În conformitate cu termenii licitatiei, pot concura numai companiile în care statul polonez are o participatie de cel putin 50%, sau mai mult de 50% din membrii consililui de administrație.
Ministerul Apărării din Polonia a lansat licitația pentru achiziționarea unui Sistem de management al câmpului de luptă (BMS) pentru flota de transportoare blindate Rosomak (AMV). În conformitate cu noua abordare prezentată de către Minister, în care Polonia dorește să orienteze contractele din domeniul apărării catre producătorii locali, companiile de stat au fost singurele invitate să participe la licitație.
Este de așteptat ca, pe termen lung, BMS vor fi instalate la bordul a aproximativ 4.000 de platforme de luptă.
În prima fază a achiziției, 16 vehicule vor fi echipate cu BMS. In cea de a doua fază se va monta sistemul pe încă 44 AMV-uri. În a treia fază de achiziție, BMS va fi furnizat pentru inca 250 de Rosomak. In total, 310 AMV-uri urmează să fie echipate cu acest sistem. Achizițiile publice urmează să fie finalizate într-o perioadă de patru ani și două luni de la semnarea acordului, potrivit Inspectoratului pentru Armament.
Transportorul este fabricat sub licență de la Patria din Finlanda, de compania de stat Rosomak S.A.Valoarea tranzacției planificate nu a fost dezvăluită de către Ministerul Apărării.
Planul Morawiecki
Aceasta licitatie, doar pentru firmele de stat locale, este in conformitate cu planul de dezvoltare pe urmatorii 25 ani al Poloniei – numit si planul Morawiecki (autorul care este si vice prim ministru).
Acest plan aduce de fapt o schimbare de la politica economica neoliberala catre o crestere a rolului statului in economie.
Partidul aflat acum la putere în Polonia a condamnat modul în care s-a făcut tranziţia ţării către capitalism şi susţine că un procent prea mare din economia ţării este finanţat sau controlat de capitalul străin. “Am aplicat acest model 27 de ani. Am ajuns în capcana dezvoltării dependente. Suntem în mare măsura dependenţi de străini”, a spus vicepremierul polonez, criticând modelul care în anii 1990 a fost considerat demn de urmat de toate statele foste socialiste. Guvernul de la Varşovia a introdus deja o taxă pentru activele bancare şi doreşte să introducă şi o taxă pentru marile magazine, acestea fiind doua domenii dominate de investitorii străini din Polonia.
Pentru dezvoltare este nevoie de promovarea inovatiei la nivel industrial si tehnologic, ceea ce presupune investitii mari in educatie si cercetare, in sistemul juridic si infrastructura. Cum companiile private nu pot sustine asemenea costuri, rolul principal revine statului. Rolul pietei nu este negat, insa statul trebuie sa fie cel care subventioneaza modernizarea invatamantului, a industriei si cercetarii.
Sunt prevazute investitii de 250 mld $ in urmatorii 25 ani, si 2% din PIB alocat cercetarii printre alte multe masuri.
Sintetic, cam asa arata planul :
Productia de drone in loc de cea de mobilier, cybersecurity în loc de helpdesk-uri si call center-uri internaționale, inovare în loc de imitație.
Obiectivele programului sunt foarte ambițioase, cu scopul de a transforma Polonia într-o țară cu venituri mari bazate pe inovare. Pentru a atinge acest obiectiv țara va trebui să facă un efort considerabil și sa inlature multe obstacole structurale.
Este o noua abordare economica si sunt foarte curios sa vad reactiile investitorilor straini, ai UE, FMI , BM etc, si totodata cred ca trebuie urmarita aceasta evolutie cu atentie. Va rezista nationalismul polonez in fata presiunilor externe? Pana acum stiam ca asa ceva nu se poate!
Oricum acest semnal de renastere a nationalismului (in sensul bun ala cuvantului), cred ca trebuie sa arate marilor puteri din UE ca Europa de Est are si ea pretentiile sale, nu numai de piata de desfacere si paznic de frontiere. Polonia oricum a dovedit ca stie sa isi negocieze bine interesele in UE, iar noua abordare economica nu este euroscpetica, din contra, o parte din imensele investitii preconizate se bazeaza pe fonduri europene.
Deocamdata este bataie pe contractele de achizitii armament poloneze si foarte multe companii straine incheie parteneriate cu firme locale de stat in speranta unor viitoare comenzi. Nimeni nu face teorie economica macro, nimeni nu vocifereaza ci vrea doar o bucata din bugetul alocat achizitiilor.
De exemplu contractul cu Raytheon pentru Patriot va include 69 de transferuri de tehnologie si investitii, cum de altfel si achizitia de F 16 a avut un offset de 100%.
SAMD…
Parca am avut si noi un viceprim – ministru care folosea mereu niste cuvinte mari: onoare, mandrie nationala, interes national, cuvant …dar, din nefericire, am uitat planul cu numele lui.
Surse:
http://wbj.pl/making-poland-great-again/
http://www.cotidianul.ro/ramas-bun-neoliberalismului-o-noua-terapie-de-soc-in-polonia-283319/
Aici aveti o comparatie intre achizitia de F 16 in Polonia si Romania
Cred ca banuiti concluziile
http://www.afahc.ro/ro/afases/2016/AIRFORCE/CHIS_MANOLACHE_CHIS.pdf
Te referi la porcul de Izmana care s-a ascuns după imunitate ca sa nu răspunda pentru moartea politistului?
Ce program să producă ticălosul ăla?
Porcul e un animal folositor! Cred ca ala de care vorbesti e ca o bacterie de enterocolita….
mizeria aia nu suporta termen de comparatie.
ai scapat de raspundere pe moment dar noi nu uitam si Dumnezeu nu bate cu parul…arza-te-ar focul de paduche?
@psycho.Nici nu ma-ndoiam ca n-ar scapa!Jigodiile se protejeaza una pe cealalta, ca de, poate, candva, vor fi ei in locul Izmanei.De ce-ar crea un precedent „periculos” pentru pielicica lor?Dar, asa cum se-ntampla in lumea reala de mii de ani, „siguranta” e efemera.Am senzatia ca-n viitor vor raspunde pentru tot ce-au facut…Cu totii!
Las ca il parleste justiția mai târziu, e clientul lor. Data viitoare nu scapă..
Polonia are alt statut decat Romania. In viziunea US , Polonia trebuie sa blocheze atat o invazie rusa ,cat si ascensiunea Germaniei.
Adica in scurte cuvinte in viziunea SUA suntem buni de dat la schimb ! Oricum polonezii profita de politica american cat pot si cum pot.
Mda, in timp ce altii baga lucruri serioase, sunt interesati si constanti, noi mai licitam 4 mitraliere telecomandate de 12,7 mm, si tot pentru fregate. Bai tata da’ ce achizitii beton facem, legat de TBT, obuziere autopropulsate, rachete AA, camioane si muuuulte altele, mucles.Ai dreacu, piratii astia! In curand, putem spune fregatelor -navomitraliere.Sper ca nu asta-i toata „modernizarea”, aia muuult asteptata!
Romania are disperata nevoie de sprijinirea capitalului privat autohton in mai toate domeniile economice. Avem nevoie pe fiecare palier in parte de un mare jucator(player), care sa preia rolul cheie in economie in caz de sabotaj extern prin retragerea capitalului strain.
Odata ce avem pe piata de IT si Telecom un RDS&RCS, care poate prelua integral clientii si partial angajatii celorlalti operatori, daca acestia se gansesc sa plece, trebuie sa avem si in alte sectoare.
Avem un DEDEMAN care a dat deja clasa operatorilor straini prezenti la noi in tara, aveam un PIC care la un momentdat explodase pe piata Hypermarketurilor si a productiei de alimente marca proprie si mai sunt destule.
Eu asta cred ca trebuie sa fie strategia Romaniei pe termen scurt, coroborata cu reformele generale in cercetare, invatamant, sanatate si multe altele. Doar asa poti spera sa incerci ce vrea Polonia sa faca si chiar sa-ti iasa. Din pacate suntem mult prea dependenti de capitalul extern si stam la mana lor cu multe lucruri. Ne pot dezechilibra economia grav daca pun tunurile pe noi. Imi aduc aminte de plecarea NOKIA si de problemele creata atunci.
Energia e un alt sector cheie unde am ramas deficitari!
Da, da… mari investitori romani… pe care sa ii calce saptamanal garda si dna…. vezi cazul PIC.. RCS&RDS are datorii uriase si e la pla bancilor care oricand pot sa-l stranga de coyote… A existat chiar un zvon ca era interesat sa-l preia un Mare Investitor Strategic International… De Dedeman nu s-au auzit prea multe (sau nu am auzit eu), dar nu se stie niciodata… In rest, ai nostrii, au grija sa se aplice Cultura Ciupercilor (Mushrooms „Culture”):
1. Keep in dark – Tineti-i in bezna
2. Feed with shit – Dati-le rahat
3. Cut the raising head – Taie capul ce se ridica
Hm, nu este bine. Cum este la moda acum…. a da, dai dovada de om slab informat (adica nu citesti propaganda care trebuie), nationalist am sputea spune….
Romania tara unde maxismul internationalist se manaca pe paine a depasit stadiul retrograd in care se acceptau idei precum egalitatea intre capitalul autohton si cel strain sau productiea autohtona, importul este rege.
In noua Romanie care incerca sa o creeze, fabricile si firmle romanesti trebuie inchise pt. a putea favoriza si dezvolta astfel dependenta pardon integrarea.
Romanul este generos, tolerant si progresit sa te gandesti la capitalul autohton este retrograd poate chiar rasist, de ce romanul ar avea nevoie de bani la buget pt. educatie, sanatate sau infrastructura si germanul sau francezul nu?.
Internatinalist putem astazi sa ne mandrim ca pana si painea sau biscutii se importa iar in energie ghidonarea producatorilor spre faliment progreseaza vizibil sustinuta de aplauzele „restructurarii” (importurile din Rusia via Germania….).
Din tara, Romania a devenit un hipermaket care vinde bunastare altora. Polonia este o tara care dupa ce a fost sub influenta germano-rusa (pe unde trece Germania cam rasare Rusia) face tot ce poate pt. a nu mai repetata minunata experienta si a se dezvolta fara a depinde de Germania care nu se stie cat de stabila va mai fi peste 10 ani datorita imigrantilor.
//
Dupa cum am scris fratele si inca cineva nu iarta (miau, miauen face pisicuta):
„Noua comisie poloneză ce investighează accidentul de la Smolensk susține că de pe cutiile negre au fost tăiate înregistrări esențiale ”
Prin urmare, această nouă comisie a acuzat-o joi pe precedenta că a măsluit ancheta și a prezentat în sprijinul acestei afirmații o înregistrare în care șeful acelei comisii, Jerzy Miller, este auzit cum dă instrucțiuni ca raportul polonez să coincidă cu cel rus pentru ca, spune Miller, opinia publică să nu creadă ‘că ascundem ceva’ și ‘să împiedicăm crearea unor mituri’.”
http://www.agerpres.ro/externe/2016/09/15/noua-comisie-poloneza-ce-investigheaza-accidentul-de-la-smolensk-sustine-ca-de-pe-cutiile-negre-au-fost-taiate-inregistrari-esentiale-20-25-22
@Cezar – sabotaj prin retragerea capitalului strain? Capitalul strain e cel care provoaca hemoragia resurselor romanesti. Capitalul romanesc trebuie eliminat, pentru a nu exista forte economice capabile de rezistenta in tara. In tandem cu acest aspect, armata trebuie redusa la nivelul si flexibilitatea unei legiuni straine pentru a nu putea sa intervina daca totusi populatia se revolta – caz in care vei vedea ceva mai mult a la 1907 decat 1989.
Daca avem generali cu doftorate,burtile lor pline nu i lasa sa se gandeasca decat la vila cu piscina ce l asteapta cand va incasa penzia grasa garantata de aceiasi hoti la care trebuie sa le into a rca favorul prin nepasare si furat in tacere,nu stiu daca avem vreo doi generali pe merit si fara burta,clanuri mafiote efectiv ,n am vazut unul sa ia taurul de coarne in afara de Degeratu ,care mai apare la tv ,a cam zis de ce avem nevoie ,minim 3escadrile samd,nu stiu ale cui interese reprezinta si el,nu poti sa ai incredere in nimeni.
Mai lasa-ma cu Degeratu asta ,ce p…a mea a facut Degeratu cat a fost Sef al MSTM ? Ce a facut Degeratu cat a fost consilier la Cotroceni ??? Nimic , absolut nimic iar acum s-a trezit analistu din el S-a complacut in aceiasi mizerie si locuri caldute ca si astia de astazi . Si-a incasat salariul si acum pensia aia grasa si nu a facut nimic .
gargara si frectie la picior de lemn.dar nimeni nu-l intreba de perioada aia …