Pericolul există (avocator.ca)
NEO (engl Near Earth Objects – obiecte din apropierea Pământului) sunt comete și asteroizi care se apropie de Pământ (la mai puțin de 45 milioane de km = 0.3 UA – unități astronomice) sau se se află în calea sa (la o distanță de 0.9-1.3 UA față de Soare, adică pot intersecta traiectoria Terrei). Astfel de corpuri bombardează Pământul cu 100 de tone zilnic, dar de obicei sunt părți mici care se dezintegrează și ard parțial în atmosferă. Corpurile mai mari de 100 de metri pot supraviețui intrării în atmosferă și pot lovi solul devenind astfel periculoase. Chiar și cele mai mici de atât pot prezenta un pericol limitat; un exemplu de anul acesta este meteoritul de 18 metri care a explodat în atmosferă la o altitudine de 23 km în februarie 2013, în apropiere de Chelyabinsk, Russia (semnalat în Satelitul – săptămânile 2019/09-10-11-12). Astfel de evenimente se întâmplă o dată la 30 de ani, de obicei deasupra zonelor nepopulate (mai cu seamă mări și oceane). Cu adevărat periculoase pentru omenire sunt considerate corpurile de peste 1 km, care așa cum știm pot pune în pericol chiar viața pe Pământ (dacă nu ne salvează scutul, adică Luna). Astfel de evenimente au o frecvență estimată de 1 la 1 milion de ani (un obiect cu o dimensiune de 1 km are efect la nivel global) sau 1 la 100 milioane de ani (o dimensiune mai mare de 10 km, cu potențial de extincție) – exemplu pentru ultimul caz este asteroidul de 10 km care se estimează că a lovit în Yucatan acum 66 de milioane de ani.
Chelyabinsk, 2013 (1 – Alex Alishevskikh via NASA, 2 – recon.com)
Pentru clasificarea pericolului pentru Pământ se folosește scara Torino (grade de la 1 la 10, în funcție de probabilitatea de impact și energia estimată în megatone TNT). Dimensiunile asteroizilor sunt estimate funcție de strălucire și distanță (majoritatea fiind prea departe și prea mici pentru observare directă).
Chelyabinsk, 2013 (sursa interneț)
Încă din 1992 americanii au conștientizat pericolul și NASA a manifestat preocupări pentru NEO, propunându-și ca până în 2030 (termenul inițial era 2020) să identifice 90% din NEO mai mari de 140 de metri. Recomandarea este identificarea corpurilor mai mari de 50 de metri dar pentru moment nu este realizabilă. În acest moment NASA a identificat 95% din NEO mai mari de 1 km. În 2014 aveam 11 000 de NEO din care 862 mai mari de 1 km.
Pentru studiul și rezolvarea problemei NASA are Planetary Defense Coordination Office (din 2016), a cărui activitate poate fi rezumată la:
- FIND – să găsească NEO periculoase (PHO – Potentially Hazardous Objects);
- WARN – să le monitorizeze evoluția și să alerteze în caz de pericol;
- MITIGATE – să găsească soluții de evitare a impactului;
- COORDINATE – să ajute la elaborarea planurilor în caz de impact.
Ar trebui menționat că această problemă, identificată de NASA, a fost rezolvată de Hollywood. NASA însă, din orgoliu, nu a acceptat rezolvarea și a continuat cu planul propriu. Cine are încredere în Bruce Willis să ridice mâna!
Bruce Willis, când ne-a salvat în 1998 (Touchstone Pictures & Jerry Bruckheimer Films)
1. Find ‘em
În cadrul activității de găsire (FIND) baza au fost telescoapele terestre, acolo unde NASA colaborează cu 20 de observatoare existente în toată lumea (inclusiv Ungaria), co-finanțând 40% din acestea. Principalele trei (care au cules 73% din date) sunt Catalina (Univ. Of Arizona), LINEAR (MIT) și Pan-STARRS (University of Hawaii). Dar instrumentul principal este NEOWISE, un telescop spațial în spectru infraroșu WISE (engl Wide-field Infrared Survey Explorer) readus la viață (printr-o extensie de misiune, de unde și prefixul NEO) pentru a identifica NEO (distinge căldura degajată de asteroizi reușind să identifice și corpurile negre/închise la culoare, greu de văzut de la sol) și operat cu ajutorul Caltech. Lipsește vreo școală tehnică superioară de renume? Rezultatele sunt spectaculoase.
NEOWISE ([1])
2. Track ‘em
Pentru urmărirea corpurilor care prezintă interes avem 2 sisteme radar principale: Goldstone (JPL) și Arecibo. Pe viitor NASA va construi Ka-Band Objects Observation and Monitoring (KaBOOM), un radar la sol în bandă Ka, bazat pe 3 antene de 12 m pentru observarea pe timpul zilei (când varianta optică nu e de folos), amplasat în cadrul NASA Kennedy Space Center (KSC) din rațiuni de cost și securitate (și în pofida umidității neprietenoase cu banda Ka).
KaBOOM (NASA)
3. Go out to ‘em and eliminate ‘em
Ce facem dacă impactul unui corp periculos cu Pământul devine iminent?
- Varianta de bază rămâne trimiterea lui Bruce Willis (se descurcă el sigur și singur);
- Ca o alternativă sau opțiune la varianta anterioara, poate participa și Chuck Norris;
- Alternativele la variantele anterioare nu sunt foarte clare și NASA încearcă acum să vadă ce se poate face într-o astfel de situație.
Primul pas a fost cunoașterea de aproape a inamicului, și rolul de cercetaș i-a revenit lui Osirix Rex – prima misiune americană pe un asteroid (Bennu). Acesta este un NEO tip PHO descoperit de LINEAR, și este monitorizat de Arecibo și Goldstone. Pe lângă obiectivele de bază/principale, Osiris Rex are importantă și pentru defensiva planetară și va furniza informații prețioase despre orbită, compoziție, suprafață, etc. – adică date necesare pentru o potențială ‘luptă‘ cu asteroizii. Osiris Rex a fost prezentată în În spațiu – săptămanile 2018/48-49, când s-a menționat și revenirea la subiect cu un articol suplimentar.
Următorul pas este testarea celei mai la îndemână soluții, respectiv lovirea unui asteroid pentru a-l devia de pe traiectoria care intersectează Pământul. DART (engl Double Asteroid Redirection Test) este o misiune a NASA și Johns Hopkins University Maryland cu scopul de a testa schimbarea traiectoriei unui asteroid folosind impactul cu o navă spațială.
Ținta este Didymos (gr Δίδυμος – gemeni) un sistem de 2 asteroizi pe o orbită heliocentrică (1-2.3 UA). Cel mic – Didymos-B, poreclit si Didymoon/Didyluna de 150 de metri – are o orbită retrogradă la 1 kilometru în jurul celui mare – Didymos-A (de 5 ori mai mare) cu perioada de 11.9 ore. De fapt ținta este doar satelitul, pentru că după lovirea lui se va putea observa efectul și schimbarea traiectoriei cunoscute, sistemul Didymos fiind de fapt un simulator la scară mică al unui asteroid mare aflat pe orbită heliocentrică. Nu se știe consistența (dacă e rocă dură sau un conglomerat de pietriș și nisip).
Didymos-A și Didymos-B (NASA)
Nava este construită în jurul sistemului de ghidare DRACO (engl Didymos Reconnaissance & Asteroid Camera for OpNav) care este de fapt bazat pe o mai veche cunoștință de-a noastră (din În spațiu – săptămânile 2019/05-06-07): LORRI (engl Long Range Reconnaissance Imager folosit de New Horizon). Lumea e mică iar spațiul și mai și. 🙂 În afară de LORRI mai avem și propulsie cu motor ionic NEXT care utilizează ca agent de propulsie xenonul și panourile solare ROSA (nici o legătură cu cealaltă roză 🙂 ) testate pe SSI în 2017. De fapt e o descriere pretențioasă pentru un proiectil spațial anti-asteroid de jumătate de tonă.
DART (NASA)
Planul de bătaie:
- 2020-2021: European Southern Observatory va cerceta sistemul Didymos;
- 2021: DART și LICIA vor fi lansați cu un Flacon 9. Nu o știți pe LICIA? Este Light Italian CubeSat for Imaging of Asteroid – un ‘Selfie-Sat‘ italian care va imortaliza impactul și primele minute de după;
- 2022: zbang!
- 2023: lansarea misiunii ESA – HERA – cu Ariane 6; HERA este o navă spațială germană cu 2 camere (pentru redundanță) bazate pe cele utilizate de NASA la DAWN și va fi însoțită de 2 cubesați europeni APEX (engl Asteroid Prospection EXplorer);
- 2026: HERA ajunge la Didymos , va observă efectele testului și va ajuta la tragerea concluziilor.
DART (NASA)
HERA – desfășurarea (ESA)
Referitor la momentul zbang! ar mai trebui spuse câteva cuvinte. Proiectilul de jumătate de tonă va lovi Didymoon cu o viteză de 6 km/s și îl va încetini puțin (insesizabil), dar suficient totuși cât să-i mărească perioada orbitală iar asta înseamnă o ieșire de pe traiectoria actuală. Poate cândva vom reveni cu legile lui Kepler care guvernează mișcarea corpurilor în spațiu. Schimbările sperate vor fi mici și lente și de aceea nu pot fi observate imediat după test, creșterea orbitei fiind graduală și având nevoie de sute de revoluții pentru a fi percepută și măsurată. Ideea e că și în cazul unui asteroid amenințător va fi suficient un mic impuls care pentru traiectoria de mii de milioane de km parcurși de acesta în jurul Soarelui scopul acestui impuls fiind modificarea orbitei astfel încât să rateze rendez-vous-ul cu Terra.
Plan alternativ
FEMA (Federal Emergency Management Agency) are din 2015 un grup de lucru PIERWG care dezvoltă recomandările pentru reacția în cazul impactului unui asteroid cu Terra. Un fel de otrăvim fântânile, ardem ogoarele, ne ascundem în munți.
Și să nu uit: cine a văzut Armageddon?
Marius B
(medie: 5,00 din 5)
Încarc...
Surse:
1. Four Years of NASA NEOWISE Data ( https://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?feature=7103 , accesat la 2019-05-08)
2. NASA’s Efforts to Identify Near-Earth Objects and Mitigate Hazards ( https://oig.nasa.gov/audits/reports/FY14/IG-14-030.pdf , accesat la 2019-05-07)
3. NEOWISE/Mission Overview ( https://www.nasa.gov/mission_pages/neowise/mission/index.html , accesat la 2019-05-07)
4. Planetary Defense Coordination Office ( https://www.nasa.gov/planetarydefense/overview , accesat la 2019-05-07)
5. Planetary Defense – Double Asteroid Redirection Test (DART) Mission ( https://www.nasa.gov/planetarydefense/dart , accesat la 2019-05-07)
6. NASA’s First Planetary Defense Technology Demonstration to Collide with Asteroid in 2022 ( https://www.nasa.gov/feature/nasa-s-first-planetary-defense-technology-demonstration-to-collide-with-asteroid-in-2022 , accesat la 2019-05-07)
7. Site NASA JPL ( https://cneos.jpl.nasa.gov , accesat la 2019-05-07)
8. From 2022 to 2026: a question of time ( https://m.esa.int/Our_Activities/Space_Safety/Hera/From_2022_to_2026_a_question_of_time , accesat la 2019-05-07)
9. Ka-Band Objects Observation and Monitoring (KaBOOM) ( https://www.nasa.gov/directorates/heo/scan/engineering/technology/KaBOOM.html , accesat la 2019-05-07)
10. NATIONAL NEAR-EARTH OBJECT PREPAREDNESS STRATEGY AND ACTION PLAN ( https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2018/06/National-Near-Earth-Object-Preparedness-Strategy-and-Action-Plan-23-pages-1MB.pdf , accesat la 2019-05-07)
11. Five Years after the Chelyabinsk Meteor: NASA Leads Efforts in Planetary Defense ( https://www.nasa.gov/feature/five-years-after-the-chelyabinsk-meteor-nasa-leads-efforts-in-planetary-defense , accesat la 2019-05-09)
Sint pesimist referitor la rezultate care vor fi obtinute. In plus, se pare ca unii din ei scapa supravegherii, cam cum a scapat elicopteru ucrainian de supravegherea frontierei.
Personal cred ca o (termo)nucleara are un succes mult mai mare decit a da brinci asteroidului. Blow ‘em up, i say!
Partea proastă la ‘blow them up’ e că astfel o să ai parte de mai multe fragmente greu de urmărit și controlat. Un bolovan de 100m are suficientă energie cinetică ca să-ți radă un oraș – vezi Tunguska care din fericire a ras roar niște taiga.
Cel mai recent impact se pare că e cel din Groenlanda care se pare că a avut loc acum 12000 de ani și a lăsat un crater de 34km. Sunt speculații că acesta a fost motivul pt creșterea bruscă de atunci a nivelului oceanului planetar, dispariția megafaunei (nu vânătoarea) și întoarcerea pt încă 1000 de ani la glaciațiune.
Rectific după ce am mai citit un pic, se pare că acum sunt 2 cratere în Groenlanda, al doilea și mai mare, situate la 160km unul de altul. Statistic e posibil să fie din perioade diferite dar practic nu pare plauzibil avand in vedere eroziunea. Potopul lui Noe să fi avut loc în 10000 I.C?
Depinde mult si de contextul local, zona unde loveste….
Efecte secundare care devin primare 🙁
Exista o ipoteza foarte plauzibila cum ca in zona din Yucatan lovita acum 65 milioane ani, cand cu disparitia dinozaurilor, era prezent din abundenta gipsul (roca sedimentara banala de fapt).
Mai departe, dupa megasoc, megatsunami, etc…… o gramada de sulf a fost transferat in atmosfera si in consecinta a urmat o racire globala severa, ploi acide, etc.
Probabil ca au urmat niste ani fara vara, cum sunt aceia generati de niste „maruntisuri” de eruptii vulcanice…
https://en.wikipedia.org/wiki/Year_Without_a_Summer
Poate (si asa cu multe dubii) o civilizatie mai moderna ar rezista. Si dupa soc, si dupa foametea ce ar urma…..
Dar hartanita rau…
Problema e serioasa….
Cum spunea si Marius in articol, sansele sa nimereasca o zona populata sint foarte mici. Problema, de fapt, sint efectele secundare care urmeaza impactului – asa cum spuneai.
atat timp cat atmosfera o sa fie respirabila omenirea va supravietui ,nu in cantitatea in care este acum, dar va supravietui
Poate un an, doi trei, fara recolte…. dar mai departe ?
pai daca atmosfera este respirabila probabil se pastreaza si lantul trofic,avand in vedere ca suntem omnivori ,iar prin istorie am fost si canibali
Alte temperaturi, mai joase sau mult mai joase, alta iluminatie :).
Asemanator cu ceva descris in alt context ca „iarna nucleara”
Lantul trofic e praf sigur. Ramane solutia doi, ca puscariasii evadati prin Siberia, cu unul pe post de „conserva”. Dar se termina si alea…..
Experiente din astea ale Mamei Natura au mai fost. Stergeri aproape totale
glaciatiunile nu au fost niciodata totale,glaciatiunile reprezinta o ingrijorare majora pt tarile situate de la paralela 30-40 spre nord sau spre sud pt ca practic o sa fie desfiintate de aia tot o tragem cu incalzirea globala,pt ca de regula dupa o incalzire masiva a pamantului el se autoregleaza urmand o glaciatiune , iar populatiile migreaza dintotdeauna, nici acum nu s-au oprit din migrat ,cum,ti-am zis nu este obligatoriu sa supravietuim in aceeasi cantitate ,iar ,”stergeri aproape totale” nu inseamna extinctie ,iar iarna nucleara adauga alta problema mai grava ca radiatiile ,de aia nu am mai avut nici un atac nuclear de la Hiroshima si Nagasaki,mult mai periculos ar fi ciocnirea cu alt corp ceresc care sa determine iesirea pamantului din orbita actuala astfel incat ,ori sa aiba temperaturi care distrug atmosfera ducand la disparitia apei lichide ,ori la o glaciatiune totala si perpetua
Meteoritul care a lovit Pamantul acum 65 de milioane de ani a dus la extinctia a 75% din specii. Pe pamant n-a scapat nimic mai mare de 2 kg…
da insa toate acele specii erau specializate si nu avem dovezi ca vreuna din ele avea capacitatea de a isi produce propria hrana ,in cantitati mari si cunostinte sa o stocheze pt perioade indelungate ,singurul lucru care conteaza este adaptabilitatea la mediul rezultat dupa o eventuala ciocnire ,avand in vedere ca mancam de la iarba ,fructe ,seminte , insecte ,,reptile,pesti ,,pasari ,mamifere,cred ca avem un avantaj fata de speciile de la ultima mare extictie ,iar cu cat aceeasta posibila extictie din cauza unui corp ceresc este amanata de sansa ,cu atat cresc sansele noastre sa dezvoltam tehnologii sa ne adapostim ,sau sa eliminam tipurile astea de amenintari si cu toate astea „Nu supravieţuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai uşor adaptabile.”sa speram ca noi suntem una din speciile despre care vorbea Charles Darwin
Perioade cat de indelungate, si ce a nume inmagazinat ? Pot sa fie sute, mii de ani…..
Sau prin creativitate trecem la alchimie, sintetizam mancare, nutrienti din silicati, dintr-o roca oarecare ?
Adaptare la ce anume, cand sunt niste efecte colaterale banuite, niciodata precizate intr-un concept, un model care sa permita o strategie?
In afara de sfarsitul Cretacicului despre care spune George, cand cu dinozaurii, a mai fost o extinctie majora, mult mai severa, la sfarsitul Permianului (cca 251 ma). Unii au numit-o „marea moarte”….
Intr-un timp scurt geologic, o clipa doar, 100 000 de ani, se estimeaza ca a disparut cam 90 % din viata de pe pamant. Mai putin de 5% a supravietuit. Procente de specii si populatii….
Detalii aici:
https://www.nationalgeographic.com/science/prehistoric-world/permian-extinction/
Vinovatul de serviciu, un asteroid mare, o ciocnire catastrofala. Unii mai zic de niste eruptii majore in Siberia… Poate e o combinatie, cine mai stie. Efecte colaterale de rigoare gobale.
Nu e musai sa facem parte din alea 5% „norocoase”. Darwin nu da nici o reteta de adaptare instant….
Poate suntem prea mari, mancam prea mult…. Sau nu avem branhii, ceva sa traim mai protejati, in ocean…..
Ar trebui sa fim preadaptati la niste conditii de nisa, sa traim deja in subteran, sa hibernam pentru perioade lungi, cine mai stie……
Sansa ca un meteorit/cometa sa ne loveasca, ma refer la una de o masa suficient de mare, este statistic mica, necazul este ca n-ai nevoie de doua lovituri ca se te puna in genunchi, asa ca nu merita sa risti.
Evident de la o anumita masa in sus nu mai conteaza unde loveste…
Cel mai bine s-ar putea face monitorizarea corpurilor astrale care ar fi in real pericol pentru planeta noastra, din spatiul cosmic.Ar trebui ca omenirea sa se mobilizeze si sa sa construiasca macar 4 puncte de observare spatiala care sa flancheze Terra din toate partile.Datorita lipsei atmosferei si poluarii, spatiul cosmic ofera o vizibilitate mult mai buna inclusiv pentru radare, decat la sol pe frumoasa noastra planeta.Presupun ca monitorizarea corpurilor astrale se face atat cu radarul cat si cu telescopul astronomic.
In acest moment, au SUA, Rusia, China si UE posibilitatea sa modifice traiectoria unui asteroid sau cometa care ar putea intra in coliziune cu Terra?Cum ar face-o?Prin detonarea unei rachete cu incarcatura nucleara in vecinatatea corpului astral?
Detonarea in spatiu nu are un efect prea important pt motiv ca neexistand atmosfera nu se creaza obisnuita unda de soc, la fel ca in cazul exploziilor de pe pamant. Acolo ai o explozie de radiatii.
Pt modificarea orbitei sunt cateva solutii mai putin distructive: impactul, tractorul gravitational, incalzirea asteroidului (depinde din ce este facut) si generarea unui flux de materie (tractiune) etc.
Multumesc frumos.
In interiorul corpului, sa il spargi in bucati cit mai mici si cit mai multe, care pot sa arda in atmosfera.
Pt asta trebuie sa faci o analiza detaliata a interiorului lui, cu radare, seismografe si posibil si foraje. Daca tot te chinui cu atatea misiuni (si presupunand ca ai atata timp) nu mai bine trimiti un NTR sanatos sa-l impinga?
Sau reinvii proiectul Orion si-l transformi in cel mai mare glont din partea asta a galaxiei. Prea greu nu ar trebui sa fie, e tehnologie din anii 60.
Nu prea merge cu impinsul folosind explosibil direct… ai vazut imaginile de la sonda JAXA? Asteroizii nu sunt solizi sunt adunaturi de pietris tinuti impreuna de o gravitatie extrem de scazuta.
Nu ma refeream la impins cu explozii. L-as marunti cu una-doua nucleare. 50 de megatone bucata, sa fim siguri. Da, stiu ca seamana a filme cu Bruce Willis. Dar transformarea lui intr-un nor de bolovani ar putea avea succes. Impinsul ala ar trebui sa aiba si el loc cu mai multa vreme inainte si de mai multe ori – legile lui Kepler si orbitele.
Duke Nukem 🙂
Varianta detonarii in vederea fragmentarii are si avantajul unor efecte multiple: in cazul optim corpul este fragmentat suficient pentru a fi distrus de atmosfera, iar daca asta nu se inampla tot putem spera ca explozia a modificat miscarea corpului suficient pentru a ne rata (sau corpurile rezultante, desi inca mari , vor avea traiectorii diferite fata de cele ale asteroidului initial).
Pe partea cu impinsul, varianta la care ne gandim adesea este cea a devierii de la traiectoria initiala (fapt care ar rezolva problema),unde e nevoie de timp, dar exista si o varianta mai rapida, de modificare a vitezei asteroidului astfel incat sa rateze intalnirea cu Terra (va ocupa acelasi punct in spatiu dar nu in acelasi moment). Viteza Terrei este mare, si daca excludem gravitatia, daca intarziem asteroidul cu 7′ ne va rata; simplist privind lucrurile, daca actionam sa zicem cu 1 an inainte, nu trebuie sa modificam viteza lui cu prea mult pentru a-l intarzia 7′ (mai ales daca asociem si modificarea de traiectorie legata de cresterea/scaderea vitezei).
Domnilor, eu unul cred ca voi subestimati efectul unui nor de particule care ar intra in atmosfera cu vitezele de care vorbim. La o asemenea viteza, ele devin incandescente prin frecarea cu aerul si intr-un final se transforma in plasma fierbinte de cateva mii de grade. Intreaga energie cinetica a unui astfel de impactor maruntit s-ar transforma in caldura (si nu doar o parte, cum e cazul intr-un impact cu crater). Rezultatul e un puls de caldura (energie electromagnetica in spectrul infrarosu). Priviti efectele unui astfel de impact:
https://www.smithsonianmag.com/science-nature/what-happened-seconds-hours-weeks-after-dino-killing-asteroid-hit-earth-180960032/
Citez:
„As dangerous as the waves were to life in the western hemisphere, however, the heat was worse.
When the asteroid plowed into the Earth, tiny particles of rock and other debris were shot high into the air. Geologists have found these bits, called spherules, in a 1/10-inch-thick layer all around the world.
“The kinetic energy carried by these spherules is colossal, about 20 million megatons total or about the energy of a one megaton hydrogen bomb at six kilometer intervals around the planet,” says University of Colorado geologist Doug Robertson. All of that energy was converted to heat as those spherules started to descend through the atmosphere 40 miles up, about 40 minutes after impact. As Robertson and colleagues wrote in a paper titled “Survival in the First Hours of the Cenozoic”: “For several hours following the Chicxulub impact, the entire Earth was bathed with intense infrared radiation from ballistically reentering ejecta.”
Earth became a world on fire. The friction of falling made each spherule an incandescent torch that quickly and dramatically heated the atmosphere. Any creature not underground or not underwater—that is, most dinosaurs and many other terrestrial organisms—could not have escaped it. Animals caught out in the open may have died directly from several sustained hours of intense heat, and the unrelenting blast was enough in some places to ignite dried-out vegetation that set wildfires raging.
On land, at least, much of Cretaceous life may have been wiped out in a matter of hours. The heat pulse and its after-effects alone severely winnowed back life’s diversity.”
Fie ca e vorba de un corp solid, fie ca e vorba de o gramada de pietris, energie cinetica e aceeasi. Ecuatiei nu ii pasa decat de masa totala, nu cum se prezinta. Si ea toata se transforma in caldura (in cazul unui impact direct cu crater, ea se transforma si in deplasare). Nu poti permite unui astfel de bolid sa loveasca Terra, trebuie sa il impingi. D-aia cred ca un motor NTR (Phoebus 2 avea o putere termica de 6 GW!) sau un sistem Orion e singura cale.
Documentarea si apoi articolul au urmarit situatia actuala si s-au oprit la planurile si datele cunoscute in prezent fara alte supoziti sau speculatii (care ar fi adus subiectivismul opiniei mele) si nu au acoperit metodele posibile pentru contracarare si consecintele lor; ma bucur sa vad ca acest capitol este acoperit de comunitatea RM mai bine decat as fi facut-o eu.
Eu cred ca in cazul fragmentarii prin detonare o parte din corpurile rezultate nu vor lovi Pamantul si energia primita nu va fi aceeasi. Probabil unul dintre cei mai cunoscuti asteroizi este Itokawa (misiunea Jaxa Hayabusa), cu ddimensiuni 500x300x200m, format din conglomerat de pietris. Un studiu Los Alamos National Laboratory (Looking Before We Leap) arata ca 1kt detonata in centrul Itokawa va duce majoritatea masei la o distanta > 25kkm (2 diametre ale Terrei) in mai putin de o saptamana, anuland statutul de PHO. La 10kt este nu mai este NEO.
https://twitter.com/wonderofscience/status/1126491904470683648
Cred ca ai expus concis principalele variante. La cele cu devierea treptata de la traiectoria periculoasa intrevad o problema de natura umana: nu stiu cata rabdare vom avea sa urmarim si sa calculam zi de zi cu emotie daca contramasura functioneaza sau nu (sabia lui Damocles si refuzul rasplatii imediate/instant gratification).
Daca miza va fi mare cred ca se vor aplica mai multe metode (daca nu chiar toate cele posibile).
Reactiile in fata amenintarii coliziunii cu un asteroid pot fi optimiste (Bruce va rezolva problema) sau pesimiste – sa ne gandim ce am manca la ultima masa (eu ma gandesc la ou fiert, mare – poate de gasca – cu albusul perfect tare, si galbenusul complet moale, exces de sare paine prajita ca sa poata fi infipta in ou, poate si unt). Intre aceste extreme nu stiu exact ce se poate face, dar cred ca omenirea este la etapa la care a constientizat riscul si acum se gandeste la asta (daca NASA nu are o reactie pregatita inseamna ca probabil nimeni nu are).
Pamantul a curatat cea mai mare parte a corpurilor aflate in calea sa si impacturile majore se tot raresc (ne spune Luna). Avem totusi centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter – stim unde sa ne uitam si stim ca unii sunt mari, densi si pot intersecta orbita Pamantului. Apoi avem Centura Kuiper (dupa Neptun) de unde vin cometele; in general mai putin periculoase ca un asteroid dar cele cu orbite foarte excentrice sunt greu de anticipat si urmarit (cand au viteza mica sunt departe si greu de vazut si cand se apropie accelereaza- timp de reactie mic). Si mai departe avem Norul lui Oort, foarte departe ( nu putem vedea cvasimajoritatea corpurilor care-l formeaza si cunoasterea noastra e mai mult teoretica), cu dispunere sferica (deci pericolul poate veni din orice directie) si perioade orbitale uriase (chiar si corpurile care trec pe langa noi o fac o data la cateva generatii, deci nu le cunoastem).
Nu e prima oara cand in weekend intarzii la intalnirea cu RM dar ma bucur ca articolul a starnit interes!
Mariuse, cand e sa te ia dracu, te ia din pragul bisericii si bratele popii, bafta noastra ca specie este ca noi suntem precum efmeridele pe aceasta planeta, pt noi 10 mii de ani pare o eternitate, in timp ce marile cataclisme au bunul simt sa vina (statistic vorbind) din sute de mii de ani in milioane…
Asta-i bafta noastra.
Daca ar fi sa fac un pariu sinistru, eu personal ma tem mai mult de Yellowstone, jigodia aia de super-vulcan si-a cam intors ceasul de la ultima eruptie si oricand poate sa strige: Stop- JOC!
Nu ne mai trebui nici un meteorit, dar magaria este ca o sa murim lent strangandu-ne de gat unii pe altii, pe cand la meteorit, vine, iti faci cruce, cade-bubuie si gata, aflam marele secret al vietii; ce este dupa moarte…
Viziunea ta este similara majoritatii autorilor intalniti prin biblioteca mea; foarte apropiata de Hawking.
Si atunci ce facem? #GYATM?
http://buzzaldrin.com/buzz-aldrin-stonehenge-pic-may-be-best-yet/
Poate trebuie sa tragem de timp cu toata inelepciunea pe care o avem (adica sa nu ne omoram noi inaintea oricarei calamitati), si in timpul asta castigat sa ne asiguram ca nu uitam sa alocam ceva resurse pentru dezvoltare/stiinta pana cand asiguram redundanta Terrei.
Sanse avem ca ne merge minte, avem nevoie (ca si in evolutia de pana acum) de un pic de noroc.
Tot nu-mi poate scoate din minte cifrele la eruptia super-vulcanului Toba (cu 75 de mii de ani in urma), am fi ramas undeva intre 2000 si max 10 mii de oameni pe tot pamantul.
Mai e unul prin Italia mult mai aproape, care ne poate arata cum arata o pizza uitata in cuptor. Are cam 100 km diametru craterul posibil.
Oare am reusi sa supravietuim la asa ceva? ma gandesc ca energie electrica am avea, deci teoretic am putea sa facem masiv sere ca sa ne cultivam hrana iar animalele domestice se pot hrani si cu altceva decat cu iarba, furaje si mai putina iarba.
la nevoie putem fi foarte inventivi
Eu unu asi face o constelatie de sateliti pe o traectorie inalta stationari care sa fie dotati cu proectile cinetice si incarcatura exploziva …pe scurt sa inpuscam bolovani… Ceva de genu https://images.app.goo.gl/bdkfSn7h2N75EYGr5
@ Catalin ….
buna ideea , chiar ar trebui sa devina prioritatea primara pt o civilizatie constienta ca SPATIUL este inamicul nr.1 , dar aceasta omenire este asa de ne-focalizata in eforturi globale incit mai devreme sau mai tirziu un impact va avea loc .
Doua documentare
: ( part 1 ) https://www.youtube.com/watch?v=uwPuE9VZbUY
( part 2 ) https://www.youtube.com/watch?v=ED9P07TApcg
Scapa care poate si care este priceput in supravietuire
Deep impact NASA
https://www.jpl.nasa.gov/video/details.php?id=395