LEGION ETRANGERE –scurt istoric (3)

Ca urmare, Legiunea si-a primit “botezul focului” in Algeria. Si asta, nu inainte ca Parlamentul sa decida ca aceste trupe sa nu fie intrebuintate in metropola si doar in afara acesteia. Teama, neincredere, ori poate doar interes din partea autoritatilor franceze fata de legiune si legionari, despre care multi francezi considerau ca sunt “trupe cu o compozitie dubioasa”, greu de spus…

Cert este faptul ca in aprilie 1832, batalioanele legiunii ramase inca in Franta traverseaza Marea Mediterana si, la 27 aprilie intra pentru prima data in lupta. Un batalion al legiunii impreuna cu un batalion al infanteriei coloniale ataca tribul el-Uffia. Arabii se retrag si coloana ii urmareste prin nisipurile nesfarsite din desert. Legionarii fac cunostinta pentru prima oara cu scorpionii, cu vantul care starneste pe nesimtite nisipul fin care patrunde peste tot, nu numai in gura si plamanii soldatilor istoviti de caldura si de mars, ci si in pusti, care trebuie mereu curatate. Ideea “idilica” a unora despre legiune s-a risipit rapid, odata pentru totdeauna!

Cea mai teribila “pacoste” era insa setea chinuitoare, pentru ca in cursul marsului le era interzis sa se atinga de burdufurile mari incarcate in carute, care contin rezervele de apa. In acelasi timp, ofiterilor le era frica sa trimita oameni in cautarea apei, pentru ca in jurul coloanei se invartesc calareti arabi, pe vestitii lor cai “mai iuti decat glontul”, experti in atacuri rapide, rezistenti si obisnuiti sa supravietuiasca in desert –casa lor dintotdeauna. Daca se intampla sa intalneasca vreun sat arab, adapostit intr-o oaza, coloana patrundea in sat, unde nu gaseau de obicei decat cateva femei cu copiii lor ascunsi in case de lut pe jumatate daramate. Aceste triburi, oameni ai desertului, traiau in saracie, iar cele cateva animale pe care le aveau, capre, catari si oi, reprezentau singura lor avere. Aveau insa un puternic simt al libertatii, ce va da serios de furca legionarilor!

  Cu toate acestea, coloana marsaluieste mai departe, iar dupa un timp, soldatii zaresc deja zidurile fortaretei Maison Carree. Pe neasteptate, sunt atacati de cavaleria araba. Aceasta vine in patru valuri; batalia este de scurta durata, apoi arabii dispar, tot atat de repede cum au venit. Legionarii au pierdut sapte oameni. Acest “botez al focului” a fost doar inceputul…Acest “foc” avea sa mistuie mai apoi, in anii ce-au urmat, mii de legionari. Insa deocamdata, Algeria dadea de furca Legiunii Straine si despre istoria ei zbuciumata vom vorbi in continuare.

Turcii au cuceritAlgeria in secolul al XVI-lea si au guvernat-o timp de trei secole. Controlul lor nu se intindea decat asupra unei parti a tarii. In prima perioada a cuceririi Algeriei, francezii au avut de luptat cu armatele unor bei, vasali ai dey-ului (day, in limba turca. Acesta era seful guvernului din Alger care intretinea legaturi comerciale si diplomatice cu un anumit numar de mari puteri, printre care se numara si…Franta), cat si cu garnizoanele turcesti, care aparau unele orase. Iar in ceea ce priveste triburile – asa cum se mentioneaza intr-o editie de la inceputul secolului XX a Nouveau Larousse Illustre -un “om de geniu” din randul lor, pe nume Abd el-Kader “le-a ridicat la lupta si odata cu inlaturarea jugului otoman au crescut sentimentele nationale”. Din pacate insa pentru natiunea algeriana, Abd el-Kader (1808-1883, cunoscut si ca Abd ‘el Qâdîr, in randul arabilor), conducatorul Razboiului Sfant pentru eliberare, desi a organizat un stat constituit pe baze relativ solide, nu a reusit sa lichideze rivalitatile dintre sefii de triburi si sa creeze un front unit (pana la urma, francezii au reusit sa-l captureze in 1847, tinandu-l prizonier in Franta pana in anul 1853). Insa, in pofida faramitarii feudale, in 1832, cand Abd el-Kader, emirul din Maskara, a luat conducerea rascoalei triburilor arabo-berbere, el a ridicat o forta militara organizata, daca nu in toataAlgeria, in orice caz pe teritorii intinse.

Abd el-Kader

Totodata, Abd el-Kader a cautat sa usureze situatia poporului, ingradind puterea feudalilor, pornind o lupta impotriva coruptiei, reglementand impozitele. Toate acestea i-au atras simpatia majoritatii triburilor, dar el nu a reusit totusi sa realizeze o unitate completa in lupta impotriva francezilor, intrucat o parte dintre feudali, vazandu-si ingradite “drepturile”, s-au alaturat acestora si implicit, Legiunii Straine.

Legiune, care ia parte la batalia de la Mouley-Ismael, participa la ocuparea forturilor de la Arzew si Mostaganem (iunie 1832), precum si la luptele de la Sidi-Chabel, in noiembrie 1832. Trupele kabile incercuiesc in 1834 orasul Bougie, asediindu-i pe francezi –batalionul 4 al legiunii. Cu tot eroismul lor, arabii nu pot face nimic in fata zidurilor fortaretei, neavand in dotare tunuri, iar munitia pentru pustile lor invechite si putine, era deficitara. Mai mult decat atat, legionarii au primit ajutoare reusind sa sparga blocada. Aceasta victorie a legionarilor mult trambitata de catre gazetele vremii, in Franta si nu numai, a reprezentat inceputul unei propagande oficiale abile, ce va insoti de-acum incolo, legiunea si legionarii. Se nascuse “legenda” in jurul Legion Etrangere, care era chiar comparata cu Garda Imperiala a lui Napoleon!

KEPI BLANC

Cu toate acestea, pierderile suferite in lupte si desertul nemilos, au facut ca pe data de 23 februarie 1834 sa se incheie un tratat de pace cu Abd el-Kader, prin care guvernul francez recunoaste autoritatea emirului asupra teritoriului Oran (Ouahran, pentru arabi, in acele timpuri). In acelasi ani, in iulie, Algeriaeste totusi declarata posesiune franceza, dar francezii nu stapaneau decat o fasie ingusta de-a lungul coastelor din nord. Ei nu au reusit sa cucereasca nici toate orasele, de pilda Constantine, puternic fortificat, nemaivorbind de Sahara algeriana, teribila, misterioasa si impenetrabila, pentru cucerirea careia francezii vor lupta inca un secol.

 

Insa, pacea incheiata cu Abd el-Kader a fost de scurta durata, deoarece colonistii sositi din Franta si alte tari europene, in numar din ce in ce mai mare, au inceput sa acapareze vechile teritorii ale triburilor din desert –cu deosebire oaze si odata cu ele, sursele vitale de apa. Un nou conflict era iminent si ca urmare, in 1835, trupele lui Abd el-Kader infrang armata franceza la Matca, iar in toamna aceluiasi an, fortareata de la Constantine, denumita “Gibraltarul arabilor”, aparata de infanteria turca a guvernatorului Ahmed, respinge un atac al asediatorilor francezi. Asediul impotriva fortaretei Constantine, ultima detinuta de catre turci inAlgeria, bine aparata de catre trupele deyului Ahmed, incepe in octombrie 1837.

 

In armata asediatorilor, comandata de catre generalul Charles-Marie Denys de Damremont, se aflau unitati de zuavi, de infanterie si un batalion de legionari, numarand 500 de oameni. Generalul Damremont cade lovit de un obuz. Cade si generalul Perregaux apoi si colonelul Michel Combe, care facuse parte din vechea legiune. La 13 octombrie la ora cinci dimineata, batalionul legionarilor este aruncat in lupta si patrunde in oras. In luptele de strada care urmeaza, batalionul isi pierde jumatate din efectiv, dar orasul este cucerit de la turci.

In ceea ce priveste triburile arabe si implicit, pe Abd el-Kader (francezii, prin tratatul semnat pe data de 30 mai 1837, ii recunoscusera autoritatea asupra intregii Algerii), ostilitatile au fost redeschise la 18 octombrie 1838, cand fortele franceze si bineanteles, Legiunea, au trecut la ofensiva. Incepand din acest moment unitatile Legiunii Straine participa la diferite lupte pe teritoriul Algeriei. Este, asa cum scria unul dintre legionari, “un perpetuu vagabondaj razboinic”. Acest “vagabondaj” rapeste insa multe vieti, francezii aruncand impotriva lui Abd el-Kader o armata de 180000 de oameni, echipati mult superior arabilor.

GENERAL BUGEAUD

 COLONEL CONRAD

Armele folosite de catre armata franceza in acea perioada, inclusiv de catre legionari, depaseau cu mult dotarea si-asa umila a triburilor arabe. Principala pusca era MAS T-40, model 1822 (MAS -Manufacture d’armes deSaint-Etienne, fabrica fondata in 1764), cu percutie . Arma avea urmatoarele caracteristici: lungime totala -1,475 m; lungimea tevii -1,083 m; greutate -4,2 kg; calibrul -18 mm; raza de actiune -probabil 150 m. Pusca era dotata cu baioneta, ce avea lungimea totala de 0,52 m, iar lungimea lamei era de 0,47 m. Interesant este faptul ca baioneta a aparut in anul 1700, fiind folosita timp de 150 de ani. Legionarii au folosit-o pana prin 1850, fiind cunoscuta in randul lor ca model 1822.

Pusca model 1822 T

Pusca model 1822 T, a suferit o modificare tehnica in 1860, teava fiind ghintuita crescandu-se astfel distanta de tragere, viteza si precizia, avand, lucrul deloc neglijabil, munitie standardizata. Pusca modernizata a fost si in dotarea Legiunii, ea fiind cunoscuta sub numele de model 1822 T BIS. Pusca avea urmatoarele caracteristici: lungime totala -1,421 m; lungimea tevii -1,029 m; greutate -4,08 kg; calibrul -18 mm. Putea fi echipata cu baionete model 1822/1847.

PUSCA DE INFANTERIE MODEL 1822 T BIS

Baioneta model 1822
O alta pusca ce s-a aflat in dotarea fortelor franceze din Algeria, foarte probabil si in cadrul Legiunii, a fost pusca de infanterie cu cremene, model 1822. Aceasta era construita din otel, alama, fier si lemn, avand urmatoarele caracteristici: lungime totala -1,475 m; lungimea tevii -1,082 m; calibrul -17,5 mm; greutate -4,35 kg; rata de foc -3 proiectile/minut; raza de actiune probabila –peste 130 m; baioneta model 1822. Aceasta pusca era o modernizare a celei folosita in cadrul razboaielor napoleoniene, dar era de slaba calitate. Mai scurta cu 54 mm decat pusca initiala, raza de actiune era mica, precizia lasand mult de dorit.

 

Pistoale cu cremene, model 1822T Bis

Ofiterii, aveau in acea perioada pistoale cu cremene model 1822. Acestea aveau urmatoarele caracteristici: lungime totala -0,076 m; lungimea tevii –0,20 m; greutate -1,23 kg; calibrul -17,6 mm; rata de foc -3/4 proiectile/minut. Ulterior, a fost realizat un pistol modificat, cu percutie, dar renuntarea la vechile pistoale cu cremene s-a facut lent, datorita costurilor foarte mari. Se pare ca pistoalele cu cremene erau inca in uz in numar mare, pe la sfarsitul anilor 1850. Ulterior, in dotarea ofiterilor din cadrul Legiunii a intrat pistolul MAS, model 1850, cu percutie, ce avea caracteristici superioare celui cu cremene: lungime -350 mm; greutate -1,27 kg; calibrul -17,8 mm.

Primul revolver din dotarea Legiunii, se pare ca a fost reprezentat de MAS, model 1856. Acesta avea urmatoarele caracteristici: lungime -340 mm; greutate -1,41 kg; rata de foc -9 gloante/minut; viteza initiala a proiectilului -190 m/s; bataia maxima –aproximativ 90 m; revolverul avea magazie cu 9 cartuse. Revolverul a fost realizat de catre firma Girard&Fils Company din Paris, dupa un proiect al doctorului Jean Alexandre Francois Le Mat, care a avut ca sursa de inspiratie revolverul realizat de catre americanul Samuel Colt, in anul 1836.

REVOLVER MAT, MODEL 1856

Ofiterii din cadrul Legiunii dispuneau in acea perioada (si mult dupa aceea) de sabii. In principal, acestia dispuneau de sabia model 1816 (lungime -0,77 m), aceasta avand si o varianta mai scurta, destinata cel mai probabil cavaleristilor (lungime -0,50 m) avand lama mai lata (20 mm), numita AN IX.

Sabie model 1816

Din anul 1842, a inceput sa apara in dotarea ofiterilor asa-zisa sabie-baioneta, avand lungimea totala de 0,69 m, lama avand 0,57 m. In 1845, a inceput sa apara in dotare sabia de infanterie ce avea lungimea totala de 0,91 m si lama de 0,77 m. Toate aceste sabii au fost multi ani in dotarea ofiterilor din cadrul Legiunii, ajungand pana in secolul XX.

Sabie-baioneta, model 1842

Sabie model 1945

Un obiect de care legionarii nu se desparteau niciodata, facand diferenta intre viata si moarte in desert, era bidonul cu apa (problema apei si a setei mistuitoare era un adevarat calvar pentru legionari). Acesta era model 1877, avand capacitatea de 2 litri (pentru soldatii din metropola, bidonul avea doar un litru.

Bidon pentru apa, model 1877

Cel de doi litri era realizat special pentru trupele din colonii). Bidonul era plat, putand avea forma dreptunghiulara sau rotunda, cu gura de scurgere pe una dintre fete. Era realizat din fier cositorit si acoperit cu panza de cort sau piele, catifea albastra sau panza de culoare gri. Legionarii il purtau in partea stanga, pe partea dreapta purtand teaca baionetei.

 

Fortele arabe erau net inferioare ca dotare. Acestea, in cea mai mare parte, dispuneau de pusca cu cremene, model marocan, numita MOUKAHLA. Pusca a aparut in sudul Marocului, pe la sfarsitul secolului al XIX –lea, fiind realizata din lemn, argint, otel, fildes si corali, masurand 1,55 m si folosind pulbere neagra (se realiza din amestecul: carbunelui cu azotatul de potasiu/salpetrului cu sulful), ceea ce genera mult fum in timpul tragerii.

Pusca Moukahla

Un impediment major era faptul ca teava pustii trebuia des curatata, datorita rezidurilor rezultate in urma arderii pulberii negre. Originea pustii se afla undeva in secolul XVI, cand au inceput sa apara in zona arme europene. Mare parte din aceste materiale erau folosite la decorarea si incrustarea pustii –cu cat aceasta era mai ornata, mai fistichie, cu atat proprietarul avea un rang mai inalt in cadrul tribului (interesant este faptul ca si astazi, liderii tribali din A-stan isi decoreaza armele, pentru a-si arata statutul. Unele dintre aceste arme sunt considerate „pazitoare” ale tribului, fiind frumos decorate).

Totul se realiza manual de catre mesteri priceputi, cel mai probabil in orasul Fez. Pe langa pusca MOUKAHLA, luptatorii arabi, printre care se aflau tuaregi si berberi, aveau pumnale traditionale numite Telek/Telaq (aveau cam 45 cm lungime), sabii Takouba/Takuba (in special luptatorii din triburile tuarege, fiind specifice acestora. Sabia avea lungimea totala de 98 cm, lama masurand 84 cm) sau sabii Kaskara (originare din Sudan, asemanatoare cu cele Takouba), un scut din piele de antilopa si o sulita numita Allarh (in lungime de 2 m).

SABIE TAKOUBA

 

Arme traditionale tuarege

Sabie Kaskara

In lupta impotriva triburilor care practicau un razboi de guerila, comandamentul francez a inceput sa simta lipsa unor batalioane usoare si mobile. Exista aici, in aceasta etapa a formarii si cristalizarii Legiunii Straine, un moment care merita sa fie consemnat. Birourile de recrutare ale “noii” Legiuni straine au fost deschise in Franta in noiembrie 1835, adica la patru luni dupa plecarea “vechii” Legiuni in Spania (despre care vom vorbi in randurile ce urmeaza). La birourile de recrutare ale noii legiuni se prezentara recruti de o categorie mai buna -unii dintre acestia fiind nobili scapatati, oameni educati, stiutori de carte –din punctul de vedere al generalilor, care propovaduiau un razboi mai energic, adica mai distrugator si sangeros.

Mai mult decat atat, din decembrie 1840, Legion Etrangere este pentru prima oara impartita in doua regimente, avand fiecare cate 3000 de oameni: Regimentul 1 Strain si Regimentul 2 Strain. Aceste regimente parcurg in anii urmatori toataAlgeria si nu numai. Generalul Thomas-Robert Bugeaud, noul guvernator general al Algeriei, numit din 1841, numea asta “pacificare”…

“Aventura” Legiunii insa continua, de aceasta data, in Spania. Astfel, dupa o relativa perioada de acalmie, in primavara anului 1835, colonelul Joseph Bernelle (ulterior, fiind ridicat la gradul de general), comandantul legiunii, primeste o scrisoare oficiala. Scrisoarea il informa ca Legiunea Straina va fi cedata reginei Maria-Cristina pentru a-i asigura succesiunea la tronul Spaniei.

COLONEL JOSEPH BERNELLE

Ofiteri, ostasi, armament, totul a fost cedat Spaniei prin Conventia de la 28 iunie 1835 (cu acordul regelui, Louis-Philippe. Interesant este faptul ca regele, prin decret, stipula ca Legiunea nu mai face parte din Armata Franceza!) incheiata intre Paris si Madrid si aprobata de Anglia si Portugalia. “Aventura spaniola” a Legiunii Straine (participand intre 1835-1838, la evenimente ce sunt cunoscute in istorie ca Razboaiele Carliste) a avut loc fiindca, din 1835, aceastataraera sfasiata de razboi civil. Adversarii erau Maria-Cristina de Bourbon, vaduva lui Ferdinand alVII-lea si regenta regatului spaniel, si fratele gerelui defunct, Don Carlos.

Guvernul Mariei-Cristina reprezenta interesele marilor proprietari de pamant liberali, care erau de acord cu anumite reforme si era sustinut de nobilii din regiunile mai dezvoltate, ca, de pilda, Catalonia. In jurul lui Don Carlos s-au grupat adversarii reformelor si partizanii unei monarhii absolutiste, in frunte cu clerul catolic. Razboiul civil fusese dezlantuit de Don Carlos, sustinut de Austria si Rusia. Franta si Anglia o sustineau in schimb pe Maria-Cristina, care, de fapt, intentiona sa pastreze tronul pentru fiica sa, Isabella a II-a, in varsta de numai 3 ani. In aceasta lupta vor pieri atat cei din prima Legiune straina franceza, zisa si “La Vieille Legion” (Legiunea cea veche), cat si “voluntarii”, camarazii si adversarii lor, trimisi de Austria si Rusia pentru a-l sustine pe Don Carlos. Acestia constituiau si ei de fapt un fel de “legiune straina”, formata din germani si elvetieni. Dealtfel siAngliaa pus la dispozitia reginei mame o asemenea unitate alcatuita din mercenari straini.

 

La 30 iulie 1835, 4000 de legionari se imbarca pe cateva vase. La prima escala, in insulele Baleare, 50 de oameni morti de holera sunt aruncati peste bord. Escala din Baleare este si in alt fel memorabila –reforma intreprinsa atunci de colonelul Bernelle a avut ca rezultat desfiintarea batalioanelor nationale si refacerea lor prin amestecarea legionarilor fara deosebire de origine. Dupa debarcarea de la Tarragona (Catalonia/Spania. Francezii, in acea vreme, ii spuneau Terragone), la 19 august 1835, legiunea este incorporata in armata regala spaniola. In urma catorva batalii sangeroase, dintre care se remarca cele de la Arlaban si Barbastro (in aceasta batalie fiind ucis colonelul Conrad, ofiterul cu cel mai inalt grad cazut in Spania), legiunii nu i-au ramas decat trei batalioane. Dupa batalia de langa Barbastro (2 iunie 1837), unde s-au intalnit intr-o batalie sangeroasa cu “legionarii” din armata carlista, efectivul s-a redus si mai mult.

Colonelul Conrad

Pentru guvernul spaniol, ceea ce mai ramasese din Legiune, din cauza completei sale epuizari, reprezenta o povara. Si, cand, la 8 decembrie 1838, guvernul regal renunta la serviciile legiunii, supravietuitorii –mai putin de 400 din cei 4000 debarcati cu un an si jumatate in urma la Tarragona, printre care se aflau 63 de ofiteri si peste 150 de subofiteri –trec in grupuri mici Pirineii. Ei se risipira pe drumurile Frantei; doar un grup mic de aproximativ 160 de oameni, se indreapta spre orasul Pau, unde guvernul francez a deschis un nou birou de recrutare pentru o Legiune straina. Prima Legiune Straina –“la Vieille” (Cea Veche) –a disparut, cea de-a doua, “La Nouvelle” (Cea Noua), se nascuse…Va urma!

 

WW

SURSE DATE SI POZE: INTERNET, WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA.

Multumesc unui bun prieten pentru documentatia trimisa. 

French Foreign Legion « Mannaismayaadventure’s Blog

www.7flammes.com/aubagne.html –

www.net4war.com/e…/legion/…/espagne05…. –

www.fanion-vert-rouge.info/legion_1831-1… –

www.musee-infanterie.com/lexique –