Industria românească de apărare după înfiinţarea organizaţiei Tratatului de la Varşovia

-În „Proiectul planului de dezvoltare a economiei naţionale în perioada 1966 – 1970. Fondul de acumulare şi investiţiile” s-a precizat: „În scopul creşterii capacităţii de transport şi a reducerii cheltuielilor de exploatare se prevede dotarea cu 630 locomotive Diesel şi electrificarea a 430 km linii [şi] se va ajunge ca în 1970 cca. 70% din totalul traficului să se efectueze cu tracţiune Diesel şi 9% cu tracţiune electrică, ponderea tracţiunii cu aburi scăzând de la 60% în 1965 la 21% în 1970. Prin această acţiune se va realiza pe întreaga perioadă 1966 – 1970 o economie de aproape 5 mil[ioane] tone combustibil convenţional. Pentru o bună utilizare a puterii de remorcare a locomotivelor Diesel şi electrice prin mărirea tonajului trenurilor, parcul de vagoane se va înzestra cu 23250 vagoane de marfă/4 osii de mare capacitate şi 1100 vagoane [de] călători/4 osii cu un confort sporit. Ponderea vagoanelor de marfă de mare capacitate în parcul total va creşte de la 16% în 1965 la 43% în 1970 (subl.n.)”. Ibidem, f. 79.

În cadrul „Listei principalelor titluri şi acţiuni pe perioada 1966 – 1970”, anexată la proiectul menţionat anterior, s-a propus, printre altele, electrificarea liniei duble de cale ferată dintre Bucureşti şi Braşov, pe o porţiune de 140 km, până în anul 1968 (pentru acel proiect s-a preconizat cheltuirea a 605 milioane lei, din care 230 de milioane în perioada 1966 – 1970) şi a liniei de cale ferată Craiova – Caransebeş – Câlnic, pe o porţiune de 265 km, până în anul 1970 (o investiţie de

milioane lei). De asemenea, în aprilie 1965 a fost prevăzută o investiţie de 150 milioane lei – din care 110 milioane lei se cheltuiau în perioada 1967–1970 – în scopul construirii şi punerii în funcţiune a unei secţii noi pentru reparat locomotive Diesel-electrice. În cadrul acelei secţii urmau să se realizeze anual reparaţii capitale la 110 locomotive. Ibidem, f. 118; 143-

Investiţia totală se cifra la 950 milioane lei, din care 450 milioane lei pentru perioada 1966-1970. Ibidem, f. 116.

-În anul 1966 urmau să se realizeze la Craiova 5500 tone de aparataj de înaltă tensiune, iar cantitatea respectivă creştea în perioada 1966-1970, pentru a atinge, în final, nivelul de 15000 tone pe an. Ibidem.

-În perioada 1960-1994 au fost realizate la Uzina „Electroputere” din Craiova peste 1400 de locomotive Diesel-electrice tip 060 DA şi aproape 1000 de locomotive electrice tip CoCo, seria 060–EA. Căile Ferate Române, op.cit., p. 183-184.

La Uzina de Construcţii de Maşini de la Reşiţa urmau să fie fabricate anual 170 de motoare pentru locomotivele Diesel-electrice realizate la Craiova. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 58/1965, f. 119.

-În cazul Uzinei „23 August”, investiţiile preconizate au fost de 650 milioane lei – 440 milioane lei în perioada 1966-1970 şi 210 milioane lei în perioada 1971-1975. Ritmul maxim de producţie de la Uzina „23 August” a fost stabilit la 80 de locomotive Diesel-hidraulice (tip BB, seria 040-DHC, de 1250 CP) anual şi 400 de motoare Diesel (de 350 şi 700 CP). Până la sfârşitul anului 1970, la uzina respectivă trebuiau realizate 170 de locomotive de 1250 CP, 50 de locomotive de 700 CP şi 90 de locomotive de 450 CP (pentru cale ferată normală şi îngustă), toate acestea fiind Diesel-hidraulice. Ibidem, f. 119; 144; Căile Ferate Române, op.cit., p. 187.

Combinatul chimic Craiova

-În proiectul capitolului „Fondul de acumulare şi investiţiile”, din cadrul planului de dezvoltare a economiei naţionale pe perioada 1966-1970, s-a preconizat fabricarea a 23250 de vagoane de marfă cu patru osii şi a 1150 vagoane de călători pe patru osii (inclusiv pentru poştă şi bagaje) în perioada 1966-1970, investiţia totală fiind de 7406 milioane lei (din care 5943 milioane pentru realizarea vagoanelor de marfă). A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 58/1965, f. 144.

-Primele mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm, precum şi aruncătoarele de grenade antitanc AG-7 şi AG-9 au fost produse în România după încheierea Protocolului nr. 19/1969 al Comisiei permanente CAER pentru industria de apărare, iar mitralierele antiaeriene cal. 12,7 mm (pentru dotarea tancurilor T-55, TR-580, TR-800 şi P-125) au fost realizate pentru prima dată în uzinele româneşti după încheierea Protocolului nr. 26/1973 al aceleiaşi comisii. Idem, dosar 159/1973, f. 148.

-Începând din anii ’50 au fost importate din URSS aparate dozimetrice (DP-1 B, DP-2, DP-5 A, DP-12, DP-21 B, DP-22 şi autospeciale pentru degazarea terenului, armamentului, tehnicii de luptă şi echipamentului. Autospecialele erau montate pe şasiul unor autocamioane ZIL, ZIS-150 sau GAZ-63 (ARS-12, ADT-12, ADA-750, ADM-48, ADAT-48, ADAC-3, AGV-3). Totodată, s-au cumpărat din URSS măşti contra gazelor (model 1952), complete de protecţie antichimică nr. 1 şi 2, aparate de fumizare AF-450, grenade şi lumânări fumigene, autospeciale DDA-53 şi ADD-53 pentru tratarea medicală a personalului contaminat radioactiv şi cu substanţe toxice de luptă. Nicolae Popescu, Mihail Grigorescu, op.cit., p. 278; 323-325; 338.

-Aparatura de vedere pe timp de noapte PGN-1 a fost realizată în România după încheierea Protocolului nr. 5/1971 al grupei temporare de lucru şi a Protocoalelor nr. 22/1971 şi 23/1971 ale Comisiei permanente CAER pentru industria de apărare. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 159/1973, f. 148.

-Totodată, în anii 1970-1975 au fost concepute şi puse în aplicare manuale şi regulamente noi: „Substanţe toxice de luptă”, „Manual de protecţie a trupelor împotriva armelor de nimicire în masă (volumele I, II şi III)”, „Manual de întrebuinţare a armei chimice în luptă şi operaţie”, „C-12, Substanţe chimice de luptă”, „C-1, Regulamentul de luptă al trupelor chimice, partea I (echipaj, grupă, pluton”, „C-1, Regulamentul de luptă al trupelor chimice, partea II (companie, batalion)”, „C-8, Instrucţiuni pentru cunoaşterea şi folosirea mijloacelor de protecţie individuală”, „C-7, Instrucţiuni pentru cercetarea de radiaţie şi chimică” şi altele. Acestea au înlocuit lucrările realizate în România în anii ’50 – „Memoratorul tactico-tehnic pentru apărarea antichimică” (1951), „Degazarea” (1952), „Instrucţiuni de cercetare chimică” (1953),

-„Întrebuinţarea perdelelor de fum de către subunităţile de infanterie” (1953), „Instrucţiuni pentru protecţia antichimică a trupelor” (1954), „Manualul de protecţie antichimică (volumul I)” (1956) etc. Noile manuale şi regulamente au fost utilizate atât de către militarii din subunităţile de cercetare chimică şi de radiaţii, cât şi de personalul din celelalte arme şi categorii de forţe armate, în limitele de competenţă impuse de specialitatea pe care o deţineau. Nicolae Popescu, Mihail Grigorescu, op.cit., p. 239-247; 292; 294-296.

H5C(IL 28)

-Uzina de Reparare a Avioanelor – Bacău a fost înfiinţată la 17 aprilie 1953 cu scopul efectuării reviziilor generale la avioanele IAK-17 UTI, IAK-23 şi MIG-15. În anii care au urmat, la uzina respectivă au fost reparate şi aparate MIG-17, Il-28(H-5) şi Il-28 U (HJ-5). Odată cu introducerea în dotarea Forţelor Aeriene Române a primelor avioane de vânătoare supersonice, uzina din Bacău a fost dezvoltată în vederea efectuării de reparaţii curente şi generale atât la aparatele MIG-19, MIG-21 (F-13, PF, U, PFM, R, M, MF, US, UM), MIG-23, L-29 „Delfin” şi L-39 „Albatros”, cât şi la motoarele R-11 F-300 (Produsul 37 F), R-13-300 (Produsul 95), M-701 C-500, VK-1 şi WJ-5. Pentru detalii, vezi http://www.aerostar.ro.

-Unul dintre obiectivele Plenarei C.C. al P.C.R. desfăşurate la Sala Palatului din Bucureşti, în perioada 22 – 25 aprilie 1968, a fost acela de a se afirma în mod public, în premieră, dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a intensifica fabricarea în România a unor categorii de armament şi de tehnică de luptă pentru înzestrarea armatei române. Liderul P.C.R. considera că poporul român înregistrase până în acel moment succese în industrializarea ţării şi, în consecinţă, a propus adoptarea unei atitudini noi în relaţiile de colaborare cu statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care furnizau armatei române cea mai mare parte a armamentului şi tehnicii de luptă.

-În ziua imediat următoare încheierii Plenarei C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a rostit o cuvântare la Adunarea activului de partid al municipiului Bucureşti. Cu acel prilej, liderul partidului a declarat: „Plenara Comitetului Central al partidului a dezbătut timp de patru zile probleme de o mare însemnătate, care vor exercita o puternică influenţă pozitivă asupra dezvoltării societăţii noastre socialiste. Hotărârile plenarei au trezit un puternic ecou şi au fost primite cu deosebită satisfacţie de toţi membrii de partid, de întregul popor. Aceste hotărâri demonstrează încă o dată principialitatea şi consecvenţa cu care Comitetul Central al partidului înfăptuieşte neabătut linia politică şi Directivele trasate de Congresul al IX-lea pentru perfecţionarea conducerii activităţii economico-sociale, dezvoltarea continuă a democraţiei de partid şi a democraţiei socialiste în ţara noastră […] Plenara Comitetului Central, analizând starea pregătirii de luptă şi politice a forţelor armate ale ţării, a constatat cu deplină satisfacţie că armata noastră se găseşte la un bun nivel de instruire şi că este oricând gata să-şi îndeplinească cu cinste misiunea sacră încredinţată de partid şi guvern, ca apărătoare a pământului patriei, a cauzei păcii.

Statul nostru a făcut şi face mari eforturi financiare şi materiale pentru înzestrarea forţelor noastre armate cu tehnică modernă de luptă. Este de înţeles că, atâta vreme cât există imperialismul şi, ca urmare, se menţine pericolul de agresiune şi război, inclusiv pericolul unui război mondial, este necesar să facem totul pentru a asigura întărirea continuă a forţelor noastre armate, a capacităţii lor de luptă pentru apărarea patriei. După cum aţi putut afla, plenara Comitetului Central a hotărât să fie luate noi măsuri pentru a asigura forţelor noastre armate tehnica de luptă necesară şi modernă. În acest sens, au fost stabilite măsuri pentru a produce la noi în ţară o parte mai mare a mijloacelor de apărare, importând în special acea tehnică de luptă a cărei producţie în ţară nu se justifică economic sau nu se poate realiza la un nivel satisfăcător.

-Urmărind cu consecvenţă să asigure armata noastră cu tot ce-i este necesar pentru a-şi putea îndeplini în orice moment misiunea, Comitetul Central şi-a exprimat şi îşi exprimă încrederea deplină că militarii forţelor noastre armate vor depune eforturi neobosite spre a-şi ridica în continuare nivelul pregătirii de luptă şi politice, spre a învăţa să folosească în orice condiţii de luptă armamentul din dotare, a fi oricând gata să-şi îndeplinească datoria faţă de patrie, faţă de cauza

-Dacă trecem cu vederea peste aspectul propagandistic al cuvântării, putem afirma că Nicolae Ceauşescu nu a adoptat în pripă o hotărâre extrem de importantă pentru România. Decizia respectivă a fost rezultatul unei analize desfăşurate pe parcursul mai multor ani (1965-1967), după consultarea specialiştilor români şi analizarea unor informaţii oferite în mod oficial de reprezentanţii Iugoslaviei. De exemplu, la 25 martie 1965, generalul de armată Leontin Sălăjan s-a întâlnit la Bucureşti cu generalul de armată Ivan Gosnjak – secretar de Stat pentru Apărarea Naţională a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia şi membru al delegaţiei iugoslave care a participat la funeraliile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Stanga Ivan Gosnjak in timpul razboiului

Cu acel prilej, ministrul român al Forţelor Armate a dorit să afle cum se realiza înzestrarea armatei iugoslave. Partenerul său de discuţie a răspuns la întrebarea respectivă, declarând, printre altele, faptul că „în prezent industria iugoslavă produce tehnică militară necesară, cu excepţia tancurilor, avioanelor şi rachetelor pe care le importă din URSS, deoarece organizarea unei producţii proprii a acestora ar necesita cheltuieli foarte mari”. Totodată, generalul iugoslav „a subliniat că tehnica pe care o primesc din URSS, o plătesc în cliring şi că nu i-a solicitat credite [Moscovei] deoarece nu vor să depindă de sovietici”. De asemenea, Ivan Gosnjak a declarat că „pentru cunoaşterea şi achiziţionarea de tehnică militară, pe baza unor înţelegeri, au efectuat schimburi de delegaţii de specialişti militari cu Ministerele Apărării ale R.S. Cehoslovace şi R.P. Polone şi că asemenea schimburi de delegaţii ar fi utile şi cu Ministerul Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”.

-Generalul de armată Leontin Sălăjan a fost de acord cu propunerea exprimată de secretarul de stat iugoslav şi i-a spus că „este bine ca anumite categorii de tehnică militară să fie achiziţionate şi din alte ţări, monopolul unei singure ţări în producţia de armament nefiind indicat şi că acesta contribuie la îmbunătăţirea calităţii şi lărgirea posibilităţilor de achiziţionare”. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 194/1965, f. 11-13.

 

NOTA nemotoujours:

Parerea mea este ca aceste replici au declansat viitoarea colaborare (si) industrial- militara dintre cele doua tari.

Iugoslavia isi permitea sa duca aceasta politica economica in CAER (de achitare in cliring) datorita unor motive deosebite:

1-nu a avut de platit datorii de razboi niciunui stat ci de incasat,

2-avea suport financiar deosebit din partea occidentului cu garantii engleze si americane si avantaje economice de exceptie: preturi de dumping la orice import vest, imprumuturi bancare preferentiale garantate de catre vestici, ajutoare diverse.

3-achitand in cliring, pe langa faptul ca si sovieticii ii favorizau pentru a contra avantajele oferite de catre vestici, aveau si discounturi marite.

Aceasta lectie Ceausescu a invatat-o si a aplicat-o ulterior sub alta forma, in care i-a facut pe sovietici ca nevoiti sa accepte continuu ca plata marfuri si produse industriale din Romania, indatorandu-ne singuri fortat, astfel incat Moscova sa nu aiba alta solutie decat barter in conditiile noastre, in schimb exportul pe relatia Asia, Africa ,Europa si Americi sa fie facut prin bursele de marfuri externe la produse foarte cautate (ingrasaminte chimice de exemplu).cu acreditive si sume clare (marfa-bani),plus foarte putin barter in tari favorizate de catre statul roman si achizitiile de tehnologii moderne sau urgente din vest sa se faca in cliring prin negocieri intense,pentru urgentarea tranzactiilor (fabrica de pulberi Fagaras este cel mai clar exemplu).Despre sistemul aplicat de catre statul comunist este foarte mult de explicat si nu este locul aici.-incheiere nota

– Pentru detalii privind starea în care se afla şi performanţele modeste ale industriei româneşti de apărare la începutul anilor ’70 (rebuturi în proporţie de 86% la căştile de oţel realizate în ţară, întârzieri majore în proiectele privind construirea avionului IAR-93 şi a elicopterului IAR-330 H „Puma” ş.a.), vezi discuţiile purtate în cadrul şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. desf ăşurată în ziua de 5 noiembrie 1973. Idem, dosar 159/1973, f. 10-20; Petre Opriş, Industria românească de apărare în anii 1965-1989, în curs de publicare.

 

lt-col dr. Petre Opris

Sursa: Suntem Romania