In Marina Sovietica, submarinele din clasa HOLLAND au fost cunoscute ca AGS, clasa A, iar cel putin dintre cele care au supravietuit timpului, au fost modernizate substantial la sfarsitul anilor *30, fiind destinate patrularii in jurul coastelor. Cel putin doua au fost pierdute in WW II.
AG 14-CLASA HOLLAND
Interesanta este si povestea submarinelor HOLLAND din Marea Neagra. Flotei de aici, i-au fost alocate sase unitati, a caror soarta n-a fost deloc roza: AG-21, capturat de germani, apoi de catre britanici, a ajuns la sovietici, care l-au rebotezat, A-5; AG-22, a ajuns in Flota Alba a lui Piotr Vranghel (general rus, ce a devenit comandantul ulterior Revolutiei, comandant al unei parti din Armata Alba, participand la razboiul civil) stationata in portul Bizerta/Libia. Dupa anul 1921 a fost scos din uz si probabil casat; AG-23, rebotezat A-1, a fost abandonat in iunie 1942, la Sevastopol; AG-24, a fost rebotezat, A-2; AG-25, rebotezat A-3, s-a scufundat in luna octombrie 1943; AG-26, a fost rebotezat, A-4.
Se pare ca ultimele submarine din clasa HOLLAND din dotarea Marinei Sovietice au iesit din uz, abia in anul 1950. Aceste submarine modernizate, aveau urmatoarele caracteristici: greutate –in imersiune, 440 tone/ la suprafata, 361 tone; lungime 45,80 m; latime 4,9 m; pescaj 3,81 m; propulsie –doua motoare Diesel de 480 CP/doua motoare electrice de 640 CP/doi arbori port-elice; viteza maxima -24 km/h, la suprafata/19,4 km/h, in imersiune; autonomie -3240 km, la suprafata cu o viteza medie de 13 km/h/maxim 46 km, in imersiune, la o viteza medie de 5,6 km/h (29 km autonomie, in imersiune, la viteza maxima de 19,4 km/h); se putea scufunda la o adancime de cel putin 50 m; echipaj 30 de marinari; era armat cu opt torpile de calibrul 457 mm, si un tun de calibrul 47 mm.
Marina Imperiala Rusa, este creditata ca aflandu-se printre primele ce a utilizat masiv minele marine, incepand cu Razboiul Crimeei (peste 1800 de mine au fost amplasate in Marea Baltica, pentru a preveni apropierea navelor britanice de Kronstadt). Chiar si in timpul razboiului ruso-turc, din anii 1877-1878, Marina Imperiala Rusa a folosit un numar mare de mine, cel putin 1200, pe care le-au amplasat pe Dunare in vederea protejarii porturilor, reusind sa scufunde cel putin o nava turceasca. Printre primele mine s-a numarat, mina HERTZ, realizata probabil in anul 1876. La fel si in timpul razboiului ruso-japonez, cand un numar de 4275 de mine, au reusit sa scufunde, ori sa avarieze nave din flota japoneza: doua crucisatoare, cinci vedete, sase distrugatoare si o nava auxiliara.Aceasta mina a aparut in dotarea navelor imperiale, incepand cu anul 1898. Dupa anul 1939, minele erau numerotate cu o litera cod, dupa cum urmeaza: KB-Mina Korabelnaya (pentru navele de suprafata); PL –Podvodnaya Lodka (pentru cele de pe submarine). Primele mine rusesti, foloseau fuzee de contact cu focos electric, insa pana in anul 1908 acestea au fost inlocuite cu fuzee cu percutie mecanica, amorsata. Din 1939 au inceput sa fie realizate primele mine magnetice, ce au devenit operationale abia in 1942, precum cele din seria, AMD.
Initial, primele mine rusesti foloseau praf de pusca normal, ce nu prezenta siguranta in conditii de umiditate, dar acesta a fost inlocuit din anul 1908, cu exploziv (TNT).
In WW I, numai in Marea Baltica, in cadrul campurilor de mine, Marina Imperiala Rusa avea cel putin 38900 de mine, ofensive si defensive, ce ar reusit sa scufunde 48 de nave germane diverse, avariind inca 21. Si in WW II, Marina Sovietica a amplasat un numar mare de mine, dupa unele surse, peste 40000 de bucati, care sunt creditate cu distrugerea a cel putin 200 de nave de diferite categorii, inclusiv sovietice –cazute in propria capcana. O parte dintre submarine erau purtatoare de mine.
Akula 1908
Submarinul AKULA (Rechinul), a fost comandat in anul 1906, la Santierul Naval din Sankt Petersburg, la Marea Baltica, devenind operational in 1907/1908. Acest submarin a avut o soarta tragica, el lovind o mina, scufundandu-se in data de 28 septembrie 1915, cu tot cu echipaj. Acest submarin a fost proiectat de catre Ivan Bubnov si echipa sa, avand caracteristicile submarinelor MINOGA si KASATKA, dar cu performante superioare acestora. Initial, proiectantul intentiona ca motoarele submarinului sa fie pe benzina, dar in final solutia aleasa a fost cea a motoarelor Diesel, mult mai sigure si fiabile in exploatare. Submarinul era construit dintr-un singur corp cilindric, sudurile si niturile se gaseau doar acolo unde erau necesare, ceea ce crestea rezistenta corpului acestei nave la presiunea apei. Acest submarin, ce dispunea de 3 motoare Diesel, si un motor electric, ce antrenau 3 arbori port-elice, a fost primul capabil de croaziere lungi, din inventarul Marinei Imperiale Ruse.
Totodata, in anul 1912, AKULA a fost primul submarin rusesc care a tras o salva de cinci torpile, servind in cadrul Flotei Baltice, unde a participat la 16 misiuni de patrulare. In cadrul unei astfel de misiuni, submarinul a ratat scufundarea navei de patrulare costiera germane, BEOWULF, aflata sub comanda Fregattenkapitan Ebert. In cursul unei astfel de misiuni, submarinul a lovit o mina, scufundandu-se in apropiere de Ventspils (in Marea Baltica, acum apartinand Lituaniei).
Submarinul avea urmatoarele caracteristici: greutate -380 tone, la suprafata/475 tone, in imersiune; lungime 56 m; latime 3,7 m; pescaj 3,4 m; 3 motoare Diesel de 1900 CP/un motor electric de 300 CP; viteza maxima -19,6 km/h, la suprafata/ 9 km/h, in imersiune; autonomie -3500 km, la suprafata/70 km, in imersiune; echipaj 34 de marinari; armat -4 tuburi lanstorpile de calibrul 457 mm, si probabil, 4 mine.
Submarinul AKULA din 1908, are un demn urmas, dupa 80 de ani, care-i poarta numele. Numit Proiect 971 Schhuka-B, „Rechinul” de astazi, a aparut in dotarea Marinei Sovietice incepand cu anul 1986. Desi Marina dorea 21 de unitati, au fost realizate doar 15, in patru variante (dupa unele surse, dar in nomenclatorul NATO nu exista nicio referire la AKULA IV. Posibil sa fie vorba de dezinformare sau etape de modernizare, dar cert este ca dispune de trei variante), dintre care operative mai sunt 10 (9, in cadrul Marinei Ruse, si unul inchiriat Indiei-INS Chakra. Posiobil ca doua dintre acestea sa fie varianta I, modernizate la standard II/III). Acesta, este un submarin de atac cu propulsie nucleara (SSN), avand coca dubla (asemanator submarinelor mamut din clasa, Typhoon), fiind inarmate cu: patru tuburi lans-torpila de calibrul 533 mm (cu o rezerva interna de 28 de torpile. Unele dintre acestea pot fi armate cu ogiva nucleara, dar poate lansa si torpile Skhval), patru tuburi lans-torpila de calibrul 650 mm (cu o rezerva interna de 12 torpile.
Akula
La variantele II/III, tuburile de calibrul 650 mm pot fi dotate cu un manson special, care permite si lansarea de torpile calibrul 533 mm), dar poate lansa si rachete de croaziera anti-nava, de tipul, SS-N-16 STALLION (aceasta a aparut in dotare in anul 1981, avand autonomia cuprinsa intre 50-120 km. Poate fi dotata cu ogiva exploziva de mare putere, dar si cu ogiva nucleara de mica putere, avand motor racheta cu combustibil solid). Submarinul are in dotare rachete AA, SA-N-5/8/10 IGLA-M (un singur lansator triplu, utilizat numai atunci cand se afla la suprafata. Rezerva probabila este de 18 rachete, dar tipul rachetelor difera in functie de varianta), precum si rachete de croaziera, SS-N-21 SAMPSON (o varianta a KH-55, ce poate fi armata cu ogiva nucleara de 200 KT, subsonica, avand autonomia cuprinsa intre 2500-3000 km, 1700 kg greutate, 51 cm diametru. Variantele II si unele dintre variantele III, ale AKULA, dispun de 28 de asemenea rachete. Unele dintre submarinele AKULA, varianta III, dispun de rachetele MOSKIT si GRANIT, pe care le vom descrie in cursul acestui articol). Submarinul este considerat a fi foarte silentios, greu de detectat, avand coca construita din otel cu semnatura magnetica scazuta, avand 110 m lungime, fiind impartit in opt compartimente total etanse. Submarinele din clasa AKULA, aveau misiunea de a distruge marile grupari navale americane, conduse de catre portavioane, avand echipamente moderne de evitare a detectiei si contramasuri eficiente.
Variantele mai noi de AKULA, dispun de un reactor nuclear cu apa sub presiune (reactorul este racit cu apa. Apa incetineste neutronii facilitand reactia in lant necesara dezvoltarii puterii de propulsie) VM-5/OK-650M, capabil sa genereze 190 MW, precum si de doua motoare Diesel de mare putere, ce pot fi utilizate in caz de urgenta, avand puterea de 750 CP fiecare. Submarinul dispune de o elice cu pas fix, ce dispune de sapte pale, foarte atent realizata, ce genereaza un zgomot extrem de scazut (rusii se pricep sa realizeze elice silentioase, lucru recunoscut de catre SUA si NATO), ce permite submarinului sa evolueze la suprafata cu viteza maxima de 33 noduri (aproximativ 70 km/h), iar in imersiune cu 10 noduri (aproximativ 20-22 km/h). Pentru situatii de urgenta, dispune si de doua elice auxiliare, propulsate de doua motoare capabile sa dezvolte 370 KW, si o viteza de 3-4 noduri (aproximativ 10 km/h). Desi, adancimea maxima de scufundare este secreta, variantele II/III se pot scufunda la cel putin 600 m, avand peste 70 membri in echipaj, si provizii pentru cel putin 100 de zile. AKULA III, are greutatea maxima de 8140 tone, la suprafata, si de 12770 de tone, in imersiune.
AKULA III, dispune de rachete anti-nava, GRANIT (P-700/SS-N-19,12 rachete: racheta de croaziera anti-nava; greutate 7 tone; diametrul 0,85 m; ogiva –exploziva, de mare putere, in greutate de 750 kg/termonucleara, cu putere de 500 KT; ghidaj inertial/radar-activ/satelit; viteza supersonica, 2,5 Mach; autonomie cuprinsa intre 550-650 km) si MOSKIT (P-270/SS-N-22 SUNBURN, 12 rachete: greutate 4500 kg; lungime 9,475 m; diametrul 0,8 m; ogiva –explozive, de 320 kg/termonucleara, de 120 KT; supersonica, MACH 3; ghidaj activ-radar, posibil si satelit; altitudinea de zbor este de 20 m; autonomie de 120 km), torpile MK-40 (rezerva probabila de 30 de unitati) si VA-111 SHKVAL (rezerva probabila de 10 unitati), precum si rachete AA, S-300/400 (probabil 4 tuburi lansatoare). Are un echipaj format din 100 de marinari; greutate la suprafata de 9120 tone/14000 tone, in imersiune; lungime 150 m; diametrul de 20 m; inaltime de 15 m; reactor cu apa sub presiune de 250 MW; o turbina cu abur de 60000 CP; doua motoare Diesel a cate 1000 CP, fiecare; viteza maxima la suprafata de 30 noduri/50 noduri in imersiune; autonomie 110 zile. Sunt surse care mentioneaza varianta IV
Nu se stie cu certitudine starea operativa a acestor submarine, dar foarte probabil ele se afla in serviciu restrans. Ele au fost modernizate, fiind echipate cu noi sisteme de comunicatii prin satelit, noi sisteme de salvare, noi contramasuri. Exista surse care mentioneaza variantaIV ale AKULA, dar nu se stie inca nimic sigur despre acestea. Va urma…
WW
SURSE DATE SI POZE: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET.
www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub…
www.navweaps.com/…/WTRussian_Main.ht.
warfare.ru/?catid=267&linkid=1728
www.cityofart.net/bship/u_boat.html
www.submarine–history.com/NOVAfour.htm –
englishrussia.com/…/the-first-russian–subma…
www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub…
Cum era povestea cu submarinu´ rusesc disparut si gasit rupt in apele Romaniei? 😀
@M.C. O sa fie descrisa si clasa de submarine caruia ii apartine submarinul din Marea Neagra. Nu cunosc foarte bine povestea sa, dar promit sa ma documentez, relevand-o intr-un articol. Multumesc, o idee excelenta! Sincer, uitasem de acest submarin.
Eu iti multumesc 😀
WW- vezi că ai ceva erori mai mici și mai mari. Din cele mici viteze – submarinele actuale (și după 1960) au viteza în imersiune semnificativ mai mare decât cea de la suprafață – fiind optimizate pt deplasarea eficientă submarină. Altă scăpare e viteza de 50 de noduri… singurul submarin din lume care se apropia de asemenea regim a fost clasa Alfa – o bijuterie tehnologică, unde reactoarele erau răcite cu metal lichid, ceea ce făcea imposibilă oprirea rectoarelor. Erau făcute integral din titan special prelucrat (nici azi nu se prea reușește performanța), iar viteza dată era de 45 de noduri. Într-o încercare, cu reactorul la 107% parcă, s-a atins 50 de noduri, dar s-a constatat că forțarea a cauzat defecțiuni ale instalației de control al răcirii și scăpări de material radioactiv, motiv pentru care s-au interzis forțarea lor (cu excepția stării de război și necesitate tactică).
Într-adevăr Akula 971 /B e în multe serii, unde exemplarele au diferențe mari una de alta chiar în cadrul seriei, ceea e tipic pt marina rusă. Ne-standardizarea a fot mereu o provocare a echipamentelor, iar rușii au ales calea rațională, păstrând în serviciu clase mai vechi – vezi Viktor III/Yahnkee/Delta care sunt mai ușor de exploatat. Au dezvoltat Akula-971 și au păstrat 3 Akula-941 (Typhoon-uri) până la apariția în număr mai mare a Borey.
Ultima serie, ca evoluție a clasei descrise ( Akula III?), cred că ar fi Ghepard (și suratele mai noi), care a patrulat recent coasta SUA.
Nu aș spune că sunt cele mai silențioase, printre poate, 677 Lada ar fi – dar e altă mâncare de submarin.
Frumoasă serie de articole, dar le prefer pe cele cu spionajul medieval.
Mult spor!
@Flogger. Multumesc pentru atragerea atentiei si incurajare! Poti sa-ti spun ca este o adevarata provocare sa gasesti date despre submarinele rusesti, cu deosebire a celor vechi, dar si a celor moderne. Akula, a fost un cosmar, fiindca aveau dotari si capacitati diferite. O alta mare provocare este limba rusa! Mare parte dintre datele mentionate in articole, provin de pe aceste site-uri, de pe forumurile rusesti, etc. Simplu nu este, deci cu siguranta se pot strecura si erori, desi verific pe mai multe surse. Asta este, mea culpa! Nici cu Razboiul Nevazut nu este foarte usor, si ma bucur ca-ti place seria. Multumesc, inca odata!
Am punctat ce am considerat eronat, dar cu scopul de a îmbunătăți.
Apreciez efortul, ca cineva care și-a mâncat mulți ani pentru a aduna acele cunoștințe și da, Războiul Navăzut este o serie excelentă. E păcat că nu există mult material pt documentare și ce este stă prin arhive.
Repet, apreciez nu doar intenția, sau efortul, ci valoarea materialului finit!
Până și stilul simplu, direct, nepretențios îmi place.
Ca o observație, din perspectiva cititorului – e greu de găsit arhiva centrală a tuturor episoadelor (tag-urile merg și nu la asta).
Închei cu întrebarea – pe când ceva despre Mihai Vodă Viteazu, Jan de Huniade (+Matia), sauTudor Vladimirescu?
Mult spor în documentare și la scris!
@Flogger. Mihai Viteazul, si personalitati importante din istoria noastra, urmeaza in curand! Poti sa-ti spun ca o sa ai ce citi, din punctul meu de vedere. Asta este si rolul acestui blog -informare reciproca, cunoasterea istoriei trecute si actuale, cultura tehnica, etc. Pentru mine, orice observatie, adaugire sau corectare, este ceva absolut normal si benefic. Ma si motiveaza totodata sa fiu mai atent cum scriu, de unde si cum ma documentez. Articolele mele sunt deshise oricui doreste a adauga, corecta si critica, dar imi face mare placere sa le scriu, desi recunosc, n-am facut niciodata asa ceva inainte de aparitia blogului. Sunt doar un pasionat ca marea majoritate a celor de pe acest blog, dar iti multumesc pentru bunavointa si incurajare!
Uite aici Mihai Viteazul
http://rumaniamilitary.wordpress.com/2011/08/07/eroii-romaniei-intregitori-de-neam-mihai-viteazul/