Lituania

Lituanienii s-au decis să achiziționeze un număr încă neanunțat de sisteme anti-aeriene cu rază medie NASAMS 2 (deși la noi NASAMS 2 este considerat sistem SHORAD).

 Conform înțelegerii, achiziția se referă la sisteme noi, cu excepția lansatoarelor care vor fi achiziționate la mână a două de la armată norvegiană, dar care vor fi modernizate.

Că racheta, Lituania a marșat pe AMRAAM-ul celor de la Raytheon. Întreaga procedură de achiziție (inclusiv pregătirea personalului) va fi finalizată în 2021.

Pe surse se discută despre două baterii NASAMS 2 și o sumă (care include absolut  tot) de 110 milioane de euro.

O baterie completă NASAMS 2 include 12 lansatoare a câte șase rachete fiecare și opt radare (AN/MPQ-64 Sentinel F1 în bandă X 3D), un centru de control al focului, un centru de control tactic și un vehicul dotat cu senzori electro-optici. Sistemul folosește Link 16. Dar în același timp arhitectura unei baterii NASAMS 2 este destul de fluidă și există operatori care folosesc mult mai puține radare și lansatoare per baterie. Cifrele de mai sus fiind probabil la nivel maximal.

Dacă ținem cont de preț și alte surse, lituanienii se pare că au cumpărat două radare și patru lansatoare, plus rachete inerte pentru antrenamente și ceva rachete, ceea ce la suprafață lor pare a fi un minim-minimorum (suprafață Lituaniei are 65 mii de km).

Noi, pe de altă parte, avem nevoie de mult mai multe baterii (și mai multe lansatoare per baterie), aici discutându-se despre 21 de baterii, nu știm însă câte lansatoare/baterie are în vedere MApN (la Patriot, de exemplu, Romania a ales sa opereze cate patru lansatoare per baterie, pentru inceput cel putin, maximul fiind la opt masini lansatoare, normalul sase).

In acest moment Raytheon oferă deja o rachetă cu o rază mai mare – AMRAAM – ER – care este de fapt o ESSM cu sistemul de ghidare al AMRAAM. Raza estimată este de + 40 de kilometri, iar ER-ul este special proiectată doar pentru folosirea în cadrul NASAMS. Lituania mai detine Stinger si RBS 70.

Machetă AMRAAM ER a fost adusă și la BSDA 2018.

Lituania a mai achiziționat de-a lungul timpului și transportoare blindate Boxer (88 de vehicule cu turele Samson), rachete AT Javelin sau vehicule blindate 4×4 Oshkosh L-ATV (200 de bucăți). Au în dotare și transportoare blindate M 113 (+230 bucăți), M 577V2 (tot o formă de M 113) – aproximativ 170 bucăți din Germania, PzH 2000 și una peste altă armata lituaniană este una foarte bine dotată.

 

[addtoanybuttons=”facebook,twitter,google_plus,pinterest,linkedin,reddit,tumblr,whatsapp,skype,email”]

 

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (medie: 4,50 din 5)
Încarc...

GeorgeGMT

8 comentarii:

  1. Cat de bine se descurca NASAMS impotriva rachetelor balistice?

  2. Va sa zica, 144 tuburi de lansare, 8 radare + alte danganale, la numa’ $110mil. ?! Doar o bucata AMRAAM e peste $2mil, daca ne mai uitam pe DSCA, si doar cele 16 radare i-ar costa mai mult decat acea suma, deci probabil trebuie taiat un „0”-ou din cantitatile enumerate.

    ICEMAN, ce conteaza cum se descurca NASAMS impotriva rachetelor balistice ?! Impotriva rachetelor balistice te aperi cu alte rachete balistice, nu cu cine stie ce sarme innadite, ce pretind c-ar da jos vectori hipersonici, niciodata testate in viata asta reala.

    • „Dacă ținem cont de preț și alte surse, lituanienii se pare că au cumpărat două radare și patru lansatoare, plus rachete inerte pentru antrenamente și ceva rachete, ceea ce la suprafață lor pare a fi un minim-minimorum „

  3. La noi NASAMS ar trebui sa apere aeroporturi, orase, baze militare, elemente cheie de infrastructura, facilitati industriale, care pot fi atacate si cu rachete balistice.
    Avioane nu o sa prea zboare pe la noi.. doar drone, rachete balistice si de croaziera, si poate in viitor rachete hypersonice

  4. Lituanienii au mai cumparat si vreo 400 de rachete Amraam pt. cele 2 baterii NASAMS.
    Pentru o tara mica ca a lor e de bun simt, si cred ca sunt mai mult pentru a proteja trupele NATO care opereaza in zona.

  5. Ce curaj pe americani, să le vândă rușilor tehnică militară… Hanseaticii nu mai sunt de mult ce au fost… Ie russkyi toată ziua!

  6. Au si rusii tehnica AA cu destinatie similara, ce sa faca cu astea? reverse-engineering ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *