Incompetenta pe numele ei: Andrei Ignat

Andrei Ignat

Citam din „Newsweek”, acolo unde va invitam sa cititi intregul articol in care RomaniaMilitary.ro este acuzata, alaturi de

Newsweek România, B1 TV și Cuget Liber, de către Andrei Ignat, fostul șef al Departamentului Armamente, că au publicat informații „secret de serviciu”. In realitate insa, macar in cazul castigatorului licitatiei acestui program, RoMilitary a preluat datele pe care cei de la Newsweek, spre lauda lor, le-au publicat primii.

Articolul il puteti citi pe Newsweek România.

In rest n-avem absolut nimic de comentat despre o astfel de declaratie imbecila…

Si tot cu aceasta ocazie avem un organ al Statului – DNA – care constata negru pe alb ceea ce noi, recunostem, scriem de ani de zile: „Departamentul pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale a tergiversat nejustificat atribuirea contractului de 1,2 miliarde euro către francezii de la Naval Group”.

Noi credem ca acest lucru s-a intamplat in mai toate contractele despre care si noi am scris.

Andrei Ignat ne mai acuza ca am publicat „specificatiile tehnice ale navelor”. Adevarat ca le-am publicat dar din surse deschise, libere, prin deductie si ceva, acolo, educatie in domeniu. Faptul ca radarul, de exemplu, este, pentru A.Ignat, o informatie confidentiala (sau oferta de rachete AN), cand la BSDA se stia cu ce radar vine fiecare companie, denota doar lipsa acuta de orice cunostinte in domeniu a celui care a fost seful DpA si noi ne mai miram de „succesurile” acestei institutii.

Pai „specificatiile tehnice ale navelor”, coane Ignate !?

Cu altceva mai „secret” n-ai gasit si matale sa ne dai pe goarna !?

 

GeorgeGMT

143 de comentarii:

  1. Hahaha!
    *editat – Daca Ponta e „micul Titulescu”…eu pe asta il botez „micul Cuza”, uite ce tufis poarta baiatu’. (sa zica merci, ii facem publicitate gratuita, te pomenesti ca e os de viitor prim-ministru si el)
    PS- incep sa am niste vagi amintiri de prin comentarii cu multe luni in urma…nu mai stiu cine batea apropouri de asa ceva sau daca erau in legatura cu acest caz/contract.
    *editat2 – ca sa profit de ocazie pt. ca sunt o flasneta si vreau sa-mi inervez din nou inamicii dar si amicii…bai MApN! Vai de capu’ vostru…deci 6 Formidable, da? Nu 4 corvete de 2500 + 2 fregate de 5000…ci 6 fregate usoare (covete grele) la 3200+ tone fiecare! Da, se aude? Se vede?

    29
  2. Felicitàri ! RM intrà în faza si fraza „molti nemici, molto onore” ale amicului Benito !

    2
  3. Un jeg ordinar!

    10
  4. Chiar m-a enervat politrucul asta cu „specificatiile” lui si asta arata doar ca nu face diferenta intre o pusca automata si una semi-automata. Cam toate specificatiile erau deja publice, ce dracu sa fie asa secret: varianta de inarmare, ce tip de rachete AA/AN folosea fiecare, tonajul, viteza, CMS-ul etc, cam toate sunt publice si cunoscute bine, iar daca asta crede ca sunt secrete asta dovedeste doar cat de incompetent este el nu cat de secrete erau informatiile publicate de noi.

    Pariez ca oferta Damen pt Sigma romaneasca – articolul lui Nicolae din timpul BSDA 2018 – l-a considerat direct inalta tradare. Acolo, Nicolae scria in premiera despre dotarea cu Harpoon si ESSM, mai apoi am publicat si videoul celor de la Damen in care prezentau detaliat oferta chiar in limba romana…

    48
  5. Aici ii găsiți declarația de avere, e „sărac și cinstit”…
    https://www.mapn.ro/declaratii/2018/index.php

    5
    • E trist, voi nu va dati seama cat de trista e toata situatia asta.

      Cum PLM sa platesti cu 52.000 RON pe an pe unul care decide licitatii de 1.2 mld EUR? Ce fel de motivatie ar avea omul asta care practic nu are nimic si un sal de 4500 RON pe luna sa nu ia spaga?

      Dupa aia ne mai miram ca nu merge nimic in tara asta?

      Cat de bun profesionist poate sa fie in conditiile in care un programator bun are salariu de 2000 EUR pe luna si el are 1000 EUR pe luna? Sau cand un patron de saormerie face 5000 eur pe luna, sau cand un agent de vanzari face 3000 eur pe luna.

      Cata vreme nu o sa creasca masiv salariile la oamenii astia o sa avem parte de tot felul de maimute care iau tot felul de decizii…

      10
      • chiar crezi ca doar asta e problema?!
        uita-te la magistrati sau la altii cu super-salarii! Iti pare ca e semnificativ mai bine si sunt super-profesionisti?

        21
        • @LionHeart, pune si altfel problema..
          Ca fapt divers el nici nu trebuia sa fie vreun mare profesionist in nave si rachete, ar fi putut sta de vorba serios cu expertii companiilor participante la licitatie cerând niste rapoarte complexe, apoi le-ar fi dat la studiat profesorilor universitari si catorva ofiteri tot de la Marina, s-ar fi sfatuit si cu contraamiralul plus vreo doi-trei jenerali si cam aia era.
          Daca jobul asta era prea mult pentru el, putea oricand sa demisioneze sa se faca şaormar, agent de vânzari sau IT-st.

          Este adevarat ca unele salarii sunt prea mici la noi in RO (dar 4500 lei/luna e o suma frumoasa totusi) dar la fel de adevarat este ca alte salarii sunt mult prea mari. Iar acolo unde salariile sunt prea mari rezultatele sunt cam aceleasi..

          Nu cred ca el e singurul vinovat. De fapt e posibil chiar sa nu aiba nici o vina si sa fi fost ales doar ca țap ispăşitor.

          13
        • Foarte bine punctat.

          1
        • Chiar de ai un profesionist platit bine, intr-o structura ineficienta, mare lucru nu faci
          La fel cum contracte, de nivelul asta, nu le pot decide functionari cu 1000 eur pe luna
          Daca ar functiona corect lantul decizional, ai reduce variabilele si criteriul arbitrar, ramas la latitudinea functionarilor prost platiti
          Criteriile tehnice nu sunt o notiune abstracta, de dezbatut pe site si un functionar responsabil pe stabilirea criteriilor de achizitie, nu trebuie sa fie neaparat documentat tehnic, ci foarte bun pe armonizarea cerintelor tehnice cu alea economice, cunoscator al pietei, ptr a a cere specificatii realiste
          Si feedbackul informativ, cu criteriile tehnice, trebuie sa vina de la categoriile de forte vizate, o imbinare intre deziderate tehnice si cunoasterea sistemelor disponibile
          Si ar trebui sa existe structuri care sa corecteze deficiente si sa depureze responsabili, chiar pe parcursul proceselor
          De ex.. Incazul de fata, nu inteleg, de ce au intarziat sa se sesizeze, sau cum au organizat procedura de licitatie, de au permis sa rasufle date si sa permita reajustarea ofertei concurentei
          Normal, ofertele trebuiau, sa fie inchise, inainte de stabilirea castigatorului
          Daca ai o structura specializata pe achizitii si ea nu se ocupa de inzestrare, nu lucreaza coerent cu partile imlicate, are sincope in functionare.. Se impune o analiza si a unor concluzii privind functionarea sa si eventual reorganizarea, sau ce se impune in urma analizelor
          Nu poti avea structura specializata care sa nu decida si cand decide, decide viciat, ori fara criterii si feedback corect, ori prin acte de coruptie

          • si uite asa ne intoarcem la ministru….

            1
            • Eu nu as vrea „intoarcerea” la ministru
              Ci depurarea si reorganizarea acestor institutii.. Si crearea de structuri care sa le sprijine si controleze informativ
              E clar ca nu sunt prea eficiente
              Motivul poate fi si ca in trecut, inzestrarea se facea exclusiv cu agenti autohtoni si din afara pe „linie de stat”, de partid
              Si ca nu au experienta, cand, acum sursele se diversifica si ei trebuie sa se miste intr_o masa mai eterogena, in care trebuie sa fie un liant de solutii
              E clar, ca achizitiile militare au influenta din partea politicului, puternic, uneori justificat, alteori nu
              In toate astea trebuie sa creasca feedbackul si influenta militarilor, a economicului(pe partea de investitii asociate, offset) si sa scada influenta politicului
              Care, politic, aparte ca e mai volatil..fiind influentat, atat intern cat si extern.. Si care, militar e mai stabil
              Tot timpul, trebuie sa existe un echilibru, intre militar, politic, economic

              1
      • Salariul nu e cel real trecut pe declarație. Gagiul cu toate sporurile câștiga undeva la 15000 pe luna în mână.

        3
      • Salarii si mai bune? Nu o sa ai decat si mai multe maimute batandu-se pe post… Pentru ca un salariu mai bun doar face sa creasca dimensiunea spagilor.

        Ori pui un viteaz sa stea inaintea sparturii, ori ne facem bagajele. Si aici e marea tristete… mai avem din astia?

        1
    • asta n-are nimic pe numele lui ? :)) traieste in cutii de carton?? declaratiile astea au ajuns o gluma ridicola

      6
  6. Ei, si cu cretini de astia – sa ma dea in judecata ignat asta, daca nu ii place catalogarea – voi vreti tetaluri si programe de inarmare…. He he, vorba ciuva…

    1
  7. Păi are și el dreptatea lui, adică tergiversarea contractelor (în mintea lui) erau secrete de serviciu… doar că (prin “modus operandi” – specificare pentru “organele de anchetă” abilitate să aducă clarificări), erau în văzul tuturor.
    Da, știm… nici usturoi n-a mâncat, nici gurița nu-i miroase. Să ne mai scutească de atitudinea asta de domniță neprihănită.

    Acum lăsând tonul sarcastic, sta (de vreo 20 și ceva de ani) și mă tot întreb (retoric) cum mama naibii reușim noi ca popor, să tot punem astfel de indivizi să răspundă de soarta noastră?

    Eu unul, după 30 de ani de militărie, sunt sătul de indivizi precum respectivul care pentru a ascunde matrapazlâcuri, incompetență sau trădare, bagă faza cu “secretul” de serviciu.

    4
  8. https://constanta.ro/2019/01/14/andrei-ignat-armamente-mapn/
    asta nu are nici o treaba cu marina,dar nici una si a ajuns sa decida inzestrarea marinei ,cuvintele nu isi mai au rostul

    13
    • Capătu satului

      Asta’i pe modelu emil bobu, dragnea, etc etc.
      Scoala, studiile, pregatirea sunt pt. p…imea de jos – cum ne numea năstase
      Nu contează ce stii de fapt, ci contează ce functie ai
      Funcția bate orice educatie sau pregătire

      Ignatu asta are si strategia de lupta la el
      Păi să scrie cineva la statu major sa renunte la generali, ca are ignatu in buzunare toate planurile si pt aparare si pt atac
      Stie ignatu strategia de lupta fara nave, avioane si tehnica de luptă
      Da o tine secretă
      Nu merita sa stie toata lumea cum e sa dai pantalonii jos cand vine inamicu
      El are antrenament si pregatire de lupta, stie linia partidului,
      Ori linia partidului e mai complicata decat orice război

      Mai este unu cumpanasu
      Aciuiat pe lângă ministresu de intern de prin 2007
      Fara facultate tine lectii la unii care au studii superioare si inclusiv doctorate tip cresa la seral

      Nu-i prost cine cere, ci fraier este ala care plăteste
      Numa ca plăteste tara asta
      Ca si pe ignatu
      Cand ar putea sa ajute pe cineva care are intradevar nevoie de banii astia
      Un militar
      O vesta antiglont,
      O pusca antimaterial, etc.. etc.

      cumpanasu are, se pare o relatie ombilicala cu penele si pesede
      Am inteles ca si academia romana il sprijină
      Păi asta o fi modelu academic la membrii academiei

      La ăstia parchetul jeneral nu ajunge
      Oameni prea fini
      Inventează maine felics cu latina 3 cine stie ce capacități paranormale pt ei
      Ca si pt năstase, dragnea, ponta, etc.

      Atât ignatu cat si cumpanasu iau bani la greu de la stat
      Păi ar fi pacat sa-i pierdem

      Rusine parchetului general si tuturor procurorilor din tara

      7
  9. Intrebarea este: unde se termina prostia si incepe tradarea ?

    25
  10. Sunteti unul din cele mai bune site-uri din Romania atat prin calitatea articolelor si subiecte dar si prin felul in care e construit site-ul.Cu siguranta sunteti si printre cele mai bune site-uri de stiri militare din lume.O chestie care iarasi va creste importanta e lista de linkuri catre site-ri de calitate cum e contributors.
    Asta inseamna ca ati deranjat ingrozitor reteaua pesedista din Mapn.Revin si arat pana si ADN-ul pesedistilor ar trebui distrus eventual la CERN ca sa nu se mai aranjeze vreodata particulele fundamentale in acele molecule si sa se formeze iar pesedisti.Pana la acest stadiu va puteti inchipui cam ce ar merita facut cu trupurile lor biologice.

    17
  11. Conu’ Ignat ar trebui să înțeleagă că domnia sa se află în slujba noastră și nu invers

    6
  12. daca v-a luat sputnikul la ochi va iau si altii, e naspa sa fii site care sa militeze pt dotarea Armatei Romaniei cu tot ce este posibil in functie de banii disponibili si sa mai scoti si bubele in evidenta, pt unii comunisti chiar daca au fost doar soimi e de neinteles cum e cu libertatea de expresie si limitele ei

    6
  13. yap,am văzut postarea la PSR….măcar știți una și bună,vi se citește blogul la nivel înalt?și comentariile?.din păcate caracatița politico-militara are radacini lungi si rasfirate dupa 30 de ani de „business as usual”.
    ps.partea plină e că mai auzim ceva despre DNA?exact după verdictul cedo.

    8
  14. Punem pariu ca asta a aflat din presa dotarile navelor ? Ca asa-i cu astia , nu stiu sa citeasca date tehnice , decat daca apar ”decat ” in Cancan

    6
  15. Individul asta, fiind paralel cu realitatea si cu faptul ca toate informatiile descrise pe acest site sunt cat se poate de publice (atat cele din articole cat si din comentarii) a incercat sa arunce pisica in gradina altuia care nu avea nici o vina, ca sa isi „justifice” incompetenta.
    E platit din banii publici sa faca o treaba pe care nu o poate face si cauta justificari puerile..

    Toata stima pentru procuror care si-a facut datoria asa cum trebuie si nu a muşcat momeala aruncata la mişto.

    10
  16. Scuzați pentru offtopic. Ce fata de de sovietic … 🙂

    5
  17. Valeleuuuuuuu! De unde dreaq ii gasesc astia pe toti boccii sa-i puna pa functii? Limba asta cu pamatuf la muian fuse de la psd! Pus la butoiu cu miere plin de bani pt achizitii publice al MAPN de unde se pot trage facil shpagi si comisioane! Omu e bocciu in ceea ce priveste armata si nevoile ei de da in gropi. Huuuaaaa! Oaaarbaaaa! Tradator de neam si tara! Asta cred ca fuse din gashka li dragnea livache venit pe filiera olgutza karatista parca…. asta motiv clar pt care hamsterul de telemorman face parnaie!

    7
  18. Asta cu „specificatiile tehnice ale navelor” care sunt secrete divulgate de voi, dar pe care le gasesti online la un click distanță, îmi aduce aminte de o faza hazlie: acu vreo 10 ani ( deci când exista Google Maps, Google Earth… you name it) mergeam pe Copou chiar pe linga vechiul palat al ostirii – cladire impunatoare si monument istoric consacrat al Iasului, actualul sediu al Brigazii 15 Mecanizate „Podu Inalt”. In fata mea un cuplu de mosneguti japonezi-chinezi ce-or fi fost, se opresc in fata cladirii, se minuneaza de impozanta ei si scot camerele foto ( nu erau inca smartfoane) si dau sa faca o poza la minunatul edificiu când, din cabina poarta, iese val vartej un soldat agitat :” No foto, no foto, sicrit, sicrit!!!”… de era sa mor in mijlocul bulevardului de râs! Acum insa inteleg de unde primea soldatelul ordinele alea stupide sa fie atit de vigilent cu chinezeii fotografi?

    15
  19. Secret de servici este faptul că trebuie sa se”alinieze planetele” us,nato și rusia pentru avea o armată echipată decent s au cat sa fie șpaga ca fara nu se poate…

    4
  20. Dacă scopul a fost tergiversarea, cât mai este incompetenta și cât altceva? Poate ar trebui să știm și noi de ce a tergiversat?

    3
  21. De multi ani cand vine vorba de armată toți miniștri cumpara de toate nave,submarine,f35,venom,viper se fac hârtii si studii aprofundate dar cand trebuie sa se scoată banii se lasa cu gambit de miniștru…acum s a coborât ștacheta la secretar de stat…

  22. Monumental, pur si simplu monumental. Daca aceasta secatura, ce, spre norocul nostru, nu a ajuns pe un post mai important, a facut atat de mult rau, ce sa speram de la restul imbecililor corupti, incompetenti si tradatori ? Poate aflam si noi cine l-a impins pe post, e limpede ce svop a avut acolo.

    5
  23. Pai astia din DPA ca vad ca suntem urmariti daca vreti proiecte de inzestrare apelati la noi avem de la cele mai simpliste pana la SF-uti ( marca Domn Bula ,,gen” ) apelati cu incredere

    3
  24. Care sa fie motivul tergiversarii pana la urma ? Se tot spunea prin presa ca Dragnea ar fi vrut sa castige Damen (nu m-ar fi deranjat daca castigau aia, ori gowind ori sigma, ambele imi convin, numai sa se semneze odata contractul…).

    2
  25. DNA ar trebui sa mearga cu ancheta mai departe.
    Este vorba doar de incompetenta sau ar trebui sa ne gandim mai departe?
    Doar DNA si SRI pot raspunde.
    Cert este ca s-a reusit blocarea dotarii flotei romane intr-o situatie in care la Marea neagra lucrurile sunt mai mult decat tulburi.
    In al cui folos? Acest personaj este inocent?

    8
    • Astia au golit intre timp florariile si asteapta bolsevicii la portul Constanta cu flori.

      Chiar nu inteleg tampitii ca rusii nu vor mai repeta aceeasi greseala? Asimilarea va fi completa, se va vorbi ruseste sub administratie rusa de fier si isi vor aduce colonistii pentru impregnare la nivel genetic. Nu vor folosi tradatorii romani pentru administrare (nu exista logica pentru asta), ii vor trimite adanc in teritoriul rusesc. Nici macar nu isi vor pierde timpul cu spalarea pe creier. Vor distruge orice dovezi ca aici a existat vreodata un popor daco-roman.

  26. Si totusi o intrebare ramane: de unde stia newsweek preturile ofertate de fiecare constructor in lipsa oricaror informatii oficiale pe subiect? N-o putea sti decat de la cineva din comisie. Pentru ca daca o stia de la un constructor e si mai nasol.
    Aniuei, vom trai si vom vedea.
    Imi vin in minte numai chestii cu Ignatul si Craciunul si porcul…

    15
    • Asta cu preturile este o problema dar treaba cu specificatiile secrete facute publice este o prostie.

      13
      • Asta m-a deranjat si pe mine: specificatiile, despre preturile din oferta alta discutie.

        De aceasta data avem si un document oficial care declara cum ca Ignat a facut tot ce a putut pt a trena licitatia, ori aici vorbim deja de tradarea interesului national, despre un atentat la siguranta nationala.
        Mai ramane si intrebarea: ce face DGIA-ul, a raportat aceste aspecte catre SMG? Daca da, ce masuri s-au luat?
        Nu doar Ignat este de vina ci si cei care trebuiau sa impiedice astfel de lucruri. Mi se pare imposibil ca serviciul de informatii al Armatei sa nu stie si daca stie ce a facut in acest sens, cui a raportat? Eu nu cred ca seful SMG a aflat din ziare despre mizeria de la DpA.

        Ignat este practic dovedit ca a torpilat aceasta achizitie, asadar restul este simplu: lampa-n ochi, interogat despre cine l-a pus sa faca asta si la puscarie.

        24
        • Pe langa problema pretului, ramane in continuare problema pretului cel mai mic si a modului cum au fost administrate capabilitatile de lupta, diferentierea aparand pe palierul AA, unde Sigma a fost propusa la noi in configuratia POLA cu 6-8 ESSM si 21 RAM iar Gowind, cel mai probabil, cu 16 VL Mica si… [editat: vom vedea].
          Este discutabil si de dezbatut care configuratie este mai buna, atat acum cat si in perspectiva dezvoltarilor ulterioare (ESSM block 2 si VL Mica NG) calitative dar si cantitative, in conditiile unei diferente de pret de doar 55 milioane raportat la valoarea intregului contract. Traiasca criteriul pretului cel mai mic si opacitatea alegerii criteriilor tehnice!
          In rest, prea multe au mers prost cu aceasta licitatie, dar in mod cert acesta este un prim semnal ca lucrurile incep sa se limpezeasca sau sa fie limpezite si poate vom avea si o solutionare accelerata a celorlalte dosare din instantele civile. Adica termene mai scurte si celeritate.

          10
        • Reproduc 2 pasaje din presa, referitoare Ignat:

          – Andrei Ignat a ajuns la șefia Departamentului Armamente în mai 2018, funcție cu rang de secretar de stat, fara sa aiba nici o experienta in domeniu, pe filiera PSD Craiova, organizație controlată de cuplul Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu. Fără nici un dram de experiență în domeniul achizițiilor militare, Ignat s-a trezit că păstorește bugete de ordinul miliardelor de euro, bani care urmau să fie cheltuiți pentru înzestrarea Armatei Române.

          – Ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a eliberat din funcţie pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, considerat de cei din zona militară ca fiind omul lui Dragnea din minister şi artizanul blocării licitaţiei pentru corvetele multifuncţionale care vor dota Forţele Navale Române. Oficial decizia s-a luat după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării şi reenergizării” managementului, arată MApN într-un comunicat.
          Aceast individ este imaginea fidela a clasei noastre politice de cacao, care considera in logica ei mafiota ca poate face ce vrea. Dar prin actiunile ei comite de fapt infractiuni si acte de tradare nationala in forma continuata. O mizerie generalizata, asta ne conduce, de ma apuca nostalgia dupa Tepes .

          5
  27. Sa va zic si Io a ce imi miroase:
    1.) s-au pus oamenii sa faca o licitatie, asa, pe stilul romanesc, adica sa simuleze ca fac, ca apoi sa iasa cine trebuie.
    2.) si culmea, rezultatul a iesit (aproape) ca la o licitatie adevarata, adica s-a castigat din punctajele pe criterii. Dar rezultatul nu era cel dorit
    3.) Asa ca a venit ordin sa caute justificari sa tergiverseze sau anuleze…
    4.) Deci omul a pus pe masa ce a reusit sa gaseasca asa, in graba
    5.) Asta nu inseamna ca poate nu au fost si ceva nereguli, vorba lui Nicolae.

    23
    • Poi daca licitatia nu era pe bune, si era la misto, de ce nu a iesit totusi „cine trebuia” din prima? Adica afirmatiile astea: „sa simuleze ca fac, ca apoi sa iasa cine trebuie.”, respectiv „Dar rezultatul nu era cel dorit” se bat cap in cap.

      1
      • Cine trebuia nu este în NATO… ierea ilegal…
        Toate ofertele legale aveau ceva serios în spate.
        Așa că, orice rezultat ar fi fost contestat, pen’că se întâmplă!!
        Ordinul de zi e sa nu se facă nimic! Nu cumva să devenim o voce in Marea Neagra!
        Coșmarul ka-kamuiștilor!

        1
      • pai tocmai aia e hiba, ca sunt atat de profesionisti, ca si atunci cand vor sa musamalizeze ceva nu le iese, sau au fost unii la DPA care au scapat de sub controlul politic si chiar si-au facut treaba 🙂

        Era vorba aia, ca la un moment dat, daca faci mai multe greseli in lant in matematica, ai o sansa sa obtii rezultatul corect 🙂

        3
  28. A reusit si personajul asta ceva: cred ca e primul articol pe care il vad aici (citesc blogul de vreo 6 ani) la care absolut toti comentatorii sunt de acord.
    In rest ce sa mai zici de asa personaj? Stiu ca pedeapsa capitala nu se mai poarta pe motiv de UE dar o munca silnica acolo, ceva, s-ar putea da.

    14
  29. MAPN ca si Statul Roman nu mai stie citi oameni are in subordine , cu ce se mai ocupa si cit de competenti sunt. Teaba merge si salar la fel……..totul numai hirtogaraie si miloane de motive si scuze.
    Era prea grea functia si stampila petru mister Ignat care sa prabusit lovit de importanta acestui contract. Altfel devenea eroul Nostru ce mama dracu…:)))..aveam forta Navala.

    1
  30. Stimate Domnule Andrei Ignat,
    Este trist ca aruncati vorbe goale si invinuiti pe cine
    puteti, numai sa distrageti atentia presei ascunzand iincapacitatea intelectuala, slaba pregatire profesionala si lipsa de patriotism a Dvs. fatza de neam si de aceasta tara.
    Probabil ca doreati sa afirmati ca sI intarzierea licitatiei tot din cauza Rumaniamilitary. ro. este …
    Nu este vorba de nici un secret de serviciu.Datele sunt oficiale cat si din internet. Acest lucru stiti si Dvs. sau chiar credeti ca KGB -ul citesti informatiile din acest site si renunta la informatia precisa de pe teren sau de la informatori fie din cadrul Armatei sau chiar din cercul Dvs ??
    Daca aveti totusi o mandrie de roman dovedestene Domnule Andrei Ignat.
    Ori va puneti pe treaba , intariti dotarea Armatei , evident cat mai repede si serios, ori efectuati un gest nobil si demisionati.

    14
    • Adrian Tm,

      „Ori va puneti pe treaba , intariti dotarea Armatei , evident cat mai repede si serios, ori efectuati un gest nobil si demisionati.”

      Omul nu mai e demult pe pozitia respectiva.

      3
    • Din GRU se iese numai cu picioarele înainte!!

      1
  31. Cred ca pentru prima data in viata nu sunt de acord cu DNA. Licitatia a fost influentata de unul dintre competitori, prin scurgerea valorii ofertelor in presa. Newsweek a fost principala supapa in acest sens. Se vede cu ochiul liber. Apoi informatiile din Romania au fost date in Franta via Cabirol.

    Doi, nu poti acorda contractul unei asociatii in care partenerul care trebuie sa faca navele, are fix zero experienta in constructia si proiectarea de nave militare. Da, Naval Group poate sa faca nave in Franta, dar nu in Romania. SNC nu are experienta necesara.

    De Ignat nu mai e nimic de spus. A spus MAPN cand l-a dat afara.

    8
    • Nu uita ca Naval Group e acum fuzionat cu „inamicul” (din contractul nostru „multirol”) Fincantieri: NAVIRIS.

      Si sunt implicati deja in viitoarea Corveta de Patrulare Europeana (EPC)…sub obladuirea PESCO…care ar trebui sa invarta pe la 3000(+) tone deplasament.

      7
    • La vremea aia parcă nu fuzionaseră cele 2 companii și participau ca entități diferite. NAVIRIS e oficial funcțională dar mai durează până când o să fie o singură entitate din cap până în picioare.

      Mai mult de atât, orice companie e disperată să câștige contracte mai ales una italiană, deci clar ar fi vrut să câștige singuri și nu să le dea altora niște încasări de sute de milioane de euro

    • Primul tau paragraf, Bergepanzer, este o concluzie obiectiva. Al doilea, vis-a-vis de ce poate si ce nu poate SNC este una subiectiva si care nu poate fi dovedita decat atunci cand se vor apuca de treaba. Nu esti primul care spune asta.
      Naval Group a efectuat o evaluare a SNC inca dinainte de a se asocia cu acesta din urma. Conform declaratiilor NG toate cele 4 nave vor fi construite in Romania: https://www.rumaniamilitary.ro/buletin-naval-scurt-interviu-cu-naval-group
      Hai sa nu ne grabim cu presupunerile si sa asteptam semnarea si derularea contractului.

      1
      • @Nicolae Hariuc Eu chiar sper ca Naval Group si-a facut due diligence profesionist in privinta SNC, iar comisiille de la MApN care au verificat santierul nu au facut lucru asta doar formal (adica pe baza documentatiei). Nu de alta, dar patronul nu imi inspira incredere, iar SNC e pe ultimul loc ca business din intreg spectru de santiere navale mari din Romania. Cea mai mare teama a mea sa nu patim ca malaezienii care construiesc Gowind fix dupa acelasi aranjament ca romanii de au deja 18 luni intarziere cu o nava data la apa.

        In alta ordine de idei sper ca navele vor avea instalat un CIWS si nu se vor baza doar pe VL MICA si cele 2 piese ridicole de 20 mm. (Asta e unul din misterele acestei licitatii – cum profesionistii din comisia de evaluare au declarat castigator o nava care nu are CIWS integrat in contextul unei hiperinflatii in materie de rachete antinava in Marea Neagra).

        6
  32. E de asta spun că nu merita sa stai în tara asta și să alergi un loc unde ești apreciat pun pariu că daca erați acuma in US erați sus de tot !!!!
    Pile șuruburi etc asta conduce țara nu oamenii că noi !!!
    Deși sunt de mult scos din site îl urmăresc cu sufletul la gură în fiecare zi ???
    Da mă ia gura pe dinainte dar ce sa fac așa faci când îți iubești tara nu renunți !!! Dumnezeu să fie cu voi și sper sa va faceți undeva prieteni noi gen (CIA, Moshadd,) poate așa scăpăm tara asta de fosile ????

    3
  33. Sa fiu eu avocatul diavolului. Nu ca mi-ar inspira incredere individul.
    Se organizeaza licitatia, se ajunge la faza evaluarii ofertelor si scapa in presa informatii despre valoarea ofertelor.
    Cineva din interior, din comisie sau din jurul ei, scapa informatia catre presa, catre competitori sau asa cum facem noi, barbatii, se apuca sa se laude ca sa impresioneze vreo pasarica.
    In oricare varianta, informatia ajunge la presa.
    Asta de la DPA se caca pe el si incearca sa-si acopere curul, face plangeri reclamatii si, ca sa para dosarul mai gros sau din prostie, baga si tampenia cu specificatiile tehnice publicate de site-uri.
    Mai departe, totul e istorie.
    Dupa cum stiti, preferata mea era Sigma dar, daca cineva a scurs informatiile despre oferte, trebuie sa plateasca.
    Nu cred ca trebuie anulata/reluata procedura desi dotarea Gowind, pe aparare antiaeriana, mi se pare insuficienta pentru zona noastra.

    5
    • ”Scapă” informația către presă?…. Hmmm…
      La fiecare licitație comisia semnează o Declarație de confidențialitate și imparțialitate prin care se angajează că va ”pastra confidentialitatea asupra continutului ofertelor/candidaturilor, precum si asupra altor informatii prezentate de catre operatorii economici a caror dezvaluire ar putea aduce atingere dreptului acestora de a-si proteja proprietatea intelectuala sau secretele comerciale, precum si asupra lucrarilor comisiei de evaluare/juriului”.
      Dacă nu era prima licitație din viața lor, au știut ce fac! Adică au făcut-o cu INTENȚIE!
      Și criteriul de atribuire este interesant- prețul cel mai mic, în condițiile în care legislația actuală interzice de-a dreptul acest criteriu de atribuire pentru licitațiile complexe.
      Când vii cu prețul cel mai mic firmele, de regulă, ”măcelăresc” oferta tehnică. Poate nu e cazul aici, dar oricum e ciudat!

      6
      • Cred ca subestimezi nivelul multor profesionisti din aceste comisii, rigurozitatea lor (probabil scapa tot timpul, dar cui pasa de licitatii minore?) si supraestimezi nivelul lor intelectual. Declaratia de confidentialitate se semneaza tot timpul, nu inseamna ca sunt si obisnuiti sa o respecte la litera.

        • Ultimul paragraf din declarație conține și cuvântul „penal”. Măcar la asta ar trebui să fie atenți. Dacă nu ei, atunci DNA-ul!

          2
  34. Dar cum au ajuns in presă sumele și câștigătorul licitației înainte de declarația oficială a statului român nu interesează pe nimeni?

    Așa cum au ajuns in presă, puteau ajunge și la competitori, la sumele licitate mă refer…..

    Oricum e cu cântec…..

    Zic și io….

    2
  35. Vai de capu nostru cu astia.

    3
  36. Printre „arestati” ar trebui sa fie, in ordinea aparitei articolelor (si daca memoria ma mai ajuta) urmatorii:
    – Nicolae (RoMilitary) a fost primul care a prezentat oferta noua a Damen, care includea Harpoon si ESSM. Tot el, in spiritul tradarii interesului natural (adevarat ca-l ajuta si mintea) a scris multe articole despre variantele de inarmare, senzori etc;
    – Victor Cozmei (Hotnews), a fost primul care a scris despre oferta celor de la Fincantieri:
    – Eu si Nicolae, am dat cele mai multe amanunte (si in premiera) despre oferta germana cu K 130. Tot noi am scris primii, sper sa nu gresesc, despre introducerea in caietul de sarcinii a obligatiei ca navele sa poata opera drone si sa aiba sonar tractat, pt ca initial – nu sunt singur – cele doua cerinte nu erau foarte clar delimitate;
    – Si Zgureanu ar trebui ar trebui adus in catuse pt ca si el a scris despre variante de inarmare, sta prin Franta, nu se stie ce si cum, dar poate n-ar strica sa fie un pic intrebat de unde-si culege „specificatiile”;
    -Eroul Bula macar, tradator adevarat, asta a fost chiar pe santierul celor de la Vard…

    Tot noi (RoMilitary) am anuntat ca germanii s-au retras, tot noi am anuntat in premiera ca licitatia pt rachete AN cu baza la sol a fost practic anulata (prima) si ca s-a lansat cea de-a doua (si aia stagneaza)…

    Pacat ca domnul Ignat nu a fost facut ministru de intern, trimitea jandarmii sa ne gazeze un pic, sa spunem tot si sa recunoastem actele de inalta tradare savarsite. pacat, am avut mare noroc…

    Si ca in orice stat mafiot,cei care-si fac treaba fara sa ceara absolut nimic de la nimeni, doar din pasiune si patriotism, sunt cei acuzati de catre cei care chiar s-ar incadra in codul penal la inalta tradare.

    20
  37. Parerea mea e ca actuala licitatie ar trebui anulată întrucât toate procedurile au fost ,,perimate” de diverși, în actuală situație nu se mai poate vorbi de cea mai bună oferta la prețul cel mai mic asa cum era scopul inițial.

    Cea mai bună variantă la această oră după mine e încredințarea directă în urmă unor negocieri ultrarapide la ambii producatori pt un număr egal de nave, tinand cont ca SNC nu poate construi Gowind in Ro (condiție esențială!) , deci 2x Sigma fabricate la Galați și 2xGowind ,,fabricate ” ca P5 la SNC, eventual fiecare cu capabilități diferențiate 2x antisubmarin și 2x antinava, ambele având capacitatea sa se apere singure AA.

    Cat despre Ignat e clar ca individu-i un pion pe tabla de sah, astept DNA-ul sa-si faca treaba, poate se va ajunge sa aflam care sunt adevărații vinovați cu toate că nu mai am speranțe.

    Oare se poate ca visul meu sa devina realitate, 2x Ticonderoga +1xArleigh Burke?……ar fi singurele chestii second americane pe care mi le-aș dori.

    4
  38. In tarile cu apa calda permanenta, tari unde jandarmeria bate infractorii periodic, politia nu-i ruda cu interlopul si vice-versa, parlamentul legifereaza in interesul cetateanului, guvernul aplica tot in interesul cetateanul legislatia si exista macar o autostrada dintr-un capat in celalalt al tarii…In acea lume un blog/site ca RuMil era „partener strategic” al ministerului.

    19
  39. Un gunoi care a scris un articol la ordinul altor gunoaie.
    Sa vina vidanja!

    1
  40. Salutare tuturor.

    Fain articolul, George. Si revolta mi se pare justificata, arata ca prostia e la ea acasa, la fel si fudulia ….

    Super comentarii, mai ales ale celor mai vechi pe site. V-am dat +1, ca meritati.
    Asa se cunoaste omul doxat, dupa comentarii si ironiile (fine) pe care le face, hehe !!

    Acum nici nu mai stii cum ar fi mai bine: sa anulezi licitatia si sa mergi pe incredintare directa – eventual cu 2 companii diferite, pentru alt tip de nave – sau sa finalizezi „licitatia” asta.

    La momentul asta, banii estimati nu mai sint – si nici o sansa sa revina f. curind – deci eu as merge pe anulare si regindirea achizitiei, buget mai mic si alt tip de nave, incredintare directa celor cu oferta de nave+armament cea mai buna – nu cea mai ieftina !!!

    Dar e doar parerea mea.

    Cind o secretara la SGG ia in minutza 8000-10000 lei, cum vrei sa fie platit unul care trebuie sa faca achizitii dar habar nu are cu ce se maninca ?

    La noi, secretar de „stat” echivaleaza cu pila cuiva care sta pe bani multi, fara sa faca nimic si fara ceva in creier, ca deh, daca avea ceva materie cenusie, isi gasea de lucru pe undeva, la o multinationala sau avea propria firma sau emigra de mult ….

    Nulitati de alde Ignat sint pline toate institutiile statului. De unde sa stie mister Ignat ca trebuie sa colaboreze cu Marina, ce, barcile sint pentru ei sau pentru defilare pe sub Arcul de Triumf ?
    Oricum nu incape decit cite una, mai mica, pe sub Arc …

    6 barcute mai mici, dotate cu aparare AA, sonar ASW si rachete nava-nava ar fi super, macar cite 3-4 pot patrula odata, cu 2-3 in rezerva/mentenanta.
    Mai modernizam RATIONAL si Tetalurile, si cele 2 frunti incoronate, si rezolvam.

    Punem pe lista si apararea de coasta si luam (de preferat fabricam) si 10 elicoptere navale – cu cababilitati anti-nava si anti-submarin – obligatoriu – si 10 drone de observare maritima, si terminam povestea.

    Poate cu criza asta vom avea parte de un reset, macar la alageri, sa terminam cu incompetenta si nepotismul in functiile de decizie si administrative, in toate institutiile statului.

    Bine ca l-a destituit, unul mai putin. Vad ca pe site-ul Mapn nu apare nici o persoana la Inzestrare … e loc liber. Se fac ceva concursuri, se stie cine va fi (numit) ?!?!

    Transparenta totala … sau „bezna totala” … nimic nou.

    Asteptam barcutele. Si eu as dona pentru avocat, sa avem reprezentant al intereselor celor de pe site. Eventual cu abonament, ca la reviste, macar sa stim ce si cum.

    5
    • da, se fac „concursurilele” 🙂

      2
    • Musca cu reacție

      Încredințare directă a făcut Ciolos, cu Damen. Atunci s-au dat unii cu kr de pământ că vezi Doamne nu-i legal, ca musai trebuie licitație (prieyenii știau de ce). Unu dintre ei a ajuns între timp acolo unde-i locul, la diribau, celălalt, cu 5 neveste,(înca) e bine mersi si face pe moralistu prin Senat.
      Rezultatul „muncii”acestor(ziceți-le voi cum credeți) le vedem acum. Iată-le. Ignat e doar maimuța.

      9
  41. Stefan Balint

    Daca ma mai amenintati cu bataia, va pirasc la nenea Trump.

    • Pai pt stiri false nu trebe sa monitorizeze pe nimeni doar sa arunce un ochi la ProPatria, foanfele din ograda lor confunda obuzierul cu mortierul 🙂 …
      Sa-i dea pe talambi si pe talambele alea afara, mai intai, si dupa ai sa monitorizeze ce dracu cred ei ca ar fi de monitorizat…

      10
    • bullshit romanesc traditional eco fara E-uri doar cu multi Euro ,astia nu se mai fac bine niciodata.

      2
  42. Dragi forumisti,
    va dati cati derbedei ca asta sunt in toate institutiiile statului si pe ce salarii? Cum ptem oare sa-i dam jos …cand au toata puterea in mana….de la secretara la secretar de stat? E plin statul roman de prostie, incompetenta, fudulie, rea vointa….cum sa iasa tara din rahat?
    Acest individ abject este doar varful icebergului…cum sa amenti pe cineva de secret de stat cand informatiile astea le ia si un copil de pe net?

    Cat poti fi de gunoi ca om? Intrebarea e ptr un prieten evident……

    7
    • Exact situatia descrisa de tine, se regaseste in toate institutiile statului. Sunt pline Statele Majore ale armatei, de sotii, frati, copii , verisori, etc, ale ofiterilor superiori si ale politicienilor. Chiar toamna trecuta au fost transformate , cateva zeci de posturi civile, in posturi de ofiteri. Asta in conditiile in care majoritatea nu au trecut pe bune nici macar testele fizice, nu mai vorbim de cele de inteligenta si instructie. Au fost cazuri cand femei de 50 de ani, 1,58 si 40 kg cu tot cu bocanci, sau extrema cealalta de 98 kg la 1.65,cu destule probleme de sanatate, au ajuns ofiteri din angajati civili. Singurul lor merit a fost ca sunt neveste de ofiteri superiori. Si asa au ajuns birouri intregi , unde gasesti maxim o persoana competenta, restul fiind umplutura…. Si unii din acesti fosti civili, cam de la inceput de martie, se mau dau si loviti , o tin doar in concedii medicale, in speranta ca trece nebunia Corona , fara a fi trimisi pe teren, sau fara a se expune chiar si la serviciu.
      Si daca in armata e asa, are rost sa mai vorbim de primarii si alte posturi de stat ?

      3
  43. Sinistru de limitat intelectual acest individ. Sunt mai multi care aplica tactica raspandirii responsabilitatii in toate sectoarele vietii publice.Ma intreb daca aceste persoane cred acest lucru sau nici ei nu-l cred insa sunt instruiti sa faca asa.
    In ambele cazuri este vorba de limitare intelectuala.

    2
  44. daca un site ar putea sa publice informatii secrete atunci n-ar fi vina site-ului ci a prostilor care ar trebui sa tina secretele….dar sa ignoram partea asta in care isi da cu tesla in ….

    6
  45. ionica fonosch

    * Baietii , mai rasfirati , nu mai posteaza nimeni/nimic la ordonanta :-)))))
    https://adevarul.ro/news/societate/topul-amenzilor-judete-starea-urgenta-mers-amenzi-maxime-raport-1_5ebba9ad5163ec4271bb7f59/index.html
    ** Stati la locurile voastre tovarasi , nu va stresati , au studiat la snspa !:-))) Cine nu e cu noi e impotriva noastra :-)))) cum bine zicea tovarasul stefan gheorghiu !
    https://adevarul.ro/news/eveniment/armata-isi-ia-radar-depistare-stirilor-false-1_5ebbc2f15163ec4271bc48c6/index.html
    PS 1 [cati banuti s-au tocat in 2018 :-)))) Workshop româno-american “Fake news and information disorders in the digital age”]
    PS 2 [ tara te vrea pangolin …la cate comentarii pe aici , trebuie sa citeasca baietii :-))))]
    http://presamil.ro/legiunile-de-imbecili-si-idiotii-utili/

    1
  46. Hmmmph….mutra e de prost, iar vorbele de convingere.

    2
  47. Herr Von Renn Weg

    Nu stiu daca titlul descrie precis pe nenorocitul asta care ne tine in fundul gol la Marea Neagra, in fata rusilor… Cuvantul „tergiversare” din raportul DNA, pentru mine denota intentie! Ori incompetenta, iarasi in opinia mea, este o stare in care nu depui nici un efort… Deci Ignat asta ar fi un tradator, mergand pe acelasi rationament…
    Si inca o chestie, daca ne uitam cand a fost dat afara molia asta, la videoclipurile postate de fortele navale, prin care arata ca au bagat Regele Ferdinand la reparatii de mai bine de doua saptamani… putem oare deduce ca subiectul stirilor nu este proaspat? Ca DNA a concluzionat cercetarea deja de mai mult timp, iar contractul a intrat in aplicare? Dar trebuia sa vedem o semnare oficiala a contractului… si cat timp nu am vazut-o, ce sa intelegem din intrarea la reparatii a primei fregate?

    2
  48. Va mirati de asa ceva? Credeti ca sunt curiosi cei din SMG, ministrul apararii sau presedintele de raportarile celor de la SRI sau DGIA? Nu ati observat ca traim intr-un stat esuat…in orice piata mergi esti abordat de persoane care vand tigari de contrabanda, toate angajarile de asistente si infirmiere in spitale se fac pe baza de pile si plicuri, padurile sunt taiate de cativa baieti destepti.. sunt lucruri simple care s-ar putea starpii rapid, si voi va plangeti de licitatia amanata pt corvete..Ati uitat in ce tara traim? In caz ca ati uitat la 90 de zile dupa ce s-a deschis o autostrada noua, a inceput sa se surpe si nimeni nu si-a pierdut macar job-ul sau sa fi ajuns la inchisoare.Vrei inca exemple, ca mai am. Sa va intre in cap: Romania e stat esuat! e la nivelul Africii! Avem potential da nu ai cu cine ..

    7
  49. Acest individ, Ignat, reprezintă qintesența incompetenței, un individ pus pe funcție strict politic așa ca mulți alții prin atâtea alte ministere.
    În loc să țină capul la cutie, are chef de acuzații ?
    Oare cine va răspunde pentru prejudiciile aduse programelor de înzestrare prin tot felul de „bănuieli legitime” inventate cu scop…oneros (?)
    In folosul cui ? Și mai ales din ordinul cui ?

    2
    • Scuze, revin cu postarea, am atasat din eroare mai sus.
      Reproduc 2 pasaje din presa, referitoare Ignat:

      – Andrei Ignat a ajuns la șefia Departamentului Armamente în mai 2018, funcție cu rang de secretar de stat, fara sa aiba nici o experienta in domeniu, pe filiera PSD Craiova, organizație controlată de cuplul Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu. Fără nici un dram de experiență în domeniul achizițiilor militare, Ignat s-a trezit că păstorește bugete de ordinul miliardelor de euro, bani care urmau să fie cheltuiți pentru înzestrarea Armatei Române.

      – Ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a eliberat din funcţie pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, considerat de cei din zona militară ca fiind omul lui Dragnea din minister şi artizanul blocării licitaţiei pentru corvetele multifuncţionale care vor dota Forţele Navale Române. Oficial decizia s-a luat după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării şi reenergizării” managementului, arată MApN într-un comunicat.

      Aceast individ este imaginea fidela a clasei noastre politice de cacao, care considera in logica ei mafiota ca poate face ce vrea. Dar prin actiunile ei comite de fapt infractiuni si acte de tradare nationala in forma continuata. O mizerie generalizata, asta ne conduce, de ma apuca nostalgia dupa Tepes .

      1
      • Lasă-mă, că și Les e un alt competent ce a ocupat anterior și el postul de secretar de stat al Departamentului pentru Armamente…

        2
        • @priam
          Te rog nu ma intelege gresit, doar am reprodus din articolele vremii, nu sunt deloc NICI fan Les. Dimpotriva. Pentru mine face parte din aceeasi categorie de politruci de cacao, obedienti, profitori si incompetenti, din cauza carora nu reusim sa performam in nici un domeniu.

          2
  50. Not another COVID ad!
    But…”ships must sail, harbors must function”
    Nu prea fusei atent, e si Galati pe acolo sau doar olandezele?

    1
  51. Cand Ciolos acorda contractul celor de la Damen tot PSD-ul a sarit in sus ca unde este licitatia ….Apoi domnu Tradiceanu mai ingropa odatal contractul lasand atrbuirea si trecerea lui prin parlament pentru legislatura urmatoare ( la vremea aceea ) . Acum ca de fapt Dragnea ii voia pe cei de la Damen ….WTF . Ca la nebuni…Daca se mergea pe mana lui Ciolos acum aveam cel putni o corveta construita…Scopul a fost atins pana in final..nu avem nimic ….Mai pe la est cred ca este multumire mare…Parerea mea ..anulat tot si atribuirea contractului celui care se apropie se specificatiile cerute de MAPN ..contract guvern – guvern …Aia de la Damen ziceau ca vin cu armament american pe nave…parca as merge pe mana lor Am mai multa incredere in americani decat in frantuji la o adica…. Si epopeea continua . Nu cred ca anul asta vom avea contractul atibuit …cineva mai la est cred ca are orgasme deja….

    4
  52. Offf, ce ciuda imi este mai, numai azi mi-a venit replica, o replica de geniu, geniul romanesc de situatie de care pana si conul Iancu ar fi fost mandru. Putea fi chiar si in titlu:

    Bagati site-ul de cultura in duba!

    https://www.youtube.com/watch?v=eW0Ey2Y2rXk

    5
  53. Deci sa recapitulam – RuMil este de vina in frunte cu toti forumistii ca de bine de rau stim sa ne luam informatiile care exista la liber pe forumurile de profil.
    Tot noi forumistii suntem de vina ca ei nu au facut un caiet de sarcini care sa oblige firmele ofertante sa aiba doua sisteme CIWS.
    Tot forumistii sunt de vina ca au fost ei saracii forta1ti sa introduca cerinta de sonar tractat si probabil tot forumistii sunt de vina ca au cerut sa poata aceste corvete folosi drone.
    Tot din cauza forumistilor astora de noi corvetele au si rachete antinava ca altfel lua 4 copai de pace neinarmate.
    Si tot forumistii sunt de vina ca Departamentul de Achizitii nu este capabil sa intocmeasca un Requirements Specification coerent pentru Corvete si rachetele pentru aparare de coasta si pana in final nu mai participa nimeni la prima licitatie.
    Si acum despre nave – Govind este o nava buna ca platforma doar ca la noi pare ca vine o varianta usor castrata adica fara al 2 -lea layer defensiv impotriva tintelor aeriene – castigatorul parca a fost ales de rusi.
    Apoi santierul naval care sa faca munca de integrare in Romania este cel mai prost dintre cele 3 variante si nimeni nu garanteaza ca dupa inchieierea programului in 5 ani mai este capabil sa faca intretinerea acestor nave.
    Sunt curios cum stau pe partea de asigurare a calitatii productiei acest santier naval si cam ce termene o sa aiba la livrarea primei nave?
    Apoi cu licitatia asta daca nimic nu se schimba noi nu sprijinim firmele care au investit in Romania ci sprijinim o firma care cumva vine sa speculeze o licitatie si punct.
    Deci atentie la detalii cand se semneaza contractul – acolo poti avea termeni foarte clari si precisi in care sa te alegi cu despagubiri daca nu se face livrarea la timp a navelor.
    Repet din punctul de vedere al timpului necesar pentru constructie as comanda 2 SIGMA multifunctionale in paralel tocmai ca avem nevoie si de ele si imi va asigura numarul de nave necesar nu pe hartie si in realitate.
    Castiguri: sprijini industria proprie, asiguri intrarea in exploatare a 2 nave in aceeasi perioada sau aproape aceeasi perioda de timp. Poti sa te gandesti serios la innoirea flotei.
    La nave piesele sunt mult mai unicat si nu este ca si la blindate unde poti spune ca nu esti prea avantajat sa exploatezi mai multe timpuri similare.

    3
  54. Revin cu un link asupra „actiunilor profesionale” ale acestui domn – demis:

    „https://www.bursa.ro/scandal-in-fruntea-ministerului-apararii-nationale-secretarul-de-stat-pentru-armament-demis-de-gabriel-les-86233734”

    Deci a avut „tangenta” si cu contractele in derulare cu Rheimetall Landsysteme în cadrul Uzinei Automecanice Moreni privind blindatele 8×8 si cu cel de la Avioane Craiova privind modernizarea Soimului.

    Venit pe filiera PSD Craiova ( Olgutza & Manda stiu ), dat jos de Les sub guvernarea Veorika …

    Chestia cu atribuirea directa catre Damen a fost cind Les era la inzestrare, sub Ciolos, dar Draknea s-a opus ….

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *