Desi conflictul cu Germania era iminent, cercetarile nucleare franceze au mers inainte! Dupa intoarcerea din Norvegia a lui Allier, in urmatoarele doua luni, au fost facute pregatiri decisive, in vederea unei experiente edificatoare asupra puterii atomului! Dar, cu toate eforturile depuse, acest experiment nu era gata cand ofensiva germana ameninta deja Parisul. Ca urmare, s-a luat decizia ca laboratorul sa fie evacuat la Clermont-Ferrand, in timp ce apa grea a fost pusa in siguranta la inchisoarea Riom (ce ulterior v-a “gazdui” membrii celei de-a III-a Republici, detinuti de guvernul de laVichy). In fata inaintarii germane ce nu putea nicicum fi oprita de catre armata franceza (surprinzator dealtfel pentru multi, fiindca aceasta era considerata cea mai buna din Europa! Dar Blitzkrieg-ul si tancurile germane, modul cum acestea au fost folosite datorita “viziunii” lui Guderian, si-au spus cuvantul –Franta a fost invinsa rapid, contrar tuturor asteptarilor), Dautry, ministrul armamentului, le-a cerut lui Joliot-Curie, Halban si Kowarski sa plece la Bordeaux, de unde sa se imbarce pentru Anglia.
La 17 iunie 1940, Halban, Kowarski si cele 26 de recipiente cu apa grea se imbarcau cu o autorizatie de calatorie semnata de seful de cabinet al lui Dautry. Si-a dat Dautry seama de potentialul apei grele si de valoarea cercetatorilor francezi, dorind in mod expres sa-i stie in siguranta? Cu siguranta, DA, cu atat mai mult cu cat i-a trimis in Anglia, stat cu care Franta nu avea relatii tocmai fericite, cand putea foarte bine sa-i trimita in SUA (stat care deocamdata, nici nu era interesat de cercetari nucleare. Ulterior insa, v-a detine monopolul in domeniu, chiar cu sprijinul francezilor! Dar sa nu anticipam…).
Joliot-Curie insa, s-a hotarat sa ramana in Franta la conducerea laboratorului sau de la College de France, pe care chiar el il crease. Motivele ramanerii acestuia in Franta sunt necunoscute (posibil ca el sa nu fi crezut catarasa v-a capitula rapid, sperand in redresarea armatei franceze), exceptie facand cele de natura familiala (sotia sa era grav bolnava, iar membrii familiei erau imprastiati in toata Franta). In mod sigur insa, daca ar fi plecat, ar fi avut un rol considerabil in dezvoltarea armei nucleare si in convingerea SUA si Marii Britanii in ceea ce priveste cercetarile privind uraniul si posibilitatile sale (state in care la acea data cercetarea nucleara era cvasiinexistenta, si vom vedea asta in articolele urmatoare).
Ulterior, lui Halban si Kowarski, li s-au alaturat in Anglia inca doi francezi, Pierre Auger si Jules Gueron, trimisi de catre fortele Frantei Libere (si mai interesant este faptul ca acestia au fost DETASATI de catre aceste forte, pentru a lucra la proiectul atomic britanic! Ei au fost insa trimisi inCanada).
Desi munca cercetatorilor francezi se limita la pilele atomice si la extractia plutoniului, ei erau la curent cu arma formidabila la care se lucra, fiind vorba de bomba nucleara. Desi acestia fusesera detasati in Canada (Auger, raspundea de sectia de fizica a laboratorului din Montreal, functie ce a indeplinit-o pana la eliberarea Frantei in vara lui 1944. Gueron, a facut parte din grupul de la Cambridge din decembrie 1941, si a avut o contributie importanta in sectia de chimie a proiectului de la Montreal –in Canada, la acea data, functiona intreprinderea mixta anglo-canadiana de extractie a radiului si uraniului de la Port Hope, Ontario; intreprindere ce ulterior v-a avea un rol major in cercetarea nucleara britanica. Echipa franceza era implicata si in cercetarile privind producerea plutoniului).
Interesant este faptul ca, desi Anglia si SUA pusesera bazele cooperarii in domeniul cercetarii nucleare si a realizarii armei atomice, Comitetul Frantei Libere, inclusiv generalul Charles de Gaulle, nu fusesera informati si cooptati in acest demers.
Facem o paranteza, fiindca este interesant de mentionat faptul ca, inceputul cercetarilor nucleare in Anglia si SUA a debutat modest. Marile laboratoare englezesti de fizica nucleara fiind prea putin implicate intre 1934-1939 in lucrarile ce au dus la descoperirea fisiunii. De asemenea, desi din primavera lui 1939 responsabilii cercetarii stiintifice militare erau la curent cu mersul lucrarilor, ei ramaneau foarte sceptici in privinta posibilitatii de a se realiza o bomba atomica. Nu si francezii insa! Fiindca, la cateva luni dupa declansarea razboiului, interesul stiintific britanic a crescut exponential, datorita in mare parte cercetatorilor francezi refugiati in tara si memoriului secret scris de doi fizicieni germani, refugiati si ei, Rudolf E. Peierls si Otto R. Frisch (acesta a fost primul cercetator care facuse dovada fizica a fisiunii, in ianuarie 1939, la Copenhaga). Memoriul lor, pregatit inca inainte de izbucnirea razboiului, se incheia cu afirmatia ca un singur kilogram de uraniu-235 ar fi suficient pentru a fabrica o bomba cu o putere extraordinara (in realitate, este nevoie de o cantitate de 10-20 de ori mai mare!). Cei doi cercetatori germani, descriau in memoriul lor, si o metoda posibila de separare a izotopului 235, stabilind principiile acestei arme si evaluau efectele ei!!! Datorita importantei informatiilor primate si a temerii ca germanii erau in curs de realizare a unei asemenea arme, s-a luat decizia ca lucrarile britanice sa fie dezvoltate si accelerate, coordonarea lor fiind atribuita unui comitet dependent de Ministerul Productiei Aeronautice, ce a primit numele de cod “Maud Committee” (originea numelui de cod este interesanta! La inceputul razboiului, Niels Bohr trimisese o telegrama unuia dintre colegii sai englezi, cerandu-i vesti despre Maud. Acest coleg a crezut ca e vorba de o abreviere a expresiei “Military Applications of Uranium Disintegration”, cand de fapt era vorba de prenumele guvernantei englezoaice a copiilor savantului danez). Acest comitet avea in componenta sa pe toti marii fizicieni englezi si, din primavara anului 1940, a facut tot ceea ce trebuia pentru a promova cercetarile. Cu acest Comitet ne vom reantalni in cursul acestor articole!
Si de cealalta parte a oceanului, in SUA, evolutia cercetarilor nucleare a urmat un curs ascendant; si aici savantii refugiati din tarile cotropite de nazisti au jucat un rol de maxima importanta. Implicatiile militare si politice ale atomului, au fost introduse in State de catre fizicianul Leo Szilard (de origine maghiara, ce a lucrat cu Albert Einstein). Acesta, din cauza persecutiilor antisemite din Germania, se refugiase la New York, de unde in februarie 1939 a inceput sa caute contacte cu colegii din tarile ce urmau sa fie probabil aliate in razboiul pe cale de a izbucni, si pe care il considera inevitabil. Interesant este faptul ca Szilard, a propus colegilor sai de breasla, fizicienii, sa nu mai publice nimic despre fisiunea nucleara –acesta fiind primul care in istoria fizicii fundamentale, a instituit politica secretului si cea a respingerii schimbului de informatii stiintifice. Ceea ce v-a avea ulterior efect in departajarea tarilor cu preocupari in domeniu (inclusivGermania), cu toate ca initial initiativa lui n-a fost pe deplin inteleasa si acceptata, dar efectele n-au intarziat sa apara! In mai putin de o luna –si cu mult inainte de izbucnirea razboiului- fiecaretaraa impus in mod independent secretul asupra rezultatelor cercetarilor in domeniul uraniului!!!
In SUA, Szilard a incercat sa trezeasca interesul cercurilor oficiale fata de fisiunea nucleara (in special ale Marinei), mentionand oricui era dispus sa-l asculte faptul caGermania, ar putea realiza bomba nucleara! Deoarece Ministerul Marinei n-a raspuns la primele lui demersuri (ceea ce demonstreaza ca habar n-avea despre ce-i vorba! Uimitor insa cum ulterior SUA, v-a deveni lider in acest domeniu, ceea ce demonstreaza fara echivoc imensa forta tehnologica, financiara si umana, de care este capabila in caz de nevoie), si avand in vedere urgenta problemei, el a decis ca trebuie sa ajunga “mai sus”, caci razboiul din Europa se vedea deja la orizont. In cele din urma, cu ajutorul lui Einstein, autorul teoriei relativitatii, si al lui Alexander Sachs (un economist prieten cuRoosevelt, presedintele SUA), el a stability contactul cu presedintele in octombrie 1939, cand Sachs i-a inmanat acestuia o scrisoare de la Einstein la care era anexat un raport al lui Szilard.
Scrisoarea lui Einstein catre presedinte descria efectele inspaimantatoare posibile ale bombei atomice, despre care se credea atunci ca va fi foarte voluminoasa. “O singura bomba de acest tip, transportata de o ambarcatiune si explodata intr-un port, ar putea distruge portul in intregime si o parte din teritoriul inconjurator. Dar asemenea bombe s-ar putea dovedi prea grele pentru a fi transportate pe calea aerului”, spunea marele savant in scrisoare. Interesanta viziunea marelui savant, dar in urma acesteia, Roosevelt a DECIS IMEDIAT formarea unui comitet ce v-a purta numele de “Comitetul Consultativ pentru Uraniu”, cu care ne vom intalni in cursul acestor articole. Incepuse insa CURSA NUCLEARA, ce va duce SUA pe locul I in ceea ce priveste atomul si utilizarea sa militara!
Revenind la cercetatorii francezi, acestia au decis sa-l informeze pe generalul Charles de Gaulle (tinut departe de catre aliati in chestiunea nucleara, din motive neclare), in cursul unei vizite de cateva ore a acestuia laOttawa, la 11 iunie 1944, cu privire la existenta programului de creare a unei arme nucleare. Acest fapt se intampla cu doar un an inaintea utilizarii bombei laHiroshima, in contextul in care Comitetul Frantei Libere (al carui conducator era de Gaulle), nu fusese niciodata informat oficial despre aceasta. Ulterior Franta, v-a urma propriul drum in realizarea bombei nucleare, ducand-o in “Clubul nuclear” in anul 1960; deocamdata insa era in postura de “nebagata” in seama!
Chestiunea informarii lui de Gaulle era insa delicata si chiar periculoasa! Fiindca, conform contractului de confidentialitate, cercetatorii erau obligati sa informeze intai autoritatile britanice despre intentiile lor, mai mult decat atat, sa aiba chiar acordul acestora. Acestia au riscat, contactandu-l pe delegatul Frantei Libere inCanada, Gabriel Bonneau, rugandu-l sa le aranjeze o intalnire cu Generalul intr-o chestiune strict secreta. Desi sceptic, acesta a acceptat, aranjandu-le o intalnire de 15 minute cu de Gaulle, in cursul vizitei acestuia laOttawa; insa doar unuia dintre ei (cel ales a fost Gueron), din motive de securitate si nu numai. Unul dintre motivele alegerii lui Gueron, a fost si acela ca il cunostea personal pe de Gaulle! Ca urmare, Gueron i-a transmis acestuia toate informatiile detinute de catre cercetatorii francezi cu privire la programul nuclear, intr-o camaruta izolata. Generalul Charles de Gaulle avea sa numeasca mai tarziu in memoriile sale, fapta temerara a specialistilor francezi “o intreprindere apocaliptica”…Gueron i-a explicat Generalului avantajul deloc de neglijat ce-l reprezenta arma nucleara pentru SUA, dar si dorinta cercetatorilor francezi de a fi sprijiniti atunci cand va fi posibil, in vederea relansarii programului nuclear francez. Toate acestea vor deveni un obiectiv important pentru de Gaulle, a carui ambitie ca Franta sa posede si ea arma nucleara, se v-a manifesta stringent dupa razboi, iar cuvintele acestuia la finalul intrevederii spun multe: “Va multumesc. Am inteles foarte bine”. Mai mult decat atat, Gueron i-a destainuit Generalului, unul dintre secretele nucleare franceze –secret ce v-a ajuta enorm Franta sa-si dezvolte singura arma nucleara, dupa razboi –si anume, existenta unor resurse substantiale de uraniu in Madagascar!
Dupa eliberarea Frantei, la cateva luni, in martie 1945, Raoul Dautry (fost ministru al armamentelor) a revenit la conducerea unui minister. Profitand de prilej, el i-a amintit imediat lui de Gaulle, acum presedinte al guvernului provizoriu, importanta relansarii fara intarziere a cercetarilor atomice si a subliniat rolul pe care l-ar putea avea Norvegia in furnizarea apei grele.
Doua luni mai tarziu, Pierre Auger la curent cu realizarile nucleare americane (in 1942, in SUA fusesera create trei mari centre nucleare, cunoscute initial numai sub numele lor de cod: X, Y, W. Ele erau amplasate in: Tennesse, la Oak Ridge (X), unde existau doua uzine de separare izotopica a uraniului, fiecare bazata pe alt procedeu, precum si prima pila experimentala cu grafit racita cu aer; Washington, la Hanford (W), unde au fost construite trei mari pile cu grafit producatoare de plutoniu; si in sfarsit Y, care era de fapt “Lagarul de concentrare al laureatilor Premiului Nobel” -numit asa de cei ce lucrau acolo, inclusiv cercetatorii- de la Los Alamos, New Mexico, unde s-a realizat proiectarea si constructia primei bombe atomice in conditii de securitate draconice, fiecare muncitor fiind pus sa semneze o hartie prin care garanta ca nu va parasi localitatea decat dupa sase luni de la terminarea razboiului), si Frederic Joliot-Curie l-au convins pe de Gaulle de necesitatea infintarii in Franta a unui organism care sa se ocupe de energia atomica. La 18 octombrie 1945, in momentul in care statul a preluat productia si distributia gazelor si electricitatii, guvernul provizoriu a emis o decizie prin care toate activitatile din domeniul nuclear din Franta, nu numai cele stiintifice si industriale ci si cele privind apararea nationala, erau controlate de un organism national. Se nascuse Comisariatul pentru Energia Atomica (CEA)!
Plasat direct sub responsabilitatea si controlul primului ministru, noului organism i s-a dat un statut original, avand “personalitate” civila, dar dispunand de autonomie administrativa si financiara (asemanatoare cu cea a companiei nationalizate RENAULT, producatoare de automobile si tehnica blindata). Interesant este faptul ca primii conducatori ai acestui organism au fost Raoul Dautry (ce indeplinea acum functia de ministru al reconstructiei) si Joliot-Curie (director alCNRS), numiti fiind in functie chiar de catre de Gaulle ca “parteneri care sa-l ajute in problemele ce depaseau competenta de specialitate”!!!
WW
Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.
