Franţa îşi suplimentează trupele din Republica Centraficană

7

Punct de control asigurat de militarii francezi, la intrarea în aeroportul din Bangui.

Franţa va tripla numărul militarilor staţionaţi în Republica Centraficană, din cauza violenţelor care au loc de câteva luni, informează Reuters. Astfel, numărul militarilor francezi din această ţară va ajunge la 1200.

Ţara, care are o populaţie de 4,6 milioane de locuitori (peste 60% dintre aceştia trăind cu sub 1,5 dolari americani/zi) şi importante resurse minerale, a devenit teatrul violenţelor începând cu a doua jumătate a lunii martie a acestui an, când preşedintele ţării, Francois Bozize, a fost alungat de la putere printr-o lovitură de stat a grupării antiguvernamentale Séléka. Bozize a fugit în Camerun cu puţin timp înainte ca rebelii să atace palatul prezidenţial. Imediat după, liderul Séléka, Michel Djotodia s-a autoproclamat preşedinte al Republicii Central Africane.

Violenţele au loc şi din motive religioase. Rebelii Séléka (musulmani, 15% din totalul populaţiei ţării) se confruntă cu miliţiile creştine, care reprezintă 50% din populaţia ţării.

Primul ministru al statului african, Nicolas Tiangaye, susţine că trupele franceze vor sosi imediat Consiliul de Securitate al ONU va adopta o rezoluţie (Franţa speră ca rezoluţia să fie adoptată în decembrie) prin care  prezenţa militarilor francezi în Republica Centraficană să aibă legitimitate.

„Am vorbit despre problema securităţii. Franţa are deja 410 militari la Bangui (obs. capitala ţării), numărul militarilor urmând să crească la peste 1200, prin sosirea a încă 800”, a declarat Tiangaye la Paris, după o întrevedere avută cu ministrul afacerilor externe francez, Laurent Fabius.

Ambasadorul Franţei la ONU susţine că trupele franceze vor ajuta armata statului african în operaţiunile de combatere a violenţelor dintre rebeli şi la reinstaurarea ordinii publice. Această măsură va dura până când forţa africană de menţinere a păcii (MISCA), compusă din 3600 de militari, va fi complet operaţională, pregătită pentru preluarea îndatoririlor.

Situaţia din Republica Centrafricană ridică semne îngrijorare pentru comunitatea internaţională. Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii estimează că aproape 400.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, iar alţi 68.000 s-au refugiat în ţări vecine. De-asemenea, este o ameninţare la adresa securităţi în regiune, această criză fiind un mediu propice pentru dezvoltarea extremismului în regiune.

Franţa are interese majore pe continentul negru. Majoritatea ţărilor din nordul, vestul şi centrul Africii reprezintă teritorii care, în trecut, au făcut parte din imperiul francez. Fostele teritorii-colonii franceze, sunt bogate în resurse minerale (diamante, petrol, gaze naturale, aur, fier, cupru, uraniu etc.), resurse pe care le exploatează şi companii franceze precum: Areva, care deţine drepturi de exploatare ale unor zăcăminte de uraniu în Niger şi Republica Centralafricană; Total Oil care deţine drepturi de explorare a zăcămintelor de petrol în Marea Mediterană, în largul coastelor Libiei.

 Moruzov

3 comentarii:

  1. mai multi se bat, iar franta castiga…(dupa ce baga zazania)

  2. Salut . Ca tot e vorba despre francezi dar mai ales despre armata , niste recomandari ale unor filme frantuzesti despre subiectul asta armata la ei : Forces Speciales ; The Assault, L ordre et morale, si varianta franceza de Top Gun http://www.youtube.com/watch?v=KAyvPv5PbUw#t=13 . Vizionare placuta .

  3. in urmatoarea criza energetica s-ar putea ca USA sa nu mai poata furniza suficient petrol si gaze pentru europeni.de aceea francezii se pregatesc sa isi asigure din timp resursele energetice,anglia se bazeaza pe canada si australia(inca tinuturile reginei),iar germania face parteneriat cu rusia.restul tarilor europene vor fi nevoite fie sa se vanda tarilor inca bogate in resurse energetice ,fie sa isi reduca drastic economia si consumul.
    exista 3 tari care pentru americani sunt de absoluta importanta strategica si anume franta,germania si polonia.ramane de vazut cum vor reusi sa isi pastreze dominatia asupra europei cand resursele energetice nu vor mai fi suficiente pentru toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *