Enciclopedia Armelor: Visul lui Kuznetov

Episodul LV: Marile Orase –Kiev, Minsk, Novorossiysk si Baku 

 

Continuam calatoria noastra in cadrul VMF-SSSR/Voyenno Morskoy Flot-SSSR/Flota Maritima Militara a URSS, astazi numita, VMF-RF/ Voyenno Morskoy Flot-Rossiyskoy Federatsii/Flota Maritima Militara a Federatiei Ruse, la bordul unor nave deosebite, extrem de bine inarmate, proiecte ale anilor *70, perioada de boom economic a “luminii de la Rasarit”.

Aceste nave, rod al visului amiralului Kuznetov, un adevarat profesionist, un om al marii, nicidecum politruc, ce si-a capatat distinctiile si gradele pe merit, un om ce poate fi numit fara nicio indoiala creatorul Flotei militare moderne a URSS, in anii *60-*70 debutand proiecte de nave si submarine ce doteaza si astazi Marina Rusa si nu numai. Numele sau aflat si astazi la mare cinste in randul marinarilor rusi, este purtat cu mandrie de nava-amiral a VMF-RF, portavionul Amiral Kuznetov –nava etalon a unei clase de nave superbe, creatie a navalistilor sovietici in urma multor ani de proiecte, teste si incercari si, nu in ultimul rand, a multor ani de asteptare si lupta cu sistemul centralizat comunist, unde nimic nu se facea fara ingerintele Partidului si ale Primului Secretar. Povestea acestor nave, alaturi de cea a unor proiecte aviatice deosebite care, chiar daca unele dintre acestea au reprezentat un esec rasunator, raman un motiv de mandrie pentru capacitatea inginerilor si proiectantilor aero-navali ai URSS de a crea tehnologie de varf, deloc la indemana oricui. Cei care sustin astazi ca URSS/Rusia n-au fost/nu sunt in stare sa scoata produse militare de top se inseala amarnic si, trebuie sa recunosc, pana a ma documenta cu privire la articolele aparute in Enciclopedie in legatura cu realizarile acestei tari, faceam si eu parte dintre ei…

Inainte insa de a incepe calatoria noastra imaginara la bordul acestor nave, ce-au purtat initial numele unor mari orase din fostul URSS, KIEV, MINSK, NOVOROSSIYSK si BAKU, este util a vedea structura flotelor VMF-RF de astazi. Rusia are astazi patru mari Flote:

FLOTA NORDULUI –Marea Baltica, considerata a fi cea mai puternica dintre toate, de ea apartinand si unicul portavion, AMIRAL KUZNETOV (nava poarta numele artizanului Marinei sovietice moderne, Nikolay Gherasimovich Kuznetsov), creata in anul 1933. Cartierul General se afla Severomorsk, aceasta Flota dispunand de cea mai mare baza navala ruseasca, cea de la Murmansk;

FLOTA BALTICA –creata in data de 18 mai 1703, cea mai veche din istoria Rusiei, avandu-si comandamentul la Kaliningrad si principala baza navala la Kronshtadt;

FLOTA MARII NEGRE –“prietena noastra din lacul rusesc”, creata la 2 mai 1783, cu comandamentul la Sevastopol si Novorossiysk, principalele baze navale gasindu-se la Sevastopol, Karantinnaya si Streletskaya.

FLOTA PACIFICULUI – cu baza la Vladivostok, creata in 10 mai 1731

Ideea unei noi clase de nave purtatoare de Aviatie a aparut in anul 1970, din necesitate, cele doua portelicoptere MOSKVA si LENINGRAD avand capabilitati limitate de acordare a suportului aerian Flotei URSS, nefiind capabile sa suporte avioane ambarcate datorita faptului ca erau prea mici. Mai mult decat atat, URSS avea in dezvoltare de la inceputul anilor *60 aeronave cu capabilitati VTOL/Vertical Take Off and Landing/Decolare si Aterizare pe Verticala, ideale utilizarii de pe portavion, ceea ce reclama nave adecvate de pe puntea carora acestea ar fi putut sa-si exercite misiunile. Noua clasa de nave avea sa fie denumita Clasa KIEV si, in virtutea traditiei aparute odata cu Clasa Moskva, nici acestea nu erau portavioane 100% ci mai degraba nave hibrid, o “imperechere” relativ reusita, intre crucisatoarele purtatoare de rachete si portavioane.

Dealtfel, in inventarele sovietice asa se si numesc, TAVKR/Crucisatoare purtatoare de Aviatie, insa, acestea erau cu mult mai mari decat Clasa Moskva si, bineanteles, mult mai bine inarmate. Cu toate acestea, nu se deosebeau prea mult de Clasa Moskva, neavand capacitatea de a lansa avioane in ambele moduri, CATOBAR (Catapult Assisted Take-Off But Arrested Recovery –decolare asistata cu ajutorul catapultei si oprire la aterizare cu ajutorul cablurilor dispuse pe punte/decolare si aterizare catapultata cu ajutorul aerofinish-ului –dispozitiv de prindere a carligului de apuntare al aeronavelor ambarcate, format dintr-un cablu special din otel) si STOBAR (Short Take-Off But Arrested Recovery/ Decolare scurta fara catapulta si oprire la aterizare cu ajutorul cablurilor dispuse pe punte/decolare scurta de pe o rampa de lansare numita ski-jump, aterizare cu ajutorul aerofinish-ului de pe punte). Deci, cu alte cuvinte, aceste nave nu dispun de o mare flexibilitate, neputand ambarca si aeronave cu decolare conventionala, ceea ce reprezinta un handicap serios in exploatare, si asta deoarece YAK-38 nu s-a dovedit a fi de mare valoare operativ-tactica, basca problemele de natura tehnica si conceptuala de care suferea. Nave cu capabilitati CATOBAR si STOBAR aveau sa vina cativa ani mai tarziu, odata cu declinul URSS, nascandu-se nu tocmai intr-o “zodie” fericita, insa despre acestea ceva mai incolo…

Asa cum mentionam anterior, Marina Sovietica a inceput sa lucreze la noua clasa de nave in anul 1970, sub numele de PROYEKT 1153 OREL (SOIM), de 75000-80000 de tone, cu propulsie nucleara, ce erau capabile sa transporte maxim 70 de aeronave (de vanatoare-bombardament, AEW si elicoptere ASW). Aceste nave urmau sa dispuna de catapulte cu abur dupa modelul portavioanelor americane, precum si de cele mai moderne sisteme de rachete ghidate AA, anti-nava si anti-submarin produse de URSS in acea vreme. Studiul unei astfel de nave, deosebit de complexa si costisitoare pentru URSS, a fost puternic sprijinita de catre maresalul Greciko, pe-atunci Ministrul Apararii al URSS, ce era deosebit de incantat de ideea detinerii unor astfel de capabilitati navale, ce-ar fi apropiat Marina sovietica de cea americana, net superioara la acest capitol.

Spre ghinionul marinarilor sovietici, odata cu moartea lui Greciko in data de 26 aprilie 1976 (Andrei Antonovici Greciko a fost Ministrul Apararii al URSS intre anii 1967-1976, Maresal al Uniunii din anul 1955), succesorul acestuia, maresalul Ustinov, din motive de costuri, a anulat intreg programul (avea sa fie reluat cativa ani mai tarziu, in 1986, sub numele de PROYEKT 1160 OREL. Initial trebuiau sa fie trei nave cu propulsie nucleara, fiecare putand ambarca aeronave SU-27 FLANKER, YAK-38 FORGER, YAK-44, KA-25/27 si MI-14). Cu toate acestea s-a propus o noua clasa de nave, mai mici si mai putin costisitoare ca proiect, de aproximativ 60000 de tone, cu capacitatea de a ambarca maxim 50 de aeronave, inclusiv aeronave VTOL, sub numele de PROYEKT 1143 KRECHYET, a carui realizare a debutat in anul 1978. Un sustinator important al noului proiect, spre norocul marinarilor sovietici, a fost Dmitri Ustinov, Secretar al CC al PCUS responsabil cu supravegherea fortelor armate, industriei de aparare si serviciile secrete, unul dintre cei mai puternici oameni din nomenclatura comunista sovietica a vremii, numarul 2 in ierarhie, in perioada 1965-1976.

Pana la urma, din motive de costuri si capacitati de productie, s-a optat pentru nave mai mici, capabile sa transporte maxim 50 de aeronave si rachete de croaziera anti-nava, rachete AA si alte sisteme de arme, o combinatie intre crucisatoare grele purtatoare de rachete si portavioane, cunoscute drept TAVKR/Crucisatoare purtatoare de Aviatie, a caror dezvoltare a inceput in anul 1976 la Biroul de Proiectare Nevsky/PKB Nevsky, sub conducerea lui V.F. Anikeev. Aceste nave hibrid, urmau sa fie o combinatie intre cele mai mari nave de lupta construite pana la acea vreme de navalistii sovietici, crucisatoarele purtatoare de rachete ghidate din Clasa Kirov (cu propulsie nucleara, 4 unitati realizate, greutate maxima 28000 de tone) si portavioane, acestea fiind oarecum considerate a fi similare cu cele americane din Clasa Kitty Hawk (4 unitati construite, 90 de aeronave ambarcate, 81780 de tone greutate maxima).

Crucisator purtator de aviatie clasa Kiev

 

Cu alte cuvinte, urmau sa dispuna de puterea de foc a crucisatoarelor si capacitatea de transport aeronave a portavioanelor, fiind cunoscute drept PROYEKT 1143 KRECHYET/CLASA KIEV. Aceste nave, desi impresionante, n-au fost niciodata considerate portavioane pure (nici nu erau dealtfel) conceptul sovietic unic in lume, TAVKR, de nave de lupta hibrid, putand fi considerat costisitor si putin viabil (nici macar Marina Indiana nu este foarte incantata de INS Vikramaditya, ex-Amiral Gorskov, aceasta avand multiple probleme de ordin tehnic si fiind extrem de costisitoare in exploatare. Oricum, cand sovieticii au lansat noua clasa de nave, au constatat ca nimeni nu le-ar fi cerut la export). Pana la urma, cu chiu cu vai, 4 unitati au fost construite pe Santierul Naval Chernomorsky, din Nicolaiev-Sud (SY-444), astazi in Ucraina, insa, acestea nu erau identice 100%, cu deosebire in ceea ce priveste amenajarile puntii de decolare, a anumitor echipamente, a sistemelor de arme, a dotarilor cu echipament EW si a capacitatii de transport aeronave. Cele 4 unitati au fost o solutie intermediara la lipsa de portavioane din Marina Sovietica, de trei ori mai mari decat Clasa Moskva, niciodata considerate portavioane pur-sange, capabile sa utilizeze doar aeronave STOVL, au fost:

-KIEV, ce a servit in Flota Nordului, pusa pe cala-21 iulie 1970, lansata la apa -27 decembrie 1972, intrata in serviciu -1 martie 1975, dezafectata -30 iunie 1993. A fost vanduta unei companii civile chineze (suma vehiculata este 70 milioane de yuani/66 milioane de dolari), care a amenajat-o ca parc de distractii in Tianjin, acesta fiind inaugurat in data de 1 mai 2004 (este vorba despre un parc cu tematica militara, numit Parcul Aero-Naval, Binhai. Interesant este faptul ca amenajarea navei ca parc de distractii a avut drept consultant o firma americana, LQI/Leisure Quest International. Din august 2011 nava a fost transformata si in hotel de lux, dupa o reamenajare ce-a costat 9,60 milioane de lire sterline. Chinezii astia au idei destepte, noi insa habar n-avem cum sa scoatem bani din orice. Sau avem dar nu vrem!?);

Minsk in 1983

-MINSK, ce a servit in Flota Pacificului, pusa pe cala -29 decembrie 1972, lansata la apa -30 septembrie 1975, intrata in serviciu -28 septembrie 1978, dezafectata -30 iunie 1993. A fost vanduta unei companii civile chineze, care a amenajat-o ca muzeu, in anul 1995;

-NOVOROSSIYSK, ce a servit in Flota Pacificului, pusa pe cala -30 septembrie 1975, lansata la apa -24 decembrie 1978, intrata in serviciu -9 decembrie 1982, dezafectata -30 iunie 1993. A fost vanduta la fier vechi unei firme din Coreea de Sud si taiata;

Baku in 1989

-BAKU, ce a servit in Flota Pacificului, pusa pe cala -17 februarie 1978, lansata la apa -1/17 aprilie 1982, intrata in serviciu -11 decembrie 1987, dupa mari intarzieri cauzate de sistemele electronice complexe de la bord, revizuirii intregului proiect si, bineanteles, crizei de lichiditati din vistierie. Din data de 4 octombrie 1990, nava a fost rebotezata AMIRAL GORSHKOV (numarul de bordaj, 104. Nava a avut mai multe numere de bordaj in scurta sa cariera operationala, precum: 111 –in 1986/103 –in 1988/079 –din ianuarie 1989/091 –in 1990/104 –din 4 octombrie 1990/069 –din 1995), devenind inactiva din lipsa de fonduri incepand cu anul 1991. A fost intr-un final vanduta Indiei, dupa negocieri indelungate (negocierile au inceput inca din anul 1994, nava fiind inactiva din anul 1991. Pe data de 11 ianuarie 1999, ministrul Apararii indian de-atunci, George Fernandes, a anuntat oficial cumpararea portavionului, suma vehiculata fiind intre 500-650 de milioane de dolari.

Indienii au solicitat modificarea acesteia si dotarea cu facilitati care sa permita operarea aeronavelor cu decolare conventionala, SU-27 K/D FLANKER si MIG-29 K FULCRUM,in speta dotarea acesteia cu o rampa de decolare ski-jump ce urma a fi dispusa in locul lansatoarelor de rachete, acestea fiind indepartate). Nava a fost modernizata/transformata la Severodvinsk, puntea de decolare fiind asemanatoare cu cea de pe Admiral Kuznetsov –pe ROMilitary au aparut numeroase articole cu privire la “saga” indiana a ex-sovieticului BAKU, inclusiv legate de dotare si numeroasele probleme ale acestuia, de-acum botezat INS VIKRAMADITYA, asa ca nu vom insista asupra lor (pe indieni i-a costat cu totul, cumparare, transformare si modernizare, 2,5 miliarde de dolari pana in ianuarie 2004. Cea de-a cincea nava din Clasa Kiev aprobata in 1979, n-avea sa fie niciodata realizata.

Kiev in 1985

KIEV, avea urmatoarele caracteristici: greutate: standard 30530 tone (Admiral Gorshkov avea 38000 de tone)/la incarcatura maxima 41370/43500 tone (Admiral Gorshkov avea 45000/45500 de tone); lungime 273,10 m; pescaj 8,95/9,50 m (la incarcatura maxima se pare ca ajungea la 12 m); lungime punte de zbor 14700 m/patrati; inaltime: 53 m la nivelul puntii de zbor; propulsie: 8 cazane presurizate de turbo suflante, ce furnizau abur supraincalzit la cele 4 turbine, putere maxima dezvoltata -200000 CP (unele surse mentioneaza 140000 CP/100 MW)/4 arbori port-elice/4 elice; viteza maxima 59 km/h; autonomie: 25000 km la viteza de croaziera de 33 km/h; echipaj: 1630 de oameni -1200 de marinari si 430 de piloti+personal tehnic de intretinere a aeronavelor; armamentul difera la aceasta clasa de nave, astfel: KIEV si MINSK -2 lansatoare duble de rachete AA, SA-N-3 GOBLET, cu o rezerva interna de 72 de rachete; 2 lansatoare duble de rachete AA, SA-N-4 GECKO/OSA-M (versiunea navalizata a SA-8-GECKO, pe care o stim si noi prea bine, aparuta in anul 1972, cu cate doua rachete 9M33M.

Kiev si cativa americani curiosi

O avem inca in dotare, SA-8 OSA fiind deja pomenita in numeroase articole pe ROMilitary, asa ca nu vom insista asupra ei), cu o rezerva interna de 40 de rachete; 4 lansatoare duble de rachete antinava si antisubmarin, SS-N-12 SANDBOX/P-500 BAZALT/4K80, cu o rezerva interna probabila de 16 rachete; 4 tunuri de calibrul 76 mm, in doua turele; CIWS/Close-In Weapon System -4/8 tunuri Gatling cu 6 tevi, AK-630, calibrul 30 mm; un lansator dublu de rachete ASW, SUW-N-1, rezerva interna consta si in 16 rachete cu ogiva nucleara; 10 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm, grupate cate cinci; 2 lansatoare de rachete anti-submarin, RBU-6000; aeronave ambarcate: 12-13 YAK-38M, VTOL; 14-17-20 KA-25/27/29.

Complexul 3RK KINZHAL

 

Nava a servit in Flota Nordului, la bordul sau fiind ambarcate pentru prima data aeronave VTOL, YAK-36M (4 YAK-36 M si un YAK-36MU), acestea fiind testate intr-o croaziera pe Marea Mediterana, in apropierea insulei Creta/Grecia. In data de 10 august 1976, nava a ajuns la Severomorsk, unde a inceput teste si exercitii intense cu Flota Nordului, ce-au durat pana in decembrie acelasi an. Intre 20 decembrie 1977-19 aprilie 1978, nava a fost vazuta in Oceanul Atlantic, cel mai probabil, in acceptul expertilor occidentali, desfasurand misiuni de identificare a submarinelor NATO. In data de 3 noiembrie 1978, nava a lovit un banc de nisip in Marea Mediterana, fara a suferi pagube majore, iar in data de 11 octombrie 1978 a executat pentru prima data trageri reale cu rachetele de la bord, undeva in Marea Alba. Nu se stie cu certitudine decat ca nava a executat cel putin 10 marsuri de lunga durata intre anii 1977-1987, in Oceanul Atlantic si Marea Mediterana, dar in octombrie 1981 s-a aflat cu certitudine in Marea Baltica.

Din decembrie 1982-noiembrie 1984, nava a fost revizuita si modernizata la Nikolaiev-Sud, pentru a putea opera elicoptere KA-27, reintorcandu-se in Flota Nordului in 1985. Din decembrie 1989 a trecut in rezerva, ramanand inactiva pana in anul 1993 cand a fost scoasa din inzestrare, datorita fondurilor insuficiente si a crizei profunde in care a intrat Rusia dupa destramarea URSS. NOVOROSSIYSK avea, in mare, aceleasi caracteristici ca si KIEV, insa la capitolul armament dispunea de: 2 lansatoare duble de rachete AA, SA-N-3 GOBLET, cu o rezerva interna de 72 de rachete; 12 lansatoare verticale de rachete AA, SA-N-9 GAUNTLET, cu o rezerva interna de 96 de rachete; 4 lansatoare duble de rachete antinava si antisubmarin, SS-N-12 SANDBOX/P-500 BAZALT/4K80, cu o rezerva interna probabila de 16 rachete; 4 tunuri de calibrul 76 mm, in doua turele; CIWS/Close-In Weapon System -4/8 tunuri Gatling cu 6 tevi, AK-630, calibrul 30 mm; un lansator dublu de rachete ASW, SUW-N-1, rezerva interna consta si in 16 rachete cu ogiva nucleara; 10 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm, grupate cate cinci; 2 lansatoare de rachete anti-submarin, RBU-6000; aeronave ambarcate: 12-13 YAK-38M, VTOL; 14-17-20 KA-25/27/29.

AK-630M1-2

BAKU, considerata de experti a fi o noua clasa, avea la data lansarii urmatoarele caracteristici: punte de zbor marita cu 5 m fata de primele nave; greutate: standard 33440 tone/la incarcatura maxima 44490 tone; lungime 273,08 m; pescaj 9,42 m; dimensiuni hangar intern pentru aeronave: 130 m lungime/22,50 m latime/6,60 m inaltime; inaltime: 51,90 m la nivelul puntii de zbor; propulsie: 6 cazane presurizate de turbo suflante, fiecare cu o putere de 1500 kW, ce furnizau abur supraincalzit la cele 4 turbine, GTZA-674, de 45000 CP fiecare/4 generatoare Diesel cu o putere de 1500 kW fiecare/4 arbori port-elice/4 elice; viteza maxima 57 km/h; autonomie: 25000 km la viteza de croaziera de 18,52 km/h/14816 km la viteza de 30 km/h/13260 km la viteza de aproximativ 34 km/h/7408 km la viteza de aproximativ 54 km/h; autonomie de 30 zile; echipaj: 2045 de oameni, inclusiv pilotii si personalul tehnic de intretinere a aeronavelor; armament: 6 lansatoare duble de rachete antinava, SM-241, cu rachete P-500 BAZALT/4K80, impreuna cu sistemul de control al focului, ARGON-1143; 24 lansatoare verticale de rachete AA, ZS-95 SAM/3K95 KINZHAL (versiunea navalizata a TOR-M1, cu o rezerva interna de 192 de rachete, 9M330 TOR, aparute in anul 1986, autonomie maxima de 2000 m/minim 100 m, 3,50 m lungime, greutate 167 kg, ogiva HE de 15 kg cu fuzee de proximitate, altitudine operationala cuprinsa intre 10-6000 m, capabila sa reziste la manevre de 30G, viteza maxima 2,8 M/700-800 m/s, ghidaj radar, numar de tinte angajate –cate una.

AK-100 in exercitiul functiunii

Rachetele sunt containerizate, un container per racheta, perfect etanse si rezistente la coroziune) si 4 sisteme de conducere a focului, K-12-1 si radar 3R-95; 2 tunuri de calibrul 100 mm, in doua turele, AK-100, fiecare dispunand de o rezerva interna de 1000 proiectile, si sistemul de conducere a focului, MR-145/LEV-218-100; CIWS/Close-In Weapon System -8 tunuri Gatling cu 6 tevi, AK-630M, calibrul 30 mm, cu o rezerva interna de 48000 de proiectile, 4 sisteme de control al focului, MR-123 VYMPEL-A; 2 lansatoare de rachete anti-submarin, RBU-12000/RKPTZ-1 UDAV-1M, fiecare avand cate 10 tevi, rezerva interna probabila de 60 de rachete ASW; aeronave ambarcate: 12 YAK-38/38M, VTOL; 19 KA-27/3 KA-27PS; sisteme de razboi radio-electronic: radar aer-suprafata, MR-700M/FREGAT-M/2 radare MR-350 PODKAT/un radar MP-503 KANTATA-M/un complex de sonare MGK-355 POLINOM/sistem de gestionare a campului de lupta MVU-410 LESORUB-434, KORVET-1143/system de navigatie SALGIR-V/sistem de comunicatii, inclusiv via satelit, KRISTALL-BK, TAIFUN-1 si R-790 TSUNAMI-BM. Astazi, INS VIKRAMADITYA, ex-ADMIRAL GORSHKOV, dispune astazi de capabilitatea de a imbarca 24 de MIG-29K, 5 KA-31/28, avand armamentul scos si inlocuit cu 16 lansatoare de rachete BARAK -1/8 (dispune de 4 module a cate 8 rachete BARACK-8, ce cantaresc doar 1700 kg fiecare.

3M87 KORTIK -calibrul 30 mm

 

AK-630M1-2

Acestea sunt rachete ce pot angaja eficient aeronave si rachete anti-nava si de croaziera, cu lansare verticala. Sistemul permite lansarea rachetelor simultan sau in ordinea depistarii amenintarilor la adresa navei, avand ghidaj GPS/laser/radar activ. Racheta cantareste 1350 kg, este in doua trepte, avand raza de actiune de 70 km la o altitudine maxima de 16000 m, viteza supersonica –Mach 3 si inalta manevrabilitate, oferind protectie pe o raza de 360º, putand angaja mai multe tinte simultan. Racheta este containerizata putand foarte usor a fi inlocuita, recipientul de lansare vertical avand semnatura IR redusa, sporind capabilitatile stealth ale navei. Se afla in dezvoltare o noua racheta numita, BARACK-8NG -se pare ca indienii au alocat deja acestui program cel putin 2,5 miliarde $, ce ar urma sa aiba bataia marita pana la 130 km si datalink propriu, fiind deservita de un nou radar, ELTA M-2248 MF STAR –radar multifunctional ce cu siguranta se va afla in dotarea noilor fregate din clasa SHIVALIK.

P-700 Granit

Despre tandemul BARACK-8NG/ELTA M -2248 MF STAR, atat indienii cat si israelienii, sustin ca ar fi superior celui american, PATRIOT PAC-3 -posibil sa existe ceva adevar aici dar, cu siguranta, Israelul are capacitatea de a dezvolta sisteme foarte performante. De asemenea, indienii doresc sa achizitioneze sistemul de aparare antiracheta israelian ARROW-2 (SUA-Israel), dar deocamdata au achizitionat doar sistemul radar -exista opozitie din partea SUA, in acest sens), 4 CIWS KASHTAN (cu cate 8 lansatoare SAM si doua Gatling de calibrul 30 mm), radar de cautare aer-suprafata FREGAT-MAE B, 2 radare de navigatie POZITIV ME-1 VAYGACH-U, un radar MR-212/201, lansatoare de momeli PK-2E, sistem de control/gestionare a campului de lupta „TERTCIYA”. Modernizarea si transformarea navei pentru Indian Navy s-a facut, in mare parte, la Severodvinsk, in cadrul PROYEKT 11430, nava avand acum 283 m lungime.

ULYANOVSK/PROYEKT 11437, a aparut in anul 1987, fiind creionat de catre Biroul de Proiectari Nevskoye, fiind „inspirat” de portavioanele nucleare americane din Clasa Nimitz (10 unitati construite, 104600 tone, 90 de aeronave ambarcate, propulsie nucleara), doua nave urmand sa fie construite la Nikolaiev-Sud, urmand a avea 80000 de tone si capacitatea de a ambarca 68-70 de aeronave. Desi erau mai mici decat marile portavioane americane, aceste nave au reprezentat apogeul constructiilor navale sovietice si, din pacate, nici una n-a fost finalizata. Primul portavion sovietic avea asemanari si cu mai vechiul Proyekt 1153 OREL, numele sau initial fiind KREMLIN, schimbat ulterior in ULYANOVSK (acest oras se numea pe timpul Tarului Simbirsk, numele fiindu-i schimbat ulterior in Vladimir Lenin, asta deoarece „marele ganditor” se nascuse acolo), insa nava cu propulsie nucleara n-avea sa se nasca niciodata, constructia fiind abandonata in anul 1991, odata cu declararea de catre Ucraina a independentei, ceea ce a declansat un scandal intre aceasta tara si Rusia, aflata si ea in colaps.

 

Atat ucrainenii cat si rusii revendicau nava, fiecare considerandu-se stapanul de drept al acesteia si, mai mult decat atat, atat Marina Rusa cat si Marina Ucraineana si-o doreau (o gluma buna, fiindca marineii rusi nu mai aveau fonduri, tara fiind marcata de mari framantari sociale si politice, iar ucrainenii erau departe de a fi in stare sa faca ceva cu nava. Singurul lucru pe care l-au facut a fost contractul N-69R de dezafectare si taiere a navei, in urma ordinului dat de catre Consiliul de Ministri al Ucrainei din data de 4 februarie 1992 (se pare ca pana in luna octombrie 1992 coca fusese deja taiata, insa exista surse care sustin ca abia in anul 1994 s-ar fi terminat casarea navei. Cel mai probabil asa a fost). Exista si astazi teorii ale conspiratiei in Ucraina si Rusia care sustin ca nava a fost taiata din cauza presiunilor SUA, in schimbul ajutoarelor financiare, asa cum s-a procedat cu rachetele nucleare de pe teritoriul ucrainean, inapoiate rusilor si dezafectate ulterior). Sursele sovietice sustin ca nava era gata in proportie de 45%, cele ucrainene sustinand ca aceasta era doar in proportie de 20% finalizata, iar cele occidentale dau o cifra mult mai mare, de 70%, ceea ce este putin probabil.

Cel mai probabil cifra de 45% este cea corecta insa, daca ar fi fost, nava urma sa aiba urmatoarele caracteristici: greutate: 65800 tone, standard/75000 de tone, maxim; lungime 321,20 m; inaltime: maxim 83,90 m/40 m, la linia de plutire; pescaj 10,60 m; comandat 11 iunie 1986; pus pe cala 25 noiembrie 1988; prevazut pentru intrare in serviciu, anul 1995; propulsie: 4 reactoare nucleare KN-3/4 turbine cu aburi/4 arbori port-elice/4 elice/putere dezvoltata 280000 CP; viteza maxima 55 km/h; autonomie nelimitata, reactoarele putand functiona continuu timp de 25 de ani; echipaj 3800 de oameni, incluzand pilotii si tehnicii (2300 de marinari si 1500 de aviatori si tehnici de aviatie); armament: 12 lansatoare de rachete anti-nava, P-700 GRANIT/8 CADS-N-1 CIWS/4 lansatoare a cate 6 rachete, SA-N-12 GRIZZLY/8 AK-630 CIWS; aeronave ambarcate: 44 SU-33 (SU-27K) sau MIG-29K (foarte probabil ambele, dupa unele surse)/10 SU-39 FROGFOOT/6 YAK-44 AEW/16 KA-27 ASW/2 KA-27PS SAR. Se avea in vedere si ambarcarea de aeronave VTOL, de tip YAK-38 FORGER si YAK-141 FREESTYLE; echipament de razboi radio-electronic: MR-710 FREGAT M2/MR-320M TOPAZ-2V/MR-212 VAYGACH-U/MR-360 PODKAT/MP-403/MP-405/IFF/sisteme de vizualizare electro-optice/lansatoare de capcane PK-16 si altele, sursele fiind nesigure; TACAN, GPS, SATCOM.

Sistemul de control al focului AK -630

Daca rusii n-au avut parte de ea, norocosii au fost chinezii care, cel mai probabil, au cumparat schitele acestei nave, pentru a realiza primele portavioane autohtone –doua astfel de nave se afla in constructie pe Santierul Naval Changxingdao din Shanghai, fiind proiectate a intra in serviciu dupa anul 2015 (oricum, Marina Chineza intentioneaza sa construiasca 5 unitati pana in anul 2020, chiar si dupa, la un pret per bucata de peste 2 miliarde de dolari), navele urmand a avea greutatea maxima estimata la peste 60000 de tone, peste 300 m lungime, putand ambarca aeronave de tip SU-33 sau SHENYANG J-15, elicoptere KAMOV ori de productie autohtona. IMPRESIONANTE planuri au chinezoii, SUA chiar are de ce se teme in ceea ce priveste pierderea suprematiei pe mare –un vis urat pentru americani, invatati de zeci de ani sa se creada „stapanii lumii” si „jandarm mondial”.

  PK-16/KL-101, lansator de capcane termice a fost dezvoltat in anul 1971, fiind destinat protectiei navelor. Acest sistem foloseste doua tipuri de capcane, avand 16 tuburi de lansare de calibrul 82 mm, dispuse intr-un container dreptunghiular, incarcat manual, tragerea facandu-se automat (o racheta la fiecare 10 secunde. Se pot lansa si 2-3 rachete in salva). Un astfel de sistem contine doua lansatoare si un panou de control, avand raza de actiune cuprinsa intre 200-500-1800 m, folosind doua tipuri de rachete –destinate bruiajului radar sau anihilarea rachetelor cu ghidaj IR (rachetele au 65,30 cm lungime, greutate 8,3/8,15 kg; greutate incarcatura 1,85 kg/530 grame). Sistemul a fost conceput de catre Institutul de Fizica Aplicata din Novosibirsk, modernizat astazi, fiind inca in uzul Marinei Ruse si nu numai, avand timp de raspuns foarte scurt, o gama largita de momeli si, conform unor surse, ar fi capabil sa lanseze si momeli dispuse pe sisteme cu rol similar din uzul aeronavelor Federatiei Ruse (informatie incerta, putin probabila).

  KN-3, sunt reactoare cu fisiune nucleara ce se afla astazi in dotarea crucisatoarelor purtatoare de rachete din Clasa Kirov (cate doua per nava), fiind avute in vedere si pentru dotarea portavionului ULYANOVSK. Acesta este un reactor cu apa sub presiune (PWR), folosind uraniu imbogatit (U-235), putand produce 300 MW/70000 CP (la Clasa Kirov, cele doua reactoare produc 600 MW/140000 CP. IMPRESIONANT!) Reactoarele mai poarta numele de OK-900, si deriva din OK-150, ce-au dotat vestitele spargatoare de gheata sovietice din Clasa Lenin (trei astfel de unitati au dotat aceasta nava, fiind inlocuite cu doua OK-900, in urma accidentelor suferite la reactoarele initiale din anii 1965 si 1967; putere dezvoltata 90 MW, incarcatura combustibil nuclear 75-85 kg –uraniu imbogatit in proportie de 50%, cunoscut drept UO-2, dioxid de uraniu ceramic, nucleul avand 1,60 m inaltime/1 m diametru, reactorul fiind dispus intr-un buncar de beton cu insertii de plumb. Reactorul contine 219 bare de uraniu). OK-900/KN-3 are urmatoarele caracteristici: carburant –uraniu imbogatit in proportie de 90%, cu elemente metalice uraniu-zirconiu; greutate combustibil nuclear 150,70 kg; putere maxima dezvoltata 171 MW.

  Astazi, singurul portavion operational in cadrul VMF-RF este ADMIRAL KUZNETSOV. Ea face parte din ceea ce-ar fi trebuit sa fie o clasa de nave formata din 3 unitati cu propulsie nucleara insa, cu toate acestea, doar doua nave au fost construite, ambele avand propulsie clasica (uneori, in mediile rusesti, ADMIRAL KUZNETSOV apare ca facand parte din Clasa Kremlin/Orel). AMIRAL KUZNETSOV s-a nascut greu (in noiembrie 1989, era in proportie de 71% finalizata, insa ulterior lucrul la nava a decurs lent), el fiind proiectat de catre NDB/Nevskoye Design Bureau din Sankt-Petersburg (astazi), fiind comandat in data de 3 martie 1981, pus pe cala la Nikolaiev-Sud in aprilie 1982 si lansat la apa in 6 decembrie 1985. Avea sa devina operational abia in anul 1995, nici atunci 100%, suferind mai multe revizuiri si reparatii. Desi este astazi in serviciul activ, viitorul sau este incert datorita problemelor financiare, existand voci care sustin vanzarea sa.

Varyag

Sora sa, botezata VARYAG neterminata pana la data desfiintarii URSS, a fost vanduta de ucraineni Chinei, acestia terminand constructia sa, fiind astazi botezata LIAONING (in uz din septembrie 2012, fiind folosita ca nava-scoala in vederea antrenarii echipajelor si a pilotilor navali). Designul navei seamana oarecum cu cel al portavioanelor britanice din Clasa Invicible, coca este asemanatoare cu cea a navelor din Clasa Kiev, iar puntea de zbor similara cu cea de pe portavioanele americane si franceze. ADMIRAL KUZNETSOV are configuratie STOBAR (Short Take-Off But Arrested Recovery/ Decolare scurta sau pe verticala fara catapulta si oprire la aterizare cu ajutorul cablurilor dispuse pe punte), fara a fi insa dotat cu catapulte. Dispune de doua lifturi pentru aeronave, punte de zbor de 14700 m/patrati cu configuratie ski-jump, inclunata la 12◦, rolul sau in Marina Rusa fiind identic cu cel alocat fostelor TAVKR (interesant este faptul ca NATO si SUA il considera portavion, nu si rusii, Marina Rusa sustinand si astazi stringenta dotare cu…portavioane pur-sange.

Kuznetov, dispunere sisteme

Planuri exista ca-ntotdeauna, insa s-ar potrivi sintagma “e vointa, nu-i putinta”. Deocamdata…). Nava a avut mai multe denumiri, precum, RIGA (la nastere), LEONID BREJNEV (la data lansarii la apa), TBILISI (in timpul testelor pe mare) si intr-un final, ADMIRAL KUZNETSOV (dupa 1990). S-a confruntat si se confrunta inca cu nenumarate probleme de ordin tehnic si, bineanteles, financiare, fiind prognozat, in cel mai fericit caz, sa ramana in serviciu pana in anul 2025, chiar 2030, considerandu-se ca undeva, candva, in acest interval de timp, ar veni noile portavioane (or veni, n-or veni, dar preconizeaza cheltuieli de peste 170 miliarde de dolari in urmatorii ani pentru modernizarea armatei, foarte probabil ca in aceasta suma sa se regaseasca si banii pentru noile portavioane, cel putin pentru unul dintre acestea, ce-ar deriva din ULYANOVSK revizuit.

Marina Rusa are planuri de dotare ce se-ntind pana prin 2050…Ii prindem din urma negresit, cu F-ul 35, nu credeti?). Mda, sa vina, insa unii experti occidentali considera ca Rusia s-ar reintoarece, foarte probabil, la nave asemanatoare “crucisatoarelor purtatoare de Aviatie”, din motive financiare! Exista planuri de modificare structurala a navei ADMIRAL KUZNETSOV, cunoscute drept Proyekt 11435, ce-ar include in principal noi sisteme de razboi radio-electronic,noi sisteme de aparare AA, noi sisteme de propulsie, marirea capacitatii de transport aeronave, marirea hangarului si dotarea cu doua catapulte cu abur (astfel nava ar beneficia de capabilitati de operare aeronave, STOBAR si CATOBAR), insa deocamdata totul este doar la nivel de intentie, insa exista sperante (foarte probabil ca lucrarile sa debuteze in 2014, fiind amanate datorita situatiei din Siria, insa doamna cu pricina,“speranta”, este si o buna prietena a romanilor…

Eheei ce mai speram si noi, da’ pana acum ne-a cam inselat…sperantele). Cu toate acestea aparitia noilor portavioane rusesti este incerta, asta deoarece Rusia are de depasit mari probleme tehnice, neavand inca un proiect de catapulta viabil, nici macar traditionala catapulta cu aburi nu exista in inventarul realizarilor tehnologice sovietice/rusesti (au ramas mult in urma, asta in conditiile in care ei inca nu opereaza astfel de tehnologie, iar britanicii si americani dispun deja de catapulte electromagnetice, numite EMALS, Conform expertilor, rusilor le-ar lua cam 7 ani, daca nu mai mult, sa-si dezvolte propria catapulta cu aburi, ceea ce foarte probabil nu s-ar mai justifica in conditiile in care au inceput sa importe sisteme navale si chiar nave din surse externe. Exista intentia de a demara astfel de cercetari in perioada 2015-2016, insa deocamdata nu-s bani pentru asta, iar noile portavioane nu sunt decat pe hartie). Mai mult decat atat, au ramas mult in urma in ceea ce priveste avioanele ambarcate, n-au inca un AEW pe portavion (au avut insa proiecte, ce vor fi dezvaluite in cursul acestei serii de articole) intentionand sa-si reia vechile proiecte abandonate, iar in ceea ce priveste SU-33 si MIG-29K, lucrurile evolueaza lent, expertii considerand proiectul acestora depasit (ideal ar fi un T-50 navalizat, ce-ar exista in proiect, insa dezvoltarea sa n-ar fi gata mai devreme de 10 ani, necesitand milioane de dolari). Cu toate necazurile, recent s-au achizitionat 24 de avioane MIG-29K (20 de MIG-29K simpla-comanda si 4 MIG-29 KUB dubla-comanda, livrabile intre anii 2013-2015, ce-ar urma sa inlocuiasca vachile SU-33), insa singurul Regiment de Aviatie de la bordul portavionului n-ar putea deveni 100% operational pe noile avioane decat cel mai devreme in anul 2017, daca totul decurge ok si vor fi fonduri suficiente pentru a se face antrenamentul pe noile avioane.

 Kashtan CIWS

Nava are urmatoarele caracteristici: greutate: 43000 de tone, standard/55200 tone, sarcina utila/67500 tone, sarcina maxima; lungime 305 m (105 m, puntea de zbor plana); inaltime 72 m (35 m la nivelul puntii de zbor); pescaj 10-11 m; propulsie: 8 cazane cu abur sub presiune/4 turbine cu abur ce genereaza fiecare 50000 CP/37 MW (per total, 200000 CP/150000 kW)/6 motoare Diesel, fiecare cu o putere de 2011 CP (1500 kW)/4 arbori port-elice/4 elice cu pas constant; viteza maxima 54-55 km/h; autonomie: 6100 km, la viteza maxima/13700 km, la viteza de croaziera de 33 km/h (posibil chiar 15700 km); nava poate rezista autonom la voiaje de 45 de zile; echipaj 1690 de oameni, dintre acestia 626 fiind piloti si personal tehnic; armament: 8 AK-630 CIWS (rezerva interna per unitate, 24000 proiectile)/8 KASHTAN CIWS (cu cate doua tunuri Gatling de calibrul 30 mm si 4 rachete AA, 3K87 KORTIK)/12 lansatoare verticale SM-233 de rachete anti-nava, P-700 GRANIT/SS-N-19 SHIPWRECK, dispuse la prova sub puntea de decolare ski-jump, ce-ar urma sa fie inlocuite in programul de modernizare al navei (mid-life upgrade, ce-ar trebui in cel mai fericit caz sa dureze cam 4 ani, asta daca vor fi fonduri suficiente), cu doua catapulte pentru avioane (pe puntea de decolare inclinata)/24 lansatoare verticale grupate cate 6, cu containere de rachete AA, 3K95 KINZHAL/SA-N-9 GAUNTLET, rezerva interna de 192 de rachete 9M311, putand lansa o racheta la fiecare 3 secunde/doua lansatoare de rachete anti-submarin,

RBU-12000

RBU-12000/UDAW-1 ASW, 60 de rachete, fiind utilizat impotriva torpilelor, submarinelor si a scafandrilor de lupta, raza maxima de actiune a rachetelor fiind de 3000 m. Poate distruge submarine ce evolueaza la 600 m adancime, fiecare lansator avand cate 10 tevi; aeronave ambarcate, intre 30-40 de unitati (maxim 41-52 de exemplare, depinde insa de ponderea acestora, dar si-a primit tarziu componenta aeriana, abia din anul 1993, asta in conditiile in care s-a alaturat Flotei Nordului inca din 1991, fara a fi insa 100% operationala (conform unor surse, a stat doi ani fara a fi miscata in cadrul Flotei, doar de decor) –elicoptere sau aeronave cu aripa fixa): 10-20 de SU-33 sau SU-25/10 KA-27 ASW, SAR&AEW; 14 SU-33 si 28 MIG-29K/4 SU-25UTG/UBP/4 KA-27D32/11 KA-27PLO/2 KA-27S; sisteme de razboi radio-electronic: radare MR-175 FREGAT-MA/2 MR-350 PODKAT/3 VAIGACH/sistem de ghidare a avioanelor la aterizare, REZISTOR-K4/GAZON (are inclusiv rol CIC/Combat Information Centre si ACIC/Aviation Combat Information Centre)/sonar de atac si sonare cu frecventa joasa si medie.

Interesant este faptul ca un SU-33 decoleaza fara probleme cu incarcatura maxima de pe pista ski-jump, acest procedeu fiind mai putin solicitant pentru pilot, deoarece acceleratia G suportata de catre acesta este mai mica, viteza de decolare a aeronavei fiind de doar 75-85 km/h. Si mai interesant este faptul ca planificatorii Marinei Ruse se gandesc in viitor, dupa model US Navy, sa-si doteze unicul portavion si cu siguranta, noile portavioane, cu drone, Rusia avand astfel de scule in dezvoltare, dar pot apela foarte bine si la importuri –dupa ultimele exemple in ceea ce priveste dotarea, se pare ca nu le este rusine sa apeleze la importuri, de multe ori este mai ieftin si poate chiar mai indicat ca nivel tehnologic si performante sa apelezi la aceasta solutie (pe ROMilitary au aparut numeroase articole cu privire la achizitiile din surse externe de echipamente si tehnica militara. Bineanteles, rusii vor s-a le produca local prin transfer de tehnologie.

 

CIWS Kashtan pe Amiral Kuznetov

Da’ bine, ei n-au creierele minuscule ale guv(izilor)ernantilor nostri…). Despre cariera operationala a portavionului ADMIRAL KUZNETSOV n-are rost s-a insistam, ROMilitary a publicat deja multe articole cu privire la aceasta si nu numai, fiindca mai avem inca multe de aflat! Trebuie doar sa mentionam faptul ca prima croaziera in afara apelor teritoriale rusesti, cu 13 SU-33, 2 SU-25UTG si 11 KA-27, ce-a durat 90 de zile intre 23 decembrie 1995-22 martie 1996, a avut loc in Marea Mediterana, si a marcat 300 de ani de la infiintarea Marinei Ruse. In cadrul acestei croaziere, nava a ancorat in apropierea portului sirian Tartus, de unde aeronavele SU-33 au desfasurat zboruri in apropierea tarmului israelian, fiind interceptate de catre aparatele de vanatoare F-16.

 

Episodul LVI: Marile Orase, partea a aII-a

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet

www.navweaps.com/…/WNRussian_12.7mm-7..

www.navweaps.com/…/WNRussian_39-56_m1..

www.navweaps.com/…/WNRussian_25mm-79_…‎

www.navweaps.com/…/WNRussian_51-50_m1…‎

www.navweaps.com/…/WNRussian_Main.htm‎

www.globalsecurity.org/military/…/p–42.htm‎

www.beriev.com/eng/A-42PE…/A-42PE_e.htm…‎

paralay.net/44.html‎

warfare.be

nelliebswartimerationing.blogspot.com/…/wwii-…‎

world.guns.ru

secretweaponsoftheiiireich.blogspot.com/…/graf…

www.airwar.ru/enc/bww2/ju87c.html‎

www.topsid.com

www.harpoondatabases.com/…/Entry2535.aspx‎

worldweapon.ru

www.fas.org/man/dod-101/sys/…/1143.htm‎

www.fas.org/man/dod-101/sys/…/yak–141.htm‎

rbase.new-factoria.ru/missile/…/granit/granit.sht…

www.avionslegendaires.net/…/yakovlev-yak–36…‎

www.acig.org/artman/publish/article_488.shtml‎

milit.ru/seaguns.htm‎

pvo.guns.ru/naval/kinzhal.htm‎

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Visul lui KuznetovEnciclopedia Armelor: Visul lui Kuznetov >>