GANDACI ZBURATORI 17

Continuam…12 august 1944, prima misiune Anvil, tinta Mimoyecques/Franta, echipaj drona BQ-8/32271 (ex-USAAF B-24J/42-110007), Locotenent Joseph “Joe” Patrick Kennedy Jr. si Locotenent Wilford John “Bud” Willy. Dam cuvantul sublocotenentului Wells care ne va descrie aceasta zi fatidica!

“12 august 1944 a fost una dintre acele rare zile de vara calda si insorita din Anglia. In aceasta zi, 20^th Fighter Group/20^th FG/Grupul 20 Vanatoare zburase in doua misiuni. Prima a fost la est de raul Sena, in nordul Frantei, escortand bombardiere B-17. La intoarcere, cu P-51-urile noastre am lovit tot ce era in miscare la sol, coloane auto-moto si garnituri de tren. A doua misiune, chiar la est de Paris, a fost similara cu prima, escorta bombardiere grele, vanatoare-bombardament si mitralierea tintelor aflate la sol. Ambele misiuni au avut destul de mult succes… Intre timp, pilotii escadrilei 55^th Fighter Squadron/55^th FS care nu participau la misiuni se aflau in standby pe aerodrom. Pe la ora 16.00 suna telefonul… Cineva de la Group Operations a sunat sa ne spuna sa ridicam urgent in aer 4 P-51 Mustang si sa zburam catre un camp numit Winfarthing-Fersfield, situate la aproximativ 25 km sud-vest de Norwich si la aproximativ 97 km est de Kings Cliffe. Trebuia sa ne prezentam in fata comandantului Smith din Marina SUA. Locotenent John Edward Klink si cu mine impreuna cu alti doi piloti, necunoscuti la acel moment, am decolat conform instructiunilor si ne-am prezentat comandantului Smith, US Navy, la Fersfield pentru informarea cu privire la viitoarea misiune.

Comandantul Smith ne-a dus in sala de sedinte si a inchis usa. Serios, ne-a spus ca aceasta misiune, ca si invazia Normandiei, are o mare insemnatate pentru mersul razboiului  subliniand faptul ca e clasificata top secret. Asa a fost…De fapt au trebuit sa treaca 17 ani de la razboi pana cand faptele acestei misiuni numita Proiect Anvil sa fie facute publice. Inutil sa mai spun ca ne-a pus pe toti sa juram a pastra secretul.

Comandantul Smith ne-a spus despre ingrijorarea extrema a Inaltului Comandament Aliat cu privire la noile Arme ghidate germane V-1 si V-2. Ne-a spus ca timp de luni de zile Aliatii au executat numeroase misiuni de bombardament asupra locurilor suspecte de lansare si productie V-1 si V-2 fara prea mare succes, inregistrand pierderi enorme, aproape 450 de avioane si 2900 de aviatori. Era nevoie cu disperare de alte mijloace pentru a opri atacul V-1 si V-2. Din acest motiv a fost conceput Proiectul Anvil, ne-a spus! Ideea a fost de a crea o aeronava “drona”, una fara pilot, incarcata cu aproximativ doua tone de exploziv puternic si, ghidata prin telecomanda dintr-un alt avion, sa o trimita/prabuseasca asupra locurilor de lansare. Aceasta idee fusese testata anterior in Flota Pacificului, unde o drona special conceputa fusese incarcata cu explozibil si indreptata/ghidata catre tinta (n.a. E vorba despre Interstate TDR dezvoltata de US Navy. Despre aceasta la timpul potrivit!). Insa, aici, era nevoie de ceva mai mare si mai puternic. Comandantul Smith a explicat cum urma sa fie implementat acest proiect Anvil…El ne-a aratat un PB4Y-1 Liberator vopsit in alb parcat la marginea campului. Acesta, a spus el, e drona noastra, dar din cauza greutatii mari are nevoie de un pilot si un copilot care sa-l decoleze si sa-l puna pe directia tintei, pe curs. Dupa ce a fost pus pe curs si inainte de a ajunge la Canal (n.a.Canalul Manecii/Canalul Englez), cei doi piloti aveau sa se parasuteze lasand PBY-ul sub controlul avioanelor de radiocomanda insotitoare. El a continuat sa ne spuna ca drona era incarcata cu 374 de cutii care contineau, fiecare, aproximativ 25 kg de Torpex, si sase bombe Mark Mk.IX/Mark-9, acestea continand fiecare cate 45 kg de TNT. Drona avea in total peste 9525 tone de explozibil puternic la bord.  Apoi, comandantul Smith ne-a povestit despre celelalte avioane care urmau sa participle la acest proiect…

Primul avion care a decolat in aceasta misiune a fost un RP-38 de recunoastere foto (n.a.E vorba despre varianta recunoastere foto a P-38 Lightning cunoscuta drept P-38 Photo Reconnaissance&F-5. Mai era poreclita “Photo Joe”), apoi un Mosquito de recunoastere foto, apoi doua PV-1 Ventura echipate special cu echipamente de radiocontrol drona. Dupa cele doua Ventura a decolat drona PB4Y-1 urmata de cele 4 P-51.

Ni s-a spus prin radio sa urcam si sa mentinem altitudinea de aproximativ 457 m deasupra dronei pana ce aceasta avea sa fie lansata spre tinta. Apoi urma sa insotim PV-1 inapoi la baza Fersfield si sa raportam comandantului Smith.

La ora 5.52 p.m. aeronavele au inceput sa decoleze in ordinea care v-am spus-o! Drona s-a ridicat la 609 m, avioanele foto la 4572 m, iar PV-urile s-au ridicat la aceeasi altitudine cu drona, postandu-se la aproximativ 61 m de o parte si de alta a dronei. Noi, vanatorii, am luat pozitie la altitudinea de aproximativ 1067 m rotindu-ne mereu pentru a nu depasi drona, zburand la viteza mica, asta insemnand consum mare de combustibil.

 

Insula Helgoland/Heligoland ocupata de nazisti a fost tinta noastra, deoarece aceasta insula era teren de proba si loc de lansare pentru rachete V-2 (n.a.Insula Helgoland/Heligoland se afla in nord-vestul Germaniei in Marea Nordului, la 65 km nord-vest de baza navala&santierul naval de la Cuxhaven. De asemenea, insula era apropiata de cele mai mari porturi germane, Hamburg si Bremerhaven. In WW II insula era o mare baza navala, inclusiv pentru submarine fiind puternic fortificata –existau, exista inca, buncare subterane cu 5 nivele. In aprilie 1945, RAF a incercat sa stearga de pe harta insula aruncand peste ea…7000 de bombe. In 1947 au amplasat pe insula 7385 de tone de explozibil puternic pentru “anihilarea bombelor neexplodate” insa, in realitate, au vrut s-o stearga de pe harta. Nu au reusit decat s-o fractureze in 3 insule mai mici, Oberland, Mittelland si Unterland, toate fiind astazi destinatii turistice. Ei bine, insula a apartinut Marii Britanii pana in 1890 cand au cedat-o prusacilor/germanilor pentru o posesiune in Zanzibar –britisii ii spuneau “Colonia Heligoland a Imperiului Majestatii Sale”. Si nemtii au trecut la militarizarea ei, in WW I era deja o mare baza navala germana la Marea Nordului). Sunt sigur ca toti pilotii aliati isi amintesc de aceasta insula fortificata din Marea Nordului. Aici am dat peste flak de fiecare data cand am traversat coasta daneza…

Sistemul de control de la distanta al PV-1-urilor si al dronei urmau a fi verificate conform planurilor in cinci puncte. Primul punct codificat “Abel” era deasupra Framlingham (n.a.Oras port important la Marea Nordului, Suffolk/East England), la aproximativ 41 km sud-est de Fersfield. Apoi drona avea sa intoarca spre nord pana la punctul “Baker” la Beccles (n.a.Oras in comitatul Suffolk aflat la 175 km de Londra), de acolo se indrepta spre sud pana la punctul “Charlie” la Clacton-on-Sea (n.a.Oras in comitatul Essex/East England, Peninsula Tendring, aproximativ 137 km nord-est de Londra) si pana la punctul “X-Ray” de langa aerodromul Manston (n.a.In perioada 1916-1996 aici s-a aflat Baza Aeriana Manston, in Kent. Intre anii 1952-1959 baza a fost folosite si de Strategic Air Command/USAF -7^th Air Division, Convair B-36 Peacemaker, Boeing B-47 Stratojet, si mai multe escadrile de vanatoare, vanatoare-bombardament -F-86 D Sabre, F-104 Starfighter), unde PV-1-urile aveau sa preia controlul, cei doi piloti parasutandu-se. Apoi drona era directionata catre punctul “Dog”, la aproximativ 4 km sud de Dover (n.a.Oras-port aflat cel mai aproape de coasta franceza, 33 km distanta de Cap Gris-Nez, Pas-de-Calais/nordul Frantei), si de acolo catre tinta aflata la aproximativ 564 km spre nord-est.

Drona, aeronavele de control si P-51-urile s-au deplasat catre punctul de control “Abel”. Chiar inainte de a ajunge la Framlingham, pilotul dronei i-a semnalat prin radio aeronavei de control ca era gata sa efectueze prima verificare de control radio. Punctul “Abel” a fost trecut la ora 18.15 minute, grupul virand apoi la stanga pentru punctul “Baker” peste Beccles. Am survolat Heveningham Hall (n.a.Cladire istorica datand din 1658 situata in Heveningham, Suffolk), casa lordului Huntingfield, am traversat raul Blyth si am vazut Marea Nordului. Turnul inalt al bisericii Sfantul Mihail se profila inaintea orasului Beccles. La 6.20, drona era deasupra unui camp din apropierea satelor St. Margaret si St.Lawrence. Noi, escorta P-51, eram intr-un viraj lent la dreapta si ne uitam in jos, drona aflandu-se chiar sub noi. Dintr-o data a explodat intr-o minge de foc portocalie arzatoare, aruncandu-ne in sus aproximativ 305 m…Un nor imens precum o ciuperca atomica a urcat pana la 7620 m, din drona si cei doi piloti nu a ramas absolut nimic. Socati si zdruncinati ne-am intors spre Fersfield unde am aterizat cu bine.

ULTIMA FOTOGRAFIE A LUI JOSEPH KENNEDY Jr -12 AUGUST 1944

  I-am spus comandantului Smith ce s-a intamplat…Ne-a spus ca, din pacate, acelasi lucru i s-a intamplat saptamana anterioara cu o alta drona. De asemenea, ne-a spus ca pilotul, in acest proiect comun Navy-Army, care fusese in misiunea noastra nu era un oarecare ci Joseph.P.Kennedy Jr., fiul Ambasadorului la curtea St.James, Joseph P.Kennedy Sr., din Boston. Ne-a spus ca tanarul Joe era un zburator remarcabil si se oferise voluntar pentru aceasta misiune stiind foarte bine cat de periculoasa era. Un adevarat erou, i s-a acordat postum Crucea Marinei. In fine, in caietul de zbor/misiuni al 20^th Fighter Group s-a trecut doar “4 aeronave sub conducerea locotenentului Klink au luat parte la o misiune speciala de escorta intorcandu-se cu bine”. Atat. Marea majoritate a personalului escadrilei nu a cunoscut detalii despre misiune, nici macar comandantii nu au fost in totalitate informati, atat era de secret programul asta!”.

Iata si marturia verbala data unei publicatii de catre unul dintre pilotii PV-1 “Mama”, pilot al carui nume nu e dezvaluit…”Grupul a pornit spre tinta aflata la Mimoyecques, nordul Frantei. Urma sa zburam spre sud-est, spre coasta Suffolk, apoi sa intoarcem spre sud si sa ne indreptam spre tinta. Odata ce drona a fost stabilizata la altitudinea de zbor programata, Kennedy si Willy au predat controlul uneia dintre aeronavele “mama”. Apoi am ajuns la primul punct de control, moment in care grupul a inceput sa intoarca spre sud –“mama” controland “bebelusul”. La scurt timp dupa incheierea virajului, aproximativ doua minute, Kennedy a fost auzit dand codul “Spade Flush”, asta insemnand ca bombele erau armate ei fiind gata de parasutare. Apoi, la 18.20 “bebelusul” s-a dezintegrat in aer, explozia fiind descrisa ulterior drept “doua explozii in aer” si “o mare minge de foc”. Explozia a imprastiat resturi pe o suprafata mare a zonei rurale din Suffolk, ucigand instantaneu ambii membri ai echipajului. Cele doua aeronave foto-recunoastere Mosquito au fost avariate in urma exploziei, echipajele suferind rani minore. In urma exploziei, aeronavelor li s-a ordonat sa revina la baza, echipajele fiind atentionate “sa-si tina gura”. Au urmat multe luni, chiar ani de investigatii dar nu s-a putut stabili concluzii ferme cu privire la cauza exacta a exploziei aeronavei-drona pilotata de Kennedy Jr. Au fost elaborate o multitudine de teorii, toate speculative, dar cea mai plauzibila e ca sistemul de armare electronic al bombelor a fost defect…Cand Kennedy sau Willy au apasat comutatorul, a aparut un scurtcircuit care a provocat detonarea prematura a bombelor. In mod ciudat, filmarea realizata de unul dintre Mosquito nu a fost niciodata dezvaluita public, asta daca intr-adevar a existat filmarea acestei tragedii”. Cert e faptul ca moartea celor doi, Kennedy si Willy, ramane un mister si in ziua de astazi! Nu s-au recuperat resturi ale celor doi iar senatorul Kennedy Sr. a incercat multi ani sa dezlege misterul mortii fiului sau. Exista speculatii ca Kennedy Jr. ar fi incercat prin voluntariat sa isi impresioneze tatal si sa isi creeze un atuu in viitoarea cariera politica ca si erou de razboi. Speculatii sunt multe insa un lucru e cert, Kennedy Jr.si Willy sunt EROI, atunci, acum si intotdeauna!

PB4Y-1 -MISIUNEA 603

  Al doilea si ultimul atac cu drona efectuat de Marina SUA in cadrul proiectului Anvil a avut loc pe 3 septembrie 1944/Misiunea 603 si a vizat buncarul submarinelor germane din arhipelagul Heligoland/Helgoland, portul sudic, codificat de catre Kriegsmarine “Nordsee III”, buncar al carui constructie a debutat in 1940 fiind finalizat un an mai tarziu (n.a.Arhipelag german Heligoland/Helgoland din sud-estul Marii Nordului era compus din doua insule vecine, Heligoland si Dune. In perioada 1910-1915, Germania a cheltuit peste 30 de milioane de marci/peste 7.500.000$ astazi, pentru crearea de facilitati si amenajari portuare, inclusiv o mare baza navala. Portul protejat de aici era destinat torpiloarelor S-boot si submarinelor dar putea adaposti si nave mai mari precum puitoare de mine, deminoare si distrugatoare. Adancimea apei in cele doua porturi protejate aflate in nordul si sudul arhipelagului era de 7 m. Din 1934, germanii au fortificat puternic insulele arhipelagului –se gaseau aici si tunuri navale calibrul 170/210/280/305 mm in turela. Ca fapt divers, in 1944 germanii aveau aici 4 turele a cate doua tunuri calibrul 305 mm. Aici se afla si un mic aerodrom cu aproximativ 20 de Me-109. Insula Dune are 1,26 km lungime si 850 m latime fiind separate de insula Heligoland de stramtoarea Rede.

NORDSEE III

Germanii numeau arhipelagul Helgoland –“Gibraltarul german”. Buncarul Nordsee III avea 156 m lungime si 94 m latime fiind compus din trei boxe pentru submarine, apa in boxe avand adancimea de 22 m –puteau intra si iesi in imersiune. In perioada ianuarie-martie 1942 mai multe submarine au avut baza aici.Ulterior buncarul a fost folosit sporadic pentru realimentare, reaprovizionare si mentenanta submarine. Abia in ianuarie 1945 buncarul a devenit din nou “casa” pentru submarine…De fapt un singur submarin s-a “cazat” aici, U-245/Type VIIC la mijlocul lui ianuarie 1945 –apartinea atunci 33^rd U-boat Flotilla/33 Unterseebootsflottille/Flotila 33 Submarine, aici a si ramas pana s-a predat britanicilor pe 8 mai 1945, a fost comandat de Korvettenkapitan Friederich Schumann –Hindenberg, 3 patrule, 3 nave comerciale scufundate/17.087 tone. La sfarsitul lui martie 1945, Kriegsmarine declara Nordsee III baza pentru submarine costiere Type IID/358 tone in imersiune -7 unitati, si submarine de buzunar Seehund. Ca fapt divers, Fortareata Helgoland a suferit 6 raiduri ale bombardierelor britanice in perioada 1941-1945. Ultimul bombardament a avut loc pe 18 aprilie 1945 fara daune majore ale buncarului -969 bombardiere RAF -617 Lancaster, 332 Halifax, 20 Mosquito. Pe 19 aprilie 1945 a avut loc al doilea atac, 36 Lancaster din escadrilele 9 si 617 au lansat super-bombe Tallboy/5,40 tone. Buncarul n-a suferit daune majore dar suprafata a devenit peisaj lunar. Datorita distrugerilor masive populatia civila a fost evacuata in noptile de 19 si 21 aprilie, in cele doua zile de bombardament aproximativ 100 de militari germani si-au pierdut viata, RAF a pierdut 3 Halifax).

La misiunea 603 a luat parte drona PB4Y-1/B-24D 42-63954, pilot Locotenent Ralph David Spalding Jr. si 9 aeronave de insotire si control -o “mama” PV-1, operator drona Sergent J.M.Simpson, o aeronava de radiotransmisie B-17, 2 Mosquito/recunoastere foto&sonde meteo, 2 P-38 recunoastre-foto, escorta fiind asigurata de 15 P-51 Mustang (PB4Y-1 63954 a fost achizitionat de Marina pe 28 august 1943 incepandu-si cariera la FAW-5, Norfolk/FAW-Fleet Air Wings. Pe 21 august 1944 e transferat la FAW-7 Special Air Unit/SAU fiind convertit in drona de SAU-1 in Marea Britanie la Fersfield. FAW-7 a fost desfintata pe 31 ianuarie 1945). Misiunea a fost un esec, operatorul dronei a gresit tinta fiind nevoit s-o prabuseasca in Marea Nordului in apropierea Insulei Dune.

Insula Dune

Surse independente sustin ca drona a luat-o razna datorita timpului nefavorabil iesind de sub control, prabusindu-se in Marea Nordului in apropierea Insulei Dune. Se pare ca pilotul unui P-38 Droopsnot ar fi exclamat “La naiba, o ia razna ratoiul asta, faceti ceva!”. Cert e ca pilotul dronei, Locotenent Spalding, s-a parasutat inainte de a parasi coasta britanica fiind decorat cu Crucea Marinei pentru “extraordinarul eroism” si participarea la aceasta misiune (locotenentul Spalding a activat in cadrul Patrol-Bombing Squadron 110/VPB-110, aviator naval din 1941, fiind voluntar in misiuni Anvil. Avea sa-si piarda viata in Maroc pe 14 ianuarie 1945 la doar 29 de ani). Si cam gata cu Anvil…

B-17 BLACK HAWK

  8 zile mai tarziu, pe 11 septembrie 1944, USAAF isi incearca din nou norocul…Drona B-17 42-30180 “Black Hawk”, pilot Locotenent Richard W. Lindahl&copilot/navigator Locotenent D.Salles, se indreapta spre Helgoland, tinta Nordsee III. Drona a fost doborata in apropierea Insulei Helgoland de antiaeriana prabusindu-se in Marea Nordului. Locotenentul Lindahl a fost dat “ucis in misiune” iar copilotul, Locotenent Salles, a fost salvat. Nu e clar ce s-a petrecut…Unele surse independente sustin ca cei doi ar fi ales sa piloteze drona pana in apropierea tintei pentru a mari sansele de reusita incalcand procedura standard. Alte surse sustin ca locotenentul Lindahl a ales sa zboare drona pana in apropierea tintei –nu a mai apucat sa sara. Foarte probabil a fost vorba de eroare umana, Lindahl aplicand gresit procedura de parasutare/salvare, mult prea tarziu dupa parasirea coastei britanice si deasupra Marii Nordului –corpul sau nu a fost niciodata recuperat. Au urmat alte misiuni, toate esecuri, ultima fiind pe 1 ianuarie 1945/Misiunea 774 –despre acestea am vorbit in capitolul anterior…

Uciderea lui Kennedy Jr. si esecurile repetate au fost prea mult pentru decidentii USAAF si US Navy…Sfarsitul Afrodite&Nicovalei sosise! Stingerea a fost data oficial pe 27 ianuarie 1945 de catre generalul Carl “Tooey” Spatz, comandantul Fortelor Aeriene Strategice din Europa printr-un mesaj urgent trimis lui “Jimmy” Doolitle in care spunea “Copiii Afroditei nu vor mai fi lansati impotriva inamicului pana la noi ordine”. Si “Jimmy” Doolitle, pe baza concluziilor subordonatilor sai, scria intr-un raport catre superiorul sau, generalul Spatz, concluzii deloc pozitive: “E clar ca Afrodita nu functioneaza. Arma se dovedeste sensibila la conditiile meteo, vulnerabila la flak si cu precizie limitata. Sistemul are nevoie de mai multe frecvente radio care sa permita lansari si control simultan asupra mai multor drone, mai multe comenzi si mai multe instrumente, precum si un detonator la distanta. Problemele tehnice sunt mari, radiocontrolul prezentand doar o usoara imbunatatire fata de rezultatele din primul razboi, trecand de la zborul prestabilit la ghidajul de catre o alta aeronava”. Se spune, surse independente, ca Doolitle ar fi spus colaboratorilor apropiati, deloc incantat,  “Afrodita a esuat ca arma strategic de mare precizie. Sa spunem deschis, schema a fost doar o idee proasta care ne-a costat vieti!”. Cert e faptul ca ordinele de reintrare in lupta n-au mai venit pana la finalul WW II…

Ce au reprezentat pana la urma misiunile Afrodita&Nicovala? Conform majoritatii expertilor si istoricilor au fost un esec rasunator, cele 14 misiuni efectuate nu au distrus vreo tinta stabilita, majoritatea dronelor s-au pierdut datorita erorilor tehnice, a controlului deficitar, iar o multime de piloti de valoare, majoritatea voluntari, si-au pierdut viata.

Desi a fost un esec asumat si recunoscut, Afrodita a facut trecerea de la ideea de “bomba zburatoare” la “racheta ghidata” dupa cum vom vedea in capitolele urmatoare!

Va urma.

 

 

WW 

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

https://www.nationalmuseum.af.mil › …

https://www.warhistoryonline.com › …

https://www.armyupress.army.mil › csi-books

https://travelforaircraft.wordpress.com/…/interst..

www.evanflys.com/tdr-1

www.aviastar.org › … › USA › Interstate

pwencycl.kgbudge.com/…/TDR_Assault_Drone…

www.designation-systems.net/dusrm/…/bq-4.ht..

www.aero-web.org/specs/intersta/tdr-1.htm

www.secretprojects.co.uk/forum/index.php?…

wap.pilotoutlook.com/aircraft/interstate/tdr-1

www.navaldrones.com/TDR-1.html

stagone.org/?page_id=37

www.elgrancapitan.org/foro/viewtopic.php?…

www.ww2aircraft.net › … › Aviation

stagone.org/

stagone.org/?page_id=20

www.theworldsbestever.com/…/stag–one–special…

stag-1aviation.deviantart.com/

airminded.org/…/22/the-first-air-bomb-venice-..

www.dehavillandmuseum.co.uk/…/de-havilland…

www.vintagewings.ca › Vintage News › Stories

www.fleetairarmarchive.net/…/FaireyIII.html

www.mauriceward.com/ro/istorie-logo

www.airvectors.net/avmoth.html

www.historynet.com/william-billy–mitchell-an-..

mariuszarnescu.com/tag/onestitatea/

www.aerofiles.com/ostfriesland.html

www.pbs.org/wgbh/amex/…/pandeAMEX86.ht…

www.aero-web.org/specs/curtiss/n2c-2.htm

www.qsl.net/w2vtm/mil_television_history.html

www.daveswarbirds.com/usplanes/…/kaydet.ht…

www.stearman.at/boeing_stearman.html

afmc.af.mil

militaryaviationchronicles.com

https://lemelson.mit.edu › vlad…

https://www.qsl.net › mil_telev…

https://www.tvcameramuseum.org ›

https://www.earlytelevision.org › .
https://www.americanairmuseum.com › …

thefrontlines.com