IAR-urile si PESTELE OCEANIC (I)

MAURITANIA  (I)

Pare un titlu cu elemente asociate  aparent fara  nici o legatura! Si totusi, paradoxal…. candva si undeva, au fost intr-o relatie foarte stransa.

Am crescut si eu cu o poveste frumoasa care spunea cum, odata, in niste indepartate vremuri, pestele ar fi fost in Romania mancarea saracului. Cred ca o fi fost asa, doar erau povestile parintilor, dar in prezent nu e deloc adevarat.  M-am uitat si eu pe Google si suntem pe ultimul loc in Europa ca si consum de peste si doar la jumatate fata de anii ’80.

In studentie, pe drumul de la caminul din Regie si pana in Polizu, mai faceam cate o oprire in Gara de Nord, unde pe langa crenvurstii ce pluteau tristi intr-o oala cu apa tulbure si reiancalzita, aparusera chiftele si chiar sarmale din peste oceanic. Cand veneam cu trenul in Bucuresti, vedeam imensa reclama de pe stadionul Rapid cu sloganul arhicunoscut de romanii acelor vremuri “Nici o masa  fara peste “.

Nu pricepeam mare lucru de unde vin pestii, cine ii prinde si unde,  dar la Avioane Craiova, ceva mai tarziu, i-am intalnit din nou. Aproape in fiecare zi cand mergeam la cantina impreuna cu colegii pentru un “lunch” agreabil si ceva „socializare”, ne intampinau niste castroane de ciorba din care se iveau ochii tristi sau coada unui stavrid cam amarat, indurerat probabil  de modul in care, si unde sfarsise. Sincer ne cam taia pofta de mancare, dar asta era oricum  singura oferta. Prin alimentare se gaseau din abundenta doar conserve de peste si vin spumos.

Un coleg cam hatru glumea spunand adesea  ca probabil stavridul e cel mai prost (in sensul usor de prins)  peste de pe glob.

Dar gata cu povestile  si introducerea cam lunga!

In ’91 cand Avioane Craiova era intr-o situatie economica  disperata, in principal datorita stoparii programului IAR 93, care ne adusese in situatia de a avea cca 40 avioane pe stoc, finalizate 80%, inclusiv dotate cu motoare, scaune de catapultare si cu majoritatea echipamentelor mecanice montate, desi existase un acord interguvernamental cu Yugoslavia pentru fabricarea a cate 200 aparate pentru fiecare tara, statul ne-a lasat balta (fara peste) cu cele 40 avioane si inca vreo 30 de fuzelaje complete.

N-ar fi fost o tragedie daca nu ne-ar fi pus in carca si creditul de aproape 140 milioane dolari  acordat de fapt in lei, pentru aceste stocuri contractate de statul nerecunoscator, in conditiile unei dobanzi de peste 100 %. Pare ireal chiar si acum. FSN-ul stabilise cursul de schimb de 21 lei la dolar si creditul nostru de 2.8 miliarde lei se transformase in dolari in februarie 1990.

Creditul  catre BNR  a fost transferat catre nou infiitata BCR si care, ca orice bancher serios, ne-a cerut banii si dobanda aferenta, bani pe care de fapt nici nu ii daduse, creditul fiind doar preluat de la BNR.

In aceste conditii total potrivnice, cand practic Avioane Craiove isi pierduse produsul pentru care fusese infiintata, sansele de revenire economica erau minime. IAR ul 99 era sufocat de creditele neperformante ale IAR-ului 93, eforturile de marketing erau disperate si cu resurse foarte limitate.

Si atunci, in mod miraculos, stavridul din ciorba zilnica a adus o speranta neasteptata tocmai din tara de unde am aflat ca de fapt provenea: Mauritania.

Cu aceasta ocazie am aflat mai multe despre flota de pescuit si Intreprindera de pescuit oceanic Tulcea.(IPO)

Mauritania avea nevoie de o forta aeriana pentru supravegherea vaselor de pescuit din zona maritima, respectiv  sase IAR 93 dotate suplimentar  cu un container de supravghere video si inca doua IAR 99.

Multi pescuiau fara licenta si trebuia facuta ordine chiar cu forta. In plus, deoarece practic nu aveau personal pregatit, era necesara formarea in Romania a pilotilor si tehnicienilor. In final s-a negociat contractul care avea cu tot cu anexe cateva sute de pagini.

Contractul urma a fi derulat prin ROMTEHNICA (firma de comert exterior a armatei), care se ocupa si de licentele de pescuit ale flotei din Tulcea (!!!) desi IPO era arondata la Ministerul Agriculturii.

Mauritania urma sa plateasca 40% din contractul in dolari (valoare totala de 40 mil $), iar restul prin acordarea de licente de pescuit pentru IPO, iar aceasta urma sa plateasca catre Avioane Craiova  suma in lei (lei tramvai cum se glumea atunci).

Pentru noi si doar cei 40% platiti in dolari ar fi adus profit in conditiile stocurilor existente. Oricum IAR –urile 93 au ajuns la fier vechi. Totul parea frumos si parca aparuse un colac de salvare pentru cele trei societati romanesti.

IPO  si Romtehnica aveau o lunga traditie si un bun renume local. Exista inclusiv o societate mixta de real succes.

Ca fapt divers, in apropierea aeroportului din Nuoadhibou, in ocean  inca se vedea epava avionului TAROM TU 154 cazut in 1981, cu o singura pierdere de viata (infarct) dupa o amerizare fortata datorata defectiunilor echipamentelor de dirijare de la sol in momentul cand se schimbau echipajele de pe pescadoare. Este o realizare  a bravului pilot Paul Mitu.

Putin mai departe, in Las Palmas (celebra statiune turistica  din  Gran Canaria  – Spania), unde se aprovizionau si reparau navele noastre de pescuit, pe usile magazinelor era peste tot inscriptia “In acest  magazin se vorbeste romaneste “.

Si cand totul era pregatit si parea  roz, am plecat impreuna cu directorii Romtehnica in Mauritania   pentru a semna aparent  doar formal, contractul final.

Cand eram acolo si asteptam pe cei de la IPO, care trebuiau sa semneze si ei contractul in caliate de beneficiari ai licentelor de pescuit si care ulterior urmau sa plateasca cei 60%  din valoare catre Avioane, a venit  o furtuna groaznica  din  cer senin.

In tara, Evenimentul zilei, condus atunci de Cristoiu, titrase mare pe prima pagina: “FLOTA DE PESCUIT OCEANIC FACE COMERT ILEGAL DE ARMAMENT IN MAURITANIA.“  Era timingul perfect si am primit personal de la mauritanezii stanjeniti de situatie,  in mod discret, o copie a ziarului venit prin curier diplomatic.

In final a aparut si conducerea IPO Tulcea care  a refuzat sa semneze contractul din motive greu de inteles atunci.

Ne-am intors in tara dezamagiti si derutati si ne-a ramas doar sa citim in Evenimentul Zilei epopeea navelor de pescuit oceanic care s-au intors in tara evitand “cu mult curaj “ sechestrarea din lipsa licentelor de pescuit. Bravo D-le Cristoiu !!

Rezultatul il puteti vedea in continuare daca aveti un pic de rabdare si urmariti filmul despre IPO.

Mauritania a mai incercat sa trimita studenti la Bobocu si elevi la scoala de maistri militari Medias, urmand sa cumpere avioanele cu 100%  plata in dolari, dar echipa de negociere a armatei condusa de marele patriot  gen. Ing. Marcu Tudor (fratele Tribunului Vadim Tudor ) nu a semnat contractul pentru niste mici diferende privind programul de antrenament al viitorilor piloti. No comment.

Cei din Mauritania ar fi preferat sa colaboreze cu o tara mica ce nu aduce si politica odata cu contractele economice, mai ales ca aveau mari resurse naturale de minereu fier (concesiunea franceza urma sa expire),  necesar la Galati si chiar resurse de petrol si fosfati.

Asta  a fost. Ce s-a intamplat cu Avioane Craiova, IAR-urile si IPO Tulcea nu mai necesita comentarii.

Doua societati avand acelasi actionar, statul roman, au ajuns pe butuci din motive greu de inteles chiar in momentul cand aveau o sansa. Erau chipurile datoare tot la o banca de stat.  Am facut demersuri si interventii pana la nivelul primului ministru (Vacaroiu pe atunci) – Nimic!

Ce facea patronul unic, respectiv statul roman (greu de definit cine este – oricum reprezentat de Ministerul Industriilor, Minsterul Agriculturii si Ministerul Apararii )? Isi vedea de problemele sale cotidiene din acele vremuri: cate o mineriada, o greva la CFR sau Metrou si cea mai importanta actiune a sa era dusa de fapt  de  politicienii care luptau zilnic pentru pastrarea scaunelor caldute intr-un mod foarte simplu si eficace:

NEFACAND NIMIC!! SAU FACAND TOTUL DOAR PENTRU EI!!

Va rog doar sa aveti rabdarea sa urmariti  in continuare un reportaj bine facut de ProTv despre flota de pescuit oceanic si poate SA TRAGETI NISTE CONCLUZII !!

Dar odata cu aceste concluzii intrebati-va daca lucrurile s-au schimbat din anii „90 pana acum…

http://stirileprotv.ro/emisiuni/2014/sezonul-2/pestii-armele-si-spionii-ce-legatura-este-intre-flota-romaneasca-de-pescuit-razboaiele-din-africa-si-caderea-lui-ceausescu.html

Pestii, armele si spionii. Ce legatura este intre flota romaneasca de pescuit, razboaiele din Africa si caderea lui Ceausescu ?

Inainte de 1989, industria pestelui propulsa Romania pe locul 3 in lume, dupa URSS si RDG. Aveam fabrici de conserve, dar si intreprinderi piscicole, insa mai presus de toate – o uriasa flota de pescuit oceanic. Erau zeci de pescadoare-gigant, care strabateau oceanele lumii. Si tot navele erau legatura dintre pestele congelat si conflictele militare de pe continentul african.

Intreprinderea Romaneasca de Pescuit Oceanic, sau IPO Tulcea, era cea care se ocupa cu industria pestelui in perioada comunista. Intreprinderea avea in anii 80 peste 6 mii de angajati si trimitea 60 de vapoare mamut pe oceane din lumea larga.

La ora actuala, insa, Flamingo 4 este singura nava inca functionala din ceea ce era odata flota de pescuit a Romaniei. Un pescar batran, de 67 de ani, indruma alti 4 tineri veniti din constructii. Vapoarele care odata erau mandria Epocii de Aur, mai pot fi gasite acum doar in fotografii si filmari vechi. Anii de dupa revolutie au adus un declin total: intreaga flota a ajuns la fier vechi in urma unor afaceri dubioase si a unui management defectuos. Am ramas fara o industrie importanta si ne-am exclus singuri de pe o piata mondiala care ne-ar fi putut aduce prestigiu si resurse importante.

Cimitirul de vapoare, ultima escala a pescadoarelor romanesti
Portul turcesc Aliaga, cel mai mare cimitir de ambarcatiuni din Europa, e locul unde si-au gasit sfarsitul multe dintre navele romanesti, in urma unor inginerii financiare. Nava Ciucas, de pilda, a fost fotografiata in 2009 si in 2012 sub pavilion coreean, desi a disparut inca din anii 90 din patrimoniul IPO Tulcea. Abia in 2012 a ajuns la Aliaga pentru a fi taiata, sub numele „Sakalas”.

61575272

Alte vapoare sunt in cimitirul cu epave de la Noadibu, cel mai mare port din sudul Mauritaniei. Nava Slanic a fost fotografiata in 1992 intr-un port din Olanda, navigand sub alt nume si sub pavilion olandez. In 1995 avea pavilion belgian in portul din Antwerpen, pentru ca in 2013 sa fie vanduta la fier vechi intr-un port britanic. Fotografiile sunt dovezi clare ca navele au functionat multi ani dupa ce in Romania au fost „casate” in acte si vandute pe nimic.

IPO Tulcea avea nave Super Atlantic, cele mai mari si mai performante pescadoare la acea vreme. Cumparate din fosta RDG si Polonia, dar si produse in tara, la Braila, in anii 80. In tara ajungeau lunar cel putin o mie de tone de peste congelat. Pestele era livrat in toata tara, dar il cumparau si tarile africane sau chiar Spania sau Marea Britanie, care aveau vapoare mai mici si deseori nu faceau fata cererii. Pentru fiecare din cele 47 de pescadoare, castigul era de 2 milioane de dolari pe luna. In acele vremuri a aparut in Romania sintagma „Nicio masa fara peste!

61575262

Mitraliere ascunse in stupii cu miere

Pestele era vandut prin doua societati de comert exterior din Capitala, aflate sub indrumarea Securitatii. De la Bucuresti veneau si directivele pentru livrarea pestelui catre statele africane sau catre companii europene.

Insa, cu tot succesul ei economic, aceasta uriasa industrie era de fapt un urias paravan pentru alte afaceri comandate de regimul Ceausescu. Marile puteri stiau ca Romania pescuia masiv in oceane, in anii ’80. Ca flota a fost folosita ca paravan pentru un urias trafic cu arme, s-a stiut insa mai putin.

Cristian Troncota este istoric si profesor la Academia de Informatii a SRI. El explica jocul dublu al lui Ceausescu: din postura de specialisti in contraspionaj, ofiterii romani si-au folosit in anii 80 toate abilitatile de spioni, in parteneriate comerciale, si asta s-a concretizat in numeroase contracte cu statele africane. Afirmatiile sale au fost confirmate si de fostul ministru de externe Stefan Andrei in ultimul interviu acordat PRO TV.

In anii 80 URSS era principalul partener al africanilor, asigurand 55% din capturile de peste preluate de Mauritania. Romania era al doilea partener important si sufla in coasta rusilor. Iar parteneriate asemanatoare au existat cu multe alte state africane. Din aici Romania importa minereuri care nu se gaseau la noi, In schimb noi livram tarilor africane peste si produse agricole iar apoi si armament, in contextul in care tari ca Sudan, Somalia sau Angola aveau razboaie civile si lovituri de stat.

Printre marinarii cu experienta sunt cunoscute transporturile cu stupi plini cu mitraliere, sau sacii care pe langa grane contineau si mine si munitie. Profesorul Cristian Troncota povesteste ca Ceausescu avea rezidente ale Securitatii in mai toate capitalele tarilor africane. Parteneriatele au fost intensificate cu atat mai mult cu cat Ceausescu intentiona sa infiinteze in Africa o banca internationala, care sa imprumute diverse guverne africane, dupa ce statul roman si-ar fi rezolvat propria datorie.

Ceausescu, victima succesului flotei de pescuit?

Ceausescu era vazut ca un lider mondial puternic, desi se afla in fruntea unei tari mici. Iar multi conducatori din tarile Africii l-au dorit drept principalul partener de afaceri, inclusiv in domeniul militar, unde tara noastra ajunsese a patra putere in lume in productia de armament. Se ajunsese chiar la situatia in care prototipuri militare romanesti erau testate in Africa.

61575261

Dar la un moment dat afacerile lui Ceausescu nu au mai fost ignorate, isi amintesc vaporenii. Dupa 1985 s-au intensificat drastic controalele la trecerile prin frontiere NATO, cum era cea de la Bosfor. Verificarile minutioase la bordul navelor s-au soldat de cateva ori cu confiscarea incarcaturii si cu arestarea navei si a echipajului, asa ca oficiali de la Bucuresti au fost nevoiti sa apeleze si la transporturi aeriene.

La un moment dat vapoarele din flota de pescuit au inceput sa fie tinta unor atacuri si din partea factiunilor care luptau pentru putere pe coastele Africii. In calitate de ministru de externe, Stefan Andrei a fost nevoit chiar sa negocieze eliberarea unei nave capturata de rebeli

Liderii marilor puteri nu vedeau cu ochi buni intelegerile militare cu care Nicolae Ceausescu a intrat pe pietele africane. Sunt informatii extrem de importante, care nu apar in niciun manual actual de Istorie. Un lucru este cert – caderea comunismului a insemnat si declinul rapid al Intreprinderii de pescuit Oceanic. Desi la prima vedere, in 1990, lucrurilea nu pareau deloc asa.

Marinarii romani, uitati in porturile straine

Vijelia a inceput imediat dupa Revolutie, cand IPO a devenit Companie de stat, la Ministerul Agriculturii. Navele au fost vandute in urma mai multor intamplari nefaste pentru soarta Companiei. Petre Roman, pe atunci premier, a fost cel care a decis reorganizarea IPO. In ziua de azi si-a amintit ca aprobat o serie de imprumuturi de la banci din strainatate, pentru modernizarea aparaturii de la bordul navelor. Sustine ca planul sau era pe termen lung si ca problema a intervenit dupa ce nu a mai fost premierr iar statul nu a mai platit respectivele rate.

In 1992 Compania de Pescuit Oceanic a trecut la FPS, in idea de a fi privatizata. Doar ca deja acumulase multe datorii, iar prin trecerea la Fond, statul nu a mai investit niciun leu. Ba chiar politica Fondului proprietatii era de micsorare a capitalului in companiile detinute, nu de marire. Statul nu a mai platit licentele desi vapoarele erau pe oceanele lumii. Asa a inceput pierderea navelor.

In multe cazuri, marinarii s-au trezit in porturi de la celalalt capat al lumii ca nava pe care au venit si-a pierdut peste noapte licenta. Comandantii au decis din proprie initiativa sa se intoarca acasa. Problema e ca pe drumul spre casa navele adunau datorii. Comandantii au achizitionat carburant, material pentru reparatii si provizii, urmand ca sefii din companie sa plateasca ulterior. Doar ca vapoarele erau inchiriate unor firme private, care au ajuns sa achite sumele restante. S-a ajuns ulterior ca armatorii care inchiriasera sa execute compania romaneasca si sa obtina vapoarele pentru datorii de cateva zeci de mii de euro plus penalitati. Acest tertip nu putea fi dus la indeplinire fara concursul directorilor care s-au perindat la Companie in anii 90.

Au fost totusi si nave care s-au intors dupa revolutie in tarm cand la sefia Companiei managementul era asigurat de o firma greceasca, in parteneriat cu statul roman. Grecii au venit pozand in mari salvatori ai Companiei, insa au sfarsit dupa gratii, condamnati la 3 ani de inchisoare.

Nici urmatorul director al Companiei de Pescuit nu a scapat cu obrazul curat din aceasta afacere. Florin Adetu a condus compania intre 1998 si 2004, fiind cel care a stins lumina, pentru ca in mandatul lui s-a declansat falimentul. Procurorii l-au desemnat ca fiind unul dintre responsabilii pentru distrugerea patrimoniului flotei de pescuit Nu recunoaste ca ar fi procedat ilegal, ci din contra, a acceptat doar unele vanzari aprobate si strict necesare. El da vina pe FPS si pe seful de atunci al fondului, Radu Sirbu. Contactat telefonic, Radu Sirbu spune insa ca „jafurile s-au facut de administrator, cu concursul celor de la FPS pe plan local”. Adetu crede insa ca a fost un plan de lichidare a flotei.

61574314

Vapoare vandute la pret de cutii goale de conserve

Si Florin Adetu a fost pus sub acuzare. In rechizitoriu procurorii au scris negru pe alb ca in plin process de lichidare, directorul la acea vreme si alti 3 subordonati au vandut ilegal componente de pe vapoare, fara acordul instantei, si a diminuat astfel valoarea unora dintre ambarcatiunile mamut, care nu mai puteau fi vandute ca nave bune de navigat, ci ca SIMPLE carcase.

Iar odata declansata procedura insolventei, dosarul a mers in instanta si ultimele 14 nave au fost evaluate ca… rable, simple epave ce nu mai puteau fi folosite. Asta desi lucrurile nu stateau tocmai asa, sustine fostul director Adetu: „Erau atat de bine construite incat corpul navei putea fi exploatat 100 de ani.”

De altfel, nu toate navele au ajuns la fier vechi. Altele au fost preluate de furnizori, in special turci si greci, dupa ce statul nu a mai platit datoriile acumulate in porturile din strainatate. Vapoare care valorau milioane de dolari au fost evaluate si vandute cu cateva zeci de mii.

Nu e de mirare ca 4 directori dintre cei 8 care au condus dupa revolutie Compania, pana la momentul falimentului, au ajuns fie dupa gratii, fie au primit condamnari cu suspendare, pentru vanzari ilegale de nave si componente ale acestora. Procurorii au aratat ca fostii manageri s-au implicat in afaceri necurate pentru sume mici, de maximum cateva zeci de mii de euro. N-au facut averi, dar flota romaneasca s-a faramitzat in toata lumea.

61575276

Onest ar fi de spus ca in pescuitul oceanic din trecut, un rol important l-a jucat comertul cu armament – ne plateam licentele cu arme si eram lasati sa pescuim in apele tarilor africane. Un parteneriat care nu ar mai functiona astazi, cand Romania e membra NATO si intelegerile militare cu africanii au incetat. Ar fi de mentionat si ca cel mai probabil, in prezent pescadoarele nu ar mai fi functionat, fara investitii masive. Dar navele puteau fi vandute la preturi corecte, si statul putea cumpara altele mai mici, care sa pescuiasca pe marile Europei, in parteneriat public-privat. Am fi avut un pescuit costier, care ne-ar fi putut asigura o parte importanta din pestele consumat in tara. Puteam avea pescadoare mici, pe Marea Neagra, care sa iasa in larg la fel cum iese Flamingo, ultimul ramas functional si aflat azi in proprietatea unei firme private.

140 de comentarii:

  1. „Inainte de 1989, industria pestelui propulsa Romania pe locul 3 in lume, dupa URSS si RDG”– nu am citit prostie mai mare ca asta. Ca fapt divers, la sf anilor 1980, Japonia era pe locul 1 cu aprox 10 milioane t peste. Romania cu flota ei impresionanta pescuia cam 200,000 t peste (2% din captura japoneza).

    in cate stiu eu flota oceanica nu a fost niciodata profitabila. Cu toata stima dar sunt multe afirmatii ciudate in articol. Protectia zonei de pescuit cu Iar 93? Pentru asa ceva ai nevoie de un avion cu raza lunga si care sa stea in patrulare 4-5 ore.

  2. Au fost multe interese să fim scoși din joc. Păcatul e că nimeni n-a răspuns cum trebuia pentru asta.
    off topic. Eram copil, tata era șef de atelier la secția Sculărie la CUG Iași. A fost o problemă cu niște vagoneți pt. Krivoi Rog. A venit Dincă de la București (poreclit Ion te leagă) a băgat în pușcărie toată conducerea CUG-ului, cu acuzații pasibile de pedeapsa capitală. Cred că o săptămână tata a stat nonstop la serviciu. I-au permis într-o dupăamiază să vină la poartă să mă vadă. Mersesem cu bicicleta pe linia de troleibus vreo 5 kilometri să-i duc de mâncare. Și am vazut un om în toată firea, tremurând din toate încheieturile. Erau 2 în haine civile cu pistoale mitralieră. În săptămâna aia, s-au corectat greșelile care au fost din cauza rușilor. Au transmis inițial un proiect greșit. Directorii au fost eliberați și reabilitați. Și tata de la sculărie a venit acasă. La mai mult de 30 de ani de atunci, încă nu vrea să vorbească despre ce s-a întâmplat.
    Scuzați offtopicul, dar, ca o paralelă, statul era mult mai eficient atunci. Iar răspunderea era răspundere.

    • Pai sa aducem comunismu’ inapoi. Si cozile la lapte. Si lampa cu gaz sa faca copii lectiile seara. Ca era eficient statu’ atunci.

      • Da de ce nu. Daca interesele tarii o cer..de ce nu. Sau mai bine burebista te uiti la maruta si la toate panaramele de la tv..

      • Nu vorbeam de comunism. Vorbeam de responsabilitate și responsabilizare.

        • orice stat totalitar si cu economie planificata este cu mult mai eficient decat mancatoria din economia de piata. Problema este insa ca nu se modernizeaza prea usor (daca nu vrea) si se cam calca peste oameni daca astia carcotesc.

          • „orice stat totalitar si cu economie planificata este cu mult mai eficient decat mancatoria din economia de piata”

            Draga Lucian, ma impresioneaza siguranta afirmatiilor tale. Cred ca habar nu ai cum e intr-un stat totalitar!

            • Probabil ca nu din moment ce m-am nascut intr-unul….
              Faza faina este ca nici macar nu am fost eu cel care a zis asta.
              Democratia a fost considerata cel mai ineficient sitem politic dar singurul sistem cu niste baze morale corecte. Asta fu Winston Churchill.

              Ar trebui insa traducem si ce inseamna eficienta aici. In cazul acesta inseamna atingerea obiectivelor.
              Exemplu: Rusia tarista era de o inapoiere crunta insa in perioada sovietica a avut loc o industrializare masiva fortata care a adus imperiul (tot imperiu fu) in unele domenii la acelasi rang sau chiar peste alte tari.
              In 20 de ani Uniunea Sovietica a ajuns sa aibe industrie de tancuri grele (nimeni nu mai avea) si de avioane de lupta de la … practic zero, pentru ca cineva acolo sus a zis ca se face (Kliment Vorosilov si co).
              La fel putem zice si de China. Mai putin cu rangul, dar se apropie destul de repede.
              Ca aceste salturi au costat enorm atat in resurse cat si in oameni (la propriu) si in distrugerea mediului este alta discutie deja. Obiectivele au fost atinse.

              Cel mai recent exemplu acum ar fi Corea de Nord. Au crapat de foame si au avut nevoie de ajutoare internationale? Au avut si cred ca inca mai au probleme.
              Si-au facut bomba atomica!? O au deja!
              Obiectiv indeplinit!

              Situatie similara in Pakistan tot la obtinerea bombei atomice.
              Care cu bunastiinta au zis ca vor manca iarba daca trebuie numai ca sa-si obtina bomba.
              “We(Pakistan) will eat grass, even go hungry, but we will get one of our own (Atom bomb)…. We have no other choice!” Zulfikar Ali Bhutto

              Modelul economiei planificate a fost preluat inclusiv de statele democratice si se vede si azi prin sustinerea ramurilor de industrie strategica (investitii gigant gen prese grele de dupa WW2 si chiar aparitia complexelor militar-industriale).
              Daca intr-un stat democratic la ceva planificat apar ceva intarzieri din terte motive, unele de natura pur umana, nu o sa moara nimeni, insa intr-un stat totalitar lagarul, gulagul sau executia pe motiv de sabotor al economiei nationale s-ar putea sa elimine aceste posibile probleme.

              Deci, pentru obiectivele asumate, statele totalitare vor fi mai eficiente insa cu plata a altor chestiuni care pentru alte state sunt normale (protectia mediului, drepturile umane, etc).

              Observ ca lumea nu intelege (face confuzie) ca antagonismul comunismului nu este economia de piata ci democratia care si ea la randul ei poate avea economie planificata.
              In China acum avem un capitalism salbatic mixat cu elemente de piata planificata. Fiecare pe ramura sa.

              • @lucian74
                Ai spus ca statele totalitare cu economie planificata sunt „mult mai eficiente”. Asta implica o comparitie. Iar argumentului tau ii lipseste tocmai comparatia cu tari democratice cu economie de piata. Deci compara URSS cu SUA, sau Coreea de Nord cu Coreea de Sud. Vezi cum mai sta eficienta asta. Crezi ca Coreea de Sud sau Japonia n-ar putea obtine arma atomica (mult mai facil si cu vectori multipli) daca ar vrea?

                Iar eficienta nu inseamna doar atingerea obiectivelor ci si felul in care si costurile cu care sunt atinse. Degeaba avea URSS capacitatea sa scoata mii de tancuri pe poarta fabricilor daca restul economiei era varza. Transformarea economiei intr-o economie planificata, si de razboi, si adoptarea unor politici agresive au izolat-o. Incapabila sa declanseze un razboi de cucerire si de prada (pentru ca statele democratice si capitaliste erau capabile sa-i opuna forta identica cu efort mult mai mic), s-a fiert in suc propriu si s-a prabusit. Marea eficienta a URSS si altor state totalitare nauce.

                • De acord partial cu ce zici.
                  Nu am de ce compara URSS cu SUA la nivelul anilor ’20 pentru ca nu am ce compara.
                  URSS era practic zero si ajunsese sa primeasca inclusiv ajutor alimentar de la SUA.
                  Ideea este unde au ajuns de la nivelul ala.

                  De acord ca economia lor era praf si nici acum nu este impresionanta, dar au obtinut ce vroiau.
                  La pornirea razboiului, URSS era superior in multe arii fata de Germania, insa. i-a lovit ordinele stupide ale lui Stalin si epurarile armatei.

                  Restul economiei, la modul cum o vedem acum (o multitudine de produse de consum si servicii), nu era o prioritate (nici nu cred ca-si puneau problema) pentru URSS.

                  • @lucian74
                    Si eu sunt partial de acord cu ce zici. Intr-adevar statele totalitare ard niste etape la inceput dar economia lor devine rigida. Iar totalitarismul, accentul pe inarmare si eventual actiunile agresive le rup de fluxurile globale de capital si tehnologie. Lucrurile merg bine o perioada apoi se infunda. Si incep sa caute capital si investitii din tarile democratice cu economie de piata. Cred ca singurul element care ajuta unele tari totalitare sa ramana in picioare in ciuda ineficientei sistemului lor sunt resursele naturale.

      • Ba gica,
        Sa nu uiti sa respiri!
        Atentie la Limbaj!

      • @ burebista bai nene nu e vorba de comunism e vorba de 3 lucruri simple si interdependente !) Comanda, 2) Executia , 3) Controlul! Comunismul le avea si le aplica .. in tara in care traim azi s-a facut tot posibilul ca acest lant sa fie distrus ,distorsionat astfel incat responsabilitatea sa fie diluata pana la disparitie totala.

      • Nu stiti tot. In 1992 cand au „fugit” navele din Mauritania , membrii de sindicat ai IPO Tulcea (CRPO) au venit la Iliescu la Cotroceni dar nu au fost primiti de Nelu care a luat la cunostinta de „fuga” navelor de sub sechestrul mauritanezilor si a transmis ca-l doare-n C…R el avand in seara respectiva un dineu.

    • Nu stiu daca e acelasi episod, insa conducerea CUG-ului a fost bagata in puscarie pentru diverse matrapazlacuri prin acte/registre. Desigur, dupa cateva zile au fost repusi in functie.

      Prin ’85 a fost o greva la CUG, iar reprezentantul Partidului i-a amenintat pe muncitori ca intra cu tancurile in ei.

    • Iar la desfintarea CUG-ului tot aceleasi persoane civile au tras sforile, de acu nu mai e nimic.:(

    • Daca a trebuit sa apara oameni cu mitraliere ca sa inceapa sa se rezolve o problema, inseamna ca statul normal nu functiona de loc, si oamenii scoteau reazultate doar cand erau constransi.

  3. Flota de pescuit oceanic , prima care a fost decimata ,au urmat Navrom ,, Romline in 1999 . Nu stiu daca mai exista Petromin . Romania , tara cu iesire la mare fara o flota maritima . In 1990 avem aproximativ 380 de nave de toate categoriile de la cargouri mici , nave ro-ro pana la petroliere si mineraliere de 150 000 tdw.

  4. „Ceausescu era vazut ca un lider mondial puternic…”
    Asemenea articole nu fac decat sa degradeze calitatea blogului.
    Cat despre peste, i-as fi dat autorului „peste in sos tomat” din conservele de atunci, din Epoca de Aur.
    Asa, vreo 3 zile.
    Sa ma racoresc si eu 🙂

    • Articolul are legatura cu IAR 93, un avion nascut batran, dar nascut totusi, partea cu flota de pescuit apartine ProTv.

      • Si mai are legatura cu modul total hotesc si iresponsabil in care ne-am bagat singuri in faliment (de multe ori) industria de aparare, ca si restul industriei: coruptie, incompetenta, etc…
        Iar acum dam vina pe FMI, BM, oculta mondiala, satanisti, etc, cand stim cu totii ca intreprinderile romanesti au fost – in cea mai mare parte – capusate de directori, partide si alti corupti locali.
        Inca imi mai aduc aminte cum un fost director de CFR – condamnat intre timp – cumpara cravate chinesti cu 500 de lei bucata si trandafiri la 100 de lei firul.
        Inca mai tin minte cu Petromul avea inainte de privatizare pierderi nete de un milion de dolari pe zi, din cauza firmelor private-capuse.
        Inca mai tin minte cum muncitorii de la Semanatoarea i-au luat cu pietre pe cei de la New Holland care venisera sa cumpere uzina. Acum pe platforma Semanatoare sunt call-centre…

        Or avea vina si alti din afara, dar noi suntem cei care ne-am facut praf si pulbere economia nationala, noi am vandut-o la fier vechi, ceilalti (din afara) au profitat doar de dezmatul de la noi, au luat si ei o bucata…
        De ce n-au vandut Oltchimul unei companii germane – care l-ar fi pastrat operational, cu tot cu miile de locuri de munca si in schimb il vand acum la fier vechi?! Am avut oferta pe masa, trebuia doar s-o semnam…

        Nu oculta mondiala a facut ca o autostrada nou s-o ia la vale dupa doar saptamani de la inaugurare.
        Dar noi avem in sange sa dam mereu vina pe altii, noi saracii fiind doar victime neajutoarate.

        • Stim ca s-au facut in mod hotesc si iresponsabil. Dar….la ce ne ajuta, acum, ca stim asta?

          • Nu ne ajuta cu nimic, deoarece nimeni nu a facut puscarie, iar securistii s-au protejat unii pe altii ca niste mafioti.

          • @Checkmate Dintr-un motiv foarte simplu : multe din aceste personaje sunt in continuare pe scena politica direct sau prin interpusi, incercand sa isi continue activitatea lor „binefacatoare”, sacrificandu-se pentru „popor”. Daca nu iti cunosti istoria, totul se poate repeta .

          • Intotdeauana ne ajuta sa „stim”!

            • Faptul ca stim nu va aduce Semanatoarea sau Oltchimul inapoi.Nu va aduce muncitorii plecati de acolo in strainataturi acasa. Personajele exista in continuare, dar fara miscari de strada, nu ii putem indeparta. Nu facem decat sa ne jelim. Intreb din nou: la ce ne ajuta sa stim adevarul, cand deja e prea tarziu sa mai facem ceva?

        • Perfect de acord. Asta am scris si eu de atatea ori pe acest blog.
          Dar, anumite „insertii” resuscita anumite persoane cu lobotomie.
          E unul mai sus care are tupeul sa scrie: „daca o cer interesele tarii” !
          Ehei, „pre multi as popi” 🙂

        • E! Si daca eram ceva mia „responsabili” le [pastram ptr noi si produceau ptr noi!!

    • Domnu’, daca tie nu-ti place nu inseamna ca nu este adevarat!
      Ceausescu chiar era vazut bine si faptul ca ajunsese sa faca negocieri intre Israel si OEP sau Iran si Irak chiar au justificat faptul ca era un lider important.
      Mergeau muncitorii romani la tot felul de constructii de infrastructuri iar Contransimex era printre cele mai importante companii de constructii din Africa.
      A fost o conjunctura favorabila atunci si Ceausescu a stiut sa profite.
      Era stol de lideri africani care veneau in vizita in Romania.
      Nu mai este cazul acum.

      • Serios ??
        De ce n-ai venit pe 22 decembrie ’89 sa ne spui asta ?
        Ti-a fost frica, nu ? Pai normal, azi tara ar fi avut un latrau comunist mai putin 🙂
        Pe 10 septembrie 1983 Tovarasul a incheiat o vizita in Botswana. Cei de-acolo i-au facut cadou un covor, care avea inscris pe margine moneda nationala.
        Da, asta a primit Maretul Carmaci: O P U L A !
        Cu asta ne-am ales din toate imprumuturile facute „stolului de lideri africani”.

        • ” Pai normal, azi tara ar fi avut un latrau comunist mai putin ”

          Gabriel , totusi tie ti s-a spus securist aici pe site .
          Si nu de catre cineva cu care ai avut un conflict de orgolii aici .
          Ci de catre cineva caruia i-ai raspuns ca si cand l-ai fi cunoscut .

          • Da, pentru ca mă cheamă Gabriel 🙂
            Și la fel ca acel cretin, văd ca tragi și tu aceeași concluzie.
            Și te rog sa scrii aici cum i-am răspuns ca și când l-am cunoscut.
            Dacă tot am râs de ăla, hai sa radem și de tine 🙂

            • ” Dacă tot am râs de ăla, hai sa radem și de tine ? ”
              Mai cunosc pe cineva cu atitudinea ta arogant-ironica .
              Avusese un loc de munca caldut . La inceput unchiul , dupa ´96 varul .
              Dadea lectii tuturor , ironiza pe cei care nu erau de acord cu el .
              Dar , ca toate lucrurile bune , nu a durat la infinit .
              Acum cara tabla stantata intre doua utilaje .
              Atat poate .
              Dar, o vreme a fost si el util .
              O vreme .

              • Daca te-ai luat de mana cu acel cretin, in mod normal vei suporta consecintele.
                N-am inteles de ce te-ai amestecat intr-o discutie care nu te privea direct, ca sa nu mai spun de modul incalificabil in care ai aruncat mizeria aia.
                Ti-am replicat, asa cum era normal, si as putea sa o fac intr-un mod cu mult mai dur.
                Dar ma abtin, pentru ca nu acesta-i scopul pentru care sunt aici.
                Eu cred ca ar fi bine sa te opresti aici.

                • ” in mod normal vei suporta consecintele ”
                  Parca am in fata ochilor cuvintele lui Dany : ai grija , nu stii cine sunt eu . Alaturi de amenintarile la adresa celor pe care nu ii agrea .

                  ” modul incalificabil in care ai aruncat mizeria aia. ”
                  Cum iti permiti tu sa iti bati joc de autorul articolului , mai ales ca omul spune adevarul ?
                  ” Asemenea articole nu fac decat sa degradeze calitatea blogului.
                  Cat despre peste, i-as fi dat autorului „peste in sos tomat” ”
                  Chiar , cine te crezi tu ?

                  ” nu acesta-i scopul pentru care sunt aici ”
                  De cand esti aici , nu faci decat sa raspandesti mesajele Structurii .
                  Acum e la moda ” numai noi suntem de vina ” .

                  Reamintesc , dupa 1990 au fost , pe rand
                  – industria e o gramada de fier vechi – ( deranjeaza ca s-au prezentat in articol ofertele de export al IAR – 99 ? )
                  – trebuie sa vindem , statul e un prost administrator – ( nici o problema ca s-au vandut unor firme proprietate de stat )
                  – trebuie sa vindem pe nimic , sa iertam de datorii pentru ca investitorul sa poata relansa afacerea – ( minciuna , firmele cumparate aproape gratis au fost taiate si revalorificate ca deseu si spatiu imobiliar – desi cunosc cazuri de linii sau utilaje performante demontate si duse in afara )
                  – numai noi suntem de vina – deci se apropie ziua scadentei

                  Inafara mesajele Structurii , chiar in acest articol ai lansat o informatie falsa , relativ la plata marfurilor livrate de Romania in Africa .
                  Concesiunea catre statul roman unui perimetru petrolifer important in Libia iti spune ceva ? Acum concesiunea se afla in proprietatea unei firme straine . Cine a manarit afacerea ? Structura !!!!
                  Si nu e singurul caz , au fost destule societati mixte sau alte perimetre geologice .
                  Sau oameni morti pentru ca stiau prea multe .
                  ” Eu cred ca ar fi bine sa te opresti aici. ”
                  De ce sa nu detaliem ?

        • INsa kin momnetul ala majoritatea nu putea gandi ca vom fi atat de tampiti incat sa renuntam „la partea noastra de mostenire” tamopiti care sa sonfunde irigatiile cu „comunismu” care sa zica ca si productia este „comunista” samd ect

        • Serios!
          A obtinut prima vizita a unui presedinte american dincolo de cortina de fier.
          Marele carmaci a condus negocieri intre Israel si tarile arabe iar actualii presedinti nu au fost in stare nici macar sa intre in grupul de discutii pentru razboiul din Transnistria.
          Doar SUA mai facilita asemenea discutii.
          Din toate impriumuturile acelea Romania primea acces la niste resurse greu gasibile sau pur si simplu avea posibilitatea sa-si faca reclama la produse.

          Ne place sau nu, Ceausescu a fost un lider care chiar a fost vazut bine o perioada de timp destul de lunga.

          Si tu pustiu’ (ai un limbaj de youtubist in adolescenta), ce mare rahat ai facut la 22 Decembrie 1989?
          Te-a impuscat cineva?
          Ai pocnit de testosteron?
          Te-ai batut cu securistii?
          AI cladit baricade?
          Ai compus proclamatia de la Timisoara?

          Eu pe 15 Decembrie 1989 treceam prin fata casei parohiale a lui Tokes si ma uitam la aia 50 de oameni stransi acolo.
          Pe 20-21-22-23 Decembrie stateam in casa pentru ca nu stiam ce se intampla si tatal meu mi-a cerut in mod imperativ sa stau in casa.
          Pe 24 Decembrie m-am dus la el la unitate si i-am dus de mancare ca nu mai avea.

          Inceteaza cu atitudinea de porcusor isteric din bancuri pentru ca o sa incepem sa te ignoram.

          Daca intelegi sa discuti, adica schimb de idei si nu de invective si aruncari de epitete, atunci suntem OK.
          Stilul asta arogant al tau nu ma impresioneaza cu absolut nimic. Din contra.
          Discutia libera nu este obligatorie sa aibe un „cocos”.

  5. Trebuie sa fac cateva precizari:
    1. In stilul in care era condusa „afacerea” pescuitul oceanic nu era rentabil. Tatal meu a participat la calculatiile de cost pentru macrou. Costul de productie (de la pescuit pana la livrare in magazin) era de 20 lei/kg in timp ce pretul de vanzare era de 6 lei/kg. Si cu asta am spus totul.
    2. Flota ar fi functionat daca afacerea ar fi fost condusa pe criterii strict economice si nu pe criterii politice.
    a. Spre exemplu, navele care nu mai puteau fi reparate nu erau casate ci retrase pe Dunare, la Mila 44, dupa o insula si pastrate in evidenta, cu echipaj minimal, platit sa le pazeasca si sa le intretine. Asta se facea din dorinta lui Ceasca de a ne afisa cu o flota foarte mare de pescuit. Nu erau radiate decat navele care s-au scufundat. Asta ca tot vorbim de disponibilitatea flotei si de 47 trawlere care aduceau 2 milioane de $ pe luna.
    b. Dorinta statului si Securitatii de a controla tot, nu lasa libertate de actiune comandantilor pentru a gasi clienti ci totul se facea centralizat, livrarile facandu-se unde se transmitea din tara. Ca o paranteza, cea mai eficienta cale de exploatare a navelor nu era sa pescuiasca si sa care pestele cu Polarele pana in tara (mii si mii de mile marine) ci sa livreze pestele in porturi mai apropiate de zona de pescuit. Se facea si asta dar in cantitati mici si, de regula, in tari sarace care plateau putin.
    c. Tot paranoia regimului a facut sa se renunte la pescuitul in zona SUA-Canada, foarte bogata in peste si cu posibilitate de livrare a pestelui loco, la pret bun. S-au temut sa nu ramana echipajele in America.
    d. Dezvoltarea flotei de pescuit n-a fost dublata de o politica riguroasa de pregatire a personalului imbarcat. Daca la inceput, pentru primele nave, echipajele erau formate din pescari din zona Tulcea, Constanta, Braila, Galati iar comanda era asigurata de fosti ofiteri din marina militara, unii cu experienta razboiului, ulterior au fost imbarcati tot felul de oameni care vedeau marea prima data in viata lor iar Institutul de Marina de la constanta de Facultatea de Industrie Alimentara de la Galati au inceput sa dea serii tot mai mari si mai slab pregatite de ofiteri / tehnologi.
    e. coruptia a fost un alt factor care a pus pe butuci intreprinderea. Spagile pentru angajare si pentru repartizare pe nave bune au facut sa plece in cursa tot felul de puslamale care ori nu gaseau peste, ori stricau nava ori vindeau piese si materiale de la bord.
    f. paranoia cu ramasul afara a ajuns in asa hal incat, ub 1987, cand s-a reimbarcat tata, erau cca 800 avize retinute la Constanta, la ordinul Securitatii, majoritatea celor care nu puteau pleca fiind oameni bine pregatiti si experimentati, in locul lor plecand puslamalele de care vorbeam mai sus.
    g. alta metoda de a scoate bani era sa opereze ca punct mobil de prelucrare-congelare a pestelui pentru trawlerele mici ale diverselor tari din vest. S-a facut asta un timp in Scotia dar mult prea putin fata de ce se putea face.
    3. Faza cu „a treia flota de pescuit a lumii” este o gluma. Uite aici un clasament al celor mai mari flote de pescuit (nave peste 100 GT). Romania nici nu apare: ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/005/x4360e/X4360E00.pdf (pagina 11). Nici RDG nu apare.
    4. Navele Superatlantic erau produse in RDG (Stralsund) si, sub licenta, la Braila. Polonezii produceau B22 si B419. Din RDG am mai cumparat si Atlantic II.
    5. Nu-mi dau seama despre ce nave mamut vorbesti.
    Singurele care erau mai mari erau Superatlanticele care incarcau cca 1100-1200 tone de peste la un plin. Celelalte erau cam la jumatate. Nu mai zic de cele doua „japoneze”.

    • Asta cu avizele retinute de Securitate era boala grea inainte de „89 . Am avut avizul retinut din ’85 pana in ’89 . Daca nava mergea de la Galati la Constanta nu aveam voie , trebuia sa iau trenul .

    • Excelent comentariu @bula, din date stiute pe real si nu povesti nostalgico-fantastice. Nu stiam unele detalii, insa ideile astea ar fi> se facea mult, prost si in paguba. Modus operandi s-a mostenit apoi, unii facand averi, majoritatea saracind ca urmare a zisei tranzitii..

    • …cineva a s-a uitat prea mult la ‘telejurnal’, raportarile lui ceausescu…”a treia flota de pescuit a lumii’…
      Daca nici petrolierele japoneze nu am reusit sa le pastram, care aveau 150 kt – alea nu aveau cum sa nu fie eficiente, e clar ca asta s-a vrut…
      O sa fiti surprinsi cit au muls kaghebistii pe ele dupa ce le-au ‘arestat’…
      Cine e curios, dati o cautare pe shipspotting dupa ‘Ships built in Romania’…
      http://www.shipspotting.com/gallery/photo.php?lid=891320
      …uite, ‘Biruinta’ e la treaba si acum, cu 12 kn, in Marea Chinei de Est…
      http://www.marinetraffic.com/en/ais/details/ships/shipid:711648/mmsi:538002041/imo:9284910/vessel:STAR_IRIS
      Iar hotia a facut-o kakamunistii si sexkuristii(oamenii lui ceaska), ca eu n-aveam cum, in 1989 eram student!

    • @Eroule Sunt de acord cu ce ai comentat. Articolul scris de mine se refera strict la IAR-uri si contractul cu Mauritania. Partea despre flota este, dupa cum am precizat, un reportaj PTOTV. Nu am competente si cunostinte in domeniu.
      Sunt convins ca nu era rentabila inainte de ’89,dar, probabil ca pierderile compensate cu exportul de armament duceau la profit in bilantul statului comunist.
      Ce cred eu ,ca dupa ’89, comandantii au inceput pescuitul pe cont propriu. E greu sa controlezi o propietate cu garduri, sisteme video sau paznici,in tara, dar un vas aflat la mii de km distanta. Mentalitatea era „acum ori niciodata” …Multi doreau sa se imbogateasca rapid. Probabil contractul cu IAR-urile ar fi acordat un suflu pe termen scurt flotei , care oricum trebuia restructurata dar „NU FURATA” – E CU TOTUL ALTCEVA.

      • N-as paria ca ieseam pe plus, cu tot cu armamentul, dovada fiind datoriile tarilor africane catre Romania, datorii pe care nu le-au platit nici pana azi.
        In privinta restructurarii flotei, trebuiau pastrate Superatlanticele (erau vreo 22 de nave) si Polarele .
        Celelalte pescadoare trebuiau maritate pentru a lucra doar cu un tip de nava si a reduce costurile cu logistica.
        La fel si cu Polarele desi aici 4 erau produse de RDG si 6 la noi.
        Reinnoite contractele pentru livrarea de echipamente pentru navele produse la noi (produceam cea mai mare parte a componentelor dar unele nu erau de nivelul celor facute de nemti).
        Selectat personalul la sange si pastrati doar oamenii de buna calitate.
        Dat libertate de decizie comandantilor de nave pentru a se misca si a incheia contracte pentru pescuit, congelare sau transport peste (sau alte produse perisabile). La nevoie, puteau fi dublati de un reprezentant comercial care sa se ocupe de tranzactii.
        Utilizarea Polarelor pentru adus peste in tara doar daca era rentabil. In rest, navele trebuiau folosite pentru transportul marfurilor perisabile prin Mediterana si oriunde mai gaseau contracte. La fel, comandantii dublati de un reprezentant comercial al firmei.
        Sumele obtinute din vanzarea tipurilor mai vechi de nave trebuiau investite in reparatii si nu in prime si diurne pentru plimbari aiurea.
        Intocmit si respectat la sange programul reviziilor tehnice periodice si al reparatiilor.
        Cu un astfel de program firma ar fi putut sa reziste onorabil pana prin 2000-2005 dar mi-e greu sa cred ca ar fi avut bani sa mai cumpere alte nave. Concurenta era uriasa pentru ca si rusii aveau multe nave care ramasesera fara „obiectul muncii” iar preturile pentru astfel de operatiuni ar fi scazut, tragand si profitul in jos.

    • Stie cineva ce s-a intamplat cu infrastructura portuara militarizata din Capul Midia, acolo unde, odata plecate din Tulcea, navele primeua la bord ceea ce trebuiau sa primeasca si sa verse in Mauritania contra licente de pescuit? La faliment se luptau pentru ea Romtehnica, Patriciu si Administratia Porturilor Maritime Constanta…

      • Nu stiu de Capu Midia , dar un fost coleg de liceu pe cand era TR-ist la securitate a facut de paza la vagoane de munitii-export in portul Constanta .
        A fost prezentat pe site-urile de fortificatii chiar si un bunker din port , despre care se spunea ca ar fi fost folosite la depozitarea provizorie a munitiilor – spun ce am vazut pe site-uri , nu am vazut cu ochii mei .

    • @bula
      bre, mi-e lene sa te corectez intrutotul, dar cu pretul la peste e asa::
      -stavridul, care era cotat ca cel mai prost si mai ieftin, costa 16 lei kilu
      -macroul era pe piata 20/26 functie de sezon.
      Si chiar daca se considera ca se vinde in piredere, ceea ce nu prea era asa, sa stii ca in transport existau specii mult mai valoroase care se vindeu cu pret bun, nu gluma.
      De ex NIMINI pe timpul lui Ceasca nu a vazut tON in magazine, dar se pescuia, prelucra si exporta.
      Personal mancam ton afumat la vecinul meu care era vaporean.
      Plus ca …asa cum se arata si mai sus, aceste nave erau folosite si pentru alt gen de servicii, cu mult mai bvanoase.
      NIMIC nu este vandut in pierdere intr-un sistem centralizat care invarte de rupe tptul, de la grane la tractoare , de la minereu de wolfram (tungsten) la stavrid!
      Credeai tui sau altul ca se da in pierdere, dar se castiga pe alta parte!

  6. Pana la urma cine a falimentat flota si a sabotat afacerile IAR? Securitatea? George Soros? Moscova?

    • @Musoiu Flota maritima am falimentat-o noi prin prost management , nave date in „locatie ” si inchiriate la diferite firme de shipping romanesti si straine .
      Lucrurile sunt mult mai complexe poate s-ar merita un articol special despre flota maritima .
      De mentionat ca cele trei companii maritime infintate din fostul Navrom de dinainte de ’89 adica Romline , Navrom si Petromin dupa anul ’94-’95 nu mai apartineau de Min. Transporturilor ci de FPS ( Fondul Proprietatii de Stat ) , acolo s-au facut marile furaciuni si s-au pierdut navele romanesti .

      • Am inteles. Deci au fost securistii si fostii comunisti deveniti capitalisti. Pacat ca nu a facut nimeni puscarie.

      • Pescuitul oceanic romanesc a fost o afacere de conjunctura. Mauritania era unul dintre cele mai bogate si mai calitative bazine piscicole din lume. Transporturile „speciale” derulate de Dunarea asigurau exclusivitatea pescuitului in acele ape, pana acolo unde nave de pescuit sub alt pavilion erau intampinate cu foc de vedetele mauritane. Navele procesau la bord si livrau in multe state „pretene” (Libia, Irak, Iran, Siria etc). Acest „aranjament” a picat in ’89 iar Romania nu avea forta dobandirii de licente de pescuit, mentinerii acestor poete si modernizarii flotei.
        In opinia mea, problema este nu ca a picat afacerea romaneasca de pescuit oceanic, care oricum nu mai avea viitor in noua conjunctura, ci ca flota s-a „evaporat” pe bani putini, si aceia intrati in buzunarele fostilor securisti care si-au inlocuit petlitele albastre cu morga noului om de succes al anilor ’90 – capitalistul de carton.
        Scenariul era cam asa… Venea marele investitor grec (Ladas, Dimakos etc) la FPS si „se angaja” sa preia IPO/CRPO (Compania Romana de Pescuit Oceanic…denumirea post-1990). Aceasta „minune de la Dumnezeu” era intampinata regeste: 3 luni sa depuna o garantie de participare de un milion / doua USD si esalonarea platii pretului pe cativa ani buni, din profituri. Grecul pleca la Tulcea cu o imputernicire de la FPS sa reprezinte statul in CA si in AGA. Odata ajuns la Tulcea, isi prezenta planul maret care, pe langa sacrificarea unor nave pentru a obtine equity, implica atragerea de credite (cu ipoteci pe nave) pentru modernizarea celorlate. Prima faza: bani din vanzare nave functionale sau scrap si ce si-or mai fi tras la contractarea creditelor. A doua faza: trimiterea de nave in Pireu, la „modernizare”. Problema este ca, odata trecute de Bosfor, navele luau calea porturilor turcesti de taiere. Momentul a fost cu atat mai prost cu cat, in aceeasi perioada, „baieti destepti” din Ucraina si Rusia faceau acelasi lucru, astfel incat tona de fier vechi / scrap era la un minim istoric. Metalele rare din componenta navei erau vandute tot la pret de fier vechi… „Investitorul” achita astfel rapid garantia si dobandea drepturi depline, sub „controlul” indeplinirii „planului de afaceri” de catre FPS. Vorbea cineva pe aici de Navrom, Romline, Petrohul etc. Acelasi scenariu… Deci nu ne-au tras-o rusii, americanii, masoneria mondiala etc… ne-au tras-o ai nostri, ca brazii! O alta „afacere reusita”, intr-un noian de multe altele, a fostilor oameni din sistem care au fost „pe faza” in deceniul marilor furaciuni…

  7. eu vreau sa va intreb o chiestie oare oamenii astia ccare au avut un post de decizie in tara asta, majoritatea din ei simt ca au nutrit o ura viscerala pentru Romania
    ura viscerala manifestata machiavelic,

    de ce? care’i motivul sa stiu si eu .. de ce? si nu cred ca e vb de interese sau prostie.. prea se simte o ura manifestata in actiuni..

    • Au avut foame de bani si putere.

      • Si au mai avut ceva, extrem de important: au avut forta politica si/sau cunostintele necesare. Primii „capitalisti de succes” ai Romaniei au fost fostii lucratori in comertul exterior, acoperiti sau mai putin acoperiti…?. Pai cand noi ramaneam cu gura cascata in fata unui dozator Tec, astia stiau exact pe ce sa puna laba, de la conturile Dunarea de sub offshore-urile din Cipru si pana la navele flotei de pescuit oceanic sau materialul rulant „invechit” al Armatei…

    • Nu cred ca e ura. Cred ca e neglijenta maligna, combinata cu dezinteres. Bine, pot fi si exceptii (oameni influentati extern), dar majoritatea motivelor pentru care fac ce fac e ca vor avere, si nu ii intereseaza cum o fac, sau cu ce pret.
      Combinata cu o oarecare lipsa de inteligenta, sau veder pe termen lung.

      • E si ura…

        • De ce ar ura? Nici nu-mi pare rentabil sa urasti ceva care nu e fizic….

          • De ce? Intreaba-i .. ca nici ei nu stiu!

            Poa din cauza ca se inchipuie prea valorosi si considera ca numa boboru de bizoni ii impiedica sa .. ceva cam cetos care i-ar duce la mari onororuri – Noble, decoratii, milioane $$$$ .
            Poa de furie ca nu avem dezbo;tarea Frantei sau Nemtiei si ei e „siliti” sa suporte „mizeria” (Dacia, apartment 3 amcee bloc 100 apartamente)

            POPtae le e scarba de ei insisi…
            Ca n-ea fots indusa autofobia ..

            Si in fine unii dintre ei .. din motive etno-religioase si economoce. (de ex sa zicem X promovat in 48-52 ptr merite .. etno=politice, trimis la munca de jos in 1960-66 [ca nu facea fata postului mai mare] scos din vila cartoer „aristicratic” si trimis bloc cartier popular.. Apoi fiul lui X rupe lanti nene! a cica persecutat! Are dept dovada a persecutiei mutrearea cu avertisment dacat de PMR lu tac-su si 4 linguri de argind din 2 servicii diferite. Linguri ciordite de tac-su pe cand dadea fara burgheziio din case…)

    • eu simt ca e ura multa, dar nu din interior” ,…. simt eu

    • nu era nici un pic de ura, doar avaritie.

  8. fain articol , munca multa , felicitari de efort d-le Grigore Leoveanu !!

  9. intrebare offtopic

    Soko G-4 Super Galeb nu e acelas model cu IAR 99 ?

      • da nea bizoane, dar eu ma refer la G-4 ca seamana identic cu IAR99 nu la g2 si derivate

        da acum ma uit mai bine pe net.. ca nu seamana la aripa,

        scuze de derapaj

        • DraCule
          (iti zic ca alint .. de parca ai fi vietlul sorei mele pe care nu o am!)
          asa intre noi fie vorba – cine era sa se ia dupa cine?
          Tine cont ca iugoslavii [produceau deja din anii 60 un reractir de scoala. Deci cine avea esperienta?!
          Sau ia de verifica : te duci si cauti Soko Galeb … deschizi Aircraft manufactured in Yugoslavia and Serbia apoi Yugoslav aircraft 1940–1949 apoi Yugoslav fighter aircraft 1940–1949‎ (1 P) si citesti https://en.wikipedia.org/wiki/Ikarus_S-49 Numa 158das nu stiu daca ale noastre 811 erau ata de multe (ma indoiesc) Si vezi ca este dreiovat din Rogožarski IK-3….
          Dupa care poate o sa dai si tu marunzel din buzwe „nationalism nationalism, de acord cu protocronismu da parca as vrea mai multa PRECIZIE!!!”

          Adevarul iaste ca … ca ne l;audam mai mult decat este cazul! (prwea multi prfesori de litere si filozofeala se arnca sa explice ce nu stiu…)

          • nea bizoane, mi s’a parut numa.

            pentru ca are carlinga similara, si cum am vazut in pozele … era si fuselajul si profundoarele similare,

            si in nici un caz nu fac vre’o supozitie ca noi am avea trei perechi de…

            asta cu nationalismu de probeaza cu fapte.. ..si da ne laudam cam mult..

            apropo.. chiar ca criticam ca linie de design si ca aplicabilitate(lipsa capacitate ca vanator) IAR 93,

            dar cand am vazut ca marile puteri nu’s in stare sa faca un vanator pragmatic care sa sustina mach3 cu 7 tone de munitie pe dansul..

            ..am zis ca ar merge si un iar93 cu sarcina maxima de +6g si viteza sustinuta de 800 km/k cu 2 tone pe dansul..la noi in curte..

            da curtea’i goala..niste tevi..si ceva mlu

            • Prea „intelctual” ptr gustu meu.
              Sunt niste contrangeri fizice. Mach 3 … prea multa frecare. prea multa cakldura samd

              • sua din ce stiu are contracte cu baietii cu frunte lata..
                .
                .acuma si 1000km/h era un mit in 1940 dar Me 262 l’a atins .. in picaj ce’i drept
                ..parca si de p47 erau mituri despre cum , in picaj ar fi produs soc sonic..

                • supersonic era doar pe extradosul aripii.
                  Pe bune, a fost o perioada cand au fixat machete pe extradosul aripii la P-51 Mustang si pe urma le-a venit mintea la cap si au facut o suflerie.

                • MAch 3 si caldura este pe bune.
                  SR 71, XV Waokiria au fuselajele din titan. Temrpreatura prea ridicata
                  7 tone de munite – lata incrucatira.
                  Cum sa iti zic sunt constrangeri de ordin fizic. Adica indifernt de ideologie NU BAGA DESTELE IN PRIZA!

    • Numai motorul este acelasi in rest…cu totul alt avion

  10. Oestele mancarea saracului este borba veche veche..

    Deja in anii 60 pestele era cam rar – cel putin in Bucuresti ba si Ploeiesto.
    Se scumprise si in interbelic ..Zeletin „denunta” un „cartel al pestelui” care facea ca cantitati imense de peste (prins in blatile Dunarii si latele mai mari) sa putezeasca direct in care si carute … cca 50%. Cestie ce [permitea scumpria de cca 500% a pestelui
    Asa ca pestele era mai ieftindoar in zona de balta , mare cand puteai sa il cumperi direct de la pescari

    • ce inseamna lipsa de spirit de inovatie,, plm soarele e mare ce avea daca’l tineai pestele o zi in sare si il uscai la soare ( sub un tifon , ceva sa nuea mustele le el, ori conserve, in ciubere, sau etc.. sunt solutii numa..lenea la neuron..

      mai am un bai cu lenea neuronului romanului,, pai din cate ni’ s’a zis la scoala … despre rascoala lu horea,closca si crisan , ca taranii si’au improvizat arme din uneltele campului..

      acum
      -aia erau retarzi? nu se gandeau ca nu aveai ce face cu o furca sau coasa impotriva unei muschiete?
      – adica dacii printre diferitele tipuri de razboinici aveau si arcasi calare, adica acum 2000 de ani aveam „artilerie primitiva” si acum 180~ nu stiam ce’i ala harpaleta? daoo ‘n colo..

      • vSaile sezi balnd. In taoat lumea taranii se foloseau de unlete. Furi, indeptaiu coasele sau chiar le faceau sabii..
        Tine cont ca la 1789 foburgurile s-au inarmat cu sulite.. pe la 1860 niste chinezi cu cangi .. (ma rog au murit pe capete).
        Si nu retarzai insa arma nu o afce orice dibitoc. A lui Horea au incercat si late cestii – la muzeul Romanai am vazut o „sabie” taranessca.. lala de cca 80 un soi de cutit hipertrofoat . Ins afact de un fierar de tara nu de un mester
        Au incercat si tunri din lemn de cires – trunchi scobot inatrait cu cercuri de fier

        Iar arcasul calare marfa rara.. necesita mult antrenamient (ca si ala cu sulita/lance. In anii de dupa intre „vestici” 1650 numa poloenzii mai aveau cavaleri capabilo sa atace la lance …)
        Arcasi calre daci? Nu prea stiu ce sa zic .. poate aliati sciti!

        Da prcium slave sanse ca u profesor sa distinga intre spada si sabie

        • ma refer strict la harpaleta, pentru ca era relativ usor de construit, si pana ala urma si un arc lung e o arma buna, si silentioasa ..

          si de arcasi calare daci , parca herodot zicea de ei..din cat retin

          • Nu chiar ata de usor …
            Armele draguo meu AU ALTA TEHNOLOGIE

          • eu cred ca arcasii aia coborau de pe cai.
            Pana la venirea hunilor si introducerea scaritelor si seii inalte, singurii care aveau cat de cat ceva (o sa rigida dar foarte incomoda) erau parca galii si nici ei nu trageau de pe cal.
            Singurii arcasi calare oarecum eropeni erau doryphoroi ai armatelor bizantine dar si astia erau cam de imprumut fiind la origine maghiari, alani, traci si chiar si turci, mai erau si ceva bizantini pe acolo, dar dotati cu cele mai bune arme ale momentului si facand parte dintr-una din cele mai bune armate ale lumii la acel moment.

            • Scitii trageau si de pe cal
              Hunii idem

            • Doriforii erau lancieri, sau ceva de genul purtatori de sulita. Arcasii erau toxotai iar cei calare cred ca se numeau hipotoxotai.

              • depinde de ce perioada vorbim.
                Corect insa, doryphoroi au fost si lancieri.
                Tagma lor era considerat ceva de genul trupelor de garda (nu stiu daca era termen onorific gen elita sau chiar faceau de garda).

                Hippotoxotai cred ca erau mai mult cercetasi.

                Au mai fost cazuri de arcasi calare in antichitate dar in Europa primele trupe cu adevarat eficiente ca si arcasi calare, echipament si tactica cred ca putem vorbi doar dupa venirea hunilor.

      • Vasile ,
        Te-ai gandit vreodata la faptul ca romanilor din Transilvania le era interzis sa detina arme in acele vremuri ?
        Sau mai mult , pana aproape de 1900 , nu aveau dreptul sa aiba biserici din piatra ?

        • pacat ca lumea uita, si mai mult, apar iluminati de traznet pa creieru mic gen bOIA cu tot felul de teorii interesante, si , evident sunt multi destepti care-i preiau mesajul…. romanii ardeleni erau „tolerati” in Ardeal… nimic nou sub soare, chestia se dezvolta, incet incet vom fi tolerati in Romania. principalul nostru adversar suntem noi insine, prin usurinta cu care NU gandim, si mai mult, usurinta cu care tragem concluzii, emitem judecati de valoare. superficialitatea asta ne va costa. si pentru aia care ranjesc intr-un dinte nespalat, va pot spune: da, si starea asta ne este indusa. un exemplu minor: ce consecinte psihologice are cresterea nesustinuta de productia interna a consumului?

        • am auzit asta in scoala generala.
          Faza cu armele cred ca era generala pentru anumite categorii sociale si nu nationale.
          Faza cu bisericile din piatra nu stiu cum anume a fost impusa, insa daca ne gandim ca in celelalte doua principate toate bisericile de piatra erau practic intemeiate de domnitori, incep sa ma intreb daca nu cumva era mai degraba o problema combinata de fonduri si de areal. Romanii nu prea erau prin orase si la sat nu stiu de unde puteau strange atatia bani ca sa faca o biserica de piatra in sat.
          In schimb s-au construit schituri si manastiri (distruse pe urma) care probabil nu aveau nevoie de la fel de multe resurse ca si o biserica, Imi dau cu presupusul aici si citez din ce am citit.
          http://patriarhia.ro/iii-b-biserica-romaneasca-din-transilvania-in-secolele-xiv-xviii-155.html

  11. Buna ziua,
    Ca o coincidenta tragi-comica chiar ascultam o piesa pe sentimentul articolului.
    https://www.youtube.com/watch?v=toUD_aQO-To
    M-am simtit cumva dator sa va transmit.
    O sa revin cu donatii.

  12. Inainte mai aveam nicadori , cacadori , oameni cu DE TOATE

    • Ce este un nicador?

      • bine, acum Mitica face pe smecherul dar sunt curios ce ar zice daca i-ar bate la usa niste veterani ai Legiunii Arhanghelului Mihail. Mai sunt cativa in viata.
        Aveau obiceiul sa se intalneasca la slujba de Craciun la o biserica in Sinaia. Nu stiu daca o mai fac acum.

        https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicadori

        Acum ar fi interesant de aflat cum de au ajuns legionarii sa recurga la asasinatul politic.

        • sunt mai multe teorii… una e ca atunci cand au inclus garzile muncitoresti ar fi fost infiltrati si de celule NKVD… de care amanta lui Carol II nu era straina. Conform teoriei acesteia, mare parte din rebeliunea legionara ar fi fost simulata de aceste celule, complet scapate de sub controlul seniorilor legiunii, factiuni care au actionat in stilul insurectiei bolsevice…

          • In mod clar o rebeliune a avut loc si a fost „linistita” cu armata. Cine a pornit rahatul habar nu am.
            Partea stranie este ca desi s-a facut o „periere” de legionari a structurilor, multi au ramas neatinsi si nu au suferit nici un fel de epurari.
            O zic din experienta de familie. Un bunic era legionar si militar pe unul din monitoarele de pe Dunare si nu a fost in nici un fel sicanat in perioada urmatoare rebeliunii.
            La venirea comunistilor s-a schimbat tot si in 10 ani a „vizitat” tot ce era puscarie politica in Romania.

        • rahat, eu sunt ateu, … in viata cand ai principii solide (solide , nu te abati) esti ca astia de care zic. Eu nu sunt , pana la proba contrarie. Am un bunic care a fost paznic/gardian prin transnistria , la tigani. Inca unu a fost ranit si a murit cu schije in picior. mai am doi strabunici morti prin Primul Razboi Mondial. Stiu cine sunt si din cine/ ce ma trag si cam ce sunt.

          • nu cred ca aveau probleme cu tine daca erai ateu pentru ca au acceptat in randul lor inclusiv alte confesiuni.
            Oricum, vremea lor a trecut.

        • legionarii s-au dus in cap dupa asasinarea lui Codreanu. dup’aia i-au penetrat toti prin toate partile si au fost compromisi din interior ( vezi de ex. asasinarea lui Iorga). i-au penetrat si rusii si nemtii ( astia din urma prin horia sima). asa se intampla si in prezent, nu va mai fi permisa existenta unei forte politice care sa tina cu Tara! De-aia sunt toti corupti, ca sa poata fi dirijati. Tot ce apare ca si miscare rezultata din popor e preluata din voleu. Ultimul caz: USR cu clothilde, oh, clothilde, le pen, rusii, nicusor si al sau trezorier de campanie FSB ( ma rog, era KGB in tinerete).

          ioi, l-am uitat pe monta, turcii, kazahii, diaconu si dughin.

          • s-au dus in cap pentru ca s-a spart legiunea in doua si asa a ramas inclusiv dupa razboi, cei din Spania / Franta au ajuns sa nu mai vorbeasca intre ei si probabil si rahatul pornit de la cearta pentru functia de conducator i-a scarbit pe altii.
            Sima a vrut sefia si parca tatal lui Codreanu vroia si el.
            Am fost mai mult curios de istoria lor pe partea ideologica si cum au ajuns la asasinate politice. Bataia pentru functii de pe urma nu m-a mai impresionat atat de mult ca sa o mai cercetez.

  13. Articolul asta mi-a adus aminte de un film cu Sergiu Nicolaescu pe care il vazusem mai demult. Probabil multi il stiti, pentru cine nu l-a vazut il recomand. Filmul se numeste Zile fierbinti, si desi nu este vreo capodopera, merita vizionat pentru imaginile cu Santierul Naval Constanta. In film este vorba despre incercarile de a realiza o elice autohtona pentru un mineralier.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Zile_fierbin%C8%9Bi
    Filmul poate fi vizionat pe Youtube:
    https://www.youtube.com/watch?v=mI8c9hxIk98

  14. Sistemul centralizat are si avantaje. A se vedea china, care si acum tot aia e de acu 20 de ani. Privatizarea asa-zisa a societatilor de stat nu schimba cu nimic situatia. Iar realitatea e ca sunt peste multe tari cu mult.
    Pe mine nu ma deranjeaza semantica. Ca se numeste capitalism, comunism, socialist, ecc. Atata vreme cat iti asigura dezvoltare profesionala si personala e ok. Ca toate sistemele au avantaje si dezavantaje e o realitate. Nu stiu daca e mai bine sa iei alimentele pe cartela sau sa mori de foame langa hipermarket-ul plin. Sau sa iei o repartitie de apartament platibila in 10 ani, sau sa lucrezi 30 de ani sa platesti o garsoniera, daca mai apuci. Un sistem sanitar fara echipamente, dar cu cadre medicale pregatite, versus unul tehnologizat cu doctori care si-au platit examenele. Binenteles totul incununat cu unii de 20 de anii care striga : jos comunismul si comunistii, chit ca habar nu au ce e ala, si de experimentat ioc. Dar viseaza la o siliconata de la televizor, si la un bmw/mercedes second hand. Sau cei care intradevar au amintiri dureroase: deportari, incarcerari, securitate, dar dau vina pe rusi !?!?, de parca aia i-au nenonorocit, nu romani de ai lor, ca rusi nu mai erau din ani 60, doar tampiti de ai nostri. Si tot sistemul e de vina, nu oameni !?!
    Din nefericire suntem prea prosti pt binele nostru. Iar generalizarea strica. Tara asta s-a dus dracu nu don cauza sistemului, ci al nostru. Si mai bine nu o sa fie. Iar cine isi inchipuie ca o sa se schimbe ceva e naiv.

    • Atunci ce cauti aici?…

    • Daca nu iti place Europa si libertateaa, exista optiuni…

    • Si frica in ce mod o masori? Secretul lui Polichinelle pe care nimeni nu vrea sa il rosteasca era FRICA? Nu stiu daca ai auzit de Ion Dinca, zis si Ion Balcon, zis si Balconetti? Imi aduc si acum aminte ca lui taica-miu i-a trebuit sa vina 1990 ca sa aiba curajul sa inchida balconul la apartament. Cat de mare crezi ca era frica de Securitate incat sa iti fie frica sa inchizi un balcon ca sa obtii cateva grade in plus in apartament in noptile de iarna. De frig scapai, punei o plapuma in plus pe tine; de lipsa curentului scapai, aveai o baterie de tractor si carti; de foamei scapai, aveai o bunica ce mai tinea o vaca si niste gaini. Dar de frica nu scapai niciodata. Doar daca erai securist!

      • da.. frica omoara!

      • Hai sa nu exageram .. inchisu balcoanelor nu era trreaba Securitatii …. ci a primariei . Care iti dadea o amenda . Dar stii care e partea nasoala ?- ptr asa ceva te poa amenda si de 2 ori pe saptamana!
        Am avuit un vecin , singurul care nu si-a redeschis balconu. Lunar platea amenda. Peste 3000 lei pe an . An de an … „contributor emerit” la bugetul local!

      • @alex. Si intrebarea mea: cine te turna la securitate?! Rusii !?! Sau vecinii, prietenii, familia, din astia. Toti mari iubitori de democratie la ora asta probabil. Aia cu gulagul pt inchisul balcoanelor e mit, inca nu am auzit pe nimeni sa zica ca a fost inchis pt asa ceva, amenda altceva, don aia incasezi si acum. Iar frica depinde de individ.

        • Pai na, domnule. Dumneata ai afirmat ca nu te deranjeaza, nu eu? Ca sa citez „Pe mine nu ma deranjeaza semantica. Ca se numeste capitalism, comunism, socialist, ecc. Atata vreme cat iti asigura dezvoltare profesionala si personala e ok.” Doar ca dupa razboi multi viteji se arata. Exemplul meu cu balocanele era doar ca sa arata cat de adanca era frica omului simplu de pe strada. Nu am intrat in detalii, gen cat crezi tu ca ai fi rezistat unei batai la testicule, asa cum au incasat multi din muncitorii brasoveni luati dupa nov’87. Asa ca mai usor cu laudatul Iepocii de Aur.

        • Cei mai priculosi erau aia din familie (stiu 2 persoane .. care au fopts dtae in gat de familie. Cu chestii pe care numa familia le cunostea) Apoi pretenii (te mai imbeti , te incingi zici o prostie ceva de genu socielului carer inteaba unde mata sa o ###a. ) Colegii se serviciu . Vecinii la urma

  15. gogu de la pascani

    Vin si eu cu o intrebare…de gandit la ea. Se spune ca Mauritania voia IAR-93 ca sa isi supravegheze zonele de pescuit si sa alunge pescarii obraznici. Booon…adica voia pt. patrulare si observatie un avion cu autonomie redusa, monoloc (hai sa spunem ca lua si ceva bilocuri), fara armament antinaval dedicat, samd. In timp ce toata lumea foloseste in scopul asta in general avioane lente cu elice, cu echipaje de 2 pana la 6-8 persoane (convertite uneori din mici avioane turboprop utilitare/de pasageri, samd). Adica se gasisera sa faca afaceri cu noi prostii planetei. Da’ nu-i si mai interesant ca Mauritania n-a mai luat nici un fel de aparat echivalent cu IAR-93? Oare erau asa de dezamagiti de caderea afacerii cu Ro ca si-au bagat shutu’ definitiv in ideea de a avea jet-uri? V-ati gandit ca poate povestea era intr-adevar goanga sau clientul final era altul si cineva a intrat pe fir?
    Si mai sunt si alte cazuri…tancurile destinate Columbiei…Columbia nu are nici azi tancuri. De ce daca afacerea cu Ro ar fi existat si ar fi picat Columbia n-ar fi luat tancuri echivalente din alta sursa, era si e inca plina piata de tancuri usoare echivalente, copii sau modernizari de T-55, T-72, + echivalentele vestice, samd. Oare si aia ar fi fost asa de dezamagiti ca au renuntat cu totul la ideea de tancuri sau afacerea respectiva e mai mult in imaginatia unora?
    Idem IAR-urile 93 pt. Iran, nu spun ca n-au fost iranienii in Ro si n-au facut teste dar nu stiu cat de seriosi erau in directia asta sau doar adulmecau dupa informatii/spionaj industrial pt. ca nici ei n-au cumparat in anii ’90 nici un fel de echivalent al IAR-93. Aveau tot timpul, sanctiunile drastice internationale contra Iranului intervenind abia dupa 2005.
    Mi se pare veridica faza cu sansa pierduta cu TAB-urile pt. Irak pt. ca Irak-ul chiar a incercat sa ia BTR-uri ucrainene adica aia chiar umblau sa cumpere ceve nu la smenuiala. Dar in rest cred c-ar trebui sa analizam mai critic povestile astea…ar fi interesant cand povestim cum a pierdut Romania nush ce uber-mega-contract din cauza „sabotorilor” sa vedem si cine la castigat (si ce diferenta era intre prod romanesc si cel care a castigat) sau daca l-a mai castigat cineva.

    • @Gogule . Mauritania dorea avioane IAR intru-cat putea plati cu acordarea de licente pescuit si fiindca avea traditie in comertul de armament cu Romania. Nu avea forta aeriana atunci . Nu compara deciziile dintr-un stat african cu o cele din democratiile vestice. Schimbarea unor conducatori duce la schimbarea prioritatilor. Barterul era de multe ori decisiv in astfel de contracte.
      In Iran era vorba de IAR 93 cand erau in razboi cu Irakul si nu aveau altceva ce sa cumpere.

    • Iti spun si trei contracte pentru IAR99 in anii ’90 : Botswana a luat PC 7, Sri Lanka K 8 , Eritrea MB 339. In comertul cu armament nu castiga neaparat cel mai bun produs, doar nu crezi ca spaga nu are traducere in alte limbi.

      • gogu de la pascani

        @grigore, multumesc pt. raspunsuri. In mod special K8 si MB339 erau echivalente cu 99. Nu stiam de acele cereri. Pacat ca nu s-au concretizat.
        Oricum, probabil si spaga dar si influenta politica au avut un rol, Eritreea e fosta colonie italiana deci a luat MB339 iar Sri Lanka e asiatica deci s-au orientat spre chinezi. Ambele tari au luat cantitati farmaceutice, cate 5-6 exemplare, oricum mai bine decat nimic. Din nou, pacat ca nu s-au concretizat. Ar fi interesanta o centralizare a acestor posibile contracte.

        • Dupa logica asa pare de la distanta , dar ,
          Sril Lanka nu dorea sa cumpere de la chinezi intru-cat aveau o experienta neplacuta cu Chengdu F 7 , la care piesele de schimb erau foarte scumpe si oricum nu doreau un amestec politic de la o mare putere in problemele lor interne – lupta contra insurgentilor tamili din nord.
          Am fost eliminati din licitatia finala , desi era cea mai buna oferta – varianta IAR 109 modernizata cu IAI , intru-cat a mai aparut o oferta de IAR 99 depusa de un off shore din Isle of Man. Nu am aflat niciodata cine ne-a facut-o.
          Cu Eritrea am incurcat-o noi printr-un zbor demonstrativ dezastruos cu clientii la Bucuresti, totul fiind aproape de o catastrofa aeriana.
          Despre Botswana gasesti amanunte aici :
          http://iar99soim.blogspot.ro/2014/11/iar-109-swift.html
          O sa scriu articole cu mai multe detalii.

          • gogu de la pascani

            @grigore, realmente interesante detalii. Ar fi minunat sa apara candva monografii pentru IAR-93 si IAR-99 cu variante, planuri, istoric, impresii si amintiri ale pilotilor, inginerilor din productie si a proiectantilor, samd. Nici nu conteaza cat de bune sau rele au fost ca avioane, daca si cat se merita sa fie mentinute in serviciu sau sa castige contracte, sunt o parte a istoriei industriale a Romaniei. Idem pt. seria de IAR-uri utilitare (seria 8xx) sau pt. aparatele mai putin cunoscute (gen Airfox).

            • O sa scriu o serie de articole cu participarea la targurile Farnborogh ’90, ’92, Le Bourget ’91, ’92, Singapore’94, Ankara ’91 ( aici a avut loc un accident -IAR 99 a aterizat fara jamba dreapta ) precum si actiunile de marketing .

              • Grigore ,
                Multumim anticipat pentru viitoarele articole , cat si pentru lamurrile aduse prin rubrica de comentarii . Am lucrat in industria orizontala , si vad ca ceea ce stiam la nivel de discutie se confirma .

            • @ gogu de la pascani
              ” Adica se gasisera sa faca afaceri cu noi prostii planetei ”

              Stelian ,
              Grigore a lucrat la uzina de la Craiova .Stie ce vorbeste .
              Si anume , detalii mai putin cunoscute , care puse cap la cap dau un alt tablou general decat cel larg-cunoscut ( gramada de fier vechi , invechit de la nastere etc ) .
              Ai vreun motiv real sa il tratezi ironic/superior ?
              Parerea mea este ca nu .

              • gogu de la pascani

                @nicusor, da stiu ca te iei ca boala de omul sanatos. Nush ce traume ai avut de te preocupa atat de mult ironii imaginare. Nu eram ironic ci ma miram. A face patrulare si antibraconaj cu IAR-93 ca ca si cum ai face-o cu MiG-21sau F-16, era normal sa ma mir, n-are a face cu calitatile aparatului. Grigore mi-a raspus f civilizat si la obiect spre deosebire de altii care vbesc „din carti” dar stau mai prost cand e vba de argumente tehnice, poate-mi dai exemple de „fast jet”-uri care fac patrulare marina si antibraconaj. Ceva era ciudat, omul m-a lamurit ca erau conditii comerciale f. particulare, pt. locul si momentul respectiv. Aia de fapt n-aveau nici un shfantz si plateau cu licente de pescuit, practic ne vindeau blana ursului din padurea lor, nu era ca si cum ne depuneau banii in cont. Decat nimic e bun si asta. In situatia de atunci era o oportunitate pt. noi si una pentru ei, probabil daca aveau parale si creier s-ar fi indreptat spre aparate dedicate.

                • ” nicusor, da stiu ca te iei ca boala de omul sanatos ”
                  Da , asa este .

                  ” Ceva era ciudat, omul m-a lamurit ”
                  Tot e bine ca te-ai lamurit macar acum .
                  Aici inca nu erai lamurit cu industria aeronautica romana :
                  http://www.rumaniamilitary.ro/articol-de-bagat-unghia-in-gat#comment-48262
                  Aici nu ai vrut sa te declari ” lamurit ” nici cu desenele tehnice in fata :
                  http://www.rumaniamilitary.ro/ate-mi-24-super-hind-nigeriene-erau-algeriene#comment-170185
                  Ma rog, aici am dat de bai si cu regretatu’ , fie-ei Tehnomilu’ usor .

                  • gogu de la pascani

                    @nicusor, nu mai deschide discutia cu desenele tehnice ca o faci iar de oaie, mi-e clar ca nu stii a citi planse. Ai interpretat gresit o axonometrie si basta…mi-am facut o idee. Cum ti-am spus si la momentul ala, una e sa dai citate si referinte la foc automat, alta e sa le intelegi. Ai o memorie absolut prodigioasa sau nu inteleg cum naiba reusesti sa tii minte atatea link-uri, referinte sau niste simple comentarii pe un forum. Am avut momente cand am crezut sincer ca sunteti mai multi sub numele asta. Totusi nu intelegi o schema cinematica simpla. Sau relatii simple de tip cauza-efect. Ma rog, fiecare cu darurile lui. Io cu talentati in tinutul minte de persoane si „probe” si de „surse” m-am intalnit ocazional (am practicat o vreme acelasi sport ciclism) da’ nu erau ingineri. Oricum iti pierzi vremea cu mine, in ce priveste produsele ind militare romanesti sunt simplu hobbyst, n-am nici o relatie profesionala cu ele si in general mi se rupe. Ma intereseaza doar ca masinarii…d-aia n-ai sa-mi gasesti comentariile la pistoale sau articole despre Basarabia.
                    P.S. Sper c-ai inteles intre timp cum e cu transmisia aia la Apache.

  16. Ce mai e de spus…ne-am vandut pe firimituri! 🙁 Hoti hoti, de prosti….nene!

    Dupa cum am mai spus, este imperios necesar ca faptele de coruptie sa nu se prescrie niciodata si pedepsele sa fie minim triple fata de acum.

    Dar cum cei care fac legile sunt primii hoti, iar ei au format un cartel bine structurat, este greu sa se schimbe ceva. Priviti doar modul in care DNA-ul este incoltit si atacat din toate partile!

  17. ura asta se manifesta plenar in romania din 44′ incoace..tortionarI, oportunisti, profitori,oameni fara moralitate si cred eu nu ar fi trebuit sa se fi incarnat in tara asta. dar ui cum uo tara cu potential fenomenal se distruge..

  18. Stavridul chiar este pestele cel mai prost si la propriu si la figurat. Si cu un crac de izmana aruncat in apa se prinde cate unul iar calitativ e prost, povestea un marinar de pe unul din pescadoarele din articol ca atunci cand dadeau de un banc de macrou se arunca stravidul din magazie in mare pentru a face loc macroului (nu mereu doar cand nu se putea face faina de peste din el). Si tot marinarul asta spunea ca „spionau” mereu pescadoarele straine care aveau sonare performante pentru a gasi bancurile de peste altminteri ardeau motorina de pomana. Iar ofiterii navali romani erau printre cei mai buni din lume.

  19. Cred ca daca am stii cate din lucrurile din tara asta au fost terminate, casate sau date pe nimic si asta cu pretul unor spagi modice fata de castigul celor care au pus mana pe respectivele lucruri, ne-am lua cu mainile de cap. Asta cu spagile modice ( indiferent cat de mult ni se pare noua ca au luat), este sa ne puna si mai mult sare pe rana, am fost si foarte usor / ieftin de cumparat… si situatia se poate repeta si cu alte ocazii, secrete militare, etc…

    • Paradoxal, dar in lumea larga exista si o „moralitate” a spagii. Poti sa iei o „atentie” mica numai cu conditia sa nu faci rau institutiei sau organizatiei pe care o reprezinti, La noi ………..Au scuze ca nu stiau aceasta regula …..(e de plans nu de ras)

  20. eu am scris ca flota era una dintre uneltele statului de a-si burdusi buzunarele cu valuta dar na,trebuia sa o pun intr-un articol.probabil daca se descoperea ca varul nestins este o sursa de proteine ni-l serveau si pe ala dar asa am ramas doar cu „nicio masa fara peste”…numai ce este mai bun pentru clasa muncitoare mult clamata de partidul muncitoresc roman .o tara intreaga a fost obiectul de studiu si experimente a unor sinistri agramati si a urmasilor lor ajunsi la putere cu gandul de apune biciul pe romanii care in nimicnicia lor nu au inteles binefacerile economiei planificate ,a egalitatii in drepturi ca in boul si vitelul si bineinteles avantajele vietii de om nou.citind unele comentarii pot spune ca experimentele le-au reusit mai bine decat as fi crezut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *