Enciclopedia Armelor: Testoasa

Episodul LXXXI – Skoda si Tatra, ultima parte

 

Cehii au produs si ei sub licenta mitraliera Schwarzlose sub numele de Schwarzlose-Janecek vz.24 (Tezky Kulomet Vzor.24/Mitraliera Grea Model 24), la fabrica companiei Zbrojovka din Brno (mai este cunoscuta drept Zbrojovka-Janecek), recalibrand-o pentru a putea folosi cartusul mai puternic, 7,92×57 Mauser (inca din 1921-1923 cand armata cehoslovaca a hotarat sa standardizeze munitia folosita la armamentul de infanterie, hotarandu-se pentru acest cartus, mai puternic), teava armei fiind marita. A avut mai multe variante, numite VZ.07, VZ.07/12, VZ.07/24 si VZ.24, conversia finalizandu-se in anul 1928. VZ.24 avea urmatoarele caracteristici: greutate: mitraliera 24,50 kg/tripodul 19,70 kg; calibrul 7,92 mm; proiectil 7,92×57 Mauser; rata de foc 520 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 835 m/s; raza maxima de actiune 3500 m; incarcator tip banda din panza cu 250 de proiectile. Arma era fiabila si de incredere.

ZB VZ.26 (Lehky Kulomet Vzor.24/LK Vz.26/Mitraliera Usoara Model 26/ZB-Zbrojovka) a fost o mitraliera usoara (pistol-mitraliera la noi) dezvoltata de catre CZ/Ceska Zbrojovka din Praga (Fabrica de Arme Ceha din Praga) sub conducerea fratilor Vaclav si Emanuel Holek, sub numele initial de Praga I-23. Cum fabrica CZ din Praga era mica si n-avea capacitatea de a produce mitraliera rapid si in cantitate mare, productia a fost mutata la compania Zbrojovka din Brno/ZB (astazi, filiala a „Ceska zbrojovka ca Uhersky Brod) incepand cu anul 1923-1924 (transferul fabricatiei a dus la un lung sir de procese de judecata privind drepturile de autor intre proiectantii de la CZ si fabricantii de la ZB). Si-asta fiindca militarii cehoslovaci (si nu numai) isi doreau o mitraliera care sa poata fi folosita de catre un singur militar, sa fie usoara si usor transportabila de catre acesta, sa aiba raza mare de actiune si rata de foc mare si, foarte important, sa n-aiba nevoie de tripod sau bipod in uz. Ca urmare, la Brno s-a realizat o arma de incredere, fiabila si cu cadenta mare de tragere, arma fiind exportata in 24 de tari din America de Sud si Asia, clienti majori fiind Bolivia, China (30249 de unitati.

 

 

Au fost folosite impotriva japonezilor inca din 1932, fiind fabricata sub licenta drept Type 96. China a fost principalul utilizator extern de astfel de mitraliere din WW II, armele utilizand proiectilul 8×57 mm Mauser), Romania, Bulgaria, Iugoslavia, Turcia, Suedia si Marea Britanie (in anii *30, acolo fiind exportata o versiune ZB Vz.30 modificata, numita ZGB, ce utilizata proiectilul britanic 0,303/7,7x57R. Britanicii au fost impresionati de calitatile armei, producand celebra Bren, prescurtarea de la Brno si Enfield. A ramas in uzul intregului Commonwealth pana prin 1980, posibil si dupa). Dupa capitularea Cehoslovaciei, germanii au adoptat-o sub numele de MG 26(t), fiind utilizata pe scara larga de catre Waffen-SS si in mai mica masura de catre Wehrmacht -germanii au utilizat si varianta modernizata VZ.30 sub numele de MG 30(t). Pe timpul ocupatiei, germanii au rebotezat fabrica ZB in Waffenwerke Brunn, continuand productia. Cel putin 20000 de exemplare de mitraliere ZB au fost exportate (sau donate de catre germani) in tarile Axei si Spania, ajungand si-n dotarea Armatei Romane. A participat la razboiul din Coreea (in uzul chinezilor) si Vietnam (in dotarea Vietcong, via China), foarte probabil si-n dotarea israelienilor incepand cu anul 1948. Exista supozitii ca arma a fost folosita in razboiul irakiano-iranian (de catre partea irakiana) si de catre mujahedini in Afganistan contra sovieticilor (via Pakistan).

ZB VZ.26 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92 mm Mauser; racire cu aer; lungime 1,15-1,16 m; lungimea tevii 67,20 cm, aceasta fiind usor de schimbat; greutate 8,84 kg; rata de foc 500-600 proiectile/minut; raza maxima de actiune 1000 m; viteza initiala a proiectilului 744 m/s; incarcator tip magazie din tabla de otel cu 20 de proiectile, acestea fiind asezate cate 10 pe doua randuri (existau si variante cu 30-35 de proiectile, cartusele trase fiind ejectate in jos); optional arma putea fi dotata cu un trepied si folosita in trageri AA. Arma a fost perfectionata in anul 1930 in doua variante, fiind numita: ZB VZ.30/ZB VZ.30J, cu urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92 mm; lungime 1,18 m (1,20 m la varianta 30J); lungimea tevii 63,50 cm (67 cm cu paraflama); greutate 9,10 kg (cu incarcator, 10,50 kg)/9,58 kg la varianta 30J; rata de foc 550-650 proiectile/minut (500-600 proiectile/minut la varianta 30J); raza maxima de actiune 1500 m/pentru eficacitate maxima 1000-1200 m; viteza initiala a proiectilului 744-750 m/s; incarcator tip magazie cu 20 de proiectile (existau si variante cu 30-35 de proiectile); greutate proiectil 36 grame; cadenta practica de tragere 120 proiectile/minut; arma dispunea de regulator de gaze si s-a fabricat sub licenta in Romania, Iugoslavia si China Nationalista. Nu se stie cu certitudine numarul de mitraliere usoare produse, insa au fost cel putin 120000 de exemplare realizate intre anii 1926-1939, in toate variantele.

La nivelul anului 1944-1945, un pluton de infanterie din Armata Romana (10 oameni de regula) avea, cel mai probabil (sursa este incerta), in compunerea sa: comandantul de pluton/grupa, ce dispunea de un pistol-mitraliera Orita/Beretta M38/MP40 si un pistol Beretta M34; 4 puscasi-mitraliori, ce dispuneau de o mitraliera usoara ZB VZ.30 si trei ZB.VZ.24; 5 puscasi-grenadieri, ce aveau in dotare 5 mitraliere usoare ZB VZ.24.

Maxim MG 08/Maschinengewehr 08 a fost o mitraliera grea produsa in Germania, tocatoarea standard a armatei germane in WW I (si nu numai). Acest stat a fost unul dintre primii clientii ai mitralierelor realizate de catre Sir Hiram Maxim in Marea Britanie (Maxim Model 1884) si prima natiune/armata ce a sesizat importanta acestei arme pe campul de lupta. Spre nenorocul Aliatilor acest fapt a facut ca la izbucnirea WW I, Deutsches Heer/Armata Germana, sa fie familiarizata si bine instruita in ceea ce priveste modul de utilizare al acestor arme, si-asta pe buna dreptate fiindca la nivelul anului 1914, fiecare regiment de infanterie dispunea de cate o companie de mitraliere cu 6 piese Maxim MG 08. Nu se stie cu certitudine cate mitraliere avea armata germana la izbucnirea Marelui Razboi, dar cel mai probabil c-au fost 4920 de exemplare, dintre care cel putin 400 erau MG 08 (unele surse mentioneaza ca-n august 1914, armata germana avea in dotare 12000 de mitraliere MG 08, putin probabil sa fie asa). Oricum, germanii au acordat o mare importanta acestei arme, ajungand de la 11000 de exemplare la jumatatea lui 1916, la 32000 de exemplare la inceputul lui 1918 (inclusiv din capturi, de la rusi, francezi, englezi, romani).

  Compania germana Ludwig Loewe a cumparat pe 7 ani licenta de productie a acestei mitraliere de la Sir Maxim, incepand cu anul 1892. Fabricarea variantei germane a debutat in anul 1894, Marina Germana adoptand-o inca din primul an de productie sub numele de Maxim MG, calibrul 7,93×57 mm. In 1899 licenta a expirat, insa compania nou infiintata, Deutsche Waffen und Munitionsfabrik/DWM din Berlin, incepuse deja s-o produca pentru nevoile armatei germane sub numele de MG 99, arma fiind asemanatoare cu originalul Maxim, dar era dispusa pe un suport special tip sanie reglabil (elevatie), avand cracanele din fata mobile, cunoscut drept Schlittenlafette/SchlittenLafette 08, ceea ce facea ca transportul acesteia sa fie foarte usor (arma putea fi trasa precum o sanie.

De asemenea, daca cracanele frontale erau dispuse in pozitie orizontala, mitraliera putea fi dusa pe umerii a doi soldati asemenea unei targi, solutie larg adoptata de infanteristii germani pe front). Mitraliera a mai fost produsa la Arsenalul din Spandau/Koniglishe Munition Gewehr und Fabrik Spandau (cel putin pana in anul 1917), caz in care a fost numita Spandau MG 08. Din anul 1901 germanii au schimbat mansonul de racire al tevii ce era din bronz cu unul din otel, mult mai rezistent si mai ieftin de produs. Mitraliera s-a dovedit a fi robusta si rezistenta, germanii folosind-o cu succes si-n WW II in cadrul diviziilor de infanterie sau a unor unitati de politie militara/teritoriala. S-a exportat masiv inainte de WW I, fiind chiar produsa sub licenta in China prin anii *30 sub numele de Type 24 (au avut-o in dotare incepand din anul 1935). A mai fost in dotarea urmatoarelor tari: Belgia, Austria, Ungaria, Austro-Ungaria, Bulgaria, Finlanda, Norvegia, Coreea de Nord, Vietnam, Turcia, Taiwan, Polonia, Romania, Serbia, Rusia Tarista, URSS.

In anul 1908 a aparut designul final al acestei mitraliere, cu greutate scazuta fata de original, cunoscuta in inventarele germane drept, S.M.G. 08/Schweres Maschinen Gewehr 08/Mitraliera Grea 08. Avea sa-i urmeze in anul 1915 varianta mai usoara, MG 08/15, modificata din nou in anul 1918 si botezata MG 08/18.

 

MG 08 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92×57 Mauser; racire cu apa, manson de 4 litri cu diametrul de 109 mm (grosimea peretilor mansonului 4 mm), suficient pentru tragerea a 2000-2500 de proiectile. Dupa aproximativ 500 de proiectile trase apa din rezervor incepea sa fiarba, aburul rezultat fiind evacuat in exterior prin intermediul unei conducte, aceasta servind drept condensator, transformand aburul din nou in lichid; lungime 1,17 m; lungimea tevii 72,10 cm. Teava trebuia schimbata dupa 150-200 de benzi cu proiectile trase; greutate: totala 69 kg/arma 26,50 kg, fara rezerva de apa/38,50 kg, tripodul; rata de foc 400-450 proiectile/minut; raza maxima de actiune 3600-3900 m/pentru eficacitate maxima 2000-2012-2200 m; viteza initiala a proiectilului 900 m/s; incarcator tip banda din panza, ce avea 250 de proiectile; servanti 4. Putea fi insa operata si de catre un singur om, in caz de nevoie; mitraliera dispunea, optional, de un scut de protectie al tragatorului, de mari dimensiuni (se numea Schild), ce se atasa la partea din spate a mansonului de racire al tevii cu ajutorul unor suporturi speciale, prevazut cu fante destinate ochirii si vizarii.

Mai exista, optional si acesta, un scut de mici dimensiuni dispus identic cu cel descris anterior, acesta fiind destinat protejarii mecanismului de tragere al armei, acesta fiind numit Mantelpanzer. De regula, datorita cresterii greutatii armei, aceste scuturi erau folosite doar in pozitii fixe, precum transeele sau fortificatiile; arma dispunea de o luneta de ochire telescopica cu vizor gradat de tip TF-12, ce marea tinta de aproximativ trei ori, raza de actiune fiind cuprinsa intre 150-1000 m; arma dispunea de paraflama si de dispozitiv anti-orbire, acestea putand fi demontate in vederea scaderii greutatii, fiind atasate la teava armei prin infiletare; arma era manevrata prin intermediul a doua manere de prindere. Arma a avut mai multe modificari si modernizari, precum, MG 08/15 si MG 08/18.

  MG 08/15 cunoscuta si ca LMG 08/15 (Leichtein Maschinengewehr 08/15 -Mitraliera usoara) a fost destinata uzului infanteriei si dotarii avioanelor de vanatoare, recunoastere si bombardament ale Deutsche Luftstreitkrafte/Fortele Aeriene Germane (posibil ca LMG sa fie si prescurtarea de la Luft Maschinengewehr/Mitraliera aeriana), intrand in productie incepand din anul 1916, aceasta mitraliera revizuita derivata din MG 08 fiind dezvoltata de catre Arsenalul din Spandau. Arma era mai usoara (putea fi transportata de un singur om) avand mantaua de racire a tevii armei mai mica (capacitate 3 litri de apa, diametrul mansonului 89 mm, grosimea peretilor mansonului 3 mm), dispunea de pat din lemn in loc de manere si de un bipod sau tripod detasabil (se prindea sub mantaua de racire). Arma putea fi alimentata doar pe partea dreapta, atat cu incarcator tip banda cat si cu incarcator tip tambur (arma era dotata cu un cuier special de prindere a tamburului.

 

Discul anti-orbire si ascunzatorul de flacari la MG 08

Acest tambur era cunoscut drept Gurttrommel si avea 100 de proiectile. A fost folosita in aceasta configuratie in special pe aeronave). Arma avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92×57 Mauser, insa a existat si o versiune a armei ce putea trage cu noul proiectil, 13×92 TuF/Tank und Flieger/Tancuri si Aeronave (numita MG 18); racire cu apa, manson de 3 litri; lungime 1,44 m, cu paraflama; lungimea tevii 72 cm; greutate: totala 15,50/17,80 kg cu bipod si 23,50 kg cu tripod, fara rezerva de apa; rata de foc 450-500 proiectile/minut; raza maxima de actiune 521 m; viteza initiala a proiectilului 755 m/s; incarcator: tip banda din panza, ce avea 200-250 de proiectile/tip tambur cu 100 proiectile; servanti 1; raza de actiune: uzual 2012 m/maxim 3475 m. Nu se stie cu certitudine cate MG 08/MG 08/15?MG 08/18 au fost produse, unele surse mentioneaza 127000-130000 de exemplare, foarte probabil sa fie asa. Oricum, la nivelul anului 1918, un regiment de infanterie german avea cam 72 de mitraliere in dotare.

MG 08 placa de blindaj

Oricum, productia de mitraliere MG 08, la ambele unitati de productie (Spandau si DWM), s-a ridicat, cel mai probabil, la aproximativ 50000 de exemplare insa, pana in 1916, au produs 14335 de exemplare dupa cum urmeaza:

-august –septembrie 1914, 545 de unitati;

-trimestrul 4 din 1914, 740 de unitati;

-trimestrul 1 din 1915, 900 de unitati;

-trimestrul 2 din 1915, 1240 de unitati;

-trimestrul 3 din 1915, 1920 de unitati;

-trimestrul 4 din 1915, 2390 de unitati;

-trimestrul 1 din 1916, 3090 de unitati;

-trimestrul 2 din 1916, 3510 de unitati.

MG 08/15 s-a fabricat si de catre Maschinenfabrik din Augsburg, Gewehrfabrick din Erfurt, Rheinischemetallwaren Machinenfabrik din Sommerda, Siemens und Hulske din Berlin si Simpson und Co din Suhl, foarte probabil si celelalte modele.

  MG 08/18 a fost ultima varianta a celebrei MG 08 dezvoltata de catre germani in WW I. Mitraliera era practic identica cu MG 08/15, a aparut in 1918 si n-avea racire cu apa ci cu aer (teava dispunea de un manson tubular cu fante cilindrice de mici dimensiuni pentru ventilatia aerului cu diametrul de 37 mm), ceea ce o facea mai usoara decat predecesoarele sale (avea 14,50 kg. Mai putea fi atasat inca un manson cu fante de mari dimensiuni la teava mitralierei insa, acest manson se regasea, de regula, pe mitralierele de pe aeronave, varianta LMG). Era mai adaptata utilizarii pentru infanterie si aviatie (se pare c-a intrat in numar limitat in dotarea cavaleristilor, vanatorilor de munte si infanteristilor, informatia este incerta). Cu toate acestea arma se supraincalzea rapid, astfel ca se tragea doar in rafale scurte, cu toate ca arma era prevazuta sa traga 600 proiectile/minut. Arma dispunea, pentru uzul infanteriei, de un maner destinat transportului dispus in fata blocului mecanismelor. Cert este c-u fost produse putine exemplare datorita sfarsitului razboiului.

Interesant este faptul ca a mai existat un prototip, numit MG 16, realizat la cererea Statului Major General al Armatei Germane, militarii dorind o arma care sa poata fi utilizata de catre toate categoriile de Arme (Infanterie, Aviatie si Marina), un fel de arma buna la toate si pentru toti, concept numit „Einheitsmaschinengewehr/Mitraliera universala”. Acest prototip experimental a fost realizat in numar foarte mic, de pana la 5 exemplare, toate destinate testelor, avand bipod sau tripod. A aparut si o versiune modificata a trepiedului armei, numit „Dreifuss 16”, ce facea ca arma sa poata fi utilizata atat terestru cat si aerian. Cu toate acestea n-a intrat in productie de serie, mergandu-se tot pe realizarea modelelor MG 08 si MG 08/15.

Proiectilul 13,2 mm TuF/Tank und Flieger/Tancuri si Aeronave a fost proiectat in anul 1917 ca raspuns la aparitia tancului pe frontul vestic. Proiectilul mai este cunoscut drept 13,2x92SR in inventarele germane si era destinat primei pusti anti-tanc din lume, Mauser T –Gewehr (o alta poveste). T-Gewehr putea trage doar un singur foc dupa care trebuia reincarcata, astfel ca germanii s-au gandit sa modifice o mitraliera MG 08, practic s-o recalibreze, pentru a putea trage cu aceste cartuse (proiectul a debutat la mijlocul anului 1917). A aparut MG 18 in luna august 1918, insa doar putine exemplare au fost produse pana la sfarsitul razboiului, fara a fi fost vazute in actiune pe front, cu toate ca exista supozitii ca 5 astfel de arme ar fi ajuns la trupele de pe front in octombrie 1918 (prea tarziu, pe 11 noiembrie s-a semnat Armistitiul). Mitraliera a fost dezvoltata de catre compania „Polt”, cartusele fiind in doua variante (incendiar pentru tinte aeriene si strapungere-blindaj pentru tancuri) si dispunea de afet pe roti spitate din lemn.

Mitraliera grea MG 18 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 13,2 mm (13,2×92 mm; proiectilul avand miez de otel calit; diametrul cartusului la baza 16,3 mm; lungime proiectil 92 mm; greutate glont 51,50 grame), capabil sa penetreze blindaj de pana la 22 mm grosime de la aproximativ 100 m distanta/19 mm grosime de la 500-547 m distanta, viteza initiala a proiectilului fiind de 785-786 m/s/15868 J (tancurile Mark nici n-aveau asemenea blindaj); incarcator tip banda din panza cu 30 de cartuse. Teava armei rezista la 75 de benzi de cartuse trase; greutate arma 37 kg; greutate totala cu afet 86 kg; lungime 1,75 m; viteza initiala a proiectilului 550 m/s; rata de foc 500 proiectile/minut, insa in poligon s-a ajuns la doar 300 proiectile/minut; raza maxima de actiune: in trageri directe 6400 m/in trageri AA, 3000 m; servanti 4. Tratatul de la Versailles interzicea Germaniei sa produca si sa detina arme de calibru mare dar, foarte interesant, expertii Reichswehr au ajuns inca din anul 1925 la concluzia ca calibrul 13 mm este ineficient, optand pentru calibrul 20 mm, ceea ce vor si produce in anii ce vor urma.

Revenind la autoblindatele cehoslovace, este util sa trecem la tunurile AT fabricate de catre cehi, parte din acestea ajungand si-n dotarea armatei romane. Cehii de la Skoda au inceput dezvoltarea de tunuri de calibrul 37 mm inca din timpul WW I, pe cand faceau parte din imperiul austro-ungar, fiind vorba despre tunul de camp „K.u.K 3,7 cm Infanteriegeschutz M.15/37 mm Skoda Semmerling L310 Model 1915”, despre care ne vom ocupa intr-un articol viitor. Sa vedem insa ce-aveau cehoslovacii in preajma WW II…

  3,7 cm KPUV vz.34/Kanon Proti Utocne Vozbe 34/Tun calibrul 37 mm Contra Carelor de Asalt Model 34/Tun Anticar calibrul 37 mm Model 34 a fost produs de catre Uzinele Skoda din Plzen pentru nevoile armatei cehoslovace. Modelul mai apare in evidentele firmei drept A3, si a dotat tanchetele LT vz.35/Lehky Tank vzor 35/Tanc Usor Model 35 (Panzer 35 (t)/Pz.Kpfw.35 (t) in uz german, dupa capitularea Cehoslovaciei -244 de exemplare capturate. L-am avut si noi in dotare sub numele de R-2. Bulgarii l-au folosit pentru instruirea echipajelor pana prin anii *50), LT vz.34/Lehky Tank vzor 34/Tanc Usor Model 34 si vanatorul de tancuri Skoda S.I.D. (T-32), varianta montata pe blindate purtand numele de UV vz.34/A3. Tunul anticar a fost proiectat in urma solicitarii armatei cehoslovace pentru un tun capabil sa penetreze blindaj de 30 mm grosime de la 1000-1100 m distanta, solicitare venita in anii 1933-1934, bataia maxima cu proiectil HE trebuia sa fie de maxim 4000 m.

Tunul a avut atat afet pe roti spitate din lemn cat si afet pe roti din cauciuc cu camera (roti pneumatice), si avea urmatoarele caracteristici: semiautomat, calibrul 37,20 mm; lungimea tevii 1,48 m; greutate proiectil 850 grame; rata de foc 12 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 675-690 m/s; raza maxima de tragere: cu proiectil AP, maxim 1000-1100 m/cu proiectil HE, maxim 4000 m; proiectilul anti-blindaj cantarea 815/850 grame si putea penetra: blindaj inclinat la 30◦ de 37 mm grosime de la 100-110 m distanta/blindaj de 31 mm grosime de la 500-510 m distanta/blindaj de 26 mm grosime de la 1000-1100 m distanta/ blindaj de 22 mm grosime de la 1500-1600 m distanta/o placa verticala de blindaj de 45 mm grosime de la 500-550 m distanta. A fost in serviciu intre anii 1934-1944, inclusiv in Germania, Iugoslavia si Slovacia.

 

Skoda A3/UV vz.34 a fost varianta pentru dotarea blindatelor, ce mai este cunoscuta in inventare drept Skoda A3 L/40 si, de regula, blindatele aveau ca rezerva interna 42 de proiectile de calibrul 37 mm, acestea fiind de mai multe tipuri, precum: Francev –putea penetra blindaj de 30 mm grosime de la 1000 m distanta/Kosar –putea penetra blindaj inclinat la 90◦ de 30 mm grosime, de la maxim 550 m distanta/Pejcoch –putea penetra blindaj de 32 mm grosime inclinat la 90◦, de la maxim 650 m distanta; viteza initiala a proiectilului era de 685 m/s, exceptand proiectilul Pejcoch ce avea viteza initiala de 675 m/s; greutatea obuzelor fiind de 815-825 -850 de grame/1,42 kg, greutatea proiectilelor. Cu proiectil HE tunul era capabil sa traga la maxim 4000 m distanta. Tunul era dispus intr-o mica turela si dispunea de frana de recul, rata de foc teoretica fiind de 23 proiectile/minut (practic se ajungea la 12 proiectile/minut); elevatia tunului era cuprinsa intre /-10◦/+25◦, iar traversul intre -/+15◦. Tunul A3 a avut si variante revizuite, numite: Skoda A3J/Skoda A4/Skoda A4 Beta/Skoda A7/Skoda A8. 358 de A3 au fost realizate pentru armata cehoslovaca, 126 pentru armata romana (pentru tanchetele R-2), 24 pentru Peru (sub denumirea de LTP, 25 de exemplare realizate, unele exemplare fiind scvoase din dotarea armatei peruane abia in anul 1988, cel mai probabil din cadrul Politiei Militare) si 8 pentru Iugoslavia, primele prototipuri aparand in iunie 1934, demarandu-se productia de serie in anul 1936.

Skoda A4 deriva din tunul anticar Model 37 (3,7 cm KPUV vz.37), calibrul 37 mm (in variantele P-infanterie)/J -cavalerie)/M -unitati motorizate sau hipo), avea performante asemanatoare A3, putea penetra blindaj de 30-32 mm grosime de la cel putin 550-1100 m distanta, viteza initiala a proiectilului fiind de 750 m/s iar greutatea de 850 de grame.

Skoda A4 Beta a fost dezvoltata pentru tanchetele destinate Iranului (60 de tanchete Skoda TNH/LT vz.38 au fost exportate in aceasta tara intre anii 1935-1937, intrand in dotarea Garzii Imperiale a Sahului, rezerva interna de proiectile fiind de 60 de unitati, blindatele fiind propulsate de un motor Praga TN-100/7940 cc/100 CP/73,90 kW) avea performante asemanatoare cu A3 si A4, insa n-a fost acceptat in dotare de catre armata cehoslovaca.

Skoda A7/3,7 cm UV vz.38 GO, calibrul 37 mm, a fost dezvoltat din A4 Beta si era destinat tanchetelor LT vz.38 (Panzerkampwagen 38 (t)/Sd.Kfz.140 in uz german, acestia comandand dupa Capitulare 1747 de exemplare pentru dotarea Wehrmacht-ului. L-am avut si noi in dotare, 50 de exemplare uzate fiindu-ne livrate de germani, cunoscute la noi drept T-38. Pe 22 aprilie 1945 ultimele 5 exemplare care au supravietuit luptelor au fost confiscate de catre sovietici, acestea fiind vai de mama lor, insa este foarte probabil ca Armata Romana sa fi comandat 150 de astfel de tunuri pentru tanchetele in uz. 58 de exemplare a comandat armata slovaca, dar tunul s-ar fi regasit si-n dotarea a 40 de ambarcatiuni fluviale. Insa, cel mai probabil, este vorba despre varianta A2/A7 modificat substantial, acestea fiind destinate armarii vedetelor fluviale ale armatei peruane, putand penetra blindaj de 35 mm grosime de la 1000 m distanta). Tunul semiautomat cu tambur de frana putea penetra blindaj de 30 mm grosime de la 1000 m distanta, avea recul scurt, greutatea proiectilului antitanc fiind de 850 de grame, avand viteza initiala de 750 m/s. Putea trage si cu proiectil HE in greutate de 825 de grame, viteza initiala a acestuia fiind de 730 m/s, la maxim 4000 m distanta.

 

 

In evidentele germane tunul apare drept „3,7 cm KwK 38(t) L/47.8”. A mai existat si varianta Skoda A8, acesta avand tambur de frana in interiorul turelei, era semiautomat si avea recul scurt. Era similar cu A3 si A7, si s-a regasit pe tanchetele LT vz.38 imbunatatite la standard S-II (Skoda LT-35 dotat cu tun A8. 10 exemplare au fost comandate de catre Afganistan in anul 1940, niciodata livrate, insa acestea au fost totusi revandute Bulgariei in octombrie 1940 si ianuarie 1941, fiind cunoscute sub numele de Skoda T-11, dupa motorizarea acestora –dispuneau de motoare Skoda T-11 pe benzina, 4 cilindri, racire cu aer, 120 CP/89 kW). Skoda A10 a fost proiectat in luna octombrie 1936, desemnat drept L2 (cu o mitraliera coaxiala) sau Q2 (fara mitraliera coaxiala), si folosea aceeasi munitie ca A4. Pe 21 august 1937 armata cehoslovaca a comandat dou prototipuri pentru efectuarea de teste, insa pe 25 august 1938 programul L2 a fost anulat datorita apropierii razboiului si a dorintei de standardizare a productiei.

    3,7 cm KPUV vz.37/Kanon Proti Utocne Vozbe 37/Tun calibrul 37 mm Contra Carelor de Asalt Model 37/Tun Anticar calibrul 37 mm Model 37 a fost produs de catre Uzinele Skoda din Plzen pentru nevoile armatei cehoslovace, acest model fiind proiectat intre anii 1935-1936, produs intre anii 1936-1939. Tunul a avut atat afet pe roti spitate din lemn (varianta P) cat si afet pe roti din cauciuc cu camera (roti pneumatice, varianta M/J), fiind utilizat de catre unitatile de infanterie (varianta P), cavalerie si motorizate (variantele M/J). Tunul avea urmatoarele caracteristici: monobloc, frana de gura, semiautomat, calibrul 37,20 mm; lungimea tevii 1,77 m; greutate 370 kg; rata de foc: maxim 23 proiectile/minut/uzual 12 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 750 m/s; elevatia tunului era cuprinsa intre -8◦/+26◦, iar traversul 50◦; raza maxima de tragere: cu proiectil AP, maxim 900-1000 m/cu proiectil HE, maxim 5000 m; proiectilul anti-blindaj cantarea 850 grame si putea penetra blindaj de 32 mm grosime de la 1000-1100 m distanta. A fost in serviciu intre anii 1936-1944, inclusiv in Germania (sub numele de 3,7 cm Pak 37 (t), Iugoslavia (sub numele de 3,7 cm Pak 156 (j), din capturi) si Slovacia (dupa declararea independentei, 158 de exemplare, din martie 1939); greutatea armei in pozitie de lupta: infanterie 370 kg/cavalerie 380 kg/motorizate 380 kg; greutatea armei in pozitie de mars: infanterie 400 kg/cavalerie 850 kg/motorizate 390 kg.

Tunul a avut si o varianta destinata blindatelor, numita A4, descrisa anterior. Primele 35 de tunuri Model 37 au fost livrate in luna decembrie 1937, productia continuand in ritm alert, de 80 de exemplare lunar. In septembrie 1938, armata cehoslovaca avea in dotare 390 de exemplare model P si 300 de exemplare model M. Per total, armata cehoslovaca avea in dotare aproximativ 1000 de tunuri anticar vz.34/37, fiabile si capabile sa faca praf principalele blindate ale Wehrmacht-ului de-atunci, Panzer I (blindaj 13 mm)/II (blindaj 14 mm, pe-atunci), chiar si Panzer III (blindaj 15-30 mm, pe-atunci). Dupa Capitulare, firma Skoda a continuat sa produca aceste tunuri pentru nevoile armatei germane, pana pe 15 martie 1939 se livrasera deja 995 de exemplare Model 37 dintr-o comanda initiala de 1600 de unitati. Au continuat sa le fabrica pana in anul 1940, germanii mai aveau in aprilie-mai 1945 cel putin 88 de exemplare in uz, sub numele de „3,7 cm Pak 37 (t)/Pak M37 (t)”. Astfel de tunuri s-au aflat si-n dotarea bulgarilor, iugoslavilor si ungurilor.

3,7 cm KPUV vz.38/Kanon Proti Utocne Vozbe 38/Tun calibrul 37 mm Contra Carelor de Asalt Model 38/Tun Anticar calibrul 37 mm Model 38 a fost produs de catre Uzinele Skoda din Plzen pentru nevoile armatei cehoslovace, acest model fiind proiectat intre anii 1937-1938, ramanand in serviciu intre anii 1938-1945. Tunul, in varianta pentru blindate, a purtat numele de Skoda A7, fiind dezvoltat in paralel cu Model 37. Arma a fost in dotare tanchetei LT vz.38/Panzer 38 (t), insa a dotat si tanchete Panzer 1 si Renault R-35 (Wehrmacht-ul a comandat 541 de astfel de piese de artilerie, armata cehoslovaca avand 132 de exemplare in dotare la momentul invaziei, foarte probabil). Tunul avea urmatoarele caracteristici: afet pe roti din cauciuc sau roti spitate din lemn; monobloc, frana de gura, semiautomat, calibrul 37,20 mm; lungimea tevii 1,76 m; servanti 2; greutate 275 kg; rata de foc: maxim 23 proiectile/minut/uzual 12 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului: AP -750 m/s/HE -730 m/s; tunul putea penetra cu proiectil AP: blindaj de 43 mm grosime la unghi de 30◦ de la maxim 500 m/ blindaj de 30 mm grosime la unghi de 30◦ de la maxim 1000 m; raza maxima de tragere cu proiectil HE/HEI, maxim 4000 m; greutate proiectil: AP, 1,47 kg, 850 grame obuzul/HE, 1,42 kg, 825 de grame obuzul. Tunul a avut si o varianta destinata blindatelor, numita A4, descrisa anterior. Primele 35 de tunuri Model 37 au fost livrate in luna decembrie 1937, productia continuand in ritm alert, de 80 de exemplare lunar. In septembrie 1938, armata cehoslovaca avea in dotare 390 de exemplare model P si 300 de exemplare model M.

Per total, armata cehoslovaca avea in dotare aproximativ 1000 de tunuri anticar vz.34/37, fiabile si capabile sa faca praf principalele blindate ale Wehrmacht-ului de-atunci, Panzer I (blindaj 13 mm)/II (blindaj 14 mm, pe-atunci), chiar si Panzer III (blindaj 15-30 mm, pe-atunci). Dupa Capitulare, firma Skoda a continuat sa produca aceste tunuri pentru nevoile armatei germane, pana pe 15 martie 1939 se livrasera deja 995 de exemplare Model 37 dintr-o comanda initiala de 1600 de unitati. Au continuat sa le fabrica pana in anul 1940, germanii mai aveau in aprilie-mai 1945 cel putin 88 de exemplare in uz, sub numele de „3,7 cm Pak 37 (t)/Pak M37 (t)”. Astfel de tunuri s-au aflat si-n dotarea iranienilor, iugoslavilor, suedezilor, ungurilor si romanilor. Germanii au utilizat acest tun, inclusiv pe tancuri, si cu proiectile Panzergranate 39 (AP, putea penetra blindaj: de 41 mm grosime de la 100 m distanta/ de 35 mm grosime de la 500 m distanta/de 29 mm grosime de la 1000 m distanta/de 24 mm grosime de la 1500 m distanta/la 2000 m lovitura era ineficienta) sau Panzergranate 40 (cu miez din tungsten, putea penetra blindaj: de 64 mm grosime de la 100 m distanta/ de 34 mm grosime de la 500 m distanta/ la peste 1000 m lovitura era ineficienta)

   4,7 cm KPUV vz.36/Kanon Proti Utocne Vozbe 36/Tun calibrul 47 mm Contra Carelor de Asalt Model 36/Tun Anticar calibrul 47 mm Model 36 a fost produs de catre Uzinele Skoda din Plzen pentru nevoile armatei cehoslovace, acest model fiind proiectat in 1936, intrand in serviciu intre anii 1938-1939. Tunul a avut 4 variante cunoscute, precum: A5/Skoda A5/4,7 cm M.1936, era similar cu A3/4, monobloc, semiautomat, frana de gura, putea perfora blindaj de 40 mm grosime de la 1500 m distanta, viteza initiala a proiectilului AP fiind de 775 m/s si greutatea de 1,65 kg. Interesant este faptul ca armata cehoslovaca nu l-ar fi acceptat in dotare, insa Wehrmacht-ul da, montandu-l pe Panzer I si R-35. Tunul avea roti spitate din lemn, fiind cumparat de catre iugoslavi unde apare in inventare drept M.1936, folosit si de catre germani sub numele de „4,7 cm Pak 179 (j)”; A6/Skoda A6 a fost destinat luptei anticar si fortificatiilor, in inventarele armatei cehe apare drept „4 cm KPUV vz.36” (500 de exemplare produse; servanti 4; greutate 600 kg; raza maxima de actiune 4000 m). A fost folosit de catre iugoslavi  si de catre germani sub numele de „4,7 cm Festungspack (t)”; A9/Skoda A9 deriva din S-III (calibrul 47 mm, destinat tancurilor medii T-21 si T-22, greutate proiectil 1,65 kg, viteza initiala a proiectilului 600 m/s). A9/A9J/A9JA avea urmatoarele caracteristici: calibrul 47 mm; lungimea tevii 1,58 m, L33; greutate proiectil: AP tip Pejcoch -2,60 kg, putea penetra blindaj de 32 mm grosime de la 600 m distanta/HE -2,79 kg; greutate tun 420 kg; elevatie cuprinsa intre -10◦/+25◦; travers 15◦; rezerva interna 42 de proiectile; doar doua prototipuri ar fi fost realizate in iunie 1938, de acest tun fiind interesati iugoslavi ce comandasera 108 exemplare de vanatoare de tancuri Skoda SID/SIJ (T-32 si T-3D/MU-2 si MU-6, se pare ca doar 5 prototipuri au fost realizate. Aceste vanatoare de tancuri urmau a fi dotate si cu tunul A2, avut in vedere si pentru tancul mediu T-23M, conform surselor, acesta fiind de fapt primul tun destinat blindatelor dezvoltat de catre Skoda in anul 1933, neintrat in productie de serie, avand viteza initiala a proiectilului de 560 m/s si greutatea de 1,65 kg)/; A11/Skoda A11 deriva din A9 (calibrul 47 mm, destinat tancurilor medii T-21, T-23M/Skoda S-III si Praga V-8-H, greutate proiectil: AP -1,65 kg, viteza initiala a proiectilului 782 m/s, putand penetra blindaj de 41 mm grosime de la 1000 m distanta/HE -1,50 kg, viteza initiala a proiectilului 660 m/s, raza maxima de actiune 4000 m).

  Cea mai raspandita varianta pentru blindate se pare ca a purtat numele de Skoda A7, fiind dezvoltat in paralel cu Model 37. Arma a fost in dotare tanchetei LT vz.38/Panzer 38 (t), insa a dotat si tanchete Panzer 1 si Renault R-35 (Wehrmacht-ul a comandat 541 de astfel de piese de artilerie, armata cehoslovaca avand 132 de exemplare in dotare la momentul invaziei, foarte probabil). Tunul avea urmatoarele caracteristici: monobloc, frana de gura, semiautomat, calibrul 37,20 mm; lungimea tevii 1,76 m; servanti 2; greutate 275 kg; rata de foc: maxim 23 proiectile/minut/uzual 12 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului: AP -750 m/s/HE -730 m/s; tunul putea penetra cu proiectil AP: blindaj de 43 mm grosime la unghi de 30◦ de la maxim 500 m/ blindaj de 30 mm grosime la unghi de 30◦ de la maxim 1000 m; raza maxima de tragere cu proiectil HE/HEI, maxim 4000 m; greutate proiectil: AP, 1,47 kg, 850 grame obuzul/HE, 1,42 kg, 825 de grame obuzul. Tunul a avut si o varianta destinata blindatelor, numita A4, descrisa anterior. Primele 35 de tunuri Model 37 au fost livrate in luna decembrie 1937, productia continuand in ritm alert, de 80 de exemplare lunar. In septembrie 1938, armata cehoslovaca avea in dotare 390 de exemplare model P si 300 de exemplare model M.

Per total, armata cehoslovaca avea in dotare aproximativ 1000 de tunuri anticar vz.34/37 fiabile si capabile sa faca praf principalele blindate ale Wehrmacht-ului de-atunci, Panzer I (blindaj 13 mm)/II (blindaj 14 mm, pe-atunci), chiar si Panzer III (blindaj 15-30 mm, pe-atunci). Dupa Capitulare, firma Skoda a continuat sa produca aceste tunuri pentru nevoile armatei germane, pana pe 15 martie 1939 se livrasera deja 995 de exemplare Model 37 dintr-o comanda initiala de 1600 de unitati. Au continuat sa le fabrica pana in anul 1940, germanii mai aveau in aprilie-mai 1945 cel putin 88 de exemplare in uz, sub numele de „3,7 cm Pak 37 (t)/Pak M37 (t)”. Astfel de tunuri s-au aflat si-n dotarea iranienilor, iugoslavilor, suedezilor, ungurilor si romanilor. Germanii au utilizat acest tun, inclusiv pe tancuri, si cu proiectile Panzergranate 39 (AP, putea penetra blindaj: de 41 mm grosime de la 100 m distanta/ de 35 mm grosime de la 500 m distanta/de 29 mm grosime de la 1000 m distanta/de 24 mm grosime de la 1500 m distanta/la 2000 m lovitura era ineficienta) sau Panzergranate 40 (cu miez din tungsten, putea penetra blindaj: de 64 mm grosime de la 100 m distanta/ de 34 mm grosime de la 500 m distanta/ la peste 1000 m lovitura era ineficienta).

 

Firma Skoda a produs si tunuri destinate tancurilor de calibrul 75 mm, ce vor fi descrise in randurile ce urmeaza, autoblindatul Skoda PA –II DELOVY urma, cel mai probabil, sa dispuna de un astfel de tun, posibil unul dintre aceste tipuri: Skoda M.15/L15 (la origine tun de munte, raza maxima de actiune cu proiectil HE de 6,3 kg sau 6,5 kg, 7000-7100 m)/Skoda M.28/L18 (raza maxima de actiune cu proiectil HE de 6,3 kg, 8500-8700 m). Firma Skoda a avut si alte proiecte de tunuri de calibrul 75 mm, dezvoltate pentru germani la cererea acestora, dupa Capitulare, precum: Skoda A13/L36 (calibrul 75 mm, semiautomat, proiectilul AP putea penetra blindaj de 70 mm grosime de la 1500 m distanta, viteza initiala a proiectilului 790 m/s. Acest tun era avut in vedere pentru tancul T-24, proiecte initiat de catre Skoda dupa experienta germanilor in Rusia cu fenomenalul T-34, anulat in favoarea T-25/ Skoda A18/L55 (KwK 42/1 in evidentele germane, cu incarcare automata, calibrul 75 mm, semiautomat, proiectilul AP putea penetra blindaj de 98 mm grosime de la 1000 m distanta, viteza initiala a proiectilului 600 m/s, rata de foc 15 proiectile/minut, greutate totala 1600 kg. Acest tun era avut in vedere pentru tancul T-25, proiect initiat de catre Skoda dupa experienta germanilor in Rusia cu fenomenalul T-34, niciodata realizat, doar o macheta din lemn fiind realizata in martie 1942).

   Foarte probabil ca autoblindatul Skoda PA-2 Delovy (Tun) sa fi dispus de o varianta a tunului calibrul 75 mm, Skoda Model 1928. Soarta acestui prototip experimental nu se cunoaste, asa cum mentionam anterior, dar este util sa vedem performantele acestei piese de artilerie ce a ajuns si-n dotarea germanilor (sub numele de „7,5 cm GebK 28/7,5 cm GebK 285 (j)), a albanezilor, a italienilor (sub numele de „Obice da 75/13”) si iugoslavilor. A ajuns si-n Romania, Venezuela, Afganistan si Elvetia (se pare c-au avut o singura baterie destinata evaluarii si testarii).

 

Skoda Model 1928 a fost un tun de munte de calibrul 75 mm, versiune modernizata si revizuita a tunului Skoda 7.5cm Gebirgskanone M.15, si avea urmatoarele caracteristici: semiautomat; calibrul 75 mm; greutate 613-700 kg; lungimea tevii 1,34 m, L/18; elevatie cuprinsa intre -8◦/+50◦; travers 7◦; rata de foc 4-6-8 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 349-425 m/s; greutate proiectil 6,30 kg; raza maxima de actiune 8250-8700-9500 m; servanti 6. Tunul a avut si variante aparute in 1936 (Skoda Model 36) si 1939 (Skoda Model 39).

Despre realizarile industriei cehoslovace vom mai vorbi in Enciclopedie, cert este un singur lucru, chiar aveau INDUSTRIE MILITARA.

 

WW      

 

 Enciclopedia Armelor: Episodul XXXII -PPS

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.smallscaleafv.com/…/76_SkodaPAII.htm

www.retronaut.com/2012/03/skoda–pa–ii-1923/

www.tanks-encyclopedia.com/ww2/czech/ww2…

mailer.fsu.edu/~akirk/…/Czechoslovakia.html

www.aviarmor.net

ww2photo.se

pospec-blog.blogspot.com

www.fronta.cz

www.worldwar2.ro

www.tanks-encyclopedia.com/…/Skoda_Fiat_T…

www.aviarmor.net/…/skoda_fiat_torino.htm

forum.valka.cz

perfiles.elgrancapitan.org

world.guns.ru/machine/chex/zb–26-e.html

www.brannamoc1938.eu/…/tatra/tatra–t–72/

www.gotavapen.se/gota/…/kg/swedish_kg3.htm

www.militaryfactory.com/…/detail.asp?smallar..

world.guns.ru/machine/de/mg-0-e.html

www.lonesentry.com/…/7-92-mm-maxim-light-…

www.delostrelectvocsarmady1918-1939.estran…

utocnavozba.wz.cz/vyzbroj.htm

ftr.wot-news.com/…/s-i-d-and-s-i-j-tank-destroy…

www.forgottenweapons.com/…machine–guns/sc…

www.hungariae.com/Schwarz.htm

www.mitrailleuse.fr/Allemandes/…/MG08.htm

mg08.de/Photogallerie/Bilder.html

www.historicalfirearms.info/…/13–2mm–tuf-anti…

survincity.com

www.cruffler.com

kpuvvzor34.blogspot.com

profikit.sweb.cz

forum.guns.ru

www.landships.info/…/Skoda_Gebk_M15.html

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: „Testoasa”Enciclopedia Armelor: PPS >>