO si SUA, raza maxima de actiune fiind de 24-30 km (in functie de proiectile). Tunul putea trage si proiectilul ghidat laser de productie americana, XM-712 Copperhead/Cap de arama (CLGP/Canon Launched Guided Projectile/Proiectil Ghidat Lansat de Tun. Pe-atunci putea face praf orice blindaj sovietic, proiectilul cantarea 63,50 kg, insa la inceput era afectat de conditiile climatice, ninsoarea, bruma si ceata facandu-l inutilizabil, asta datorita imposibilitatii iluminarii laser a tintei in astfel de conditii. Ulterior a fost modernizat, insa mai multe detalii intr-un articol viitor), dezvoltat in 1970 de catre US Naval Weapon Laboratory din Dahlgram, in apropiere de Washington, proiectilul fiind o combinatie intre obuzul clasic si racheta teleghidata.
Practic, cand obuzul ajunge in apropierea tintei, aceasta este iluminata laser cu ajutorul mai multor sisteme dezvoltate de catre firma Hughes (pe atunci. Un sistem similar a fost folosit de catre Marea Britanie in Malvine, in 1982, acesta fiind produs de catre Ferranti si numit LTMR/Laser Target Marker and Ranger, asa explicandu-se anihilarea rapida a bateriilor argentiniene de catre comandourile Royal Navy, ghidand cu acesta proiectilele Paveway), precum, GLLD/Ground Laser Locator Designator, LTD/Laser Target Designator, MULE/Modular Universal Laser Equipment, acestea putand fi instalate la sol sau in aer, raza laser fiind indreptata spre obiectiv. Proiectilul este compus din trei sectiuni: sistemul de ghidare; incarcatura explozive; sistemul de control si stabilizare a miscarii. Rata de foc a tunului era de 6 proiectile/minut, teava rezistand la 2500 de proiectile trase, avea frana de gura.
Elevatia tunului era cuprinsa intre -2,50°/+70°, turela putandu-se roti 360°, rezerva interna fiind de 32 de proiectile, proiectilele HE-FRAG avand 43,50 kg, viteza initiala a proiectilului fiind de 827 m/s.
Pe plafonul blindat al turelei se afla si o mitraliera calibrul 7,62 mm, destinata apararii apropiate si impotriva aeronavelor, rezerva interna 2000 proiectile; turela era realizata din aluminiu in vederea reducerii greutatii, fiind produsa de catre Vickers Shipbuilding and Engineering/VSEL/Marea Britanie, cel mai probabil din 1973, varianta a acesteia, numita GBT-155, se regaseste pe obuzierul autopropulsat AS-90/155 mm/39 calibre.
Turela oferea protectie in fata proiectilelor de calibrul 7,62 mm, a schijelor de grenade si obuze, rezistand la gloante de calibrul 14,50 mm trase de la aproximativ 100 m distanta, dispunand de protectie NBC si sistem automat de stingere a incendiilor; vehiculul era capabil de urmatoarele: urca pante cu inclinatia maxima de 60°; trece pante cu inclinatia laterala de maxim 30°; trece obstacole verticale cu inaltimea maxima de 1m; trece santuri cu lungimea maxima de 2,80 m; trece vaduri adanci de aproximativ 2 m, fara pregatire; motor turbo-diesel, MTU MB-873 CA M-501, multicarburant, 47,60 litri, 12 cilindri, 1500 CP/1100 kW la 2600 rpm, lungime 1,80 m, latime 1,97 m, inaltime 1,06 m, greutate uscat 2,20 tone, 39700 cm/cubi (exista surse care mentioneaza ca cele 5 prototipuri ar fi fost echipate cu motoare turbo-diesel multicarburant, MTU MB 871 Ka-501,8/12 cilindri, 1200 CP/880 -890kW la 2600 rpm, lungime 1,35 m, latime 1,95 m, inaltime 1,08 m, greutate uscat 1,70 tone, 39700 cm/cubi, 31,70 litri. Foarte probabil sa fie asa); viteza maxima pe sosea 68 km/h; autonomie pe sosea 550 km.
Confruntat cu multe probleme tehnice, proiectul a fost anulat in favoarea achizitiei comune a obuzierului autopropulsat de productie americana, M-109, calibrul 155 mm, acesta aflandu-se deja in exploatare. Mai tarziu insa, atat Germania, Marea Britanie si Italia aveau sa fructifice experienta castigata cu defunctul SP-70, realizand fiecare propriile obuziere autopropulsate de calibrul 155 mm, fiind vorba despre PZH-2000 (Germania), AS-90 (Marea Britanie) si Palmaria (Italia). In 1975, KMW in parteneriat cu GIAT Industries din Franta, a prezentat un prototip de tun autopropulsat calibrul 155 mm, pe sasiul Leopard 1, acesta fiind echipat cu aceeasi turela ce se regasea pe obuzierul autopropulsat francez, GCT-155 (pe platforma AMX-30, si astazi in uz), insa n-a avut succes. A mai existat si o platforma prototip Leopard 1 dotata cu sistemul antiaerian Roland, pana la urma optandu-se pentru dispunerea acestuia pe Marder si platforme MAN 6×6/8×8.
Un alt proiect a fost RS-80, un program tri-national dezvoltat in comun de catre Germania Federala, Marea Britanie si Italia pe la inceputul anilor *70, acesta vizand realizarea unui sistem MLRS de calibrul 280 mm. In program au fost implicate firmele Messerscmitt-Bolkow-Blohm/MBB (Germania. Acestia numeau acest proiect RS-80 MARS/Mittlere Artillerierketensystem), Hunting Engineering Ltd.(Marea Britanie) si Oto Melara (Italia). Programul a dat chix datorita neintelegerilor dintre parteneri si a costurilor mari de dezvoltare, britanicii doreau o racheta de mare precizie (din aceasta cauza s-au si retras in anul 1975), pe cand germanii si italienii doreau ca aceasta sa aiba viteza sporita si timp redus de zbor.
Racheta urma sa aiba raza maxima de actiune cuprinsa intre 40-60 km, lansatorul avand 6 astfel de rachete. Se pare ca doreau inclusiv realizarea unei rachete capabila sa disperseze submunitii, acestea, cel mai probabil, erau similare cu cele folosite de lansatorul/dispersorul de submunitii, MW-1/Mehrzweckaffe-1 (in uzul Luftwaffe pe Tornado IDS, Starfighter F-104G si F-4 Phantom. In uzul RAF acest sistem se numea JP-233, in uz pe Tornado, Jaguar si Harrier). RS-80 urma fi similar ca performante, foarte probabil, cu sistemul sovietic BM-27 Uragan (220 mm, raza maxima de actiune 35 km).
WW
Episodul XCIII: De la AC-1 la Csba 39M
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.tanks-encyclopedia.com/…/M48_Patton.p…
www.army-guide.com/eng/product152.html
forum.worldoftanks.eu › … › Medium Tanks
www.historyofwar.org/…/weapons_leopard1.ht…
anzacsteel.hobbyvista.com/…/leopardph_1.htm
historywarsweapons.com › Tanks
canadianmilitaryhistory.ca/canadas-leopards-on…
www.panzer-modell.de/…/fahrschul_leo1.htm
www.panzerbaer.de/…/bw_pzschnbr_1_biber-a…
www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_1_standard-a.h..
www.panzerbaer.de/…/bw_kpz_leopard_1_fahr…
www.military-today.com › Artillery
sportcars-history.com/…/The%20Leopard%20F..
tanknutdave.com/the-german-leopard–1-series/
www.tanks-encyclopedia.com/…/Leopard–I.php
116-windhund.ru › … › Вангапритон
www.army-guide.com/eng/product3634.html
z8.invisionfree.com › … › Military news
tanknutdave.com/the-badger-armoured-enginee…
https://army.ca/wiki/index.php/Badger_AEV
www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_1_standard-a.h…
www.portierramaryaire.com/…/leopard1_4.php
www.deutschesheer.de/…/heer?uri…dachs…
www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_2_dachs-a.htm
www.military-today.com/engineering/biber.htm
www.armyvehicles.dk/leopard1avlb.htm
ulrichwrede.de/…/leopard…/brückenlegepanzer-…
https://plus.google.com/…/5939041162641720…
rft.forter.ro/2010_2_t/06-arm/04.htm
www.military-today.com › Artillery
www.preservedtanks.com/Types.aspx?…430
www.secretprojects.co.uk › … › Army Projects
www.peachmountain.com/…/US_Army_Ordna…
www.panzerbaer.de/…/bw_kpz_leopard_1_fahr..
www.panzerpower.de/ger/leo1_varianten.htm
www.kmweg.de/…/produktinformation.html
Un articol foarte bine documentat si interesant,felicitari.
Scuze daca sunt off topic,pentru amatorii de tehnica blindata https://www.youtube.com/user/TheChieftainWoT/videos pacat ca nu sunt prezentate in modul acesta si tancurile moderne.