Lockheed AH-56 Cheyenne vs Sikorsky BlackHawk S-67

Lockheed AH-56 Cheyenne, fost concurent in programul AAFSS (Advanced Aerial Fire Support System) – vitezoman al elicopterelor din alte vremuri si stramos indirect al Sikorsky S-97 Raider:

Desi la vremea respectiva AH-56 Cheyenne era un concept inovator de mare viteza (aproape 400km/h in zbor orizontal), bazat pe rotor rigid, aripi portante si elice propulsoare, a sfarsit destul de prost din cauza unor probleme de design (prea complicat) si a unor accidente.

Sumedenia de elici de pe AH-56 Cheyenne (expus la  U.S. Army Aviation Museum, Ft. Rucker, AL)

Tunul de 30mm prevazut a dota Cheyenne, sistem considerat revolutionar la momentul respectiv:

In 1966 au fost comandat doar un lot de preserie de 10 elicoptere, fiind comandate in paralel si mai conventionalele si mai ieftinele AH-1G Cobra, pentru a sustine razboiul din Vietnam. Desi la inceputul lui 1968 U.S. Army a semnat un contract de productie de 378 de exemplare pe baza testelor prototipurilor, acesta a fost reziliat in 1969 din cauza problemelor tehnice si accidentelor.

Galerie foto CH-56 Cheyenne:

Programul a fost definitiv inchis la inceput de august 1972 pentru ca doar 8 zile mai tarziu sa se demareze programul Advanced Attack Helicopter, bazat pe  o platforma mai simpla tehnic dar mai robusta, castigatorul fiind AH-64 Apache.

Si un pic de Sikorsky S-67 BlackHawk (primul BlackHawk), urmasul concurentei lui Cheyenne, sub denumirea S-66 (precursorul de casa al Raider-ului):

Fata de S-66, S-67 a renuntat la configuratia „”Rotorprop”” – elice anticuplu care la viteze mari se rotea cu 90° pentru a actiona ca si elice propulsoare. Modificarea a simplificat sistemul dar a diminuat in schimb viteza maxima (doar 370km/h in picaj) fata de predecesorul sau, care in schimb putea urca si pana la 460km/h pentru intervale scurte de timp.

S-66 „rotorprop” – concept

A  atins recorduri de viteza, maximul atins fiind in 1970 – o viteza de 355,44km/h pe un circuit de 15/25km, record depasit abia peste 8 ani.

Galerie foto S-67 BlackHawk:

Specifice lui S-67 era aripile portante cu frane aerodinamice si incastrarea rotilor la retragere, precum si un rotor ale carui pale erau frante la capete spre inapoi, in unghi de 20°, pentru a reduce vibratiile la viteze mari de rotire, apropiate de viteza sunetului. Arhitectura deosebita ii permitea sa faca tonouri si looping-uri. Prototipul a fost la un moment dat modificat si cu o elice carenata orientabila, in locul celei anticuplu clasice, iar testele au fost incurajatoare.

Sarmanul S-67 Black-Hawk a fost la fel de ghinionist ca si Cheyenne, ucigandu-si pilotii in plin show aerian la Farnborough 1974, la doar 4 ani dupa ce unicul prototip avusese primul zbor. Altfel ar fi putut deveni un rival al MI-24, putand transporta si intre 8 si 15 militari, in functie de echipare.

In incheiere, ceva inedit, tot de la Sikorsky, si anume un derivat al familiei S-70 (YUH-60 UTTAS/ Utility Tactical Transport Aircraft System) : S-71.

S-71

Acesta avea comun cu S-70: motoarele, transmisia, rotoarele, grinda de coada, stabilizatorul orizontal de coada, pilonul cozii si trenul de aterizare spate. Parca nu mai pare asa de de nou „filmul” cu partile comune intre  elicopterul de atac si cel multirol, de transport tactic…

 

Marius Zgureanu

Surse:

Wikipedia. Youtube.

. https://www.sikorskyarchives.com/S-71%20AAH.php

. http://www.sikorskyarchives.com/images/image%20s-66%20AAFS/

. https://oldmachinepress.com/2017/08/20/sikorsky-s-67-blackhawk-attack-helicopter/

. http://pages.suddenlink.net/jcems/Blackhawk.htm

. https://www.rotaryforum.com/forum/rotorcraft/the-rotorcraft-history-channel/34127-lockheed-ah-56-cheyenne

5 comentarii:

  1. între timp noi încă visăm la binomul Y-Z de la bell….
    în video se spune că indianul a fost primul model de atac dedicat,păi nu a fost cobra primul?!…sau se referea la șasiu care era al lui huey in cazul bell?!

  2. Interesanta incursiune in lumea elicopterelor de atac. Sper ca urmeaza si comansul (ca sa nu discriminam vreunul dintre indieni).Multumim!

  3. Cobra este un elicopter excelent, o platforma care dupa atatia ani inca este in varf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *