Buna ziua,
Am citi articolul „“Ma pis pe desenele tale!” care mi-a rascolit amintirile. Apropo de nea Jenica ‘maini de aur’ a fost cel care a condus la introducerea ‘functiilor spline’ in premiera poate in Romania dar in mod sigur in aviatie. cum a aparut necesitatea:
– initial am folosit arce de cerc si apoi masiv arcul de conica in asa zisa ‘matematizare’ (vorbim de anii
1970);
– dar cand am atacat aripa sau ampenajele unui avion m-am impotmolit, deoarece pentru un profil
aerodinamic aveam ca date initiale o raza de bord si cca 25 puncte daca profilul aerodimanic era simetric
si inca 25 puncte pe intrados daca profilul era asimetric;
– prin arce de conice racordate am interpolat cele 25 de puncte ale profilului;
– dar la un profil sa intamplat ca unul dintre arcele de conica era de tip hiperbolic, punctele sale fiind pe
ramuri diferite ale sale, deci profilul era ‘rupt’;
– aceasta problema a fost rezolvata cu observarea, modului in care nea Jenica lucra cu vergelele elastice
de nuc si greutatile aminitite(regret ca nu pot introduce un desen);
– practic pentru o curba cunoscuta printr-un numar mai mic sau mai mare de puncte care cu ajutorul
vergelelor elastice de nuc erau fixate cu ajutorul greutatilor respective;
– functie de alura curbei considerate nuiaua nu putea trece exact prin punctele sale, puncte in care nea
Jenica lovea cu pixul greutate pentru a forta ca vergeau sa treaca prin punctele critice;
– la un moment dat(am absolvit Facultatea de Matematica-Mecanica, sectia Elasticitate) mi-a venit idea de
a folosi o bara elastica ideala fixata orizontala in punctul de inaltime maxima a profilului si in dreptul
fiecarui punct al profilului impuneam o forta concentrata necunoscuta;
– prin efectul suprapunerii fortelor concentrate bara se deforma avand in fiecare punct o deplasare ca
suma a deplarilor datorat fiecarei forte concetrate;
– impunand ca aceste deplasari sa concida cu pozitia puncelor profilului se poate determina sistemul de
forte concentate necesare ca bara ideal elastica sa treaca prin punctele profilului aerodinamic considerat; – pentru zona cuprinsa intre primul punct al prifilui aerodinamic si raza de bord de atac am folosit o
functie ca suma dintre functia radical si o cubica: a*√x+b*x*x*x+c*x*x+d*x+e;
– pana aici a fost ok, dar a aparut problema profilelor cu bordul de fuga liniarizat;
– rezolvarea a fost introducerea unui moment concentrat in punctul din care se doreste liniarizarea,
valoarea momentului concentrat fiind calculat cu ajutorul pantei inclinarii zonei liniarizarii bordului de
fuga al profilului aerodinamic.
Consider interesanta aceasta poveste cu functiile spline. In anul 1974 am fost la specializare la FOKKER(Germania de Vest-Bremen), unde am aflat de functiile spline. Cu aceiasi ocazie am aflat de suprafetele ‘extraordinare’ COONS. Suprafetele COONS au fost decisive in ‘matematizarea’ avionului IAR 93(in special fuselajul central) care i-a uimit pe cei de la VTI(Yugoslavia) mai ales cand au vazut pe plotterul Konsberg(4.5m x 1.8m Norvegia) sectiuni transversale prin intregul avionul.
P.S. Relativ la articolul care a condus la randurile de mai sus fac precizarea ca avionul IAR 93 a fost ‘matematizat’ initial(fuselajul anterior) pe masina de calcul cu cartela ‘OLIVETTI’. Succesul poate fi dovedit prin faptul lucrarea de plan realizata pentru definirea fuselajului anterior a fost trimisa la VTI pentru verificare. Seful sectiei de structuri(probail STRECKO, dar nu sunt sigur) de la VTI(similara cu G0 a institutului din Romania) a tradus-o si a luat premiul orasului Belgrad). Va rog daca publicati aceste comentarii puteti sa-le dati o forma mai prezentabila. Daca credeti ca este interesant v-as trimite aceste randuri sub forma doc, insa nu stiu cum o puteti primi, evident daca sunteti de acord.
Cu stima,
Dan Vătui
11.IX.2012
Buna ziua,
Am citi articolul „“Ma pis pe desenele tale!” care mi-a rascolit amintirile. Apropo de nea Jenica ‘maini de aur’ a fost cel care a condus la introducerea ‘functiilor spline’ in premiera poate in Romania dar in mod sigur in aviatie. cum a aparut necesitatea:
– initial am folosit arce de cerc si apoi masiv arcul de conica in asa zisa ‘matematizare’ (vorbim de anii
1970);
– dar cand am atacat aripa sau ampenajele unui avion m-am impotmolit, deoarece pentru un profil
aerodinamic aveam ca date initiale o raza de bord si cca 25 puncte daca profilul aerodimanic era simetric
si inca 25 puncte pe intrados daca profilul era asimetric;
– prin arce de conice racordate am interpolat cele 25 de puncte ale profilului;
– dar la un profil sa intamplat ca unul dintre arcele de conica era de tip hiperbolic, punctele sale fiind pe
ramuri diferite ale sale, deci profilul era ‘rupt’;
– aceasta problema a fost rezolvata cu observarea, modului in care nea Jenica lucra cu vergelele elastice
de nuc si greutatile aminitite(regret ca nu pot introduce un desen);
– practic pentru o curba cunoscuta printr-un numar mai mic sau mai mare de puncte care cu ajutorul
vergelelor elastice de nuc erau fixate cu ajutorul greutatilor respective;
– functie de alura curbei considerate nuiaua nu putea trece exact prin punctele sale, puncte in care nea
Jenica lovea cu pixul greutate pentru a forta ca vergeau sa treaca prin punctele critice;
– la un moment dat(am absolvit Facultatea de Matematica-Mecanica, sectia Elasticitate) mi-a venit idea de
a folosi o bara elastica ideala fixata orizontala in punctul de inaltime maxima a profilului si in dreptul
fiecarui punct al profilului impuneam o forta concentrata necunoscuta;
– prin efectul suprapunerii fortelor concentrate bara se deforma avand in fiecare punct o deplasare ca
suma a deplarilor datorat fiecarei forte concetrate;
– impunand ca aceste deplasari sa concida cu pozitia puncelor profilului se poate determina sistemul de
forte concentate necesare ca bara ideal elastica sa treaca prin punctele profilului aerodinamic considerat; – pentru zona cuprinsa intre primul punct al prifilui aerodinamic si raza de bord de atac am folosit o
functie ca suma dintre functia radical si o cubica: a*√x+b*x*x*x+c*x*x+d*x+e;
– pana aici a fost ok, dar a aparut problema profilelor cu bordul de fuga liniarizat;
– rezolvarea a fost introducerea unui moment concentrat in punctul din care se doreste liniarizarea,
valoarea momentului concentrat fiind calculat cu ajutorul pantei inclinarii zonei liniarizarii bordului de
fuga al profilului aerodinamic.
Consider interesanta aceasta poveste cu functiile spline. In anul 1974 am fost la specializare la FOKKER(Germania de Vest-Bremen), unde am aflat de functiile spline. Cu aceiasi ocazie am aflat de suprafetele ‘extraordinare’ COONS. Suprafetele COONS au fost decisive in ‘matematizarea’ avionului IAR 93(in special fuselajul central) care i-a uimit pe cei de la VTI(Yugoslavia) mai ales cand au vazut pe plotterul Konsberg(4.5m x 1.8m Norvegia) sectiuni transversale prin intregul avionul.
P.S. Relativ la articolul care a condus la randurile de mai sus fac precizarea ca avionul IAR 93 a fost ‘matematizat’ initial(fuselajul anterior) pe masina de calcul cu cartela ‘OLIVETTI’. Succesul poate fi dovedit prin faptul lucrarea de plan realizata pentru definirea fuselajului anterior a fost trimisa la VTI pentru verificare. Seful sectiei de structuri(probail STRECKO, dar nu sunt sigur) de la VTI(similara cu G0 a institutului din Romania) a tradus-o si a luat premiul orasului Belgrad). Va rog daca publicati aceste comentarii puteti sa-le dati o forma mai prezentabila. Daca credeti ca este interesant v-as trimite aceste randuri sub forma doc, insa nu stiu cum o puteti primi, evident daca sunteti de acord.
Cu stima,
Dan Vătui
11.IX.2012
Va rog sa ma anuntati daca se fac voluntariate as dori sa ma implic cat mai mult
.Cu respect Bela Musta