Episodul XII – Roboti terestri in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Germania
KRUPP-RAUMER S
De departe, in realizarea unor asemenea vehicule telecomandate se remarca Germania celui de-al III-lea Reich. Realizarile germane au fost colosale, chiar daca acestia s-au inspirat din cele franceze si sovietice. Asta nu inseamna totusi ca n-au avut partea lor de originalitate si inventivitate. Cel mai cunoscut proiect german a fost Leichter Ladungstrager Goliath, cunoscut in evidentele militare germane drept Sd.Kfz.302, fiind realizat in mai multe variante constructive si in numar mare, fiind folosit in lupta. Era destinat distrugerii blindatelor inamice, a fortificatiilor si transeelor, plasei de sarma, fiind considerat pe buna dreptate, o bomba cu telecomanda, un mini-tanc distrugator.
Goliath (Sd.Kfz.302), a inceput sa fie dezvoltat incepand cu sfarsitul anului 1940, avand la baza prototipul francez Kegresse recuperat din Sena, de catre firma Borgward Auto din Bremen. Concret, acestei firme i s-a cerut dezvoltarea unui vehicul similar, care sa fie capabil sa transporte 50 kg de explozibil si care sa poata fi telecomandat printr-un joystick atasat la o cutie de comanda portabila.
„Goliath”-ul francez
Ca urmare, in anul 1942 a aparut prima varianta, Sd.Kfz. 302 (Sonderkraftfahrzeug/Vehicul special sau Gerat 67), ce avea urmatoarele caracteristici: lungime 1,5 m; latime 85 cm; inaltime 56 cm; greutate 350 kg; incarcatura exploziva 60 kg; viteza 10/12 km/h, pe sosea, posibil 6 km/h in teren accidentat; autonomie: 1,5 km pe sosea/800 m in teren accidentat, dar totul depindea de specificul acestui teren, fiindca daca era prea accidentat vehiculul nu putea fi folosit; vehiculul era telecomandat prin fir (dispunea de 3 fire: doua era destinate guvernarii vehiculului, iar cel de-al treilea era utilizat in vederea detonarii incarcaturii explozive), acesta masurand 650 m lungime, conectat in partea spate a mini-tancului, fiind ghidat prin intermediul unui joystick atasat la un panou de comanda portabil, solutie ramasa valabila la toate variantele; motor electric (varianta mai era cunoscuta in randul trupelor ce le operau ca Type E-motor, de la Electric-motor), in numar de doua, Bosch MM/RQL 2500/24 RL2, fiecare generand cate 2,5 kW (5 kW in total), actionate de doua baterii; coca era realizata din tabla de otel de 5 mm grosime; in partea din spate exista un tambur destinat cablului de control izolat in sarma de otel; pretul era de 3000 RM (Reichsmark), ceea ce nu era deloc putin si, drept urmare, productia a incetat in ianuarie 1944 in favoarea unor variante mai ieftine (costul ridicat se datora motoarelor electrice).
GOLIATH E-MOTOR
Pentru transport Goliath dispunea de o mica platforma pe doua roti (purta numele de “Sprengpanzer”), iar primele vehicule de acest gen au intrat in dotarea Panzerpionierkompanien 811-815 si Pioniersturmbrigade 627, iar productia a fost ridicata (2650 de exemplare intre aprilie 1942-ianuarie 1944), o parte dintre acestea fiind folosite pe front, cel mai probabil la Kursk deschizand drum tancurilor germane prin campurile de mine sovietice (dupa unele surse), dar nu este exclus ca asemenea exemplare sa fi fost utilizate in Normandia. Oricum ar fi, in martie 1945 existau inca operationale un numar de 2527 de exemplare. Au fost intr-un final realizate un numar imens de Goliath-uri, in toate variante, ridicandu-se la peste 7000 de exemplare.
Carucior pentru transport Goliath
Goliath „prizonier” de razboi la americani
Americanii au capturat un intreg depozit de asemenea vehicule telecomandate, cel mai probabil apartinand firmei constructoare, dar si sovieticii au facut cunostinta cu el (capturate in cursul luptelor, dar soldatii sovietici au invatat repede sa le combata, trageau in incarcatura exploziva pentru a-l detona ori in cablul de control, caz in care vehiculul se oprea. Mai sufereau de un impediment major –operatorul era, in general, pe timpul cat vehiculul era in actiune expus focului inamic, datorita faptului ca distanta fata de acesta era de maxim 1500 m, iar cablul era foarte vizibil deconspirand pozitia acestuia. Pentru eficienta maxima, vehiculul trebuia comandat din pozitia stand in picioare, daca actionau camuflati eficienta se diminua drastic, iar daca terenul era accidentat nu se mai putea face nimic cu el datorita puterii scazute a motoarelor). Ca urmare a faptului ca putea fi usor scos din lupta, variantele ulterioare erau ceva mai mari si mai bine blindate, avand motoare mai fiabile si mai puternice, pe benzina. Variantele echipate cu motor pe benzina (numite Sd.Kfz. 303a/303b sau Great 671/672) erau mult mai fiabile si mult mai ieftine, costand 1000 RM per bucata.
Goliath la gramada
Acestea foloseau motoare cu ardere interna pe benzina, in doi timpi, de motocicleta, realizate de catre firma Zundapp (renumit constructor de motociclete), fiind cunoscute ca “Leichter Ladungstrager V-motor” in randul Wehrmacht-ului. Sd.Kfz.303a, a fost realizata din aprilie 1943 pana in septembrie 1944, in 4604 exemplare (asta imi place mult la germani, evidentele clare si concise), avand urmatoarele performante: greutate 370 kg; lungime 1,62 m; latime 84 cm; inaltime 60 cm; motor Zundapp SZ-7, in doi timpi, doi cilindri, pe benzina, 703 cm/cubi, 12,5 CP; viteza maxima pe sosea 10-12 km/h, iar in teren accidentat 6-8 km/h; cablul de control in lungime de 650 m; cantitate de explozibil 75 kg; coca din tabla de otel de 10 mm grosime; rezervor intern de benzina continand 6 litri; caracteristici constructive asemanatoare cu prima varianta.
Goliath mod de folosire
Cea de-a doua varianta, Sd.Kfz. 303b (Gerat 672), diferea mult de 303a, dar putand transporta o incarcatura exploziva de 100 kg, avand urmatoarele caracteristici: greutate 430 kg; lungime 1,63 m; latime 91 cm; inaltime 62 cm; motor Zundapp SZ-7, in doi timpi, doi cilindri, pe benzina, 703 cm/cubi, 12,5 CP; viteza maxima: pe sosea 10-11,5 km/h, in teren accidentat 6-8-9 km/h; cantitate de explozibil 100 kg; rezervor intern de 6 litri; coca din tabla de otel de 10 mm grosime. Ambele variante au fost capturate de catre Aliatii in Normandia, chiar din ziua debarcarii pe plaje (D-Day, 6 iunie 1944), in Italia (la Anzio au fost gasite in numar mare), culminand cu cele gasite de-a lungul si latul Germaniei, inclusiv la Berlin de catre sovietici.
GOLIATH-DOODLEBUG
Cel putin 3797 de exemplare de Goliath (din 5000 produse) cu motoare Zundapp mai figurau in inventarul germanilor in ianuarie 1945, un numar imens, dar fara o cariera operationala demna de luat in seama. Ba chiar am putea spune c-au fost ineficiente si usor de anihilat, Rezistenta poloneza (Armia Krajowa), la Varsovia, le taia pur si simplu cablurile de comanda, iar despre anglo-americani si sovietici (americanii le poreclisera batjocoritor “Doodlebug”), nici nu mai vorbim (nu mai impresionau pe nimeni odata ce-au invatat sa le distruga, nici macar pe germani care le considerau periculoase pentru pielicica proprie –operatorii nu erau deloc incantati sa se afle la 1500 m de inamic sau tancurile acestuia, si, de cele mai multe ori, erau sacrificati inutil, bietii nenorociti). Daca Goliath a fost un semi-esec pentru germani, astfel au stat lucrurile cu Borgward.
Borgward B-1
Borgward, a fost dezvoltat de compania cu acelasi nume, fiind un vehicul pe senile greu, realizat in mai multe variante. Primele exemplare au aparut la data de 3 aprilie 1940, fiind cunoscute ca Borgward B-II, ele fiind radio-comandate de la distanta, dar deplasarea lor la linia frontului se facea cu ajutorul mecanicului-conductor. Au existat un numar mic de exemplare numite Borgward B-I (Sd.Kfz.300), destinate in totalitate testelor, dar neintrate in productie de serie mare (a fost proiectat in 1939 fiind destinat distrugerii de la distanta a campurilor de mine inamice.
Borgward B-II
Strategii germani aveau in vedere, cu certitudine, Linia Maginot si fortificatiile sale, vehiculele fiind echipate cu suspensie si partea de dedesubt capabile sa reziste exploziilor minelor, doar 50 de exemplare fiind realizate, pana in aprilie 1940. Unele exemplare puteau fi echipate cu role, detonand minele prin presiunea exercitata asupra solului), ce aveau urmatoarele caracteristici: greutate 1550 kg; motor Borgward 4M 1,5 R II, 4 cilindri, pe benzina, 29 CP; autonomie pe sosea 18 km; viteza maxima pe sosea 5 km/h. I-a urmat imediat varianta mult imbunatatita, Borgward B-II, ce era deja in productie de serie in luna iulie 1940, si avea urmatoarele performante: greutate 2,3 tone; motor Borgward 6M 2,3 RTBV, pe benzina, 49 CP, 3300 rpm, 6 cilindri; rezervor intern de 2247 litri; autonomie 30 km pe sosea; viteza maxima pe sosea 5-6 km/h; transmisie cu doua viteze ce permitea atingerea a 3 km/h in treapta intai si a 6 km/h in treapta a doua; lungime 1,85 m; latime 80 cm; inaltime 65 cm; placa frontala de blindaj de 12 mm grosime, restul sasiului nefiind blindat; incarcatura maxima de exploziv 515 kg, acesta detonand la 12 secunde de la semnalul radio, dar efectul la tinta era devastator –facea un crater adanc de 1,5 m si 5 m latime, fiind capabil sa detoneze toate minele aflate intr-un cerc cu diametrul de 40 m.
B-1 impingand un sistem anti-mina
Au fost planificate 100 de exemplare de B-II, niciodata insa realizate, doar cateva prototipuri (posibil 2 exemplare) numite si Mineraumwagen, fiind trimise catre unitatile de genisti, numite si Mineraum-Kompanie (devenita din 1 decembrie 1940, Minenraeum-Abteilung 1, avand in compunerea sa 2 Minenraeum-Kompanie. De la 1 februarie 1941, fiecare Minenraeum-Kompanie avea cate trei plutoane), acestea putand fi telecomandate prin radio de la maxim 2000 m de tinta (maxim 2 Mineraumwagen puteau fi comandate de un asemenea vehicul). Vehiculul de comanda radio era realizat pe sasiul de Panzer I, cunoscut in evidentele Wehrmacht-ului drept “Kleiner Panzer I Befehlswagen/Sd.Kfz. 265”, acesta fiind folosit pentru ambele variante, Borgward B-I/II.
Interesant este faptul ca Borgward B-II a avut un prototip amfibiu, numit “Ente” (Ratoiul), soarta sa fiind incerta. Acesta dispunea de carme si elicit, dar si de rezervoare cu aer destinate plutirii pe apa. In 1943, un singur Borgward IV a fost echipat cu camera de luat vederi, posibil si cu aparate de fotografiat, destinatia lui fiind incerta, probabil ca acesta era destinat recunoasterii sau scolarizarii operatorilor de pe tancurile de comanda, insa este posibil ca acea camera de luat vederi sa fi fost utilizata de catre operatorul din tancul de comanda, ce-ar fi dispus de un monitor TV, in vederea conducerii vehiculului teleghidat –oricum ar fi fost, vehiculul este interesant, si isi gaseste cu siguranta corespondenti in ziua de astazi.
BORGWARD IV AUSF.A CAPTURA BRITANICA IN NORMANDIA
Cu toate acestea, cea mai reusita varianta a fost Borgward IV (Sd.Kfz.301 sau “Schwerer Ladungstrager Funklenkpanzer IV B-III”), avand urmatoarele caracteristici: greutate 3,6 tone; lungime 3,65 m; latime 1,8 m; inaltime 1,19 m; blindaj 8 mm, inclusiv placa rabatabila ce proteja conductorul, aceasta odata inchisa asigura protectia echipamentului radio de comanda. Vehiculul, ca si B-II putea fi condus manual pana in apropierea frontului, dupa care era telecomandat radio; viteza maxima pe sosea 38 km/h. Interesant este faptul ca vehiculul era recuperabil, el purtand in partea frontala un dispozitiv exploziv detasabil prin comanda radio de 500 kg, cu explozie intarziata (probabil intre 12-30 de secunde). A avut trei variante, ce difereau intre ele, numite Borgward IV Ausf.A (616 exemplare produse intre mai 1942-iunie 1943), Borgward IV Ausf.B (260 de exemplare produse intre iunie 1943-septembrie 1943. Cantarea 4 tone iar antenele radio erau dispuse diferit fata de Ausf.A) si Borgward IV Ausf.C (305 exemplare produse intre decembrie 1943-septembrie 1944. Cantarea 4,85 tone, avea 4,1 m lungime, 1,83 m latime, 1,25 m inaltime. Blindajul era mai gros decat la celelalte variante, pozitia conductorului fiind pe partea stanga, motorul Borgward avand puterea marita la 78 CP). Vehiculele de comanda erau dispuse pe sasiu de Panzer III, din 1943 pe StuG III, si intr-un final, acestea constau in tancuri Tiger I/II.
BORGWARD IV WANZE
O varianta interesanta a Borgward IV a fost cea echipata cu 6 lansatoare de grenade AT cu motor racheta, acestea fiind neghidate, numita Wanze (in catastifele armatei germane apare drept “Borgward B-IV Ausfuhrung MIT Raketenpanzerbuchse 54”. Grenadele apar in inventarele germane drept “Raketenpanzerbuchsen-Granate 4322”/RPzB.Gr. 4322, incarcatura exploziva avand 600 de grame. Tuburile lansatoare+grenadele cu motor racheta, grupate cate 6 pe vehicul, erau realizate de catre firma Hasag si aveau urmatoarele caracteristici: calibrul 88 mm; greutate 11 kg; lungime 1,64 m; greutate proiectil 3,3 kg; viteza initiala a proiectilului 130 m/s; raza maxima de actiune 200-230 m; proiectilul putea penetra blindaj de 200-230 mm de la 200 m distanta), aparuta spre sfarsitul razboiului, ce a luptat cu certitudine la Berlin in aprilie 1945. 56 de exemplare au fost realizate, rachetele fiind de tipul “Panzerbuchsen 54”, calibrul 88 mm. Teoretic, aceste vehicule echipate cu rachete trebuiau sa distruga puhoiul de blindate sovietice, in teorie rachetele ar fi fost capabile sa strapunga blindaj de 220 mm de la 200 m distanta, o singura racheta cantarind 3,3 kg.
BORGWARD IV WANZE CAPTURA SOVIETICA
Vehiculul, datorita rachetelor si sistemului de lansare era insa prea greu, si nu prea putea tine pasul cu infanteria, dar dupa toate probabilitatile au existat si asemenea lansatoare montate pe VW Kubelwagen (probabil ca aceste rachete erau dispuse pe Kubelwagen semisenilat, nu se stie cate au fost realizate, dar in aprilie 1945 Panzergrenadierdivision Freiwillingen “Nordland” apartinand de SS, avea in inventar probabil 11 Kubelwagen semisenilate si pe roti, echipate cu lansatoare de rachete. Mai mult decat atat, la Wilmersdorf, Regimentul Mecanizat 9 sovietic a avut dea face cu asemenea vehicule si se pare c-a avut si pierderi mari, iar la Berlin s-au gasit Borgward IV Raketenpanzerbuchse distruse in fata Portii Brandemburg, tot de catre sovietici). Oricum, rachetele erau orientate manual spre tinta de catre tragator ce statea pe un scaun amplasat langa lansatoare, fiind protejat de o placa de blindaj dispusa in fata sa. Nu se stie daca erau si telecomandate, dar cel mai probabil nu. Se pare ca aceste vehicule au fost copiate de catre americani, acestia realizand in 1955 un vehicul similar numit M-50 Ontos, folosit de USMC in Vietnam (si acesta avea 6 tuburi lansatoare de grenade AT cu motor racheta, acestea avand urmatoarele performante: calibrul 106 mm; viteza initiala a proiectilului 500 m/s; raza maxima de actiune 7700 m, dar pentru eficacitate se recomandau 2750 m), insa toate vehiculele Borgward IV au fost pierdute la Berlin, toate apartinand de Panzer Vernichter-Abteilung 1.
BORGWARD IV ABANDONAT IN FATA PORTII BRANDEMBURG -APRILIE 1945
Soarta unitatilor germane ce-au avut in dotare vehicule teleghidate Borgward, n-a dost una tocmai fericita, iar CV-ul lor operational nu este prea “stufos”. Desi, cel mai probabil, numarul acestor unitati a fost cu mult mai mare, unele regimente de blindate germane dispuneau si de cate 2-3 Borgward ratacite, au fost totusi cateva unitati care au avut asemenea vehicule telecomandate in numar mare ca dotare. Iata cateva dintre acestea:
-Mineraum Abteilung 1, devenita de la 1 ianuarie 1943 (posibil chiar din 1942), Panzer Abteilung 300. Aceasta avea la inceputul lui 1943 in inventare urmatoarele vehicule pe senile: 6 PzKpfw.III si 12 Borgward IV la Compania 1 -6 PzKpfw.III si 12 Borgward IV; la Compania 2 -4 PzKpfw.III si 12 Borgward IV+5 vehicule de control;
-Schwere Panzer Kompanie “Tiger”, avea in 1943 urmatoarele vehicule: 4 PzKpfw.Tiger (SdKfz.181/182 si 9 Borgward IV la Compania 1; 4 PzKpfw.Tiger (SdKfz.181/182 si 9 Borgward IV la Compania 2; 4 PzKpfw.Tiger (SdKfz.181/182 si 9 Borgward IV la Compania 3; rezerva -2 PzKpfw.Tiger (SdKfz.181/182 si 18 Borgward IV;
– Panzer Kompanie 117 avea la data de 1 iunie 1944 urmatoarele vehicule: 4 StuG.III, un SdKfz.251/1 (APC semisenilat ce s-a aflat si-n dotarea Armatei Romane) si 12 Borgward IV la Compania 1 -4 StuG.III, un SdKfz.251/1 si 12 Borgward IV; rezerva-2 StuG.III si 12 Borgward IV.
VEHICUL AMFIBIU BORGWARD B-II
Au existat si unitati de tancuri telecomandate Borgward IV (in marea lor majoritate), numite Funklepanzer, acestea fiind de obicei atasate unor unitati Panzer, precum:
-Panzer Abteilung Funklenk 301 (Pz.Abt.FKL 301), a luptat in Normandia apartinand de Divizia 2 Panzer. La inceputul lunii decembrie 1942 aceasta unitate apartinea de Grupul de Armate Nord. In decembrie 1943 in inventarele sale apar 31 de StuG.III, iar din martie 1944 apare in Italia, la Anzio, avand si cateva Borgward si Goliath. Din iunie 1944, mai aveau 2 Panzer III, 32 StuG.III, 44 Borgward IV (numar probabil), luptand in Normandia alaturi de Divizia 2 Panzer, spre finalul acestei campanii au primit totusi 32 de tancuri Tiger I (3 companii a cate 10 unitati fiecare+2 tancuri de rezerva. La sfarsitul lui 1944 mai aveau 21 de Tiger, dintre care 10 venisera de la unitatea SS, Pz.Abt.103). In octombrie 1944, ceea ce-a mai ramas din aceasta unitate ajunge la Centrul de Formare de la Grafenwohr unde raman pan ape 2 noiembrie 1944 cand pleaca in Ardeni sa lupte in cadrul Diviziei 9 Panzer, avand 31 de Tiger I in dotare. Au scapat scarmanati bine, doar 10 Tigrii mai erau in inventar pe data de 10 decembrie 1944, dar pe 8 ianuarie 1945, dispuneau si de 52 de vehicule telecomandate Borgward IV. Lupta cu disperare sa salveze Germania, la Konigsbosch, Waldfeucht, Braunsrath, iar in februarie mai aveau doar 5 tancuri Tiger functionale, si-astea suferind reparatii substantiale –erau mai bine zis, niste barabafte ce refuzau sa-si dea obstescul sfarsit. Nu se stie daca au facut ceva cu tancurile Borgward, dar in martie 1945 unitatea a fost rebotezata PzAbt. “Silezia” si trimisa sa apere Berlinul. A disparut cu totul printre ruinele capitalei, vehicule Borgward IV ale acestei unitati, probabil si ale altor detasamente, fiind gasite in fata Portii Brandemburg si pe strazile in ruine ale Berlinului. Foarte probabil, ca doua asemenea vehicule telecomandate sa fi distrus in Berlin cel putin 2 tancuri sovietice T-34/85, dar informatia este incerta. Cu certitudine insa, Pz.Abt.(FKL) 301 a luptat la Kursk, in iulie 1943, avand in dotare 6 StuG.III si Borgward IV (posibil 15 exemplare+5 vehicule de control);
PANZER I DE COMANDA SI UN BORGWARD II DEMINOR
-Panzer Abteilung (Funklenk) 302 (formata in iunie 1942), avea in luna iunie 1944 in componenta sa 4 companii (Kompanie 1 –din ceea ce-a mai ramas din FKL 316; Kompanie 2- din ceea ce-a mai ramas din FKL 315; Kompanie 3 – din ceea ce-a mai ramas din FKL 317; Kompanie 4 – din ceea ce-a mai ramas din FKL 311). Din august 1944, Pz.Abt.FKL 302 apare ca apartinand de Heeres Gruppe Mitte, avand in dotare 3 Panzer IV, 40 de StuG.III si 144 de Borgward IV. Pana pe data de 5 decembrie 1944, datorita pierderilor mari suferite, mai aveau doar 38 de StuG.III si 28 de Borgward IV operationale (vehiculele telecomandate au fost pierdute, in marea lor majoritate, datorita bombardamentului aerian inamic), ajungand ca pe 15 martie 1945 doar 3 StuG.III sa mai fie disponibile. Se pare ca ultima batalie au dat-o undeva in estul Prusiei;
– Panzer Abteilung Funklenk 311 (Pz.Abt.FKL 311), avea in 1943-1944, 2 StuG.III, 12 Borgward IV si 5 vehicule de control;
– Panzer Abteilung Funklenk 312 (Pz.Abt.FKL 312), avea in 1943-1944, 2 StuG.III, 12 Borgward IV si 5 vehicule de control;
– Panzer Abteilung Funklenk 313 (Pz.Abt.FKL 313), avea in 1943-1944, 2 Panzer III, 12 Borgward IV si 5 vehicule de control;
– Panzer Abteilung Funklenk 314 (Pz.Abt.FKL 314), avea in 1943-1944, un StuG.III, 10 Borgward IV si 2 vehicule de control;
SENILAT TELECOMANDAT BORGWARD IV
– Panzer Abteilung Funklenk 316 (Pz.Abt.FKL 316), a luptat in Normandia si pe frontul de est, apartinand de Divizia 130 Panzer Lehr. Pz.Abt.FKL 316, s-a format pe data de 15 august 1943, dar la sfarsitul lunii septembrie 1943 ea se afla inca la Scoala de Tancuri de la Fallingboostel. Abia in data de 14 martie 1944 primeste in dotare 5 tancuri Tiger II (cu turele Porsche) si trece in componenta Diviziei Panzer Lehr. In iunie 1944 avea sa piarda toate tancurile Tiger II in Franta, undeva pe langa Chateaudun, cel mai probabil in urma unui bombardament american, alaturi de 9 StuG.III. In 15 iulie 1944 a fost reechipata la Reims primind numele de 1/Pz.Abt.FKL 302 cu 2 StuG.III si 12 Borgward IV+5 vehicule de control (posibil si un numar mic de Goliath), si trimisa sa infranga revolta poloneza din Varsovia;
– Panzer Kompanie Funklenk 319 (Pz.Komp.FKL 314), a fost conform statisticilor germane ultima asemenea infiintata in septembrie 1944, ea luptand in Vest. Avea in dotare in timpul ofensivei din Ardeni (au facut parte din Heeres Gruppe B), 10 StuG.III, 36 Borgward IV si 10-15 vehicule de control. Pe data de 15 ianuarie 1945 mai erau operationale cele 10 StuG.III, iar din luna februarie au fost retrasi de pe front pentru reechipare cu Borgward IV, dar foarte probabil au luptat in apararea Berlinului.
Despre aceste unitati se poate spune ca s-au remarcat prin ineficienta, dar nu se poate spune ca n-au reprezentat ceva inedit in ceea ce priveste mijloacele de lupta in acele timpuri, cu atat mai mult cu cat germanii au fost primii dupa sovietici care au folosit mijloace teleghidate pe campul de lupta.
Proiecte deosebit de interesante, unele dintre acestea parca desprinse din seria Stars Wars, au fost dezvoltate de catre firmele Krupp, Mercedes-Benz si Alkett, din pacate, acestea venind insa prea tarziu.
Minenraumpanzer III
Firma Krupp, a dezvoltat o varianta deosebita de tanc deminor pe sasiul de Panzer III, in luna iulie 1944. A fost un prototip interesant, numit Minenraumpanzer III (in evidentele firmei apare si ca “Minenraumgerat mit PzKpfw. Antrieb), fiind destinat distrugerii minelor prin trecerea blindatului peste acestea, putand fi totusi echipat la partea frontala cu un set de role. Desi era pe sasiu de Panzer III, Minenraumpanzer avea suspensia modificata (aceasta era extinsa si mai rezistenta la explozia minelor, vehiculul fiind mult mai inalt decat Panzer III, pentru a disipa forta generata de explozia minelor), iar partea de dedesubt a sasiului era consolidata si blindata substantial.
Desi a fost testat intensiv, rezultatele n-au fost pe masura asteptarilor, expertii considerand ca procedeul ales pentru detonarea minelor era periculos. Au fost si alte exemplare de tancuri Panzer III modificate, marea lor majoritate au fost vazute in Europa de Est, unde au participat la luptele impotriva partizanilor. Aceste exemplare construite in numar mic, erau capabile sa atinga viteza de 100 km/h pe sosea, ele neavand turela si provenind din tancuri Panzer III avariate. Au fost folosite drept tractoare de artilerie sau de depanare tancuri, unele avand in locul turelei o cutie din lemn sau fiind acoperite cu prelata. Au fost insa extrem de rare.
Springer, (Mittlerer Ladungstrager Springer/Sd.Kfz.304), a aparut in anul 1944, fiind realizat de catre firma NSU Werke AG din Neckarsulm, avand la baza celebra motocicleta pe senile, Sd.Kfz.2 Kettenkrad, acest vehicul urmand a inlocui Galiath si Borgward IV (destinul lui poate fi relevat doar in cateva cuvinte -e vointa, nu-i putinta-fiindca inlocuirea nu s-a produs niciodata). Desi era un vehicul telecomandat mult superior Goliath, productia a fost extrem de scazuta, de doar 50 de exemplare (dintre acestea posibil ca 3 exemplare sa fi fost folosite pentru teste. Oricum, in 1944 au fost produse 35 de exemplare, iar in 1945, doar 15 exemplare. Productia s-a desfasurat intre octombrie 1944 si februarie 1945, dar intentionau sa produca 460 de exemplare, urmand ca inca doua firme sa participe la realizarea Springer, si anume: Bohemian-Lipa din Boemia si Jessen Wandsbeck din Hamburg). Springer avea sistemul de rulare modificat fata de Kettenkrad, furca fata fiind anulata (insa, majoritatea componentelor, motorul si o multitudine de piese erau identice cu cele de pe Kettenkrad), si putea fi condus de catre operator inainte de a intra in lupta, autonomia fiind de 80 km.
SdKfz 304 Springer
Vehiculul atingea viteza de 42 km/h (motorul fiind probabil realizat de catre Opel) pe sosea, avand blindajul frontal din tabla de otel de 10 mm grosime/5-8 mm in partile laterale. Putea lua la bord 330 kg de exploziv, fiind manevrat spre tinta de la distanta prin unde radio de catre un operator (ce era si mecanic-conductor) prin intermediul unui panou de comanda –echipamentul de ghidare radio era fabricat de catre firma Blaupunkt. Nu se stie daca au fost folosite in lupta, dar cateva exemplare au fost capturate de catre sovieticii si distruse (multe au fost aruncate in aer chiar de catre germani, pentru a se evita capturarea lor de catre inamic). Springer avea urmatoarele caracteristici: greutate 2,4 tone; echipaj un operator; motor Opel Olimpia, 1,5 l, 4 cilindri, 36 CP; rezervor intern de 42 de litri; viteza maxima pe sosea 42 km/h; lungime 3,17 m; latime 1,43 m; inaltime 1,45 m; armament 330 kg de explozibil, acesta purtand numele de “Sprengstoff”; blindaj: frontal 10 mm/lateral 5/8 mm. Interesant este faptul ca vehiculul avea o forma aerodinamica, placile din tabla de otel fiind imbinate prin sudare. Desi n-a intrat niciodata in lupta, germanii deja se gandeau la o varianta interesanta a Springer, aceasta ar fi urmat sa dispuna de 1/2 “Panzerbuchsen 54”.
SPRINGER IN TESTE
Germanii n-au dezvoltat doar vehicule telecomandate destinate distrugerii minelor si plaselor de sarma, ei avand cateva proiecte de-a dreptul desprinse parca din Star Wars, ca design si originalitate. Aceste proiecte, apartinand firmelor Alkett, Krupp si Mercedes-Benz (unele chiar au fost dezvoltate in comun), sunt cu mult inaintea timpului lor si, daca stam sa le analizam mai bine, chiar si cu multi ani dupa terminarea WW II.
NK-101
VsKfz.617 Minenraumer, (in evidentele militare germane, unicul prototip era inregistrat drept NK-101, dar in evidentele firmei Alkett, apare numarul de inregistrare 9537 –posibil numarul sasiului. Ca urmare, vom folosi ambele denumiri, produsul fiind acelasi si…unic) a fost realizat in comun de catre firmele Alkett, Krupp si Mercedes-Benz, proiectul demarand in anul 1942. Acest vehicul semana foarte bine cu un tractor sau buldozer, si era cu adevarat impresionant –ceva nemaivazut in tehnologia acelor ani. Acesta era destinat distrugerii minelor prin presare, avand dimensiuni impresionante: lungime 6,28 m; latime 3,22 m; inaltime 2,90 m; greutate 50 de tone; blindaj cuprins intre 10-40 mm (40 mm avea blindajul podeaua vehiculului, ceea ce-l facea relativ imun la toate tipurile de mine de teren existente in acei ani. Conform testelor, podeaua era capabila sa reziste unor explozii multiple. Coca vehiculului, cu deosebire partile laterale, avea blindaj de 20 mm). Deminorul avea rolul de a crea o cale de acces pentru infanterie si blindate prin campurile de mine inamice, marcarea traseului facandu-se prin urmele lasate de propria-i greutate.
NK-101 in campul muncii
Unicul prototip, construit la Alkett (in Berlin), era totusi gata la sfarsitul anului 1942, el intrand imediat in teste. Acestea n-au fost deloc multumitoare, vehiculul fiind greoi, iar schimbarea directiei era dificila si dura extrem de mult (roata din fata era orientabila, fiind controlata printr-un sistem de lanturi. Mai mult decat atat, rotile spate erau enorme, fiind dotate la exterior cu patine masive din cauciuc natural, ce rezistau la exploziile minelor, roata fata era si ea “incaltata” in acest mod), ceea ce marea greutatea vehiculului si punea mari probleme in ceea ce priveste mobilitatea. Ca aparare in fata infanteriei inamice, prototipul dispunea de o turela de Panzer I, montata in partea superioara spate, avand doua mitraliere MG-34. Insa, variantele ulterioare, niciodata construite, urmau sa dispuna de turela tancului Panzer II, echipata cu un tun KwK 30 L/55 (calibrul 20 mm; rata de foc 280-300 proiectile/minut; proiectilul PzGr.40 APCR-Armour Piercing Composite Rigid, putea penetra blindaj astfel: 40 mm-de la 100 m distanta; 20 mm-de la 500 m distanta, dar impotriva infanteriei se utiliza proiectilul Sprgr.39 HE) si o mitraliera MG-34.
Macheta cu turela Panzer 1
Acest vehicul s-a dovedit a fi un mare esec, el neputand tine pasul cu blindatele si infanteria mecanizata, era greoi, dificil de utilizat in teren moale, deloc in cel accidentat, basca ca era o tinta usoara datorita inaltimii mari pentru tunarii inamici, care cu siguranta l-ar fi vanat ca pe rate. Ca urmare, s-a renuntat la el in 1943, unicul prototip realizat vreodata fiind capturat de catre sovietici in aprilie 1945, in poligonul de la Kummersdorf. Prototip pe care bineanteles ca l-au trimis la Moscova, unde l-au testat pana-n 1947, transportul, conditiile de depozitare si testele avariindu-l irecuperabil, cu deosebire la sistemul de rulare. Nici sovietici n-au fost impresionati de performantele sale, dar au fost socati de marimea si designul sau –si asta pe buna dreptate.
Un alt monstru desprins din Star Wars a fost realizat de catre firma Krupp, fiind numit Krupp Raumer-S.
Krupp Raumer-S, (in evidentele firmei Krupp apare drept “Selbstrantrieb Schwerer Mineraumfahrzeug”) urma sa fie un distrugator de mine enorm, avand greutate si dimensiuni pe masura. A fost o solutie absolut fantastica pentru sfarsitul WW II, si a reprezentat pentru americani (ei l-au gasit si confiscat la fabrica Krupp din Hillersleben) una dintre cele mai importante descoperiri de tehnologie germana. Prototipul, aproape finalizat, era format din doua sectiuni identice, absolut independente, unite la centru printr-o sectiune mobila articulata, ce permitea rotirea la stanga sau la dreapta. Krupp Raumer-S era practic format din doua vehicule dispuse spate in spate, fiecare avand propria cabina de comanda, propriul motor (Maybach HL 90, 12 cilindri, 360 CP); greutatea intregului vehicul atingand 130 de tone, iar cele 4 discuri de otel ce formau rotile (cate 2 pentru fiecare sectiune) masurau 2,7 m fiecare, fiind acoperite la exterior cu patine din cauciuc!
Krupp Raumer-S, capturat de americani
Krupp Raumer-S, schita
Si acest monstru urma sa detoneze minele prin presare, rolul sau fiind acela de a deschide cale de acces infanteriei, infanteriei motorizate si tancurilor prin campurile de mine inamice, iar pentru intoarcere se utiliza una dintre cabine, vehiculul nefiind nevoit sa intoarca iesind astfel de pe traseul deminat. O solutie fantastica si cu siguranta mult superioara celor descrise anterior.
Si daca tot am ajuns pe Marte, uitandu-ne la asemenea vehicule SF pentru acele timpuri si nu numai, nu putem trece peste Lauster Wargel LW-5.
Lauster Wargel LW-5, a fost dezvoltat de catre micuta firma Lauster din Stuttgart, in urma unei cereri emise de catre Waffenamt in anul 1943. Cererea prevedea realizarea unui vehicul modular capabil sa tracteze pe si din teren accidentat, noile tancuri grele ale Armatei Germane (Panther, Tiger I). Solutia constructiva era identica cu cea aleasa pentru Raumer-S, doua vehicule independente unite printr-o articulatie mobila, fiecare vehicul avand un motor Maybach 108HL (se afla in dezvoltare, urmand sa aiba 235 CP), putand, in teorie, sa tracteze o greutate de 53 de tone (putea cu siguranta sa tracteze un Panther, dar probabil ca n-ar fi reusit de unul singur sa scoata un Tiger I/II din noroi. Oricum, la teste prototipul s-a comportat bine, dar cu toate acestea el n-a intrat in productia de serie), rotile fiind din otel avand dimensiuni impresionante. LW-5 avea urmatoarele dimensiuni: lungime 12,4 m; inaltime 3 m; latime 3,56 m; viteza maxima pe sosea 30 km/h. Nu se stie soarta unicului prototip, si nici date substantiale despre acesta.
Incredibil cum au putut apare in WW II asemenea proiecte, parca desprinse din alta lume…Interesant si incitant totodata este faptul ca robotizarea si automatizarea s-a regasit si-n proiecte de avioane si rachete teleghidate, fie c-au fost germane, sovietice sau americane, dar despre toate acestea in articolele viitoare.
Enciclopedia Armelor – Episodul XIII: Bombarde din vechime
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera; Internet.
www.weaponsandwarfare.devhub.com/blog/1089208-german-remote-control-weapons/
http://strangevehicles.greyfalcon.us/
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/136587-weird-weapons-of-the-world/
