Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaiserului - Atacul!

This entry is part 86 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul LXXXV – Submarinele germane in Primul Razboi Mondial

Partea I

Type SM U-13 a fost prima nava din Clasa U-13, trei unitati construite pe santierul Kaiserliche Werft din Danzig (U-13/14/15) in perioada 1910-1912. Type U-13 (Werk 9) avea urmatoarele caracteristici: comandat pe data de 23 februarie 1909/lansat la apa pe data de 16 decembrie 1910/intrat in dotarea KM pe data de 25 aprilie 1912; pret de cost 2101000 marci aur (Goldmark); coca dubla; greutate: la suprafata 516-569 tone/in imersiune 644-710 tone; lungime: totala 57,88/57,90 m; diametrul: total 6 m; pescaj 3,44 m; motorizare: 4 motoare tip Korting -doua motoare tip Korting, 8 cilindri, doi timpi, combustibil parafina, fiecare motor generand 450 CP la suprafata (total, 900 CP. Foarte probabil generau chiar 1200 CP amandoua) la 550 rpm/doua motoare tip Korting, 6 cilindri, doi timpi, combustibil parafina/2 motoare electrice Siemens-Schukert ce puteau genera fiecare cate 580 CP in imersiune (total, 1160 CP) la 600 rpm; doi arbori port-elice; viteza maxima: 27,40 km/h navigand la suprafata/19,80 km/h navigand in imersiune; autonomie: 3218 km la viteza de 26 km/h navigand la suprafata/144-145 km la viteza de 9,20 km/h navigand in imersiune; adancime maxima de scufundare 50 m; submarinul dispunea de o barca de salvare; echipaj 4 ofiteri si 25 marinari; armament: 4 torpile calibrul 450 mm, doua prova si doua pupa, rezerva interna 6 torpile; nava avea sa fie pintenata de un vas de razboi britanic in Marea Nordului pe data de 9 august 1914. U-14, comandat pe data de 23 februarie 1909/ lansat la apa pe data de 11 iulie 1911/intrat in dotarea KM pe data de 24 aprilie 1912, a fost dotat in anul 1915 cu un tun calibrul 50 mm (5 cm SK/L40) la prova, nava avea sa fie scufundata de catre traulerul inarmat britanic, Oceanic II, pe data de 5 iunie 1915, insa avea in palmares nave scufundate ce insumau 3907 tone (“Cyrus”, sub pavilion danez, nava cargo de 1669 de tone, pe data de 2 iunie 1915 in Marea Nordului, echipajul a fost crutat/”Lappland” sub pavilion suedez, nava cargo de 2238 de tone, pe data de 3 iunie 1915 in Marea Nordului). Un singur membru al echipajului si-a pierdut viata, 27 fiind salvati.

U-15 a fost cea de-a treia nava din aceasta clasa, werk 11, comandata pe data de 23 februarie 1909/lansata la apa pe data de 18 septembrie 1911/intrata in dotarea KM pe data de 7 iulie 1912, era inarmata identic cu U-13. Avea sa fie pierduta chiar la prima patrula inceputa pe data de 1 august 1914 cand, doar cateva zile mai tarziu, pe data de 9 august, datorita opririi motoarelor submarinul a ramas imobilizat la suprafata in largul Fair Isle, nordul Scotiei. Desi era camuflat de ceata, submarinul a fost surprins la suprafata si pintenat de catre nava de razboi britanica HMS Birmingham (crucisator usor Clasa Town, 5530 de tone), toti marinarii de la bordul acestuia pierzandu-si viata.

Similar cu SM U-13 a fost si SM U-16, o singura nava construita la Germaniawerft din Kiel, aceasta fiind pierduta din cauze necunoscute pe data de 8 februarie 1919 in Marea Nordului, pe cand naviga spre Anglia. Nava avea urmatoarele caracteristici: comandat pe data de 26 august 1909/lansat la apa pe data de 10 mai 1910/intrat in dotarea KM pe data de 28 decembrie 1911; werk 157; pret de cost 2539000 marci aur (Goldmark); coca dubla; greutate: la suprafata 539 tone/in imersiune 691 tone; lungime: totala 57,80 m/coca de presiune 48,50 m; diametrul: total 6 m/coca de presiune 3,65 m; pescaj 3,36 m; inaltime 7,25 m; motorizare: 4 motoare tip Korting -doua motoare tip Korting, 8 cilindri, doi timpi, combustibil parafina, fiecare motor generand 450 CP la suprafata (total, 900 CP. Foarte probabil generau doar 890 CP amandoua) la 550 rpm/doua motoare tip Korting, 6 cilindri, doi timpi, combustibil parafina/2 motoare electrice Siemens-Schukert ce puteau genera fiecare cate 515 CP in imersiune (total, 1030 CP) la 600 rpm; doi arbori port-elice; viteza maxima: 28,90 km/h navigand la suprafata/19,80 km/h navigand in imersiune; autonomie: 4500 km la viteza de 16-17 km/h navigand la suprafata/90 km la viteza de 9-10 km/h navigand in imersiune; adancime maxima de scufundare 50 m; submarinul dispunea de o barca de salvare; echipaj 4 ofiteri si 25 marinari; armament: 4 torpile calibrul 450 mm, doua prova si doua pupa, rezerva interna 6 torpile/un tun “3,7 cm Hotchkiss” (in 1914), ulterior, din anul 1915, adaugandu-se si un tun “5 cm SK/L 40”, rezerva interna 300 de proiectile.

Nava este creditata cu scufundarea sau capturarea a 14 nave insumand 23796 de tone, dupa cum urmeaza: Dulwich –15 februarie 1915, cargou de 3289 de tone sub pavilion britanic scufundat in Canalul Englez la 30 km nord de Cap Antifer, doi membri ai echipajului navei si-au pierdut viata; Ville de Lille –15/16 februarie 1915, nava costiera, probabil un pescador de 997 de tone, sub pavilion francez, abandonat de catre echipaj si scufundat in Canalul Englez la Le Havre; Dinorah –18 februarie 1915, nava costiera, probabil un pescador de 4208 tone sub pavilion francez, abandonat de catre echipaj si avariat/scufundat in Canalul Englez, probabil la Le Havre; Belridge –19 februarie 1915, probabil un trauler de 7020 tone sub pavilion danez, abandonat de catre echipaj si avariat/scufundat in Canalul Englez; M.Roosval –26 mai 1915, un barcaz de 309 tone sub pavilion suedez, abandonat de catre echipaj si scufundat in Marea Nordului la est de Insulele Shetland, doi membrii ai echipajului pierzandu-si viata, restul fiind salvati de traulerul olandez, “Tres Fratres”; Betty –26 mai 1915, un cargou de 2109 tone sub pavilion danez, abandonat de catre echipaj si scufundat in Marea Nordului la 244 km est de Longstone Lighthouse, cei 22 de membrii ai echipajului fiind salvati de SS Waldemarand sub pavilion suedez; Mars –28 mai 1915, o corabie de 251 tone sub pavilion rus, abandonat de catre echipaj si scufundat in Marea Nordului la 74 km est de Insulele Shetland; Soborg –30 mai 1915, un cargou de 2108 tone sub pavilion danez, torpilat si scufundat in Marea Nordului la 74 km nord-est de gura de varsare a River Tyne, echipajul s-a salvat; Thorvaldsen –20 septembrie 1915, un cargou de 1220 tone sub pavilion danez, torpilat si scufundat in Stramtoarea Skagerrak la 63 km vest de Hanshtolm, echipajul s-a salvat; Ellen Benzon –26 septembrie 1915, un scooner de 143 tone sub pavilion danez, torpilat si scufundat in Marea Nordului, echipajul s-a salvat; Flora –29 septembrie 1915, un scooner de 184 tone sub pavilion norvegian, oprit si scufundat in Marea Nordului la 65 km nord-vest de Lindesnes, echipajul s-a salva abandonand nava; Actie –29 septembrie 1915, un barcaz de 562 tone sub pavilion norvegian, oprit si scufundat in Marea Nordului la 37 km sud-vest de Lindesnes, echipajul s-a salva abandonand nava; Florida –30 septembrie 1915, o barja de 558 tone sub pavilion norvegian, oprita si scufundata in Marea Nordului la 74 km de Lindesnes, echipajul s-a salva abandonand nava; Pallas –1 octombrie 1915, un barcaz de 838 tone sub pavilion suedez, capturata in Marea Nordului (probabil).

SM U-17, doua nave construite pe santierul Kaiserliche Werft din Danzig (U-17/18). U-17 avea urmatoarele caracteristici: comandat pe data de 1 octombrie 1910/lansat la apa pe data de 16 aprilie 1912/intrat in dotarea KM pe data de 3 noiembrie 1912; werk 11; pret de cost 233000 marci aur (Goldmark); coca dubla; greutate: la suprafata 622 tone/in imersiune 762 tone; lungime: totala 62,35 m; diametrul: total 6 m; pescaj 3,40 m; inaltime 7,30 m; motorizare: 4 motoare tip Korting, 8 cilindri, doi timpi, combustibil parafina, fiecare motor generand 1400 CP la suprafata (total, 5600 CP) la 550 rpm/2 motoare electrice AEG ce puteau genera fiecare cate 1100 CP in imersiune (total, 2200 CP) la 425 rpm; doi arbori port-elice; viteza maxima: 27,60 km/h navigand la suprafata/17,60 km/h navigand in imersiune; autonomie: 12400 km la viteza de 14-15 km/h navigand la suprafata/139 km la viteza de 9-10 km/h navigand in imersiune; adancime maxima de scufundare 50 m; submarinul dispunea de o barca de salvare; echipaj 4 ofiteri si 25 marinari; armament: 4 torpile calibrul 450 mm, doua prova si doua pupa, rezerva interna 6 torpile/un tun “3,7 cm Hotchkiss”/un tun “5 cm SK/L 40”; scoasa din uz pe data de 27 ianuarie 1919, vanduta si casata la Kiel, coca de presiune fiind revanduta lui Stinnes si casata la Hamburg pe data de 3 februarie 1920. Nava a facut parte din Flota Marii Baltice, in cadrul II Flotilla, a avut 4 patrule si doi comandanti, fiind creditata cu 12 nave scufundate insumand 16550 de tone, si una capturata insumand 3538 de tone:

–Oberleutnant zur See Johannes Feldkirchener, intre 1 august 1914-7 martie 1915. Ulterior, din data de 16 aprilie 1915, a fost inaintat la gradul de Kapitanleutnant, fiind decorat cu Crucea de Fier Clasa I/II si Crucea Oldenburg/Friedrich August. A mai comandat pe UC-25 (intre 28 iunie 1916-17 iulie 1917), U-72 (intre 18 iulie 1917-5 noiembrie 1917) si U-47 (intre 28 august 1917-29 octombrie 1917). Are in palmares: 14 nave scufundate cu un total de 10608 tone; 3 nave de razboi cu un total de 2201 tone; 3 nave avariate cu un total de 14113 tone; 2 nave de razboi avariate cu un total de 6500 de tone. Printre victimele sale se numara: SS Glitra -20 octombrie 1914, un cargou de 866 de tone sub pavilion britanic, capturat, verificat/inspectat si scufundat prin deschiderea valvelor in largul coastelor Norvegiei, la 26 km sud-vest de Skudenes, echipajul s-a salvat. Nava era incarcata cu carbune, minereu de fier si ulei, naviga dinspre Grangemouth/Anglia spre Stavanger/Norvegia, si este prima nava comerciala britanica scufundata de catre un submarin german in WW I. Submarinul a fost surprins in actiune de catre vedeta-torpiloare norvegiana, HNoMS Hai, insa astia n-au intervenit fiindca erau neutri, lasand U-17 sa paraseasca zona si-apoi luand la remorca barcile de salvare de pe Glitra si ducandu-le intr-un golf aflat la sud-vest de portul norvegian Skudeneshavn; SS Amiral Ganteaume -26 octombrie 1914, feribot de 4590 de tone sub pavilion francez, atacat fara avertisment si avariat in Stramtoarea Dover, 40 de oameni pierzandu-si viata (inclusiv 5 soldati belgieni) dintre cele 2000-2500 de suflete aflate la bord, mare parte dintre acestia fiind refugiati belgieni. Acest atac al U-17 este considerat a fi primul din WW I asupra unei nave civile fara avertisment prealabil;

–Kapitanleutnant Hans Walther (ridicat la acest grad din data de 22 martie 1914, decorat cu Crucea de Fier Clasa I/II, Ordinul Clasa Regala de Hohenzollern si Ordinul Pour le Merite. A fost comandant si pe U-52 in perioada 8 mai 1916-18 septembrie 1917, fiind considerat unul dintre asii Marinei Imperiale), intre 8 martie 1915-9 ianuarie 1916 (dupa aceasta data, submarinul a trecut la Flota de Formare, fiind utilizat ca nava-scoala). Are in palmares scufundarea a 40 de nave cu un tonaj total de 85112 tone, 2 nave de razboi insumand 18150 de tone (cu U-52, fiind vorba despre: crucisatorul usor britanic, HMS Nottingham de 5440 de tone, Clasa Town, pe data de 19 august 1916 in Marea Nordului/cuirasatul francez Suffren de 12750 de tone pe data de 20 niembrie 1915 in largul coastelor portugheze. A scufundat si submarinul britanic HMS C-34 din Clasa C, 290 tone la suprafata/330 tone in imersiune, in Insulele Shetland pe data de 21 iulie 1917), 3 nave avariate insumand 12201 tone, o nava de razboi avariata de 1250 de tone si 2 nave capturate si luate ca premiu, insumand 4956 de tone. Are in palmares scufundarea urmatoarelor nave: Cocos -12 iunie 1915, un scooner de 85 de tone sub pavilion norvegian, oprit, verificat si scufundat in Marea Nordului, echipajul s-a salvat; SS Desabla -12 iunie 1915, un petrolier de 6047 tone sub pavilion britanic, torpilat si scufundat in Marea Nordului la 40-65 km de Montrose/Scotia, echipajul s-a salvat; Ailsa –18 iunie 1815, vas costier de 876 tone sub pavilion britanic, capturat si-apoi scufundat in Marea Nordului la 22 km sud de Arbroath, echipajul s-a salvat; Glenravel -8 august 1915, cargou sub pavilion britanic de 1082 tone, scufundat in Marea Nordului la 46 km nord de Kinnaird Head, echipajul s-a salvat; Malmland -8 august 1915, cargou sub pavilion suedez de 3676 tone, scufundat in Marea Nordului la 3,7 km est de Rattray Head, echipajul s-a salvat; Utopia -10 august 1915, cargou costier sub pavilion britanic de 155 de tone, scufundat in Marea Nordului la 28 km est de St.Abbs Head, echipajul s-a salvat; Gloria -14 august 1915, trauler sub pavilion britanic de 130 tone, scufundat in Marea Nordului la 105 km est de Aberdeen, echipajul s-a salvat; Gotaland -15 august 1915, cargou/trauler sub pavilion suedez de 3538 tone, capturat ca premiu in Marea Nordului, echipajul s-a salvat; Marie -15 august 1915, scooner sub pavilion danez de 158 tone, scufundat in Marea Nordului la 40 km de Kinnaird Head, echipajul s-a salvat; Romulus -16 august 1915, probabil un scooner sub pavilion norvegian de 819 tone, scufundat in Marea Nordului, echipajul s-a salvat; Tello -16 august 1915, probabil un cargou/trauler sub pavilion norvegian de 1218 tone, scufundat in Marea Nordului, echipajul s-a salvat; Rumina -24 octombrie 1915, cargou sub pavilion suedez de 1418 tone, capturat ca premiu in Marea Baltica, insa avea sa se scufunde in drum spre portul Libau, estul Prusiei, in urma lovirii unei mine, 6 membri ai echipajului si-au pierdut viata.

U-18 era identic cu U-17 si apartinea aceleiasi clase, nava fiind comandata pe data de 6 mai 1910, lansata la apa pe 27 octombrie 1910 si intrata in dotarea KM pe data de 17 noiembrie 1912. A fost sub comanda Kapitanleutnant von Henning, si-avea sa fie capturata de catre britanici pe data de 22/23 noiembrie 1914, aceasta nava facand parte dintr-o formatie de cel putin trei submarine germane ce operau in jurul Insulei Orkney (pe-acolo se mai aflau U-16 si U-22), chestie cunoscuta Amiralitatii insulare.

Ca urmare, navele din baza de la Scapa Flow au fost trimise, pentru siguranta, in porturi de pe coasta de est a Scotiei, mutare nedetectata de catre submarinele germane (se pare ca la baza deciziei Amiralitatii britanice a stat scufundarea la Fair Isle a submarinului U-15 in august 1914, demonstrand tuturor ca KM viza marea baza navala britanica. Pana atunci, strategii Amiralitatii nu credeau ca submarinele germane se puteau aventura atat de departe in Marea Nordului. Mai mult decat atat, un cart de veghe de pe o nava de patrulare britanica a raportat c-a observat siajul unui periscop in zona Scapa Flow, septembrie 1914, ceea ce-a declansat focul de pe puntea marilor nave si iesirea lor in mare graba din port, insa atunci submarinele germane nu se-aflau in zona. Convinsi ca amenintarea este iminenta, britanicii au considerat ca navele nu-s in siguranta, decizand relocarea lor).

SM UB-45 similar U -18

La 14 noiembrie 1914, submarinul U-18 a plecat de la baza sa din Heligoland in patrula in jurul Insulelor Orkney. In noaptea de 22 noiembrie 1914, aflat la SE de Insule, Kapitanleutnant von Henning a observat prin periscop farul de la Scapa Flow tragand concluzia eronata ca marile cuirasate si crucisatoare britanice stateau cuminti in rada, la ancora, decizand un atac. Apropiindu-se cu nava de Pentland Firth, germanii au fost surprinsi sa vada farul Pentland Skerries luminand, insa ei nu stiau ca britanicii au facut acest lucru in mod voit pentru a usura evacuarea Flotei din baza. Scufundand nava, germanii au patruns dincolo de plasele de siguranta profitand de faptul ca acestea erau deschise in vederea trecerii unei nave. Odata intrat in rada si ridicand periscopul, von Henning a constatat dezamagit ca prada ii scapase, insa n-avea ce face decat sa-ncerce a pleca in acelasi mod. Dar norocul n-a mai fost de partea germanilor, in jurul orei 23.20 periscopul a fost observat de pe puntea vasului de deservire a plasei de siguranta “Tokio”, dandu-se alarma.

Fiind nevoit sa navigheze cu periscopul sus pentru a iesi din rada portului, U-18 a fost pana la urma reperat de catre vanatorul de mine “No.96” (traulerul “Dorothy Gray”, rechizitionat pentru razboi, nava fiind inmatriculata la Aberdeen) in jurul orei 00.10, care l-a pintenat avariindu-i periscopul si tancurile de balast exterioare. Cu submarinul orb, von Henning a incercat sa forteze iesirea insa nava pierdu-se flotabilitatea lovindu-se violent de fund, socul loviturii a facut ca nava sa iasa violent la suprafata, adancimea fiind mica in acea zona. Odata iesit la suprafata, von Henning s-a scufundat din nou, insa si-a dat seama c-a pierdut lupta, submarinul punandu-se pe fund la aproximativ 23 m adancime. Cu submarinul grav avariat si un incendiu izbucnit in sala bateriilor, riscand sa nu-l mai poata ridica la suprafata, comandantul a ordonat iesirea din imersiune, ceea ce s-a si facut cu eforturi substantiale. Ajuns la suprafata, cei 25 de marinari au iesit pe punte radicand steagul alb si tragand cu pistolul de iluminare in aer pentru a putea fi localizati. Avea sa fie reperat de marinarul de cart de pe HMS Garry, un distrugator, pe nume Brough Ness, acesta dand alarma.

Un ofiter l-a interpelat, neincrezator, daca stie sa faca diferenta dintre o balena si un submarin, marinarul raspunzandu-i, citez: “Ei bine, in acest caz este o balena care a luat 25 de oameni pe spate”. Doua distrugatoare au pornit spre U-18, si-anume HMS Erne (Palmer Type River Class, 620 de tone) si HMS Garry (Clasa River, 660 de tone), insa pana au ajuns la el acesta s-a scufundat, 3 ofiteri si 23 de marinari fiind pescuiti din apa de catre HMS Garry, un singur marinar german s-a inecat. Scufundarea lui U-18 in interiorul bazei a fost tinuta secreta de catre britanici in speranta ca germanii vor considera ca apararea bazei de la Scapa Flow este infailibila, submarinul esuand in incercarea de a o penetra cand, de fapt, abia peste 9 luni toate lucrarile de amenajare si siguranta au fost finalizate.

U-19 in 1914, Kiel, al treilea submarin din stanga, in primul rand

SM U-19, patru nave construite pe santierul Kaiserliche Werft din Danzig (U-19/20/21/22), aceasta clasa de submarine fiind prima din dotarea KM dotata cu motoare Diesel si torpile de calibrul 500 mm. U-19 avea urmatoarele caracteristici: comandat pe data de 25 noiembrie 1910/lansat la apa pe data de 20 octombrie 1911/intrat in dotarea KM pe data de 6 iulie 1913; werk 13; pret de cost 245000 marci aur (Goldmark); coca dubla; greutate: la suprafata 720 tone/in imersiune 923 tone; lungime: totala 64,15 m; diametrul: total 6,10 m; pescaj 3,58 m; inaltime 7,30 m; motorizare: 2 motoare Diesel MAN, 8 cilindri, doi timpi, fiecare motor generand 1700 CP la suprafata (total, 3400 CP)/2 motoare electrice AEG ce puteau genera fiecare cate 1200 CP in imersiune (total, 2400 CP) la 320 rpm; doi arbori port-elice; viteza maxima: 28,50 km/h navigand la suprafata/17,60 km/h navigand in imersiune; autonomie: 11200-18000 km la viteza de 14-15 km/h navigand la suprafata/92-150 km la viteza de 9-10 km/h navigand in imersiune; adancime maxima de scufundare 50 m; submarinul dispunea de o barca de salvare; echipaj 4 ofiteri si 31 marinari; armament: 4 torpile calibrul 500 mm, doua prova si doua pupa, rezerva interna 6 torpile/un tun calibrul 88 mm, “8,8 cm SK L/30” (posibil 2 din anul 1916)/un tun calibrul 105 mm, “10,5 cm SK/L 45” (din anul 1917)/un tun calibrul 37 cm, “3,7 cm Hotchkiss”; nava s-a predat britanicilor pe data de 24 noiembrie 1918 fiind casata la Blythe in perioada 1919-1920. Submarinul a avut 4 patrule si-a scufundat 46 de nave insumand 64816 tone, sub comanda a 5 capitani: Constantin Kolbe; Raimund Weisbach; Johannes Spiess; Heinrich Koch; Hans Albrecht Liebeskind. Nava a facut parte din III Flotille.

U 21

Motoarele Diesel pentru submarine au inceput sa inlocuiasca motoarele tip Korting incepand din anul 1912 (cel putin in cadrul Kaiserliche Marine), initial acestea au fost in doi timpi. Primele doua motoare Diesel germane au ajuns la Marina Tarista, acestea avand 400 CP/295 kW, 350 rpm, 285 mm diametrul cilindrului. Abia din anul 1914 au aparut motoare in patru timpi, dezvoltate la cererea Marinei, motorul de test dezvoltand 60 CP/44 kW. Ulterior au urmat motoare cu sase cilindri, ce dezvoltau 150/290/450/530/1200 CP (880 kW, incepand din anul 1917).

Au dezvoltat si motoare în patru timpi de 1800 CP/1325 kW, insa acestea n-au apucat sa intre in uz datorita Armistitiului. Motoare Diesel au fost dezvoltate de catre firma MAN/Maschinenfabrik Augsburg-Nurnberg sub conducerea lui Heinrich von Buz, director general al firmei pana in anul 1913. Primul lor motor a derivat dintr-un motor destinat automobilelor, insa acesta era prea lent si n-a suscitat interesul Marinei. Prin urmare, MAN a decis realizarea unui nou motor din fonduri proprii, mai usor si mai puternic. Acesta a fost numit SM 4×280/300, in patru cilindri, diametrul cilindrului 280/300 mm, 140 CP/103 kW la 400 rpm, greutatea fiind de 210 kg/CP. Prima comanda a Kaiserliche Marine pentru un astfel de motor avea sa vina pe data de 16 iunie 1903, acesta fiind livrat un an mai tarziu pe data de 15 octombrie 1904 santierului naval Kaiserliche Werft din Kiel.

Firmele MAN si Krupp/Friedrich Krupp Germania Werft au decis in 1904 sa colaboreze la realizarea unui motor Diesel in patru timpi pentru submarine, rezultand un motor de 200 CP pe care Marina nu la acceptat, Flota Imperiala solicitand motoare mai puternice. In anul 1905, MAN a dezvoltat, fara Krupp, un motor in patru timpi capabil sa genereze 200 CP/147 kW la 400 rpm, din otel turnat, racit cu ulei, numit SM 4×360. Astfel de motoare au fost instalate pentru prima data pe submarinele franceze, Circe si Calypso, raportul putere-greutate fiind de 33 kg/CP. Au urmat inca 4 motoare revizuite, toate livrate Frantei, insa MAN a reusit sa atraga si interesul Kaiserliche Marine. A fost realizat si un motor cu sase cilindri, 850 CP, raport putere-greutate 26 kg/CP, 400 mm diametrul pistonului, consum de combustibil 192 g/CP pe ora, motorul fiind realizat cel mai proba bil in anul 1910. Sapte astfel de motoare au fost comandate de catre Kaiserliche Marine, acestea fiind instalate pe U-19/20/21 in perioada 1912-1913. Firma MAN a proiectat noi motoare Diesel pe timpul WW I, cel mai puternic motor realizat avand 10 cilindri, 2000 CP, acesta aparand in anul 1917. Per total, pana in anul 1918, MAN au produs 560 de motoare Diesel pentru submarine, insumand peste 500000 CP.

Si firma Krupp a proiectat si construit motoare Diesel pentru submarine, primul fiind un motor de test realizat in anul 1907, 300 CP, patru cilindri, patru timpi, cel mai probabil dupa documentatie MAN. Germania Werft din Kiel a construit motoare Diesel pentru submarine, marea lor majoritate in doi timpi, primul fiind finalizat in anul 1911, avea 6 cilindri cu diametrul de 350 mm, 850 CP la 450 rpm, raport putere-greutate 23,60 kg/CP, opt astfel de motoare fiind instalate pe submarine germane in anul 1914. Marina Tarista a comandat si ea sase exemplare in anul 1912, acestea avand 1150 CP, insa din cauza izbucnirii WW I ele au ajuns pe submarine germane, cel mai probabil fiind vorba despre U-63/64/65. Urmatoarea generatie de motoare Diesel Krupp in doi timpi a avut 1650 CP, acestea fiind cele mai mari astfel de motoare construite vreodata. Si acesta a fost comandat de Rusia, insa n-a fost niciodata livrat ajungand pe U-139. Germania Werft din Kiel a construit si motoare Diesel in patru timpi, cu puteri cuprinse intre 450-1700 CP.

Au existat si alti producatori de motoare Diesel pentru submarine, precum Daimler Benz&Cie, Linke-Hofmann/Junkers, Deutz, MWM, Gorlitz si AEG, Blohm&Voss, Vulcan, AG Weser si BBC.

Kaiserliche Marine avea propriile abrevieri pentru diferitele tipuri de motoare in uz, iata care erau acestea: PM-Petrolmotor/DM-Dieselmotor/DG-Diesel Generator/EM-Electric Motor.

Inainte insa de a merge mai departe este util a vedea si abrevierile folosite de catre Kaiserliche Marine la denumirea tunurilor utilizate pe nave si submarine:

– L/Lange/Lungime teava tun (spre exemplu, 8,8 cm L/30=264 cm. Alte surse mentioneaza L/30=30 calibre, foarte probabil sa fie asa);

-U/Ubootslafette/Tun pe afet pentru submarine;

– UK/Unterseebootskanone/Tun pe puntea submarinelor;

-Utof/Unterseeboots und Torpedoboots-Flak/Tun montat pe nave submarine si torpiloare;

-S.K./Schiffkanone (Schnelladekanone)/Tun naval cu tragere rapida;

-M.P.L./Mittelpivotlafette/Tun montat pe suport pivotant central.

8,8 cm SK L/30 a fost un tun naval produs in perioada 1892-1945 de catre firma Krupp. El a fost proiectat in perioada 1890-1892 si a fost utilizat inclusiv de catre Marina celui de-al III-lea Reich. Tunul a avut mai multe variante, SK L30 si Ubts L/30, fiind utilizat si in trageri AA. S-a aflat in dotarea urmatoarelor clase de nave:

–cuirasate din clasele Kaiser Friedrich III (5 unitati construite in perioada 1895-1901. SMS Kaiser Friedrich III –Santierul Naval din Wilhelmshaven, perioada martie 1895-octombrie 1898, cost 21472000 marci; SMS Kaiser Friedrich II –Santierul Naval din Wilhelmshaven, perioada octombrie 1896-februarie 1900, cost 20387000 marci; SMS Kaiser Wilhelm der Grosse –Santierul Naval din Kiel, perioada ianuarie 1898-mai 1901, cost 20254000 marci; SMS Kaiser Karl der Grosse –Santierul Naval Blohm&Voss din Hamburg, perioada septembrie 1898-februarie 1902, cost 20385000 marci; SMS Kaiser Barbarossa–Santierul Naval Schichau din Danzig, perioada august 1898-iunie 1901, cost 20301000 marci. Cuirasatele aveau deplasament de 12991-13000 de tone, 4 tunuri de calibrul 240 mm/18 de calibrul 150 mm/12 de 88 mm/6 tuburi lanstorpila de calibrul450 mm) si Wittelsbach (5 unitati construite in perioada 1899-1903. SMS Wettin –Santierul Naval Schichau din Danzig, perioada iunie 1901-octombrie 1902, cost 22597000 marci; SMS Zahringen –Santierul Naval Germaniawerft din Kiel, perioada iunie 1901-octombrie 1902, cost 22795000 marci; SMS Schwaben –Santierul Naval din Wilhelmshaven, perioada august 1901-aprilie 1904, cost 21678000 marci; SMS Mecklenburg –Santierul Naval Vulcan din Stettin, perioada noiembrie 1901-iunie 1903, cost 20385000 marci; SMS Wittelsbach–Santierul Naval din Wilhelmshaven, perioada iulie 1900-octombrie 1902, cost 22740000 marci. Cuirasatele aveau deplasament de 12798 de tone, 4 tunuri de calibrul 240 mm/18 de calibrul 150 mm/12 de 88 mm/6 tuburi lanstorpila de calibrul 450 mm);

–crucisatoare din clasa: SMS Kaiserin Augusta (o singura nava construita in perioada 1890-1892 la Santierul Naval Germaniawerft din Kiel, pret de cost 8697000 marci. Nava a fost primul crucisator german fara catarge, si primul care a avut 3 axe port-elice. Nava avea deplasamentul de 6964 de tone, 4 tunuri de calibrul 150 mm, 8 de 105 mm, 8 de 88 mm,4 mitraliere, 5 tuburi lanstorpila de calibrul 350 mm); SMS Victoria Louise (5 unitati construite in perioada 1896-1899. SMS Victoria Louise, SMS Hertha, SMS Freya, SMS Vineta si SMS Hansa. Navele aveau deplasament de 7155 de tone,2 tunuri de 210 mm, 8 tunuri de 150 mm, 10 de 88 mm,3 tuburi lanstorpila de calibrul 450 mm); SMS Furst Bismarck (o singura nava construita in perioada 1896-1900 la Santierul Naval Kaiserlichewerft din Kiel. Nava avea deplasamentul de 11461 tone, 4 tunuri de calibrul 240 mm,12 de 150 mm, 10 de 88 mm,6 tuburi lanstorpila de calibrul 450 mm); SMS Prinz Heinrich (o singura nava din 14 planificate, construita la Kiel in perioada 1898-1902, nava costand 16588000 marci. Nava avea 9806 tone, 415 m lungime, 2 tunuri de calibrul 240 mm,10 de 150 mm, 10 de 88 mm,4 tuburi lanstorpila de calibrul 450 mm);

–canoniere din clasa: Iltis (6 unitati construite in perioada 1897-1903 la Danzig, SMS Eber, SMS Iltis, SMS Jaguar, SMS Tiger, SMS Luchs si SMS Panther. Navele aveau 1193 tone, 67 m lungime, 2 tunuri de 150 mm, 6 tunuri de 37 mm); Tsingtau (2 unitati construite in perioada 1902-1904, SMS Tsingtau si SMS Vaterland);

–submarine: UB-30-47; UB-48; UC-16;UC-80; UB-18 (rearmat); UB-21-25 (rearmate).

8,8 cm SK L/30 a avut urmatoarele caracteristici: ghintuit, proiectat cel mai probabil in 1890; in serviciu intre anii 1892-1945; greutate tun: 8,8 cm SL L/30, 640-644 kg/8,8 cm Tbts KL/30 -490 kg/8,8 cm Ubts KL/30 -492 kg/8,8 cm Ubts+Tbts Flak L/30 -634 kg; lungime tun 2,61 m; lungime teava 2,38 m; calibrul 88 cm; lungimea ghinturilor 1,97 m; rata de foc probabila, 15 proiectile/minut; greutate proiectile: L 2.60 C83 -6,68 kg/L 2.60 C83/88 -6,81 kg/SAP L 2.80 C01 -7,04 kg/HE L3.80 C07 -9,80 kg/HE L3.70 C07 -9,65 kg/SAP L3.70 C07 -9,98 kg; greutate incarcatura de azvarlire HE C07 -1,42 kg; lungime proiectil C07 -66,10 cm; viteza initiala a proiectilului cuprinsa intre 590-616 m/s, posibil si mai mult. Proiectilele erau produse, cel mai probabil, de catre Patronenfabrik din Karlsruhe; rezerva interna de proiectile: UB 30-47, 116 unitati/UB-48, 160-192 de unitati/UC-16, 100-133 unitati/UC-80, 230 de unitati; raza maxima de actiune a tunului: la elevatie 20° cu proiectil HE C01, greutate de 7,04 kg, viteza initiala 616 m/s -6890 m/ la elevatie 20° si viteza initiala a proiectilului de 670 m/s -7300 m/ la elevatie 20° cu proiectil HE C07, greutate de 9,80 kg -7300 m/ la elevatie 30°, maxima la varianta Ubts, cu proiectil HE C07, greutate de 9,80 kg -10500 m/ la elevatie 45° cu proiectil HE C07, greutate de 9,80 kg -11800 m; elevatie tun varianta: Ubts L, cuprinsa intre -10°/+30°/montat in turela C89, cuprinsa intre -10°/+20° (turela se regaseste pe toate navele de suprafata descrise anterior)

U-20 esuat la Vrist – Danemarca

U-20 a fost construit de catre Kaiserliche Werft din Danzig, Werk 14 (astazi Gdansk/Polonia), a fost comandat pe data de 25 noiembrie 1910, pus pe cala in 7 noiembrie 1911, lansat la apa pe 18 decembrie 1912, intrand in dotarea Kaiserliche Marine pe data de 5 august 1913 (iulie 1913 conform unor surse). Nava a facut parte din III Flotille in perioada 1 august 1914-4 noiembrie 1916, si a avut doi comandanti: Kptl. Otto Droscher, in perioada 5 august 1913-15 decembrie 1914; Kptl. Walther Schwieger, in perioada 16 decembrie 1914-4 noiembrie 1916. Nava a avut 7 patrule, fiind creditata cu scufundarea a 37 de nave insumand 145830 de tone, si cu avarierea altor doua, insumand 2643 de tone.

U-20, tunul de 88 – Muzeul din Thorsminde

Nava avea sa esueze din cauza cetii dense pe data de 4 noiembrie 1916 pe coasta daneza, la Vrist, in apropiere de Thorsminde, fiind distrusa de catre echipaj a doua zi prin detonarea unei torpile la prova. Pentru a putea detona in siguranta torpila, echipajul a trebuit sa indeparteze curiosii stransi sa vada „rechinul” esuat, n-au fost victime din randul acestora. In anul 1917, secretarul Marinei daneze a hotarat salvarea tuturor articolelor utile din epava U-20, recuperandu-se instrumente, tevi din cupru, materiale diverse si tunul de punte de calibrul 88 mm, toate acestea fiind duse la Cartierul General al Marinei Regale Daneze de la Holmen/Copenhaga. In anul 1925, din motive de siguranta, epava a fost distrusa cu ajutorul a 600 kg de explozibil din ordinul secretarului Marinei. Tunul de 88 poate fi vazut si astazi la Muzeul Naval din Thorsminde.

U 20 este submarinul care pe data de 7 mai 1915 a scufundat pachebotul RMS Lusitania, generand un imens scandal intre Berlin si Washington. In acea vreme germanii au sustinut ca Lusitania era o tinta legitima fiind incarcata cu materiale de razboi destinate Marii Britanii.

Atat guvernul american cat si cel britanic au negat vehement aceasta acuzatie, sustinand ca nava a fost scufundata de barbarismul german…

Doar ca mai aproape de zilele noastre s-a dovedit fara putinta de tagada ca intradevar pachebotul transporta o cantitate semnificativa de explozibil catre Anglia…

Submarinele germane in Primul Razboi Mondial

Episodul LXXXVI – Comerciale

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.deutsches-museum.de/en/collections/…/u1…

www.navypedia.org/…/germany/ger_ss_u1.htm

www.heiszwolf.com/subs/plans/plans.html

www.uboat.net/history/wwi/

www.uboat.net

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin..

www.pinterest.com/…/ww1-german-u-boat-war…

www.scarboroughsmaritimeheritage.org.uk/me…

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin…