Forțele Navale Române aniversează 160 de ani de la înființare (1860-2020)

Statul Major al Forțelor Navale a organizat joi, 22 octombrie, la sediul din București, o ceremonie militară, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființarea Marinei Militare Române moderne, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 173 din data de 22 octombrie 1860 al Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a unificat Flotila Moldovei cu cea a Ţării Româneşti, sub denumirea de Corpul Flotilei.

Anul acesta, evenimentul a fost marcat într-un mod special, atât prin dezvelirea unei plăci aniversare, lansarea medaliei aniversare „Forțele Navale Române – 160 în Serviciul Patriei”, emise de Monetăria Statului, precum și prin lansarea volumului de studii istorice „Statul Major al Forțelor Navale – 160 de ani de datorie împlinită”, realizat de colectivul de specialiști al Muzeului Național al Marinei Române. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, unor din militari din Forțele Navale le-au fost conferite medalii și distincții militare, la sfârșitul evenimentului aniversar.

La festivitate, au participat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, șefii categoriilor de forțe aeriene și terestre, reprezentanți ai unor structuri centrale din MApN, comandanți de mari unități din Forțele Navale Române.

Concomitent, la sediul Muzeului Național al Marinei Române din Constanța, a fost organizată joi, 22 octombrie, Ziua Porților Deschise, în cadrul căreia a fost prezentată expoziția foto-documentară „Statul Major al Forțelor Navale – o istorie în 160 de ani”.

„Statul Major al Forțelor Navale este structura care stabilește obiectivele și direcțiile de dezvoltare ale Forțelor Navale Române, precum și modul în care marinarii militari acționează. De asemenea, Statul Major al Forțelor Navale a fost și va rămâne farul care luminează calea evoluției Forțelor Navale Române, dar și portul în care sunt ancorate tradițiile marinărești ale României”, a transmis șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, în alocuțiunea sa, adresând, totodată, mulțumiri întregului personal din Forțele Navale Române pentru eforturile depuse în îndeplinirea misiunilor, precum și tradiționala urare „Bun cart înainte!”.

______________________________________________

Flotila Fluvială primește aprecierea Statului Major al Apărării

Drapelul de Luptă al Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” a fost decorat astăzi, 21 octombrie, cu „Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”, în cadrul unei festivități care a avut loc în Portul Militar Brăila, la care au participat locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Vasile Toader, comandantul Componentei Operaționale Navale și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cristian Lișman și comandantul Flotei, contraamiral de flotilă Ion Condur.

Leagănul Marinei Militare Române, Flotila Fluvială este astăzi păstrătoarea tradițiilor marinărești glorioase, înfăptuite prin jertfa eroilor marinari. Forțele navale fluviale ale României își au originea în flotilele Munteniei și Moldovei, care asigurau libertatea de navigație pe Dunăre, pentru navele Principatelor Române. La data de 22 octombrie 1860, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înființa Corpul Flotilei de Dunăre ce a reprezentat întemeierea Marinei Militare Române moderne, în urma unirii flotilelor Moldovei şi Munteniei.

Astăzi, forțele fluviale ale României sunt concentrate în orașele Brăila, Tulcea și Babadag și au la dispoziție peste 30 de nave de luptă și de sprijin logistic, precum și structuri de infanterie marină, pentru a îndeplini misiuni de descurajare a acțiunilor ilegale pe fluviu și în Delta Dunării, misiuni de supraveghere a comunicațiilor fluviale și de interzicere a traficului ilicit de mărfuri periculoase în zona de responsabilitate, dar și misiuni de intervenție în sprijinul autorităților naționale.

________________________________________

Exerciții navale româno-britanice în Marea Neagră

Forțele Navale Române continuă parteneriatul tradițional cu Marina Regală a Marii Britanii, prin desfășurarea unei serii de activități de instruire în comun, în bazinul pontic, la care vor participa peste 400 de marinari militari britanici și români.

Exercițiile planificate pentru vineri, 23 octombrie, vor fi efectuate de fregata „Mărășești”, continuatoarea tradiției de 100 de ani a distrugătorului „Mărășești”, asul de treflă al Marinei Regale Române, și de distrugătorul britanic HMS „Dragon”, care a acostat miercuri, 21 octombrie, pentru o escală de trei zile în portul militar Constanța.

Scenariul secvențelor de instruire în apele naționale și internaționale din Marea Neagră, cuprinde exerciții de luptă antiaeriană, la care vor participa și aparate de zbor MiG-21 LanceR ale Statului Major al Forțelor Aeriene, precum și un avion CF-18 Hornet al Forțelor Aeriene Regale Canadiene.

Pentru dezvoltarea dialogului bilateral româno-britanic, comandantul navei britanice s-a întâlnit miercuri, 21 octombrie, cu locțiitorul comandantului Flotei, contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, cu care a discutat subiecte de interes comun în domeniul instruirii și diplomației navale.

Forțele Navale Române – FB

21 de comentarii:

  1. Forțele Navale Române. Lol, ce forta, unde-i forta? Toti betivii aia daramati abia-si poarta ficatul, manca-i-ar cainii. Auzi, forte…

    5
  2. Să ne trăiască marina și marinarii.
    Ce nava militara noua a fost lansată la apa pentru a sărbătorii evenimentul ?
    O barcă măcar , o șalupă.
    Chiar nimic ?

    4
  3. Corvete? Corvete cand dom’le?

    6
  4. Era sa zic 30 de ani de la desfiintare…..de 30 de ani ne curg balele dupa o noua flota militara.
    Priviti circul din parlament si cum cadavrele umblatoare mai vor inca un mandat……nici peste inca 30 ani nu vom avea macar o barcuta.

    6
  5. În a doua poză, este o vedetă blindata mare, dar nu pot să îmi dau seama ce top sunt cele două nave din spatele vedetei. Știe cineva ce sunt?

    1
    • 307 Marine Gunny

      Vedetele ucrainiene Gyurza-M (fast assault craft). Fotografia este din cadrul unei ediții a exercițiului bilateral ”Riverine”

      1
  6. La Multi Ani tuturor marinarilor romani,si la o dotare corespunzatoare.

    3
  7. Anul acesta voi celebra aniversarea Fortelor Navale Romane printr-o vizita pe noua noastra fregata Gowind 2500.

    A, stai…

    10
  8. La ceremonie a fost și coliva?

    8
  9. Citez din text :” pentru a îndeplini misiuni de descurajare a acțiunilor ilegale pe fluviu și în Delta Dunării, misiuni de supraveghere a comunicațiilor fluviale și de interzicere a traficului ilicit de mărfuri periculoase în zona de responsabilitate, dar și misiuni de intervenție în sprijinul autorităților naționale.” Fortele – in fne – Fluviale Romane. Nu ma pricep eu, sau ceva nu bate?

  10. Suna ca draq Fortele navale…

    1
  11. Eu am o nelamurire referitor la colaborarea cu marina britanica: navele lor merg pe dreapta sau pe stanga?

    2
  12. HMS Dragon – whatta’ beast!
    Frumoase foc Type-45-urile! Și un cuplu regal Type-26 ar fi și mai frumos!
    Hai cu curvetele mai repejor!
    La Mulți Ani FNRo! La Mulți Ani marinarilor militari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *