Formarea personalului – Cifrele de scolarizare pentru 2019 – Explicatii

personal MAPN

Am zis să continui în a face ce mă pricep mai bine: tocat mărunt chestii de personal ale ministerului. Şi publicatu-s-au cifrele de şcolarizare, cifre care teoretic ar trebui să asigure viitorul personal MApN. De reţinut cum funcţionează planificarea asta de resurse umane, persoanele selectate în vederea accederii într-unul din programele de studii urmează să ia un rol activ în armată peste 5/6 ani – medicina, 4 ani inginerii de la ATM şi ofiţerii de marină, 3 ani ofiţerii forţelor aeriene şi terestre, 1/2 an/ani subofiţerii şi maiştrii, şi mai puţin de un an ofiţerii şi subofiţerii forţelor terestre. Foarte important de reţinut, competenţele dobândite ale resursei umane vor putea fi valorificate de instituţie în anii ce urmează, deficienţe de personal imediate generate de plecări masive din sistem nu pot fi rectificate prin acestă abordare în materie de resurse umane. De aceea mă scandalizez eu prin articole, în principal de faptul că lipsa de personal nu este corelată cu un raspuns adecvat şi cu un sistem care să dea roade pe viitor şi un sistem care în caz de probleme majore de personal poate suplini acestă lipsă într-un fel sau altul.

“Deci” şi prin urmare, sediul materiei:

Sursa: https://dmru.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/2018/plan%20scolarizare/plan-scolarizare-19-20.pdf

Să le luăm pe rând, cu materialul ministerului, tragem de scrolul mausului până jos să vedem care sunt cifrele scoase la concurs pentru acest an şi cam care ar fi efortul bugetar. 5 756 de locuri, deci şcolarizăm o brigadă NATO. De ce este importantă cifra asta? Pentru că se poate jongla puţin cu costurile, în sensul în care un medic nu trebuie să îl trimiţi neapărat la “academie” ci poţi activa un rezervist dacă ar mai exista aşa ceva sau mai poţi să îl iei din facultatea aia civilă. Pentru un inginer constructor la fel, nu trebuie plătiţi neapărat 4 ani de academie sau 1 an la şcoala de subofiţeri şi maiştri. Citeam recent un studiu SUA prin care cele mai bune rezultate ale armei geniu le obţin chemând în active service rezervişti din National Guard în cadrul US Army. Problema costurilor există şi la noi şi la americani şi la orice armată de pe planetă şi nu poţi avea un aport uriaş în bugetul MApN doar pe problema de personal.

Primul lucru care ne sare în ochi este că de 2-3 anişori UNAP-ul a devenit şi academie producătoare de ofiţeri. Şi ce specialităţi, logistica spre exemplu, ceea ce până acum câţiva ani era în competenţa AFT. Mi-a captat atenţia o “Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării” adică insistenţa asta ca cel care comunică să nu fie din “afara” sistemului. 3 ani de Academie ca să “comunici” eficient contribuabilului.

Mai departe AFT-ul meu de suflet, clasicele locuri şi o împărţeală pe care numai un om mult mai luminat (cu becul) ca mine o poate înţelege: VM, Cc, Para – specialitatea “lidership militar” restul PM, Tancuri, Auto etc –“management organizational”. Ha? Cum? Deci tanchistul îi manager şi paraşutistul lider? Mai departe “ştiinţele administrative”. Este în regulă, administraţia militară nu-i totuna cu infanteria, e bine să fie specialitate separată, dar nu înţeleg cum, ce, şi de ce a apărut şi partea asta de administraţie financiar-contabilă. De ce trebuie să fie contabilul neapărat ofiţer şi neapărat absolvent de academie? În fine, în total 300 de locuri, la liber fete şi băieţi. La fel ca în ultimii 20 de ani mai mulţi beneficiari şi cum o dată cu părul grizonat vine şi ceva experienţă, mai ştiu şi eu unde să caut niste cifre:

Sursa: http://mai.gov.ro/documente/invatamant/Brosura%20admitere%202018%20si%20ianuarie%202019.pdf

La AFA mare lucru nu-i de spus. Aici situaţia este constantă şi necreativă (Doamne-Ti mulţam). 200 de locuri din care multe pentru personal navigant (se măreşte flota aeriana în vreo 4, 5 ani?). Poate că da, poate că nu, cert este că anumiţi piloţi părăsesc aviaţia militară pentru cea civilă, comercială.

La fel şi la Academia Navală, lucrurile sunt destul de constante 400 şi ceva de locuri. Totuşi nu pricep o chestie, figurează la filiera directă “Universitatea Dunarea de Jos” cu 5 locuri. Cum vine asta? Faci facultate civilă şi te încadrează în marină? Filiera directă = academie pentru ofiţeri, şcoala de subofiţeri pentru antemenţionaţi şi maiştrii militari.

ATM-ul ca de obicei, acel turn Babel militar, toate armele, toate specialităţile, toate ministerele şi eterna întrebare: bă, sereistu ăsta de-i cu mine în cameră, chiar îi student pe bune? 320 de locuri, de toate pentru toţi. As avea o remarcă aici cu privire la ingineri. Inginerii ATM sunt foarte buni chiar dacă am văzut că la admitere notele au scăzut în ultimii ani. Faptul că sunt buni este ştiut şi de companiile mari in domeniul tehnicii, deci nu mare îmi va fi mirarea când iară se vor trezi cu deficit de personal când unele companii plătesc inclusiv acele sume de şcolarizare degrevându-l astfel pe proaspătul ofiţer de obligaţii şi implicit libertate de mişcare pe piaţa muncii. Doar eu ştiu 3 feciori ingineri militari cu haina în cui şi leafa de la IBM.

Mai departe, institutul medico militar – o chestie pe care eu nu o pot înţelege. Medicul ar trebui luat pe filieră indirectă. Sunt tineri care se plâng că nu prind un loc la rezidenţiat în oraşe mari şi spitale militare la Cucuieţii din Deal nu am văzut. Deci ar trebui să se întâlnească cererea cu oferta. Nu, normal că nu, suntem în România, tinerii ăia se supară şi pleacă (am şi eu un nepot medic rezident anul 2 în Bristol) iar ministerul plânge iarăşi cu lacrimi de crocodil… “vai nu avem personal!”. Greu e să îi asiguri medicului care doreşte o haină verde cu vişiniu pe epoleţi şi rezidenţiat într-un spital din reţeaua MApN? Răspuns, da, că noi nu gândim, noi muncim!

Academia de Poliţie, produce mai nou jurişti pentru MApN. Aaaa? Cum? N-am înţeles, chiar totul, trebuie să treacă prin academie? Da de ce dracu să şcolarizezi înca 15, 4 ani în loc să iei 15 de la o facultate unde statul a investit deja banii aştia?! Acum justiţia militară chiar nu-i ceva ce trebuie format în mod vital în academie. Vorbesc de ani de zile cu un domn colonel de justiţie militară pe chestiuni de legislaţie şi scrie articole excepţionale. Dânsul nu este absolvent de academie ci şcoală serioasă plus serviciu militar obligatoriu cum era pe vremuri. Un om care oferă tot respectul şi seriozitate iar în schimb primeşte la fel, seriozitate şi respect. Asta nu se învaţă în nici o academie.

Mai departe, programe de master şi doctorat pentru toate specialităţile şi, mai important, pentru toate buzunarele. Pe vremuri dacă erai pe tehnic făceai un master la poli şi era în regulă, dacă erai orice altceva făceai un master într-un domeniu cât de cât conex şi bine era.

Subofiţeri, cum este nevoie tot timpul toate armele, toate specialităţile, admitere direct din civil sau admitere din rândul soldaţilor şi gradaţilor. Foarte bine, încet, încet cred că subofiţerul trebuie să ia un rol mult mai amplu în organizaţie. Aş milita şi pentru un alt sistem de plată care să valorifice un subofiţer cu 15, 20 de ani experienţă. Total locuri 1 244 maiştri şi subofiţeri toate categoriile de forţe şi toate armele.

Filiera indirectă, ofiţeri. Bun, în sfârşit avem de toate de la medici, la jurişti, la intendenţa, la IT&C. Asta cu IT&C-ul este relativ nouă însă la fel de aiurea structurată. Ca unul care se mai pricepe la piaţa muncii şi leasing de personal, IT&C nu poţi lua de pe piaţă şi nu poţi echivala veniturile din privat. Atunci trebuie sa dai altceva. Dacă vii cu nesuferitul ăla de şablon în materie de studii şi mai stiu eu ce, IT de pe piaţă nu iei. Atenţie ca ăştia nu-s infanterişti. Bani nu le dai că nu ai de unde şi doi trei pasionaţi care sunt doxă în materie de calculatoare îi trimiti acasă, că pe diploma nu scrie “AiTi”. Ca paranteză, adminul meu de sistem de la firma îi un baiat cu facultatea de ştiinţe economice. “AiTiul” ăsta nu însemnă o diplomă de la o şcoală unde învaţă limbaj de programare Turbo Pascal – 1980. Şi expert în social media nu înseamnă o tută blondă cu cracii până în gât cu diploma în gestiune economică, asistată de calculator şi profil de facebook. Iarăşi consultanţă gratuită aici. La un moment dat am să trimit o factură la aceşti domni şi suma să o verse în contul rumaniamilitary.ro.

Filiera indirectă, 700 şi ceva de locuri, la subofiţeri a ajuns să însemne să fii absolvent al aceleiaşi şcoli de subofiţeri însă sursa personalului este diferită. Dragă minister, aici ne-ai rupt la capitolul logică.

Căutând ce anume înseamnă filiera indirectă şi directă, în condiţiile în care scoţi 700 de posturi filieră indirecta, am găsit mai jos în listă mentiunea: „candidaţii pentru formarea subofiţerilor în activitate pe filiera indirectă provin din rândul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti precum şi din rândul civililor din cadrul şi din afara M.Ap.N. Deci cum? Păi şi atunci care-i diferenţa? Pe alea pe filiera directă nu au voie cei din sistem care sunt soldaţi? Gata, aici m-am pierdut şi la chestiile astea chiar mă pricep.

Încercând să desluşesc dilemele din capul meu privind filiera directă şi indirectă la subofiţeri m-am oprit asupra unui paragraf, fără nici o legatură cu subiectul, doar că l-am gasit în metodologia de admitere la una din şcoli, respectiv personalul participant la acest proces laborios:

“c) secretariat: cadre didactice, personal din structura instrucţie şi educaţie, operatori tehnică de calcul/multiplicare, analist-programator pentru administrarea bazei de date şi documentelor de secretariat/tehnoredactare subiecte.”

Deci trebuie un analist-programator care să opereze cu “baza de date” şi “secretariat-tehnoredactare”. Asta ca să încheiem într-o nota umoristică.

Pe final, dvs dragi cititori, trageţi concluziile, MApN-ului îi doresc să îşi găsească cea mai bună resursă umană posibilă însă îşi bagă singur bâta la spiţele bicicletei.

Interesant este că procedura de admitere nu este corelată cu programul rezervistului voluntar, în sensul în care dacă cineva nu reuşeşte unde a dorit, să i se ofere şi această opţiune şi o posibilitate, dacă oamenii acceptă această variantă.

Nici o mentiune pe site-uri cu privire la rezervişti, că doar cineva care se înscrie în program poate pleca aşa hop-ţop 3 luni de la firmă dacă este admis. Nu-i voie să publicăm deci locurile de la început de an, ca nu cumva aspirantul la statutul de rezervist să îşi poată face şi el nişte socoteli. Deci nu-i bine să se ştie din ianuarie ce urmează măcar pe 6 luni.

Iaraşi consultanţă gratuită.

Share
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Mă semnez al vostru Lt(rez)

33 de comentarii:

  1. In completare, numarul de posturi pe filiera indirecta a fost modificat, sunt un numar de 7 posturi de ofieri – cai ferate si 30 de subofiteri rachete si artlerie AA in plus fata de ce apare in document.
    Totusi imi pare a fi un efort bugetar urias.

  2. Într-adevăr, despre rezervistii voluntari nimic.

    Nici despre numarul de locuri care se vor scoate anul acesta cum nici despre modificările legislative vehiculate a fi facute nu s-a mai auzit nimic.

    Este deja al treilea an de implementare a proiectului, rata celor care au semnat a fost foarte mică în cei doi ani și în plus exista o serie de nemulțumiri din partea celor care au semnat deja vis a vis de implementarea acestui program pornind de la statut , drepturi, obligații, plată diferențiată (diferențe enorme ) funcție de cum a interpretat legea fiecare departament financiar pentru aceleași funcții, etc.

    Poate pana la cea de a treia serie de rezervisti se vor pune la punct toate aceste anomalii pentru ca , măcar ei sa înceapă cum trebuie acest program.

    • Sa stiti ca nu s-a modificat nimic pana in acest moment. A ramas problema cum este adica incurcata.
      Eu vadeam aici un tandem gen: vrei subofiter activ dar pici la cateva sutimi si teoretic lucrezi ceva in civile. Eu recrutor vin si iti spun, bine, nu vrei totusi subofiter rezerva si incerci o activare candva? In timpul asta devi subofiter, si vezi daca merge, iti place etc. Actulamente nu, iti trenteste dosarul in brate si iti zice, sa fi sanatos si hai la anul.
      Doh!

  3. Interesant articol. Cifrele si la MAI sunt uriase pt anul in curs. Concluzile sunt corecte ai nevoie de oameni acum nu peste 3 ani. Armata obligatorie cum era asigura ca de la an la an puteai chema din randul rezervistilor in activitate cati era nevoie. Sigur ca acum nu mai putem vorbi de obligativitate idar ar trebui pus un sistem in loc pe baza de voluntariat cine doreste pregatire la liber apoi chemati in serviciu in functie de necesitati cei care doresc.

    • Sal’tare don’ Mircea. Ati prins vremurile cu armata obligatorie dupa ce deduc insa eu nu cred ca sistemul ala a fost unul bun. Multe drame petrecute acolo, cine nu are stofa de soldat degeba il imbraci.

  4. Sa traiti! Am 28 de ani. Nu am prins armata obligatorie si ai dreptate ca nu era o idee buna din ce vad eu din afara subiectul.Nu ma contrazic ci spun ca sistemul producea o masa de selectie insa masa asta poate fi obtinuta si prin alte proceduri. De asta spuneam de pregatire voluntara.

    • Am inteles si multi inainte. Da, ar fi o optiune buna si o idee utila sistemului national de aparare. Nu stiu cum s-ar aplica la voi chestia asta, presupun ca activarea unor jandarmi in rezerva sau ceva de genul, ca politia find structura civila cu rezerva nu stiu cum se impaca. In fine, ‘om vedea.

  5. Un articol foarte bun, ca de obicei de altfel.

    Domnule locotentent, ati scris aici despre rezervistii voluntari: aveti cumva idee, vor exista locuri pentru aceasta categorie anul acesta?

    Chiar as dori sa stiu acest aspect. Am intrebat pe facebook-ul Armatei(Recrutare MAPN), dar nu stie nimeni nimic sau nu vor sa spuna. O fi secret?!

    Multumesc!

    • Multumesc pentru apreciere si va multumesc ca cititi.
      Nu stiu sa va spun acest lucru, eu nu am am tangente cu ministerul de mult timp, dar ar trebui sa existe locuri si pe acest an. Asa ar fi normal avand in vedere ca legea este inca in vigoare si faptul ca ultimele doua „aplicari” ale legii au fost un esec fara echivoc, dovedit pe cifre.
      Eu as estima luna martie-aprilie daca va fi ca si anul trecut si nu am motive sa suspectez o evolutie diferita.
      Eu voi mai scrie despre acest subiect – ma/ne gasiti aici pe rumaniamilitary.ro

  6. Cele 5 locuri la Dunarea de Jos sunt pentru studenti care intra la Acad Nvl, fac partea de cursuri la Fac. de Nave, cred ca sunt pentru eventualele functii necesare in santiere la constructii/reparatii nave. Au mai ofiteri din FN care au terminat Fac de Nave.

  7. Leftenant, o intrebare.

    Ministerul nu are o politica unitara, un departament educatie care sa inteleaga nevoile si sa actioneze in interesul … resursei umane a ministerului? Ca peste tot aceeasi formare sa se numeasca la fel si sa fie echivalabila? Sa formeze ceea ce lipseste dpdv al cunostintelor si deprinderilor.

    Au iesit mai multe.

    Adica serios, e suficient sa se uite la altii si sa faca asemenea lor. Ca nu e cercetare fundamentala.

    • Directia generala management resurse umane se numeste. Doar .ca partea de management nu e inteleseasa si aplicata eficient.

      • Vedeti domnul meu drag si scump da D(g)MRU-ul asta se ocupa administrarea resursei umane iar intrebarea lui Iulian se refera la „educatie militara” si o structura care standardizeaza activitatile de educatie. Cred ca iulian se referea la un „training command” care sa aiba in subordine de la licee la scoli la academii. La noi ii oabla treaba in sensul in care fiecare structura de formare apartine de statele majore.Mai putin UNAP-ul.Deci nici poveste de standardizare, la fostul DMRU avansat in grad la DgMRU in 2017 si nu are in subordine nici o structura educationala. Emite in schimb ordine cu privire la criterii de recrutare, politici de recrutare si administreaza partea de resurse umane de inca ma mai doare capul si acum dupa ani buni de rezerva.

        • Exact la asta ma refeream – o structura cu toate unitatile de invatamint, parte a managementului resurselor umane. Cu puncte de intrare si educatia pentru fiecare punct de intrare incit in final sa nu existe discriminari sau diferente de calitate.

          Inteleg ca fiecare categorie de forte vrea propria jucarie, dar MApN nu e DoD. Asa ca vad doar orgolii mult prea mari (si multe), iar spatiul care poate fi ocupat de ele e limitat.

  8. Sa traiesti domnu’ Iulian. Nu, nu exista o structura centralizata si nici nu exista o cea mai vaga intentie de standardizare. In mod ciudat structurile de instructie dar si cele de educatie se gasesc la nivel se stat major de categorie – https://forter.ro/content/structura .
    Nu stiu ce-i in capul lor, nici cand am fost acolo nu am priceput si orice idee de standardizare sau de a face lucrurile diferit este „ucisa” in fase. Ca si sublocotenent sau locotenent nu ai voie sa ai idei bune. Alea sunt regulamentare doar de la gradul de maior in sus.

  9. Daca ar fi doar dupa mine, as adopta modelul american in ceea ce priveste modul de recrutare, pregatire profesionala si cariera personalului de care am nevoie inclusiv in fortele armate.
    Ca sa ajungi subofiter, ar trebui sa fie ca la americani.Prima data esti simplu soldat iar daca ai aptitudinile necesare, in timp, prin cursurile si examenele urmate de militarul american, ajungi subofiter.
    Pe acelasi calapod as merge si la celelalte institutii de ordine publica si siguranta nationala.As copia si adapta cat mai mult posibil din modul de organizare si functionare al fortelor armate americane si celorlalte structuri care tin de ordine publica si securitate nationala.
    Si Romania are mare nevoie de o structura asa cum este Garda Nationala la americani.
    Din pacate, politicienii romani aflati la guvernare, in ultimii 30 de ani, au fost cu adevarat, total dezinteresati de armata si celelalte structuri de ordine publica si securitate nationala cu exceptia UM215 transformata ultima data in DPI a MAI, care a fost folosita in scopuri murdare, personale, de cei aflati la guvernare.

  10. Un aspect intersant in legatura cu criteriile de recrutare pentru subofițeri.

    Se pare ca , bazinul de selecție va fi format în principal din SGP și abia acolo unde nu sunt posibilități de recrutare din rândul sgp pot sa candideze și civilii. Corecta abordarea din punctul meu de vedere fata de SGP dacă se va și materializa.

    Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea pe filiera directă a
    subofiţerilor în activitate sunt următoarele:
    a) să fie soldaţi/gradaţi profesionişti;
    b) să aibă vârsta de cel mult 35 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere;
    c) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada
    promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
    d) să aibă cel puţin 2 ani vechime în serviciu ca soldaţi/gradaţi profesionişti, calculată de la
    data finalizării programului de instruire şi până la data începerii cursului de formare pe filiera directă a
    subofiţerilor în activitate;
    e) să aibă în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani calificativul cel puţin „Bun”; candidaţii care
    s-au aflat în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului trebuie să aibă
    în ultimele două aprecieri de serviciu anuale întocmite calificativul cel puţin „Bun”;
    f) să posede permis de conducere auto categoriile B şi C – numai pentru candidaţii care optează
    pentru armele „auto”, „geniu” şi „tancuri”.
    În funcţie de nevoile de încadrare cu subofiţeri în activitate, la armele sau serviciile şi
    specialităţile militare pentru care nu sunt posibilităţi de recrutare din rândul soldaţilor/gradaţilor
    profesionişti, candidaţii pot proveni şi din rândul civililor din cadrul şi din afara Ministerului
    Apărării Naţionale, absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau care fac dovada
    promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere şi care au vârsta de cel
    mult 35 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere.

    • De unde ati dedus acest lucru?? Aveti informatii ca de la anul se schimba lucrurile?!
      In momentul de fata pe toate posturile scoase la subofiteri pot candida atat SGP, cat si civilii.

      • Din GHIDUL CANDIDATULUI
        LA ADMITEREA ÎN ŞCOLILE MILITARE DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI

        • As spune ca nu va fi asa si chestiunea poate ramane la stadiul de propunere. Daca ar fi asa, absolventii de licee militare ca nu intra la academii dar primesc locuri fara admitere sa subofiteri vor ramane pe langa. In egala masura scolile de subofiteri mapn risca sa piarda in favoarea internelor. la fel de vine complicata estimarea deoarece reduci baza de selectie. Si nu sti in momentul in care scoti locurile daca toate se pot ocupa sau nu. Largind baza de selectie nu mai intampini acesta problema.

          • Mie mi se pare foarte bine sa dea posibilitatea sgp sa concureze pentru subofițeri dacă ăsta își doresc. Eventual sa ar putea organiza doua sesiuni de admitere. Prima pentru sgp și a doua pentru civili în limita locurilor ramase neocupate de SGP. Cu cât or sa rămână disponibile mai puține locuri cu atât și concurenta o sa fie mai serioasă.
            În privința absolvenților de liceu militar , au 25% din locurile pentru mm asigurate. Oricum , majoritatea celor care termina liceul militar intra la ofițeri. Poate doar sa concureze pe locuri unde este concurenta foarte mare , dar cei care nu se simt stăpâni pe materie cu siguranță se vor orienta spre locuri din academii unde sa aibă șanse de reușită. Eventual cei care termina liceul militar și doresc sa încerce direct la subofiteri sa concureze o data cu SGP.

            • Da, asa este acum, 50%-50% si cred ca este bine.Adica 50% din locuri sunt pentru SGP si restul pentru civili. In privinta elevilor de liceu, nu trebuie sa fie toti ofiteri si sunt sigur ca toti se viseaza ofiteri. E foarte bine ca unii sa fie subofiteri si e foarte bine ca unii subofiteri sa aiba facultate civila terminata. Eu vad problema asa. Ministerul efectiv nu are habar cum sa faca corpul subofiterilor atractiv. Ori faptul ca cineva a terminat un liceu militar nu cred eu ca-l face automat lider, trasatura principala necesara ofiterilor. Sit to dupa parerea mea multe functii trebuie trasformate din ofiter in subofiter.

              • Aveți perfecta dreptate. Eu nu înțeleg totuși un lucru…Sunt ferm convins de faptul ca , aceasta pagina este urmărită și de către anumite persoane în mapn, unele posibil chiar de la dgmru sau chiar din alte structuri ale ministerului direct implicate in ceea ce inseamna resursa umana . De ce nu se incearca totuși a se lua in considerare din sugestiile prezentate pe aceasta pagina , unele chiar constructive. Nu mă refer aici la disponibilitatea chiar și „pro bono „semnalată de dumneavoastră în ajuta cu consultanta cel puțin în domeniul HR cu toate ca , postarile și comentariile pe care le ati făcut sunt în majoritatea lor corecte și cu posibilitate de implementare. Articolele ample dezvoltate aici în privința personalului sunt adevarate teze în privința implementării anumitor programe: evoluția în cariera , filiera indirecta, directa ,rezervistii voluntari ș.a.m.d.
                Ca tot am adus în discuție rezervistii voluntari, credeți ca cel de al treilea an de la debutul acestui program va fi unul mai bun decât precedenții? Aștept cu interes un articol pe aceasta pagina despre acest program. Cu ce s-a făcut pana acum și ce este de facut pentru ca acest program sa fie cu adevarat functionabil. Ați scris despre cum este la alții, poate vor lua și ai nostri exemplu de la partenerii noștri și îl vor face sa fie ” cum trebuie și ce trebuie” dacă tot s-a demarat acum 3 ani?

                • Va multumesc foarte mult pentru consideratie si va spun sincer ca toate maririle de lefuri daca ramaneam acolo nu fac cat vorba buna si o apreciere. Nu ma semnez cu numele tocmai din acest motiv si multumesc inca o data ca imi apreciati munca voluntara depusa aici.
                  Asa cum merge tara asta, eu o iubesc nu ma vad plecat de aici niciodata si asa cum merge ministerul eu iubesc armata. Fara dulcegareturi gratuite ci o simplitate si un adevar. Doresc ca ministerul sa-si scoata capul din vremuri care trebuie duse la groapa si sa intre in vremurile astea, vremuri in care resura umana ii vitala, vremuri in care totul se rezuma la inteligenta.
                  Referitor la rezervisti, mi-am facut un obicei din a nu comenta decat date certe, o data ce publica rezultate in cifre eu le comentez prin aceste articole. Tocmai ca nu cumva sa fie o discutii estimative.
                  Parerea mea, deci o simpla parere si nimic mai mult, anul acesta daca vor intelege sa abroge prin ordin de ministru tot felul de restrictii si sa formeze pe toti cei care doresc si sunt apti, am putea discuta poate de un 50%. Dar asta presupune multa intelegere din partea ministerului si adapare doua caracteristici pe care eu nu le-am vazut in aplicarea prea des. Modificarile propuse pana in acest moment nu ajuta cu nimic esenta problemei, ca nu discutam de personal activ. Deci omul ala mai face ceva pe langa si acel 30% nu insemana mai nimic.
                  Realist vorbind cred ca incadrarea va fi un pic mai mare decat decat anul trecut deoarece sunt nevoiti sa scoata mai multe locuri soldati si cadre militare pentru specialitati unde se poate incadra oricine.
                  Dar dupa cum v-am spus, este doar o simpla parere eu nemaifiind in serviciu de multi ani deja.

                  PS, Geroge, am inteles bine ca ne platesti? Am inteles ca mie imi vine randul o data pe an pe 30 februarie.
                  In euro te rog.

  11. https://www.facebook.com/pg/RecrutareMApN/posts/ – cine mama naibii se gandeste ca fizica si matematica ii „ce trebuie” pentru un subofiter de infanterie. Dar unul de parasutisti? Care-i legatura intre stinte exacte si sa te misti cu talent prin poligon? Un copil absolvent de liceu cu specific sportiv, ce fac cu el? Il fac logistician ca ii singura specialitate unde poate intra si el la scola de sof sau academie.
    Soarele mamii ei de treaba!

    1
    • Întrebare: absolvenții de liceu militar ce calificare militară și ce grad au la sfîrșitul/absolvirea liceului?

      • ROF 2016 – „Dimitrie Cantemir” Breaza
        PDFwww.cantemircml.ro › docs › rof2016 aici veți găsi informațiile privitoare la statutul elevilor unui colegiu militar.
        La finalizarea colegiului nu au nici un grad militar. Gradele avute pe perioada în care sunt elevi sunt grade onorifice.
        În privința pregătirii militare pe parcursul celor 4 ani pe lângă instrucția de rigoare au și ore teoretice de pregătire militară.

  12. Domnule Locotenent, indraznesc sa va adresez o intrebare:

    – ce relevanta considerati ca are proba de 2 kilometrii pentru un viitor militar?
    Si nu vrea sa fiu inteles gresit. Consider ca o persoana care doreste sa devina militar, trebuie sa aiba o conditie fizica buna. Insa personal nu consider ca daca o persoana nu poate alerga acei 2 km intr-un timp de maxim 9 sau 10 minute, trebuie sa fie respinsa direct. Poate ii alearga in 11 minute sau 12. Ok, nu ii dai voie persoanei respective sa mearga la arme gen infanterie, vm, cercetare, insa nu vad de ce nu a-i lasa-o sa isi aleaga o alta arma, gen logistica, intendenta etc.
    Cred ca baremele fizice ar trebui facute in functie de arma pe care si-o alege candidatul. Este o parere personala, ii posibil sa gresesc… Ce parere aveti domnule locotenent?

    – cat despre rezervistii voluntari, sunt sigur ca anul asta vor exista mai multe persoane care vor fi incadrate(asta daca se va desfasura recrutare in acest sens, pentru ca pana in prezent nimeni nu stie nimic, deci…) , cu conditia ca si Ministerul sa doreasca asta. Adica, daca eu ma prezint la CMZ sa nu mi se spuna: „nu avem posturi, nu puteti concura”. Sau ” nu avem posturi pentru specializarea dumneavoastra, la revedere, incercati la anu’ „.
    Nu, domnule. Vine omul, vezi ce studii are, ce dorinte are, il consiliezi, il ajuti sa-si aleaga arma potrivit competentelor, dorintelor, studiilor sale si daca trece de selectie ii asiguri un post de rezervist voluntar. Simplu ca buna ziua.

    Deci daca se vrea, se poate. Poate din cauza asta nu se stie inca nimic, pentru ca Ministerul incearca sa faca acest program mai atractiv, adica sa nu mai refuze persoane care doresc sa serveasca patria ca rezervist voluntar. Sper sa fie asa…

    • Va salut cu respect. nu-i nevoie de o adresare atat de protocolara, de ceva ani buni sunt si eu „Nea”, in sensul in care am firma, ma ocup de ale mele haina nici macar nu mai mai cuprinde.
      Referitor la intrebarea dvs, eu nu am specialitate educatie fizica militara dar pot sa incerc un raspuns. In orice armata a lumii exista o proba fizica de alergare rezistenta la admitere. Chiar cautam acum ceva timp si am gasit baremele din UK spre exemplu, unde si acolo exista alergare- rezistenta.
      Dupa parerea mea, proba trebuie sa ramana insa ce as face eu diferit ar fi notarea – trebuie sa scoti un anumit timp pt vm, para, cc, op spec si un cu totul alt timp pentru adminsitrarie, medicina, logistica etc. Aceasta proba certifica printre altele faptul ca aspirantul la o functie in cadrul armatei are exercitiul fizic de rezistenta si poate fara probleme rezista la un efort mai indelungat. Fara acesta proba nu stiu cum s-ar putea certifica aceste aspecte ce tin de claitatea fizica a respectivului candidat. Eu la baza, undeva sunt logistician, nu intendent, si sa asiguram munitie pentru un batalion de infanterie era solicitant fizic daca esti genul de persoana care conduce plutonul dintre oameni, ajutand fizic.
      Pribvind acesta afirmatie: „Nu, domnule. Vine omul, vezi ce studii are, ce dorinte are, il consiliezi, il ajuti sa-si aleaga arma potrivit competentelor, dorintelor, studiilor sale si daca trece de selectie ii asiguri un post de rezervist voluntar. Simplu ca buna ziua.” aici suntem 110% de acord. Asta strig si eu pe aici de mai bine de un an ca cei de la bir-uri isi bat joc de oameni, de oameni interesati. Am avut persoane de la firma care au dorit acesta varianta si au fost respinsi ca nu sunt locuri pentru specialitatile lor.
      Voi scrie despre acest subiect in continuare dupa ce apar cifrele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *