B-2 Spirit
Cei doi rivali, cele mai mari companii din industria militara din lume, si-au dat mana si pe 25 octombrie au anuntat vot fi partenere in programul american pentru un nou bombardier strategic – Long Range Strike Bomber.
Tinand insa cont de uriasa experienta a celor de Lockheed, echipa acestora are conducerea programului, insa cele doua companii isi vor pune la comun resursele financiare si capacitatile de proiectare. Aceste aliante, care pana in urma cu cativa ani erau cu totul improbabile, au devenit chiar o moda in industria americana de aparare.
Astfel Boeing este asociat cu Sikorski pentru programul viitorului elicopter multirol dupa ce tot Boeing in parteneriat cu Bell de aceasta data au construit V-22 Osprey.
Aceste aliante arata cel mai bine costul urias al tehnicii militare moderne, care nu numai ca are costuri foarte mari de productie si functionare, dar necesita sume colosale pentru cercetare-dezvoltare, sume pe care nici macar “uriasi” precum Boeing, Lockheed sau Bell nu si le mai permit.
“Boeing and Lockheed Martin are bringing together the best of the two enterprises, and the rest of industry, in support of the Long-Range Strike Bomber program, and we are honored to support our US Air Force customer and this important national priority. Stable planning, along with efficient and affordable development and production approaches, enables our team to reduce development risk by leveraging mature technologies and integrating existing systems,” a declarat Dennis Muilenburg, presedinte-director executiv al Boeing Defense, Space & Security.
Pe de alta parte generalul Mark Welsh, Seful Statului Major al US Air Forces, a declarat ca prioritare pentru Fortele Aeriene sunt: intrarea in dotare cat mai rapida a cisternelor zburatoare KC-46, F-35 JSF si programul pentru viitorul bombardier strategic.
Si cum Boeing este producatorul KC-46, iar LM-ul are in curte programul JSF, cele doua companii vor fi impreuna principalul actor pe piata programelor de inzestrare a US Air Forces pentru urmatorii 30 de ani, daca reusesc sa-si impuna si propriul bombardier strategic.
Practic fiecare dintre cele doua companii va veni cu experienta tehnologica proprie pe domeniul unde fiecare este cel mai bun: Boeing va pune la dipozitie cunostinele sale in domeniul bombardierelor, inclusiv pe partea de operare si mentenanta, in timp ce Lockheed are de partea sa experienta in domeniul stealth.
Cu toate aceste o alta companie este considerat a fi lider in programul bombardierului strategic, o companie care are in acest domeniu o experienta la care Boieng & LM se uita cu invidie: Northrop, nimeni alta decat constructoarea B-2 Spirit.
Deocamdata nu se cunosc foarte multe detalii, dar din ce se stie pana acum, este probabil ca bombardierul sa aiba piloti la bord, va fi cu siguranta stealth, raza lunga, 550 de milioane de dolari bucata, cu un total de maximum 100 de bucati achizitionate, iar intrarea in dotare este asteptata sa se produca la mijlocul anilor 2020…
Una peste alta se poate observa ca foarte putine tari isi mai permit sa detina o armata bine articulata si dotata corespunzator pe toate cele trei nivele: terestru, aerian si maritim. Preturile exorbitante ale sistemelor de arme super- electronizate din prezent si costurile foarte mari cu mentenanta, fac ca majoritatea tarilor sa se “specializeze”, renuntand cel putin la una dintre ramurile seculare ale fortelor lor armate.
Asa cum vedem si prin Europa, Olanda, Belgia, Danemarca, renunta la “cavaleria grea”-tancuri, in favoarea infanteriei motorizate, usoare si a unei mobilitati crescute, dublata de ceva aviatie, aviatie care oricum nu se ridica nici la 50% din numarul de avioane disponibile in anii “90.
Este adevarat ca tarile mentionate mai sus isi permit acest lucru si datorita situarii lor geografice, dar realitatea unei dotari tot mai scumpe si tot mai dificil de mentinut operationale, tot din cauza costurilor, este o realitate a acestor ani. Astfel fara o industrie nationala nimeni nu-si va mai permite sa detina o forta militara puternica si bine dotata pe toate cele trei paliere.
GeorgeGMT
Soluția la nivel european ar fi crearea armatei europene, și astfel industria de apărare ar urma aceiași cale atunci și spațiul romanesc va fi aparat asa cum trebuie. Știu ca e un vis frumos dar nu ma aștept ca actuala clasa politica sa se trezească din amorțeala scutului.
Nu sunt de acord cu armata europeana. Daca se termina cu insailarea politica socialist-maoista (aluzie la Jose Manuel Barroso) de acum si intr-adevar in viitor vom avea „Statele Unite ale Europei”, atunci putem vorbi si de o astfel de armata.
@ RazvanMihaeanu
Razvane, este cam greu de eliminat stangismul de prin creierasu` ioropenilor 😉 Printzipiile sale sunt tare atragatoare din multe puncte de vedere, iar criza asta „made in USA” nu a facut decat sa le evidentieze si mai bine.
Nu cred ca sarmanu` Barroso este chiar atat de influent, insa cred ca o eventuala decizie se va lua printr-un consens al DE & F, asemeni momentului crearii UE…..
Ce armata europeana cand e bocaneala la fel ca si inainte sa existe, asta e o abureala sa aiba aia de la Bruxelles de un sa fure mai mult, nu se mai multumesc cu o tara 😀
Apropos de tehnologia stealth: sud-coreeni tocmai au inventat o vopsea care poate fi aplicata pe orice (nave, avioane, vehicule ) si care reduce semnatura radar cu 99%. http://defense-update.com/20131027_stealth-paint.html
Rusii au si ei un material, numit Nakidka, capabl sa reduca atat semnatura radar car si cea termica. La fel, poate fi aplicat pe vehicule, fortificatii etc. http://en.wikipedia.org/wiki/Nakidka
In ritmul asta banuiesc ca in curand se vor putea tranforma toate aparatele mai vechi astfel incat sa fie „stealth” chiar daca initial nu au fost gandite asa. Ganditi-va ce reduceri de costuri ai daca poti lua o vechitura de blindat, de nava sau chiar de avion si sa-l faci invizibil, doar cu materiale RAM.
Au si japonezii de ceva timp carpa aia care te face invizibil pe camera, vopseaua de la coreeni combinata cu o „pelerina” de la japonezi, UAV si ce foloseste camera o sa fie 0 🙂
@asar: chiar crezi tot ce se scrie pe diverse saituri, nu? Auzi…vopsea care reduce RCS-ul cu fix 99% indiferent de geometrie, strat suport, samd. Din ciclul „cum sa slabim in trei pasi simpli si fara efort” sau „fa milioane lucrand de acasa” 🙂
Daca nici informatiile de pe http://www.defense-update.com nu sunt credibile, atunci chiar nu stiu de unde o sa mai luam noutatile din domeniul militar.
De fapt exprimarea exacta era „reduce cu pana la 99% semnatura radar”, probabil ca procentul depinde si de frecventa undelor folosite.
Nu vad nici un motiv pentru care informatia sa nu fie realista si credibila. tehnologia progreseaza, daca acum 30 de ani ca sa faci un avion invizibil era foarte greu, fiind nevoie de fatete care sa disipeze radarul si de materiale RAM greioane si scumpe, acum lucrurile au progresat.
tipul din articol se referea ca a redus cu 99% semnatura radar a unei placi de otel. Adica o bucata de otel statica, perfect plana. Nu ni se spune la ce unghi incident, la ce frecventa, samd. Un avion are multe constrangeri de ordin functional, structural si aerodinamic la care trebuie sa se supuna si care incurca socotelile in micsorarea RCS. Piese in miscare cum ar fi elicile sau discurile compresoarelor si care duc la un haos de reflexii necontrolate, imbinarile nituite, prizele de aer, anumite suprafete rotunjite, etc. Pe urma ai emisiile radio reziduale provocate de aparatura electronica de la bordul aeronavei, fiecare cablu electric, fiecare motor si servomecanism, fiecare placa de electronice sunt antene emitatoare de unde radio. Rezolvarea e aparent simpla, ecranam tot, doar ca toate ecranarile astea la atata aparatura electronica cata are un avion ajunge sa cantareasca foarte mult. Asa ca o vopsea poate ajuta dar nu cred ca per total iti transforma un avion din non-stealth in stealth. Nu mai spun ca pt. ca avionul sa poata functiona stealth trebuie sa ai un sistem in care functioneaza: trebuie sa ai recunoastere a terenului si aparaturii inamice de mare clasa, nu poti trimite un avion stealth de capul lui pt. ca risca sa dea fix peste o baterie A-A sau peste linii de inalta tensiune,samd. Deci mai e de astemptat pana sa ajunga Gripenul ca F-35 cu cateva mii de eur…stealth-ul e un mod de gandire si de actiune nu un sticker de vinil cu desen de fibra de carbon falsa.
Ce-as rade daca as citi ca un JAS Gripen ar putea deveni la fel de stealth ca un F-35 cu doar cateva mii de euro in plus la pret, folosind vopseaua sud-coreeana.
Bai Asar, ce te iei ma da Stelian. Nu stiai ca el e mare specialist in drone stealth. A uitat baiatul asta mai multe despre stealth decat o sa stii tu vreodata. Pai la cate componente mecanice pentru avioane de pasageri stealth a proiectat el viseaza RCS lu F-35 din toate unghiurile posibile.
😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀
OK arhangele, o sa dati voi cu smac magic pe 93 sau pe 99(ala XT) si-l faceti stealth. Ca sa moara fetili.
Ma apuc imediat cred ca termin cam tot pe atunci cand vei face tu, lucrand pentru Lockheed, una din dronele alea stealth pe care le tot lauzi si o sa tina domnii generali competitie pentru generatia urmatoare de avioane multirol: IAR-99 XT stealth vs. drona stealth.
Astia doi se injura la obiectul muncii 🙂 🙂
Am avut coleg care terminase aeronavele si muncea cu mine la … TotalSoft, baiat simpatic nu ca voi 🙂
Lasa bre, caca-detzi la pace :), facetzi o combinatzie de IAR-99 XT Stealth al lui Arhangel care controleaza remotely 🙂 drona aia stealth a lui Stelian, asa un baby-Rafale si anume stealth 🙂
Sa moara nu numa fetili ci si alea mai coapte 🙂
eu nu lucrez la drone stealth, as vrea eu. 🙂 Ar fi frumos, hehe. Sunt doar fanul lor.
Am mai spuso si o mai spun…..le este frica de Northrop Grumman, de asta s-au unit. Dupa ce afacerea F 22 a familiei Bush senior, in defavoare YF23 black widow/F 23 a reusit, acum se unesc sa nu cumva sa scape contractul printre degete (bani multi), stiindu-se in inferioritate tehnologica in domeniul asta. Asa…oaresce Lobby de la 2 giganti americani, poate trece peste ceea ce ei produc. Asa…in stil romanesc. Continuand americanii in stilul asta o sa-si dea singuri la temelie si mai presus de toate or sa distruga Northrop. Pacat! O fii LM si Boeing buni, dar in domeniul asta, al avioanelor stealth, bombardiere, drone e.t.c. Northrop Grumman e la ani lumina de ei…. Experienta LM e capatata pe banii multi investiti de statul american in Programele F 22 si F 35 care au fost atribuite asa cum au fost, depasindu-se exponential costurile prevazute initial cu buna stiinta. In programul JSF, propunerea Northrop a fost respinsa ca fiind prea futurista, conformu articolului de pe Tehnomil.net, preluat si de acest blog, acceptata cea a LM si intr-un final ajungandu-se tot acolo, dar pe bani si timp mai mult (a se vedea intarzierile in program si darea lui in folosinta dupa orizontul anilor 2020). Parca suna ca afacerile cu autostrazi romanesti. Semnam contractul cel mai ieftin, mai ‘sigur’ si apoi bagam in pret de-l scoatem dublu decat ce era prevazut initial si cu ani multi de intarziere. Si sa nu uitam ca, la randul lor,creatori lui B 2 Sprit, lucreaza de ani de zile la un mombardier invizibil, derivat din YF 23, din momentul in care au inceput sa apara primele vorbe despre noul bombardier american, asa ca au de tras ‘aliatii’. Daca nu ma insel, ce i sa reprosat lul YF 23 a fost tocmai avntajele lui fata de F 22, adica raza mai mare de actiune, incarcatura mai multa, mai invizibil dar mai putin manevrabil, zic ei. Asta inseamna ca au un avantaj net pentru bombardier, asta in caz ca nu au schimbat astia intre timp cerintele si e mai bun ceva gen Rapter sau F 35 A/B/C, Advance Suer Hornet sau chiar ceva civil, gen 737, poate o cisterna ceva. :))) Au si experienta celorlalte bombardiere create de ei s.a.m.d. Sper sa nu ma insel, dar X 47B, aia de ‘zboara singura/autonom’, e tot a lui NG, nu a lui LM sau Bo…. Asa ca au baietii experienta in ale zburatoarelor, dar nu prea au relatii/lobby la politicul american! Nu prea au ei intrare ca restul 🙂
Speaking of cisterne sa nu uitatm de blatul facut de USAF cu avioanele de realimentare in care tot Northrop a avut de suferit. Inintial castigasera ei in consortiu cu Airbus Military da a venit lobby-ul Boeing cu „Buy American” s-a renuntat la contract si se cumpara acum o cisterna Boeing Made in America in proportie de 48% restul in China fata de propunera Northrop/Airbus care era 52% facuta in America restul in Europa.
Buy American nu a avut nimic de a face cu rezilierea contractului KC-30. Asta este o chestie de marketing pe care nimeni nu da doi bani cand este vorba de proteste la atributii de contracte. Oricum toate contractele atribuite de guvernul federal au clauze Buy American. Sa faci un asemenea argument in fata Government Accountability Office (GAO – un fel de curte de conturi) sau a unui judecator federal este ridicol. Contractul a fost reziliat in urma protestului facut de Boeing, pentru ca comisia de selectie a sursei nu a urmat instructiunile de selectie din caietul de sarcini cand a atribuit contractul respectiv catre Northrop Grumman. Acest lucru a reiesit din justificarea documentata in scris care a fost data de comisia respectiva, un lucru care a fost validat atat de GAO cat si de un tribunal federal.
Acum un Boeing este facut 48% in China? De unde pana unde? Daca un 787 este fabricat cam in proportie de 30% de subcontractori internationali (dintre care nici unul nu este din China; aici vorbim exclusiv Canada, Italia, Franta, Suedia, Japonia, Corea si Australia), ce sa mai spun despre un B 767 pe care KC-46 este bazat si care este o platforma mult mai veche. Daca ar fi sa fac o presupunere cat de cat educata, un B 767 este fabricat in SUA cam in proportie de 90%. Un KC-46 cu mult mai putin pentru ca anumite structuri aero care nu le are versiunea comerciala sunt fabricate in Italia si Australia, iar proba de realimentare este fabricata in mare parte in Marea Britanie.
Din ce stiu eu Boeing are o legatura extrem de puternica cu guvernul japonez, astfel in principiu un avion Boeing are in componenta aproape 50% aparatura japoneza. Legatura este atat de puternica incat guvernul de la Tokyo a acordat subventii indirecte catre gigantul american, considerand compania Boeing ca fiind una de importanta nationala in Japonia.
Am vazut aceste lucruri, care m-au lasat perplex, intr-un documentar pe Discovery despre noul, la vremea aceea, Boeing 777.
Intradevar ca o parte dintre componentele japoneze erau produse in fabrici din SUA, dar acest lucru nu pare sa deranjeze cu nimic guvernul japonez, care considera in continuare ca Boeing este o companie importanta pentru Japonia, iar niponii nu sunt deloc fraieri…
Pe de alta parte personal as prefera ca Northrop sa prinda contractul pentru Long Range Stike Bomber…baietii astia au construit singurul bombardier strategic stealth din lume, avand probabil mai multa experienta decat LM&Boeing la un loc, si pe de alta parte ar merita si ei o felie din contractele DoD sa nu ne trezim ca intra in faliment.
Iar Northrop e …Northrop, o legenda in lumea tehnologiei aeronautice.
Guvenul nipon are o traditie de a subventiona proiectele comerciale ale Boeing, care incidental a inceput cu 767. In mare parte asta tine de mentinerea unei aunumite baze industriale in aeronautica care este centrata in jurul a trei mari zaibatsu (combine industriale): Ihikawajima Heavy, Mitsubishi Heavy si Kawasaki Heavy Industries. Ele sunt responsabile pentru 22.000 de locuri de munca care sustin direct programele civile ale Boeing. Un numar mult mai mic de locuri de munca sustin programe militare pe care Mitsubishi si Kawasaki le au cu Boeing si Lockheed Martin. M-am uitat de curiozitate in raportul annual al Boeing: la proiectul 777 aceste 3 zaibatsu au cam 21% din structurile aero iar la 787 cam 35%. 50% din total mi se pare cam mult, dar cert este ca ar mai ciupi cateva procentaje la alte structure, dar oricum 30% din 787 este fabricat de subcontractori straini.
Mda, Northrop au cam fost „arsi” de destule ori, in special la avioanele de lupta. Care zic eu, erau de multe ori mai bune decat ale concurentei dar factori politico-economici si de lobby au contat mai mult.
Avioane gen F-18 L, F-20 sau YF-23, superioare in mare parte celor ale concurentilor au fost din pacate trase pe linie moarta inca de la stadiul de prototip.
Iar drona X-47B, testata intensiv si cu destul succes (nu exista in lume ceva similar din cate stiu eu), am inteles ca ar fi trasa si aia pe dreapta.
Sunt si tot felul de teorii legate de F-19 (pentru ca in mod ciudat Northrop a sarit de la F-18 la F-20 desi americanii dadeau numere consecutive avioanelor de vanatoare) si care spun ca a fost un proiect de avion de vanatoare stealth atat de avansat incat a ramas in zona „neagra” pe unde se invart si „bugetele negre” folosite de multe ori pe la americani pentru tot felul de proiecte secrete
Nu stiu cum au reusit cu B-2, probabil chiar a fost mult prea evident superior concurentei sau aia nu au reusit sa vina cu nimic din aceiasi clasa.
Dupa cum merge treaba la americani insa nu cred ca vor da contractul lui Lockheed pentru ca ar ucide practic concurenta, astia (si Boeing) ar ramane cam singuri pe piata avioanelor de lupta. Ori il vor da doar daca aia chiar vor veni cu ceva iesit din comun, ceea ce ma indoiesc.
Pe Northrop Grumman nu i-a ars nimeni; s-au ars ei singuri. X-47 nu este unicat, Boeing avand ceva similar in X-45, care cel putin din punctul de vedere de software este ceva mai avansat cu F/A-18 E/F deja beneficiind de software dezvoltata pentru X-45 pentru a ajuta cu operatiunile de apuntare. X-47 pare a fi ceva mai avansat cand vine vorba de fuziunea de senzori. Oricum programul merge inainte. Nu le mai plangeti atata de mila astora de la Northrop pentru ca nu traiesc ei numai din B-2, care nu s-a mai produs din 1995, chiar daca scot in continuare bani frumosi sustinand flota actuala. Nu or sa dea faliment daca „or sa fie arsi” si cu acest proiect; ma indoiesc ca lucrurile stau chiar asa, dar ma rog teoria conspiratiei este mult mai activa in partea cealalta a Atlanticului; s-au debarasat ei de toata afacerea cu constructia de nave militare si vad ca le merge mai bine ca nicio data. Au sanse la fel de bune ca si Boeing/Lockheed sa iasa invingatori, daca nu si ceva mai bune, tinand cont de faptul ca probabil inteleg ceva mai bine cerintele USAF, chiar daca ele sunt in momentul de fata „a work in progress.”
@asar….
Lasa site-urile…Cauta ceva articole stiintifice pe care se bazeaza acea tehnologie si apoi crede.