Enciclopedia Armelor – Radare Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial

Episodul IX – OCHII SI URECHILE CELUI DE-AL III REICH

 

Radare Germane

Despre tehnica si tehnologia militara germana s-a vorbit si se va vorbi intotdeauna, fiindca, incontestabil, ea a fost la cele mai inalte standarde in WW II. Practic, n-a existat domeniu al tehnicii militare unde germanii sa nu se afirme, ba mai mult decat atat, in multe cazuri au fost chiar deschizatori de drum pentru tehnologii care doteaza si astazi armatele lumii. Unul dintre domeniile in care germanii au “stralucit” este cel al radiolocatiei –domeniu in care au avut cu adevarat realizari remarcabile, o parte dintre acestea aparand in spatiul romanesc din decembrie 1942 (subiect pe care il vom aborda dealtfel, in cursul acestui articol). Interesant este faptul ca, Comandamentul Aerian Aliat, exasperat de numarul mare de pierderi in aeronave si oameni, inclusiv de acuratetea de care dadeau dovada tunarii AA germani, a creat in 1942, in mare secret, un department special de cercetare (posibil ca acesta sa fi fost numit “Departamentul 800”), cu misiunea de a studia frecventele si tipurile de emisii radar germane, creand sisteme de bruiaj adecvate. Incepuse, daca vreti, ceea ce astazi este cunoscut in terminologia militara drept, “razboi radio-electronic”.

RADAR WUERZBURG-RIESE FuSU-65 LA OTOPENI

Chiar si in ceea ce priveste Romania, Aliatii erau dea dreptul socati de pierderile suferite in bombardamentele asupra zonei petrolifere si a rafinariilor din jurul Ploiestiului, intrebandu-se de unde atata eficienta din partea aviatiei de vanatoare si a artileriei AA germane si romane, incat imediat dupa momentul 23 august 1944, au venit sa afle raspunsul. Au aflat secretul, dar trebuie sa mentionam ca si curajul, abnegatia si spiritul de sacrificiu, au fost note definitorii ale aviatiei de vanatoare romane –atat de putini, cu dotare insuficienta, dar compensand totul prin curaj si profesionalism. Alexandru Serbanescu, Toma Lucian, Dobran Ioan, Bazu Cantacuzino, sunt doar cativa dintre cei ce-au adus glorie aripilor romanesti. D-zeu sa-i odihneasca acolo sus, la “Escadrila din Ceruri”, de unde sper ca “vegheaza” asupra spatiului aerian romanesc, fiindca astazi, Romania este pe cale de a face o greseala impardonabila, de neinteles pentru orice minte lucida –desfiintarea unei arme cu traditie, acoperita de glorie si eroism, AVIATIA DE VANATOARE, transformand o ARMA de ELITA intr-o infima si batjocoritoare forta politieneasca, dotata si-asta cu niste amarate de pasaroaie la mana a treia. Unde esti tu Tepes-Doamne…Cu parere de rau ma-ntreb, oare, zburatorilor de astazi le lipseste spiritul de luptator al inaintasilor lor din WW II, de nu se ridica spunand raspicat GATA cu batjocura si nesimtirea!? Poate, nu stiu, dar as vrea sa fie altfel…

TURNUL RADAR DE LA TREMMEN-BERLIN

Principalele firme producatoare de sisteme radar (ele au fost cu mult mai multe, dar de mai mica importanta), componente si echipamente specifice, erau:

-GEMA –Ges. fur Elektroakustische u. Mechanische Apparate, cu fabrica la Berlin-Kopenick, aveau in fabricatie si dezvoltare radarele tip: Freya, Seetakt, Jagdschloss;

-LORENTZ AG –cu fabrica la Stuttgart, fabricand radare aeropurtate din gama Lichtenstein;

-TELEFUNKEN –in fabricile de la Ulm, Bremen si Berlin, fabricand radare tip: Wurzburg, Wurzburg-Riese, console radar si alte componente electrice, mecanice si electronice.

-SIEMENS&HALSKE AG –in fabricile din Berlin si Munich, realizand radare (Wasserman I/II/III), componente electrice si electronice destinate acestora;

-AEG, fabrica echipamente radio speciale si antene radar ocupandu-se, cel mai probabil, de implementarea sistemelor pe submarinele Kriegsmarine.

Fabrica Gema langa Berlin

Si alte firme colaborau la realizarea radarelor germane, precum: Blaupunkt, Opta, Koch&Sterzel, Osram, Philips, Pintsch, Rectron, Tungsram, TeKaDe, Prebler –multe dintre acestea existand si in ziua de astazi.

Inainte insa de a face cunostinta cu sistemele radar germane, acestea avand mai multe clasificari, este necesar sa cunoastem terminologia folosita in evidentele Wehrmacht-ului, Luftwaffe si Kriegsmarine; mare parte dintre acestea facand parte din sistemele radar consacrate:

-Dezimeter-Telegraphie (DeTe)/Telegraf Decimetru –este cuvantul cod pentru primul radar german, cunoscut si ca  Deutsches Technisches Gerat. Primele radare germane erau numite simplu, DeTe 1/A1, DeTe II, etc, ulterior cand ele s-au diversificat crescandu-le performantele, au inceput sa primeasca numere arabe (spre exemplu, numerele de la 100-199 erau rezervate pentru radarele navale tactice ce operau in lungimea de unda de 80 cm);

-Funkmess (FuM) –echipament radar;

-Funkmess-Ortung (FuMO) –radar de cautare activ;

-Funkmess-Beobachtung (FuMB) –radar de detectie a tintelor aeriene si a emisiilor radar inamice, pasiv;

-Funkmess-Erkennung (FuME) –radar de detectie a tintelor aeriene inamice cu sistem de identificare amic-inamic, IFF; radar activ, cunoscut si ca FuSE. Concret, iata ce inseamna clasificarea FuSE: Fu-Funkmess-Radar/S –Siemens, producatorul acestuia/E –Erkennung –Recunoastere. Ca sa intelegem mai bine iata un exemplu dat pe un radar tip Wurzburg: FuSE 62A Wurzburg -Fu-Funkmess-Radar/S –Siemens, producatorul acestuia/E –Erkennung –Recunoastere/A-instalatie nemobila cu antena rotita mecanic/Wurzburg –tipul radarului;

-Funkmess-Storsender (FuMS) –radar destinat bruierii emisiilor inamice, activ;

-Funkmess-Tauschung (FuMT) –radar activ destinat emiterii de semnale false (ii mai spuneau radar de interferenta);

-Funkmess-Zusatz (FuMZ) –radar activ de mare precizie in localizarea si clasificarea tipurilor de tinte aeriene.

Radarele destinate Kriegsmarine aveau o notificare speciala. Iata cum apare in evidentele Marinei germane radarul de pe cuirasatul Admiral Graf Spee: FMG 39G (GO) –FMF=Funkmessgerat (dispozitiv radar)/39 –anul introducerii in dotare, 1939/G –este initiala producatorului, respectiv GEMA/(GO) –G=frecventa in care opereaza radarul 335-430 MHz/O =tipul de antena, respectiv antena radar turn.

CRUCISATORUL GREU ADMIRAL SCHEER CU RADAR SEETAKT

Productia de echipamente si componente destinate diverselor sisteme radar era la un nivel inalt, chiar daca initial acestea nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor. Sa nu uitam ca firmele Lorentz, Telefunken, AEG si Siemens, erau cunoscute in toata lumea prin anii *30, pentru radiouri, patefoane, telefoane, aparatura de comunicatii si transmisiuni, destinate uzului civil. Dealtfel, majoritatea echipamentelor electrice si electronice ce erau utilizate la fabricarea radarelor de toate tipurile, isi aveau originea in produse civile –diode, triode, pentode, cablaje, panouri de control, etc. Din aceasta cauza, primele radare germane, spre exemplu, montate la bordul navelor de razboi, nu erau prea fiabile, ele nerezistand la trepidatiile navei avand putere de emisie scazuta si alte deficiente –toate acestea insa s-au rezolvat pana la inceputul anilor *40.

Oricum, industria germana era capabila sa realizeze tuburi electrice si electronice la un inalt nivel tehnologic, unele fiind clone ale unor sisteme similare britanice. Aliatii si sovietici au fost dea dreptul uimiti si impresionati de nivelul de dezvoltare al sistemelor de razboi radio-electronic la care ajunsesera germanii. Pana la sfarsit, Germania reusise sa construiasca 100 de radare de avertizare timpurie cu raza medie-mare de actiune, cateva mii de radare de control al focului armelor antiaeriene mobile si peste 7500 de radare aeropurtate montate la bordul avioanelor de vanatoare de zi/noapte si bombardierelor. Iata cateva dintre aceste componente:

Diode TS-6

 

RV-12P2000

-oscilatoare de mare putere cu triode din sticla, precum: trioda TS-6, 2 Volti, 31 Amperi, se gasea in compunerea radarului naval Seetakt si, dupa razboi, a fost copiata de catre toti, inclusiv de catre sovietici; trioda LS-180, 6,2 Volti, 15 Amperi, 10-16 Kw, s-a aflat in dotarea mai multor tipuri de radare, inclusiv cele din gama Wurzburg; pentoda RV 12P2000, 12,6 Volti/70-78 mA, era utilizata de marea majoritate a sistemelor radar. Dupa razboi a fost utilizata masiv in constructia de sisteme radio civile; LMS-10, 6,3 Volti, 2 Amperi;

Dioda LS-180

 

Trioda TS-6

-display-uri CRT, probabil in cinci modele cu marimi diferite in functie de capacitatea de emisie a radarului, pe care se puteau observa: distanta pana la tinta, elevatia, orizontul, indicatorii pozitie-plan, etc.

Display radar pe submarinele germane

Germanii au dezvoltat radare centimetrice (lucrau in gama 125-600 MHz) si radare cu microunde (3,3 GHz, posibil si mai mult), si, in continuare vom vorbi despre cateva dintre acestea.

FREYA (FuMG 39G), a fost un radar cu raza mare de detectie, ce era utilizat de obicei in tandem cu cel de urmarire a tintelor cu raza scurta de actiune si ghidare a focului armelor antiaeriene, Wurzburg. A fost realizat in mai multe modele, cu variante destinate Kriegsmarine. A aparut la inceputul lui 1937, intrand in dotarea Marinei in 1938. Interesant este faptul ca acest radar a fost considerat superior celor britanice, avand rezolutie mai buna si putere de emisie mai mare, dar la data izbucnirii razboiului doar opt erau operationale. Opera in banda 2,3-2,5 metri/120-130 MHz, latimea impulsului fiind de trei microsecunde, putere de varf 15-20 kW, PRF 500 Hz, raza maxima de actiune 160 km. Era complet orientabil, avand variante mobile.

Radar Freya(FuMG39G)

  Primul radar de acest tip a fost prezentat in luna noiembrie 1936, de catre GEMA si era capabil sa detecteze avioane de la 60 km distanta, avand o acuratete a azimutului de 1,5 grade. Imediat a aparut prima comanda din partea armatei germane, ce se ridica la 12 unitati – aceste radare au format primul sistem de alerta aeriana timpurie cu baza la sol de pe teritoriul Reich-ului. Din acest radar a derivat si prima varianta navala numita Seetakt (distanta maxima de detectie era de doar 20 km, acuratetea de 70 m si azimutul de 3◦).

 Radar Seetakt

Din 1937, germanii au utilizat pentru prima oara aceste sisteme radar (pe atunci erau doar 3 unitati) in manevrele militare desfasurate in poligonul de la Swinemunde, impreuna cu o statie radar Seetakt. Conducerea militara germana fiind impresionata de rezultate, s-a luat hotararea de dotare a acestor radare cu sistem IFF (FuG 25 Zwilling), comandandu-se probabil 3000 de unitati. Oricum, pana la sfarsitul razboiului germanii au realizat cam 10000 de unitati, numite cel mai probabil Stichling. In octombrie 1938, primul radar tip Freya era deja gata la Wangerooge (undeva pe langa Berlin), alte 7 fiind in curs de dispunere de-a lungul frontierei germane. Aveau sa fie 2000 de unitati pana la sfarsitul razboiului.

O asemenea statie Freya era dispusa intr-o incinta din beton armat, in vederea protectiei impotriva bombelor cu explozie intarziata, ce avea urmatoarele dimensiuni: inaltimea zidului de beton 2,30 m; diametrul bazei de beton 4,40-4,60 m; grosimea peretilor de beton: la baza 20 cm/la varf 10 cm. Gardul betonat avea o deschizatura destinata accesului echipelor de interventie, o reparatie completa a radarului durand probabil 16 ore; instalatia radar era fixata pe un suport din otel format dintr-o placa circulara cu diametrul de 1,145 m, avand grosimea de 0,25 m, peste toate acestea se monta un trunchi de con cu diametrul bazelor de 0,50-0,70 m, avand o inaltime de 0,25 m. Suportul radarului dispunea de 4 ancore dreptunghiulare din otel in lungime de 3 m, avand la capete placi reglabile de stabilizare identice cu cele ale tunului AA, calibrul 88 mm.

Amplasament radar Freya

Concret, radarul avea urmatoarele performante: frecventa 120-166 MHz, in functie de varianta; elevatie +/- 1,5◦; azimut de 360◦; puterea de emisie 8-20 kW(in functie de varianta); frecventa de repetitie a impulsurilor (PRF) 500-1000/secunda; raza maxima de actiune 60-200 km (in functie de varianta). Germanii  au realizat pana la sfarsitul razboiului peste 1000 de unitati, in diferite variante. Exista informatii neconfirmate pana acum, care mentioneaza faptul ca ultimele radare Freya construite erau cu salt in frecventa, pentru evitarea bruiajului, avand totodata o mare acuratete in localizarea tintelor. Cert este faptul c-au realizat o varianta cu raza lunga de actiune a acestui tip de radar, numita Freya FuGM-80, ce putea detecta tinte de la 120 km distanta cu o precizie de 125 m, frecventa fiind de 125 MHz, posibil doar doua sa fi fost realizate in 1944.

Freya FuGM-80

Asemenea radare au fost aduse de catre germani in Romania, incepand din decembrie 1942, datorita importantei tarii noastre pentru efortul de razboi nazist –in speta, petrol si grane, rafinariile fiind un obiectiv strategic important. Totul s-a facut la solicitarea lui Gerstenberg, seful Misiunii Militare Germane din Romania, care a intuit importanta petrolului romanesc pentru masina de razboi germana, inca din luna martie 1941. Concret, Gerstenberg a solicitat conducerii de la Berlin, statii radar, baterii de tunuri AA, chiar si formatii de pompieri specializate in stingerea incendiilor provocate de petrol.

Primele radare germane de pe teritoriul romanesc au fost de tip Freya (2 unitati, amplasate in jurul Constantei, la Mamaia si Techirghiol) si Wassermann (o unitate, amplasata in Delta Dunarii, la Mahmudia). Pana in august 1944 ele vor fi mult mai multe, amplasamentele lor fiind botezate cu nume romane, precum: Buzau –Brutus; Bujorei-Belisar; Comana-Cornelius; Jilavele-Justinian; Manastirea-Marius; Targoviste-Tiberius; Pietrosita-Pompeius; Valenii de Munte-Varus; Mahmudia-Marta; Baneasa si Otopeni –Octavian. Au fost si alte amplasamente, precum: Medias; Timisoara; Focsani; Galati; Piatra-Neamt; Tecuci; Boteni; Campina; Giurgiu; Mizil; Urziceni; Snagov; Zilistea; Craiova; Targu-Jiu; Rosiorii de Vede; Ianca; Popesti-Leordeni; Chisinau; Bucuresti (Baneasa si Otopeni). Pe langa sistemele radar, germanii au adus si echipamente de ghidare a avioanelor destinate zborului de noapte, precum Wotan I (sistemul opera in fascicule radio de tip X. Mai este cunoscut si ca Wotan X si a aparut pentru prima data in dotarea Luftwaffe in anul 1937, fiind destinat navigatiei pe timp de noapte, constand in urmarirea de catre avion a undei radio cu frecventa constanta emisa de la sol –cunoscut in evidentele germane ca X-System.

Radare aflate in dotarea Armatei Romane, la inceputul aniilor „50. Galerie Foto

 

Intregul sistem era realizat din otel si beton, avand in componenta sa: un cilindru de beton cu diametrul de 12,5 m si inaltimea de 7,5 m; o placa de otel dispusa pe cilindrul de beton ce avea diametrul de 20 m, in interiorul careia se gasea instalatia radar de forma paralelipipedica in lungime de 18 m, avand latimea de 15 m si inaltimea de 4,5 m. Antena radar avea doua emitatoare, unul cu semnal constant –punct E, si celalalt cu semnal intermitent –linie T; ambele semnale fiind in banda UHF, 66-77 MHz, amplitudinea semnalului ajungand la 2 kHz. Variantele tarzii au avut un sistem ce marea raza de actiune, format din doua reflectoare. Sistemul avea 14-18 dipoli, si era destinat ghidarii in vederea interceptarii tintelor a aviatiei de vanatoare pe timpul noptii, precum si a bombardierelor aflate in misiune) si Wotan II (cunoscut in evidentele germane ca Wotan Y, era asemanator cu Wotan I si urmas direct al acestuia.

Amplasament radar WURZBURG

Avea acelasi rol ca si Wotan I, principul de functionare fiind urmatorul: avionul lider era ghidat pe un fascicul X pana ce intersecta un fascicul Y, obtinandu-se punctul de intersectie al tintei, acuratetea fiind probabil de 50 m. Acest sistem folosea sistemele de unda decimetrica si centimetrica –variantele de dupa 1940/1941), ambele sisteme regasindu-se in dotarea tuturor aerodromurilor germane din Romania de pe care actionau escadrile de vanatoare de noapte, inclusiv de pe cele operate in comun cu aviatia de vanatoare romana, precum: Otopeni, Baneasa, Zilistea, Boteni, Buzau, etc. Sovieticii, dupa razboi, au copiat acest sistem german, scotand seria P-8/10/20, ce s-au aflat si in dotarea armatei romane, despre ele vom vorbi in cursul acestui articol.

Radarele Freya in Romania au fost in numar de 10 unitati, ele fiind dispuse la: Timisoara, Medias, Targu-Jiu, Bucuresti, Giurgiu, Focsani, Piatra-Neamt, Chisinau, Techirghiol, Mahmudia.

Radar Wurzburg FuMG 62/65 la Otopeni

Wurzburg (FuMG 39 T/D; FuMG 62/65), era foarte reusit, fiind realizat in mai multe modele de catre firma Telefunken din Ulm, aparut in luna iulie 1939 (unele surse il numes Wuerzburg, drept urmare vom folosi ambele denumiri, desi din punctul meu de vedere Wurzburg este cea corecta). Acest radar a fost adoptat si copiat de catre Aliati si sovietici dupa 1945. Initial, acest radar era de mici dimensiuni, fiind destinat ghidarii tunurilor AA pe timpul tragerilor de noapte. Variante tarzii ale Wurzburg (probabil ca se numeau Rheinland A) erau destinate ghidarii prin radio a primelor rachete AA germane, Wasserfal si Rheintochter, ce din fericire pentru Aliati si sovietici au venit prea tarziu –despre ele vom discuta intr-un articol separat, dar erau reusite si…periculoase.

  In varianta mobila, de mici dimensiuni, radarul era montat pe un sasiu identic cu cel al tunului AA calibrul 37 mm, avand cupola antenei parabolice rabatabila (se plia dea lungul liniei mediane orizontale, in vederea deplasarii), totul fiind tractat de un camion de 2,5 tone. Sasiul avea urmatoarele dimensiuni: lungime 6,5 m; latime 2,5 m; inaltime cu radarul montat 4,8 m.

RADAR MOBIL WURZBURG PE TRAILER

Radarul avea un singur operator, neavand incinta, si urmatoarele caracteristici (variantele de dupa 1941, precum FuMG-62): frecventa 553-560-566 MHz (54-53 cm); raza maxima de actiune 29 km (+/- 25 m) la primele variante si de 70 km la ultimele serii (unele surse mentioneaza 170 km, dar informatia nu este sustinuta de dovezi); azimut +/- 2◦; elevatie cuprinsa intre -3◦/+3◦, dar la variantele tarzii aceasta ajungea la 360◦; precizia localizarii tintei era undeva intre 50-100 m; diametrul antenei parabolice 3 m; putere de emisie 6 kW. Interesant este faptul ca germanii au construit cam 4000 de asemenea radare din seria Wurzburg/Wuerzburg, in intentie avand peste 5000 de unitati! Cu toate acestea, ele erau doar niste piticanii in raport cu fratiorul lor mai mare, numit Wurzburg-Riese (Wurzburg Gigant). Primele variante aveau totusi performante modeste, ele putand detecta un Ju-52 cu o precizie de 50 m de la 5000 m distanta, dar radarele au fost modernizate constant.

Wurzburg-Riese/Wurzburg Gigant, a aparut in dotarea germanilor prin 1940-1941, fiind realizat tot de catre firma Telefunken din Ulm, in aproximativ 1500 de exemplare. Era varianta marita a Wurzburg FuMG-65, avand urmatoarele caracteristici: frecventa 560 MHz; raza maxima de actiune 70 km; azimut +/- 2◦; elevatie cuprinsa intre 0◦-360◦; precizia localizarii tintei era undeva intre -15/+15 m; diametrul antenei parabolice 7,5 m; putere de emisie 8 kW. Spre sfarsitul razboiului germanii aveau in studiu o varianta mai puternica a radarului Wurzburg-Riese capabila sa emita cu o putere de 160 kW, un monstru care insa n-a apucat sa fie realizat faptic si doar pe hartie. Numai bine ca l-au luat sovieticii, scotand ulterior radarele din seria P (P-30/35 se pare ca deriva din acesta). Unele radare de acest tip erau dispuse pe platforme de cale ferata pentru mobilitate, dar, in marea lor majoritate, radarele Wurzburg-Riese actionau in tandem cu cele Freya –acestea detectau tinta iar Wurzburg conducea focul armelor AA asupra acesteia. Asemenea radare au fost dispuse in Danemarca, Franta, Germania, Polonia, Cehoslovacia (posibil) si…Romania. Acest radar era folosit la Peenemunde in vederea dirijarii rachetei V-2, dupa unele surse.

 Wurzburg-Riese

In Romania, aceste radare s-au gasit cu siguranta amplasate de la N la S pe axa Ploiesti-Giurgiu (reteaua purta numele de Imperator), in urmatoarele locatii: Pietrosita, Valenii de Munte, Buzau, Targoviste, Baneasa, Otopeni, Jilavele, Bujorei, Comana, Manastirea.

Radar Freya FuMG-401A la Otopeni

Desi armata romana nu a avut in dotare pe timpul razboiului radare, interes pentru asemenea tehnica a existat inca din 1942-1943. Concret, Romania a solicitat Germaniei in contul datoriei de razboi, 12 radare de tip Wurzburg-Riese, dar totul a ramas doar la nivel de intentie fiindca germanii n-au miscat nimic. Si mai interesant este faptul ca armata romana a capturat dupa 23 august 1944, cateva sisteme radar germane aflate pe teritoriul tarii, dar toate au fost confiscate de catre sovietici, drept compensatie. Au ajuns insa in dotarea armatei populare in anul 1951, fiindu-ne vandute de catre sovietici -7 unitati, ramanand in dotare probabil pana pe la jumatatea anilor *50.

 

Wassermann (FuGM-402), era imens fiind compus din 8 placi radar Freya montate pe o singura coloana, avand trei variante cunoscute, ce se diferentiau prin marimea panourilor radar: Wasserman I –lungimea panourilor 40 m/latimea 4,12 m; Wasserman II –lungimea panourilor 44 m/latimea 8,24 m; Wasserman III –lungimea panourilor 50 m/latimea 12,36 m. Acesta era un radar decimetric, aparut in anul 1942, realizat fiind de catre firma SIEMENS & HALSKE AG, in fabricile din Berlin si Munich, probabil dupa un sistem radar britanic din perioada interbelica (asta este parerea britanicilor, dar este foarte probabil sa se fi intamplat asa. Posibil ca datele sa fi fost obtinute prin spionaj). Un asemenea radar de tip Wasserman I s-a aflat in dotarea germanilor si in Romania, el fiind dispus la Techirghiol. El a fost distrus de catre germani imediat dupa momentul 23 august 1944 pentru a evita capturarea sa de catre trupele romane. Radarul opera in frecventa 120-158 MHz, putand localiza tinte de la 190 km, cu o precizie de 300 m. Wasserman III ajungea la 250 kW, chiar 800 kW, dupa unele surse.

Mammut (FuMO-51/52)

  Acesta n-a fost insa si cel mai mare radar realizat de catre germani. Aceasta onoare ii revine lui Mammut (FuMO-51/52), el putand detecta tinte aeriene de la 300 km distanta, cu o precizie de 300 m. Frecventa era cuprinsa intre 120-138 MHz. Antena radar era imensa, ea masurand 15 m latime, 30 m inaltime, continand 192 dipoli (echivalentul a 16 radare Freya), avand puterea de emisie de 200 kW, frecventa impulsurilor era de minim 500 pe secunda, greutate 150 tone. Radarul era fix, dar cateva asemenea dihanii au fost dispuse cate doua, unul in spatele celuilalt, ele dispunand de incinta betonata de 1520 m/cubi, in care se gaseau aparatura de transmisiuni, grupurile electrogene si sistemele de control.

 

Jagdschlob (FuMG-404/Sternschreiber), a fost prima statie radar panoramica din dotarea armatei germane, ea devenind operationala cel mai probabil in anul 1943. A fost realizata de catre firmele GEMA/Siemens-Halske in doar 62 de unitati, dar era foarte performanta si cu salt in frecventa, nefiind afectata, in general, de bruiajul Aliat. Radarul consta intr-o antena ce se rotea in plan vertical, unda fiind emisa in plan vertical, operand in banda de frecvente 158-240 MHz (banda decimetrica si centrimetica). Radarul determina unghiul azimut si distanta pana la tinta, fiind dispus deasupra unei incinte de dimensiuni medii din otel si beton, cu urmatoarele caracteristici: inaltime 17,5 m; lungime 4,8 m; latime 2,4 m; lungimea antenei 11 m, forma trunghiulara, rotindu-se cu viteza de 4 rotatii/minut; puterea semnalului de emisie 300 KW; precizia de detectie a tintelor aeriene era de -/+ 10 m la distanta de 80 km. In conditii ideale putea detecta tinte aeriene de la 300 km distanta; radarul era conectat prin telefon cu statiile de tip Freya si Wurzburg, iar centrul de comanda dispunea de un sistem numit Seeburg Tafel (consta intr-o masa caroiata ce dispunea de 4 mini-proiectoare dispuse sub caroiaje in cele 4 colturi ale mesei, ce luminau in doua culori –rosu pentru inamici si albastru pentru fortele proprii. Atunci cand cele doua raze luminoase se uneau aceea era distanta pana la tinte, dar se putea determina si pozitia avioanelor proprii. Pentru o mai buna observatie consolele erau dispuse in cerc, numarul lor diferea in functie de numarul de sisteme radar deservite, dar era cuprins intre 24-120 de unitati. Se pare ca cel mai mare centru de comanda al Apararii Aeriene se afla la Delen in Olanda, insa nu-s sigur de aceasta informatie. Germanii au avut si-n Romania un astfel de centru de comanda in padurea Baneasa, el deservind atat aviatia romana cat si pe cea germana, purtand numele de cod Tiger/Tigru, fiind distrus in urma unui bombardament american in data de 24 august 1944, si odata cu ea s-a dus naibii si statia radar Knickebein, aflata alaturi.

 

  Knickebein, a fost una dintre cele mai grele statii radar germane, ea cantarind 20 de tone, aparand in anul 1936, compunandu-se din: opera in banda de frecvente UHF;  antena radar mobila dispusa pe un stalp de otel amplasat pe un carucior dispus pe un inel de beton cu sectiune trapezoidala, ce se rotea intr-un cerc cu diametrul de 30,5 m; inaltime totala 36 m; inaltimea antenei 24,75 m; lungimea dipolilor 4,57 m; numarul de dipoli 32. Germanii le mai foloseau si ca statii goniometrice fixe, in detectarea posturilor de radio clandestine. Dupa razboi, sovieticii au copiat acest radar, scotand propriile statii radar de banda larga pe la inceputul anilor *50, utilizandu-le si ca statii de transmisii radio si radioreleu. Si mai interesant este faptul ca pe la inceputul anilor *70, o parte dintre acestea au fost transformate in statii de bruiaj radio, folosite, printre altele, la bruierea postului de radio Europa Libera.

  Din aceste sisteme radar au derivate o multime de variante, destinate inclusiv Kriegsmarine, din care le vom mentiona doar pe cele mai importante:

-FuMO-21, echipa distrugatoarele germane, frecventa 368 MHz, raza maxima de detectie 14-18 km;

-FuMO-22, echipa distrugatoarele germane dar si alte tipuri de nave, frecventa 368 MHz, raza maxima de detectie probabil 18-20 km;

-FuMO-24/25, echipa distrugatoarele germane dar si alte tipuri de nave, frecventa 368 MHz, raza maxima de detectie probabil 15-20 km;

Antena FuMB-1 METOX

-FuMO-26, echipa distrugatoarele germane dar si alte tipuri de nave, frecventa 368 MHz, raza maxima de detectie probabil 20-25 km;

-FuMO-30, echipa submarinele germane, posibil si alte tipuri de nave, frecventa 368 MHz, raza maxima de detectie 6-8 km;
-FuMO-61 Hohentwiel, echipa submarinele germane, frecventa 556 MHz, raza maxima de detectie 8-10 km;

-FuMO-63 Hohentwiel-K, echipa submarinele germane, frecventa 556-557 MHz, raza maxima de detectie 12-20 km;

-FuMO-81 Berlin-S, echipa distrugatoarele germane dar si alte tipuri de nave, frecventa 3300 MHz, raza maxima de detectie probabil 20-30 km (precizia localizarii tintei era cam de 70 m la 20 km distanta);

Antena FuMB-9 WANZE

-FuMO-213 Wurtzburg-D, echipa distrugatoarele germane dar si alte tipuri de nave, frecventa 560 MHz, raza maxima de detectie probabil 40-60 km. A fost o varianta a radarului Wurtzburg realizat in numar mic si destinat conducerii focului bateriilor de tunuri AA de 88 mm;

–Seetakt FuMO-23, radar naval destinat cautarii tintelor aeriene si dirijarii focului cu tunurile de la bord. S-a aflat in dotarea cuirasatelor germane, precum Bismarck, Tirpitz, Admiral Scherr, etc. Primul astfel de radar a aparut pe o nava germana in anul 1935, frecventa 250-430 MHz, raza maxima de actiune cuprinsa intre 25-110 km (in functie de modernizarile suferite dea lungul anilor), putere de emisie cuprinsa intre 1-8 KW, in functie de modernizari, azimuth cuprins intre -/+30◦ si 360◦. In 1937 a aparut varianta Seetakt FuMO, similar cu Freya, ce opera in lungimea de unda de 60 cm (500 MHz), doar 4 unitati fiind construite, dintre care una a dotat cuirasatul Admiral Graf Spee.

In buna traditie germana, la sfrasitul razboiului se aflau in dezvoltare sisteme radar fabuloase, bineanteles toate cazand in mainile Aliatilor si sovieticilor care au ramas interzisi de ceea ce-au gasit; unele se aflau in faza avansata de constructie, altele dezmembrate in seturi sau doar la nivel de schite. Iata cateva dintre acestea:

-la Pelzerhaken, undeva la nord de Lubeck, s-au gasit instalatii radar imense in curs de constructie, ce masurau peste 25 m lungime, capabile sa acopere intreaga zona a Marii Baltice;

Detector emisii radar pe U-952

-in Muntii Harz din sudul Germaniei, au fost gasite depozitate in subteran diverse componente radar, printre care si cele ale radarului de mare putere “Berlin”, unicul prototip+schitele aferente fericindu-i pe americani ce au realizat dupa ele propriile sisteme;

-la Skisby in Danemarca, americanii au gasit prototipul radarului “Wullenweber”, ce dispunea de o antena circulara actionand pe principiul triangulatiei radio, ceea ce permitea detectarea tintelor aeriene de la mare distanta. Odata cu ea au pus mana si pe cel care a creat-o, Doctor Hans Rindfleisch. Acesta dezvolta sistemul pentru Kriegsmarine. Sistemul consta in 40 de antene verticale dispuse in cerc cu diametrul de 120 m, utilizate pentru triangularea semnalelor radio, pentru radio-navigatie, colectarea de informatii si cautare-salvare!!! Dupa acest sistem americanii au realizat FLR-9, dispus in noua locatii din cadrul NATO si nu numai, codificat “Iron Horse”, capabile sa detecteze si localizeze un semnal radio de la 7408 km, basca sa determine sursa acestuia, totul fiind dispus pe teren plat ce masura 1443 m/439,8 m in diametru.

AN-FLR-9

A fost utilizat cu succes impotriva URSS si Pactului de la Varsovia, locatiile aflandu-se la: baza RAF Chicksands, langa Letchworth, in Marea Britanie; Gablingen Kaserne, in Augsburg, Germania; baza aeriana Clark, din Filipine; baza aeriana Elmendorf din Alaska, SUA; Karamursel, in Turcia; provincial Udon Thani, din Tailanda; baza aeriana Misawa, din Japonia; Yomitan, in Japonia; San Vito dei Normanni, in Italia. Foarte probabil ca acestea sa fi fost mai multe, dar cu certitudine ele erau inca functionale, in mare parte, evident modernizate, la sfarsitul anilor *90 (cu certitudine in Japonia).

Si probabil, daca nu sigur, cate nu s-au spus in legatura cu tehnologia de razboi radio-electronic dezvoltata de catre germani, invingatorii neavand interes sa imparta ceea ce-au gasit, din motive lesne de inteles. Britanicii, francezii si americanii aveau interesele lor, iar sovieticii, idem –„prietenii” erau de-acum potentiali inamici, si-asa au ramas pana la sfarsitul anilor *80.

 

-Va urma-

 

 

Episodul X – Radare Aeropurtate Germane

 

 

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera. Internet.

www.radarworld.org/germany.html –

www.navweaps.com/…/WNGER_Radar.htm –

www.worldwar2.ro

www.nsarc.ca/hf/german_radar.pdf –

www.cdvandt.org/Naxos95nw.pdf –

www.luftarchiv.de/bordgerate/radar.htm –

www.warbirdsresourcegroup.org/…/Secwea…

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor – Focke-Wulf 187 Falke – un destin nemeritatEnciclopedia Armelor – Radare Aeropurtate Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial >>