Enciclopedia Armelor: V-2 sageta de la Peenemunde

Episodul XXVII: Prima parte – Incepturile rachetelor germane.

 

 

Programul de rachete al celui de-al III Reich a fost extraordinar pentru acele timpuri  si, cu siguranta, parca desprins din alta lume pentru Aliati. Si asta nu pentru faptul ca SUA, Marea Britanie, Franta si URSS n-ar fi stiut nimic despre tehnologia rachetelor, ci pentru rezultatele absolut uimitoare la care au ajuns germanii intr-un timp relativ scurt, de doar 15 ani.

Drumul de la idee la fapta este deosebit de interesant si, putem fi mandri de asta, are o puternica legatura cu un romanas de-al nostru, chiar daca acesta traia si lucra in Germania –originea sa romana nu poate fi insa contestata –si anume, sasul Hermann Oberth, nascut la Sibiu pe 25 iunie 1894, unul dintre titanii fondatori ai rachetismului si astronauticii.

Oberth cocheta in Germania cu ideea calatoriilor interplanetare inca din anul 1923, an in care profesorul sas de origine romana publica la Berlin o lucrare geniala numita “Racheta, cheia spatiilor interplanetare”.

Cu toate acestea, nu lui i-a revenit meritul lansarii primei rachete ci americanului Robert H.Goddard pe data de 26 martie 1926, si acesta unul dintre titanii rachetismului si astronauticii, creatorul primei rachete din lume cu combustibil lichid, dar, titanul roman se poate mandri cu realizarea primului exemplar reusit de racheta germana in anul 1928. Este interesant sa aruncam o privire asupra “inceputului” (sa-i spunem asa), fiindca initial, programul dezvoltarii de rachete a fost unul civil, preocupare a unor oameni entuziasti, mare parte dintre ei fiind membri ai Verein fur Raumschiffahrt (VfR)/German Society for Space Travel/Societatea Germana pentru Calatorii Spatiale, fondata in anul 1927 la Breslau, societate care va infiinta primul rachetodrom, numit “Raketenflugplatze”, langa Berlin, in septembrie 1930.

Membrii VfR in anul 1930

Societatea era o organizatie civila a carei membrii erau amatori, inventatori, ingineri si pasionati de domeniul rachetelor, fondata de catre Johannes Winkler, Max Valier si Willy Ley, carora li s-au alaturat oameni de valoare ce-si vor aduce o contributie inestimabila in dezvoltarea programului militar de rachete si nu numai. Numele lor nu mai au nevoie de nicio prezentare: Wernher von Braun, Walther Hohmann, Hermann Oberth, Klaus Riedel, Eugen Sanger, Franz Ritter, Kurt Heinisch. Organizatia a fost desfiintata din ordin militar in anul 1933, dar aceasta a reprezentat o pepiniera valoroasa de “creiere” pentru programul militar si, mai presus de toate, un punct de pornire si o experienta valoroasa. Un punct de pornire si o experienta valoroasa pentru armata germana, deoarece pasiunea acestor civili a avut rezultate peste asteptari, rezultate ce-au scurtat drumul catre extraordinara racheta V-2 si a derivatelor sale, prima racheta balistica din lume. Iata cateva dintre aceste realizari, unele dintre acestea aparand dupa sfarsitul WW II, intr-o Germanie divizata ce-si lingea ranile razboiului, mai bine zis in RFG –realizari ce-au dus intr-un final, in anii ce-au urmat, la situarea industriei militare vest-germane in topul celei mondiale:

Opel RAK-2

-11 aprilie 1928, Fritz von Opel a sponsorizat testarea la Berlin a primei masini cu motor racheta, numita OPEL-SANDERS RAK-1 (era botezata “Monstrul”, fiind prezentata in fata a cel putin 7000 de oameni la Hamborner Radrennbahn), programul fiind abandonat in anul 1930, insa masina a atins in cateva secunde viteza de aproximativ 75 km/h. A avut si o varianta modernizata si revizuita, numita OPEL-SANDERS RAK-2 care, pe pista de la Avus, langa Berlin, a atins fenomenala viteza de 230 km/h pe data de 23 mai 1928, la volan aflandu-se insusi Opel, fiind propulsat de 24 de rachete. Vehiculele din seria RAK ce includ o motocicleta (MOTOCLUB  500 SS, echipata cu 6 rachete propulsoare, ce ajungea rapid la 75 km/h. Opel considera ca putea ajunge la 220 km/h, improbabil insa sa fi atins aceasta viteza), doua automobile, un planor si doua trenuri, toate echipate cu rachete propulsoare, sunt rodul colaborarii lui Fritz von Opel, Max Valier (a fost un promotor al dezvoltarii rachetelor in Germania. N-a apucat sa vada fenomenala V-2/A-4, fiind ucis in anul 1932 pe cand testa un nou motor racheta, in urma exploziei acestuia) si Friedrich Wilhelm Sander, pe unele dintre acestea conducandu-le insusi Opel. Aceste vehicule speciale au avut rol publicitar, dar ele s-au dovedit o experienta benefica pentru viitoarele programe de inarmare ale Germaniei naziste, precum rachetele si avioanele cu reactie;

Motocicleta Opel cu rachete

-11 iunie 1928, Fritz Stamer (posibil sa-l fi chemat Friedrich Stamer, dupa unele surse), a realizat primul zbor de aproximativ 1500 m undeva in muntii Germaniei, cu un planor Lippisch echipat cu mici motoare racheta, posibil 16 exemplare, zborul durand doar 75 de secunde (vezi anexa 1). Acesta a fost pilot decorat in WW II, iar in perioada 1921-1933 era instructor de planorism la Rhon. In data de 1 august 1932 se inscrie in NSDAP/Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei/Partidul National-Socialist al lui Hitler (posibil membrul cu numarul 1145800), ajungand membrul al “Camasilor Brune” SA/Sturmabteilung/Batalion de Asalt (posibil cu gradul de Sturmfuhrer/Lider de asalt –grad specific SA-ului. Era echivalent gradului de locotenent in Wehrmacht).

Planorul OPEL-SANDER RAK in zbor

Mai tarziu, acelasi Fritz Stamer, avea sa zboare cu prototipul numarul doi de planor cu motor racheta, OPEL-SANDERS RAK-2, in data de 10/30 septembrie 1929 pe o distanta de aproximativ 1400 m la Kelsterbach. Dealtfel Fritz von Opel avea sa testeze si cateva sanii echipate cu motoare racheta, acestea ruland pe sine de cale ferata, numite “Trenuri-racheta” (de fapt erau niste catapulte cu motor racheta, procedeul fiind ulterior utilizat la lansarea V-1), ce masurau cam 1,8 m lungime, botezate RAK-3 (posibil sa fi atins 254/290 km/h) si RAK-4 (a fost distrus in cadrul primului test, acesta sarind de pe sine datorita vitezei, rachetele explodand);

Rachete propulsoare Sender

-VfR s-a folosit, dupa toate probabilitatile, de proiectul rachetei Maul. Interesant este faptul ca realizatorul acesteia, inginerul Alfred Hermann Carl Maul, considerat la acea vreme cam aiurit, realizase in anul 1901 o racheta pe care a dotat-o cu camere foto, spunandu-i “fotoracheta”. Aceasta racheta era destinata misiunilor de recunoastere, dar a dezvoltat-o timp de 11 ani, astfel ca in anul 1903/1906 a obtinut brevet de inventie pentru giroscop (destinat stabilizarii rachetei in zbor) si parasuta de franare (destinata recuperarii dupa epuizarea combustibilului).

Racheta Maul 1930

In 1912 realizase o racheta remarcabila de 42 kg, 400 kgf, 7,5 m lungime si 32 cm diametru, ce a reusit sa se inalte la 800 m in doar 8 secunde –racheta pe care a propus-o armatei austriece. Din pacate, conducerea armatei austriece n-a fost prea interesata de aceasta inventie “aiurita”, desi testele din timpul razboiului turco-bulgar (1912-1913) au avut rezultate satisfacatoare, intreg programul de dezvoltare al rachetei fiind anulat in anul 1913;

-Johannes Winkler, membru fondator al VfR, a testat cu succes in data de 14 martie 1931 la Dessau, prima racheta cu combustibil lichid din Europa. Interesant este faptul ca studiul a fost initiat in urma cererii venite din partea firmei JUNKERS in anul 1929, ce viza realizarea unei rachete care sa poata fi utilizata la decolare, mai bines pus JATO. Aceasta racheta se baza pentru propulsie pe combinatia oxigen lichid si metan lichid –combinatie a carei parinte a fost nimeni altul decat Hermann Oberth (mai tarziu se va merge pe combinatia oxigen si hidrogen lichid) –si avea urmatoarele caracteristici: greutate 5 kg; inaltime 60 cm; 2 exemplare construite;

 

-Reinhold Tilling, pilot-inginer, fost pilot de vanatoare in WW I, a dezvoltat o racheta ce functiona cu pulbere neagra, deosebit de reusita, aceasta purtandu-i numele, aceasta ridicandu-se la 1000 m inaltime. Desi incepuse dezvoltarea sa in anul 1928, a atras atentia Marinei Germane anul urmator, aceasta finantand dezvoltarea unei rachete destinata lansarii de parame intre nave, urmarind transferul de materiale si combustibil. A dezvoltat mai multe prototipuri, reusind ca in 1931/1933 acestea sa se ridice la 7 km altitudine, dupa un zbor de doar 10 secunde. Se pare ca una dintre primele sale rachete avea urmatoarele caracteristici: inaltime 2,70 m; diametrul 20 cm; anvergura aripilor 3,80 m; altitudine atinsa 800 m; prima lansare 15 aprilie 1931. A mai realizat o racheta in colaborare cu Karl Poggensee, aceasta ridicandu-se la 1800 m dupa 11 secunde de zbor. Este creatorul asa zisei “rachete postale”, ce a reusit sa se ridice avand la bord 188 de carti postale, in data de 15 aprilie 1931;

-MIRAK a fost o racheta deosebita create de catre Rudolf Nebel (un inginer deosebit de talentat ce mai tarziu avea sa fie implicat profund in dezvoltarea V-1/2. Acesta a numit aceste rachete “Minimumsrakete/Micile rachete”), membru al VfA, cu combustibil lichid, camera de ardere fiind creata de catre Hermann Oberth. Aceasta racheta, dupa toate probabilitatile, a fost cea care a convins armata germana de posibilitatile dezvoltarii unei asemenea tehnologii pentru razboi. Cu ea s-au facut peste 100 de teste in perioada 1930-1932, avand mai multe variante. Primul prototip a zburat in luna iulie 1930, avand un motor racheta conic creat de catre Oberth si numit “Kegelduese”, ea zburand timp de 90 secunde, generand 7 kgf si consumand 6 kg de oxigen lichid si 1 kg de benzina in acelasi timp (dupa toate probabilitatile, primele teste s-au desfasurat la ferma bunicilor lui Riedel de langa Bernstadt, in Saxonia. Informatia este incerta insa…). Unele motoare racheta au explodat in timpul testelor ceea ce a dus la concluzia extrem de folositoare mai tarziu pentru programul V-2, ca oxigenul lichid nu era suficient pentru racirea camerei de ardere. Ca urmare, aveau in vedere realizarea unui motor din aluminiu capabil sa produca 32 kgf, putand zbura cam 200 de secunde, timp in care urma sa consume 160 de grame de oxigen lichid si benzina intr-o secunda.

 

N-a trecut mult timp si a aparut, in mai 1931, o racheta dezvoltata pe baza acestui concept, numita MIRAK, fiind alimentata de doua mari rezervoare ce contineau oxygen lichid si benzina, aceasta reusind sa se ridice la 60 m inaltime. I-a urmat MIRAK 2, ce s-a ridicat la peste 1000 m inaltime, aterizarea facandu-se cu ajutorul unei parasite, cu aceasta efectuandu-se 87 de lansari reusite. In 1932 a aparut o varianta mult mai moderna a acesteia, numita MIRAK 3, avand urmatoarele caracteristici: greutate 20 kg; inaltime 3,5 m; diametrul rachetei 10 cm; motor racheta capabil sa genereze 60 kgf; altitudine atinsa 70 m; 7 exemplare construite; ultimul zbor test 8 ianuarie 1932. Dezvoltarea acestei rachete s-a oprit la ordinul Gestapo, insa avea sa continue sub patronajul Armatei in anii ce-au urmat;

– i-a urmat HW-2, ce avea forma aerodinamica de lacrima, fiind realizata din aluminiu- magneziu. Avea sa explodeze in cursul unui test desfasurat la Pillau, in Prusia de Est, dar avea urmatoarele caracteristici: inaltime 1,90 m; diametrul rachetei 40 cm; prima lansare 10 aprilie 1932;

 

– racheta MAGDEBURG s-a dovedit a fi relativ reusita, programul acesteia fiind interzis de catre nazisti. Interzis, insa nu abandonat! Se pare ca aceasta racheta, realizata in 8 exemplare, a fost cea mai mare construita in Germania pana la A-3 din 1937. Aceasta racheta a fost creatia inginerului Mengering, ce lucra pentru autoritatile din orasul Magdeburg, acesta fiind fascinat de teoria lansata de catre Peter Bender (interesanta teoria acestuia ce se refera la “pamantul gol”, sustinand ca exista oameni si civilizatii ce traiesc sub suprafata Terrei. Si astazi exista adepti ai acestei teorii, care vorbesc despre Shambala, orasul ascuns de sub Tibet si nu numai. Fantezii!).

Ca urmare a construit o racheta care ar fi trebuit s-ajunga in Noua Zelanda, cu concursul lui Rudolf Nebel (si acesta fondator al VfR. In acea perioada acesta devenise deja membru al NSDAP). Nebel a sesizat oportunitatea de a realiza o racheta uimitoare cu fonduri civile, provenind de la orasul Magdeburg, via Mengering, reusind sa obtina 25000 de marci (o suma deloc mica pe atunci). Acesta intentiona sa realizeze o racheta cu un om la bord ce urma sa se ridice la cel putin 1000 m inaltime, dupa care pilotul s-ar fi salvat cu parasuta revenind pe pamant. O idee absolut futurista pe-atunci, cand rachetele inca erau la inceput, dar, interesant, ea se va regasi cativa ani mai tarziu in proiectul A-9/A-4b. Primul prototip a fost prezentat pe data de 11 iunie 1933 si avea 4,6 m inaltime, fiind propulsat de un motor ce genera 200 kgf, dispunand de o parasuta de recuperare –insuficient pentru a suporta un om la bord, insa se calculase ca o asemenea racheta ar fi trebuit sa aiba inaltimea de minim 7,6 m si putere de 600 kgf (invataminte importante pentru A-9, chiar daca nici aceasta racheta n-a fost realizata vreodata).

Au fost facute mai multe teste cu motoare racheta, incepand cu data de 22 martie 1933, pornindu-se de la 200 kgf si ajungandu-se la 1000 kgf (dupa unele surse. Se pare c-au fost peste 20 de asemenea teste). Alt prototip avea 9 m inaltime, fiind testat pe data de 9 iunie 1933, dar tractiunea s-a dovedit insuficienta pentru greutatea acesteia, basca sa mai aiba un om la bord. Cel mai reusit exemplar a zburat pe data de 29 iunie 1933, avand motor de 200 kgf, acesta ridicandu-se 300 m de la sol dupa care s-a prabusit (unele surse sugereaza ca racheta ar fi zburat de fapt orizontal pe o distanta de 300 m si la inaltimea de 10 m. Foarte posibil sa se fi intamplat asa, insa singurele poze existente sugereaza zborul la 300 m inaltime);

– Albert Puellenberg/Pullenberg a inceput sa construiasca rachete din ce in ce mai sofisticate incepand din anul 1928. Cea mai reusita a fost V-12 realizata in anul 1938, dezvoltarea acesteia fiind interzisa de catre nazisti. Avea insa sa fie reluata in Germania dupa WW II, incepand din 1956;

 

– racheta MOHR a fost realizata de catre inginerul Ernst Mohr din Wuppertal, ea avand urmatoarele caracteristici: inaltime 1,7 m; diametrul rachetei 30 cm; greutate 135 kg; greutate combustibil solid 75 kg; motor racheta capabil de 7800 kgf; viteza maxima 1200 m/s. Programul sau a fost stopat la ordinul Gestapo, dar a fost reluat dupa razboi, in anul 1958 aparand o varianta mult modernizata a acesteia, avand urmatoarele caracteristici: greutate 150 kg; sarcina utila 5 kg; inaltime 2,95 m; diametrul rachetei 30 cm; tractiune 76 kN; altitudine maxima 50 km. Nu se stie cu certitudine daca programul de rachete nazist s-a inspirat in vreun fel din acest proiect, dar este foarte probabil sa fi fost asa.

Impresionante realizari, nu credeti? Sa revenim insa la Hermann Oberth.

Acesta a realizat prima sa racheta reusita in anul 1928, ea facand parte din recuzita unui film artistic numit “Frau im Mond/Femeie pe luna/Fata din Luna”, regizat de catre Fritz Lang si Studiourile UFA, ce a avut premiera pe data de 15 octombrie 1929 (Hermann Oberth fiind angajat in calitate de consilier tehnic. Unele surse sustin ca racheta n-a fost gata pana la data premierii filmului, ea fiind prea ambitioasa pentru acele vremuri de inceput ale tehnologiei). Racheta a fost realizata in doar 3 luni, ea avand un propulsor deosebit, nerealizat in Germania pana la acea data, ce functiona cu benzina si oxigen. Acest motor a fost dezvoltat in anii ce-au urmat, fiind montat la prima racheta din seria MIRAK, functionand cu succes cu putin peste 96 de secunde, mica racheta de doar 7,7 kg atingand impresionanta viteza de 756 m/s (experiment desfasurat cel mai probabil pe data de 23 iulie 1930).

 Racheta Mirak 2

Pe langa faptul ca a fost un cercetator genial, Hermann Oberth a cristalizat in jurul o echipa de elita formata in marea ei majoritate din tineri entuziasti, oameni ce isi vor pune amprenta asupra intregului program de dezvoltare al rachetelor, atat in Germania inainte si pe timpul WW II, cat si in SUA, URSS, Anglia si Franta, dupa WW II. Numele lor, astazi intrate in istoria rachetismului nu insemna mare lucru in anii *30 –Klaus Riedel, Rolf Engel, Rudolf Hebel si Wernher von Braun (acesta avea doar 18 ani pe-atunci). Nu inca!

Asa cum mentionam mai sus, preocuparile acestor entuziasti au atras intr-un final atentia autoritatilor militare germane. Interesant este faptul ca unul dintre membrii echipei lui Oberth, si anume Rudolf Nebel, fusese coleg de escadrila in WW I cu Hermann Goering, ce tocmai devenise mare stab in conducerea nazista si, cu ajutorul acestuia, a reusit sa obtina un teren in apropiere de Reinickendorf, la nord de Berlin, botezat “Raketenflugplatz”, fost poligon de tir si depozit de munitie, aici desfasurandu-se multe dintre testele rachetelor realizate de catre VfR si, implicit, Hermann Oberth si echipa sa (vezi anexa 2).

Fiind o organizatie civila, intrarea in poligonul de la Reinickendorf era libera, oricine putand veni si vedea cu ce se ocupau acesti oameni. In curand a fost remarcata prezenta unor oameni imbracati la costum, sobri si foarte atenti la tot ceea ce se intampla, cu deosebire la explicatiile date de catre gazde –Serviciile Secrete si Armata erau la post…Se remarca cu deosebire un om ce parea a avea cunostinte de inginerie si aerodinamica, pe nume Walter Dornberger, la acea data avand gradul de capitan si functia de consilier la Biroul Aparate Balistice Speciale din cadrul Reichswehr (Armata Germana, ce avea doar 100000 de militari in anul 1930, in urma tratatului de la Versailles. Pe atunci, comandantul acestui Birou era capitanul Ritter von Horstig, avandu-l ca adjunct pe colonelul Emil Karl Becker. In 1945 Dornberger ajunsese la gradul de general-maior) –si vorbim aici de anul 1930.

Fara ca Aliatii sa stie ceva, Departamentul Armamente din Reichswehr era interesat de dezvoltarea unor rachete cu combustibil lichid, programul fiind considerat Strict Secret si, drept urmare, atentia expertilor militari s-a indreptat asupra cercetatorilor si inventatorilor din cadrul VfR. Dealtfel, in luna iulie 1932, doctor Wernher von Braun a organizat o demonstratie privata pentru reprezentantii Reichswehr (Dornberger, Ritter si Becker), cu racheta MIRAK 2, aceasta ridicandu-se la inaltimea de 200 m –demonstratie ce a convins pe deplin militarii asupra viabilitatii programului civil de dezvoltare al rachetelor. Dornberger, ce avea cunostinte vaste de inginerie, aerodinamica si rezistenta materialelor, el insusi fiind “doctor-inginer”, a intuit imediat utilitatea unei asemenea arme si, fara ca cei de la VfR sa intuiasca ceva, soarta lor avea sa se schimbe in curand.

Racheta Mirak

Constient de faptul ca micul poligon de la Reinickendorf era “prea vizibil” si potential periculos pentru siguranta cetatenilor Berlinului, el nefiind deloc adecvat dezvoltarii in mare secret a unor rachete militare, a creat o alta locatie destinata testelor si cercetarii, aceasta fiind situata la Kummersdorf-Vest, 40-45 km de Berlin. Acest poligon a fost dotat cu echipamente de cercetare, control, productie si observare de ultima generatie pe-atunci, fiind considerat de catre germanii ca fiind primul poligon militar destinat rachetelor din lume. Aici, cel mai probabil din anul 1933, Waffenamt Prufwesen/WaPruf/Testarea Armelor, sub directa conducere a colonelului-doctor Walter Dornberger, a inceput dezvoltarea rachetelor militare, avandu-l alaturi pe cel ce va deveni personajul principal al programului rachetei V-2 si a rachetelor cu combustibil lichid si anume, Wernher von Braun (vezi anexa 3).

 

 -Va urma-

WW

 Episodul XXVIII: Partea a II-a – Epoca Von Braun

 

Anexe

 

[1] planorul s-a numit OPEL-SANDERS RAK-1, fiind sponsorizat de Opel, suferind avarii substantiale datorita aterizarii dure. Alexander Lippisch a realizat in perioada 1926-1932 un numar de 8 planoare fara ampenaj, numite STORCH I-VIII. In anul 1928 la solicitarea lui Fritz von Opel si a lui Sander –Friedrich Wilhelm Sander, fabricant de rachete –a adaptat motoare racheta la un asemenea planor, numit “Ente/Rata”, zburat de catre Stamer

[2] rachetele prototip erau realizate, in general, din sponsorizari venite din partea industriasilor germani si a oamenilor bogati. O organizatie cel putin ciudata daca nu hilara in acei ani, ce s-a implicat substantial cu fonduri banesti in cercetarile VfR a fost “Liga pentru Navigatia Interstelara/Liga pentru Calatorii Interstelare” –aceasta, se pare, a avut legaturi si cu enigmatica “Vril/Vril Gesellschaft/Forta Vietii”, posibila creatoare a farfuriilor zburatoare ale celui de-al III Reich, numite HANEBU/HAUNEBU 1/2/3…7, asta daca intr-adevar acestea au existat. Existenta acestora suscita controverse pro si contra chiar si-n zilele noastre, dar, despre ce si cum erau aceste OZN-uri, intr-un articol viitor

[3] acesta s-a mutat cu arme si bagaje la Kummersdorf incepand cu data de 1 octombrie 1932. N-avea sa mai paraseasca programul militar pana la sfarsit. Conform declaratiilor sale de dupa razboi, von Braun visa la rachete capabile de calatorii interstelare, acesta fiind motivul pentru care s-a alaturat militarilor. Armata era singura capabila sa-i asigure fondurile si mijloacele necesare realizarii unor asemenea rachete si, dupa cate se pare, chiar a lucrat la asemenea specimene, asa cum vom vedea in cursul acestui articol

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

militaryhistory.about.com/od/…/p/v2rocket.htm‎

www.astronautix.com

www.russianspaceweb.com

www.v2rocket.com

www.allworldwars.com/Technical-Data-on-the-

www.v2rocket.com/start/chapters/mittel.html‎

www.modelfoxbrianza.it

weebau.com/history/opel-rak.htm‎

www.luft46.com/missile/wasserfl.html‎

www.b14643.de/Spacerockets_1/…/Al-

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Tractoarele PavesiEnciclopedia Armelor: V-2 sageata de la Peenemunde >>