HMS LIGHTNING

Mici, rapide, manevrabile (combinatia perfecta intre viteza si manevrabilitate), capabile sa opereze in ape mici, bine inarmate, cunoscute drept vedete torpiloare, aceste nave au aparut din necesitate. Odata cu Epoca Industrializarii (sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX) aparusera tehnologii revolutionare, omul invatase sa stapaneasca aburul, aparusera masinile industriale (au inlocuit incet-incet munca manuala), se revolutionase transportul (locomotiva, spre exemplu, 1814, George Stephenson. Ca fapt divers, in 1880, Germania detinea cea mai puternica infrastructura feroviara din Europa si 9400 de locomotive), etc. Bineanteles, industria navala a inteles rapid binefacerile industrializarii, ale mecanizarii, cu deosebire cea a Marii Britanii (a si ramas cea mai mare putere industriala a Lumii pana la inceputul secolului XX).

 HNoMS Rap, prima vedeta torpiloare

Industrializarea a si dus la o polemica aprinsa intre strategii britanici la inceputul secolului XIX –fortificatii versus Flota. Polemica avea ca punct de plecare Franta si temerea britanicilor de invazie din partea galicilor, inamicul lor de secole. Frica de invazie s-a accentuat in perioada 1848-1859, dupa ce timp de peste 40 de ani mai  nimeni din conducerea Flotei Regale/Royal Navy/RN nu se mai gandise la ea odata cu infrangerea si disparitia lui Napoleon Bonaparte. Mai mult decat atat, pe 20 decembrie 1848, Charles-Louis-Napoleon Bonaparte este ales primul presedinte al celei de a II-a Republici Franceze (in 1852, in urma unei lovituri de stat, sub numele de Napoleon al III-lea, devine cel de-al doilea imparat al francezilor), urmand o perioada propice pentru Marina Franceza, bugetul acesteia avand un trend ascendent inca din 1844.

Gloire in 1860

Aparusera o multime de progrese tehnologice in randul constructiilor navale franceze, culminand in 1859 cu intrarea in uz a primei nave blindate oceanice, Gloire (Gloria, nava avea atat propulsie cu abur cat si propulsie cu vele, ea participand la Razboiul Crimeei. Asa s-a facut trecerea de la vela la motorul cu aburi. Despre aceasta nava intr-un articol viitor), coca din lemn a acesteia fiind placata cu blindaj din otel/cupru de 12 mm grosime (nava avea 5529 de tone, 78,22 m lungime, 8 boilere ce generau 2500 CP/1900 kW+greement, 36 de tunuri de 164 mm, inlocuite dupa 1868 cu 6×240 mm si 2×192 mm. Totusi, primul crucisator blindat n-a fost francez sau britanic ci rusesc, „General-Amiral”/devenit „25 Octombrie” din 1922, intrat in uzul Marinei Tariste in 1875, 5112 tone, 6×203 mm/6×152 mm/2×86 mm/un tub lanst-torpila de 381 mm, blindaj coca 15,20 cm. Se spune ca sovieticii ar fi taiat-o abia in 1949-1950, tunurile sale fiind utilizate la Sevastopol). La asa ceva britanicii nu puteau ramane indiferenti, fiind vorba de puterea navala…

„General-Amiral”

  Interesant e faptul ca nu cu multi ani inainte, in 1845, Sir John Fox Burgoyne, Baronet si general in armata britanica, scria o lucrare intitulata „Observatii asupra rezultatelor posibile ale unui razboi cu Franta, in stadiul nostru actual de pregatire militara”. In aceasta specifica un lucru alarmant, Franta ar putea obtine superioritate navala temporara in Canalul Manecii, suficienta pentru organizarea si ducerea la bun sfarsit a unei invazii in mare forta pe tarmul britanic, ajungand la concluzia c-ar avea sanse mari de reusita datorita nivelului scazut de pregatire si dotare al fortelor proprii (Burgoyne avea sa revina cu o noua lucrare in 1858, numita „Memorandum cu privire la protectia docurilor si a porturilor din Anglia”. In 1860, contrariat de ideile lui Burgoyne, Guvernul Majestatii Sale infiinteaza o Comisie Regala in vederea cercetarii situatiei apararii britanice sub comanda lui Burgoyne, in componenta acesteia aflandu-se si 8 ofiteri RN comandati de catre capitanul Cowper Pipps Coles –acesta era si inventator, a patentat un model de turela echipata cu tun revolver. Comisia a concluzionat, citez: „Suntem de parere ca nici flota noastra, nici armata noastra terestra, nici fortele noastre de voluntari, nici macar toate cele trei combinate nu pot fi suficiente impotriva invaziei straine.

Crearea de fortificatii e solutia cea mai economica si, protectia impotriva atacului venite de pe mare, a docurilor, este, evident, primordiala”. Mai mult decat atat, Burgoyne a intrat in conflict de idei cu Coles, el considerand ca solutia adaugarii de placi de blindaj la coca navelor nu e o solutie viabila, mentionand, citez: „N-am mare incredere in vase placate cu fier. Cred ca imbunatatirile aduse artileriei vor fi mai rapide decat imbunatatirile aduse cocai navelor prin blindarea acestora”. Si de-aici a izbucnit o dezbatere aprinsa, ajunsa publica, ce e mai bun pentru apararea Marii Britanii, forturi sau nave blindate. Partizanii navelor -numiti ironic de catre cei a-i fortificatiilor „Extremistii din Scoala de Apa Albastra” –considerau ca fortificatiile sunt inutile, costisitoare pe plan mediu si lung, greu de intretinut, apararea insulara trebuind lasata in grija Marinei, in totalitate.

  Coles, pe de alta parte, considera ca forturile pot fi lesne facute praf de catre artileria navelor aflate in larg, ceea ce era o idee de bun simt, reala si progresista, iar blindarea substantiala a navelor le-ar fi asigurat acestora protectie impotriva proiectilelor trase din forturi -bineanteles, n-avea cum sa stie la acea vreme de lupta blindaj-antiblindaj, lupta ce se duce si astazi. Nu aparuse inca obuzul perforant capabil sa penetreze otelul, insa n-avea sa mai dureze mult. Deci, din punctul sau de vedere, o Marina puternica dotata cu nave blindate purtatoare de artilerie de mare calibru -tunarii urmand a fi protejati de placi de blindaj, tunurile fiind dispuse in barbeta sau turela deschisa/inchisa. Idee interesanta si inovatoare, preluata, conform surselor, de la fortificatii. Astfel de tunuri erau deja in serviciu in 1880, ceea ce demonstreaza dezvoltarea impetuoasa a armamentului naval -ar fi ideala pentru protectia de la distanta a docurilor, porturilor si, bineanteles, a intereselor britanice in Lume, basca ca Flota avea libertate de miscare si actiune, pe cand fortul era…static.

Cert e faptul ca adeptii navelor au castigat, odata cu Clasa Warrior s-au pus bazele Marinei Moderne Britanice, revolutionandu-se proiectarea si constructia de nave, Marina Regala, numita pe-atunci si Flota Victoriana -datorita Reginei Victoria, o sustinatoare ferventa a dezvoltarii puterii navale -avea sa devina la inceputul secolului XX cea mai puternica si mai moderna forta navala din lume, invidiata, admirata si urata de multi. Spre exemplu, Kaiserul Germaniei si Tarul Rusiei visau indelung la Flote cel putin egale cu RN, insa n-aveau sa-si vada visul indeplinit. Ca fapt divers, inca din anii 1700, Marea Britanie incepuse sa-si cladeasca o Marina impresionanta. Spre exemplu, prin 1730, Royal Navy detinea un numar de nave impresionant, ce probabil depasea numarul de nave detinut de Spania si Franta, dusmani consacrati si concurenti de secole pentru suprematia pe mare.Mai mult decat atat, Anglia avea o gramada de avanposturi, muuult peste ceea ce aveau spaniolii si francezii, precum: Marea Mediterana –Gibraltar, Minorca; Caraibe –Antigua, Jamaica. Basca c-aveau si baze navale din Barbados pana-n Boston, inclusiv Bombay/India, aici operand renumita Companie a Indiilor de Est. Deci, cu alte cuvinte, Marea Britanie a avut acces la resurse imense, bogatii inestimabile scurgandu-se spre Londra. Iata cateva exemple graitoare cu privire la ceea ce „importa”-adica fura, lua cu japca, exploata -Londra prin 1750: minereu de cupru; minereu de fier; zahar; melasa; sare; orez; bumbac; tutun; cherestea; canepa; smoala;aur. Asta inseamna multi bani, de-aici rezultand puterea economica si militara, plus experienta vasta a RN+Royal Army in ceea ce priveste campaniile duse la mare distanta –astazi ii spunem proiectarea fortei. Si-au continuat sa se dezvolte, prin 1870, marina comerciala britanica insuma 43% din tonajul navelor ce navigau pe marile si oceanele lumii, ajungand in 1900, dupa doar 30 de ani, la 51/52% din tonaj. In 1870, valoarea comerciala a navelor ce navigau sub pavilionul Red Duster/pavilionul comercial britanic, atingea 2 miliarde de lire sterline, o suma enorma pentru acele vremuri, ca in 1914 s-atinga 6 miliarde de lire sterline).

  Un an mai tarziu, in 1846, inspirat de Burgoyne a carui lucrare avusese un mare impact asupra sa, Henry John Temple, Lord de Palmerston, scrie si el o lucrare alarmista numita „Apararea Tarii”, in care descrie evolutia si superioritatea navelor cu abur fata de cele cu vele, rolul blindajului la nave, noile proiectile de artilerie si noile tunuri navale din otel cu incarcare pe la culata si teava ghintuita, mai precise, mai rapide si mai sigure, toate acestea bazate pe experienta Razboiului Crimeii la care luase parte (a avut ocazia s-o vada la treaba pe frantuza Gloire, si nu s-a simtit prea bine…Abia in data de 1 august 1861 avea sa intre in dotarea Royal Navy prima sa nava blindata, HMS Warrior, 9284 de tone, blindaj de 11,40 cm, punand bazele clasei de fregate blindate, Warrior. In mai 1862, avea sa-si intre in paine sora acesteia, HMS Black Prince, 9284 de tone, 26×206 mm/10×178 mm/4×121 mm. Iata care era dispunerea navelor blindate pe glob, in perioada 1855-1880: Argentina 2; Danemarca 7, Italia 24, Peru 6, Austro-Ungaria 16, Franta 63, Japonia 5,Portugalia 1, Brazilia 17, Prusia/Germania 13, Olanda 20, Rusia 29, Chile 3, Marea Britanie 72, Norvegia 4, Spania 9, China 1, Grecia 2, Imperiul Otoman 19, Suedia 4. Categoric, otelul incepuse sa se impuna in constructiile navale civile si militare, luand locul lemnului ce se folosea de secole. Ca si motorul in locul velelor…). Un alt aspect generat de „panica” a fost intarirea fortificatiilor/forturilor si bateriilor de coasta –Portsmouth, Solent, Browndown, Stokes Bay, si altele (despre rolul acestora, particularitatile constructive si armele folosite, in articole viitoare).

HMS Warrior

  Ei bine, ne-ntoarcem la „piticii” nostri, vedetele torpiloare care, asa cum mentionam la debutul articolului, au aparut din necesitate. Si-asta fiindca nu multi isi permiteau nave mari dotate cu tunuri imense, grele si scumpe, basca ca acestea nu puteau opera in ape mici. Strategii navali s-au gandit la nave mici, rapide, capabile sa dea lovituri fatale marilor nave de razboi, nave pe care sa si le permita statele mici, cu care acestea sa contrabalanseze in mare masura inferioritatea numerica si a tonajelor, adica, mai direct, sa fie letale pentru marile nave de razboi. Si da, asa au si devenit, cu deosebire dupa aparitia torpilei, fiindca la inceputul secolului XX aria de raspandire in Lume a vedetelor torpiloare crestea vertiginos, experti navali a-i vremii considerandu-le „nave de lupta foarte eficiente, chiar mai bune decat crucisatoarele”. Nu mai punem la socoteala faptul ca una era sa construiesti un crucisator si alta sa construiesti o vedeta torpiloare, cea din urma costand infinit mai putin decat colosul blindat –la inceputul secolului XX, spre exemplu, conform surselor, cu pretul unui crucisator usor de 8000-9000 de tone se realizau cam 20-25 de vedete torpiloare.

Bineanteles, marinarii ce serveau pe vedetele torpiloare nu se bucurau nicicum de comfortul celor ce serveau pe marile nave de razboi, nici n-ar fi avut cum datorita spatiului extrem de limitat si a autonomiei relativ scazute. Initial, marinarii ce serveau pe crucisatoare si cuirasate s-au uitat cu mila la cei de pe „piticii” ce navigau cu viteza mare, echipajul mic a-l vedetelor torpiloare fiind luat chiar in bascalie, si-asta fiindca navigau…”barcute” (insa, asa cum s-a aflat rapid, nu multi marinari puteau servi pe vedetele torpiloare. Datorita vitezei mari si a particularitatilor constructive, a modului cum nava tinea marea, multor marinari consacrati cu state vechi de serviciu li se facea rau de mare. Curand, marinarii de pe vedetele torpiloare, cei care au ramas, aveau sa devina o elita, un club restrans in randul tuturor fortelor navale).

Curand insa le-a pierit cheful de ras, au invatat sa-i respecte, pricepand repede ca micile ambarcatiuni rapide dotate cu torpile ce „trageau si fugeau” aparand parca din neant navigand cu viteze de peste 45-50 km/h, aveau capacitatea sa-i trimita rapid la fund cu toata „marimea” si „cuirasa” lor (initial, crucisatoarele au fost primele nave dotate cu torpile, insa acestea nu dispuneau de factorul surpriza in atac, din motive lesne de inteles. Mai mult decat atat, vedetele torpiloare operau in apropierea coastelor, ceea ce punea probleme marilor nave de razboi, acestea nu se puteau apropia indeajuns pentru a bombarda obiective aflate dea lungul coastei litorale. Pe masura ce tehnologia s-a dezvoltat, autonomia vedetelor torpiloare a crescut, ca si tonajul, dotarea si echiparea acestora. In WW II, autonomia depasea lejer 300 km). Da, categoric, inca de la inceput vedetele torpiloare au fost destinate atacului, acestora potrivindu-li-se ca o manusa proverbul: „Buturuga mica rastoarna carul mare”! (interesant e faptul ca strategii marinei franceze au fost deosebit de incantati de aparitia vedetelor torpiloare, nave pe care le considerau mai mult decat utile impotriva…cuirasatelor britanice. Aveau sa construiasca multe drept contrapondere la colosii Royal Navy! Francezii gandeau ca-n caz de blocada britanica, micile ambarcatiuni rapide ar fi reusit s-o sparga chiar si cu pierderi masive)

Ne oprim asupra stramosului tuturor vedetelor torpiloare britanice, realizat in anul 1873 de catre John I.Thornycroft&Company Limited, companie renumita in domeniul constructiilor navale la sfarsitul secolului XIX (compania a fost infiintata 1866 de catre John Isaac Thornycroft in Chiswick,vestul Londrei. La doar 16 ani, in 1859, in gradina din spatele casei tatalui sau, a realizat prima sa ambarcatiune propulsata de aburi, un navomodel pe care l-a testat cu succes pe Tamisa, ajutat doar de catre sora sa. In 1966 fuzioneaza cu Vosper&Co, formand Vosper Thornycroft/VT, ce exista si astazi sub numele de VT Group, cartierul general aflandu-se in SUA, Arlington/California si Marea Britanie, Woolston/Southampton).

Torpila Whitehead

  Ei bine, desi a fost realizata in Anglia, prima vedeta torpiloare din lume n-a apartinut Royal Navy ci Marinei Regale Norbegiene/Sovaernet. Nava a fost comandata companiei Thornycroft in 1872/1873, fiind construita pe micul santier naval detinut de companie la Church Wharf in Chiswick, pe Tamisa –santier fondat in 1864. Nava a purtat numele de „Rap” si avea urmatoarele caracteristici: greutate 72 tone (probabil); lungime 18,20/19 m; latime 2,40 m; pescaj 90 cm; propulsie –un motor cu aburi de 100 CP/75 kW, boilerul fiind similar celui utilizat la locomotivele pe aburi ale vremii; viteza maxima 26,90/27 km/h. La data lansarii la apa era considerata a fi printre cele mai rapide nave autopropulsate din lume, insa aceasta avea limitari in ceea ce priveste rezistenta si navigabilitatea –marinarii danezi n-o considerau prea reusita, insa pregatirea primului echipaj a durat aproape 4 ani; echipaj 7; armament –initial proiectata pentru o torpila cu scondru (o incarcatura exploziva plasata la capatul unei prajini lungi ce detona atunci cand era infipta in coca de lemn a navei. A fost prima „torpila” din lume, atipica e adevarat…), insa din 1879 a fost reproiectata fiind armata cu doua torpile Whitehead lansate probabil din tuburi de lemn; primul sau comandant a fost locotenentul Johan Koren (viitor amiral). In urmatorii 30 de ani i-au urmat alte vedete torpiloare in Marina Daneza, „Rap” fiind folosita multi ani ca nava de formare a torpilorilor. Avea sa fie casata in 1920 dupa cativa ani de „odihna” la cheu datorita vechimii.

 

I-a urmat rapid HMS Lightning construita tot de catre Thornycroft in Chiswick, nava intrand in dotarea Royal Navy din 1876. E considerata a fi prima nava armata cu torpile autopropulsate Whitehead. Nava a fost ulterior cunoscuta in RN drept Torpedo Boat No.1/TB-1 si avea urmatoarele caracteristici: greutate 33 tone; lungime 26,67 m; latime 3,28 m; pescaj 1,57 m; propulsie –un motor in doi cilindri+un motor cu aburi, putere dezvoltata 460 CP/340 kW; viteza maxima 34,30 km/h; armament: doua torpile autopropulsate Whitehead calibrul 35 cm (despre torpile vom vorbi intr-un articol viitor), initial acestea fiind largate din suporturi dispuse pe fiecare bord al navei, ulterior, in 1879, acestea au fost inlocuite cu un tub lanstorpila dispus la prova. Rezerva consta in doua torpile dispuse in monturi pe punte.

HMS Lightning

Nava a fost folosita pentru formarea torpilorilor in cadrul Scolii de Formare a Torpilorilor de la Portsmouth (astazi, aici se afla Scoala de Formare Scafandri), numita HMS Vernon ( cladirea scolii e supranumita „Fregata de Piatra”), antrenamentele desfasurandu-se, de regula, in insulele Whale/Hampshire (aici se afla si astazi Cartierul General al Marinei Regale, cladirea fiind numita HMS Excellent) si Horsea/Hampshire.

HMS Vernon

Nava avea sa fie taiata dupa 1896, insa, in 1877-1878, a atras dupa sine o comanda masiva din partea RN, 11 unitati cu specificatii similare, inseriate de la TB.2-TB.12, acestea fiind dotate cu un tub lanstorpile dispus la prova. A urmat TB-13 ce avea carena din arama, decembrie 1879, ce s-a dovedit a fi lenta si greoaie, fiind vanduta in vederea casarii in mai 1897.

DESTROYER 1881

 

Si ajungem la cea mai performanta vedeta torpiloare experimentala, creatie a genialului inginer si inventator american de origine suedeza, John Ericsson (printre altele a proiectat corveta USS Princeton, de 970 tone/50 m lungime, intrata in uzul US Navy sub comanda capitanului Stockton, pe 9 septembrie 1843. Propulsie cu abur+gremeent, a fost prima nava echipata cu doua elice tip surub cu diametrul de 4,30 m, fiecare avand 3/4 pale. A fost proiectantul USS Monitor –o nava cu o poveste deosebita). Desi n-a fost acceptata de catre US Navy (Senatul a acceptat achizitia in 1885, insa aceasta nu s-a mai facut), vedeta torpiloare „Destroyer” (Distrugatorul) lansata in 1878 a fost extrem de avansata pentru acea vreme in ceea ce priveste design-ul si sistemul de lansare torpile.

DESTROYER 1882-1901

Tubul lanstorpile, calibrul 40 cm (ogiva torpilei avea probabil 136 kg), era dispus in interiorul cocai sub linia de plutire, la prova (aceasta era ascutita, asigurand bune caracteristici de navigatie si viteza. Se spune ca in cursul unui test desfasurat in decembrie 1881, a reusit sa parcurga distanta de 91-92 m in doar…2-3 minute!!!), similar submarinelor, torpila fiind lansata cu ajutorul aerului comprimat. Constructia era si ea deosebita, nava avand carena inchisa realizata integral din fier, ca si puntea dealtfel (unii specialisti o numesc vedeta blindata datorita carenei din otel), lungime 40 m, latime 6 m, inaltime 4 m, propulsie cu abur (n-am reusit sa gasesc date cu privire la puterea dezvoltata).

 

WW

 
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.dreadnoughtproject.org/…/T.B._1_Class_…

www.torp.esrc.unimelb.edu.au/…/E000026b.ht…

everything.explained.today/HMS_Lightning_(1..

collections.rmg.co.uk/collections/…/66047.html

www.europeana.eu/…/_Royal_Museums_Green…

www.gracesguide.co.uk/Thornycroft

www.victorianforts.co.uk/fleet.htm

www.navsource.org/archives/05/tb/050502.htm

www.encyclopedia.com › … › Technology: Biographies

www.navypedia.org/ships/norway/no_dd_rap.htm