Și în acest an consider drept necesar ca în ajunul zilei aviației române să trecem în revistă un Cavaler al cerului, unul din piloții exemplari ai aviației române respectiv Aeronauticii Regale Române, în terminologia corectă din epocă.
Cel care va deveni lt-comandorul Dan Vizanty s-a născut la Botoșani la 9 februarie 1910 într-o familie înstărită boierească din Moldova de origine grecească, și având puternice tradiții grecești.
Fiind dintr-o familie înstărită beneficiază de educație foarte bună și îi sunt încurajate și valențele artistice. Urmează cursurile gimnaziului Ștefan cel Mare din Iași până în 1924, apoi liceul din Vatra Dornei la care susține și examenul de bacalaureat în 1929.
În acest context tânărul Vizanty își urmărește pasiunile artistice și studiază o scurtă perioadă la Conservatorul din Iași. Abandonează cursurile artistice și se înscrie la Scoala Militară de Ofițeri de Aviație din Cotroceni unde este și admis. În 1931 devine absolvent al școlii de ofițeri și primește brevetul de ofițer observator aerian. Fiind fascinat de zbor, devine pilot militar în 1932 și pilot de vânătoare în 1934.
La 16 octombrie 1936 cu ocazia aniversarii Regelui Carol al II-lea, tânărul Vizanty este avansat la gradul de locotenent. Abilitățile sale de pilot sunt apreciate de către comandanții săi dar și de către monarh în una din demonstrațiile aviației, drept urmare este avansat înainte de termen în 1939 la gradul de căpitan și primește comandă la eșalon escadrilă.
Începerea ostilităților celui de-al Doilea Război Mondial îl găsește pe căpitanul Dan Vizanty la comanda escadrilei 43 din Grupul 3 Vânătoare.
Căpitanul Vizanty alături de escadrila sa, participă din prima zi la campania din Basarabia urmând apoi cursul operațiunilor militare spre Odessa. În această primă etapă înregistrează un număr de 52 de misiuni de război și 3 victorii aeriene. Deși cifra pare mica, ar trebui să notăm condițiile desfășurării operațiunilor și a dotării. În definitiv escadrila era printre cele mai slab dotate și foloseau avioane de tip PLZ 11 B. Avioane de fabricație poloneza, monomotoare, relativ slab înarmate, fragile și în condițiile date incapabile de a atinge viteze mari. Cu toate acestea, pentru merit, este decorat cu Ordinul “ Virtutea Aeronautica ” de război, cu spade, în clasă de “Cruce de Aur”. La scurt timp după primește și doua barete la clasa “Cruce de Aur ”.În 1942 primește și clasa de “Cavaler” al aceluiași ordin.
Din 1942 până în 1943 este numit în funcția de șef de birou la Serviciul Cifru al Flotilei 3 Vânătoare în cadrul subsecretariatului de stat al aerului condus de generalul Jienescu. Deși are rezultate bune și este propus pentru Școala Superioară de Război, în urma atacurilor repetate ale aliaților asupra Ploieștiului și Bucureștiului și a lipsei acute de piloți este trimis pe front, la comanda Grupului 6 Vânătoare, compusă din cele trei escadrile 59, 61 respectiv 62. Fiind dotați cu avioane IAR80 ceea ce însemna că decalajul tehnic nu mai era atat de mare în raport cu inamicul, Grupul 6 doboară un număr de 8 bombardiere într-o singura zi, respectiv 4 aprilie 1944. A doua zi, încă 15 avioane ceea ce aduc grupul și pe Vizanty în elita aviației de vânătoare. În total în această etapă grupul a doborât peste 90 de bombardiere și 45 de avioane de vânătoare.
Momentul de glorie al căpitanului Vizanty vine de abia în 10 iunie 1944. Un număr important de avioane inamice se îndreaptă asupra Bucureștiului, numărul variază în functie de surse. Fără să dorim să menționam inexactități, dacă ne rezumăm la fapte certe menționate în jurnalele de operațiuni, dispozitivul inamic zbura la joasa altitudine, moment în care este surprins de escadrila lui Vizanty, deasupra lor. În mai puțin de 12 minute Grupul 6 Vânătoare al Aviației Regale Romane doboară un număr de 24 de avioane inamice, restul dispozitivului retrăgându-se.
Acestă victorie de excepție aduce o publicitate extraordinara căpitanului Vizanty și piloților săi în presa vremii. În urma acestor fapte excepționale dar și a rezultatelor constante pe front, căpitanul Vizanty este propus pentru decorare cu Ordinul „Mihai Viteazul” și Regele Mihai acordă desigur această deosebita onoare.
Unul din momentele extraordinare ale aviației române în al doilea Război Mondial a fost desigur raidul lui Bâzu Cantacuzino la Foggia, în condiții realmente imposibile, fapt care i-a adus printului o a doua decorare cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Propunerea pentru un om capabil să execute un asemenea zbor a venit din partea căpitanului Vizanty, întrebând-l pe prinț dacă vede sorți de reușită. Prințul cu încrederea sa aproape nebuneasca în forțele proprii confirmă, iar în virtutea prieteniei care îi lega pe cei doi promite că se vor și revedea, și așa a și fost.
La 10 mai 1945 Vizanty este avansat la gradul de locotenent-comandor iar după 23 august primește comanda Grupului 1 Vânătoare, format prin comasarea grupurilor 1 și 6. Lupta și pe frontul de vest unde își face prieteni în rândul aviației aliate.
La încheierea celui de-al doilea Război Mondial, lt-comandorul Vizanty acumulase un număr de 4600 ore de zbor și s-a clasat pe locul patru în clasamentul așilor aviației romane după prietenul sau Bâzu Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu. A înregistrat nu mai puțin de 43 de victorii.
In perioada imediat următoare lt-comandorul Vizanty nu-și face deloc plăcută prezența în lumea comunistă care ocupă și zdrobește încetul cu încetul România. Menționează printre altele „o pace ciudată” și exprimă sentimente de apreciere față de ofițerii-aviatori germani, foști aliați, cu care el spunea că poartă o „frăție de arme” chiar dacă el însuși era mai degrabă filofrancez și dezvoltând relatii cu unii aviatori francezi. Mai mult, exprimă și optiuni pro-monarhie constituțională. Aceste idei nu aveau cum sa-i aducă apreciere în regimul comunist prin urmare cu proxima ocazie este disponibilizat din rândul cadrelor active ale armatei și trecut în rezervă fără temei real.
Este nevoit să lucreze în construcții pentru a supraviețui, unde este încadrat ca și muncitor necalificat. Este desigur urmărit de securitate și deși acuzat că este spion britanic nu este încarcerat. Nu se pot aduce nici un fel de probe în urma unei multitudini de acuzații, care din cele mai diverse. Asta până în 1961 când primește 5 ani de închisoare pentru „uneltire împotriva orânduirii socialiste”. Este eliberat mai apoi din închisoare și în urma unui proces pe care îl câștigă primește și pensie militară însă insuficientă pentru traiul de zi cu zi. Se întoarce pe șantier muncind în reutilizarea materialelor de construcții.
Conform istoricului muzeograf Gheorghe Median, cel care a cercetat amplu perioada comunista din viața fostului pilot, la vizita generalului de Gaulle atunci când a întrebat de soarta fostului sau coleg de la Saint-Cyr, generalul monarhist Paul Teodorescu, a întrebat și de Vizanty. Aparent, un cod de onoare între foștii aviatori, din toate națiunile, a făcut ca aviatorii francezi alături de cei germani să întrebe pe președinte de soarta acestui as. Într-un act de împăcare istorică și colaborare relațiile franco-germane s-au extins și în acest sector. Președintele de Gaulle pregătind vizita în Romania a luat act de solicitările lor. În timp foarte scurt, lt-comandorul Vizanty a fost luat de pe șantier, îmbrăcat în uniforma și pregătit în vederea unei posibile întrevederi cu președintele francez. Reîntors în Franța de Gaulle înștiințează asociația foștilor aviatori combatanți că s-a interesat de soarta lui Dan Vizanty însă ceva nu este în regulă. Asociația face demersuri pe langa Ambasada României de la Paris ca Vizanty să primească o viză în Franța. Înștiințat și chestionat de securitate pe acest subiect, el refuză însăși discuția vizei, menționând doar ca vrea să muncească în continuare pentru un trai decent fiicei sale, Ana Maria. Avea experiență deja ca macaragiu, calificând-se la locul de munca într-un act de profundă injustiție a istoriei față de unul din cei mai mari piloți români.
In 1977 Vizanty a fost invitat iarasi în Franța de către primarul Parisului, Jaques Chirac și de către membrii asociației Aeronautice internaționale „Les Vieilles Tiges”. În aceste condiții și dorința regimului comunist de a avea o deschidere față de Franța, primește o viza și este condiționat cu privire la starea familiei sale să se întoarcă. Fără a spune la nimeni din familie, pleacă în Franța și nu se mai întoarce. Știind ca nedivulgând nici o informație, securitatea nu avea ce masuri să ia împotriva familiei sale.
Este primit în Franța cu onoruri iar Jacques Chirac îl decorează cu distincția „Medalia de Argint”. Foști inamici, dar și foști aliați se reîntâlnesc. Se revede cu unul din foștii aliați devenit ulterior inamic, colonelul german Eduard Neumann, generalul francez Hubert Loizillon dar și cu mulți alți aviatori. Primește o pensie de merit de la statul francez.
Vizanty scrie o serie de articole în revista franceză „Pionniers”, articole preluate și în presa germană, revista „Jäger Blatt”.
Conform declaraților fiicei Ana Maria dar și a fotografiilor făcute, la căderea regimului comunist din Romania, s-a reîntâlnit cu tatăl la Paris. Revenirea în Romania o exclude menționând tristețea faptului că anul 1990 nu a însemnat și o revenire automată la monarhie.
Moare în 1992 la Paris departe de țară, tot conform declaraților fiicei, „ in suflet cu melancolia regalistă a României”. Aici se încheie istoria extraordinară unui militar de excepție cu o soartă profund injustă. „Mon cher”, rămâne un etalon al demnității, anduranței, dar și a elegantei comportamentale, supranumele rămânându-i pe fondul unei politeți excesive nu doar față de superiori, dar și față de soldatul de rând. „Mon cher” se adresa oricui, de la ofițeri la soldat, de la inamic la aliat. Și poate asta i-a fost și salvarea.
Aer vis stimați cavaleri ai cerurilor, nu uitați de unde am plecat, astfel încât să ne dam seama unde ajungem!
Dumnezeu să vă păzească acolo sus!
Mă semnez al vostru, lt(rez)
Bibliografie:
http://www.tvr.ro/mon-cher-un-pilot-de-legenda-ii_27476.html
https://www.facebook.com/muzeulnationalalaviatiei
https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/asul-uitat-al-aviatiei-romanesti-dan-vizanty-1542004.html
https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/pt-12-nov-2021-astazi-despre-dan-vizanty-asului-aviatiei-de-vanatoare-n-cel-de-al-doilea-razboi-mondial–nu-a-putut-sa-moara-pe-pamant-romanesc
DAN VIZANTY, DESTINUL UNUI PILOT DE VANATOARE, Daniel Focsa, Institutul European 2010, isbn 9789736116926.
Rumanian Aces of World War 2, Dénes Bernád, Οsprey Publishing 2003, isbn 978184176535
https://historia.ro/sectiune/general/10-iunie-1944-intre-legenda-si-adevar-575708.html
sursa și credit foto: https://presaliberaonline.com/2023/02/09/113-ani-de-la-nasterea-unui-as-al-aviatiei-romanesti-dan-vizanty-cavaler-al-ordinului-mihai-viteazul/
@ Lt(rez) . Felicitari domnule locotenent. Aveti tot respectul meu pentru modul in care reusiti sa aduceti in fata noastra faptele unor patrioti. Pentru asta niste baieti de la Buzau va multumesc si va apreciaza.
Am onoarea domnule locotenent, si multumesc pentru gandurile bune!
Felicitări pentru articol domnule locotenent! L-a citit și doamna Ana Maria Vizanti, chiar acum, chiar l-ar fi popularizat, dar din păcate l-ați semnat doar lt(rez).
Este o onoare pentru mine sa il citeasca domana Ana Maria Vizanti, si va rog sa-i transmiteti cele mai bune ganduri din partea mea, si a colectivului rumaniamilitary.
Raman un simplu lt(rez) deoarece, asa cum i-am spus si distinului domn George(cand m-am prezentat cu nume, prenume, grad, tabel cu rude, tot) care ma gazduieste aici pe acest site de azi-maine fac 10 ani… in momentul in care imi pun numele problemele ridicate de mine devin probleme personale. Probeleme ridicate de mine reprezinta problemele unei generatii de militari, unii activi, altii rezervisti din varii motive.
Apelul meu la istorie, deoarece in adolescenta mari romani din istorie mi-a fost modele, doresc sa ramana in aceasta maniera, iar acesta mica enciclopedie de eroi si personalitati istorice pe care o pun in fata dvs sa fie din partea Rumaniamilitary catre cei care citesc, si nu din partea mea.
Puteti sa-l preluati ca atare mentionand comunitatea Rumaniamilitary. Raman asadar un simplu lt(rez), si va salut cu deosebit respect.
Transmit mesajul. Să nu ne uităm eroii niciodată! Cer senin!
Haoleo, sper că nu e Marcel sau ăla micu’ de poartă vorbele la miliție, chestor la 30 de ani, printre voi.
Salut. Respect.
Candva aveam elite si asta s-a vazut cand s-a pravalit peste noi razboiul. Dumnezeu sa-i aline sufletul.
Multumiri lt. Cer instelat acolo sus si pentru toti cei care au facut Icarii sa zboare. Icarul are in spate tehnicieni, ingineri, mecanici, personal auxiliar, care sunt si ei eroii necunoscuti ai Romaniei, fara chip si fara povesti.
Multumesc si eu Mucea pentru lectura!
Asa este, si chiar un unchi indepartat a fost mecanic al Flotilei 1 Vanatoare. S-a dus cand eu eram prea mic sa-l intreb daca i-a cunoscut pe acesti oameni. Ce povesti mi-ar fi spus daca mai statea alaturi de noi…
Mulțumim! Aveam elite bine și corect crescute, în spiritul patriotismului necondiționat! Dă Doamne pentru ei iertare și veșnică amintire, iar pentru noi același tip de oameni la conducerea României!
Multumesc si eu Vasile!
Trist.🇹🇩🫡
ME109 din alta parte, cu alti aviatori
https://youtu.be/JKiTy3md2Dw?si=XXqDUGPF_9wfzMGL
Trist pentru noi! Acești eroi au îmbrățișat destinul cu zâmbetul pe buze, unii au murit în lupta, alții mai puțin norocoși au cunoscut mizeria comunismului, dar și unii și alții au fost demni pana la sfârșit.
Crezi ca Yoni Netanyahu ar fi vrut ca tu sa fii trist pentru ca a murit la Entebbe? Si-a făcut datoria și si-a împlinit destinul. Astia sunt eroii.
Poporul roman (și nu numai) are resurse de oameni extraordinari care apar în momente extraordinare. Dar, sa ne ferească Dumnezeu sa trăim astfel de momente!
Mersi Lt, un nou articol care ma intristeaza, habar nu avem sa ne respectam eroii..
Mulțumesc pentru articol.
Îl știam pe acest erou, ca și pe camarazii lui, recunostiință profundă pentru ce au făcut pentru patrie, Dumnezeu să-i odihnească.
Scuză-mă locotenente pentru o mică observație, e o greșeală la numele asociației, este vorba de „Les Vieilles Tiges”, nu Tigers.
https://vieillestiges.com
Multumesc fain Mircea, autocorectul englezo-german, ma mai baga in ceata. Merci si de link!
Marginalizarea elitelor la schimbarea clasei politice e specifica noua românilor. În orice perioadă istorica. Negăm tot ce a fost înainte, chiar dacă a fost bun și eficient. Ăștia suntem.
Chapeau bas, lt(rez)! Un articol excelent! Respectele mele ,,Mon Cher”!
Multumesc „mon cher”! Sa ne gandim la alte vremuri, cu iz de parfum al Micului Paris.
multumim pentru articol, Vizanty cred ca este liserul asilor aviatiei romane pe IAR-80 si intra intr-un careu de asi unde ceilalti au zburat cel mai mult timp pe Me-109.
intreaga relatare mai in amanunt a infruntarii cu P-38 Lightning se poate gasi aici:
http://presamil.ro/12-minute-de-glorie-si-mai-multe-sampanii/
de Gaulle a intrebat de mai multi cand a fost in Romania. pe langa Teodorescu:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Theodorescu
coleg la Saint Cyr a fost si cu Calotescu, a intrebat si de el cand a fost in Romania (unde a vizitat si Pitestiul meu natal 🙂 ):
https://jurnaluldearges.ro/lectia-istorie-generalul-corneliu-calotescu-cavaler-ordinului-mihai-viteazul-68355/
Merci steppe!
Impresionant destin, mulțumesc autorului!
Comuniștii si-au bătut joc de toate valorile.
Din as de vânătoare macaragiu…
Bine ca n-a murit chinuit în închisoare ca majoritatea.
Uite ce ar trebui predat la istorie măcar un semestru.
Multumesc de articol.
” …rămâne un etalon al demnității, anduranței, dar și a elegantei comportamentale…” Lt. nu observi o constanta la majoritatea marilor eroi ai Romaniei?
Observ Cristi. Imi aduce aminte de un reputat intelectual interbelic mentionand ca atunci cand a fugit la Paris din Romania in 45, l-a lasat pe taranul roman in camsa populara, ie, cu dantela cusuta manual la maneci. Cand s-a intors in 1990, taranul roman arata ca Mao Zedong. Am gasit ca aplicarea acestui principiu este la scara sociala in Romania.
Dacă îmi permiteți, mai știți cine este intelectualul în cauză?
Check, m-ai pus in dificultate putin deoarece nu doream sa spun inexactitati. Este vorba de Neagu Djuvara, un interviu exceptional din 2014:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/cu-respect-neagu-djuvara-s-a-schimbat-natia-nu-numai-limba-ci-si-comportamentul-244467
Merita intreg interviul.
Mulțam…
Așa, lapidar, din Congo 😄
Iulian
Respect
@lt, ruda ta e posibil sa fi lucrat impreuna cu bunicul meu, era maistru mecanic specializat in motoare la uzinele DB. Batranul a fost dintre aceia care a scapat din punga de la Stalingrad, a fost in acea noapate la Karpova, dar a scapat cu un camion militar (aviatia era printre putinele arme ce posedau camioane). Drumul a durat zile intregi, mergeau doar noaptea direct pe camp fara faruri.
Si el ca dealtfel toti cei din generatia lui, imediat dupa razboi a fost dat afara din armata (imi spunea ca a primit chiar salarii compensatorii care s-au pierdut la stabilizare) si a inceput calvarul. Fostii camarazi se mai intalneau, unii se chinuiau prin diferite job-uri din civilie, altii trecusera la comunisti, dar niste prieteni l-au sfatuit sa dea un interviu la noile baze sovietice de la Ianca si Baraganul. Spre surprinderea lui sovieticii l-au angajau instant pe post de tehnician civil. Au fost mai multi care lucrau acolo ca civili, culmea e ca asta a fost protectia lor, la sovietici nu i-a deranjat absolut nimeni niciodata, imi spunea ca-l evidau retarzii cu 4 clase proaspat activisti de partid. Nici macar nu i-au obligat sa devina comunisti (nu putea deveni pentru ca socrul lui era in puscarie fiind chiabur), sovieticii ii tratau ca pe niste specialisti, romanii cu pregatirea germana fiind net superiori tehnicienilor sovietici. Chiar puteau cumpara produse de la magazinele din cadrul bazei, pentru cine nu stie, acela era ca un mini-orasel.
Multi spun si pe aici ca rusi au facut si au dres, da asa este dar ca politica mai ales, dar la nivel uman, cel putin din aceasta experienta, sovieticii au fost lorzi fata de cum s-au comporat romanii cu 4 clase proaspat ajunsi activisti, militieni sau securisti.
De cate ori publici aceste povesti, imi aduc aminte de ce-mi povestea batranu’ si mereu ma mahneste ca tot ce s-a intamplat a fost facut 95% de romani dintre noi, nu de sovietici.
ADR, uite ca mi-ai adus si o lacrima intr-un ochi. Mi-l aduc aminte pe unchiul meu, un om cald din care radia o bunatate umana de exceptie. Si el, si bunicul meu si fratele sau au fost pe front, iar povestea descrisa mai sus coincide 90% cu povestea sa, incusiv partea cu camionul. Acele camioane, i-au salvat din incercuirea de la Stalingrad.
Fostul maistru militar, tehnician de aviatie, a urmat de asemenea o cariera civila, devenind dupa o reconversie profesinala insa tot in domeniul tehnic, electrician la fabrica de la Cugir.
Este foarte posibil sa se fi cunoscut este cert ca s-au salutat macar din mers. Uite ce mica e lumea si cum poate unele prietenii legate de generatii trecute raman cumva metafizic si atrag entitati din prezent. Si asa virtual.
Extraordinar, si ma duce cu gandul la The Highwayman(Johnny Cash, Waylon Jennings, Kris Kristofferson, Willie Nelson), piesa omonima: Highwayman
https://www.youtube.com/watch?v=bMdeg-WKt1U&ab_channel=HighwaymenVEVO
interesant.
erau lorzi oentru ca erau stapani pe tara si partea asta de europa ,era pace si aveau nevoie de oameni priceputi.pe timp de razboi alta a fost situatia.
in tot blocul estic nu cccp-ul a fost torționarul direct ,au lasat asta pe mana bastinasilor care le cautau favorurile.
in acest mod au stat in culise feriti de oprobiul public dar au si divizat societatile si tarile pe care le stapaneau.daca iti mentineai o linie rezonabila in planul lor te lasau in pace sa faci tot ce-ti trece prin cap.
Bunicul meu a scapat tot asa de la Stalingrad, dar camionul a fost german si el a avut norocul sa stie ceva germana. Nu a vrut niciodata sa povesteasca despre experientele lui pe frontul de est
este o caracteristica comuna celor ce au indurat caderea frontului de est si chinurile deportarii…s-au inchis in ei si greu tare au povestit prin ce au trecut .
Sa nu-ți imaginezi ca la mine era vorbăreț. Informațiile au venit după ani de zile. Pana în 1990 mai spunea din când în când bunica câteva vorbe gen…a avut bafta ca a scăpat, dar el nu spunea absolut nimic, tuturor le era teama mai ales pentru familii, chiar dacă metodele erau mai soft, dacă nu-ți țineai gura, la final de facultate primea copilul o repartiție la Petroșani.
Dupa revoluție treaba s-a schimbat, fiind mic mai ma lua cu el când se întâlnea cu foștii camarazi, evident ca la un spritz. Eu ma luptam cu un suc și trageam cu urechea, acolo am auzit multe povesti, despre plecarea pe mare din Crimea, Odessa și listele pentru represalii, coloanele de romi ce mergeau pe jos spre Bug, bombardamentul american din Chitila și evident retragerea de la Cotu Donului.
Evident ca-l zapaceam cu întrebările și în timp a început să spună, dar fără părțile macabre care sunt sigur ca au existat.
După care am început să citesc cărți și am pus acele informații cap la cap, unele din cărți fiind ciudate, bunicul meu zicea mereu ca el nu știa despre episodul de la Karpova cu tragerea cu tunul avioanelor de la sol, zicea ca bateriile AA au pus țevile orizontal și au tras spre rusi, nu avioanele.
Uite mi-am amintit un refren auzit la acele întâlniri, cred ca de mare actualitate și azi „tine rusule trupa ca vine neamțul cu Stuca și romanul cu maciuca”. Spune totul fata de dotarea precara a romanilor.
„el nu știa despre episodul de la Karpova cu tragerea cu tunul avioanelor de la sol, zicea ca bateriile AA au pus țevile orizontal și au tras spre rusi, nu avioanele.”
Eu am fost închis la Securitate în celulă cu un inginer constructor, dacă îmi aduc aminte îl chema Constantinescu.
Mi-a povestit multe lucruri, inclusiv participarea lui la campania din Rusia, era artilerist.
Nu are legătură cu episodul pe care îl povestești, doar că mi-a spus că a demontat un tun de 23 mm de pe un Il-2 doborât și l-a adaptat pe post de tun anti-aerian, pe un suport rotitor și o „furcă” care se sprijinea pe umerii trăgătorului.
Nu au doborât nici-un avion, dar le alunga cel putin.
Prin analogie pot confirma ce spune psycho, cei ce nu au luptat in Rusia erau mai „vorbareti” dar tot mai cu perdea, a luptat numai pe frontul de vest si mai spunea chestii din razboi si inainte de 1990: cum au fost prinsi in ambuscada in muntii Tatra, cum a fost prizonieratul la nemti unde a facut foamea . Taran fiind, era impresionat de ordinea si seriozitatea taranilor din Germania pe unde a ajuns ca prizonier . O chestie mai ciudata din ce imi amintesc, pe rusi ii dispretuia dar nici fata de armata germana nu era foarte laudativ , el era admirator US Army (cei ce l-au eliberat 🙂 ).
Tata era mai vorbăreț, dar eu eram prea mic să-i dau atenție la ce spunea.
A avut „norocul” să lupte pe ambele fronturi, în linia întâi (cu un tun „anticar” cum spunea el). Nu știu cum a fost retragerea din Rusia, dar s-a retras. A fost rănit de o schijă de mortier (de un „Brandt” cum spunea el) în munții Tatra și repatriat.
Mi-a ràmas povestea cum, după momentul 23 august, „aliații” sovietici i-au confiscat camioanele care trăgeau tunurile și au trecut „hipo”, adică tot trasi de cai precum tunurile lui Mihai Viteazu (spun de Mihai Viteazu fiindcă a fost decorat cu ordinul acesta, schimbat în „Steaua României” de comuniști, printre putinele obiecte personale pe care le mai am din familie).
Al meu nu a fost la fel de norocos. A rămas doar cu experiența amar-dureroasă a loviturilor primite atunci cînd au încercat să se agațe de camioanele aliaților care treceau pe lîngă ei în retragere. Au ieșit din pungă pe jos. mergînd doar noaptea, Acasă erau deja declarați dispăruți. Am scos asta de la el prin 1986, ne întorceam de la fîn și m-a întrebat ce citesc seara la lampă. Tocmai terminasem Monte Cassino și Gestapo a lui Hassel. Le obținuse tata de la un prieten și trebuia să le dăm înapoi în 3 săptămîni. A zîmbit, mi-a spus că războiul este o experiență pe care nici o ființă umană normală nu ar trebui să o dorească. Mi-a povestit atunci episodul de mai sus, despre faptul că nu am fost nici mai buni nici mai răi decît alții, despre faptul că a văzut soldați români jefuind,ucigînd și violînd. A fost prima și ultima dată cînd a vorbit cu mine despre război. Mult mai tîrziu m-am lămurit ce a fost cu ultima afirmație. Unitatea din care a făcut parte s-a aflat în zona Odessei în timpul masacrelor de acolo.
Tine cont ca vb de aviatie,care sunt ca oameni mai altfel.
Mulțumim pentru articol, @Lt(rez)!
Mi-ai trezit amintiri din copilărie, când citeam despre faptele lor eroice în „Inimi cât să cuprindă cerul Patriei”!
Chapeau!
Părerea mea, hâc…
Multumesc Sharky. Ne-am intalnit deci stimate camarad in lecturi… si cred eu ca destul de des.
Superb articol ! Creste colectia !
Comentariile mi-au adus aminte, cu tristete, de unchiul meu, revenit dupa 5 ani de „excursie” in siberia. Nu mi-a vorbit niciodata despre ce a indurat…
Un gand pios pentru toti romanii care au pierit sau care au suferit pe front !
„Nu mi-a vorbit niciodata despre ce a indurat…”
Unele amintiri sunt mai bine lăsate nespuse. Străbunicul, bucovinean însurat cu o rusoaică, a pierdut aproape toate bunurile materiale în 1940, dar a avut timp să se refugieze cu familia. A luptat în Est, prizonierat, familia l-a crezut mort, s-a întors târziu, fără un ochi, cu sănătatea în pioneze și cu multe amintiri pe care n-a vrut să le împărtășească niciodată, nimănui. Nu l-am prins în viață, a murit în spital, dintr-o eroare medicală penibilă, rapid mușamalizată în paradisul comunist.
Străbunica i-a urât pe ruși, propriul ei popor, până la moarte. Sunt multe povești din astea, la noi și în alte state din estul Europei, cu greu începuseră să se închidă rănile trecutului până au găsit de cuvință muscalii să le redeschidă.
„Un gand pios pentru toti romanii care au pierit sau care au suferit pe front !”
Adevărat. Și o privire atentă către viitor, aproape un secol mai târziu apar la orizont probleme foarte asemănătoare.
F frumos articol și trist în același timp având o durere că nu ne respectăm istoria și trecutul. Glorie eternă celor căzuti pentru patrie. Rușine celor de azi care ne conduc ș ne uită istoria .In spiritul aviație românești am fi avut nevoie de 32 F16 și 17 F35 să fi avut o aviație militară modernă . Cu tot respectul pentru aviația de azi ,suntem în incapacitatea de a ne apăra spațiul aerian . Da vor veni F16 din Norvegia dar având în vedere că nu știm orizontul de intrare în dotare al F35 ,orele de zbor și cheltuieli necesare am serioase îndoieli. Nu critic am făcut o afacere extraordinară cu norvegieni ,dar as fi ales sa avem in dotare 2 avioane militare americane în spetă pentru poliție aeriană F16 Block70 și pentru a ne atinge orgoliul as fi ales F35. Am serioase îndoieli că vom avea banii necesari pentru 32 F35 , simulatoare ,ora de zbor , tehnicieni ,piste pentru F35 ,Hangare , suport tehnic logistic. Suntem prea rupți in fund azi sa visam 48 de F35. Poate după 2040 vom avea în dotare prima escadrila de F35 . Vom vedea . Dzeu sa binecuvinteze România. Sa continui seria cu eroii neamului nostru că trebuie amintiți mereu .
Of topic https://www.libertatea.ro/stiri/guvernul-incepe-sa-capitalizeze-parteneriatul-strategic-cu-sua-luam-2-miliarde-de-dolari-cu-o-dobanda-de-3-4961916. Se vor moderniza cele 19 radare Gap filer, etc https://www.zf.ro/eveniment/armata-pregatire-achizitii-30-miliarde-lei-ministerul-apararii-22436876. Sa nu se mai spun , ca stam sa ne apere NATO, incet ,incet o sa vedem si alte achizitii interesante in 2025..
Cand vezi asa ceva, „Guvernul Ciolacu a alocat anul acesta 2,5% din PIB pentru Apărare. Decizia reflectă nu doar o prioritate strategică a Executivului, dar și un răspuns la cerințele și așteptările aliaților, demonstrând astfel hotărârea de a contribui la stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre și în cadrul NATO.”, e de presupus ca e un articol scris la comanda.
Adica partidul unic vrea sa stim ca „va elabora o scrisoare de intenție”. Adica in lumea reala inca n-au elaborat nimic.
Din fericire e un program cu termen scadent destul de curand, asa ca o sa aflam din comunicatele Congresului daca o sa ajunga ceva pe la ei. 4 miliarde in program, Polonia s-a miscat si deja a obtinut 2. Ramane de vazut cine le va lua. Nu suntem singurii interesati.
Macaragiu… trist, dar din păcate un destin comun pentru luptătorii patrioți, o batjocură.
Alții au fost azvârliți la ocnă, fără vină; măcar Vizanty a reușit într-un final să scape…
Ați scris încă un articol vibrant, domnule locotenent. Vă mulțumesc! Apreciez mult și modestia cu care ați răspuns comentariului -dealtfel pozitiv – privind numele dvs.
Aștept cu mare interes noul articol, dar nu ne dezvăluiți subiectul! Toate cele bune, domnule!
Un articol super ! Multumim !
Respect Eroilor si Valorilor noastre !
Merci @let.
Ca de obicei si multe informatii pe care nu le cunosteam.
morala ,feriti-vă de măgăruș….stânga nu doarme niciodată.
Mulțumesc, domnule locotenent! Frumos articol, MARE conținut, încă un EROU al neamului românesc…Respect, cinste eroilor!
Felicitari pentru articol!
Respect!
elitele actuale sunt urmasii unor slugi la rusi ,care nici acu cu rusia in genunchi nu sunt capabili sa isi declare independenta ,elitele de care vorbeste articolul erau cladite in razboaie si revolutii intr-o suta de ani aproape continue,nu zic ca nu e bine sa ai pace multa ,dar de prea multa ajungi sa numai stii sa porti razboaie cand o sa ai nevoie
Mulțumesc, foarte frumos articol. Aviatorii noștri din acele vremuri au avut parte și de imortalizare în literatura română. Mă refer la Ionel Teodoreanu cu al său roman ” Să vie Bazarca”. …
Și un roman pe care l-am citit în copilărie :
https://romanialiterara.com/2020/03/victor-ion-popa-sfarleaza-cu-fofeaza
Mi-am adus aminte. S-ar părea că romanul lui Teodoreanu îi dedicat chiar eroului acestui articol. În roman îi numit Panait Vizanti. Și deși a fost scris în 1947 romanul a avut interzis la publicare până în 1972. Și cu atâta a rămas. Nu a mai apărut nici o ediție de atunci. Păcat….
Mulțumesc, domnule locotenent, pt efortul de documentare. Iar domnului locotenent-comandor îi mulțumesc pentru sacrificiu, îmi cer scuze pentru cazne și sper să aibă parte de liniște și odihnă în viața de apoi.
Glorie eterna eroilor neamului!
Îmi este greață! Pun trei idei :
– prima e articolul despre Vizanty
– a doua, Șoșoaca urlând în plenul PE
– a treia, țiganii din Leeds incendiind autobuz, furând frigidere
Ce am fost, ca popor, și ce am ajuns!
Q
sper ca mai incolo sa se faca macar un interviu despre feminism si elitele politice europene cu Sosoaca, in presa internationala 🙂
Nu ai cum sa scrii de feminism si elitele politice europene si sa spui ceva de Sosoaca,nu isi are locul in fraza asta, ea e la categoria „purcea”. E distrusa….
Stimate lt(rez)
Vreau să revin asupra acelei victorii aeriene din 10 iunie 1944. Pe lângă varianta pe care ai prezentat-o ( și pe care o știam), am citit despre o variantă mai spectaculoasă, pe care doresc s-o prezint aici. Se spune că în 1944, după revenire Ucrainei la URSS, între SUA și URSS s- a făcut o înțelegere ca US AYR FORCE să-și facă o bază la Poltava. Astfel, avioanele care veneau de la Foggia să bombardeze România, după îndeplinirea misiunii zburau mai departe la Poltava. Ziua următoare, se făcea revizia și alimentarea avioanelor, iar după încă o zi, decolat, bombardau iar România și continuau zborul spre Foggia. Era un fel de bombardament în suveica. În timpul acestor misiuni, americanii erau sâcâiți de piloții de la Tecuci, așa că le-au pus gând rău. În dimineața zilei de 10.06. 1944 înainte ca bombardierele americane să decoleze de la Poltava, o escadrilă de P 38 Lightning, a pornit la joasă altitudine, spre Tecuci astfel încât să ajungă la Tecuci, la puțin timp după răsăritul soarelui și să atace aerodromul. Întâmplarea a făcut ca un pilot care tocmai își adusese avionul de la IAR Bv.a decolat de pe Tecuci cu noaptea în cap, ca să facă un zbor de verificare al avionului. Când a ajuns pe la 3000 metri a văzut soarele reflectându-se în aripile Light îngerilor. Și-a alertat colegii, aceia au decolat în mare grabă ( unii nu și-au îmbrăcat tot echipamentul ), au luat ceva altitudine, dar nu pre mult și au căzut peste americani. Lightningul este un vânător de mare altitudine făcut să evolueze în aer rarefiat. La altitudine mica ( zice că erau pe la 100 – 200m ), orice bruscare a comenzilor îl poate băga în pământ, așa că americanii n-au avut scăpare.Bilanțul a fost de 18 victorii.
Nu „se spune”, ci Poltava (cu cele doua aeroporturi militare din proximitatea ei) chiar a fost incepand cu vara iulie ’44 baza sovietica ce a deservit misiunille de bombardament in pendul ale USAAF dinspre UK peste Germania, Austria, Cehoslovacia, Polonia si dinspre Italia (Foggia)peste Ungaria, Jugoslavia, Bulgaria, Romania, unde bombardierele si avioanele de vanatore din protectia acestora erau realimentate si rearmate pentru o noua misiune, logistica (munitii, carburanti, echipe tehnice) fiind asigurata de US. Protectia bombardierelor americane se facea uneori pe traiect intre Poltava si Romania sau in zona vestului Ucrainei inca ocupate de germani si cu un regiment de aviatie sovietic dotat cu avioane de vanatoare Yak-9 DD.
In ziua de 10.06.1944 nu se faceau inca aceste misiuni tip pendul.
Tot in aceasta zi au executat misiuni deasupra Romaniei (cu scopul de a ataca aerodromuri din zona Bucuresti si Ploiesti pe care se aflau vanatoarea romana si germana, pentru a surprinde la sol avioanele din apararea teritoriala si a le distruge prin bombardament la joasa altitudine si mitraliere, avand ca tinte de oportunitate si rafinariile) doar avioane de tip P-38 Lightning , o parte dintre el avand acrosata cate o bomba de 225 kg, iar cealalta parte asigurandu-le protetia. Zborul s-a desfasurat pe cea mai mare parte a traiectului la joasa inaltime (100-150 m) pentru a se evita detectia radar de catre statia Freja de langa Fetesti, fapt ce a adus si o eroare de navigatie ce a adus si o parte de insucces misiunii si a pesmis Grupului 6 Vt. sa pastreze superioritate in confruntarea de 12 minute cu P-urile 38. Nu a existat nicio decolare in pripa, in acea dimineata IAR-urile 81C ale grupului 6 fiind deja in patrulare in zona de asteptare …asteptand americanii.
Aerodromul nu era Recuciul, ci Popesti-Leordeni (unde a fost fabrica de cauciucuri Danubiana), la sud de Bucuresti.
Lightnig-ul era un avion foate bun manevrier (aproape la fel de bun ca IAR-ul si la altitudini mici) la toate palierele de inaltime, avantajul tactic pe care Grupul 6 Vt. l-a avut in acea confruntare fiind dat de pozitionarea la altitudine mare fata de Lightning-urile care zburau in formatie compacta la inaltime redusa, fapt ce a permis IAR-urilor sa castige viteza in picaj (100-150 km/h peste cea a americanilor) la efectuarea primului atac, sa urce si apoi sa pice iar in al doilea atac pastrand energie inca si avantajul vitezei, plus surpriza data de faptul ca americanii asteptandu-se sa-i gaseasca pe terenul de zbor, nu se asteptau ca IAR-urile sa le „cada-n cap”. Cele mai multe pierderi ale americanilor s-au produs in aceste doua atacuri, apoi dupa al doilea atac plusul de viteza al IAR-urilor s-a pierdut, americanii s-au dezmeticit, lucrurile s-au echilibrat si au inceput sa apara si primele pierderi printre IAR-uri.
https://www.iar80flyagain.org/iar-80-vs-p-38-10-iunie-1944/
Ceva completari din rapoartele americane.
Pt cei interesati de subiect sunt convins ca veti gasi multe lucruri interesante pe site.
https://www.iar80flyagain.org/documentatie-originala-2/
https://www.iar80flyagain.org/articole-aripi-romanesti/
Scroll in jos ca sa apara meniul
Una din legendele aviatiei romane care va ramane pentru totdeauna in cartile ei de istorie, multumesc pentru articol si pentru readucerea aminte domnule lt(rez)
Felicitari pentru articol, locotenente! Un frumos portret facut „rapid din creion” unui erou al aviatiei militare romane! Pentru o buna cunoastere a personalitatii cpt. av. Dan Vizanty recomand cartea istoricului Daniel Focsa, „DAN VIZANTY Destinul unui pilot de vanatoare” Editura Institutul European Iasi
https://www.pilotshop.ro/ro/istoria-aviatiei/2536-dan-vizanty-destinul-unui-pilot-de-vanatoare-daniel-focsa.html
oameni de calitate am avut , acum cand vezi ce coada e la asediul aur pentru inscrieri la case de 35000 euro dupa tepele caritas, gorduna , safi , fni , etc iti dai seama ce populatie de dobitoci am ajuns .
Fain articol, o placere sa citesti despre eroii neamului romanesc.
Ca de obicei, romanii nu isi cinstesc eroii, rusine conducatorilor romani, care habar nu au de istorie si isi bat joc de acest popor !
Noroc ca alti OAMENI – sau state – isi aduc aminte de cele intimplate si cinstesc eroii romani, in lipsa statului roman. Bravo, francezilor, ca au consimtit sa ii ofere o mica recompensa – cu care putea trai in Franta – acestui erou roman, si anume o pensie rezonabila !
Valoarea i-a fost recunoscuta, din nou peste hotare, ceeace e un concept strain statului roman.
O palma data conducatorilor de la noi.
Multumesc pentru articol.
Glorie tuturor eroilor romani, nementionati in cartile de istorie, scrise de oameni care nu urmaresc prezentarea acestora, ci doar a unor evenimente si fapte seci, care nu s-ar fi intimplat daca nu existau acesti erori invizibili.