Enciclopedia Armelor: Tirpitz –Colosul Kriegsmarine

Episodul LIX: Cuirasatele Germaniei, partea I

 

Cuirasatele, adevarati colosi ai marilor, erau cele mai mari si mai puternice nave de lupta ale vremii, avand tonaje/deplasamente cuprinse intre 30000-60000 de tone, viteza de 28-33 noduri si artilerie principala cu calibre cuprinse intre 350-480 mm (8-18 tunuri) si echipaje formate din 2000-2500 de oameni. Blindajul lor, cuirasa, era cuprins intre 350-450 mm, asta insemnand cam aproximativ 40% din intreaga lor greutate, astfel de nave fiind greu de construit, necesitand resurse materiale, financiare si umane uriase, basca facilitate de productie, nefiind la indemana oricui sa le faca. Rolul lor era acela de distrugere a marilor nave inamice, de bombardare a tintelor aflate pe uscat si, nu in ultimul rand, de a arata maretia si puterea statului ce le detinea.

Aceste nave, cu cat mai mari cu atat mai bine, impuneau respect si erau mandria flotelor, asta pana au fost detronate de catre portavioane, “Regina Marii” si-n ziua de astazi. Cele mai mari cuirasate din WW II si din lume, au fost realizate de catre japonezi, fiind vorba despre Musashi si Yamato, de 72000 de tone, ceea ce este dea dreptul impresionant si, ca urmare, un articol viitor (cele americane, Missouri si Iowa n-aveau decat 58000 de tone…).

Kriegsmarine, ca orice Marina care se respecta, detinea si ea astfel de nave impunatoare as zice eu prin dotare si sistemele de la bord si, in articolul de fata, o clasa de nave este “eroul” principal, cu deosebire una dintre acestea -TIRPITZ. Inainte insa de a urca la bord, in “buna” sau “nebuna” traditie a Enciclopediei, haideti sa vedem cum a aparut Kriegsmarine si mai ales, sa vedem cum statea aceasta la capitolul mari nave de lupta in perioada interbelica si la debutul WW II.

 

 

  Sigla cuirasatului Tirpitz

Kriegsmarine/Marina de Razboi a celui de-al III Reich s-a “nascut” in data de 1 iunie 1935, urmasa directa a Reichsmarine/RM (Marina Republicii de la Weimar, 1919-1935), aceasta fiind o palida umbra a Marinei Imperiale a Kaiserului, de la care a mostenit in urma Tratatului de la Versailles, urmatoarele nave:

 

–6 cuirasate –Clasa Deutschland de 14200 tone, tunuri de calibrul 280 mm, 3 unitati botezate Schleswig-Holstein, Hannover si Schlesien, pe care le-au si folosit pana in anii 1944-1945/Clasa  Braunschweig de 15867 tone, tunuri de calibrul 280 mm, 3 unitati botezate Braunschweig, Elsass si Hessen, ramase in uz intre anii 1904-1960;

 

–10 crucisatoare de tonaje diferite: Clasa Gazelle de 3130 tone, o unitate botezata Arcona, cu tunuri calibrul 105 mm, utilizata ca nava antiaeriana pana prin 1945/Clasa Emden de 6990 tone, o unitate botezata Emden, cu tunuri calibrul 150 mm/Clasa Konigsberg de 7800 tone, tunuri de 150 mm, botezate Konigsberg, Karlsruhe si Koln, in uz intre anii 1929-1945/Clasa Leipzig de 8000-8900 de tone, cu tunuri de calibrul 150 mm, doua unitati botezate Leipzig si Nurnberg/Clasa Deutschland de 14520 tone, cu tunuri de calibrul 280 mm, trei unitati botezate Deutschland (ulterior, Lutzow), Admiral Scheer si Admiral Gref Spee, in uz intre anii 1939-1945.

 

Tirpitz in fiordul Skjomen -Norvegia

Deci, cu alte cuvinte, o Marina ce nu impresiona, mare parte a navelor fiind vechi de cel putin 20 de ani, cu toate ca Marineleitung/Conducerea marinei era un corp profesionist. Din 1935, Marineleitung s-a transformat in Oberkommando der Marine, iar vechiul drapel a fost inlocuit cu svastica nazista, avand Crucea de Fier in coltul superior stang.

Noua conducere a Marinei Germane era constienta de faptul ca navele sale nu reprezentau mare lucru in raport cu marinele Angliei si chiar Frantei, state ce erau vazute de catre strategii navali germani ca inamicii cei mai posibili in viitorul apropiat si, drept urmare, au trecut la aplicarea unui plan ambitios de proiectare si constructie a unor noi clase de nave de suprafata si submarine, moderne, avand protectie si armament superior. Desi reinarmarea Germaniei a debutat in forta dupa venirea nazistilor la putere, aceasta a insemnat eforturi uriase umane, financiare si materiale, si a cuprins intreaga Armata Germana, la data izbucnirii WW II, ea nu era pe deplin incheiata (spre exemplu, in armata terestra predominau mijloacele hipo).

Marina nu statea bine la capitolul nave de lupta, ea nefiind capabila sa se puna cu fortele navale anglo-franceze, exceptand submarinele, unde erau relativ superiori. Si asta nu pentru ca n-ar fi depus eforturi sa recupereze din handicap, ci datorita faptului ca asa-zisul Plan Z a debutat tarziu, la mijlocul anilor *30, fiind ambitios si necesitand timp (cu toate ca Germania se industrializase masiv iar atentia acordata noilor proiecte si constructii navale era ridicata, o mare nava de razboi nu se construia peste noapte), ceea ce a facut ca la declansarea WW II sa nu fie pregatita in totalitate.

Planul Z a fost aprobat de catre Fuhrer in ianuarie 1939 si era axat pe doua directii, una prevedea realizarea unei numeroase flote de submarine (ceea ce s-a si facut, despre o parte dintre proiectele germane s-a vorbit deja in Enciclopedie), iar cealalta prevedea realizarea unei flote mixte formata din mari nave de suprafata si submarine, oarecum similara cu organizarea Marinei Kaizerului din WW I si cu cea britanica din perioada premergatoare izbucnirii WW II. Planul era deosebit de ambitios, poate prea ambitios pentru resursele de care dispunea Germania, insa ar fi urmat sa ridice numarul navelor din dotare la 800 de unitati (cu diverse tonaje si destinatii, acestea urmand sa fie realizate in perioada 1938-1947, cu toate ca Hitler a insistat ca totul sa fie gata cel mai tarziu in 1945. Ulterior avea sa se razgandeasca asupra marilor nave de lupta, in cursul anului 1943, cand a ordonat ca prioritara sa devina constructia de submarine), intre care:

-4 portavioane, insa doar unul a fost aproape finalizat, niciodata operational, fiind vorba despre Graf Zeppelin;

–10/13 cuirasate din clasele H (urmau sa fie 6 unitati)/J/K/L/M/N;

–10/12 crucisatoare grele, ce pana la urma au fost doar 3, botezate Lutzow (ex-Deutschland. Numele i-a fost schimbat la ordinul lui Hitler, acesta nu dorea sa vada “Germania” scufundata…), Admiral Scheer si Admiral Graf Spee;

–12 nave blindate, numite Panzerschiffe (Nave blindate), acestea fiind de fapt crucisatoare usoare, numerotate de la P1-P12, constructia acestora debutand in anul 1940 fara a fi vreuna definitivata;

–44 de crucisatoare usoare;

–22 de Spahkreuzer, ce erau de fapt distrugatoare de mari dimensiuni, numite si Clasa M, de 5700 de tone, 6 tunuri de calibrul 150 mm, niciunul finalizat;

–158 de distrugatoare, nave auxiliare si vedete rapide;

–249 de submarine de diverse tonaje.

Virtual: cuirasat clasa Fuhrer langa Tirpitz

Din toate acestea, in 1939 s-au apucat sa construiasca doua crucisatoare din Clasa M, doua cuirasate din Clasa H (cinci variante propuse, avand tunuri de calibrele 400/420/480/500 mm, lungimi intre 278-345 m si greutate intre 55553 tone-120000 tone) si doua crucisatoare grele din Clasa O (urmau sa fie 3 unitati de 35968 tone, 256 m lungime, 30 m pescaj si 6 tunuri de calibrul 380 mm). Daca le-ar fi realizat, navele din Clasa H ar fi fost cele mai mari din lume, niste super-cuirasate, cel mai mare urmand a fi botezat “Fuhrer”, si-ar fi avut nici mai mult nici mai putin de 120000 de tone, cele japoneze din Clasa Yamato erau niste bieti piticuti, n-aveau decat 72000 de tone…

Marile nave germane au ramas un vis frumos dar prea ambitios, Kriegsmarine indeplinind mai putin de 20% din ceea ce cuprindea Planul Z, asta din lipsa resurselor materiale, exceptie facand submarinele.

Tirpitz martie 1941

Mai mult decat atat, personalul planificat a ajunge la 200000-201000 de oameni, abia s-a ridicat la 78000 de oameni pana pe data de 1 septembrie 1939, iar bugetul destinat noilor constructii ce se ridica la fabuloasa suma de 33 de miliarde de Reichsmark/RM, esalonat pana in anul fiscal 1946, a ramas doar un vis frumos. De extraordinarele supercuirasate s-a ales praful (7 unitati cu tonaj greu erau in diferite faze de constructie), otelul alocat construirii acestora a ajuns la submarine, forta de temut pe perioada intregului WW II, iar din intreaga flota de nave de lupta doar doua au supravietuit pana la sfarsitul razboiului, restul ducandu-se la pesti cu tot cu echipaje, din cele 11 unitati de marimea unui cuirasat sau crucisator, cele 21 de distrugatoare, la care se adaugau 57 de submarine, cu care au debutat in razboi. Un razboi pe care marile nave de suprafata ale Kriegsmarine l-au inceput bine, distrugerea mai multor nave de razboi britanice si invazia Norvegiei stand marturie, insa “gloria” lor a luat sfarsit odata cu scufundarea cuirasatului Bismarck (la data lansarii, septembrie 1939, aceasta nava era cea mai mare din lume), sora cu Tirpitz, eroul articolului nostru, de catre britanici pe data de 27 mai 1941.

Odata cu scufundarea sa s-au terminat si “vremurile fericite” pentru Flota de suprafata a Kriegsmarine, facand ca invazia Danemarcei si scufundarea mai multor nave de razboi britanice sa fie o dulce amintire, fiecare pierdere din randul marilor nave ce i-a urmat fiind o lovitura dureroasa pentru germani, ce va duce la pierderea suportului din partea lui Hitler, atentia acestuia indreptandu-se spre constructia de submarine din ce in ce mai tehnologizate si performante, culminand cu Type XXI/XXIII, deja descrise in Enciclopedie. Pentru sfarsitul lui Bismarck, navele britanice au consumat 70 de proiectile de calibrele 356/406 mm, 300 de proiectile de calibrul 203 mm si 4/5 torpile, nava ducandu-se pana la urma la fund, contribuind la drama si ordinul de sabordare venit din partea capitanului, ordin ce a costat viata sa si-a 500 de oameni din subordine. Acesti nenorociti s-au “integrat” fara voia lor in cei 65000 de marinari ucisi in WW II, dintr-un total de 1,5 milioane ce-au servit in aceasta Arma de elita. Cimitirul multora dintre ei este marea si navele de suprafata ori submarinele la bordul carora au pierit. Pentru toti acestia si pentru cei ce i-au urmat, indiferent carei Marine au apartinut, fie-le sufletul impacat si linistit, D-zeu sa-i odihneasca acolo unde sunt!

La cei morti se adauga 105000 de disparuti despre care nu se stie nici astazi mare lucru, si 21000 de raniti, multi ramanand cu sechele grave, supravietuind mai mult sau mai putin razboiului. Si, un lucru demn de mentionat, este faptul ca oamenii Kriegsmarine au fost profesionisti si darzi, fara nicio exceptie, din totalul celor 7361 de ordine “Crucea Cavalerilor”, cea mai inalta distinctie acordata de conducerea nazista, 318 au revenit marinarilor, ceea ce inseamna 4% din totalul celor acordate. IMPRESIONANT!

 

Tirpitz s-a nascut in data de 24 octombrie 1936/2 noiembrie 1936 in baza contractului de constructie S-128 din 14 iunie 1936, constructia realizandu-se pe santierul naval Kriegsmarine Werft din Wilhelmshaven. Initial, era cunoscut drept constructia “G”, ulterior fiind botezat TIRPITZ, dupa numele amiralului Alfred von Tirpitz, artizanul Flotei Imperiale a Kaiserului Wilhelm al II-lea (acesta visa la crearea unui Imperiu German cu o Marina superioara sau cel putin capabila sa stea fata-n fata cu teribila Royal Navy, stapana marii de mult timp si imperiu totodata. N-avea sa-si vada niciodata visul implinit si, despre cea mai teribila nava din acea perioada intr-un articol viitor).

Asezarea chilei – 2 noiembrie 1936

Constructia navei a durat 29 de luni fiind lansata la apa pe data de 1 aprilie 1939, botezata fiind de catre nimeni alta decat fiica amiralului Tirpitz, Frau von Hassel, ocazie cu care Erich Johann Albert Raeder, comandantul Kriegsmarine, a fost avansat Grossadmiral (cel mai mare grad in Marina germana, echivalent cu cel de Mare Amiral in flota britanica). Lansarea la apa s-a facut cu mare pompa fiind un motiv de mandrie pentru germani si, bineanteles, pentru conducerea nazista, insusi Fuhrerul fiind prezent. Propaganda se intrecea in laude aduse “geniului arian”, noul cuirasat si sora sa geamana, Bismarck, pareau, la prima vedere, ca deschid perspective luminoase in ceea ce priveste puterea navala a Germaniei, deschizandu-i accesul pe toate marile si oceanele lumii. Era insa 1 Aprilie, Ziua Pacalelilor, asta aveau s-o vada germanii cat de curand…

Lansarea la apa – frau Von Hassel

23 de luni mai tarziu, pe data de 25 februarie 1941, Tirpitz a fost receptionat de catre Kriegsmarine, primul sau comandant fiind Kapitan zur See, Friedrich Karl Topp (ulterior Vice-Amiral). Nava, ce costase Kriegsmarine 181600000 de Reichsmark/RM era, de departe, cea mai scumpa nava construita vreodata pe un santier german, ramanand pana la Capitulare si cea mai scumpa Arma din arsenalul celui de-al III-lea Reich, suma fiind la acea data prohibitiva, doar ambitia lui Hitler de a avea putere navala si preferinta acestuia pentru arme mari, de dimensiuni colosale, a dus la definitivarea ei.

Lansarea la apa – 1 aprilie 1939

De-a lungul carierei operationale, cuirasatul Tirpitz a avut mai multi comandanti, precum:

-25 februarie 1941-21 februarie 1943, Kapitan zur See, Friedrich Karl Topp;

-21 februarie 1943-4 martie 1944, Kapitan zur See, Hans Meyer;

-3 aprilie 1944-4 noiembrie 1944, Kapitan zur See, Wolf Boy;

-4 noiembrie 1944-12 noiembrie 1944, Kapitan zur See, Robert Weber.

Primii ofiteri si loctiitori ai comandantilor au fost:

-ianuarie 1941-octombrie 1942, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Paul Friedrich Duwel;

-octombrie 1942-august 1943, Kapitan zur See, Heinz Assmann;

-august 1943-mai 1944, Kapitan zur See, Wolf Boy;

-mai 1944-noiembrie 1944, Kapitan zur See, Robert Weber.

La bordul fiecarei nave o importanta deosebita o au ofiterii cu navigatia, pe timpul carierei operationale Tirpitz a avut mai multi astfel de ofiteri, precum:

-februarie 1941-mai 1941, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Werner Koeppe;

-mai 1941-martie 1942, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Gerhard Bidlingmaier;

-martie 1942-februarie 1944, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Kuno Schmidt;

-februarie 1944-aprilie 1944, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Hugo Heydel;

-aprilie 1944-septembrie 1944, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Hans-Henning von Salish;

-septembrie 1944-noiembrie 1944, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Gearfried Brutzer.

Ofiterii responsabili cu artileria au fost:

-februarie 1941-septembrie 1943, Kapitan zur See, Robert Weber;

-septembrie 1943-noiembrie 1944, Korvettenkapitan/Locotenent-Comandor, Willi Muller.

Ofiterii ingineri responsabili de buna fubctionare a navei au fost:

-februarie 1941-octombrie 1942, Comandor-Inginer, Oskar Stellmacher;

-octombrie 1942-septembrie 1943, Comandor-Inginer, Paul Steinbuchler;

-septembrie 1943-noiembrie 1944, Comandor-Inginer, Alfred Eichler.

 

La toti acestia se adaugau un numar mare de Fahnrich zur See (Cadeti), Oberfahnrich zur See (Sublocotenenti), Oberleutnant zur See (Locotenenti), per total, pe Tirpitz se gaseau  108 ofiteri si 2500 de marinari.

 

Primele proba s-au facut la Wilhelmshaven, incepand din aprilie 1940, acestea durand pana pe data de 25 februarie 1941, trebuind sa fie remediate probleme constatate la masini si la o parte din echipamentele navei. In martie 1941, Tirpitz parea gata pentru a iesi in probe pe mare, astfel ca primeste aprobarea sa paraseasca Wilhelmshaven pentru a merge la Kiel, si de-aici, prin Canalul Kaiser Wilhelm (leaga Marea Nordului de Marea Baltica. Numele i-a fost schimbat in anul 1948, astazi numindu-se Canalul Kiel, masurand 98 km), in Marea Baltica pentru efectuarea testelor si instruirea echipajului. Aici a efectuat si primele trageri cu artileria de la bord, inclusiv cu uriasele tunuri de calibrul 380 mm, in largul Insulei Rugen aflata in apropierea litoralului Pomeraniei (exista supozitii ca nazistii ar fi testat pe data de 12 octombrie 1944 pe aceasta insula, prima si ultima lor arma nucleara. Conform supozitiilor, explozia a facut totul praf pe o raza de 500 m, ducand la moartea a 700 de detinuti din lagare folositi pe post de cobai umani. Exista martori, mai mult sau mai putin credibili, ce sustin c-au vazut o ciuperca cu un diametru de 1000 m ce s-a ridicat la 3000-4000 m altitudine, care-si schimba culoarea din rosu in albastru si viceversa, unda de presiune simtindu-se si la 9 km distanta de epicentrul exploziei, durand cam 15 secunde. US Navy a cercetat acest aspect dupa razboi, concluzia fiind ca germanii au testat ceva acolo, ceva ce avea forta a 1000 tone de TNT, insa este putin probabil sa fie vorba despre o bomba atomica ci mai degraba de o bomba radiologica. Cu toate acestea, exista surse care sustin ca nazistii ar fi avut capacitatea de a produce doua bombe atomice la sfarsitul lui 1944, putin probabil, deoarece n-aveau un reactor de fisiune functional. Daca au testat cu adevarat ceva pe Insula Rugen, ar fi interesant de stiut, insa…enigma. Cel putin deocamdata!).

 Tirpitz – Foc cu tunurile principale, calibrul 380mm

In urma tragerilor de artilerie efectuate in apropierea Insulei Rugen din Marea Baltica, au fost descoperite defecte la sistemele de dirijare a focului, la cele de actionare a marilor turele si la sistemele automate de aducere a proiectilelor. Aceste defectiuni au fost remediate intre iulie-septembrie 1941, ultimul test din data de 20 septembrie fiind considerat un succes. Capitanul Topp a declarat nava 100% operationala pe data de 10 ianuarie 1942.

In septembrie 1941 (cel mai probabil incepand din data de 26/29 septembrie 1941), cuirasatul Tirpitz a fost integrat in Flota Marii Baltice, alaturi de crucisatorul greu Admiral Scheer, crucisatoarele usoare Koln (Clasa Konigsberg, 7700 tone, 174 m lungime, 9 tunuri de calibrul 150 mm, 514 oameni echipaj) si Nurnberg (Clasa Leipzig, 9960 tone, 182 m lungime, 9 tunuri calibrul 150 mm, echipaj 673 de marinari), Leipzig (Clasa Leipzig), Emden (6990 tone, 155 m lungime, 485 de marinari, 8 tunuri de calibrul 150 mm) si distrugatoarele Z-27 (Type 1936A, 2543 tone, 127 m lungime, 4 tunuri de calibrul 150 mm, 336 echipaj) si Z-26 (Type 1936A), la intreaga Flota adaugandu-se doua flotile de vanatoare si puitoare de mine.

A participat indirect la invazia URSS, asteptand in Marea Baltica (era bazat in Insulele Aaland situate in Golful Botnic, la aproximativ 40 km de coasta Suediei si la 25 km de cea a Finlandei) o eventuala miscare a Flotei Rosii cu baza la Leningrad. Flota Marii Baltice ce-si avea baza la Kronstadt nu era deloc o gluma pentru marile nave germane chiar daca, in marea lor majoritate, erau mostenite de la Marina Tarului. La data invaziei URSS sovieticii aveau operationale pe Baltica, 2 cuirasate (Marat si Oktyabrskaya Revolutsya, Clasa Gangut, navele datand din WW I, 24800 tone, 181 m lungime, 12 tunuri de calibrul 305 mm in patru turele, echipaj 1149 de oameni), 2 crucisatoare grele (Kirov, Clasa Kirov, 7890 tone, 191 m lungime, echipaj 872 de oameni, 9 tunuri de calibrul 180 mm in trei turele, 6 tunuri de calibrul 100 mm), 19 distrugatoare, 48 de vedete torpiloare si 65 submarine, aflate sub comanda Vice-Amiralului, Vladimir Tributz.

 

Curand insa, odata cu scufundarea navei-sora Bismarck pe data de 27 mai 1941, o lovitura dura pentru imaginea Kriegsmarine in fata lui Hitler, comandantul fortelor navale germane, Amiralul Erich Raeder, a decis ca nava ar fi mai bine protejata in apele Norvegiei, de-aici avand acces la Oceanul Atlantic (Marea Nordului) si Oceanul Arctic (Marea Barents si Marea Norvegiei), putand reprezenta o amenintare formidabila pentru navele de razboi britanice din Atlantic si, foarte important in viziunea strategilor germani, o amenintare directa pentru convoaiele cu ajutoare (tehnica militara, echipamente, combustibil, alimente, utilaje) ce strabateau Oceanul Arctic cu directia URSS, ce veneau din directia America de Nord si Marea Britanie.

Interesant este faptul ca initial, Hitler n-a fost de acord cu mentinerea cuirasatului in Norvegia insa, in decembrie 1941, pe baza rapoartelor primite din partea serviciilor de informatii ce anuntau o iminenta noua invazie britanica in nordul Norvegiei, principala poarta prin care minereul de fier provenind din Suedia ajungea in otelariile germane (inca din 1939, prin portul Narvik, minereul fiind extras din Suedia –Kiruna si Malmberget), stat ce se afla sub conducere pro-nazista in urma campaniei din aprilie-iunie 1940 (un esec rasunator pentru francezi, britanici, polonezi si norvegieni, cu toate ca initial totul a mers bine in cadrul Operatiunii Wilfred. Danemarca a cazut si ea odata cu Norvegia –germanii declansand Operatiunea Weserubung).

Pana la urma Tirpitz a ramas in Norvegia, incepand din ianuarie 1942, initial la Trondheim si ulterior plimbat prin fiordurile din nordul tarii, fiind o amenintare constanta pentru ruta de aprovizionare deschisa de catre Aliati pentru sovietici. Desi n-a intrat niciodata in lupta cu navele Aliate, Tirpitz a fost o tinta predilecta pentru acestia, suferind mai multe atacuri care, intr-un final, i-au pecetluit soarta in data de 12 noiembrie 1944.

Nava avea urmatoarele caracteristici in februarie 1941: greutate 39539 de tone gol/proiectat 45474 de tone/incarcat 49429 de tone/la incarcatura maxima 50425 de tone (53500 de tone in anul 1944); lungime 253,60 m; lungime de la linia de plutire 241,72 m; latime 36 m; pescaj: proiectat 9,90 m/maxim 10,61 m la 52890 de tone greutate; inaltimea laterala, masurata de la marginea superioara a chilei la puntea superioara -15 m; bordul liber, partea centrala a navei 5,67 m; bordul liber, partea frontala a navei 8,80 m; nava era realizata din otel omogen foarte rezistent, tip ST52, minereul de fier fiind importat din Suedia. Interesant este faptul ca Royal Navy a testat mostre din blindajul lui Tirpitz dupa razboi, pentru a vedea de ce s-au chinuit atat pana l-au pus pe fund, descoperind ca otelul german era mult mai pur, mai compact si mai lipsit de impuritati decat otelul realizat in topitoriile insulare; coca avea 22 de compartimente etanse, acestea putand fi sigilate rapid in caz de avarie; propulsie: 12 boilere tip Wagner, de mare presiune (55 kg/cm patrat.

Erau realizate de catre firma Blohm&Voss la Deschimag) dispuse in 6 compartimente. Aceste boilere, dispuse cate doua in fiecare compartiment, trimiteau abur cu temperatura de 475◦ la 3 turbine Brown-Boveri&Cie, puterea maxima generata, fara a fi fortate, in regim normal de functionare, fiind colosala, 111000 CP. Fiecare turbina antrena un ax la capatul caruia se gasea cate o elice tripala cu diametrul de 4,70 m (arbore port-elice, fiecare ax masurand 55 m lungime). Tirpitz avea trei elice din aliaj de bronz si mangan, fiecare avand volumul 2,40 m/cubi si diametrul de 4,70 m. Cand se roteau, cele 3 elice acopereau o zona de 52,04 m/patrati; viteza maxima: proiectata 58,33 km/h insa, daca masinile erau fortate, acestea, desi puteau genera – 138000 CP, viteza ajungea la doar 53,70 km/h, viteza de rotatie a arborelui port-elice 250 rpm/163026 CP, viteza ajungea la doar 57,04 km/h, viteza de rotatie a arborelui port-elice ajungand la 278 rpm.

Unele surse mentioneaza faptul ca la greutatea de 53000 de tone, nava ar fi atins 55,56 km/h; nava dispunea de 2 carme paralele manevrate electric, cu urmatoarele caracteristici: ambele masurau 48,26 m/patrati (24,28 m/patrati fiecare), volum total 23,26 m/cubi (11,63 m/cubi fiecare)/ grosime de 90 cm la partea superioara si de 60 cm la partea inferioara/ 6,51 m lungime/ 3,90 m inaltime la partea frontala si 4,49 m inaltime la cea dorsala; autonomie: 16427 km la viteza de 35,18 km/h/16430 km la viteza de 35 km/h/12895 km la viteza de 44,44 km/h/8756 km la viteza de 51,85 km/h; energia electrica pe nava era furnizata de 4 generatoare dispuse pe puntea inferioara –generatorul 1 la tribord, generatorul 2 la babord, fiecare generand cate 500 kW, iar generatoarele 3 si 4, si ele dispuse la tribord si babord, generau fiecare 690 kW; blindaj vertical: centura cuirasata, acoperea cel putin 70% din lungimea navei si, foarte probabil, cam 50% din inaltimea bordajului –la partea centrala 315 mm/la partea superioara 145 mm, fiind realizata din otel inalt aliat Krupp/la partea inferioara 170 mm (centura inferioara acoperea partea ce se afla sub apa); blindaj punte: nava avea doua punti blindate paralele, acestea acoperind cel putin 70% din suprafata navei –puntea superioara avea 50 mm grosime, fiind realizata din otel omogen ceea ce o echivala cu blindaj normal de 220-240 mm/puntea inferioara, si aceasta din otel omogen, avea 80-120 mm grosime, fiind echivalenta cu 235-260 mm grosime blindaj normal; blindaj perete prova 220 mm; blindaj barbete laterale 342 mm; blindaj cabina de navigatie 360 mm in partile laterale; blindaj cuirasa: punte –aproximativ 110 mm/lateral –aproximativ 380 mm. Tirpitz dispunea si de o cuirasa anti-torpila, aceasta aflandu-se sub apa (li se mai spune si blister anti-torpila, o forma pasiva de aparare impotriva torpilelor) aceasta fiind formata din camere umplute cu aer, vidate, dispuse sub placi de blindaj de 45 mm grosime, acestea fiind capabile sa absoarba energia degajata de explozia unei torpile cu incarcatura exploziva de pana la 900 kg de TNT.

 Cele trei ancore din prova

Deosebite erau si ancorele de pe Tirpitz. Acestea, in numar de 4, se gaseau dispuse astfel: 3 la prova navei, doua lateral dispuse in port-ancore (fiecare cantarea 12 tone), si una frontal (aceasta era ancora de rezerva si cantarea 9 tone)/una la pupa pe partea stanga a navei. Ancorele se pliau pentru depozitare usoara si erau adecvate fundului marin stancos sau plin de vegetatie marina.

Ancora din pupa

Nava dispunea pentru cazuri de urgenta de 13 vase de salvare, precum: un “Launch”, o barca motorizata de mari dimensiuni; 2 barci cu 4-6 vasle, cunoscute drept “Yawl”; 3 barje, cel mai probabil fara propulsie proprie; 4 barci cu motor, cunoscute drept “Picket Boats”; 2 cutere, cu panze si motor; 2 mici barci cu vasle, posibil motorizate, cunoscute drept “Dinghy”; echipaj 108 ofiteri si 2500 de marinari, la nivelul anului 1943, posibil 2608 oameni in 1944.

Nava dispunea de un rezervor intern de ulei cu capacitatea de 8297 de tone, insa nu putea pompa de cat 7780 de tone.

 WW

 Episodul LX: Tirpitz, partea a II-a

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.kbismarck.com/tirpitz.html‎

www.bombercommandmuseum.ca/tirpitz.html

www.bismarck-class.dk/‎

www.history.navy.mil/photos/sh…/tirpitz.htm‎

forum.worldofwarships.com › … › Battleship Era‎

www.lexikon-der-wehrmacht.de/…/Tirpitz.htm‎

gregers.fr.yuku.com

www.wwiivehicles.com

wp.scn.ru/en/ww2/h/21

www.kbismarck.com/avioni.html

www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&article=424‎

www.lexikon-der-wehrmacht.de/…/Ar196-R.ht…

www.panzertruppen.org/luftwaffe/…/ar196.htm…‎

ww2seaplanes.e-monsite.com/pages/arado-ar-196.html‎

www.warbirdsresourcegroup.org

www.ww2aircraft.net

www.kbismarck.com

forummarine.forumactif.com

www.deutschekriegsmarine.de

www.nsarc.ca/hf/german_radar.pdf‎

www.bismarck-class.dk/…/radar/…/radar_bisma…‎

www.deutschesatlantikwallarchiv.de/…/fumo_1…‎

dreadnoughtproject.org/…/German%20Radar%…

www.combinedfleet.com/furashita/gerdex_f.htm‎

 

 

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Visul lui KuznetovEnciclopedia Armelor: Tirpitz –Colosul Kriegsmarine >>