Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaizerului – Comerciale

Partea I – Episodul LXXXVI

In articolul de fata continuam calatoria la bordul submarinelor Kaiserliche Marine, de aceasta data la bordul unor nave deosebite, “cargourile submarine”, Deutschland si Bremen.

Ideea unor astfel de nave a aparut din necesitate, porturile si navele germane aflandu-se sub blocada Antantei, cu deosebire Royal Navy, astfel ca aprovizionarea constanta cu alimente de baza necesare populatiei si cu materii prime vitale industriei germane, materii prime fara de care sustinerea efortului de razboi nu se putea realiza, devenise deficitara. Blocada totala impusa pe data de 22 martie 1915 incepe sa-si faca simtita efectele de la sfarsitul anului 1916, populatia incepand sa cunoasca cea mai urata fata a razboiului pentru civili, frigul, foametea si bolile. Alimentele de baza, carbunele, petrolul, chiar si textilele necesare confectionarii hainelor incepusera sa devina un lux, acestea fiind din ce in ce mai greu de gasit.

Piata neagra era in floare, multi imbogatindu-se pe spinarea bietilor nenorociti, asa cum se-ntampla dintotdeauna in astfel de situatii. Si de parca razboiul, piata neagra si blocada nu erau destul, iarna 1916-1917 a fost deosebit de crancena, populatia civila incercand sa supravietuiasca si sa se descurce cat de bine putea. Spre exemplu, napii au ajuns aliment de baza inlocuind cartofii; incaltamintea din piele, extrem de greu de gasit, totul mergand spre nevoile armatei, a fost inlocuita cu saboti din lemn; sapunul era o raritate, ca si apa calda dealtfel. Un alt exemplu elocvent al penuriei din Germania este “inventarea” de catre nimeni altul decat viitorul Cancelar al Germaniei Federale, Konrad Adenauer, pe-atunci primar al Kolnului, a “carnatului vegetarian” (cine-i vegetarian stie despre ce vorbesc), in compozitia caruia intra soia, idee ce i-a venit pe cand facea paine in compozitia careia intra  faina de orez, orzul si malaiul (acesta provenea din Romania. Odata cu intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei, malaiul avea sa dispara si el de pe masa germanilor). Pornind de la aceasta paine “speciala”, Adenauer a creat si carnatii din soia, numiti “Friedenwurst” (Carnati de pace!?), insa n-a reusit sa-si breveteze patentul in Germania unde Biroul Imperial pentru Inventii considera carnatii din soia ca fiind carnati fara carne, ceea ce era o enormitate de netolerat fata de aceasta specialitate culinara traditionala. Avea insa sa aiba recunoasterea patentului sau, a carnatilor din soia, tocmai de unde nu s-ar fi asteptat, din Anglia, dusmanul tarii sale, regele George al V-lea, brevetandu-l pe data de 26 iunie 1918.

 Bremen, submarin type U-151

Bineanteles ca pentru toata aceasta situatie propaganda germana avea doar un singur vinovat, Anglia si Royal Navy, Antanta si toata lumea, insa uitau sa mentioneze principalul vinovat, ei insasi, Germania si Kaiserul. Oricum, propaganda n-avea sa mai prinda mult la marea masa a populatiei, nemultumirile acesteia accentuandu-se odata cu razboiul si lipsurile, moralul si increderea in conducatori si victorie scazand drastic la inceputul lui 1917. La toate acestea se adaugau efectele catastrofale ale blocadei maritime asupra industriei germane si, implicit, asupra efortului de razboi. O decadere rapida si profunda a “marii” Germanii care, in 1914, la izbucnirea “Marelui Razboi”, era considerata cea mai mare putere militara a Europei (Austro-Ungaria era un colos cu picioare de lut macinat de framantari interne pe tot cuprinsul imperiului, avand o armata mediocra din toate punctele de vedere. Rusia, si-aceasta un colos cu picioare de lut, depasita cu mult de catre Germania si nu numai in ceea ce priveste industrializarea si productia de tehnica militara, basca nivelul scazut de instruire al trupelor, insa capabila sa mobilizeze milioane de oameni in caz de bum-bum. Marea Britanie, un imperiu colonial ce atragea resurse importante, avand o Marina respectabila si deosebit de puternica, o armata profesionista formata din 386000 de militari si o industrie pe masura –sa nu uitam ca industrializarea insularilor s-a facut cu mult inaintea celorlalti beligeranti, Marea Britanie fiind, la acel moment, cea mai industrializata natiune din lume –era cam singurul stat capabil sa se opuna pretentiilor germane. Franta inca isi lingea ranile dupa dezastruoasa infrangere suferita in razboiul franco-prusac din 1870-1871, armia galica nefiind pe deplin pregatita, instruita si dotata corespunzator pentru a face fata tavalugului german).

Si, ca sa ne facem o parere despre industrializare, efort de razboi, productie, suprafata coloniilor detinute (de-aici venind resurse si materii prime vitale,inclusiv pentru productia de razboi, minereuri, cauciuc, etc. Marea Britanie era cea mai “fericita” din acest punct de vedere, fiind cel mai mare stat posesor de colonii la acea vreme),situatia fortelor navale ale beligerantilor la izbucnirea WW I, precum si aspecte economico-militare, consider ca este necesar sa ne intoarcem in timp pentru a vedea de unde-au pornit si cum se prezentau beligerantii la inceputul Marii Conflagratii, vizand bineanteles, Germania:

–productia economica mondiala: anul 1870 –locul 1, Anglia/locul 2, SUA/locul 3,Franta/locul 4, Germania; anul 1880 – locul 1, Anglia/locul 2, SUA/locul 3, Germania/locul 4, Franta; anul 1890 – locul 1, SUA/locul 2, Anglia/locul 3, Germania/locul 4, Franta; perioada anilor 1900-1913 – locul 1, SUA/locul 2, Germania/locul 3, Anglia/locul 4, Franta;

–suprafata totala a coloniilor detinute, masurata aici in milioane de kilometri patrati/kmp, de-aici provenind bogatii si resurse vitale: anul 1862 –Anglia, 11908526 kmp/Rusia, 19674956 kmp/Turcia, 4659858 kmp/SUA, 3883215 kmp/Franta, 1035524 kmp/Germania, 6213144 kmp/Austro-Ungaria, 61872559 kmp/Japonia, 3883215 kmp/Italia, 258881 kmp; anul 1888 – Anglia, 24075933 kmp/Rusia, 22263766 kmp/Turcia, 3365453 kmp/SUA, 9060835 kmp/Franta, 2847691 kmp/Germania, 1553286 kmp/Austro-Ungaria, 62390321 kmp/Japonia, 3883215 kmp/Italia, 2847691 kmp; anul 1912 – Anglia, 27959148 kmp/Rusia, 26405862 kmp/Turcia, 1812167 kmp/SUA, 9578597 kmp/Franta, 12426288 kmp/Germania, 3106572 kmp/Austro-Ungaria, 62390321 kmp/Japonia, 4142096 kmp/Italia, 1812167 kmp;

–procentele de crestere ale bugetelor militare in perioada 1888-1913: Germania, 154,70%; Anglia, 131,94%; Franta, 108,13%; Rusia, 208%;

–evolutia productiei de crucisatoare tip “dreadnoughts”: anul 1909 –Anglia, 8 unitati/Germania, 2 unitati/raport de 4-1 in favoarea Angliei; anul 1910 –Anglia, 10 unitati/Germania, 5 unitati/raport de 2-1 in favoarea Angliei; anul 1911 –Anglia, 14 unitati/Germania, 9 unitati/raport de 3-2 in favoarea Angliei; anul 1912 –Anglia, 20 unitati/Germania, 14 unitati/raport de 3-2 in favoarea Angliei; anul 1913 –Anglia, 25 unitati/Germania, 17 unitati/raport de 3-2 in favoarea Angliei; anul 1914 –Anglia, 32 unitati/Germania, 22 unitati/raport de 3-2 in favoarea Angliei; anul 1915 –Anglia, 35 unitati/Germania, 23 unitati/raport de 3-2 in favoarea Angliei; anul 1916 –Anglia, 43 unitati/Germania, 25 unitati/raport de 3,5-2 in favoarea Angliei; anul 1917 –Anglia, 44 unitati/Germania, 26 unitati/raport de 3,4-2 in favoarea Angliei;

–numarul navelor de lupta ale Puterilor Centrale si Antantei la izbucnirea WW I: Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria si Turcia) –cuirasate, 58 de unitati/crucisatoare, 54 de unitati/torpiloare, 222 de unitati/submarine, 56 de unitati/canoniere, 35 de unitati/total, 425 de unitati; Antanta (Anglia, Franta si Rusia) –cuirasate, 118 de unitati/crucisatoare, 144 de unitati/torpiloare, 507 unitati/submarine, 183 de unitati/canoniere, 67 de unitati/total, 1019 unitati. Raportul de forte era favorabil Antantei, clasificandu-se astfel: cuirasate 2-1/crucisatoare 2,6-1/torpiloare 2,3-1/submarine 3,3-1/canoniere 1,9-1/total 2,25-1;

–statele participante la WW I si data intrarii acestora in razboi: Austro-Ungaria, 28 iulie 1914/Serbia, 28 iulie 1914/Germania, 1 august 1914/Rusia, 1 august 1914/Turcia, 30 octombrie 1914/Franta, 3 august 1914/Bulgaria, 14 octombrie 1915/Belgia, 4 august 1914/Anglia, 4 august 1914/Muntenegru, 4 august 1914/Japonia, 23 august 1914/Italia, 24 mai 1915/Romania,14 august 1916/SUA, 4 decembrie 1917. Un conflict in care au fost mobilizati in perioada 28 iulie 1914-11 noiembrie 1918, peste 70 milioane de oameni, 15 milioane pierzandu-si viata , printre acestia numarandu-se si civili, inclusiv germani (conform statisticilor oficiale germane, 750000 de civili si-au pierdut viata datorita blocadei Antantei), rapusi de razboi, foamete, lipsuri si boli. Exista statistici care arata ca Germania a pierdut 15,10% din populatia masculina activa/Austro-Ungaria a pierdut 17,10% din populatia masculina activa/Franta a pierdut 10,50% din populatia masculina activa.

Oricum, la nivelul anului 1917, Kaiserliche Marine avea 25 de submarine bazate la Emden, 23 de submarine bazate la Ostend, 22 de submarine bazate la Pola (aici cooperau cu marina austro-ungara), 22 de submarine bazate la Wilhelmshaven, 9 submarine bazate la Libau si 3 submarine bazate la Constantinopol.

Revenind la Germania, aceasta avea nevoie de resurse importante pentru efortul de razboi (ca si ceilalti beligeranti dealtfel. Astazi, ca intotdeauna dealtfel, razboiul economic, acapararea/distrugerea resurselor si a unitatilor de productie, blocada si embargoul sunt modalitati des folosite de catre cei fortosi pentru a infrange vointa si determinarea celor…neascultatori. Toate acestea asezonate cu agenti de influenta, coruperea clasei conducatoare si coruptia generalizata, reprezinta cheia succesului. Pentru Natiune inseamna insa dezastru, pauperizare, migratie,etc.Din pacate,“reteta” a prins prea bine in Romania, consecintele administrarii le simtim, vedem si mirosim), iata care erau stocurile si necesarul:

–bumbac –rezerva se ridica inainte de izbucnirea razboiului la cantitatea de 430000 tone, aceasta provenind in mare parte din SUA. Aproximativ 300000 de tone erau necesare pentru producerea explozivilor, conform calculelor expertilor militari germani. Au fost efectuate importuri din tari neutre, insa au fost confiscate astfel de materiale din Belgia si nordul Frantei dupa izbucnirea conflictului, stocul ajungand la 700000 de tone, dintre acestea 30000 de tone proveneau din Turcia. Se pare ca pana la nivelul anului 1917 germanii utilizau in industria militara cel putin 180000 tone pe an, insa din anul 1916 au inceput sa inlocuiasca bumbacul cu pasta de lemn in fabricarea explozivilor. In cursul lui 1917 se manifesta deja criza bumbacului, fabricile reducandu-si productia chiar si cu 90% fata de anul 1914, folosindu-se, unde se putea, inlocuitori precum hartia. Germania avea, conform expertilor, nevoie de cel putin 130000 de tone de bumbac pentru productia de razboi la nivelul anului 1917, insa aceste cantitati nu existau nicicum, blocada Royal Navy dadea roade;

–cupru –inainte de WW I, Germania avea o rezerva interna de 220000 de tone, productia interna ridicandu-se la 40000 de tone. Cu pregatirile pentru razboi, la nivelul lui 1914 rezerva interna scazuse la 150000 de tone. In 1915 au reusit sa importe aproximativ 65000 de tone de cupru din trei tari neutre, insa datorita blocadei si a efortului de razboi, la inceputul lui 1916 rezerva scazuse la doar 30000 de tone, intentia de a importa alte 12000 de tone din cele trei tari neutre nematerializandu-se din cauza blocadei si a presiunilor exercitate de catre Marea Britanie asupra acestora. Cam pe-atunci germanii au confiscat de la sarbi 7000 de tone de cupru, insa situatia devenea disperata, astfel c-au fost nevoiti sa redeschida vechi mine, si sa le extinda pe cele aflate in exploatare. A fost o solutie buna, reusindu-se cresterea productiei in anul 1917 la 79000 de tone, insa a fost o crestere cu doar 10% fata de anul anterior, insuficient pentru sustinerea efortului de razboi. Ca urmare, au utilizat intens fier, zinc si aluminiu drept inlocuitori pentru cupru, cu rezultate nu intotdeauna bune. Interesant este, conform unor surse, ca Germania utiliza cuprul la nivelul anilor1910-1912, in proportie de 50% pentru realizarea instalatiilor electrice si de iluminat, 38% in industrie si doar 12% in productia militara;

–mangan –inainte de WW I, Germania dispunea de o rezerva interna de 671000 de tone, aceasta provenind din productia interna. Economistii germani considerau c-ar fi suficient pentru doi ani de razboi, insa la izbucnirea acestuia toti beligerantii considerau ca pleaca in excursie, la picnic, urmand a se intoarce cu totii intr-o luna, asa ca nici nu era nevoie de stocul existent, acesta fiind arhi-arhisuficient. Insa aveau sa se trezeasca rapid din visare si autosuficienta, productia de otel pentru nevoi militare scazand rapid rezerva cu 66%. Productia otelariilor germane a fluctuat de la an la an, populatia fiind implicata masiv in reciclare, astfel: 19000000 de tone in 1913/ 14400000 de tone in 1914/11700000 de tone in 1915/13200000 de tone in 1916/13100000 de tone in 1917/11800000 de tone in 1918. Se pare ca germanii stateau bine la rezerva/productia de plumb, conform surselor n-ar fi fost probleme cu acesta pe durata razboiului;

–staniu/cositor –Germania avea o rezerva de 15000 de tone inainte de izbucnirea WW I, aceasta provenind din colonii, precum Indiile de Est, dar si din Olanda. Insa rezerva s-a terminat pana la sfarsitul lui 1915, nu-i cert dac-au reusit sa importe de undeva, insa este cert faptul ca l-au inlocuit cu aluminiu;

–nichel –Germania avea inainte de razboi o rezerva de 2000 de tone, aceasta provenind din Canada si Noua Caledonie, productia interna fiind neglijabila. Pana la sfarsitul lui 1915 aceasta rezerva s-a epuizat, germanii incercand sa o inlocuiasca cu otel, bronz, fier cu continut mare de mangan si siliciu, rezultatele nefiind pe masura asteptarilor. Mai mult decat atat, toate monezile din nichel batute inainte de razboi au fost retrase/confiscate si inlocuite cu unele similare din zinc, in 1918 se pare ca nu mai exista masa monetara batuta in nichel;

–platina –Germania avea inainte de WW I o rezerva interna de 2 tone, aceasta provenind din Rusia. Nu se stie cat i-a tinut, insa toate stocurile populatiei, insemnand bijuterii, ceasuri, etc au fost rechizitionate, nu se cunosc cantitatile stranse;

–cauciuc natural –necesarul Germaniei inainte de WW I se ridica la 16000 de tone pe an si, se pare, n-aveau stocuri. Au importat in primii doi ani de razboi, din tari neutre (Brazilia, cu certitudine), cam 3000 de tone anual, insa necesarul se pare ca era undeva la 13000 de tone anual. Cum n-aveau, au incercat cu inlocuitori producand cauciuc sintetic, insa acesta era de slaba calitate si de cinci ori mai scump decat cauciucul natural (cel mai probabil il producea firma Bayer din Elberfeld). Exista surse care mentioneaza ca era superior cauciucului natural, obtinandu-l din ulei, acetilena, carbune si gaze naturale. Asa vor face si-n WW II, insa la un nivel mult superior.

Una peste alta, industria germana de razboi avea nevoie pentru a acoperi cerintele frontului, de materii prime strategice insumand cel putin 498002 tone pe an, conform surselor, ceea ce-ar insemna peste 700 de calatorii Germania-SUA si retur pe an (doar pentru aducerea a 30000 de tone de staniu, nichel si cauciuc ar fi fost nevoie de 43 de voiaje pentru fiecare nava, conform surselor franceze) pentru cele doua submarine comerciale, Deutschland si Bremen, eroii articolului de fata. Asa ceva era dea dreptul imposibil…

Revenind la navele noastre, Deutschland si Bremen, acestea au fost create in vederea spargerii blocadei impusa de Antanta, ideea realizarii unor astfel de nave relativ dificil de proiectat si construit, cu-atat mai mult in acei ani cand submarinele se aflau abia la inceput ca debut al tehnologiei, a reprezentat o provocare si-o premiera tehnologica totodata, germanilor recunoscandu-li-se “patentul” in transportul submarin de marfuri si bunuri. Ideea avea sa fie preluata in preajma WW II si pe durata acestuia de catre natiunile beligerante ce-si permiteau realizarea unor astfel de nave, multe dintre acestea fiind submarine de mare tonaj transformate ori utilizate si-n acest scop, precum: Italia –Clasa R/Romolo (2 unitati construite din 12 planificate, botezate Remo si Romolo, in uz din anul 1943, deplasament 2155 de tone la suprafata/2560 de tone in imersiune,capacitate de transport marfa de aproximativ 600 de tone, adancime maxima de scufundare 100 m, armate cu doua tuburi lanstorpila de calibrul 450 mm/3 tunuri AA de calibrul 20 mm, Breda 20/65, model 1940 , echipaj 63 de oameni. Au mai utilizat in acest scop alte 10 submarine de atac transformate in submarine comerciale, acestea putand duce maxim 160 de tone de marfa. Conversia acestor submarine a avut insa un pret, le-a fost afectata flotabilitatea care si-asa era scazuta, undeva la 20-25%, dupa conversie aceasta scazand drastic la 3,5-6%. Italienii au folosit si 4 submarine franceze capturate la Bizerte/Tunisia, de 974 de tone, Phoque, Requin,Espadon si Dauphin, aceste nave au transportat de la Bordeaux la Singapore in folosul Italiei si Germaniei,, mercur,aluminiu, otel,schite/planuri/prototipuri de bombe ghidate si neghidate,tunuri de calibrul 20 mm, schite pentru tancuri si transportoare blindate si vizoare de bombardament, schite pentru avioane cu reactie si motoarele aferente, chiar si ingineri si specialisti germani si italieni –cel mai probabil, maxim 20 de persoane.

Toate acestea in vederea ajutarii aliatului japonez sa avanseze tehnologic, marea majoritate a proiectelor secrete japoneze avand drept sursa de pornire Germania celui de-al III –lea Reich si Italia, cu deosebire Germania. S-au intors din Singapore ocupat de catre japonezi cu 110-155 tone de cauciuc natural, 40/44-70 tone de zinc, 5 tone de wolfram, 2 tone de chinina, bambus, 5 tone de tungsten,2 tone de opiu,ratan si specialisti japonezi. Conversia submarinelor a constat in indepartarea armelor de pe punte, transformarea depozitelor de munitii in depozite de combustibil, periscopul de atac a fost indepartat, mare parte din cabinele echipajului au fost transformate in depozite de marfuri, inclusiv una dintre toalete. Aceste submarine  au fost rebotezate, Comandante Cappellini, Reginaldo Giuliani, Enrico Tazzoli si Barbarigo. Comandante Cappellini, Reginaldo Giuliani si Enrico Tazzoli au plecat in mars spre Singapore in mai 1943, primele doua nave intorcandu-se in perioada iulie-august 1943, insa Enrico Tazzoli a fost distrus de bombardierele RAF in Golful Biscaya, iar Barbarigo a disparut pe drumul de intoarcere,incarcat, se pare,printre altele, cu 110 tone de cauciuc si 35 de tone de staniu, foarte probabil din cauza lovirii unei mine, insa nu este exclusa nici defectiunea tehnica ori explozia accidentala la bord. Dupa armistitiul din septembrie 1943, submarinele care au supravietuit au fost rechizitionate/confiscate de catre germani); Rusia a folosit si ea, initial, submarine de atac in vederea aprovizionarii Sevastopolului/Crimeea, acestea avand magaziile de munitii transformate in depozite de marfa, basca tuburile de lansare a torpilelor, in acestea depozitandu-se marfuri (cel mai mare dintre aceste submarine putea duce  95 de tone de marfuri, cam 4000 de tone de provizii si munitii fiind astfel livrate la Sevastopol in aproximativ 80 de misiuni, de catre 27 de submarine. Pana la urma Sevastopolul n-a putut fi salvat, acesta fiind cucerit de catre armatele germane si romane pe data de 4 iulie 1942, dupa 10 luni de asediu. Interesant este faptul ca Marina Sovietica a intentionat sa construiasca submarine comerciale inainte de WW II, chiar si pe perioada razboiului –Project 607, capacitate de transport 250-300 de tone marfa, urmau a fi echipate cu doua macarale pliabile destinate incarcarii-descarcarii marfurilor -inclusiv in primii ani ai Razboiului Rece, insa acestea nu s-au materializat. Au avut proiecte interesante, incluzand chiar realizarea unor “barje submarine” care sa fie tractate de catre submarine conventionale –Project 605, insa despre toate acestea in articole viitoare. Intentionau chiar realizarea unor submarine de asalt amfibiu, Project 621/664/748, cel mai probabil “inspirati” de americani cu proiectul unui submarin-portavion de 10000 de tone si 220 m lungime. US Navy se pare ca nu uitase extraordinarul submarin japonez din clasa, I-400); Germania –Type XIV, poreclite de catre britanici “Vaci de muls” (10 unitati construite din 24 planificate, o modificare substantiala a Type IXD,1932 de tone in imersiune, capacitate de transport, aproximativ 400 de tone de combustibil, hrana congelata, maxim 4-8 torpile, navele fiind dotate cu o mica brutarie, un mic atelier destinat reparatiilor/reconditionarilor de piese si subansamble, acesta deservind si submarine germane aflate in misiune pe mare, chiar si un mic cabinet medical in care se puteau face operatii minore. Toate acestea pe larg in articole viitoare); britanicii si americanii au avut si ei astfel de submarine ori proiecte.

Interesant este faptul ca Germania n-a intentionat sa produca astfel de submarine in preajma WW I, insa n-a avut de ales, trebuia sa-ncerce a sparge blocada britanica, fiindca era clar ca n-aveau cum sa reziste acesteia la infinit, nivelul de trai al populatiei scazuse simtitor iar nivelul nemultumirilor la adresa Marinei Imperiale (acuzata ca nu-i in stare sa faca nimic pentru deblocarea situatiei. Asa si era, nu se puteau pune cu Royal Navy desi au incercat cu oarecare succes) si Kaizerului (pe asta il acuzau ca se face ca nu vede,nu stie situatia, ca este indiferent la suferinta populatiei. Popularitatea lui in randul populatiei luand-o galopant in jos avea sa-i pecetluiasca, intr-un final, soarta, fortandu-l sa abdice si sa plece in exil) crescand alarmant, iar despre o eventuala Capitulare nici nu incapea vorba (Kaizerul si militarii nici nu concepeau pe-atunci asa ceva,nici macar o pace onorabila).

Germanii au intentionat sa construiasca 9 astfel de submarine, insa doar doua unitati au fost finalizate, botezate Deutschland si Bremen. Acestea au fost construite pe santierul naval Flensburger Schiffbau-Gesellschaft din Flensburg, fiind finantate de catre o intreprindere privata din Bremen, cunoscuta drept Deutsche Ozean-Reederei G.M.B.H./DOR (o subsidiara a North German Lloyd Shipping Company, astazi, Hapag-Lloyd) si de catre Deutsche Bank. Se pare ca DOR a fost special infiintata pentru acest scop, navele fiind inregistrate civil, nearmate, in vederea spargerii blocadei, urmand a desfasura voiaje comerciale spre SUA, pe-atunci inca neutra.

Deutschland – grafica cu dispunerea incarcaturii

Deutschland avea urmatoarele caracteristici: construita pe santierul Flensburger Schiffbau-Gesellschaft din Flensburg, Werk 382; comandat pe data de 27 octombrie 1915/lansat la apa pe 28 martie 1916/reconvertit in U-155 pe santierul naval Kaiserliche Werft din Wilhelmshaven, servind in KM in perioada 19 februarie 1917-14 noiembrie 1918 (a fost preluat de pe santierul naval in data de 10 februarie 1917); coca dubla; greutate: normal, la suprafata 1512-1575 tone/normal, in imersiune 1875 tone/la incarcatura maxima 2272-2575-2666 de tone/capacitate maxima de transport marfuri 700-791 de tone; lungime: totala 65 m/coca de presiune 57 m; inaltime 9,25 m; diametrul: total 8,90 /coca de presiune 5,80 m; pescaj 5,30 m; motorizare: doua motoare Diesel, 6 cilindri, generand fiecare 400 CP/300 kW la suprafata (total, 800 CP/600kW)/doua motoare electrice AEG ce puteau genera 375 CP/280 kW fiecare in imersiune (total, 750 CP/560 kW); capacitate magazie interna de marfuri, 200 tone; doi arbori port-elice; viteza maxima: 23-28 km/h navigand la suprafata/9-10 km/h navigand in imersiune; rezerva interna de combustibil permitea submarinului, teoretic, sa navigheze cam 20330 km, insa autonomia avea sa creasca la U-155, aceasta ajungand la 25000 km navigand la suprafata cu viteza de 11 km, si de 120 km navigand in imersiune la viteza de 5-6 km/h; adancime maxima de scufundare 50 m; timp de scufundare la adancimea de 50 m cuprins intre 50-80 de secunde; echipaj 29 de oameni (4 ofiteri si 25 marinari. Se puteau lua la bord, foarte probabil, maxim 17-20 de pasageri)/56 de oameni la U-155 (6 ofiteri si 50 de marinara. U-155 a fost inclusa in clasa de nave Type U-151, submarine oceanice mari cu raza lunga de actiune);

Deutschland, reconversie la U 155

Deutschland, ca si Bremen, nu era inarmat, insa odata reconvertit ca U-155 nava a dispus de urmatorul armament: 2 tuburi lanstorpila de calibrul 500/533 mm, rezerva interna 24 torpile, la prova (mai tarziu, spre sfarsit, a avut doar 18 torpile ca rezerva. Submarinul a avut pana pe la inceputul anului 1918 si 6 tuburi lanstorpila dispuse pe punte, la prova si la pupa, grupate cate trei -3×2,calibrul 500/533 mm, la data predarii acestea nu mai existau, fusesera anulate. Au fost 6 tuburi lanstorpila dispuse extern pe punte, acestea putand fi reincarcate doar atunci cand nava se afla la suprafata)/doua tunuri calibrul 150 mm, “15 cm SK L/40 C/97” dispuse pe punte, cate unul la prova si la pupa, rezerva interna 1672 de proiectile/doua tunuri de calibrul 88 mm, la prova si la pupa (probabil, unele surse nu mentioneaza existenta acestora. Foarte probabil ca acestea sa nu fi fost niciodata montate pe punte); U-155 s-a predat britanicilor pe data de 24 noiembrie 1918 dupa ce se intorsese in Germania din ultima patrula, pe data de 12 noiembrie. Nava a fost dusa de catre britanici, la remorca, pe Tamisa, si expusa la Londra.

15 cm Ubts + Tbts KL45 U-155

Aici a ramas pana in anul 1921 cand, pe data de 17 septembrie, a fost vanduta ca fier vechi firmei Robert Smith&Sons din Birkenhead, casarea facandu-se in anul 1922 in Golful Morecambe din Lancashire  (pe timpul procesului de taiere a avut loc o explozie accidentala ce-a ucis cinci muncitori, explozia producandu-se, cel mai probabil, in urma acumularii de gaze. Au fost ultimele victime ale lui U-155). Submarinul U-155 (ex-Deutschland) a avut trei patrule, fiind creditat cu scufundarea a 43 de nave insumand 120434 de tone, alte trei nave insumand 9080 de tone fiind avariate (total 129514 tone).

Nava U-155 a facut parte din data de 19 februarie 1917 din U-Kreuzer Flotilla, alaturi de celelalte nave surori, U-151 (ex-Oldenburg, submarin comercial finalizat crucisator-submarin)/152/153/154/156/157.  Kaiserliche Marine a avut cinci Flotille de submarine ce-si aveau bazele/comandamentele in urmatoarele locatii: 1 Flotille –Brunsbuttel/Marea Nordului; 2 Flotille –Insula Helgoland/Marea Nordului; 3 Flotille –Wilhelmshaven/Marea Nordului; 4 Flotille –Emden/Marea Nordului; 5 Flotille –Bremerhaven/Marea Nordului. La acestea se adauga U-Kreuzer Flotilla, cu baza la Kiel.

 

Deutschland la Kiel

Interesant este faptul ca Germania, la nivelul anului 1912, avea o multime de santiere navale unde lucrau 90000 de oameni, industria navala fiind deosebit de dezvoltata, Kaiserul acordand o atentie deosebita dezvoltarii puterii navale. Iata care erau acestea in anul 1912, cu doar doi ani inainte de izbucnirea WW I: Danzig, Kiel si Wilhelmshaven erau santierele navale ale statului, implicit ale Marinei Imperiale, aici lucrand 24000 de oameni; Blohm&Voss, Hamburg, 9000 de oameni/Germania Werft, Kiel, 5600 de oameni/Howaldt, Kiel, 3500 de oameni/Reiherstiegs, Hamburg, 2800 de oameni (aici au fost construite U-151/152/153)/Schichau, Danzig&Elbing, 8000 de oameni/Vulcan, Stettin&Hamburg, 13000 de oameni/Weser, Bremen, 5000 de oameni. Toate acestea erau santiere private; Bremer Vulkan, Bremen, 2600 de oameni/Neptun, Rostock, 2000 de oameni/Nordseewerke, Emden, 400 de oameni/Seebeck, Geestemunde, 1700 de oameni/Tecklenborg, Geestemunde, 2600 de oameni. Toate acestea erau santiere comerciale; Germania mai dispunea de alte 22 de santiere navale mici, aici lucrand 10000 de oameni.

Deutschland/Germania a fost comandat de catre capitanul Paul Liebrecht Koenig, acesta fiind un veteran al companiei North German Lloyd Shipping Company/Norddeutscher Lloyd. Nava, sub comanda sa, a efectuat cele doua voiaje in SUA, ajungand la Baltimore pe data de 10 iulie 1916, si la New London/Connecticut. A fost medaliat cu Crucea de Fier clasa 1/2 si Ordinul Casei de Hohenzollern. Pe timpul voiajelor la comanda lui Deutschland, Paul Koenig era capitan in marina comerciala, unul dintre cei mai experimentati comandanti de la Norddeutscher Lloyd, dar era si Kapitanleutnant der Reserve (Kptl.d.R/Capitan in Rezerva) in KM, din data de 10 decembrie 1904. In 1917 este inrolat in KM si participa la WW I la comanda unei Sperrbrechergruppe  (flotila formata din nave comerciale rechizitionate de catre KM, unele dintre acestea armate cu tunuri, folosite ca nave auxiliare de transport sau de dragaj mine/dragoare. Au avut un rol important in gasirea/distrugerea campurilor de mine, echipajele acestor nave provenind, de regula, din marina comerciala. Erau folosite inclusiv pentru escorta si pilotarea submarinelor la intrarea/iesirea din port. Germanii au avut astfel de nave si in WW II, folosindu-le si la manevrarea plaselor antitorpile de la intrarea in porturi. Multe dintre acestea erau traulere modificate, dar au rechizitionat si cargouri ori nave de pasageri).

Ca U-155, nava a avut patru comandanti, dupa cum urmeaza:

-Kptl.Karl Meusel, in perioada 10/19.02.1917-05.09.1917. Acesta era Kapitanleutnant din data de 22 martie 1914, avand in palmares 19 nave scufundate insumand 52387 de tone, o alta nava insumand 1338 de tone fiind avariata. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2. A mai fost comandant si pe U-73 (intre 16 ianuarie 1918-15 iunie 1918) si UB-142 (intre 31 august 1918-11 noiembrie 1918);

-Kvk.Erich Eckelmann, in perioada 06.09.1917-04.05.1918/31.05.1918. Acesta era Korvettenkapitan din data de 22 martie 1914, avand in palmares 16 nave scufundate insumand 50522 de tone, o alta nava insumand 333 de tone fiind avariata. A fost decorat cu Ordinul Soimul Rosu/Roter Adlerorden si Crucea de Fier clasa a II-a. A mai fost comandant si pe U-142 in perioada 10 noiembrie 1918-11 noiembrie 1918, aflandu-se la comanda acestuia doar 24 de ore;

-Kvk.Ferdinand Studt, in perioada 11.08.1918/01.06.1918-14.11.1918. Acesta era Korvettenkapitan din data de 27 ianuarie 1915, avand in palmares 8 nave scufundate insumand 17525 de tone, o alta nava insumand 7409 tone, fiind avariata. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2, Ordinul Crucea de Fier/Kaiserlicher Orden der Eisernen Krone, medalii spaniole si japoneze;

-Kptlt.Karl Dischler, in perioada 18.06.1918/10.1918-14.11.1918, nu se cunoaste mai nimic despre acesta, insa cu certitudine a comandat U-155.

 Rechinii Kaizerului – Comerciale, Episodul LXXXVII

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.deutsches-museum.de/en/collections/…/u1…

www.navypedia.org/…/germany/ger_ss_u1.htm

www.heiszwolf.com/subs/plans/plans.html

www.uboat.net/history/wwi/

www.uboat.net

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin..

www.pinterest.com/…/ww1–german–u-boat-war…

www.scarboroughsmaritimeheritage.org.uk/me…

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin…

https://www.friends-amis.org/…/191-wwi–u-boa…

www.worldnavalships.com/u-boats.htm

www.battleships-cruisers.co.uk/u-boats.htm

www.naval-history.net/WW1MedalsGer-PlM.htm

www.overthefront.com/…/military–ranks/germa..

www.navypedia.org/ships/…/ger_submarines.ht…

www.cs.kent.edu

www.warrelics.eu

www.warshipsww2.eu

www.colorantshistory.org/SubmarineDeutschla…

www.alternatehistory.com/…/showthread.php?t…

adventures-of-the-blackgang.tumblr.com

deutscher-historischer-jahrweiser.de/marine/u-boot-typen.htm

www.navweaps.com/…/WTGER_PreWWII.htm

www.navypedia.org/ships/…/ger_submarines.ht…

perdurabo10.tripod.com
www.navweaps.com/…/WNGER_88mm-30_sk…

www.lovettartillery.com/8.8cm_Schnellfeuer_K..

www.juergenthuro.de/html/8_8_wki.html

www.lusitania.net/hunters.htm

www.eyewitnesstohistory.com/snpwwi2.htm

www.history.com/topics/world-war-i/lusitania

www.navalhistory.dk/english/…/u20_1916.htm

www.ocean-liners.com/ships/lusitania.asp

www.alternatehistory.com/…/showthread.php?t…

articles.baltimoresun.com/…/1991191197_1_de..

archive.org › … › American Libraries

vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/…/romania-incheierea-primului-r…

lnr-mangalia.ro/?p=995

www1.american.edu/ted/ice/saar.htm

en.wikipedia.org/…/Economic_history_of_Ger..

www.worldology.com/Europe/world_war_1.htm

www.powayusd.com/…/causes_of_wwi.htm

www.navypedia.org/…/ger_ss_deutschland.htm

 

 

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaiserului – Atacul!Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaizerului – Comerciale >>