Autor: Steven J. Zaloga, Osprey Publishing
Introducere
Războiul Rece nu s-a încălzit niciodată, așa că intriganta întrebare rămâne: „Cum s-ar fi descurcat tancurile NATO împotriva tancurilor Pactului Varșovia?” Alte conflicte purtate departe de teatrul principal ne-ar putea indica răspunsul. Operațiunea „Desert Storm” din februarie 1991 ne-a oferit un exemplu fascinant de tancuri moderne americane contra celor sovietice în acțiune. Acest conflict nu a fost un surogat perfect pentru o confruntare NATO-Pactul Varșovia deoarece cei din urmă aveau tancuri mai bune decât T-72M1 irakiene și echipajele Pactului Varșovia erau probabil mai bune decât echipajele irakiene obișnuite. Cu toate acestea, o examinare apropiată a acestor tancuri oferă un aspect intrigant asupra stării tehnologiei de tancuri și a strategiei de luptă cu tancuri la sfârșitul Războiului Rece.
Desert Storm nu a fost primul război care pus față în față echipament american cu echipament sovietic. Prima confruntare importantă avea loc în Coreea în 1950 când vârful de atac al armatei Nord Coreene către Coreea de Sud folosea tancuri T-34-85 furnizate de sovietici și forța de intervenție condusă de Statele Unite folosea tancuri M4A3E8, M26 și M46. Deși T-34-85 Nord Coreene s-au dovedit a fi foarte eficiente în invazia inițială, odată ce s-au înfruntat cu tancurile armatei americane au suferit pierderi masive. Cauzele aveau puțin de a face cu tehnologia tancurilor, care era cât de cât similară, ci mai degrabă calitatea echipajului era ceea ce făcea diferența. Echipajele americane erau mai bine antrenate decât inamicii lor Nord Coreeni, și această problemă de bază a compentenței echipajului va rezona prin multe alte bătălii de tancuri ale Războiului Rece.
Războiul din 1956 dintre Israel și Egipt a implicat lupte între tancuri americane Sherman și tancuri T-34-85 furnizate de Cehoslovacia, și din nou rezultatele au depins foarte mult de calitatea echipajului. Războiul de Șase Zile din 1967 a văzut prima înfruntare majoră dintre tancuri dezlvotate după al Doilea Război Mondial. Unitățile de tancuri israeliene se bazau în principal pe tancurile britanice Centurion și pe cele americane M48A2 Patton în timp ce forțele egiptene și siriene foloseau T-54 și T-55 sovietice. Însă, luptele dintre tancuri erau în favoarea Israelului chiar și când unitățile israeliene foloseau tancuri Sherman modificate, iar importanța performanței echipajului a fost demonstrată foarte clar când tancurile israeliene Sherman s-au confrutat cu succes cu tancurile iordaniene moderne M47 și M48. Războiul Arabo-israelian din 1973 a văzut încă o generație de tancuri a Războiului Rece testate, în acest caz M60A1 american și noul T-62 sovietic. Rezultatele acestui conflict nu au fost așa de dezechilibrate ca în războaiele anterioare, deși în cele din urmă, tancurile israeliene au impus un raport de pierderi devastator împotriva oponenților lor.
Aceste războaie nu au putut oferi un model cu totul precis pentru o potențială confruntare intre tancurile NATO si cele ale Pactului de la Varsovia din cauza diferențelor de teren, tactici, instruire și mulți alți factori. Dar de fiecare dată, au sugerat că factorul principal în decizia rezultatului bătăliei între tancuri era performanța echipajului și nu technologia tancului. Echilibrul tehnic dintre tancurile NATO și a Pactului de la Varșovia de a lungul Războiului Rece a fost îndeajuns de apropiat încât nu a putut determina singur rezultatul luptelor între tancuri. Aceast studiu va argumenta că același lucru a fost adevărat și pentru operațiunea Desert Storm. Dar de asemenea, va susține că Desert Storm a furnizat un exemplu unde nu numai că exista un avantaj al calității echipajului într-o parte, dar exista și o diferență tehnică mult mai mare decât a exista în ciocnirile anterioare.
M1A1 Abrams american, Leopard 2 nemțesc, Challengerul britanic, și T-72 și T-80 sovietice reprezentau designurile finale de tancuri ale anilor Războiului Rece și încă nu au fost înlocuite de o generație nouă de tancuri. Întradevăr există întrebarea dacă vor fi înlocuite în viitorul apropiat fiind că continuă să fie competitori viabili pe câmpul de luptă atâta timp cât sunt întreținute și modernizate cu regularitate. În anii recenți concentrarea a fost pe adoptarea unei noi generații de vehicule ușor blindate pe roți care sunt mai economice pentru operațiunile de menținere a păcii decât pentru lupte de intensitate ridicată.
Mai multe caracteristice al generației tancurilor M1A1/T-72 au diferențiat-o față de generațiile anterioare. În ceea ce privește puterea de foc, aceste tancuri au reprezentat trecerea finală către utilizarea de muniție APFSDS (armor-piercing – penetrare de blindaj, fin-stabilized – stabilizat cu aripioare, discarding-sabot – aruncare de sabot; denumită simplu “sabot” în armata americană) pentru lupta cu tancuri. În timp ce APFSDS fusese deja folosit de generația anterioară de tancuri, muniția HEAT (high explosive anti-tank – exploziv puternic anti-tanc) a rămas predominantă în NATO și Pactul Varșovia de a lungul anilor „70. APFSDS a început să atragă o atenție serioasă din cauza utilizării sale pe scară largă de către tancurile T-62 siriene și egiptene în războiul Arabo-Israelian din 1973. Triumful final al APFSDS s-a datorat în parte avansului în tehnologia muniților, dar de asemenea și îmbunătățirilor sistemelor de control al tragerii ce au dat muniției APFSDS un nivel de acuratețe asemănător cu cel al rivalilor cum ar fi proiectilele ghidate de tanc. Atât M1A1 Abrams cât și T-72 s-au bazat pe APFSDS drept muniția lor principală de luptă în timpul operațiunii Desert Storm.
Cea mai mare diferență între M1A1 Abrams și T-72M1 nu a fost între performanța efectivă a tunului ci mai degrabă între sistemele de control al tragerii ale tunurilor. Abrams folosea cu mult superioara ochire termo-imagistică FLIR (forward-looking infrared – infraroșu cu privire înainte) în timp ce ochirea T-72 se baza pe mai vechea și mai puțin versatila tehnologie infraroșu activ pentru vederea pe timp de noapte. Regula fundamentală în lupta dintre tancuri a fost întodeauna “vezi primul, trage primul, lovește primul”. Ochirea termică de pe M1A1 s-a dovedit a fi avantajul crucial în luptă în operațiunea Desert Storm, întrucât tancurile americane puteau identifica și ataca tancurile irakiene înainte ca vehiculele americane să poată fi văzute. Tancurile irakiene sufereau de încă un dezavantaj important în 1991 prin faptul că erau aprovizionate cu muniție inferioară – cu o generație în urmă față de cea folosită de armat rusă la vremea aceea.
În termeni de blindaj, generația M1A1/T-72 a marcat o distinctă departajare de la blindajul omogen de oțel către blindajul laminat. Blindajul laminat fusese folosit încă din anii „60 în plăcile frontale de blindaj ale designurilor sovietice cum ar fi T-64, dar a durat ceva timp ca armatele să fie convinse că blindajul laminat avea un avantaj în comparație cu blindajul convențional din oțel. M1A1 și T-72 au furnizat indicii importante în legătură cu avantajele noii generații de blindaj și valoarea sa pe câmpul de luptă modern. În acest sens M1A1 avea un avantaj critic în fața T-21M1 de export, care avea un blindaj inferior față de cel a contemporanului armatei rusești, tancul T-72B.
Exista de asemenea și un contrast important între T-72 și M1A1 din punctul de vedere al propulsiei. Pe vremea proiectarii acestor tancuri exista o dezbatere aprinsă în legătură cu valoarea relativă a motoarelor diesel convenționale față de noua generație a motoarelor cu turbină cu gaze. În cazul sovieticilor ambele tipuri erau utilizate – T-72 avea un motor diesel, T-80 unul cu turbină cu gaze. M1A1 american era propulsat de o turbină cu gaze, dar asta a rămas una din cele mai controversate caracteristici ale tancului. Operațiunea Desert Storm nu a redus la tăcere această dezbatere, în ciuda permofomanței remarcabile a tancului Abrams. M1 Abrams și T-72 Ural oferă un contrast curios în termeni de design și căi de dezvoltare. Programul M1 Abrams a constituit un efort complet nou care viza producerea celui mai bun tanc posibil, cu un buget restrâns. T-72 pe cealaltă parte, era o reinterpretarea a T-64A lucru reieșit din rivalitățile industriale din interiorul Uniunii Sovietice.
În ciuda relativelor merite și defecte ale vehiculelor, rezultatele bătăliilor de tancuri din Desert Storm s-au bazat în egală măsură pe tactici, teren, și capabilitățile echipajelor cât și pe mașini înseși. Armata irakiană era o armată ce fusese recrutată în masă și devenise supradimensionată drept consecință a războaielor recente; armata sacrificase calitatea pentru cantitate într-o încercare de a înfrânge Iranul. Armata Statelor Unite trecuse printr-un deceniu de reforme și acuma era o forță profesionistă ce fusese forjată într-o lamă ascuțită pentru potențiale lupte în Europa centrală. De departe cea mai mare diferență între cele două armate era între calitatea trupelor și nu în calitatea tehnologiei.
Cronologie
1968
Ianuarie Începe dezvoltarea T-72.
1972
Februarie Începe dezvoltarea M1 Abrams.
1973
August Acceptarea oficială de către stat a T-72.
Noiembrie Începe producția T-72.
1975
Începe producția Modelului 1975 de export a T-72 în URSS.
1976
Noiembrie Începe pregatirea pentru producerea M1 Abrams.
1979
Mai Aprobarea pentru producție a M1 Abrams.
Începe producția tancului T-72A.
1980
Februarie Prima livrare in seriei a M1 Abrams.
22 Septembrie Irakul atacă Iranul.
1981
Începe producția Modelului 1975 a tancului T-72 în Polonia.
1982
Începe producția tancului T-72M1 în URSS pentru export.
1984
Octombrie Prima livrare in seriei a IPM1 Abrams.
1985
Începe producția tancului T-72M în Polonia și Cehoslovacia.
Începe producția T-72B în URSS.
August Prima livrare in seriei a M1A1 Abrams.
1986
Începe producția T-72M1 în Polonia și Cehoslovacia.
1987
Începe producția tancului T-72S în URSS.
1988
20 August Încetarea oficială a focului in războiul dintre Iran și Irak.
Octombrie Prima livrare in seriei a M1A1HA Abrams.
1990
2 August Începe invazia irakiană a Kuweitului.
1991
17 Ianuarie Începe campania aeriană a coaliției împotriva forțelor irakiene din Kuwait.
24 Februarie, orele 0600
Ziua-G – începe campania terestră a coaliției împotriva Irakului.
26 February, orele 1500
Regimentul 2 Cavalerie Blindată începe Bătălia de la 73 Easting.
27 Februarie, orele 1200
Divizia 1 Blindate începe Bătălia de la creasta Medina.
28 Februarie, orele 0800
Încetarea focului.
2 Martie
Divizia Hammurabi dă peste Divizia 24 Infanterie pornind Bătălia de la Rumalyah.
Design și dezvoltare
M1A1 ABRAMS
În 1970, contingentul de tancuri al armatei Statelor Unite se baza pe M60A1, cu câteva M48A3 Patton mai vechi încă în utilizare de catre unitățile Gărzii Naționale. Ambele tancuri erau urmașii evolutivi ai tancului M26 Pershing din 1945. Încercarea de a înlocui seria Patton cu un designul mai radical al tancului T95 eșuase în 1959 ca și ulterioara încercare a programului americano-german MBT-70 eșuată în anii 60. Frustrat de depășirile de costuri și performanțele slabe, Congresul Statelor Unite a oprit restul programului MBT-70 în 1971 și i-a comunicat armatei să o ia din nou de la capăt. Între timp, M60A1 a trecut prin îmbunătățiri evolutive ca M60A3 (TTS), cu inovații importante incluzând un telemetru cu laser, vedere de noapte termo-imagistică și o nouă generație de muniție.
În contrast cu programele precedente de dezvoltare a tancurilor care se bazau pe Comandamentul Tancuri-Automobile al Armatei Statelor Unite pentru a întreprinde majoritatea muncii de design, noul program XM1 a fost dezvoltat de către industria americană prin competiție. În 1972 General Motors și Chrysler au primit contracte de a produce prototipuri al XM1. Armata nu dorea o repetarea a situației cu prea complicatul MBT-70, prețul pe unitate fiind limitat la $500.000; ca o comparație, la acea vreme un singur tanc M60A1 costa $339.000. Din cauza constrângerilor de timp armata a decis să rămână cu tunul de 105mm existent, în loc de mai puternicul tun german de 120mm care era dezvoltat pentru Leopard 2, cu prevederea de a adopta un tun de 120mm la o dată ulterioară. Una din principalele inovații de design al M1 Abrams a fost incorporarea blindajului laminat. Armata Statelor Unite studia diverse tipuri de blindaje avansate încă din anii 50, iar în 1972 guvernul britanic a fost de acord să împărtășească cu ei descoperirile despre blindajul special Burlington – des numit blindaj „Chobham” fiindcă era dezvoltat de către Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Vehiculelor de Luptă din Chobham. Scopul principal al blindajului laminat era să înfrângă focoasele HEAT (exploziv puternic anti-tanc) direcționate care deveniseră principalul ucigaș de tancuri prin folosirea lor răspândită în rachetele anti-tanc și ca proiectile trase de tunurile tancurilor. La focoasele convenționale de exploziv puternic energia exploziei era degajată în toate direcțiile. În schimb, un focos direcțional este construit în jurul unui con de metal gol și când este detonat explozia zdrobește conul și îl transformă înr-un jet hiper-rapid de particule de metal care pot penetra o grosime considerabilă de blindaj.
Experimentele arătaseră că efectul de penetrare a unui focos direcționat putea fi slăbit folosind laminatele. Cum jetul hiper-rapid penetra staturile de laminat avea tendința să se întrerupă sau să fie redirecționat, micșorând penetrarea. În cazul M1 obiectivul protecției era să apere fața tancului de proiectile sovietice APFSDS de 115mm cât și de focoase americane HEAT de 5in (127mm) care erau comparabile cu acelea folosite în rachetel anti-tanc sovietice.
De asemenea proiectantii XM1 începuseră să caute și alte metode de protecție a echipajului pe lângă pachetul de blindaj. Cauza principală a pierderii catastrofice a unui tanc în luptă este aprinderea/explozia muniției pentru tun. De la al Doilea Război Mondial inginerii de tancuri au suținut mutarea muniției pe podeau tancului, unde este mai puțin probabil să fie lovită, în scopul de micșora acest risc. Și totuși această configurație nu garantează că muniția nu va fi lovită, din cauză că minele sau fragmente de proiectil care ricoșează prin interiorul tancului îi pot da foc. În plus, poziția pe podea îngreunează accesul și manevrarea muniției de către încărcător – în special având în vedere greutatea și mărimea în creștere a muniției moderne de tanc. Armata americană începuse să cerceteze ideea de a muta muniția într-o cavitate la spatele turelei. Compartimentul muniției avea să fie separat de compartimentul de luptă de către uși rezistente la explozie glisante care se deschideau pentru o perioadă scurtă când încărcătorul scotea o lovitură. În caz că munițiea lua foc, ușile rezistente la explozie urmau să protejeze echipajul îndeajuns de mult ca ei să se salveze și în multe cazuri puteau să încetinească sau să prevină întinderea unui foc catastrofic înspre restul tancului.
Una dintre cele mai controversate caracteristici ale XM1 a fost propulsia sa. În 1960 armata a sponsorizat dezvoltarea unui motor de tanc cu turbină cu gaze – AVCO-Lycoming AGT-1500, inițial destinat tancului MBT-70 – în locul unui motor convențional diesel. Entuziasmul armatei pentru opțiunea turbină cu gaze provenea din îmbunătățirile revoluționare în propulsia cu turbină cu gaze de la elicopterele militare. O turbină cu gaze este un tip de motor cu reacție, care face transferul de putere printr-o transmisie și nu prin evacuarea unui jet. Turbinele cu gaze erau semnificativ mai mici și mai ușoare decât motoarele cu pistoane de putere comparabilă contemporane. La elicoptere simplitatea lor a dus la cereri de mentenanță mai scăzute și o fiabilitate mai mare. Totuși, câteva schimbări notabile au apărut în adaptarea la tanc a turbinelor cu gaze. Una din ele a fost consumul lor vorace de combustibil și aer. Spre deosebire de motoarele cu pistoane convenționale care pot fi încetinite la ralanti ca să conserve combustibil când un tanc nu se mișcă, turbina cu gaze funcționează aproape de puterea maximă tot timpul, consumând combustibil. În plus, motorul are nevoie de un debit substanțial de aer – o problemă mai importantă într-un mediu de luptă terestru decât în cazul elicopterelor datorită prezenței prafului care poate eroda piesele motorului.
În final, Chrysler a selectat controversata turbină pentru modelul său de XM1 în timp ce General Motors a rămas cu un AVCR-1360 diesel. Deși ambele motoare erau cotate la 1,500 CP, puterea disponibilă turbinei era mai mare pentru că numai vreo 30 CP trebuiau folosiți pentru răcirea motorului, în comparație cu 160 CP pentru motorul diesel. Ambele modele au fost supuse unor teste îndelungate în 1976, dar nici unul nu a ieșit clar învingător. Armata inițial a preferat designul General Motors, dar în același timp dorea turbina AGT-1500. Planul de a oferii contractul lui General Motors cu instrucțiuni de a reconfigura tancul pentru AGT-1500 a fost respins de Secretarul Apărării. Ca urmare contracul a fost licitat din nou, General Motors fiind puși sub presiune să modifice proiectul ca să acomodeze AGT-1500 și ambii constructori potențiali au fost instruiți să își modifice designul de turelă ca să acomodeze tunul nemțesc de 120mm.
Eforturile Chrysler de a reduce costul au fost răsplătite și un contract întreg de dezvoltare și construcție a fost oferit firmei în noiembrie 1976. Producția inițială de număr scăzut (LRP) a fost aprobată în mai 1979 și primul tanc a fost livrat în februarie 1980. Noul tanc a fost denumit după generalul Creighton Abrams care comandase tancuri M4 Sherman în al Doilea Război Mondial, fusese în statul major al armatei în anii din urmă a războiului din Vietnam și fusese susținător pasionat al noului tanc. Noul AFV (armored fighting vehicle – vehicul de luptă blindat) a fost clasificat drept M1 în februarie 1981 și producția a fost autorizată cu obiectivul de achiziție a 7058 de tancuri. În timpul producției divizia de apărarea Chrysler a fost achiziționată e General Dynamics, devenind General Dynamics Land Systems (GDLS).
Abia ce M1 intrase în producție când armata a decis să meargă înainte cu tunul M256 de 120mm – o copie simplificată a armei nemțești Rheinmetall. Devenise deja evident că tunul de 105mm ar fi fost inadecvat față de noua generație de tancuri sovietice ca T-64B și T80-B. Primele prototipuri M1E1 cu tunul de 120mm au fost livrate în martie 1981; aceste prototipuri incorporau o varietate de alte îmbunătățiri, cea mai notabilă fiind un pachet de blindaj îmbunătățit. Detaliile despre pachetele ulterioare au rămas confidențiale, dar un raport sovietic a evaluat protecția oferită de blindajul M1A1 împotriva APFSDS drept echivalentul a 600mm RHA (rolled homogenous armor – blindaj rulat omogen) față de 470mm pentru M1, și 700mm împotriva HEAT față de 650mm pentru un M1 de bază. Aceste caracteristici, mai puțin tunul de 120mm, au fost incorporate în varianta numita IPM1 (Improved-Performance M1 – M1 Performanță Îmbunătățită); 894 din acestea au fost livrate între octombrie 1984 și mai 1986. Versiunea Abrams de 120mm a fost clasificată drept M1A1 în august 1984, iar primele tancuri din aceasta serie au fost terminate în august 1985. Armata Statelor Unite Europa (USAREUR) a avut prioritate la această nouă versiune și a început să le primească în număr mare din 1988.
Spre finalul anilor „80 a continuat dezvoltarea pachetelor de blindaj pentru Abrams, incluzând și o configurație care folosea uraniu sărăcit – adică uraniu metalic format din izotopi puțin sau deloc radioactivi. Avantajele principale ale uraniului sunt greutatea și densitatea sa, care sunt aproape duble față de cele ale plumbului. Uraniul sărăcit a fost folosit în a treia generație de blindaj pe M1A1 ducând la această variantă să fie numită M1A1HA (HA însemnând „Heavy Armor” – blindaj greu). Pe lângă faptul că a fost incorporat în tancurile produse noi – începând cu octombrie 1988 – tancurile existente puteau fi retehnologizate folosind pachetul de blindaj greu. M1A1 și M1A1HA au fost principalele tipuri de Abrams folosite în 1991 în Războiul din Golf.
SPECIFICAȚII M1A1 ABRAMS
M1A1 Abrams, Brigada 2 Regimentul 70 Blindate, Divizia 1 Blindate,
Creasta Medina, Irak, februarie 1991
General
Echipaj: patru
Lungime totală: 32,2ft (9,81m)
Lungime carenă: 26ft (7,92m)
Lățime: 12ft (3,66m)
Înălțime (până în vârful mitralierei): 9,5ft (2,89m)
Gardă la sol: 1,6ft (0,49m)
Suprafață de contact șenile: 15ft (4,57m)
Lățime șenile: 2,1ft (0,64m)
Vederea pe time de noapte a trăgătorului: ochire Hughes cu termo-imagistică
Vederea zi/noapte a șoferului: Periscop de zi/vedere pe timp de noapte cu intensificare de imagine
Vederea zi/noapte a comandantului: Periscoape, cot optic către ochirea principală a trăgătorului
Protecție împotriva focului: automată cu Halon
Cost achiziție: $1,624,000 (1988)
Putere motrică
Motor: 1,500CP turbină cu gaze Avco-Lycoming
Capacitate rezervor combustibil: 505gal (1911,63L)
Performanță
Viteză maximă de drum: 41mph (65,98km/h)
Capacitate de văduire: 4ft (1,21m) fără echipament, 7.5ft (2,28m) cu echipament
Capacitatea de a trece peste obstacole: 4ft (1,21m)
Raport putere-greutate: 23,1CP/t (17,2 kW/t)
Presiunea la pământ: 14,4psi (1,01 kg/cm2)
Armament
Armament principal: tun M256 neted calibru 120mm
Rata de foc a tunului: 6 lovituri pe minut
Stabilizarea tunului: Azimut în turelă, elevație în linia orizontului
Elevația tunului: -10 până la +20 de grade
Armament secundar: mitralieră coaxială M240 calibru 7,62mm
Apărare anti-aeriană: mitralieră Browning .50cal (12,7mm) cu țeavă grea; mitralieră M240 calibru 7,62mm
Descărcătoare de fum: aruncător de grenade
T-72M1 URAL
Dinamica programului T-72 a fost fudamental diferită față de cea a programului M1 și a fost, fără îndoială, mai puțin reușit. Un obiectiv primar al dezvoltării tancurilor sovietice încă de la jumătatea anilor 50 fusese dezvoltarea, de către biroul de design Aleksandr Morozov, a unei noi generații de tancuri la uzina Kharkov (acuma Kharkiv în Ucraina). Acest birou fusese asociat cu legendarul design T-34, iar înainte ca Kharkov să fie cucerit de către Werhmacth în 1941 uzina și biroul de design adiacent au fost mutate la Nizhni-Tagil în munții Ural. Acolo biroul a primit responsabilitatea pentru noua generație de tancuri sovietice: T-44 care a avut o viață scurtă și T-54 care a avut un mai mare succes. Biroul Morozov s-a întors în Kharkov în 1951 și a început lucrul la încă un tanc de nouă generație, Obiekt 430. O mică echipă de ingineri a rămas la uzina Uralvagon din Nizhni-Tagil pentru a manageria continua dezvoltare a tancul T-54, începând cu T-55. Acest din urmă nucleu avea să crească în anii „50 într-un birou separat de design al tancurilor, condus de L. N. Kartsev, care urmă să devină rivalul biroului Kharkov.
Visul lui Mozorov era să repete succesul tancului T-34 cu un nou tanc revoluționar care avea să fie egal cu tancurile NATO în putere de foc, protecția oferită de blindaj și mobilitate, între timp rămânând cu mult mai ușor și mai economic. Cel mai recent design a intrat în producție la scară redusă în octombrie 1963, drept tancul T-64. T-64 încorpora o serie de caracteristici noi inclusiv blindaj laminat în placa blindajului frontal și auto-încărcător tunul. Însă, designul a fost afectat de probleme, în special fiabilitatea redusă a motorului diesel cu pistoane opuse. În timp ce Morozov încerca să rezolve problemele cu T-64, biroul lui Kartsev de la Uralvagon au reușit să acomodeze un tun de 115mm, ca cel de pe T-64, în T-55. În timp ce tancul T-62 rezultat nu oferea protecția și sofisticarea T-64, era mult mai ieftin de construit și mult mai fiabil. Ca urmare a problemelor continue a T-64, mai nesofisticatul și ieftin T-62 a devenit tancul mai numeros produs al anilor „60.
Morozov a continuat să lucreze la rezolvarea problemelor cu motorul T-64 și să îi îmbunătățească perfomanța de luptă prin incoporarea unui tun mai puternic de 125mm. T-64 îmbunătățit a intrat în producție în mai 1968 drept T-64A. Totuși, îm timp ce fiabilitatea a fost îmbunătățită față de T-64, timpul mediu între avariile de motor era în continuare doar 300 de ore. Armata sovietică sperase să standardizeze T-64A drept noul său tanc standard (osoboviy tank), un concept ce combina blindajul greu și puterea de foc mare a tancurilor grele cu mărimea și greutatea tancurilor medii.
Între timp, biroul Kartsev de la Uralvagon a continuat să planifice evoluția T-62. Echipa a investigat folosirea unui nou tip de suspensie cu roți mai mici și rollere, și de asemenea a început să lucreze la un auto-încărcător fie pentru un tun de 115mm sau unul de 125mm. Aceste caracteristici împreună cu alte inovații de design au fost incorporate în tancurile Obiekt 166 și Obiekt 167. În data de 15 august 1967 uzina Uralvagon a fost informată că va tranziționa de la manufacturarea tancului T-62 la tancul T-64A în 1970. Două versiuni au fost imaginate: T-64A de bază cu problematicul motor diesel 5TDF și o versiune de „mobilizare” care folosea motorul diesel de pe T-62, care era menită să fie o alternativă ieftină în caz de război. Kartsev sperase să dezvolte un rival pentru problematicul T-64A, dar a fost refuzat categoric de către Moscova. Șeful politic al industriei de apărare, Dmitriy Ustinov, a continuat să susțină elegantul și futuristicul T-64A drept calea spre viitor. În ciuda continuei preferințe al lui Ustinov pentru opțiunea Kharkov, ministrul Industriei de Apărare, S. A. Zverev, fusese impresionat de demonstrația unui auto-încărcător Uralvagon, și pe 5 ianuarie 1968 a dat indicații biroului Kartsev să continue munca la o versiune de mobilizare a tancului T-64A cu auto-încărcătorul propriu și un motor diesel V-45 îmbunătățit. Această versiune, numită Obiekt 172, era formată dintr-un șasiu de T-64A și o turelă, reconfigurate pentru un nou auto-încărcător și un motor mai ieftin. Două exemplare au fost terminate la finalul verii lui 1968. Testele comparative în timpul anului 1969 au scos la iveală un număr de erori de design, dar rezultatele testelor au suficient de promițătoare drept care Uralvagon a primit autorizația să construiască 20 de prototipuri. Ansamblul delicat de rulare al T-64A a rămas o sursă de probleme mecanice.
Rivalitatățile dintre facțiunile din industrie și cele din armată care susțineau Kharkov, respectiv Nizhni-Tagil, au continuat neîntrerupte până spre finalul anilor 60. Preferința comandanților seniori ai armatei pentru abordarea mai simplă și mai fiabilă al Uralvagon contrabalansa influența lui Ustinov și a birocrației din Kremlin. În mijlocul controversei, Kartsev a fost transferat de la Uralvagon la un institut de cercetare pentru blindate al armatei și locul său a fost luat de către V. N. Venediktov. Pe 12 mai 1970 un decret de stat despre standardizarea T-64A le-a oferit celor de la Uralvagon permisiunea de a dezvolta în continuare Obiekt 172, ceea ce l-a depărtat și mai mult de configurația T-64A prin permiterea incorporării unei noi suspensii de la Obiekt 167. Această versiune a fost denumită Obiekt 172M, iar un prototip a fost gata până la finalul anului 1970. Destul de curios e faptul că o luptă similară se ducea în Leningrad în legătură cu planurile de a convertii uzina de acolo pentru a produce T-64A. Abordarea de aici a fost să facă mai bine decât Kharkov și să adopte un nour motor cu turbină cu gaze, o decizie ce avea să se dovedească la fel de problematică ca și motorul cu pistoane opuse 5TDF. În orice caz, în 1971 industria sovietică de tancuri avea trei noi tancuri „standard” – originalul T-64A, și două versiuni derivate, gata pentru teste, Obiekt 172M (T-72) și Obiekt 219 (T-80).
Un lot de pre-producție de 15 Obiekt 172M au fost terminate în vara lui 1972 și supuse unor teste aspre între iunie și octombrie 1972. În ansamblu, armata a fost foarte impresionată de durabilitatea și puterea de foc al Obiekt 172M. Ustinov a continuat să se opună producției tancului uzinei Uralvagon, dar armata a continuat să susțină manufacturarea sa din cauza nerezolvatelor probleme de fiabilitate cu T-64A și a imaturității noului Obiekt 219 (T-80). Pentru a rezolva problema, Kremlinul a ordonat creearea unei comisii speciale sub prim vice-ministru al Industriei de Apărare, mareșalul I. I. Yakubovskiy. La acest stagiu al doilea lot de pre-producție Obiekt 172M fusese terminat, lot în care majoritatea problemelor descoperite în testele din 1972 fuseseră rectificate, drept urmare comisia a recomandat începerea producției. Pe 7 august 1973 Obiekt 172M a intrat în serviciul armatei drept tancul standard T-72; în 1975 a fost denumit T-72 Ural după locul său de naștere în regiunea munților Urali. Seria inițială de producție de 30 de vehicule a fost terminată la finalul anului 1973, cu încă 220 fiind produse în 1974.
În aprilie 1976 moare ministrul Apărării, mareșalul Andrei Grechko, iar în locul său a venit Ustinov care nu văzuse niciodată T-72 cu ochi favorabili numindu-l „un pas înapoi în dezvoltarea tancurilor sovietice.” Încă de pe vremea dezbaterilor de producție din 1970-1972, susținerea sa trecuse de la T-64 cu probleme la un nou campion – tancul T-80 cu turbină cu gaze, dezvoltat de un consorțiu de concerne din Leningrad cu legături politice puternice cu Kremlinul. Drept urmare, Ustinov a oprit avansurile tehnologice pe T-72. T-64 și T-80 aveau să deservească drept principalele tancuri sovietice standard desfășurate cu unitățiile din linia întăi cu NATO în Germania și aveau să aibă prioritate la inovațiile tehnologice de control al focului și protecție avansată, în timp ce T-72 urma să fie utilizat pentru unitățiile din liniile secundare în Uniunea Sovietică, cât și pentru export.
Tancul T-72 a suferit o evoluție continuă în timpul producției. A doua serie de producție, Obiekt 172M sb-1A, a încorporat câteva modificări modeste și poate fi deosebit de tancurile din prima serie prin trecerea spotului infraroșu de căutare Luna de pe partea stângă pe partea dreaptă a tunului. Această versiune, numită câteodată T-72 Ural-1 Model 1976, a intrat în producție la Nizhni-Tagil din 1975. O versiune de tanc de comandă, T-72K Ural-K (Obiekt 172M sb-2), a fost următoarea versiune în ciclul de dezvoltare, și era similar cu T-72 Model 1976 cu excepția radioului și a sistemului de navigare.
Versiunile originale de T-72 foloseau blindaj laminat în placa blindajului frontal, dar aveau „monolitica” turelă covențională turnată în oțel. Blindajul frontal laminat era format dintr-un prim start de blindaj de oțel bogat în cabon, urmat de 105mm de GRP (glass-reinforced plastic or stekloplastika – plastic ransforsat cu sticlă sau stekloplastika) care are aproximativ un sfert din densitatea oțelului și în final un strat de 20mm de oțel bogat în carbon. Varianta contemporană a T-64, T-64A, de asemenea folosea un blindaj frontal laminat, dar în loc de turela monolitcă de oțel avea montată o turelă cu blindaj special cu o cavitate mare în partea din față care era umplută cu aluminiu. Turela monolitică din oțel de pe T-72 era cu aproximativ 2% mai bună împotriva unui atac cu APFSDS în timp ce turela tancului T-64A era cu aproape 10% mai bună împotriva unui atac cu exploziv direcționat. Însă testele au descoperit că avantajul aparent al T-64A era mai mic decât părea din cauză că după o singură lovitură cavitatea avea tendința să se deformeze și să își piardă avantajul de protecție. Următoarea generație de blindaj special folosea un strat de Combinație K (K de la korundum, sau ceramic) în turelă. Configurația originală dezvoltată de către NII Stali (Institutul de Stat pentru Cercetare a Oțelului) folosea bile ceramice puse într-o matrice de aluminiu. Deși aceasta a intrat în producție pentru T-64A în 1975, era dificil de manufacturat și în curând a fost înlocuită de o versiune modificată ce folosea tije de ultra-porțelan (ultrafarforov) în loc de bile, câteodată denumit și „blindaj grind”.
Noul blindaj special pentru turelă cu umplutură din tije ceramice a fost folosit prima dată într-o versiune intermediară a seriei T-72, anume T-72 Model 1978 (Obiekt 172M sb-4), care a intrat în producție în 1977. Pe lângă noul blindaj de turelă, această versiune s-a remarcat trecerea de la telemetru cu coincidență optică la telemetru cu laser TPD-K1. Însă această versiune a avut o viață scurtă fiind înlocuit de T-72 Model 1979 (Obiekt 172M sb-6, ulterior Obiekt 176) care a fost primul model modificat substanțial al familiei T-72. Acesta folosea noua umplutură din tije ceramice pentru turelă și ochirea TPD-K1, dar de asemenea incorpora blindaj frontal laminat îmbunătățit, fuste laterale împotriva explozibilor direcționați, o suspensie îmbunătățită cu o cursa, tunul 2A46 îmbunătățit și dispersoare de fum Tuchasmoke. Această versiune a fost acceptată pentru serviciu în iunie 1979. Următoarea serie de producție, T-72A Model 1983, a introdus protectia anti-radiație pe acoperișul turelei și multe alte schimbări, printre care o aplică de oțel de 16mm pentru blindajul frontal menționată mai jos. Această versiune era în producție la începutul lui 1985
A treia generație a tancului T-72, T-72B (Obiekt 184), a introdus o formă a blindajului laminat a turelei substanțial îmbunătățit precum și îmbunătățiri la plăcile blindajului frontal. Aceasta a fost cauzată în mare parte de lecțiile învățate în 1982 din Războiul Libanez. Siria a trimis Uniunii Sovietice niște tancuri și muniție israeliană capturate, iar un M48A5 israelian cu noua muniție M111 APFSDS a fost trimis la poligonul Kubinka lângă Moscova pentru încercări de tragere împotriva unui T-80. Inginerii sovietici au fost șocați să descopere că M111 putea să penetreze blindajul frontal stratificat. Aceasta a dus la o serie de îmbunătățiri ale blindajului pe T-64, T-72 și T-80, precum și la un program urgent de retehnologizare pentru a putea instala o aplică de oțel pe blindajul frontal existent al tancului ca să ofere protecție împotriva proiectilelor comparabile cu M111. T-72B și ulterioarele derivate Uralvagon cum ar fi T-90 nu vor fi luate in discutie fiind că nu au jucat nici un rol în operațiunea Desert Storm.
În 1976, Ustinov s-a hotărât să marcheze T-72 drept următorul tanc de export pentru clienții sovietici în locul T-62, în special pentru aliații Pactului Varșovia. În general, practica sovietică era să permită clienților de export să fabrice variante de T-72 cam cu o generație în urma omoloagelor lor sovietice în termeni de protecție oferită de blindaj și sisteme de control al tragerii. Muniția asociată era de asemenea cu câțiva ani în urma standardelor sovietice. În 1977 Ustinov a vizitat India și un acord preliminar a fost semnat pentru a vinde țării 5000 de tancuri T-72 și a o ajuta la construirea unei uzine de tancuri T-72. În cele din urmă acest acord nu a fost încheiat la timp din cauza schimbărilor politice din India, dar a accelerat procesul de pregătire a T-72 pentru piața de export. Primul tanc T-72 construit pentru export la Uralvagon a primit denumirea internă de Obiekt 172M-E (E de la Eksportniy sau Export). În timp ce acordul indian era în discuție, guvernul sovietic încuraja de asemea Polonia și Cehoslovacia să înceapă producția sub licență și acorduri au fost semnate în 1978. Producția tancului de export T-72 Model 1975 a început la uzina Bumar-Labedy în Polonia în iulie 1982 și la uzina Martin în Cehoslovacia în 1982. Au fost produse două versiuni a acestui tanc – Obiekt 172M-E cu suita sovietică PRKhP și FTP-100M de protecție nucleară/biologică/chimică (NBC) destinat în principal pentru armatele Pactului Varșovia și Obiekt 172M-E1 cu un sistem de protecție modificat ce folosea izolarea ermetică și un turboseparator destinat în principal pentru export către țări din Orientul Mijlociu, printre care Libia, Algeria, Siria și Irak.
A doua versiune de export, T-72M (Obiekt 172M-E2), a început dezvoltarea în 1978, producția pentru clienții externi începând la Nizhni-Tagil în jurul anului 1980 și în Polonia și Cehoslovacia în 1985. T-72M era un hibrid dintre T-72 sovietic și T-72A în termen de caracteristici. De exemplu, folosea telemetrul cu laser TPD-K1 găsit și pe T-72A, dar era avea încă montată turela monolitică din oțel. Versiunea inițială de producție, Obiekt 172M-E2, avea tunul original 2A46 de 125mm fără scut termic și încă folosea o magazie de munitii cu 39 de lovituri pentru tun. Această versiune a fost urmată de către Obiekt 172M-1-E3, care adăuga un manson termic tunului de 125mm, mărea capacitatea de stocare a muniției de la 39 la 44 de lovituri, introducea ochirea de noapte îmbunătățită TNP-1-49-23 în locul anterioarei TNP-1-49, adăuga aruncătoarele de grenade de mascare Tuchasmoke pe partea din față a turelei și adăuga fuste laterale anti-HEAT. În paralel, Obiekt 172M-1-E4 a fost construit pentru export în afara Pactului Varșovia și era, în esență, similar cu E3 numai că era echipat cu aceeași suită de protecție NBC ca T-72 de export (Obiekt 172M-E1).
În final utilizarea de blindaj special în turelă pentru T-72M a fost aprobată în 1982; tancul de export T-72M1 avea o strânsă legătură cu T-72A sovietic. Această versiune avea blindaj frontal al turelei îmbunătățit care folosea tije ceramice și un blindaj frontal îmbunătățit cu o aplică de oțel de 16mm. Avea numeroase alte îmbunătățiri în comparație cu T-72M, printre care amortizoare mai bune și o trapă a șoferului îmbunătățită. Producția T-72M1 a început în Polonia și Cehoslovacia în 1986. Două versiuni de bază au fost produse – Obiekt 172M-1-E5 pentru Pactul Varșovia și Obiekt 172M-1-E6 pentru export în afara Europei cu suita de protecție NBC alternativă. Principalul client pentru Obiekt 172M-1-E6 a fost India, care a fabricat modelul local sub lincență cu numele de T-72M1 Ajeya.
Aceste variante de export sunt importante în cazul Irakului fiindcă toate T-72 irakiene erau modele de export – printre care T-72 (Obiekt 172M-E1), T-72M (Obiekt 172M-1-E4) și T-72M1 (Obiekt 172M-1-E6). Irakul a cumpărat primul lot de 100 de tancuri T-72 Ural-1 (Obiekt 172M-E1) de la URSS în 1979-1980. În urma izbucnirii războiului cu Iranul, Uniunea Sovietică și-a limitat vânzările către Irak fiind că îi curta și pe iranieni; însă, Uniunea Sovietică îi încuraja pe aliații săi din Pactul Varșovia să îi ia locul. Astfel în 1982 Polonia a vândut Irakului un lot de 250 de tancuri T-72M (Obiekt 172-1-E4), urmat ca în anii următori să cumpere îmbunătățitul T-72M1 (Obiekt 172M-1-E6). Irakul a cumpărat un total de 1038 de T-72 de toate tipurile, majoritatea din Polonia. Spre sfârșitul anilor 80 existau planuri să înceapă producția la Taji în Irak cu cooperarea uzinei Bumar-Labedy. Procesul avea să înceapă în 1989 folosind kituri de asamblare din Polonia, tancurile asamblate local fiind numite Asad Babil („Leul Babilonului”). Există rapoarte contradictorii în privința a câte au fost terminate sau dacă chiar ar fi fost asamblat vreunul. Oficialii polonezi indică că nici unul nu ar fi fost terminat, chiar dacă un T-72M, care se susținea că ar fi produs local, era expus la o expoziție de tehnică militară irakiană în 1988. În orice caz lt.gen. Amer Rashid susținea o producție completă a T-72M1 în Irak față de o asamblare din kituri. În 1991 Bumar-Labedy moderniza uzina de la Taji, dar în decursul războiului aceasta a fost distrusă de un atac aerian.
Drept urmare a politicii de export a URSS, clienți precum Irakul nu au primit tancuri comparabile calitativ cu cele mai bune tancuri sovietice. În 1990 cea mai buna versiune irakiana de T-72 era tancul T-72M1 – aproximativ echivalent cu T-72A sovietic, care era deja vechi de un deceniu și nu la fel de bine blindat ca mai noul T-72B sau preferata serie T-80B. La fel de important, Uniunea Sovietică nu își exporta cea mai bună muniție de tanc: armata irakiană se baza în principal pe muniție de mâna a doua pentru tancurile T-72.
SPECIFICAȚII T-72M1
T-72M1, Brigada 2 Blindate, CFGR Divizia Blindate Medina, creasta Medina, Irak, februarie 1991
General
Echipaj: trei
Lungime totală: 9,53m
Lungime carenă: 6,86m
Lățime: 3,59m
Înălțime până la acoperișul turelei: 2,19m
Gardă la sol: 0,49m
Suprafață de contact șenile: 4.29m
Lățime șenile: 580mm
Vederea pe timp de noapte a trăgătorului: TPN-1-49-23
Vederea pe timp de zi/noapte a șoferului: TNPO-168 și TVNE-4B (IR activ/II pasiv)
Vederea pe timp de zi/noapte a comandantului: TNP-160 și TKN-3
Spotul de căutare a comandantului: OU-3GKM cu filtru IR
Protecție împotriva focului: sistem automat cu freon, nouă detectoare
Preț unitar: $1,200,000; $1,800,000 cu muniție și piese de schimb (export 1992)
Putere motrică
Motor: V-46-6 12-cilindrii diesel, 780CP (575kW) la 2000rpm
Capacitate combustibil (internă + externă): 705 litrii + 495 integrali; + 400 litrii în două rezervoare
Performanță
Viteză maximă de drum: 60km/h
Capacitate de văduire: 1,2 m fără pregătire, 5 m cu pregătire
Capacitate de abordare a pantelor: pantă de 30° , pantă laterală de 25°
Capacitate de a trece peste obstacole: 0,85m vertical, 2,9m tranșeu
Raport putere-greutate: 19.8CP/t (14kW/t)
Presiunea la pământ: 0.9kg/cm2
Armament
Armament principal: tun 2A46M (D-81TM) neted calibru 125mm
Rata de foc a tunului: 8 lovituri pe minut (auto-încărcător), 2 lovituri pe minut (manual)
Stabilizarea tunului: 2E28M electro-hidraulic, două axe
Elevația tunului: -6 până la +14
Armament secundar: mitralieră coaxială PKT calibru 7,62mm
Apărare anti-aeriană: mitralieră NSVT calibru 12,7mm
Descărcătoare de fum: Tip 902A Tucha; 12 acoperire 300m2 timp de două minute
Autoapărarea echipajului: pușcă mitralieră AK-47S, zece grenade F-1
– Va urma –
Abrams vs T 72, Partea a II-a
Traducerea, primei parti, pentru RomaniaMilitary.ro – AlexC
Un pic off-topic: https://www.youtube.com/watch?v=mIGZARptwpg
Prima data cand au adus Abrams-uri in Bulgaria, oare cand vin si in RO?
Interesant ca pe la sfarsitul filmuletului, in spatele trailerului pe care e tancul, apare un microbuz cu numere de Bucuresti…
In primul rand va cer scuze anticipat pentru eventualele inadvertente in traducere, este un material destul de dificial. Ceea ce va propun astazi este prima parte, vor mai urma inca trei.
In linii mari cred ca acest studiu este unul foarte important si interesant mai ales dpdv al tancurilor sovietice/rusesti.
Cu totii am ras la un momentdat de T 72 monky-models, acum avem in sfarsit posibilitatea sa intelegem exact ce inseamna conceptul „monkey-models” si sa vedem ca de fapt T 72ul nu este deloc un tanc chiar atat de prost precum pare.
Pentru ca in fapt singurul razboi unde a luptat T 72 este cel irakian (cele doua de fapt), razboi unde cred eu irakienii puteau avea si M1A1 Abrams ca tot dezastruos terminau razboiul.
Ineficienta si prostia cronica a echipajelor irakiene, lantul de comanda inexistent, lipsa oricarei acoperiri aeriene (avioane sau AA), lipsa motivatiei si a disciplinei, lipsa infanteriei de sprijin, sau a oricarei urme de cooperare intre arme (la irakieni) au facut ca T 72-urile sa cada cu miile, spre gloria Abramsului.
O glorie partiala falsa, cred.
Categoric Abramsul este mult peste T 72, mai ales varianta sa de export, dar daca ne aplecam un pic asupra modului de folosire a tancurilor de catre arabi nu putem sa nu remarcam ca in realiatte americanii au tras efectiv ca la poligon intr-o armata irakiana care nu merita de fapt numele de armata.
Asadar cat de slab sau de puternic este T 72?! Cum s-ar fi descurcat el pe un prezumtiv teatru de razboi european avand in spate intreaga masinarie militara a URSS?!
Mai bine ca nu am aflat, dar luat la bani marunti primul Razboi din Golf nu arat numai slabiciunile T 72 ci mai ales modul cum NU TREBUIE dusa lupta de blindate.
E un videoclip pe Youtube despre batalia de la 73 Easting, in Iraq.
Americanii spun clar ca, in cazul ala, irakienii se asteptau sa fie atacati de aviatie si cei mai multi se aflau in adaposturi si nu in blindate.
Cand s-au trezit cu tancurile americane, au inceput sa fuga catre tancuri si transportoare ca sa riposteze. Iti dai seama ce-a iesit.
In privinta modului cum trebuie dusa lupta de blindate …… greu de zis. Ce s-a vazut acolo dar si mai tarziu, de ex. in Ucraina, este ca daca nu ai acoperire aeriana sau macar o aparare antiaeriana solida plus cercetare si artilerie esti tinta sigura.
Bun articol, asteptam continuarea!
Niciodata trupele ruse nu vor fi ca nivel de instruire similare celor arabe. Orice militar rus este antrenat sa lupte la perfectie cu armamentul din dotare.Nu subestimati armata rusa si nu ve-ti avea surprize.
Am vazut in anul 1988 nivelul de pregatire a infanteriei sovietice . Era net superior atat din punct de vedere operativ -tactic cat si al dotarii.
Unde ai vazut nivelul de pregatire al infanteriei sovietice?Cui era in anul 1988 superioara infanteria sovietica?
a facut armata la ei in ’88 bre :). Ce nu intelegi? :))
calculele sunt gresite, diferenta dintre M1 si T 72 nu este atat de covarsitoare;
o tehnica de lupta performanta utilizata corespunzator poate duce la castigarea unei batalii, cel mai important lucru este insa strategia si modu` in care o construiesti in raport de informatiile tactice;
T72 irakiene erau zob inainte de a trage un proiectil impotriva M1,
spatiu` aerian era controlat total de US,
pt. cine nu isi mai aminteste fusese special plasat pe orbita un satelit militar care raporta orice miscare in campu` tactic a irakienilor –
in confruntarea dintre T72 si M1 n`a fost conflict armat pt. ca nu sunt intrunite conditiile luptei armate; tot astfel cum nu sunt intrunite conditiile luptei armate dintre un trib aflat inca in comuna primitiva de pe Amazon sau din Noua Guinee si o armata dotata cu arme de foc,
irakieni in momentu` in care au pierdut controlu` aerian au pierdut razboiu`, tancurile au fost victime colaterale.
Am vazut ca cei de la editura Corint au inceput sa traduca destul de multe titluri Osprey. Sa speram ca nu se vor opri….
Putin off topic dar este vb de abrams
La minutu.l 3 .o .imagine faina ……..
https://www.youtube.com/watch?v=mIGZARptwpg
tank american si cisternarna Lukoil 🙂
Acelasi link l-am postat si eu , mai interesant este ca Abrams-ul este in Bulgaria.
Și mai interesant e că în convoi e un microbuz cu numere românești.
https://www.youtube.com/watch?v=ULC0TOiZZzc
cateva hibe ale americanului.concluziile le tragem fiecare.
Domnilor, domnilor
pe la mijlocul anilor 70 T 72 era cosmarul Pentagonului … s epare ca Bundesqehru „descoperise” eficienta rugaciunilor „Jesus Maria ai mila de noi si tine-i multumiti si satoscafuti pe aia de la Kremlin!” Nu de alta dar era o ipoteza cf careia tupelor RKKA le-a rfi ajuns 24 de ore sa „rupa” RFG in 2 – nici 400 de km pe E50!! Idee simpla : dintai o [prima slava de „tactice” (***!!!) care anihilau aviatai NATIO, apoi sarja a moi de tancuri cu T 72 in frunte (scund, f scund , greu de lovit , rapid, bine inarmat samd) , sus acoperire cu MIG 25 si altele… si ceva Mi 24 …
Ei bine cosmarul asta se tarta cu pmapersi ..
Si acu imi ziceti ce ? Ca e plin Pentagonu si Bundeswru de tampitzei lasi?! Ca numa prostia si lasitatea lor a dus la dezvoltarea bombei cu neutroni (vazuta ca unicu mod de a opri sarja dementa a mii de tancuri sovoetcie in frunte cu ineficentul asat de T 72)
Ca daca irakenii (niste arapeti! aia care conuda razboiul cu maratonu) au luat-o pe coaja de la amerlosi .. T 72 era chiar prost PROST?!
Scuzati da cate razboaie au pierdut ciuhapii in fata israelineilor? Voi chiar crdetic a israeelineii opr fi vreo rasa superioara de razboinici scobarati din sede, kalde si epopei homerice?
Nu! Sunt insa europeni! formati in statele europene.. primii lor soldati au primit instructie militara in armate europene – inclusiv a romaneasca!! Primii erau veniti din Romania, Rusia, Polonia ….
Asa ca nu stiu ce ar fi facut in europa niste tancuri T 72 cu echipaje europene …. Stiu decat ca confruntati cu europenii arabii o iau pe coaja …
***!!!! cetsi au lovitira tactica lansat in prima secunda estye din scenariul NATO. Personal am ceva retineri .. doctrina sovietica zicea ca nu vor folosi pirmii arma atomica.. doar ca raspuns
Acum o sa ma intreabi de ce in acest caz am incredere in muscali (cand se stie cum arata obrazu rusului!) .. Pai sa zic asa intersul muscalesc era sa cucereasca teritoriul … Nu aveau nevoie de un desert radioactiv… Nytz doreau teritoriul cat mai intact . Aveau nevoie sa puna mana pe industria de varf intacta. Aveau nevoie de proiectanti, ingineri so tehnicieni vii si sanatosi .. cu familiile intregi si sanatoase (tavarisci herr daca nu colaborezi te trimit in Siberia!! Gandeste-te ca familia ramen aici.. si noi nu suntem prea sistentiali cu famillile celor deportati .. Nu ti-este mila de copi tai? ! ).. de mucntiri calificati aptui de munca nu iradiati … (de ce aveau nevoie can URSS producea rancuri excelente, avioane de luota bune, samd? Pai aveau nevoie ptr ce produceau prost .. De exemplu aveau nevoie de un nou motor ptr Moskcici. Ca ala care il aveau era ala de pe Opel Kadett K38. Deci proiectat poa in 37 – in cel mai ferict caz.. folosit pana dupa 2000!! Si altele asemenea )
D’aia nu dorau sa recurga la lovituri nucleare fie si „tactice”
Daca esti rus ,esti prost! Asta e opinia scliparicilor din MApN
tare articolul,felicitari din toata inima si astept urmarea mai ceva ca o casnica telenovela preferata.o sa fie rating ridicat pe articolul asa..
inca odata felicitari !!
Mil Mi-28N prabusit in rusia.
http://sputniknews.com/russia/20150802/1025318662.html
Si un filmulet celebru (nu stiu cat este propaganda) Russian T-90 vs Abrams M1 tank https://www.youtube.com/watch?v=N2QwZABqx4Y
Desi este vorba de mai modernul T-90,se aduc in discutie cauzele care au dus la pierderi mari de T-72 in 1991.
pt. Ghita Bizonu’ –- atatea greseli de ortografie ca nu se mai intelege nimic din comentariul ala. mai verifica-l inainte sa-l postezi
Scuze .. ptr erori.
Ins asunt eori de tastare nu de ortografie. De ortografie ar fi „egazamplu” in loc de exemplu, iecspert in loc de expert si „oroare” in loc de eroare. Este totusi adevarat ca uneori ma amuz cu agratisme din astea … V mai jos „cestia”
Dar vad prost, proasta coordonare ochi-mana (nu am carnet de conducere desi imi plac masinile).. asa ca gresesc tastele. Acum ca sa corectez am folosit wordpad cu 28 marimea literei …
–––––––––––––––––––
Domnilor, domnilor
pe la mijlocul anilor 70 T 72 era cosmarul Pentagonului … si se pare ca Bundeswehr „descoperise” eficienta rugaciunilor „Jesus Maria ai mila de noi si tine-i multumiti si satiscafuti pe aia de la Kremlin!” Nu de alta dar era o ipoteza cf careia trupelor RKKA le-ar fi ajuns 24 de ore sa „rupa” RFG in 2 – nici 400 de km pe E50!! Idee simpla : dintai o prima salva de „tactice” (***!!!) care anihilau aviatia NATO, apoi sarja a mii de tancuri cu T 72 in frunte (scund, f scund , greu de lovit , rapid, bine inarmat samd) , sus acoperire cu MIG 25 si altele… si ceva Mi 24 … A da in forma originara uitasem ” si MIG 23 care avea electornica pe lampi miniaturizate .. ca sa „reziste” si sa functioneze in conditile radiatilor care raman dupa utilizarea armei nucleare ..
Ei bine cosmarul asta se trata cu pampersi ..
Si acu imi ziceti ce ? Ca e plin Pentagonu si Bundeswehru’ de tampitzei lasi?! Ca numa prostia si lasitatea lor a dus la dezvoltarea bombei cu neutroni (vazuta ca unicu mod de a opri sarja dementa a mii de tancuri sovietici in frunte cu ineficientul asta de T 72)
Ca daca irakenii (niste arapeti! aia care confuda razboiul cu maratonu’) au luat-o pe coaja de la amerlosi .. T 72 era chiar prost PROST?!
Scuzati da cate razboaie au pierdut ciuhapii in fata israelineilor? Voi chiar credeti ca israelienii or fi vreo rasa superioara de razboinici scoborati din ede, skalde si epopei homerice?
Nu!
Sunt insa europeni! formati in statele europene.. primii lor soldati au primit instructie militara in armate europene – inclusiv a romaneasca!! Primii erau veniti din Romania, Rusia, Polonia ….
Asa ca nu stiu ce ar fi facut in Europa niste tancuri T 72 cu echipaje europene …. Stiu decat ca confruntati cu europenii arabii o iau pe coaja …
***!!!! cestia cu lovitura tactica lansata in prima secunda este din scenariul NATO. Personal am ceva retineri .. doctrina sovietica zicea ca nu vor folosi primii arma atomica.. doar ca raspuns…
Acum o sa ma intrebati de ce in acest caz am incredere in muscali (cand se stie cum arata obrazu rusului!) .. Pai sa zic asa interesul muscalesc era sa cucereasca teritoriul … Nu aveau nevoie de un desert radioactiv… Ntz doreau teritoriul cat mai intact . Aveau nevoie sa puna mana pe industria de varf intacta. Aveau nevoie de proiectanti, ingineri si tehnicieni vii si sanatosi .. cu familiile intregi si sanatoase (tavarisci herr daca nu colaborezi te trimit in Siberia!! Gandeste-te ca familia ramane aici.. si noi nu suntem prea asistentiali cu famillile celor deportati .. Nu ti-este mila de copi tai? ! ).. de muncitori calificati apti de munca nu iradiati … (de ce aveau nevoie cand URSS producea tancuri excelente, avioane de lupta bune, samd? Pai aveau nevoie ptr ce produceau prost .. De exemplu aveau nevoie de un nou motor ptr Moskvici. Ca ala care il aveau era ala de pe Opel Kadett K38. Deci proiectat poa in 37 – in cel mai ferict caz.. folosit pana dupa 2000!! Si altele asemenea )
D’aia nu doreau sa recurga la lovituri nucleare fie si „tactice”
si vestul statea si admira marsul triumfal ca sa fim corecti pana la capat.sau mai bine,fugeau ca sa limiteze pierderile….supraestimam capabilitatile sovietice de dragul unei afinitati tehnice.
Era mai simpatic textul cifrat }}}}.
freeman, psycho
ala era un scenariu NATO. Acu daca voi ziceti ca NATO este condus de imbecili cine sunt io sa va contrazic ?
Sau poate totusi sovicxeticii aveau dreptate .. mai stii?! Adica eu ca niste ghiocei niciodata da niciodata nu aua avut tendinte agresive si numa nevunia lu Roanld Reagan …
Video cu Mi-28N prabusit in rusia : https://www.youtube.com/watch?v=6s8Ahcxg84g
Sper c-ati inteles: daca va ataca Mi-28 dati cu flares ca pica sigur 🙂 )))
In videoclip pare ca, la schimbarea formatiei, a intrat in flares trase de cel din fata lui …. zic si eu nu dau cu parul.
Nu-i așa, era primul, nu avea în ce intra. În schimb, se vede rotorul din coadă aproape oprit, cu cele 4 pale foarte apropiate, cred că asta a fost cauza.
Din ce am inteles ar fi avut niste probleme la decolare acel elicopter dar au continuat totusi exercitiul , deja patriotii din comentariile de pe youtube dau vina pe americanii fascisti :))
Paletele la anticuplu parca asa sunt apropiate by default, asa le-au facut.
Problema e ca nu s-au mai invartit…
Au inceput sa se mai invarta un pic in cadere, vezi la secunda 23, o fi incercat ceva autorotatie, dar a cam avut viteza de cadere un pic cam mare…zic si eu mancand seminte pe margine…
Se pare ca i-a cedat rototul anticuplu
L-a controlat cat de bine a putut pana la sol, as zice ca pilotul s-a descurcat binisor, daca reusea sa mai reduca viteza de coborare…
Sunt doi oameni in echipaj, parca n-a iesit decat unul, celalalt a ars
MI-28 nu trebuia sa aiba ejection seats, de ce nu le-or fi folosit?
Ei, bine ca le opresc si p’astea de la zbor, noi si asa mai bine le tinem la sol, preventiv 🙂
Satelitii americani, aviatia de bombardament si sistemul combinat de arme au inclinat total balanta impotriva Irakului. Tancurile Abrams au fost doar varful iceberg-ului.
La fel a fost in Serbia si la fel ar fi fost si intr-o confruntare ipotetica NATO-Pact.
Hehe,nu ar fi fost delooc asa.Nici Serbia vs NATO,pt. ca sarbii nu ar fi luptat batalia dupa cum ar fi vrut NATO.Iar sovieticii chiar aveau cu ce sa combata doctrina NATO.
Vorbim de o cvartet potential letal.In primul rand,aviatia estica nu era asa de praf pe cat estimau vesticii.In al doilea rand,sovieticii aveau rachete tactice,ce ar fi pus bazele aeriene sub o presiune constanta.In al treilea rand,cel putin pe cateva sute de km de la front avem un sistem AA integrat mult peste orice aveau arabii.In al patrulea rand avem factorul timp.Vorbim de un razboi de inalta intensitate care ar fi trebuit sa fie gata in cateva saptamani.Ori in ambele razboaie din Golf,aviatia aliata a avut timp luni sau ani sa degradeze AA inamica.Atat in Golf cat si in Iugoslavia raportul de forte a favorizat cu mult pe vestici si a fost nevoie de luni de zile pt. a atinge un obiectiv.In fata Pactului,lipsesc acesti factori.
Factorul decisiv este ca sovieticii studiau doctrina vestica,in aceasi masura in care si vesticii studiau inamicul.Si unii si altii au venit cu solutii teoretice valide.Cum ar fi fost puse in practica,ramane din fericire doar pt. simulatoare.
Problema doctrinei sovietice este ca nu se muleaza deloc pe caracterul societatilor vestice.Insa la NTC,pe vremea cand OPFOR era un adversar modelat dupa doctrina sovietica,baietii ”rai” cam rupeau BLUFOR.Nu e atat o chestiune de tehnica,ci de aplicare a ei,ceea ce tine de oamenii care sunt pe teren si comanda.
Bine zis !
Asta inseamna ca doar factorul nuclear a oprit Pactul sa atace in Europa de vest si sa instaleze guverne comuniste la Paris, Bonn, Madrid si Roma.
Dar acum nu sunt sigur ca factorul nuclear mai reprezinta ceva!
Corect, acum razboaiele se duc prin intermediul multinationalelor, cu despaduriri, cu politicieni vanduti, cu privatizari frauduloase si falimente de banci etc. Razboiul s-a diversificat.
@ Mihais
„Nu e atat o chestiune de tehnica,ci de aplicare a ei,ceea ce tine de oamenii care sunt pe teren si comanda.”
Din cadrul Pactului, mai pregatiti / dotati si (cred) mai motivati erau rusii, jarmanii redegisti si, probabil, polacii. Restu` erau ‘de umplutura” numa` buni de irosit munitia NATOului pe gainile CeAePeului estic…
Si cehoslovacii erau bine pregatiti/dotati. Iar romanii si iugoslavii ar fi adoptat probabil o pozitie de neutralitate, daca desigur i-ar fi tolerat sovieticii.
Jimmy nu contest ce spui,dar ai zis deja tot Pactul 😀 Ungurii erau pe o directie secundara,iar bulgarii erau izolati.Noi eram neutri.
Ca sa fac o paranteza cu noi,am fost mereu suficient de puternici ca sa inclinam o balanta intre 2 blocuri aproximativ egale.In anii 70-80 asta a insemnat ca sovieticii puteau sa ne bata,dar ar fi fost pusi in imposibilitatea de a mai face altceva de anvergura.Ar fi avut 30-40 de divizii implicate in faza conventionala,care ar fi fost destul de bumbacite,plus cel putin 7-8 blocate ca armata de ocupatie si s-a vazut cum a fost A-stan.Din pdv-ul gandirii lor,insemna sa nu fie capabili sa aiba initiativa in fata NATO.Si asa am izbutit in descurajare.
Nu discutam chestiile politice,economice,diplomatice care i-ar fi afectat,ci strict pe parte militara.
Lectia este ca nu-i musai nevoie sa fii cel mai rapid pistolar din Vestul Salbatic,ci sa intelegi bine ce si cum gandesc aia din jur si sa-ti creezi mijloace pe masura.
Si chiar is curios cum apreciaza ,cei ce au prins epoca, armata noastra vis-a-vis de cea sovietica.Evident,aia aveau putere de foc si mobilitate mai mare,tehnica mai moderna cu o generatie,dar asta nu etoata povestea.De aia intreb.
In nici un caz polonezii nu aveau un foarte mare chef sa se bata cu Aliatii. Nici cehoslovacii. Nici romanaii.
Singurii intr-adevar motivati ar fi fost sovieticii (cu toate neamurilor care traiau in URSS, mai putin balticii) si eventual est-germanii. Ca asa sunt nemtii. Am discutat de cateva ori cu nemti despre chestiile astea si cel putin cei din vest erau convinsi ca ar fi avut loc un razboi fratricid cu o mare parte din armata est-germana.
Studiati ce s-a intamplat cu ofiterii est-germani dupa unificare … prea frumos nu s-au purtat cu ei, nu i asa ? Nu prea si au gasit locul in Bundeswehr
*Romanii. Am facut o greseala de tastare, dar din respect fata de cuvantul „Roman” si „Romania” , simt nevoia sa corectez cat se poate de clar
Ref. la cum era când era, aș spune că aviația Pactului nu era praf ci varză… sună mai estetic.
În aer s-ar fi ridicat mii de MiG-21, multe sute de 23 și poate o sută de 29. Rușii plusau cu câteva escadrile de MiG-31 și Su-27 în rol strategic. Toate vectorizate de jos, de operatori radar. AAA densă, fără a fi tare eficace. Am văzut cum elemente de război electronic a dat peste cap aviația și AAA românească. Fără a fi atacuri la sol sau în aer…
La sol… ibidem. S-a văzut nivelul pregătirii oștilor estice, rusești și românești spre exemplu în 1989. Retragerea afgană grozavă a fost executată de veteranii campaniei și elemente din detașamentele speciale.
NATO învingea alianța estică și mai bine că nu am aflat ce și cum…
este de vazut si cazul aviatorului amator din RFG care a aterizat in piata rosie la sfarsitul anilor 80 cu o avioneta trecand de randurile succesive ale apararii antiaeriene moscovite si sovietice .miscare care s-a soldat cu deranj mare in protipendada militara rusa.
Flogger,cred ca ai auzit bancul ala cu generalii sovietici care stau in Calais si se intreaba ”totusi,cine a castigat razboiul aerian?”.
Nu zic ca nu erau praf esticii,dar cati vestici au stat sub focul a 2 divizii de artilerie?O luau pe aratura veteranii in 44 si 45,darmite boboci.
Fuck me,amu tre sa fac pe avocatul ghiavolului rosu 😀
Ca sa nu mai vorbim de modul in care erau dispusi sa accepte pierderile umane cei din Est, fata de cei din Vest.
E greu de spus – pentru ca fiecare tabara isi avea atuurile sale. Si nu cred ca s-ar fi continuat foarte mult razboiul conventional, pentru ca o infrangere tactica importanta conventionala a uneia dintre parti ar fi determinat folosirea armei atomice – daca NATO ar fi patruns in URSS, ar fi fost opriti cu arme nucleare si vice versa. Si un razboi nuclear in Europa nu cred ca ar fi avut castigatori ….
Imi amintesc un film francez cu Alain Delon in care el era medic militar … intr un ipotetic conflic in Europa. L am vazut in anii ’90 si desi eram un pusti am fost fericit ca nu am mai avut placerea sa traim un razboi pe continentul european.
Doua filozofii diametral opuse un tanc scump care sa incorporeze cele mai noi progrese tehnologice si un tanc ieftin destinat productiei de masa.
Din punctul meu de vedere pentru Romania solutia nu poate fi decat prima deoarece cu o armata mica numeric si cu un teritoriu relativ mic cu ce incepi razboiul cu aia il si termini nu va fi timp sau posibilitate de trecere la o productie de masa.
Solutia Leopard sau M1 pentru cele 5 batalioane de tancuri.
Putine dar bune,cele mai bune
Ce tancuri? S-au trezit si ei cu achizitiile in prag de o noua rafuiala ruso-ucrainiana in timp ce 25 de ani nu au facut mare lucru.
Stie cineva de ce la diktatul de la Viena Romania avea tancuri cu tunuri de calibrul de 40 mm care doar le zgariau pe cele sovietice si unguresti?
Nu erau 40mm ci 37mm.Si nu le zgariau,ci le dadeau gaura.Majoritatea imensa a tancurilor sovietice erau T26 si seria BT.
,, imensa a tancurilor sovietice erau T26 si seria BT,,care aveau tunuri de 45 mm,net superioare celui de 37 mm(este ca diferenta intre tunul de 76,2 mm si cel de 88 mm)
Ca sa le scoata din lupta pe tancurile sovietice seria T ante T-34 tunul de 37 mm era arhisuficient.
BT era apărat de foie de cort… dar fâșneț, iar T-26 era cred ceva mai protejat dar nu excela în nimic. Cele mai bune arme sovietice ale momentului 39-40 și-au rupt dinții în Finlanda, apoi au apărut T-34/76 și greul KV.
MiG-3 era mult sub IAR-80, ce să mai zicem de I-16…
flogger le-ai incurcat bt-7 era mai bine protejat decat t-26 oricum amandoua erau deja depasite in 40 , i-16 era sub iar 80 insa mig 3 era bine peste iar 80 ,iar 80 dupa 42-43 a rezistat datorita pilotilor exceptional pregatiti .
Pai verzi cam ce caliobre aveau ceilalti Adica francezi, engelzi, germani si chiar rusi
Blindajele si calibrele tunurilor au evoluat pe parcursul razboiului.Sovieticii care aveau capacitati industriale au imbunatatit pemanent tancurile lor si le-au produs in numar foarte mare.Romania nu avea fabrici in care sa produca tancuri.Doar reparatii se puteau face. Si adapari.Adica pe un sasiu de T-60 rusesc adaptau un tun de 75 mm si rezulta un autotun.De asta este o crima ce-au facut politrucii dupa 1990.Un sigur exemplu luat dintr-o brosura recent aparuta : ” Kursk 1943 ” : ” In anul 1942 armata sovietica a pierdut circa 20000 de tancuri dar industria sovietica a construit 24231, iar sistemul anglo-american de Land-lease le-a mai asigurat inca 10500 de tancuri „.La Stalingrad singura divizie romana de tancuri, divizia 1 Blindata avea 119 tancuri depasite ca si calibru si blindaj pentru anul 1942.
🙂 mai ai de studiat prietene. Ungurii singuri nu erau o problema pentru noi nici in ’39, nici in ’40 nici in ’44. radea ciob de oala sparta. adica nu eram noi prea bine echipati dar nici ei nu stateau mai bine.
nu stiu sa fi avut armata romana tunuri de 40 mm pe tancuri. vrei sa zici de 37 mm. si cat timp rusii au folosit tancuri BT tunurile de 37-47 erau suficient de bune (anii 1941-1942). Dar erau absolut inutile in fata a T 34 si KV.
Ma indoiesc ca intrun camp deschis, un echipaj de nota 10 dintrun T55 , TR85 sau chiar T72 B vor invinge un echipaj de nota 8 dintrun Leopard 2 A7+ sau Abrams M2.Dintrun anumit loc tehnologia inclina balanta victoriei, intro parte sau alta.
Putina lume stie ca lucrările de hidroamelioraţii (canalele de irigatii) existente (dupa 89 inexistente) în Câmpia de Vest, aveau un triplu scop: două în agricultură şi unul militar. Cele din agricultură prevedeau sisteme de irigare a câmpiei, apoi în caz de inundaţii aceste canale puteau prelua o parte din excedentul de apă al râurilor existente în zonă, eliminând sau atenuând efectul inundaţiilor. Din punct de vedere militar, aceste lucări de hidroamelioraţii prezintau o excelentă barieră antitanc, consitituind adevărate aliniamente antitanc.
Astfel relieful putea reprezenta un aliat in lupta cu tancurile sovietice. Pacat ca s-a distrus totul…
In ce priveste canalele noastre de irigatii nu cred ca erau chiar asa o ” excelenta bariera antitanc ” . Nu pt sovietici care aveau cea mai dezvoltata forta genistica cu tot felul de mijloace . Plus ca majoritatea tehnicii putea trece lejer aceste canale ! Poate ca puteau fi organizate anumite pozitii de lupta dar ori ca le intalneau acolo ori in alta parte tot se dadeau lupte nu ?! Aia erau pregatiti sa forteze tot felul de cursuri de apa asa ca niste canale nu puneau o asa mare problema ?! Chiar si alea mari pe care orice tanc sovietic ti le ar fi trecut lejer fata de Abrams !!!!
Ca relieful poate fi un avantaj asta da e adevarat .
Canalele puteau fi un obstacol, nu puteau fi trecute de tancuri daca aveau malurile mai inclinate/abrupte. Sigur, veneau genistii sa le treaca dar atunci se concentrau blindatele intr-un loc de trecere si erau mai vulnerabile la focul masat al artileriei de ex.
Si relieful evident ca ajuta, la fel si vegetatia. Una e sa lupti in camp deschis, pe campiile uriase ale stepei, ori in desert unde si acolo vezi totul ca-n palma pe distante foarte mari, si alta e sa lupti in munti, paduri sau jungle. Iti anuleaza mare parte din avantajele tehnicii (nu poti aduce tehnica grea) si de multe ori nici aviatia nu e eficienta.
Vezi ce greu s-au descurcat si se descurca chiar si marile puteri in Vietnam (jungla), Afganistan (munti, desi terenul e mai golas acolo) sau Cecenia (munti si paduri, rusii pana la urma platesc niste ceceni sa fie de partea lor si sa tina astfel cat de cat zona sub control, pe langa faptul ca actioneaza mult mai brutal decat altii)
In plus,la fiecare cativa km sa vii iar cu genistii.Ruperea fortificatiilor moderne e posibila,dar nu e nevoie demulte resurse ci doar de putin talent ca sa faci ce au facut egiptenii sau israelienii in 73 in aparare.Pt.
Canalele sunt perfecte pt. asa ceva.
Tu te indoiesti ACUM. 2015 PActul de la Varsovoa a disparut in 1990.
Leopard seria 2 a aprut prin 1978.. insa si cativa ani dupa „baza” germana tramanera Leopard seria 1
La nota 10 echipajul il ar trebui sa pota face imposibilul posibil
Foarte interesant articolul. Rusii tot timpul au avut acest talent de a face o balanta foarte buna intre nivelul tehnologic al unui produs de lupta si numarul pe care in arunca in lupta. Nu produc varfuri de tehnologie insa produc la o tehnologie suficient de buna cat se te sufoace prin numarul unitatilor pe care il arunca asupra ta… In privinta incapacitatii armatelor din orient de a purta un razboi „modern” este deja un lucru stiut…. razboaiele cu Israelul sunt cazuri elocvente de lipsa de pregatire a celor de pe campul de lupta cat si al celor din lantul de comanda. Singura armata redutabilia din acdrul tarilor arabe ramane Turcia, ca tot am tot vorbit de ei zilele astea :)… Nici Iranul nu cred ca s-ar descurca prea bine…cu toate eforturile lor tehnologice.
In cazul nostru din pacte, desi suntem in Nato, nu am reusit ca in acesta perioada de tranzitie sa ne retehnologizam armata ( terestru, aerian si maritim ) cu elemente de provenienta vestica de origini cat de cat mai recente… continuam sa avem versiuni de armanente vechi de origine sovietica care prin diferite eforturi au fost aduse la ” standardele NATO”… tare ma tem ca asta conteza doar pe hartie, in practica standardele astea NATO la care am ajustat noi echipamentul, in teren nu ne-ar ajuta intr-o confruntare cu ivanii..practic ne-am lupta cu arme produse de ei acum multi ani…
Voi nu va enervati cand auziti politicenii spunand ” Romania nu este in fata nici unui pericol exterior, suntem parte din cea mai puternica organizatie ( NATO ), fapt ce ne garanteaza securitatea….. ” Este posibil ca pe langa lipsa concreta a banilor…cat si faptul ca investitiile in armata nu aduc voturi, sa fie si vorba de o convingere puternica a clasei politice, ca noi nu avem nevoie de armata, ca suntem in NATO si la nevoie, ne apara altii, ca sunt obligati sa o faca … etc…?
1) TURCIA NU ESTE O TARA ARABA!!! Turcii nu sunt arabi! Turci sunt mongolici , vorbitori ai unei limbi altaice. Arabii sunt semiti, vorbitori ai unei limbi semitice.
Si in gnl se iubesc de nu mai pot … (turcii avand tendinta sa ii incalece si sa zbiere :”dii martozaga!”)
2) Cei mai multi dintre cetatenii Romaniei asa gandesc. Ca daca suntem in NATO nu mai trebe .. mai tii minte ce entuziasm tembel cuprins-a tara cand cu renuntarea la serviciul militar?!
Referitor la punctul 1… recunsoc ca nu stiam :P, ma gandeam ca sunt tara islamica si de aici eroarea..Referitor la punctul 2.. da , a fost un entuziasm general. Probabil ca in caz de conflict muti cred ca ar sta ca la inundatii..cand pompierii carau sacii de nisip si localnicii stateau la carciuma band si comentand desfasurarea evenimentelor… :). Atata trebuie sa nu ne apere astia din NATO…ca ii dam in judecata si cerem si despagubiri.
Scuze da tu esti roman din Romania? Adica cum sa nu facui dfierenta dintre un tirc si in tatar? Si cu ata mai mult cum sa confunzi turcii cu arabii Doar ptr ca sunt musulmani? Ce romanii sunt ucrainieni? Sau rusi? Sau greci?! Nu de lata dar tot ortodocsi sunt… Vezi ce incurcaturi ies?
2) Multi nu cred in psobilitatea unui conflict. Cica suntem in sec XXI nu in sec XIX sau XX
Cat despre NATO.. ia de vezi mai sus. Am o postare in care evocv un scenauriu NATO . Pe baza caruia s-a terecut la producerea armei cu neutroni, a lui Pershig 2 si dezvoltarea „Razvboiului Stelelor” .Nu a placut..
Dragul meu publicu nost are creierii spalati. Ca cica Nae lupa ptr pace si zicea”hai sa ne unim popoare/ sa facem din arme nucleare/ pluguri de arat ogoare” (autentic.. l-am auzit si vazut la temeblizgor..) Da nimeni nu se intreba de ce totusi dezvolta industria de armament
Asa ca publicu nost nu isi pune intrabri.. Nu il intereseaza sa se informeze El „stie” ce „trebuie” din ceva propaganda si vise „n=ar fi rau sa fie bine” .. el stie decta ca oamenii kaki viseaza numa prostii
SI te asigur ca cei mai rai nu sunt aia de prins ate .. ci in prmu rand „intelctualii” .
Sunt roman… 🙂 .. am facut afirmatia purtat cu gandul la societatea lor, care chiar si intr-o forma oarecum laica ( tinuta pe linia asta pana acum de armata, servicii etc.. ) este mult mai apropiata de orient. Ce spui tu este adevarat..nu inseamna ca daca suntem ortodocsi, noi si rusii de exemplu..sutem toti la fel. Insa in cazul nostru este vorba de o societate laica..spre deosebire de ei unde religia chiar este un mod in care societatea este modelata. Cum a spus si George, ” dar daca merge ca rata, macane ca rata, doar n-o fi gasca ” :)) .
Rereferitor la observatia ta cu „intelectualii” ai mare drepate..stiu si eu cativa care sustin ” ce sa mai dam banii pe avioane, tancuri …?!, razboaie nu se mai fac, si orcium au ei destule si pentru noi ! ” …
Turcia este o tara destul de araba, as spune, din cam foarte multe puncte de vedere.
e e aia „araba”? vorbesc araba?!
Si daca nu vorbesc ce? Sunt musulmani, au multe neveste, traiesc inca in clanuri si cum nu au o mentalitate foarte occidentala, pt mine aduc mai mult a arabi.
Sunt diferiti adevarat, la dictionar vorbind nu sunt arabi, dar daca merge ca rata, macane ca rata, doar n-o fi gasca 😉 .
Ei bine atunci tu esti rus. Sau ucrainean. Sau naiba mai stie ce.
aui asa .. chiar nu reusesti sa faci difernta intre religie si etnie?! Ti bagi in acelaisi oala si turci, si pakistanezi si pesarani si indonezi4eni si nigerieni..
Daca asta se cheama sa ai o mentalitae „occidentala” samd mai bine lipsa!!
Turcii nu mai practica poligamia.
DIn cate stiu, in Turcia nu poti avea mai multe neveste, si toate legile sunt laice. Ataturk a interzis burka si i a obligat sa treaca la alfabetul latin. Si a lasat armatei misiunea sa pazeasca tara de fundamentalisti si habotnici. Pana in prezent a cam reusit.
Parerea mea de nobody member of the public este ca de la Ataturk incoace nici un presedinte turc nu a avut un mesaj atat de „islamic” precum actualul Erdogan. Oricine ce ar zice, nu mi place de el.
Turcia in sine este o societate complexa. Istambulezii 🙂 si cei din vestul Turciei seamana in multe privinte cu noi si cred ca exista un mare potential de intelegere intre romanul si turcul de nivele medii.
Problemele sunt mai complexe in estul Turciei unde elementele traditionale sunt mult mai puternice si mai inradacinate in societate.
Suna total diferit a fi turc si a fi arab. Parerea mea. Si nici Iranienii nu sunt arabi.
De ani de zile, publicul larg are suficienta informatie la dispozitie pentru a intelege ca doctrina militara este mai importanta decat tehnica de lupta in sine (chiar daca nu poate compensa complet lipsa acesteia)…
Cu toate aceste volumul de detalii din acest articol este tare savuros!! O sa trec de vreo 2 ori prin informatie, sa inteleg mai bine.
Apropos, tancurile americane nici in al doilea razboi mondial nu au avut superioritatea tehnologica… la ei s-a mentinut in timp aceasta mentalitate. Dar Abrams-urile ofera jucarii mult mai interesante decat tancurile taberei sovietice, chiar daca la specificatii ar castiga in vreun fel clar cele sovietice.
🙂 In WW2 americanii au avut cele mai slabe tancuri dupa britanici, japonezii nu se pun. Shermanul avea o mobilitatea foarte buna si strict atat, oricine il lua la ochi il prajea.
Era mai bun un Sherman ca si o Matilda?
Era. In fapt era peste toate tancurile britanice ca performanta insumata. Asa pe domenii aveau si britanicii partile lor bune. Insa la urma conta ansamblul.
Si asta cu toate pacatele Shermanului.
Motiv pentru care britanicii, pragmatici, au decis să continue războiul cu sculele americanilor, disponibile în număr imens. Rușii, asemenea, au dus anii de luptă pe camioanele „douse and a half” nu cu GAZ, grupurile de elită au zburat P-39 Aircobra, iar tanchiștii au uzat Sherman fără nicio jenă… Nu mai zic de uleiuri, rații de mâncare (conserve) și medicale.
Tunurile de 203mm.
Vrei matele sa te referi la camioanele americane Studebaker pe care rusii au montat inclusiv Katiusa. Legendare camioane, probabil cele mai bune din WW2.
In privinta Sherman nu-i chiar asa, sovieticii le-au acceptat la inceput, apoi – pe la sfarsitul lu” 43 – au sistat orice import de tancuri de la americanii. Cum sa compari T 34-76 si mai tarziu 85 cu Sherman?!?!
Ca un fapt divers pe la mijlocul lu’ 44″ americanii au redus turatia la productia de Sherman din lipsa de clienti. De Grant nici nu mai vorbesc.
Repet Shermanul a avut o singura calitate: mobilitatea deosebita si bineinteles un numar sufocant de mare.
Si parca un stbilizator ptr teava. Primul tanc care tragea din mers…
Dupa razboi rusii le-au copiat sub denumirea de ZIL (prima generatie, aia cu bot lung). La mine la regiment aveam instalate pe ele autostatiile vechi, R-140.
Parca nu erau asa de entuziasmati de P 39. Ins aua apreciat King Cobra
Fara sprijinul logistic al SUA si U.K., URSS ar fi fost infranta militar de germani.Pacat ca nu au fost iar in final razboiul din Europa sa fie castigat, fara arma atomica, de SUA si U.K.
Americanii aveau nevoie sa fie capabili sa produca multe si mai repede decat inamicul. Prin urmare ceea ce a iesit se stie…
Totusi, nu era un tanc rau. Doar ca atunci cand le compari side-by-side, parca ai da castig de cauza celorlalte.
Mai sunt si alte aspecte. Degeaba era Panzer-ul o jucarie fabuloasa, daca avea probleme de mententanta cauzate de acest design (ma gandesc la roti sau la faptul ca aveai nevoie sa demontezi toata tureta pentru a schimba anumite piese care se strica des). O fi pe hartie mai bun in specificatii, dar considerand necesitatile practice ale razboiului, asa cum il intelegem astazi, inginerii care au construit tancurile rusesti, tancurile americane au luat decizia mai buna. In perspectiva.
Probabil te referi la Panther, tanc care dupa ce a depasit bolile copilariei – destul de repede – era un tanc foarte fiabil, spre deosebire de Tiger care avea multe sensibilitati.
Cred ca se refera la tancul Christie de la care sovieticii au preluat suspensia.
Matilda?! 🙂 😉 😉 Haios tanc dpdv al germanilor of course. Avea „viteza” si cam atat.
PS Scuza am uitata de ghilimele 🙂 😉
Mathil;da vioteza? Mathilda senior atinegea 25 km/h/ matilda junioare 15 daca era intr-o zi buna , cobora panta si batea vantu din spate. ALtfle 12. Valentina 25 (cainele de vanatoare alu Monty. Produs cu tun de 40, de 57 si in fine de 75
Da MAtilda nu i-a distrat prea mult. Avea piele groasa si un regomnet de Matilda juniro i-a cam bagat in sperieti in timpu ofensivei din 40
Asta cand mergeau 🙂 Breee au fost vai mama lor de tancuri. „Regina desertului” a facut ravagii printre macaronari si tanculetele lor, cand au dat nas in nas cu nemtii au pierdut 64 intr-o zi… Si vorbim aici de Matilda Mk II, adevarat ca in fata 88-ului, da totusi.
adică blindaj de cuirasat, vrei să zici… era tare lent
Matilda…
Hey! Matilda, Matilda, Matilda, she take me money and run Venezuela !
Chiar circula o gluma erau numite ” Ronson ” dupa numele brichetei cu benzina.Aveau motorul pe benzina si se aprindeau mai usor daca erau lovite de tancurile Tiger I si II , Ferdinand sau Panther cu tunul de 75 mm.Dar au fost produse in numar mare peste 50000 bucati ( locul 2 dupa T-34 la numar de productie ) blindaj de 63 mm si tun de 75 mm.Oricum englezii au rasuflat usurati cind au primit tancuri americane , chiar si modele mai vechi , Grant si Lee care le-au dat sansa britanicilor sa lupte de la egal la egal cu tancurile germane Panzer IV.
sint destul de multi termeni tehnici tradusi mai la google dar in rest articolul este fain.
RHA = blindaj omogen laminat si nu roluit.
In romana roluirea este doar un proces de suprafata desi este foarte similar cu laminarea care are efect asupra intregii sectiuni a produsului.
Citisem undeva ca Shermanurile mai erau poreclite si Ronson, mereu luau foc din prima 🙂 ))
” http://foaienationala.ro/2596.html „.Din memoriile lui Ion Pantazi fiul ministrului de razboi roman ( 1942-1944) : ” Noi i-am găsit (pe ostaşii sovietici – n.n.) destul de bine echipaţi încă din 1941, aveau pufoaice, cizme, echipament de vară şi de iarnă, oricum erau mai bine îmbrăcaţi decât nemţii… Problema Armatei Roşii era mâncarea, aşa cum este de fapt şi astăzi… (…) ruşii aveau camioane militare, dar erau foarte proaste, nu puteau merge nici pe noroi, nici pe zăpadă. Camioanele americane erau ultramoderne, mergeau pe orice teren şi în orice condiţii atmosferice. Graţie acestor camioane, Armata Roşie s-a putut deplasa rapid, începând cu anul 1942, sute de kilometri numai în câteva zile, în timp ce noi (soldaţii din Armata română – n.n.) eram tot la cai sau chiar şi mai rău, pe jos, fără cai… Camioanele americane – încheia Pantazi – au făcut pentru ruşi mai mult decât 10.000 de tancuri… În plus, prin aceste livrări masive, americanii au ridicat moralul bolşevicilor, care şi-au spus că acum au un aliat foarte puternic, nu mai sunt singuri”.
Uniunea Sovietică a avut parte de un ajutor cu adevărat uriaş. Transportul lui a implicat realizarea unor operaţiuni periculoase, în special pe Oceanul Atlantic, unde submarinele germane în permanenţă au atacat caravanele navale Aliate, care transportau materialele necesare U.R.S.S. Numai S.U.A. a furnizat U.R.S.S. 427.284 de camioane militare („Studebaker”, „Dodge”), 50.501 geep-uri militare („Willis”), 595 de vapoare, 3 spărgători de gheaţă, 105 submarine, 9.681 de avioane de vânătoare, 2.771 de bombardiere, 35.041 de motociclete, 1981 de locomotive, 11.155 de vagoane, 136 de tone de explozibil, 473.000.000 de proiectile de artilerie, 423.107 aparate telefonice, 3.820.906 tone de alimente (conserve, unt, ciocolată, etc.), 2.541.008 tone de petrol şi produse petroliere, 2.317.694 de tone de oţel (inclusiv de blindaj), 5.807 tone de aluminiu şi 166.699 de tone de aliaje din aluminiu, 3.700.000 de anvelope, 50.413 tone de piele, 15.010.900 de perechi de cizme de piele, 69.000.000 m2 de ţesătură din lână, etc., etc.
După încheierea războiului, foştii aliaţi sovieto-anglo-americani au revenit la confruntările ideologice. În acest context, sovieticii sporadic au mai pomenit de ajutorul anglo-american din timpul războiului şi i-au minimalizat rolul în victoria obţinută de U.R.S.S. asupra Germaniei naziste. ”
s
Probabil ca daca exista o sansa sa bage URSS-ul inapoi in curtea sa… atunci era momentul, imediat dupa capitualrea Germaniei. Insa anii de razboi de pana atunci, au facut ca dorinta de pace cu orice pret sa fie mai mare… nu stiu daca s-au gandit de atunci la costul razboiul rece ce a urmat dupa acest moment si care se continua intr-o noua forma in zilele noastre.