Grupul 6 Vânătoare

După prezentarea acţiunilor Grupului 8 Asalt, pe fronturile de est şi de vest, revin cu o traducere a unui articol publicat pe site-ul Worldwar2.ro, articol care tratează acţiunile Grupului 6 Vânătoare:

Grupul 6 Vânătoare a fost format pe 7 iunie 1940 şi pus sub comanda lt.cdor.av. Nicolae Rădulescu. Era format din două escadrile, 62 si 63, şi avea în dotare deja perimatul avion PZL P24E. Noul grup a fost repartizat Flotilei 2 Vânătoare.

În ianuarie 1941, opt dintre piloţii grupului, care stăpâneau P24E foarte bine, au fost repartizaţi la Şcoala de Vânătoare germană, la aerodromul Pipera, lângă Bucureşti. Câţiva dintre ei au fost repartizaţi, mai târziu, nou creatului Grup 8 Vânătoare, primul grup dotat cu IAR-80.

În iunie 1941, Grupul 6 Vânătoare aparţinea Regiunii a 3-a Aeriene. În cursul primelor luni de război au executat misiuni în principal împotriva bombardierelor sovietice care atacau Ploieştiul şi Bucureştiul, bucurându-se de ceva succes.

După ce Armata Roşie a fost respinsă din Basarabia şi Bucovina de Nord iar Armata a 4-a a încercuit Odesa, Grupul 6 Vânătoare a fost transferat pe front, având în vedere că posibilitatea apariţiei bombardierelor sovietice asupra câmpurilor petrolifere era mult redusă.

În timpul campaniei din 1941 grupul a revendicat 11 avioane sovietice doborâte (din care doar 5 au fost confirmate) şi alte 6 distruse la sol. Trei PZL P24E au fost pierdute. Din nefericire, nu sunt multe informaţii disponibile privind activitatea Grupului 6 Vânătoare în primul an de război.

 

Unitatea s-a întors la baza sa de la Pipera şi, în ianuarie 1942, cum deveniseră disponibile mai multe IAR-uri, a început tranziţia de la P24E la IAR-81. Deasemeni grupul a primit titulatura de “BoPi” (Bombardament în Picaj). Întreaga vară a fost dedicată antrenamentelor pe noul avion, în timp ce Flotila 2 Vânătoare (la care grupul era repartizat) se pregătea pentru război.

Pe 31 august Grupul 6 Vânătoare a primit ordinul de plecare pe front. A fost pus sub comanda lt.cdor.av. Nicolae Rădulescu şi era format din două escadrile: 61 si 62. Au plecat pe 3 septembrie, în formaţii de câte 8 avioane, pe ruta Târgşor – Galaţi – Odesa. A doua zi au continuat spre Melitopol. Cumva, s-a produs un incident. IAR-ul nr.153, pilotat de slt.av. Bujor Botezatu s-a ciocnit cu nr.233 pilotat de lt.av. Vasile Fortu, rezultând moartea primului. Deasemeni adj.av. Dumitru  Ilie şi-a avariat IAR-ul nr.163 în timpul aterizării. Nici a doua zi lucrurile nu au mers foarte bine. Adj.av. Constantin Cameni şi-a distrus avionul după ce a rămas fără carburant şi a executat o aterizare forţată pe câmp. Acelaşi lucru s-a intamplat pe 6 septembrie cu adj.av. Vasile Chiriac.

 

În ciuda tuturor acestor probleme Grupul 6 Vânătoare a ajuns la aerodromul Tusov, lângă Stalingrad, pe 7 septembrie. Primele două misiuni au fost executate peste două zile, totalizând 8 iesiri. Dar primele victorii au venit pe 13 septembrie când slt.av. Olimpiu Avram şi adj.av. Pompiliu Georgescu au doborât fiecare câte un Yak în cursul unei misiuni de vânătoare liberă (a treia din acea zi). La fel, adj.av. Gheorghe Pisoschi a revendicat un bombardier sovietic dar a rămas neconfirmat.

A doua zi a fost şi mai prolifica, piloţii Escadrilei 61 Vânătoare revendicând 4 Yak-uri, în schimbul pierderii unui avion propriu. Pe 15 septembrie alte patru misiuni de escortă pentru bombardiere (cu 14 ieşiri), alte trei Yak-uri revendicate (din care două confirmate) şi o altă pierdere: adj.av. Nicolae Solomon. Ziua următoare (16 septembrie) piloţii Escadrilei 62 Vanatoare s-au încăierat cu 6 Yak-uri, revendicând patru din ele.

Pe 17 septembrie Grupul 6 Vânătoare a zburat în patru misiuni de escortă pentru bombardiere (16 ieşiri). În cursul celei de-a doua, patru IAR-81 au angajat patru Yak-uri şi adj.stg.av. Florian Budu a doborat unul. În 1944 el a devenit asul IAR cu cel mai mare palmares, cu 16 victorii. A treia misiune a fost practic identică şi slt.av. Ioan Grama a reuşit prima sa victorie aeriană. În ultima misiune a zilei, pe când se întorceau la bază, cele patru IAR-81 au dat întâmplător peste o formaţie de 10-12 bombardiere sovietice şi, înainte ca escorta lor să poată interveni, slt.av. Mircea Dumitrescu a doborât un Pe-2. Deasemeni grupul a suferit o pierdere când slt.av. Olimpiu Avram a aterizat forţat cu IAR-ul nr.237 aproape de o poziţie înaintată germană. Deoarece sovieticii au reuşit să ocupe, pentru scurt timp, zona respectivă, avionul a fost pierdut. În timpul nopţii, 7 sau 8 bombardiere au atacat aerodromul, avariind uşor un avion de vânătoare.

Grupul a suferit două pierderi în ziua următoare, un pilot fiind declarat dispărut în misiune. Celălalt a reuşit să sară cu paraşuta. Două zile mai târziu, alt pilot, slt.av. Mihai Weber, a fost declarat dispărut în misiune după o misiune de escortă a bombardierelor.

Pilotii romani şi-au luat revanşa pe 27 septembrie când două IAR-81 s-au încăierat cu 15 Yak-uri deasupra Stalingradului. Slt.av. Olimpiu Avram a reuşit să doboare unul din vânătorii sovietici dar adj.av. Anghel Niculescu a fost rănit. El a reuşit, totuşi, să aterizeze forţat. Avionul era reparabil. Misiunile de escortă au continuat zilele următoare fără probleme.

 

Pe 1 octombrie Grupul 6 Vânătoare avea 25 IAR-81 în inventar.

Două zile mai târziu 10 IAR-81 (şase în prima misiune şi patru în a doua) au lovit ţinte în Stalingrad, în timp ce alte două au executat o misiune de vânătoare liberă. În dimineaţa de 4 octombrie şapte IAR-81 au lovit poziţii sovietice de la nord de oraş. Trei ore mai târziu alte şase bombardiere în picaj au atacat în aceeaşi zonă, cu rezultate bune. Un avion a fost avariat de antiaeriana sovietică. A doua zi, la 07.00, patru IAR-81 au decolat cu misiunea de a bombarda Uzina de Tractoare din Stalingrad. Apărarea antiaeriană a fost foarte puternică şi două avioane au fost avariate dar toate au reuşit lovituri directe.

Grupul s-a mutat pe aerodromul Morozovskaya pentru iarnă. Totuşi în zilele următoare a utilizat şi aerodromurile Bakovskaya şi Pereleasovsky, pentru a fi capabil să execute toate misiunile de escortă solicitate.

După ce Armata Roşie a rupt frontul, în noiembrie 1942, grupul a fost utilizat pentru misiuni de atac la sol şi recunoaştere, când vremea a permis. În aceste condiţii a fost pierdut adj.sef av. Vasile Truică, doborât de antiaeriană la nord de Chernicherskaya.

Au început luna decembrie cu două misiuni de escortă bombardiere pe 1 şi o altă misiune de escortă a doua zi. Pe 6 decembrie, Grupul 8 Vânătoare a inceput pregătirile de întoarcere acasă, lăsând caţiva din piloţii săi Grupului 6 Vânătoare.

Un eveniment foarte ciudat s-a petrecut pe 7 decembrie când, în timpul unei misiuni de escortă, adj.av. Gheorghe Pisoschi s-a rătăcit şi a nimerit peste trei Yak-uri. Le-a atacat prin surprindere, a lovit unul care s-a ciocnit de al doilea, amândouă explodând şi căzând în flăcări. În aceeaşi zi o luptă aeriană a avut loc între două IAR-81, escortând câteva He-111, şi două Yak-uri, sovieticii fiind forţaţi să degajeze.

Din cauza faptului că numărul avioanelor apte de zbor scăzuse drastic, Grupul 6 Vânătoare a fost reorganizat cu material transferat de la Grupul 8 Vânătoare, care a plecat pe 9 decembrie. Escadrila 61 Vânătoare a primit IAR-urile 80 A si B în timp ce avioanele IAR-81 au fost concentrate în escadrila 62.

IAR-urile au continuat să escorteze He-111 româneşti şi Stuka-urile germane în următoarele zile. Luptele s-au intensificat pe 12 decembrie când au fost efectuate şi cinci misiuni de bombardament în picaj de către Escadrila 62. Satul Nis-Kalinovsky a fost incendiat în timp ce satul Zhubovsky a fost atacat de patru ori. Un Yak a fost revendicat de IAR-urile care-şi escortau colegii. În ziua următoare grupul a executat 14 misiuni (45 iesiri), din care patru pentru sprijin direct al efortului trupelor romanesti de pe râul Chir (Corpul 2). Patru tancuri a fost distruse iar efectele asupra unei alte coloane blindate nu au putut fi observate. În rest, au fost misiuni de escortă a bombardierelor. Doar două au fost de vânătoare liberă. În timpul ultimei, trei IAR-80 s-au încăierat cu Yak-uri, revendicând trei din ele (doar unul a fost confirmat mai târziu).

Pe 20 decembrie, grupul s-a bucurat de ceva succes. La 08.30  8 IAR-80 au decolat pentru o misiune de escortă a JRS-79B româneşti care trebuiau să atace Bukovsky. La 09.00 formaţia a fost atacată de 5 Yak-uri. Două minute mai târziu alte patru Yak-uri s-au alăturat luptei. Totuşi, doi vânători sovietici au fost doborâţi de către slt.av. Baciu şi adj.av. Cocebaş. La 09.15 alte trei Yak-uri au atacat, adj.av. Cocebaş trecându-şi în cont a doua victorie a zilei. Imediat, au observat două Il-4 neescortate iar slt.Baciu a atacat, revendicând unul din ele. Totuşi, nu a fost confirmat şi a rămas doar ca victorie probabilă. Mai târziu în acea zi, în timpul altei misiuni de escortă, 7 IAR-80 s-au încăierat cu 7 Yak-1, fiecare parte pierzând un avion.

Intensa activitate a Grupului 6 Vânătoare a atras atenţia aviaţiei sovietice care a replicat a doua zi, bombardând aerodromul Morozovskaya. IAR-urile care reveneau din misiune au alungat bombardierele, adj.av. Gheorghe Cocebaş realizând a cincea sa victorie aeriană. A fost deasemeni ultima victorie aeriană a Grupului 6 Vânătoare în campania din 1942.

Pe 23 decembrie unitatea s-a mutat pe aerodromul Tatchinskaya unde a rămas până la sfârşitul anului.

 

Pe 2 ianuarie grupul s-a mutat din nou, de această dată la Rostov.

Primele misiuni din 1943 au fost efectuate pe 6 ianuarie, toate ca escortă pentru He-111. Dar temperaturile scăzute s-au dovedit a fi prea mult pentru motoarele IAR 14KIVc32 care au înregistrat numeroase probleme. S-a decis retragerea unităţii la Melitopol unde, pe 23 ianuarie, a intrat într-o perioadă oficială de refacere. Petrecuse 138 zile pe front din care 81 zile de luptă. 255 misiuni au fost zburate (718 iesiri) din care 30 au fost misiuni de atac în picaj. 22.6 tone de bombe au fost lansate şi 26 victorii aeriene au fost confirmate. Alte două au rămas probabile. 11 IAR-uri au fost pierdute în luptă (8 în lupte aeriene şi 3 doborâte de antiaeriană).

În februarie 1943 grupul şi-a început deplasarea la aerodromul Târgşor, în România, unde se intenţiona reintegrarea în sistemul de apărare al Văii Prahovei. În mai, Escadrila 59 Vânătoare s-a alăturat Grupului 6 Vânătoare.

Aerodromul Popeşti-Leordeni, 1 August 1943. Sursa: worldwar2.ro

 Perioada liniştită de care s-au bucurat în primăvara şi vara anului 1943 s-a încheiat la 1 august când Forţa a 9-a Aeriană a executat faimoasa operaţiune “Tidal Wave”. Grupul avea 15 IAR-uri apte de zbor dar numai 12 piloti. Ei au decolat la 13.20 şi au luat contact cu inamicul la 13.50 în zona Crivina – Peris – Buftea. Au atacat şi i-au împiedicat să zboare peste Bucureşti forţându-i să schimbe directia. Adj.av. Aurel Vlădăreanu a doborât a doborât un avion inamic aproape de Ploieşti iar adj.sef av. Dumitru Ilie avut două victorii probabile. Cele două B-24 erau in flăcări dar au continuat să zboare şi au trecut frontiera. Probabil au căzut în Bulgaria sau în Mediterana. Lt.av. Carol Anastasescu a înregistrat cel mai bun scor al zilei, cu două B-24 distruse.  Totuşi el a fost rănit şi a trebuit să aterizeze forţat.(1) Acelaşi lucru pentru adj.av. Gheorghe Cocebaş al cărui motor a fost lovit dar avionul a fost reparabil. Concluzia a fost ca IAR-urile 80B, cu cele două mitraliere grele ale lor, nu erau un adversar puternic pentru bombardierele americane. Aveau nevoie de mai multa putere de foc.

În noiembrie Grupul 6 Vânătoare s-a mutat pe aerodromul Popeşti – Leordeni, lângă Bucureşti. Au operat de pe această bază în timpul campaniei de bombardament a USAAF din 1944. Comandantul unităţii a fost cpt.av. Dan Vizanti.

Escadrila 59 Vânătoare în ianuarie 1944. Sursa: worldwar2.ro

În aprilie 1944, când au început primele raiduri americane, grupul avea 33 IAR-81C. Toate acestea au fost utilizate pe 4 aprilie cand val dupa val de B-24 au atacat Bucureştiul. Opt B-24 au fost revedincate dar numai patru au fost confirmate. Trei IAR-uri au fost avariate în luptă şi nevoite să aterizeze forţat. A doua zi, bombardierele s-au întors şi, de data asta, au lovit zona Ploieşti. Grupul 6 Vânătoare a executat 40 de ieşiri, revendicând 5 victorii din care trei au fost confirmate. Primele două zile de luptă s-au dovedit fructuoase pentru Grupul 6 Vânătoare.

Totuşi, pe 16 aprilie nu au reuşit să intercepteze B-urile 24 care au atacat Braşovul şi au distrus o parte din uzinele IAR. Următorul raid a avut loc cinci zile mai târziu. Grupul 6 Vânătoare a ridicat 30 vânători. Din cauza vizibilităţii reduse formaţia s-a imprastiat înainte de a lua contact cu formaţiile de bombardiere americane. Pentru a face lucrurile mai rele, B-24 erau escortate de data aceasta. Consecinţele au fost dezastruoase: 4 piloti au fost ucişi şi alte patru avioane au fost avariate (dar reparabile). Concluzia a fost că IAR-81C nu avea practic nicio şansă într-o luptă cu mult mai rapidele P-51 şi P-38 dar putea performa bine împotriva bombardierelor neescortate.

Pe 24 aprilie grupul a ridicat 29 IAR-uri. Au interceptat formaţia la 7000-7500 m, înainte să ajungă la Ploieşti. Numai că au atacat doar în momentul în care antiaeriana proprie a deschis focul iar escorta americană a lăsat bombardierele singure. Şase victorii au fost revendicate dar numai trei au fost confrmate. Era o manevră destul de periculoasă având în vedere că antiaeriana trăgea în tot ce zbura. Când vânătorii adverşi au revenit, IAR-urile au degajat zona.

Următorul raid a avut loc pe 5 mai, când Grupul 6 Vânătoare a ridicat 27 avioane pentru a întâlni Forţa a 15-a Aeriană. Au întâlnit formaţiile inamice la Ploieşti la cca 7000m. Cpt.av. Dan Vizanti a ordonat să fie atacate doar bombardierele neescortate. După două treceri un B-24 s-a prăbuşit în flăcări. Un IAR-81C a fost avariat şi a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă. În ziua următoare niciunul dintre cele 27 avioane ale grupului, ridicate în aer, nu a întâlnit americanii.

Pe 7 mai, cele 29 IAR-81C disponibile au angajat formaţiile de bombardiere în jurul Bucureştiului şi au obţinut două victorii confirmate şi una probabilă, fără să înregistreze nicio pierdere. Tactica evitării contactului cu vânătorii americani, superiori, producea rezultate bune.

Forţa a 15-a Aeriană a atacat din nou pe 18 mai. La 10.32 a.m. grupul a decolat cu 26 vânători şi a interceptat bombardierele înainte să ajungă la Ploieşti. Opt au fost doborâte dar lt.av. Gheorghe Lupescu a fost ucis când IAR-ul său 81C nr.301 a căzut aproape de Uieşti. Deasemeni, avionul slt.av. Iatan a fost avariat de două P-38 dar a reuşit să aterizeze în bune condiţii. A avut o gaură foarte mare în rezervorul de carburant dar, din fericire, avionul nu a luat foc.

Numărul avioanelor disponibile a crescut şi pe 31 mai Grupul 6 Vânătoare a fost capabil să ridice 32 IAR-81C. Acestea au angajat americanii aproape de Bucureşti la o altitudine de 7-8000m, dincolo de posibilităţile bătrânului şi submotorizatului IAR. Totusi s-au înregistrat 5 victorii şi o alta a fost înregistrată ca probabilă. Dar în această zi a căzut adj.av. Florian Budu, asul de IAR cu cel mai ridicat scor.

Un IAR-81C este realimentat pe aerodrom. Sursa: worldwar2.ro

Doar o victorie pe 6 iunie dar următorul raid, pe 10 iunie, s-a dovedit a fi ultima zi de glorie pentru IAR şi pentru Grupul 6 Vânătoare. Forţa a 15-a Aeriană a decis să efectueze un alt atac la joasă înălţime asupra rafinăriilor, similar cu cel din 1 august 1943, de data aceasta cu Grupul 82 Vânătoare şi cu escorta asigurată de Grupul 1 Vanatoare. Grupul 6 Vânătoare a ridicat 23 IAR-81C la 12.30 am. La circa 2500 m staţia de la sol a semnalizat că “indienii cu două pene” (numele-cod pentru P-38) atacă aerodromul. Cpt.av. Dan Vizanti a ordonat: “ Paris către Paris 1, 2, 3. Atacăm! Urmaţi-mă!” Întregul grup a plonjat peste piloţii neavertizaţi ai Escadrilei 71 Vânătoare (din Grupul 1 Vînătoare). Lupta aeriană s-a desfăşurat la o altitudine de câteva sute de metri şi a durat patru minute. Agilul IAR-81C s-a dovedit a fi mai mult decât un oponent pentru Lightning la această altitudine. În acest scurt interval de timp 14 P-38 au fost doborâte.(2) Piloţii români au revendicat 23, dar acest lucru este uşor de explicat datorită situaţiei confuze. Grupul 6 Vânătoare a pierdut patru oameni, doi din cauza unei coliziuni în aer.(3)

Pe 11 iunie nu au reuşit să angajeze formaţiile americane. Două zile mai târziu grupul a trimis mai multe avioane să zboare deasupra Bucureştiului pentru a-i onora pe cei căzuţi pe 10 iunie.

Lucrurile s-au inrăutaţit pe 23 iunie cand erau doar 18 avioane apte de zbor. Totuşi aceastea au decolat şi au întâlnit bombardierele Forţei a 15-a Aeriene la 7000 m, lângă Bucureşti. Patru B-17 au fost doborâte dar Mustangurile au intervenit şi doi piloti au fost ucişi (adj.av. Constantin Dimache si slt.av. Victor Petric) iar alţi doi au fost răniţi (adj.av. Dumitru Ilie şi adj.av. Gheorghe Cocebaş, aşi cu 12 respectiv 10 victorii aeriene). A doua zi cele 16 IAR-81C ridicate au fost din nou interceptate înainte să poată ataca bombardierele aşa că au degajat, fără să sufere nicio pierdere. Acelaşi lucru s-a întâmplat pe 28 iunie.

Ultima lor bătălie aeriană cu USAAF a fost pe 3 iulie când cpt.av. Dan Vizanti a condus 20 IAR-81C împotriva formaţiilor americane dar au întâlnit doar Lightninguri şi Mustanguri. Un IAR a fost avariat de Mustanguri dar a reuşit să revină la aerodrom.

Pe 20 iulie grupurilor dotate cu IAR-80/81 li s-a interzis să angajeze formaţiile americane deoarece vieţile piloţilor erau sacrificate inutil. Grupul 6 Vânătoare a început să primească completări de la Grupul 1 Vânătoare.(4)

Piloţi ai Grupului 6 Vânătoare în vara anului 1944. Sursa: worldwar2.ro

După evenimentele de la 23 august 1944, Grupul 6 Vânătoare a fost mutat pe aerodromul Turnişor în Transilvania, la începutul lui septembrie. Primele misiuni în noul teatru au fost executate pe 15 septembrie, când grupul a executat 6 misiuni (36 ieşiri). Până pe 18 septembrie grupul a efectuat alte 132 ieşiri, zburând în sprijinul trupelor terestre care e erau angajate în bătălii feroce.

Singura victorie a grupului în această campanie a venit pe 23 septembrie când 8 IAR-81C care escortau avioane HS-129B2 româneşti s-au încăierat cu 8 FW-190F deasupra Turdei. Cateva Bf-109G din JG52 s-au alaturat luptei la fel şi alte IAR-80. Piloţii Grupului 6 Vânătoare au revendicat patru avioane ale Luftwaffe dar numai două au fost confirmate. Au pierdut două avioane şi un pilot. Celălalt a reuşit să se paraşuteze la timp.

În ciuda acestui succes, IAR-urile nu mai erau potrivite pentru misiuni de vânătoare şi sufereau pierderi grele din partea mai experimentaţilor şi rapizilor piloţi germani. Astfel că s-a luat decizia de a converti Grupul 6 Vânătoare într-unul dotat cu Bf-109. Pe 8 octombrie s-au mutat la aerodromul Târgşor, în afara zonei de operaţii şi au început antrenamentele. O parte din piloţii grupului, inclusiv comandantul Dan Vizanti, se vor întoarce pe front cu Grupul 1 Vânătoare.

 

Astfel se încheie istoria celui mai prolific grup de vânătoare, dotat cu IAR-80 (81) ….

Autor: Victor Niţu

(1) Conform carţii “Inimi cât să cuprindă cerul patriei” a lui Cornel Marandiuc, Carol Anastasescu a doborât un bombardier după care, incendiat şi urmărit de un alt bombardier, a virat şi a intrat cu avionul în urmăritorul său. Conform observatorilor de la sol, după ciocnire avioanele au zburat împreuna apoi s-au separat, căzând în direcţii opuse. Anastasescu a fost găsit de soldaţi într-o căpiţă de fân, probabil aruncat afară din avion în momentul contactului cu solul;

(2) În istoriografia americana lupta din 10 iunie este cunoscută sub numele de “P-38’s Blackest Day”. Din 94 avioane trimise la atac, 14 au fost pierdute la Popeşti-Leordeni iar alte 9 au căzut în zona Ploieşti în urma acţiunii Grupului 7 Vânătoare, a două escadrile germane (Me-109) şi a artileriei antiaeriene;

(3) Cartea lui Cornel Marandiuc vorbeste despre numai trei avioane pierdute (2 prin coliziune), cu menţionarea numelor piloţilor;

(4) Grupul a încheiat campania la americani cu un numar de 80 bombardiere doborâte (84 dupa alte surse).

 

Eroul Bulă