In anul 1917 a intrat in dotarea Armatei Romane, tunul PUTEAUX, calibrul 75 mm, model 1897, de fabricatie franceza. Acest tun, la vremea aparitiei sale a fost cel mai modern tun de camp din lume, el marcand trecerea definitiva de la tunurile cu tragere “inceata” la cele cu tragere “repede”. Tunul era construit cu un sistem de legatura elastica, hidraulica, ceea ce a facut ca acesta sa aiba o cadenta de tragere mare, de pana la 26 de lovituri/minut, o performanta remarcabila la sfarsitul secolului XIX.
Tunul a fost considerat multa vreme secret militar, datorita inovatiilor sale constructive.
Armata Romana, care in anul 1926 inca dispunea de 126 de tunuri PUTEAUX (21 baterii), l-a folosit si in WW II, la regimentele de artilerie de divizie. Tunul putea utiliza munitie “Schneider”, model 1917, cu o bataie maxima de 11000 m, avand urmatoarele caracteristici: lungimea tevii 2700 mm, 36 calibre; greutatea 1140 kg; greutatea in mars 1970 kg; camp de tragere vertical de la -11/+10 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade; greutatea proiectilului 5,8 kg; greutate srapnel 7,24 kg; viteza proiectilului 522-577 m/s; bataia maxima 8000 m.
Si armata germana l-a folosit in WW II, sub denumirea de “7,5 –cm FK97 (f)” si “7,5 –cm FK231 (f)”.
Tunul lung DE BANGE, calibrul 155 mm, model 1877, s-a aflat in dotarea Regimentului 1 Cetate Focsani, iar dupa desfintarea acestui regiment a fost trecut la Regimentul 1 Asediu din Bucuresti (3 tunuri). Din data de 1 martie 1916, tunurile au fost in dotarea Diviziei 1 Infanterie Turnu-Severin, indeplinind misiuni specifice artileriei grele (trageri impotriva fortificatiilor si trageri contra baterie), participand la luptele din anii 1916-1917. In anul 1918 mai erau in evidente 4 piese (o baterie) ce a ramas in dotare si dupa sfarsitul WW I.
Tunul era cu tragere “inceata”, remarcabil prin simplitate, precizie si bataie mare, fiind echipat cu inchizator tip “surub” si cu obturator “De Bange”. Tunul, in vederea transportului, se putea demonta in 2 parti, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 155 mm; greutatea in mars 5700 kg/6500 kg cu suporturi la roti pentru teren moale; camp de tragere vertical de la -10/+28 grade; greutatea proiectilului 41 kg; greutate srapnel 7,24 kg; viteza initiala a proiectilului 561 m/s; bataia maxima 12700 m.
Tunul scurt DE BANGE, calibrul 120 mm, model 1890, era un tun cu tragere “repede” achizitionat de catre Armata Romana in anul 1916 (3 baterii in cadrul Divizionului 2 din Regimentul 4 Artilerie Grea). In anul 1917, numarul bateriilor a crescut la 5 (13 piese), astfel ca numarul total a ajuns la 25 de bucati.
Dupa razboi, aceste tunuri au fost inlocuite (desi erau inca moderne, avand legatura elastica), in principal datorita numarului lor mic si a lipsei de munitie. Tunul a fost inlocuit cu piese de captura superioare, precum obuzierul rusesc PUTILOV, calibrul 122 mm.
Tunul scurt DE BANGE, calibrul 120 mm, model 1890, avea greutatea in pozitie de 1475 kg si bataia maxima de 5700 m.
Tunul lung de camp KRUPP, calibrul 105 mm, model 1891/1916, s-a aflat initial in dotarea Regimentului 2 Artilerie Cetate (1893), fiind achizitionat in anul 1891. In perioada 1891-1915 el a fost folosit ca tun de asediu in completarea tunurilor din cupola si din bateriile intermediare ale Cetatii Bucurestilor. Din anul 1915, tunurile au trecut la Regimentul 1 Asediu (40 de tunuri), iar din anul 1916, acest tun a devenit materialul de baza al celor doua brigazi de artilerie grea, o parte dintre tunuri fiind dislocate in capetele de pod de la Turtucaia si Silistra. A ramas in inzestrarea regimentelor de artilerie grea pana in anul 1937.
Tunul era cu tragere “inceata”, metalic si monofles, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 105 mm; greutatea totala a tunului 2615 kg; greutatea afetului 1050 kg; lungimea tevii 3680 mm; greutatea proiectilului 16 kg; viteza initiala a proiectilului 480 m/s; bataia maxima 9400 m.
Tunul PUTILOV, calibrul 75 mm, model 1902/1936, era un tun modern de fabricatie ruseasca, avand aparate de ochire pentru tragerile directe. Teava era realizata din otel carbon obisnuit, cu foarte putine metale rare si scumpe, precum: magneziu, nichel, crom. Putea folosi munitie compusa din: proiectile explozive, srapnele, mitralii, proiectile incendiare, chimice si fumigene.
Armata Romana a avut in dotare aproximativ 460 de tunuri PUTILOV, ramase de la armata rusa –marea lor majoritate aflandu-se in stare de functionare.
O parte dintre aceste tunuri de 76,2 mm, model 1902 (ce aveau o energie la gura tevii buna 114 tfm si tevi fretate, compuse din doua tuburi concentrice asamblate prin strangere la cald) au fost modernizate in anul 1925, prin “semizarea” tevilor la calibrul de 75 mm (tubul interior al tevii calibrul 76,2 mm nu era strunjit si se introducea o camasa metalica avand aceeasi lungime cu tubul interior). Desi procedeul s-a aplicat la aproximativ 400 de tunuri, el a dat rezultate slabe.
Camasile de otel folosite au avut forme si dimensiuni interioare in doua variante, corespunzatoare stocurilor de munitie: o varianta cu interiorul identic cu al tevii de 76,2 mm si alta cu interiorul tevii tunului de 75 mm, model 1904, sistem KRUPP.
Camasile au fost fabricate din otel aliat cu crom si nichel care avea caracteristici mecanice ridicate (rezistenta la rupere de 77,7 kgf/mm patrat si limita de elasticitate de 62,2 kgf/mm patrat).
Semizarea s-a realizat la Uzinele Resita, doar varianta cu interiorul de calibrul 76,2 mm dand rezultate bune, obtinandu-se aceeasi bataie si precizie ca la teava originala. Varianta de semizare cu interiorul identic cu al tunului de 75 mm, model 1904, a dat rezultate slabe, avand bataie si precizie mica.
In anul 1933, intr-o dare de seama a MStM al Armatei Romane se specifica ca 78 de tunuri de 76 mm , model 1925 (cele PUTILOV modernizate atunci), ce reprezenta 20% din total au o uzura pronuntata, iar la unele dintre acestea s-a produs inelarea tevii.
Odata ce afacerea SKODA din anul 1931 (achizitionarea din Cehoslovacia a unor tunuri de 75 mm, SKODA) a cazut, s-a luat decizia modernizarii tunurilor existente prin procedeul de “tubare amovibila” sau “retubare”, tot la Uzinele Resita (inlocuirea la cald a tubului interior al tevii cu un tub intermediar model “Resita”, prelucrat pentru a primi in el un tub amovibil cu care sa formeze un ajustaj cu joc, pentru ca acesta sa poata fi introdus si scos usor). Tevile au devenit astfel fretate si tubate amovibil, o conceptie noua in constructia de tevi.
Tubul intermediar “Resita” a fost fabricat din otel aliat Cr-Ni cu o rezistenta la rupere de 75 kgf/mm patrat si o limita de elasticitate de 54,4 kgf/mm patrat. Tunul amovibil a fost fabricat din otel aliat Cr-Ni-Mo cu o rezistenta la rupere de 116 kgf/mm patrat si o limita de elasticitate de 103,1 kgf/mm patrat.
Tuburile amovibile aveau 3 variante: la fel cu cel al tunului de 75 mm, model 1897; cu camera de incarcare ca la tunul de 75 mm, model 1904 si partea ghintuita ca la tunul de 75 mm, model 1897; cu camera de incarcare la fel ca a tunului de 76,2 mm, model 1902. Aceste variante au fost cunoscute ca “tunuri de camp model 1902/1936 tubate amovibil FF-KF-RF”, constituind materialul de baza in inzestrarea artileriei diviziei de infanterie in WW II.
Modificarea franei de tragere, a arcurilor recuperatoare si a aparatelor de ochire a facut ca tunurile de camp cu tevi tubate amovibil sa atinga bataia maxima de 11200 m, rezistand la tragerea a cel putin 5000 de lovituri. Dupa epuizarea stocului de munitie, s-a folosit la trageri doar munitie calibrul 75 mm, tip “Schneider”, model 1917.
Tunul PUTILOV, calibrul 76,2 mm, model 1902/1936, a fost in dotarea artileriei celor 24 de divizii de infanterie, la divizia de infanterie de fortificatie. O divizie de infanterie avea 36 de tunuri de acest tip.
PUTILOV, calibrul 76,2 mm, model 1902/1936, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 76,2 mm (3 toli)/75 mm; lungimea tevii 30 calibre; greutatea 1350 kg pentru tragere; greutatea in mars 1950 kg; cadenta de tragere: 10-12 proiectile/minut, model 1902 -20 proiectile/minut, model 1936; camp de tragere vertical de la -3/+17 grade; camp de tragere orizontal de 5 grade; greutatea proiectilului 6,4 kg; viteza initiala a proiectilului 588 m/s; bataia maxima 8500 m, model 1902/ 11200 m, model 1936.
WW
Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).
