Acest articol este traducerea in mai multe parti a celui publicat in mai 2013 in Defense Issues si Starstreak.
Armament
Tunul
Tunul lui Typhoon este Mauser BK-27, un tun revolver de 27 mm cu operare pe gaz, dezvoltat la sfarsitul anilor 1960 pentru Panavia Tornado. Trage proiectile explozive de 27×144 mm la o cadenta de 1700 pe minut. Incarcatura standard de 150 proiectile permite 5,3 secunde de foc continuu. Fiind un tun revolver, atinge cadenta de foc completa in aproximativ 0,05 secunde prin comparatie cu 0,5 secunde pentru un tun de tip Gatling. Proiectilul relativ greu de 260 g este de asemenea foarte distructiv, un aspect important datorita designului de inalta rezustenta a structurii avioanelor de vanatoare moderne. Capsa de impact opereaza la un unghi de impact de 85 grade.
Foto : Mauser BK-27
Rachete
Principalele rachete WVR ale lui Typhoon sunt IRIS-T si AIM-132 ASRAAM. IRIS-T (n.t.- Infra Red Imaging System Tail/Thrust Vector-Controlled) este o racheta IR cu raza scurta de actiune echipata cu tractiune vectoriala. Este capabila sa angajeze tinte la orice unghi in jurul aparatului, chiar si cele ce se afla in spate, datorita capacitatii sale de « lock-on » (n.t.- blocare) dupa lansare (capabilitatea « lock-on » inainte de lansare este si ea prezenta). Fitilul este bazat pe proximitatea radar si capul de cautare este un dispozitiv ruliu-tangaj de imagistica infrarosu cu o rezolutie de 128*128 si unghi de cautare +-90 grade pentru capacitati de angajare HOBS (n.t.- « high-off boresight »… o traducere corecta ar fi « in afara colimatorului »). Folosind tehnologia de imagine, IRIS-T este rezistent la flares (dar nu si la bruiaj). Tinta poate fi incadrata fie de radar sau casca pilotului si IRIS-T ofera o capabilitate de aparare de 360 grade. Raza maxima de interceptare este de 25 km, viteza de Mach 3 si poate rezista la intoarceri de 60 g. Racheta este propulsata de un motor cu combustibil solid.
Foto : o altfel de sanie pentru Mos Craciun.
Dincolo de cele deja enumerate, IRIS-T detine si un alt as in maneca ; literalmente, capacitatea de a distruge rachetele ce se apropie, atat cele aer-aer cat si SAM (n.t.- Surface-to-Air Missile). Desi acest lucru nu este un sistem cu succes garantat complet si este imposibil de prevazut cat de bine va functiona, daca intr-adevar functioneaza, poate reduce numarul de rachete BVR pe care aparatul trebuie sa le confrunte dar si cel mai probabil sa forteze pilotul sa angajeze inamicul cu tunul.
Dezvoltarea lui IRIS-T a inceput chiar dupa Razboiul Rece, cand evaluarea sistemelor MiG-29 a revelat aspecte multiple in care AA-11 ruseasca (n.t.- cod NATO “Archer”, denumire originara Wympel R-73) era superioara lui Sidewinder americana, aflata la acea data in uzul Luftwaffe. In acelasi timp, simulari extensive de lupta aeriana au aratat ca mai multe tinte decat cele presupuse initial vor intra in raza scurta de 500-5000 m.
Conceptul IRIS-T a fost prezentat in 1995 si dezvoltarea a inceput in 1996 sub conducere germana. De altfel, Germania a absorbit 45% din costurile totale de dezvoltare ridicate la 300 milioane Euro (aprox. 135 milioane Euro). Natiunile partenere au fost Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Canada si Spania, cu Diehl BGT Defence asumandu-si responsabilitatea per total. Racheta a intrat in serviciu in decembrie 2005.
In timpul testarilor, IRIS-T a atins rezultate de lovituri directe impotriva unor tinte cu contramasuri infrarosu (insa nu am gasit date cu privire la natura contramasurilor respective).
Foto : IRIS-T…hot, hot, hot !
AIM-132 ASRAAM (n.t.- Airborne Intercept Missile-132 Advanced Short Range Air-to-Air Missile) este, prin comparatie cu IRIS-T, capabila de o raza de actiune mai mare dar si mai putin agila, rezistand la intoarceri de 50 g, atingerea unei distante de 50 km si viteza de Mach 3. Distanta minima de actiune este de 300 metri.
Dezvoltarea lui ASRAAM a inceput in anii 1980 ca un proiect comun intre UK si Germania. Spre deosebire de IRIS-T, ASRAAM nu a fost destinata ca o racheta foarte manevrabila, deoarece principalul sau scop fiind acela de nisa intre AIM-120 si Sidewinder. Ca urmare, ASRAAM nu pune accent pe folosirea tehnologiei tractiunii vectoriale, accentuand in schimb viteza mare si distanta parcursa.
Foto : ASRAAM…se pronunta “ass-ram”…deh, militarii si acronimele lor…
In 1990, totusi, reunificarea Germaniei a permis Luftwaffe sa studieze racheta ruseasca cu raza scurta de actiune Vympel R-73. S-a dovedit mult mai periculoasa decat se anticipase, depasind rachetele IR vestice la o marja larga in fiecare categorie, cu exceptia razei de actiune. Pin urmare, Germania a decis (corect, de altfel) ca performanta lui AIM-132 este nesatisfacatoare si a decis sa dezvolte IRIS-T.
UK a optat pentru un nou cap de cautare, selectand pe cel infrarosu al companiei Hughes, identic cu cel folosit la AIM-9X. Acesta are o capabilitati HOBS de +-90 grade si blocare dupa lansare.
Principala racheta BVR a lui Typhoon este MBDA Meteor, care insa inca nu a intrat in servicu. Este capabila sa atinga o raza de actiune de 100-150 km si viteza de peste Mach 4. Poate fi ghidata de propria platforma de lansare, alt avion de vanatoare sau chiar de platforma AEW&C (n.t.- Airborne Early Warning and Control). Doua fante pe fiecare parte de jos a corpului rachetei sunt concepute pentru a reduce RCS-ul. Totusi, acestea pot limita capacitatea de manevrare.
Foto : MBDA Meteor
In alta ordine de idei, Typhoon este capabil sa care AIM-9X WVRAAM si AIM-120 BVRAAM (denumirile americane). AIM-9X Sidewinder are o raza minima sub 1 km si cea maxima de 35,4 km, este capabila sa atinga Mach 4 si poate suporta maximum 50 g. AIM 120D AMRAAM are o raza minima de 900 m, cea maxima de 110/160 km si viteza de Mach 4 ; totusi, Typhoon va folosi cel mai probabil AIM-120C-5 care are aceeasi viteza dar raza maxima de 75-105 km,
Ar trebui notat ca razele date sunt cele maxime in pozitii ideale ; la altitudine mare, cu aparatul inamic venind din fata. La altitudine mica, raza de actiune este de 1/5 din cea la altitudine mare si raza impotriva unui aparat in zbor este 1/4 din cea impotriva unui aparat atacat. De asemenea, desi se poate presupune ca rachetele IR pot fi lansate la intoarceri de 9 g, astfel de limite nu sunt clare pentru rachetele BVR.
Foto : AIM-120, daca-i buna pentru F-22, e buna si pentru Typhoon
Armament aer-sol
Typhoon este capabil sa foloseasca o varietate de arme aer-sol, de la bombe la rachete. Armele de precizie sunt bombele Paveway ghidate laser, bombele JDAM ghidate prin GPS, racheta de croaziera Storm Shadow, racheta de croaziera Taurus, rachetele anti-radar ALARM si HARM, racheta anti-blindaj Brimstone, bomba cu fragmentatie BL-755, rachetele anti-nava Harpoon si Penguin; in viitor s-ar putea folosi si racheta cu submunitie DWS-39.
“Bomba” Paveway este de fapt o intreaga serie de kituri de ghidare pentru GBU (n.t.- Guided Bomb Unit) dezvoltate in Statele Unite, bombele Paveway fiind arme déjà existente cu kituri montate. Bombele cantaresc 113, 227, 454 si 907 kg si sunt folosite atat impotriva tintelor usoare cat si grele. Similar, JDAM (n.t.- Joint Direct Attack Munition) este un kit de ghidare GPS pentru bombe de 924, 959 si 459 kg. Kiturile JDAM costa in jur de 20000 dolari si consta din suprafete de control aerodinamic si de stabilitate cat si un computer de bord atasat IMU (n.t.- Inertial Measurement Unit) ; IMU este updatat regular prin GPS. Odata ce bomba este lansata, GPS are nevoie de 30 secunde pentru a fixa locatia tintei.
Primul test-drop al lui Paveway a avut loc in 1965 si prima utilizare operationala a avut loc in Vietnam, 1968, unde a repurtat succese. In 1972 a inceput Paveway II, continuarea programului. Kitul Paveway avea system de ghidare “bang-bang”, adica suprafetele de control erau fie deflectate complet sau deloc; aceasta caracteristica a fost modernizata in Paveway III, ce permitea de asemenea si atacuri de la altitudine mica. Bombele Paveway sunt in general pentru scopuri generale, demolare si variante cu submunitii.
Foto: “heavy duty” Paveway
Storm Shadow este o racheta de croaziera lansata aerian de tip fire-and-forget. Are un RCS redus si o raza de 250-400 km, zburand cu Mach 0,8. Racheta cantareste 1300 kg, cu focos de 450 kg BROACH (n.t.- Bomb Royal Ordnance Augmented Charge) ce consta din incarcatura penetranta, folosita la indepartarea solului si un focos cu fitil de intarziere. Este o racheta de tip fire-and-forget ce, odata lansata, este complet autonoma. Atacul tintei este realizat printr-un model de zbor « climb then dive » pentru a obtine cea mai buna penetrare. Racheta este optimizata pentru atacuri pre-planificate asupra unor tinte statice si foloseste senzorul pasiv de imagistica infrarosu cu capacitati autonome de recunoastere a tintei. In faza terminala a zborului, racheta se inalta, ejecteaza capacul balistic permitand senzorului IR sa « dobandeasca » tinta si coboara spre aceasta redefinind constant punctul de tintire. Daca atacul este anulat sau tinta nu poate fi dobandita/identificata, racheta zboara spre o locatie predeterminata de prabusire.
Foto : Storm Shadow…Typhoon, denumiri nu prea amenintatoare, nu?
Taurus KEPD 350 (n.t.- Kinetic Energy Penetration Destroyer) este o racheta de croaziera lansata aerian dezvoltata in parteneriat intre LFK (n.t.- actuala MBDA Deutschland GmbH) si Saab Bofors Dynamics. Poate ajnge la 500 km la viteza maxima de Mach 0,8-0,9. Focosul dublu de 500kg, numit Mephisto (n.t.- Multi-Effect Penetrator, HIgh Sophisticated and Target Optimised), consta dintr-o pre-incarcatura si o incarcatura penetranta initiala pentru a curata solul si a intra in buncar si un focos principal cu fitil variabil de intarziere. Racheta poate fi folosita pentru atacuri impotriva tintelor statice si a navelor si are in componenta si contramasuri de auto-aparare. Calea de zbor este programata inaintea utilizarii de catre planificatorii misiunii, pe baza datelor despre apararea antiaeriana a inamicului. Racheta este de obicei ghidata prin GPS, desi poate naviga pe distante lungi fara suportul GPS multumita sistemelor INS (n.t.-Inertial Navigation System), IBN (n.t- Image Based Navigation) si TRN (n.t.- Terrain Referenced Navigation). Ca si Storm Shadow, atacul este de natura climb-and-dive, iar camera de inalta rezolutie IR folosita la navigatie, poate fi utilizata si pentru ajutorarea tintirii.
Foto : Taurus KEPD 350…Goood mooorning Vie…Sevastopol !
ALARM (n.t.- Air Launched Anti-Radiation Missile) este o racheta anti-radar britanica folosita primar pentru SEAD (n.t.- Suppression of Enemy Air Defenses…aka Wild Weasel/ Iron Hand). Are o lungime de 4,3 m, anvergura de 0,72 m, diametrul de 0,244 m si cantareste 265 kg la lansare. Dispozitivul de cautare este o antena RF (n.t.- Radio Frequency) in banda larga, care, conform Jane’s, consta din patru antene ce formeaza un interferometru fix pe doua axe cu acoperire de banda joasa-mediana pana la inalta. Cautatorul este programat sa selecteze tinta secundara de valoare importanta daca tinta primara este pierduta. Focosul este un dispozitiv cu fragmentatie incastrata de metal greu (probabil tungsten), conceput sa produca fragmente de viteza marita ce perforeaza antena si suportul electronic. Sectiunea cozii ascunde doua parasute de tip doua-etape folosite pentru modurile « vagabondaj », permitand rachetei sa stea in aer pentru perioade lungi de timp, fortand SAM-urile din zona sa stea off-line. In modul « vagabondaj », racheta urca la altitudinea de 13 km inainte de activarea parasutei. Racheta tinteste lobii laterali ai radarului incat capul de cautare « stie » ce tip de tinta ataca, permitand focosului sa se declaseze la o altitudine optima fata de tinta.
ALARM are cinci moduri operative. Primele trei, folosite cand locatia emitatorului este cunoscuta, sunt in mod direct, adica racheta ataca direct cea mai apropiata tinta; modul « vagabondaj », adica racheta « da tarcoale » cu ajutorul parasutei deasupra celei mai apropiate tinte cunoscute, fortand tinta –precum si cele din apropiere- sa stea off-line; modul dual, adica racheta zboara in mod de atac spre tinta desemnata, dar schimba in modul “vagabondaj” daca tinta trece pe off-line. Ultimele doua moduri din cele cinci, folosite cand locatia emitatorului nu este cunoscuta inaintea lansarii sau cand racheta este folosita impotriva SAM-urilor mobile : modul Supresie a Coridorului/Ariei, adica racheta urca abrupt de la altitudinea joasa de lansare si apoi incet “se arunca cu capul inainte” , asteptand tintele sa revina on-line. Modul Universal e similar, dar este folosit pentru lansarile de la altitudini medii si inalte, oferind o mai buna raza de actiune si scheme de cautare mai largi.
Racheta poate fi programata la sol sau chiar inainte de lansare. Este lansata direct de pe sina, prin metoda similara cu Sidewinder si are o raza de peste 90 km.
Foto : ALARM…you can run but you can’t hide…sau era invers?
AGM-88 HARM (n.t.- Air-Ground…High speed Anti-Radiation Missile) este o racheta anti-radar americana ce foloseste un motor de racheta cu dubla tractiune. Cantareste 360 kg la lansare si are o raza de peste 46 km ; capul de cautare este o antena spirala de banda larga. Odata lansata, poate opera intr-unul din cele trei moduri : preventiv, racheta-ca-senzor si auto-aparare.
In modul preventiv, racheta este lansata inainte de a gasi tinta ; RWR-ul (n.t.- Radar Warning Receiver) poate apoi sa fie folosit in a localiza amenintarile radar. Versiunea avansata HDAM (n.t.- HARM Destruction of enemy air defense Attack Module) are ghidare GPS/INS, ce poate fi folosita pentru a restrictiona racheta sa angajeze tinte intr-o anumita zona. Mai mult, capul de cautare este capabil sa recunoasca frecventele cu repetitie de puls ale radarelor ce constitutie o amenintare, permitandu-si sa selecteze un radar specific ce opereaza in orice tip de banda (n.t.- de tipul Low-Power Radar Source).
Foto : don’t get into HARM’s way !
Brimstone (n.t.- pucioasa) este o racheta britanica de atac la sol ghidata dual prin radar si laser. Este folosita impotriva tintelor blindate si foloseste radar de unda milimetrica pentru achizitia tintei, ce poate fi programat sa se activeze doar dupa trecerea de un anumit punct, cu scopul de a minimaliza un potential « foc prietenesc ». Racheta foloseste un focos dual, cu primul focos ce elimina blindajul reactiv si focosul ultim, primar, penetrand principalul blindaj al vehiculului. Poate fi folosita in atat mod direct cat si indirect, proprii senzori ai aparatului de zbor fiind folositi pentru stabilirea tintelor.
Este o arma de tip fire-and-forget si este programabila sa se adapteze la medii specific de misiuni, incluzand abilitatea de a gasi tinte intr-o anumita zona sau sa se auto-distruga daca tintele nu pot fi gasite. Cateva rachete pot fi trase intr-o salva impotriva mai multor tinte. Racheta cantareste 48,5 kg cu un focos precursor de 300 g si un focos primar de 6,2 kg. Are o lungime de 1,8 m. Capul de cautare radar opereaza la lungimi de unda apropiate de spectrul vizibil, in teorie permitand si recunoasterea tintei.
Foto : « …a fost aruncat in foc si pucioasa »…
BL-755 este o bomba cu fragmentatie in principal folosita impotriva vehiculelor blindate, alte vehicule si personal fiind considerate tinte secundare. Cantareste 264 kg, are un focos « shaped-charged » HEAT (n.t.- High-Explosive Anti-Tank) si poate produce peste 200000 de fragmente. Incarcatura consta in 147 « bombite » in 7 containere, fiecare continand cate 7 sectiuni cu cate 3 bombite fiecare.
DWS-90 / BK-90 este o bomba cu fragmentatie (dispersare de submunitii) cu caracteristica de « gliding stand-off » (n.t- capacitati aerodinamice cu unghi « slab » de coborare asupra tintei, fiind poreclita si « torpila plutitoare »). Contine 72 bombite si, ca BL-755, este interzisa in multe tari datorita faptului ca submunitiile constituie o amenintare mult timp dupa ce lupta a luat sfarsit, violand astfel Conventia de la Geneva (submunitiile lansate de bombele cu fragmentatie in Vietnam de catre SUA ucid in continuare civili). Nu este inca integrata pe Typhoon.
AGM-84 Harpoon este o racheta anti-nava de tip “sea-skimming” (n.t.- zboara la altitudine foarte joasa aproape atingand suprafata apei) cu capul de cautare fiind radarul activ. Cantareste 526 kg cu un focos de 221 kg si poate atinge o raza de 124 km, viteza de 850 kph si altitudine maxima de 910 m. Lungimea unei Harpoon Block II lansata aerian este de 3,84 m. Sistemul de ghidare este de tip navigare inertiala cu ajutorul GPS.
Foto : AGM-84 Harpoon, « Ahab’s vengeance »
Penguin este o racheta anti-nava litorala dezvoltata de Norvegia cu ajutor financiar SUA si fosta Germanie de Vest. A fost prima racheta anti-nava a NATO cu cap de cautare IR pentru ghidare terminala (ghidarea pre-terminala fiind inertiala). Versiunea Mk.3 cantareste 370 kg, are o lungime de 3,2 m cu un focos de 120 kg si o raza de 55 km folosind combustibil solid. Poate urma un plan de zbor catre un punct stabilit.
Costuri
Costul de zbor pe aparat a fost stabilit in 2002 la 60 milioane Euro (63 milioane USD la acea data). Cand corectam inflatia, valoare rezultata ar fi in jur de 80,46 milioane USD in 2012. Totusi, costul pe unitate de zbor curent pare a fi intre 100 si 125 milioane USD, depinzand de versiuni. Costul de procurare a unitatii este de 144 -199 milioane USD, depinzand de fiecare Tranche/versiune.
Costul pe ora stabilit de Jane’s este de 18000 USD. Acesta, desi mai mare decat cel de 16500 USD la Rafale, este identic cu cel al F-18 Super Hornet si mai mic decat 30000 USD pe ora al F-15 sau posibilul 48800 USD al F-35.
Analiza tactica
Eurofighter Typhoon este un avion de vanatoare extrem de manevrabil, cu o incarcatura mica pe aripa si rata inalta de tractiune-pe-greutate, precum si cu armament si vizibilitate a carlingei foarte bune. Folosirea tunului revolver si a rachetelor de pe statiile externe permit pilotului oportunitati de trageri scurte in timp ce vizibilitatea buna spre spate ii permite sa evite a fi ambuscat « din 6 ».
Totusi, fractia de combustibil este prea mica pentru performante supercruise utilizate in lupta si este mai greu decat Rafale si Gripen, ceea ce afecteaza performantele de manevrare (n.t- nu trageti in pianist !). Exista de asemenea o larga « incarcare bruta » (n.t.- deadweight) tactica in botul aparatului.
Foto: don’t cry for me Argentina!
Analiza strategica
Typhoon categoric nu este un avion de vanatoare ieftin; cu costul de flyaway peste 100 milioane USD si costul de mentenanta pe ora de zbor de 18000 USD este cel mai scump aparat de vanatoare modern din Europa, daca nu cumva il pomenim si pe F-35 (care este de fapt un aparat dedicat atacului la sol si inca nu este in serviciu). Deci este de discutat daca poate oferi o prezenta de forta in caz de razboi major.
Foto : quantity over quality ?
Mai mult, este limitat de piste de beton largi, vizibile si vulnerabile. Aceasta inseamna ca este in pericol de a fi atacat atat la sol, in timpul decolarii/aterizarii sau restrictionat la sol din cauza distrugerii pistei. Mentenanta este de asemenea mult mai complexa decat cea a lui SAAB Gripen.
Comparatii cu alte avioane de vanatoare
Dassault Rafale
Acesta este principalul competitor al lui Typhoon. Desi este considerat de unii ca fiind bombardier in primul rand si nu un aparat de superioritate aeriana, acest lucru este gresit pentru ca Rafale are toate caracteristicile unui vanator : incarcatura scazuta pe aripa, raport inalt de tractiune-greutate, incarcatura structurala mare si vizibilitatea buna din carlinga. Rafale de asemenea are o mai mare fractie de combustibil decat Typhoon, permitandu-i o mai lunga rezistenta in aer cat si un factor de incarcatura structurala mai mare. Alte avantaje sunt incarcatura mai mica pe aripa la 50% combustibil si rezistenta la inaintare mai scazuta la intoarcere, oferita de aerodinamica mia clara si canardurile close-coupled. Typhoon are totusi un raport mai mare de tractiune-greutate, reducand avantajul lui Rafale datorita rezistentei la inaintare mai mica.
Foto : rafale de…taifun
F-35
F-35 este un aparat de bombardament LO (n.t.- low observable) pentru radar, lucru evident datorita formei sale « grase », vizibilitatii slabe in spate din carlinga, incarcatura mare pe aripa si rata mica de tractiune-greutate. Aerodinamica sa are portanta de vortex si de cadru mai mici necesare la intoarcere, accentuand problema si oferindu-i rate de portanta-rezistenta si portanta-greutate mult inferioare lui Typhoon.
Capacitatea sa interna de transportare a armamentului ii da putina reducere a rezistentei, dar care este usor de anulat datorita greutatii marite, complexitatii si incarcaturii reduse. Incarcatura armamentului in configuratia curata aerodinamic aer-aer este identica, cu ambele aparate avand 4 BVRAAM-uri, dar statiile conformale de incarcare ale lui Typhoon ofera un raspuns mai rapid decat cele ale lui F-35 deoarece acesta trebuie sa deschida cala pentru a lansa rachetele. Aceeasi situatie similara cu tunurile : in timp ce GAU-22/A al lui F-35 are o cadenta de foc mai mare, 3300 pe minut prin comparatie cu 1700 pentru BK-27, greutatea « aruncata » de ambele tunuri este de 7,7 kg pe secunda pentru BK-27 si 10,12 kg pentru GAU-22/A. Dar in timp ce BK-27 atinge cadenta maxima de foc in 0,05 secunde, GAU-22/A de abia in 0,4 secunde. In acest fel, presupunand ca pilotul lui F-35 a deschis capacul protector inainte, BK-27 ar fi tras déjà 13 proiectile cantarind 3,38 kg in prima jumatate de secunda, prin comparatie cu 16 proiectile cantarind 3,44 kg pentru GAU-22/A. Daca pilotul nu a deschis capacul de protectie, atunci GAU-22/A va incepe sa traga in 0,5 secunde, atingand cadenta maxima de tragere in 0,9 secunde.
Cat despre lupta aer-aer, Typhoon are avantajul in domeniul senzorilor ; in timp ce IRST-ul lui F-35 este optimizat pentru tinte la sol, pozitia PIRATE-ului de la Typhoon si lungimile de unda sunt optimizate pentru lupta aeriana. F-35 insusi are o semnatura infrarosu foarte mare, « multumita » formei sale grase si a motorului foarte puternic care are cu 7% mai multa tractiune decat cele doua motoare combinate ale lui Typhoon si, cu toate acestea, aproape nici un fel de masuri pentru reducerea IR.
Foto : 
who’s on top?
Concluzii
Dupa cum se poate vedea, Typhoon este un aparat foarte capabil. Totusi, este de asemenea scump si nu poate oferi o prezenta larga pe campul de batalie. Astfel ca ar trebui completat de un aparat mai ieftin, precum Saab Gripen A/C sau F-16A, cu conditia ca respectivul aparat sa fie echipat cu QWIP IRST (n.t.- Quantum Well Imaging Photodetector) si bruiaje DRFM (n.t.- Digital Radio Frequency Memory).
Razvan Mihaeanu
Surse :
http://defenseissues.wordpress.com/2013/05/04/eurofighter-typhoon-analysis/
http://starstreak.net/Eurofighter/defences.html
http://www.militaryphotos.net/forums/showthread.php?124670-EF-Typhoon-News
http://www.aereo.jor.br/2010/06/14/muito-antes-do-eurofighter-parte-1/
PS- lipsesc…rusoaicele insa nu disperam, e posibil sa avem o analiza a PAK-FA in Defense Issues pana la sfarsitul anului. Ideea este ca in perioada urmatoare, din 2 in 2 saptamani sa urmeze Gripen, F-35 si F-22.
Daca stiti o analiza buna in engleza pentru derivatele lui Sukhoi-27 Flanker, dati-mi de stire si..sa vad ce pot face…adica,”o sa livrez”. 🙂
Te sfatuiesc in primul rand sa consulti analizele scrise de expertul Carlo Kopp de pe Air Power Australia despre familia Flanker: http://www.ausairpower.net/flanker.html
La mijlocul paginii gasesti o lista cu linkuri spre diverse articole, inclusiv cu analize despre PAK-FA.
Cat despre Su-27, daca-mi dai o adresa de mail, pot sa-ti trmit niste publicatii scanate sub forma de pdf, si anume:
– un numar vechi din Aerofax dedicat SU-27 Flanker, cu istoric, schite, poze si toate detaliile tehnice;
– Red Star – Flankers The new generation de Yefim Gordon, unde se vorbeste de versiuni mai noi de Flankere
🙂 Hehehe…cine n-a auzit (citit) ausairpower si controversele iscate… restul, trimite-mi ce ai, te rog, la razvanmihaeanu@gmail.com
A..ok, nu prea ai pomenit de ausairpower, consider ca fac niste analize bune, chiar daca le place sa critice excesiv programul F-35.
Pdf-urile cu Su-27 si descendentii lui ti le trimit maine pe mail.
hm..
Nu s-au schimbat lucrurile prea mult:
„Armatele occidentale erau formate din nobilii cavaleri, îmbrăcaţi în armuri, ce călăreau cai grei, şi aceştia protejaţi cu zale de metal. Fiecare nobil întreţinea o mică armată de soldaţi şi slujitori, aceştia trebuind să se preocupe de armura şi armamentul lor….
Dar întreţinerea lor costa mult, astfel încât numărul combatanţilor pe care îi putea aduce fiecare vasal sau nobil era limitat.”
Ca sa citam un autor contemporan – Cristian Negrea.
Extrapoland – frumos frumos… dar scump al dracului nene.
Oare cum se descurca sau s-ar descurca fabricantii in conditii de razboi? ar mai fi posibila o asemenea colaborare?
@Enzo
Frumoasa comparatie si se preteaza foarte bine si la comparatia intre EF si Rafale. Astfel in secolul 15 cred, francezii au fost cam prima tara care a inceput tranzitia de la cavalerii clasici medievali (ce-ai descris tu acolo) ce veneau singuri de acasa cu cal armura, arme, paj, scutierii etc la cavalerie grea profesionista unde coroana platea cal, armura, arma si scutierii, introducand primele companii de jandarmi (gendarmes derivat din homme d’armes). Aceasta tranzitie a fost foarte mult usurata de faptul ca floarea cavalerie medievale franceze a fost distrusa in bataliile de la Crecy, Potiers si Agincourt si haosul ce a fost razboiul de 100 de ani, neexistand opozitie la reformarea cavaleriei grele. Astfel costul unei companii de jandarmi era destul de mare dar mult mai sustenabil pentru coroana si cavaleri, acestia devenind soldati profesionisti ce primeau o solda fixa si aveau asigurat echipamentul, venitul lor principal fiind cel primit din serviciu militar. In comparatie pentru cavalerii „clasici” venirea la oaste reprezenta o investitie in echipament si venituri pierdute din nelucratul domeniulu, investitie pe care cavalerul se astepta sa o primeasca inapoi cu profit ori din jafuri ori din visterie. Astfel cavalerii clasici erau o unitate foarte specializata ce era folosita doar in cazuri de razboi pentru ca trebuia platit nu doar cavaleristul, echipamentul si anturajul lui ci si destui bani cat sa asigure orice pierderi pe care respectivul le-a suferit nefiind acasa sa aiba grija de pamant. In comparatie o unitate de jandarmi formata din nobili fara pamant si fara alta identitate decat ceea militara era mai usor de intretinut pentru ca nu trebuiau platite decat solde si echipamente (care de multe ori erau scazute din solda), unitatea putand fi astfel mentinuta si in timp de pace si folosita in mentinerea ordinii (da dragilor in evul mediu oridinea se mentinea cu tancul ca in Piata Tienanmen sau la noi la Revolutie).
Ca sa facem o paralela cu avioanele moderne: Eurofighter este un cavaler clasic foarte bun eficient dar specializat pe un singur rol si scump de folosit, pe cand Rafale este ca omul de arme francez, multirol, scump si el datorita calitatii, dar mai usor de folosit decat Eurofighter-ul.
Nevoia si frica de moarte sunt cei mai buni profesori! Cand s-o trezi coana Europa cu un puhoi de cianizi si ciuhabi la poalele ei, sa vezi atunci colaborare si viteza de fabricatie. Tre sa fii doar suficient de sigur ca mori ca sa-ti vina idei bune.
Ultima fraza e buna de „putzu’ gandirii”! 🙂
…si groaznic de realista…