M1Abrams vs T 72 Ural – Ultima Parte

Autor: Steven J. Zaloga, Osprey Publishing

 

CAMPANIA

Campania de atacuri aeriene a început pe 17 ianuarie 1991, și a continuat timp de 35 de zile. Forțele Aeriene ale Statelor unite au declarat că 40% din tancurile irakiene, și 35 % din alte tipuri de vehicule blindate au fost distruse în această campanie.Aceste declarații au fost mai tîrziu analizate ca fiind foarte optimiste. Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite a estimat că 10-15% dintre vehiculele blindate au fost distruse în Kuweit, în timp ce estimările Armatei Statelor Unite arată că 15-25% au fost distruse în vestul deșertului iraqian. Cele mai scăzute estimări vin dintr-o analiză rusească, ce estimează 3700 de tancuri în zona de operații la începutul campaniei aeriene,și 3400 la sfărșitul acesteia.Lăsînd la o parte numărul  exact de tancuri distruse de avioane, campania aeriană practic  a devastat armata irakiană. Campania nesfîrșită de bombardamente a demoralizat trupele irakiene, și a condus la dezertări în masă; o analiză rusească a arătat că efectivele trupelor irakiene din zona de operații au scăzut de la 790 000 , la începutul campaniei aeriene, la aprox. 400 000 pe 24 feb.1991, cînd a început campania terestră; unele estimări americane sugerează faptul că efectivul armatei irakiene din zona de operații ar fi putut fi doar la jumătate din cifrele arătate mai sus. Campania aeriană  a devastat și sistemul logistic irakian, aprovizionarea marilor unități irakiene devenind foarte dificil de realizat. Atacurile au avut cel mai mare impact asupra recruților slab instruiți și motivați din diviziile dispuse în prima linie din Kuweit, dar au avut un efect scăzut asupra soldaților bine instruiți și motivați ai Gărzii Republicane, dispuși în rezervă, departe de linia frontului.

Ziua G, startul campaniei terestre, a început în zorii zilei de 24 feb.1991, cu atacul Corpului XVIII Aeropurtat, situat în flancul vestic al forțelor Coaliției. Între timp, Comandamentul Forțelor Întrunite și Corpul de Infanterie al Statelor Unite au început operațiuni de spargere a frontului împotriva centurii defensive irakiene situate la frontiera kuweitiană. Din cele 36 de batalioane/escadroane de tancuri Abrams participante la Operațiunea Furtună în Deșert, 7 au făcut parte din Corpul XVIII Aeropurtat pe flancul stîng, 25 din Corpul VII pe centru, iar 4 din Infanteria Marină pe flancul drept de-a lungul graniței kuweitiene. Deoarece majoritatea tancurilor T-72 irakiene erau concentrate împotriva Corpului VII, acest sector de front va fi zona loviturii principale.

Misiunea principală a Corpului VII a fost să spargă rapid apărarea trupelor irakiene masate la granița irakiană, să gonească prin deșert către partea vestică a graniței kuweitiene, și apoi să încercuiască și să distrugă rezerva Armatei irakiene formată din diviziile Gărzii Republicane.

În planul inițial de atac era prevăzut ca Corpul VII să înceapă desfășurarea atacului în ziua G+1, dar succesul neașteptat al atacului desfășurat de Corpul de Infanterie Marină a devansat prevederile din plan, ceea ce a a dus la desfășurarea manevrelor de atac în după-amiaza zilei G, cu 2^nd ACR(Regimentul 2 de Cavalerie Blindată) deschizînd atacul, urmat de diviziile blindate ale Corpului VII. Această masivă concentrare  de forțe a surclasat opoziția compusă din 2 brigăzi ale Diviziei 26 Infanterie Irakiană, care nu au opus decît  o rezistență sporadică.

În spatele liniei subțiri de apărare , desfășurată de-a lungul graniței irakiene, se afla Corpul Jihad(al Războiului Sfânt), format din Diviziile 10 și 12 Blindate, condus de generalul Ayadal-Rawi, comandantul Gărzii Republicane. În după-amiaza zilei de 24 feb.1991, gen. Al-Rawi era la curent cu înaintarea Corpului XVIII Aeropurtat, dar atacul Corpului VII, vremea nefavorabilă precum și anihilarea Diviziei 26 Infanterie irakiană au făcut ca el să nu fie informat despre impresionanta forță de atac care se îndrepta către punctul său de comandă. Amenințarea cauzată de forțele Coaliției l-au făcut să detașeze 2 brigăzi blindate din Divizia 12 Blindată și 1 din Bivizia 10 Blindată, pentru a acoperi granița vestică cu Kuweitul, și pentru proteja reorientarea diviziilor bindate ale Gărzii Republicane, pentru a contracara amenințarea forțelor Coaliției. Starea vremii „era mai asemănătoare celei din Germania, decît celei din Arabia” , după cum declara un tanchist american-rece, vîntoasă, ploioasă și cer înnorat.Cea mai grea luptă a zilei G+1 a început de-a lungul flancului drept al corpului VII în timp ce Divizia 1 Infanterie US continua să avanseze în dispozitivul defensiv al Diviziei 26 Infanterie irakiană, pentru a pregăti trecerea la ofensivă, și exploatarea succesului de către Divizia 1 Blindată britanică. Corpul 7 de armată irakian a încercat să încetinească avansul aliaților prin desfășurarea rezervei tactice, Divizia 52 Blindată, care s-a trezit angajată și distrusă într-o luptă de noapte inegală împotriva tancurilor britanice Challenger, în seara zilei de 25 februarie. Către miezul nopții 25/26 februarie, cea mai mare parte a Corpului 7 de armată irakian a fost ocolită.

M1A1 numit „Final Option”, apartiand 3rd Armored Cavalry Regiment

La G+1, pe 25 februarie în jurul prînzului, Regimentul 2 Cavalerie Blindată a început să întilnească elemente avansate ale Brigăzii 50 irakiene din cadrul Diviziei 12 Blindată, și a început o luptă inegală împotriva unui batalion de T-55 și transportoare blindate MT-LB. Tancurile Abrams și mașinile de luptă Bradley au luptat de-a lungul zilei împotriva unor elemente disparate de infanterie și tancuri ale diviziei irakiene, slăbind semnificativ una din brigăzile diviziei irakiene. Tîrziu în cursul zilei au fost întilnite cîteva tancuri T-72 – cel mai probabil avangarda Diviziei Tawakalna din Garda Republicană. Prin distrugerea ultimei brigăzi supraviețuitoare,Divizia 1 Blindata americană a distrus complet Divizia 26 Infanterie irakiană. În cea mai parte a zilei G+1, coloanele lungi de Abrams și Bradley au înainat într-un ritm rapid, fiind însoțite de elicoptere de cercetare și de către elicopterele de atac AH-64.

În seara zilei de 25 februarie, Generalul Fred Franks, comandantul Corpului VII a aprobat Ordinul Fragmentar 7, care a declanșat atacul împotriva diviziilor Gărzii Republicane, prin  mișcarea de învăluire către est executată de Regimentul 2 Cavalerie Blindată împreună cu Diviziile 1 și 3 Blindate și Divizia 1 Cavalerie. În același timp, Generalul Al-Rawi, , pentru a contracara înaintarea rapidă a Corpului VII, a ordonat ca 3 dintre diviziile grele ale Gărzii Republicane să înceapă desfășurarea pe un nou aliniament. Divizia Mecanizată Tawakalna a fost amplasată într-o poziție defensivă pe granița vestică a Kuweitului, împreună cu elemente din Divizia 12 Blindată, avînd inapoia sa și către est Divizia 10 Blindată irakiană. Diviziile Blindate Medina și Hammurabi au fost plasate la nord de cîmpurile petroliere Rumalaya. Acum scena pentru cea mai mare bătălie de tancuri a operațiunii Furtună în Deșert era pregătită.

Starea vremii in timpul luptelor, la sfarsitul lui februarie: ploaie, furtuni de nisip. O coloana de M1A1 apartianand Corpului VII, inaintand prin furtuna

În ziua G+2, în jurul orei 06.00 , Regimentul 2 Cavalerie Blindată  contina înaintarea, întîlnind tancuri T-55 și transportoare blindate MT-LB izolate, rămășițe ale brigăzilor din Divizia 12 Blindată irakiană. Numărul din ce în ce mai mare al vehiculelor mai bune întîlnite, inclusiv tancuri T-72, a dezvăluit o prezență masivă a Gărzii Republicane în zonă.Intensitatea luptelor a crescut întratît încit regimentul american a realizat că , în sfîrșit, a întîlnit perimetrul exterior de apărare a Diviziei Tawakalna. Pe la mijlocul după-amiezii, atît Regimentul de cavalerie, cît și Divizia 3 Blindată din stînga sa, au început să întîlnească tancuri T-72 dispuse în amplasamente săpate în nisip și mașini de luptă BMP-1. Deși majoritatea armatei irakiene se retrăgea masiv din Kuweit, divizia Tawakalna  a demonstrat mult curaj apărîndu-și pozițiile împotriva înaintării Corpului VII. În afară de batalioanele din subordine, divizia Tawakalna a servit și ca punct de adunare pentru batalioanele rămase din Divizia 12 Blindată, pe care le-a introdus în dispozitivul propriu de apărare.

 

73 EASTING

            Lupta s-a întețit în cursul după-amiezii, cînd Regimentul 2 Cavalerie Blindată a întîlnit elemente din Batalionul 9 Tancuri și Batalionul 18 Mecanizat irakian, dispuse pe flancul stîng al Diviziei Tawakalna, în poziții de apărare pregătite din timp, la vest de conducta IPSA. Începînd cu 15.30 companiile E și I au luptat într-o serie de încleștări, avansînd prin pozițiile irakiene, și atingînd poziția 73 Easting înainte de a fi contra-atacate de o companie de tancuri T-72 irakiene, tancuri ce au fost distruse de tancurile M1A1 de la o distanța de 2100 m. Linia de apărare irakiena nu a avut avanposturi dispuse în față, astfel încît a fost complet luată prin surprindere, cînd vehiculele de luptă americane au apărut din ploaie și ceață. Datorită unor atacuri aeriene ce au avut loc mai devreme în zonă,  o parte din echipajele irakiene erau adăpostite în tranșee, și nu au mai reușit să ajungă la vehiculele lor de luptă. O parte din tancurile irakiene au încercat să lupte, totuși, dar echipajele lor de abia reușeau să zărească tancurile americane și să estimeze distanța pînă la ele, astfel încît proiectilele lor sabot loveau pămîntul mult în fața tancurilor americane. După ce fumul s-a mai risipit, s-a descoperit că 18 tancuri M1A1 și 24 de M3A1 Bradley au reușit să distrugă mai mult de 30 de T-72 și 12 BMP-1 în amplasamente, fără nici o pierdere de partea lor. Comandantul batalionului de infanterie mecanizată irakiană, ce a fost capturat de Compania E a declarat că a început lupta cu un efectiv de 900 de oameni, cîteva duzini de BMP-1 și avînd ca întărire un batalion cu 36 de tancuri; cînd a fost capturat, la sfîrșitul luptei, tot ce mai rămăsese erau 40 de soldați, împreună cu el. Un comandant de batalion de tancuri din divizia Tawakalna  a adăugat, uimit: “ La începutul campaniei aeriene aveam 39 de tancuri T-72. După 38 de zile de atacuri aeriene, mai aveam 32 de tancuri.După 20 de minute împotriva lor( Regimentul 2 Cavalerie Blindată), aveam 0 tancuri.” După lăsarea întunericului, Escadronul 1 de elicoptere AH-64 Apache din Divizia 1  a lovit eșalonul 2 tactic al acestor brigăzi, provocînd pierderi grele batalioanelor amplasate în dispozitive defensive.

Un T 72M apartinand diviziei Saladin, distrus de un proiectil de tip APFSDS

Pe măsură ce contacul cu divizia Tawakalna se dezvolta, Divizia 1 Infanterie americană a depășit suprasolicitatul Regiment 2 Cavalerie Blindată, pentru a pregăti atacul din ziua următoare. În timpul acestei manevre, doua Bradley ce executau o misiune de recunoaștere,  au fost văzute pe fondul rămășițelor în flăcări ale vehiculelor irakiene, și lovite de vehicule din  Brigada 18 mecanizată a Gărzii Republicane. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, Brigada 3 din Divizia 1 Infanterie  americană s-a confruntat cu un regiment irakian de-a lungul conductei petroliere IPSA, și a distrus cca.60 de tancuri și 35 de vehicule de luptă ale infanteriei. Cîmpul de luptă era acoperit de vehicule irakiene distruse, epave în flăcări, tancuri irakiene îngropate la teren și echipe antitanc irakiene cu lansatoare RPG. Un batalion de tancuri Abrams își amintește că a fost  “o noapte fierbinte”. În cîteva ocazii, din greșeală, tancurile Abrams au deschis focul asupra forțelor proprii, scoțînd din luptă 5 tancuri  M1A1  și 2 Bradley; fratricidul s-a dovedit a fi mai costisitor decît acțiunile irakiene. Datorită faptului că forțele americane și irakiene erau amestecate pe cîmpul de luptă, acoperit de întuneric, ploaie și furtuni de nisip ,incidentele în care s-a deschis focul asupra forțelor proprii(friendly-fire) au continuat să se dovedească un pericol semnificativ. Pînă în zorii zilei G+3, Regimentul 2 Cavalerie Blindată împreună cu Divizia 1 Infanterie americană au distrus majoritatea forțelor celor 4 brigăzi de tancuri și mecanizate irakiene, și au deschis o breșă largă în flancul stîng al apărării Gărzii Republicane.

M1A1H1 al USMC, dotata cu sistem anti-mina si un ARO 243D

În centru, Divizia 3 Blindată americană a lovit flancul drept al Diviziei Tawakalna în după-amiaza zilei G+2, unde cca.8 batalioane cu 122 de  tancuri și 78 de BMP-1 erau îngropate la teren și așteptau atacul a 10 batalioane grele americane. Lupta nu s-a dat într-un singur sens. O Companie de Bradley din Batalionul 7, Brigada 4 cavalerie a angajat lupta împotriva unei poziții irakiene bine fortificate, și 9 din cele 13 Bradley au fost avariate înainte  de retragerea din luptă a companiei;  încă 2 au căzut victime ale focului forțelor proprii. Întradevăr, rezistența irakiană a fost atît de înverșunată, încît Brigada 1 din Divizia 3 Blindata americană a fost nevoită să oprească temporar atacul în acea noapte. În vecinătate, Brigada 2 și-a deschis drum prin luptă prin pozițiile Brigăzii 29 Mecanizate irakiene în primele ore ale zilei de 27 februarie.

În flancul drept al Diviziei Tawakalna-un batalion de tancuri din Brigada 29 Mecanizată, sprijinit de o companie de BMP-1- a fost copleșit de atacul Brigăzii 3 din Divizia 1 Blindată americană, avînd 24 de T-72 și 14 BMP-1 scoase din luptă. 4 M1A1 au fost lovite,din greșeală, de rachetele Hellfire ale elicopterelor Apache, dar echipajele nu au suferit nici o pierdere. Celelalte 2 brigăzi ale diviziei au continuat înaintarea către est , în acea noapte, obiectivul lor fiind Divizia Medina.

Pînă la miezul nopții din G+2, după mai puțin de 30 de ore de luptă, Divizia mecanizată Tawakalna a fost distrusă de forța copleșitoare a 3 divizii blindate și Regimentul 2 Cavalerie Blindate ale Armatei Statelor Unite. În opoziție cu declarațiile de presă care sugerau faptul că majoritatea unităților irakiene au părăsit cîmpul de luptă cu prima ocazie apărută, Divizia Tawakalna a luptat cu tenacitate, dar datorită slabelor capabilități tactice sacrificiul său a a fost zadarnic.

 

CREASTA MEDINA

În flancul stîng al Corpului VII, 2 brigăzi ale Diviziei 1 Blindată americană au continuat să înainteze în noaptea de 26/27 februarie, anticipînd întîlnirea cu Divizia Blindată Medina a Gărzii Republicane, la marginea cîmpurilor petrolifere Rumalaya. Gen. Al-Rawi a detașat o brigadă a Diviziei Motorizate Adnan pentru a servi ca forță de acoperire, dar aceasta a fost descoperită în timpul executării marșului, și spulberată de focului artilerie americane. În dimineața zilei de 27 februarie, Divizia 1 Blindată americană a executat o haltă pentru refacerea plinurilor de carburanți- de obicei, tancurile M1A1 realimentează de 3 ori pe zi datorită distanțelor parcurse. Brigada  2 a fost prinsă sub focul  intens de artilerie al regimentului de artilerie al Diviziei Medina, în timpul operațiunii de realimentare,  dar artileria irakiană a lovit doar sectoarele pre-determinate, fără a regla focul artileriei, așa că Brigada 2  a ieșit de sub foc fără pierderi. Acesta era tipic pentru artileria irakiană, care deși era dotată din belșug  mijloace de foc excelente, îi lipseau capabilitățile de dirijare a focului.

Brigada 2 Blindată a Diviziei Blindate Medina a stabilit o poziție de apărare în contra-pantă ; în orice caz, locația a fost aleasă greșit, deoarece creasta de care brigada voia să se folosească pentru a prinde în ambuscadă forțele americane era prea departe pentru bătaia eficace a tunurilor de 125 mm, irakienii nederanjîndu-se să măsoare distanța pînă la creastă. Vremea era înnorată și umedă, cu vizibilitate pînă la 1500 m. Brigada 2 a Diviziei 1 Blindate  a depășit creasta imediat după prînz ,pe 27 februarie. Trupele irakiene nu erau informate despre apropierea trupelor americane, lipsindu-le o linie de avanposturi, și neputînd vedea tancurile Abrams datorită vremii nefavorabile. După cum își amintește cpt. Gerges, comandantul echipei Bandit din Task Force 2-70 în timpul luptei,scena era pregătită pentru bătălia de la Creasta Medina.

 

ABRAMS CONTRA T-72 LA CREASTA MEDINA, DESCRIEREA CPT.MARK GERGES

 

Trupele irakiene și-au ocupat pozițiile cu o zi înainte, avînd misiunea de a proteja șoseaua paralelă cu frontiera kuweitiană , pe care se retrageau forțele principale din Kuweit. Fiind orientată pe o axă de la nord la sud, avînd frontul pe direcția vest, brigada era la 75% din capacitate, și era dotată cu tancuri T-72 și mașini de luptă BMP-1. Echipajele au amenajat poziții de luptă pregătite în grabă, folosind lamele de buldozer atașate tancurilor pentru a ridica berne de nisip în jurul vehiculelor, în așa fel încît doar turelele erau vizibile, deși vehicolul se afla cu totul deasupra nivelului solului. Înapoia poziției, în rezervă a fost plasată o companie de BMP-1; de-a lungul poziției au fost amplasate vehiculele AA și C2. Supraestimînd capabilitățile de război electronic ale trupelor americane, patrulele de recunoaștere îndepărtată au plecat cu stațiile radio oprite. În consecință, cînd Task Force-urile 2-70 și 4-70(grupuri de luptă alcătuite din mai multe subunități) au distrus patrulele de recunoaștere irakiene, prezența americană în zonă a rămas neraportată. Trupele irakiene nu aveau nici cea mai mică idee că forțele americane erau așa de aproape de pozițiile lor. La 11.30, Brigada Medina  gătea orez cu pui pe mici plite de campanie, lîngă vehicule.

Coloana M1A1 a 2-70, aflata in avans in timpul luptelor de la Creasta Medina

Deplasarea trupelor americane a început la 11.45, cu Plutonul 1 sub comanda Lt. Matt Howson în tancul B11, deschizînd calea companiei. Cu puțin peste 20 de minute mai tărziu, cînd tancul B11 a depășit creasta, mecanicul-conductor a călcat frîna brusc, ridicînd partea din spate a tancului într-o oprire de urgență. Aproape imediat lt. Howson a anunțat prin radio, pe rețeaua companiei ” Contact, tancuri , la est” , și s-a retras într-o poziție doar cu turela la vedere. 2 T-72 și 1 BMP-1 eram amplasate cu frontul pe direcția nord, necunoscînd faptul că tancurile americane erau în apropiere. Ochitorul lui Howson, Sgt. Manning, putea să vadă echipajele irakiene pe partea din spate a tancurilor.Celelalte tancuri americane din Echipa Bandit au ocupat poziții la stînga și la dreapta tancului B11 și au observat ținte suplimentare către est. Simultan, cpt. Mark Gerges în tancul B66 a trimis un raport de contact către comandantul Task Force, cerînd confirmarea că nu sunt forte proprii  în fața poziției sale.Recepționînd imediat confirmarea, primul tanc a deschis focul asupra vehiculelor irakiene. Către nord, Echipa Assasin a raportat, de asemenea, tancuri și BMP-uri în fața poziției sale. Era ora 12.17.

 

ATACUL CORPULUI VII ASUPRA GĂRZII REPUBLICANE, DIN NOAPTEA DE 26 FEBRUARIE, PÎNĂ ÎN ZIUA DE 27 FEBRUARIE, LA PRÎNZ

Ochitorii tancurilor Abrams vedeau puncte fierbinți prin sistemele de ochire cu termoviziune, la distanță de cca. 3000 m. Invizibile pentru ochiul liber datorită vremii nefavorabile, turelele tancurilor T-72 se vedeau clar deasupra bernelor din nisip. Telemetrele laser indicau distanțe cuprinse între 2800 -3200 de m, iar tancurile alternau focul, în așa fel încît coechipierul să poată observa lovitura și să facă ajustările de rigoare. Acest lucru nu prea a fost necesar. Loviturile perforante subcalibru din uraniu sărăcit aveau o traiectorie practic dreaptă, în cele 2-3 secunde necesare pentru a atinge tancurile T-72.Traiectoria nu era curbă, așa cum se întîmpla cu loviturile de antrenament folosite pe timpul instrucției trageriii din Germania. Cînd proiectilul lovea ținta, echipajele vedeau o flamă strălucitoare prin aparatele de ochire cu termoviziune, provocată de efectul incediar al proiectilului cu uraniu sărăcit la perforarea blindajului.

Atacati!Atacati!Atacati! Poza facuta de capitanul Mark Gerges din turela tancului sau in timpul atacului asupra Brigazii  2 Blindate irakiene, Creasta Medina

 

Experiența trăită de echipajul tancului B66, aflat sub comanda Cpt. Gerges în centrul dispozitivului companiei Bravo, a fost una tipică. Sg. Jerry Reynolds, ochitorul tancului a identificat tancurile pe creasta din fața tancului său. Cpt. Gerges, comandantul tancului, a dat comanda de deschidere a focului, “ Ochitor,proiectil perforant, țintă tanc”, ce a dat semnalul începerii acțiunii de către echipaj. În mod normal, tancul B66 “pregătit pentru luptă”  avea un proiectil perforant pe țeavă. Tot ce trebuia să facă încărcătorul , Frt. Bowwie, a fost să se dea la o parte din spatele închizătorului, să armeze tunul, și să strige “ Încărcat!”. După ce s-a întîmplat acest lucru, ochitoul a selectat o țintă prin intermediul aparatului de ochire cu termoviziune, a anunțat “Țintă identificată”,  și a măsurat distanța pînă la țintă cu telemetrul laser. După ce a verificat distanța, Cpt. Gerges, comandantul tancului, a dat comanda ”Foc”.           Ochitorul a apăsat pe trăgaci și a rostit ”A plecat lovitura”. Praful ridicat de explozie a ascuns ținta pentru  1-2 secunde, dar echipajul putea urmări proiectilul perforant-trasor zburînd spre țintă. După 2-3 secunde o sclipire de lumină a dezvăluit faptul că proiectilul își atinsese ținta. Echipajele americane erau instruite să ochească în centrul țintei, așa că proiectilele perforante deseori loveau bernele de nisip din fața tancului și perforau complet tancul, provocînd distrugerea acestuia și moartea echipajului. Pe măsură ce echipajele continuau să angajeze țintele inamice, comenzile deveneau tot mai concise, comandanțul de tanc discutînd cu ochitorul asupra cărei ținte să deschidă focul. Mecanicul-conductor, Frt. Eugene Mendoza încerca să ajute la precizia tragerii, nefăcînd mișcări bruște cu tancul cînd ochitorul deschidea focul asupra unei ținte.

După primele lovituri trase, echipajele au început să observe o serie de sclipiri luminoase dinspre dispozitivul irakian. Arătînd ca încărcăturile Hoffman folosite la aplicații (proiectile de manevră), sclipirile apăreau aproape simultan în grupuri de cite 8 sau 10.După ce au observat acest fenomen în 2-3 rînduri, iar după asta explozii în nisip la un kilometru în fața poziției lor, echipajele tancurilor americane au realizat ce se întimpla- companiile de tancuri irakiene deschiseseră focul trăgînd orbește în salve asupra tancurilor americane dezvăluite prin foc la gura țevii. Echipajele irakiene au alergat la tancurile lor și au răspuns cu foc, dar lipsa aparaturii de ochire cu termoviziune a făcut ca singurul reper pe care il puteau ochi să fie focul la gura țevii din depărtare. Aceste focuri trase orbește cădeau cu aprox. 1 km în fața pozițiilor americane. La riposta irakiană s-au adăugat și lansările de rachete AT-3 Sagger de pe BMP-uri. Rachetele lansate lăsau o dîră de fum în spate, iar mai tîrziu, echipajele americane și-au amintit că lansările arătau exact ca cele văzute la instrucția SIMNET făcută în Germania, pe timp de pace- o mărturie a faptului că simulatorul imita lansările reale foarte bine. Fiind instruite să deschidă focul asupra locului de unde se lansa racheta, 1 sau 2 tancuri M1A1 au rotit imediat turelele, și au deschis focul asupra BMP-urilor, ucigînd operatorii care ghidau rachetele înainte ca acestea să parcurgă distanța de 3 km pînă la pozițiile tancurilor americane.

                          T 72M1 apartinand Diviziei Hamurabi, distrus de un AH 64 Apache

 

Aparatele de ochire cu termoviziune au surprins nivelul de căldură crescînd în turelele de T-72 lovite cu cîteva momente mai înainte. Imediat după aceea, prima mare explozie s-a declanșat- focul produs de penetrarea proiectilului perforant a detonat muniția depozitată în încărcătorul automat, sub turela tancului T-72. Explozia, atît spectaculoasă cît și mortală, deseori arunca turelele la 10-12 m în aer și desfăcea în bucăți restul vehiculelor. Linia de foc americană era compusă din 3 batalioane ale Brigăzii 2, dispuse în linie, iar în depărtare, coloane de fum ridicate din T-72 care ardeau marcau zona ce va fi cunoscută mai tîrziu drept Creasta Medina. În 15 minute de la începerea bătăliei, 37 de coloane de fum se ridicau deasupra frontului.

Echipajele irakiene au ripostat în zadar, în timp ce celelalte elemente ale brigăzii încercau să oprească valul de atac american. Artileria irakiană trăgea orbește asupra obiectivelor planificate, lovind poziții aflate la cîteva sute de metri de compania logistică dispusă la 1km în spatele liniei frontului. Cca. 400 de proiectile au fost trase în timpul bătăliei, dar focul artileriei nefiind dirijat de observatori înaintați, nu a putut fi mutat asupra pozițiilor americane. Compania de BMP-1 aflată în rezerva brigăzii irakiene a manevrat spre nord, încercînd să varienteze dispozitivul american. Nu a reușit. Deplasîndu-se cu viteză în zig-zag, cele 10 vehicule au rămas 9, apoi 8 în timp ce focul necruțător al tancurilor M1 își făcea efectul. Ultimul BMP a fost distrus la extremitatea nordică a poziției Medina.

După 35 de minute de la contactul între cele 2 părți angajate în conflict, ritmul bătăliei a scăzut. Col. Montgomery Meigs, comandantul Brigăzii 2 americane a chemat în ajutor artileria, elicopterele Apache și avioanele A10 Warthogs, pentru a ataca o poziție aflată la cîțiva km de locul bătăliei, unde fuseseră raportată o formative de 40+ tancuri. În final, pentru a nu pierde inițiativa, a ordonat brigăzii sale să atace pozițiile irakiene.Pentru tanchiști, ordinul “ Atacați, Atacați, Atacați” are o semnificație deosebită, avînd aceeași însemnătate ca și “ Puneți baioneta!”  pentru infanteriști. Tancurile trăgeau cu toate armele, în timp ce atacau în linie; imensa putere de foc generată de cele peste 120 de M1A1 au creeat un șoc în rîndurile irakienilor, deja afectați de focul tunurilor americane.

În timp ce Task Force -70 înainta urmînd compania Bravo, încărcătorii au încărcat un ultim proiectil-sabot, apoi s-au ridicat pe scaune pentru a mânui mitraliera montată deasupra turelei. Comandanții de tanc și-au pregătit mitraliera M2 de 12,7 mm, iar ochitorii scanau pozițiile din fața lor , căutînd ținte pentru tunuri și mitralierele jumelate cu tunul. Linia de atac avansa către sud, către un complex de conducte aflat la 3 km în spatele pozițiilor inamice. În timp ce înaintau, vehiculele irakiene camuflate la teren  au devenit vizibile. Cele mai multe erau BMP-1 și SA-13, care asigurau protecția statului-major și comenzii brigăzii; tancurile M1A1 au distrus aceste vehicule din mers, fără să oprească înaintarea. Alte vehicule erau T-72uri ale căror echipaje se panicaseră, și își părăsiseră poziția, încercînd să scape. Au fost distruse în același mod. Tancurile americane au ajuns la cca. 600 de metri de poziția de apărare irakiană, iar mitralierele mânuite de echipajele americane au deschis focul asupra pozițiilor infanteriei irakiene. Terenul era presărat cu resturi de tancuri și BMP-uri incendiate, turelele tancurilor fiind uneori chiar și la 40 de m distanța față de corpul tancului. În timp ce tancul B66 se apropia de linia irakiană, echipajul a văzut ceva ce părea bucăți mici de hărtie fluturînd în bătaia vîntului deasuprea unei berne. Cînd tancul s-a apropiat, un grup de 21 de infanteriști s-au ridicat din tranșee, cu mâinile ridicate , pentru a se preda.Tancul B12 a păzit prizonierii pînă cînd sergentul Walter Wallace și echipa de mentenanță a companiei Bravo , au venit să preia sarcina de a-i păzi. Acești prizonieri arătau cu totul diferit față de cei capturați de-a lungul celor 2 zile precedente. În timp ce soldații din  unitățile „normale” ale Armatei Irakiene purtau uniforme murdare, erau neîngrijiți și dezarmați, soldații Diviziei Medina s-au ridicat  cu armele AK-47 în mâinile ridicate deasupra capului. Purtau vestele tactice regulamentar, cu curelușele de la căști prinse sub barbă, iar uniformele erau curate.

În interiorul poziției de apărare irakiene tancurile continuau să ardă, iar echipajele americane au învățat repede să nu se oprească lîngă un vehicul incendiat, deoarece muniția și combustibilul din interior explodau pe neașteptate. În apropierea unor vehicule, mici plite de campanie fierbeau pline de orez și pui – o mărturie a rapidității cu care au fost surprinși soldații iraqieni.

Pozițiile de luptă ale T-72urilor, avînd între 75-100 de m între ele, erau presărate cu resturi de vehicule. Distrugerea era uimitoare, dar inegală. O turelă părea în stare perfectă de funcționare, fără nici o lovitură sau arsură, exceptînd faptul că era la 50 de m în fața tancului căruia i-a aparținut. O altă turelă părea doar puțin deplasată de pe inelul turelei, dar era arsă pînă la topire, rămînînd doar structurile masive de metal. Unele tancuri au încercat să fugă, ieșind din pozițiile pregătite și întorcîndu-se către înapoi , înainte ca un proiectil-sabot american să le distrugă. La un T-72 se putea urmări traiectoria proiectilului–sabot american, prin berna de nisip aflată în fața tancului, penetrarea prin placa frontală a tancului, și apoi ieșirea prin spatele tancului.Forța exploziei a aruncat transmisia tancului în spatele tancului, fiind împrăștiată la cca. 5 m de tanc.

Distrugerea BMP-urilor din rezervă putea fi urmărită în partea de nord. O serie de 10 urme paralele de șenile se deplasa din spatele poziției Diviziei Medina, către nord-est. BMP-urile înaintau printr-o serie de zig-zaguri la 45 de grade, menite să îngreuneze ochirea lor cu rachete antitanc ghidate,dar împotriva proiectilelor-sabot trase de tancuri aceste manevre s-au dovedit nefolositoare.Sfărîmăturile rămase spuneau povestea contraatacului eșuat. Un BMP s-a oprit brusc, lovit de un proiectil-sabot.Încă cîteva zig-zaguri și al doilea, al treilea și al patrulea BMP au fost incendiate,pînă cînd și ultimul BMP s-a oprit și a fost distrus.  La trecerea prin blindajul subțire al BMP-urilor,stabilizatoarele proiectilelor M829 nici măcar nu s-au deteriorat. Găurile făcute de stabilizatoare puteau fi văzute clar în blindajul compartimentului motorului. Trecînd prin vehicul, proiectilul-sabot a ieșit prin ușile din spate ale compartimentului echipajului, dar incendiul provocat de aprinderea muniției și a combustibilului a forțat ușile blindate, deschizîndu-le larg și creînd o dîră de sfărîmături  ce se întindea pe cca. 18m în spatele vehiculului. Pierderile suferite de irakieni în fața companiei Bravo se ridicau la 12-18 T-72, 12 BMP, 1 BTR(TAB), 2-3 BRDM și 1 AM-10RC; Task Force 2-70  a fost creditată cu 59 de T-72, 29 de BMP, 6 SA-13 și alte 4 vehicule blindate.

După o scurtă consolidare a poziției, Brigada 2 Blindată s-a mutat cu 5-6 km către est, și s-a oprit pentru refacerea plinurilor de combustibil și pregătirea pentru continuarea atacului.

 

 

DIVIZIILE HAMMURABI ȘI MEDINA

 

O situație similară a avut loc cînd în zona Brigăzii 1 americană, avînd în față Brigada 14 Mecanizate din divizia Medina, și elemente din Brigada 46 Mecanizată din Divizia 12 Blindată, care au fost angajate la distante de 4000 de m, folosind aparatura cu termoviziune, în timp ce irakienii își refăceau plinurile de combustibil și muniție. Unitățile iraqiene nu erau pregătite să respingă atacul ce venea dinspre vest, fiind orientate către sud. Brigada 3 din Divizia 1 Blindată americană a fost ultima care a trecut creasta, în jurul orei 13.00; a întîlnit Brigada 2 Mecanizată irakiană, pe care a distrus-o de la distanță cu focul tunurilor de pe M1A1 și cu rachetele TOW lansate de M2 Bradley. Pînă la sfîrșitul zilei de 27 Februarie Divizia 1 Blindată americană distrusese Divizia Medina, scoțînd din luptă 186 de tancuri și 127 de vehicule blindate ale infanteriei.

Eșalonul 3 al Gărzii Republicane (Republican Guard Forces Command=Comandamentul Gărzii Republicane) era format din Divizia Blindată Hammurabi, ce se afla în spatele cîmpurilor petrolifere Rumalayah, către vest. Acestă divizie nu a angajat în luptă forțele terestre americane, înainte de declararea încetării focului. În dimineața zilei de 2 Martie, o parte semnificativă a acestei diviziei a încercat să scape către nord pe un drum pietruit, de-a lungul canalului Hawr-al-Hammar, printr-un sector controlat de Divizia 24 Infanterie americană. Se pare că divizia Hammurabi primise ordin de la Saddam Hussein să părăsească pozițiile de la Basra, fiind  necesară pentru suprimarea revoltelor apărute în regiunile șiite din sudul Irakului. Coloana irakiană a fost îndeajuns  de disperată pentru a deschide focul asupra Bradley-urilor din Task Force 2-7 Infanterie și a Abramsurilor din task Force 4-64 Blindate, violînd astfel încetarea focului. Divizia 24 Infanterie  a răspuns blocînd drumul  printr-un baraj de mine lansat cu ajutorul artileriei, apoi a trecut la distrugerea metodică a coloanei irakiene. Apache-urile Diviziei 24 au lansat 107 rachete Hellfire asupra coloanei, reușind 102 lovituri directe; apoi coloana a fost nimicită de Abramsuri și Bradley-uri, „Bătalia pentru Rumalayah” terminîndu-se în după-amiaza zilei, după ce 187 de vehicule blindate , 37 de piese de artilerie și 400 de camioane iraqiene au fost distruse. Pierderile americane au fost reprezentate de  1 singur tanc Abrams, incendiat de explozia unui vehicul irakian ce ardea în apropiere. Acesta a fost ultima bătălie de tancuri a operațiunii Furtună în Deșert.

            Experința avută cu tancurile M1A1 de Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite în timpul operațiunii Furtună în Deșert , a fost asemănătoare cu cea a Armatei Statelor Unite, dar la o scară mult mai mică. Compania Bravo a Batalionului 2 Tancuri al Corpului de Infanterie Marină a avut cel puțin o înfruntare violentă cu tancurile T-72 ale Diviziei 3 Blindate Saladin în zorii zilei de 25 Februarie.  Compania era dispusă în dispozitiv defensiv, pe timpul nopții, avînd cîte un membru al echipajului de veghe în fiecare tanc, folosind aparatura cu termoviziune. Un batalion de T-72, sprijinit de transportoare blindate BTR-63 s-a apropiat orbește de poziția de apărare a infanteriștilor marini. Un locotenent irakian își amintea mai  tîrziu ce s-a întîmplat: “Coloana noastră se deplasa prin deșert cînd, dintr-odată, tancul aflat în fața mea, cel aflat în stînga mea, și cel din spatele meu, au explodat.” Locotenentul a ordonat echipajului său abandonarea tancului, dar înainte ca echipajul să poată trece la executarea ordinului, tancul a explodat. Aflîndu-se în picioare , cu oblonul deschis, locotenentul a fost proiectat de forța exploziei afară din tanc, dar mecanicul-conductor și ochitorul  au fost uciși pe loc. În 90 de secunde, 34 din cele 35 de T-72 au fost distruse, apoi Abramsurile Infanteriei Marine au deschis focul asupra transportoarelor blindate. Un echipaj de tanc al Infanterie Marine a fost creditat cu 7 tancuri T-72  distruse cu 7 proiectile, trase într-un minut.

 

 

ANALIZA

 

Luptele de tancuri purtate în timpul operațiunii Furtună în Deșert au reprezentat una dintre cele mai dezechilibrate încleștări din istoria militară a secolului XX.  Armata Irakiană a fost surclasată din toate punctele de vedere, și a suferit pierderi îngrozitor de mari, provocînd pierderi minime forțelor Coaliției. În ce privește M1A1, mai multe tancuri Abrams au fost lovite de focurile trase de forțele proprii , decît de acțiunile forțelor iraqiene. După unele declarații se pare că cel puțin 7 Abramsuri au fost lovite de focul T-72; unul a fost scos din luptă temporar cînd o lovitură în spatele turelei a incendiat compartimentul de depozitare al echipajului, iar un altul ar fost scos din luptă de o lovitură ce e penetrat blindajul subțire din zona compartimentului motorului; în orice caz, nici o lovitură nu a penetrat blindajul frontal al Abramsului. Pierderile T-72 irakiene nu au fost măsurate cu precizie niciodată, dar s-au cifrat în jurul a 750-800 de tancuri distruse; numărul total de tancuri irakiene distruse a fost de 3200-3900, plus 2400-2750 alte tipuri de vehicule blindate. Tancurile T-72 distruse nu au fost provocate exclusiv de angajările împotriva tancurilor M1A1, dar un procent semnificativ a fost cauzat de lupta directă între tancuri, și nu de către atacurile aeriene.

Tancul T-72M1 s-a comportat slab datorită problemelor de ordin tehnic, tactic, cît și problemelor legate de instruirea echipajelor. Referitor la  puterea de foc, T-72M1 a fost incapabil să ochească ținte aflate la distanța loviturii directe, în special pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, iar combinația proiectil/tun  nu a fost capabilă să penetreze blindajul frontal al Abramsului. Poate ar fi fost de ajutor proiectile mai bune în rarele ocazii cînd au reușit să lovească tancurile inamice, dar problema majoră a fost lipsa loviturilor reușite împotriva tancurilor M1A1. Acesta a fost rezultatul problemelor de ordin tehnic, cît și a slabei instruiri a echipajelor, iar  sistemul de control al focului de pe T-72 era prea complicat pentru a fi folosit imediat de un membru obișnuit  al echipajelor de tanc irakiene. Referitor la protectie, blindajul lui T-72 a fost vulnerabil pentru tunul de 120 de mm de pe Abrams, iar muniția neprotejată a făcut ca orice penetrare a blindajului să aibă ca rezultat încendierea tancului, de obicei prea rapidă pentru ca echipajul să se poată salva. Aceste explozii spectaculoase au avut un efect demoralizator profund  asupra echipajelor din apropierea tancurilor distruse, care uneori își abandonau propriile vehicule, după ce erau martorii înfricoșătoarelor distrugeri provocate. Referitor la instructie, Armata Irakiană a fost total inaptă să ducă operațiuni de luptă împotriva unui inamic bine instruit, și care folosea un ritm al luptei mult mai rapid; Succesul tactic era în afara puterii de înțelegere atît timp cît nu erau în stare să îndeplinească sarcini simple ca stabilirea unei zone de securitate sau apărarea în contra-pantă, chiar și atunci cînd aveau și timpul, și resursele pentru a le îndeplini. Percepția populară, cum că soldații irakieni dezertau și fugeau de luptă nu s-a aplicat și în cazul trupelor din diviziile blindate ale Gărzii Republicane, care au luptat cu mult curaj, dar ineficient, în timpul încleștărilor cumplite din 25-27 Februarie.

Succesul obținut de M1A1 Abrams în Primul Război din Golf-1991 s-a datorat atît calității echipajelor, cît și tehnologiei; tancurile mai vechi M60A1 ale Corpului de Infanterie Marină s-au descurcat bine, și mulți tanchiști americani au susținut că ar fi învins împotriva irakienilor chiar dacă ar fi făcut schimb de tehnică și echipamente.Chiar dacă Armata Statelor Unite ar fi ieșit învingătoare, chiar și cu echipamente mai vechi, protecția superbă oferită de M1A1 a salvat vieți. Inovațiile în design-ul lui M1A1 au avut efecte tactice semnificative, contribuind la menținerea unui ritm ridicat al operațiunilor, și la abilitatea de la purta lupta pe timpul zilei și a nopții, chiar și în condiții meteo proaste,  cu vizibilitate scăzută. Tunul de 120 de mm și sistemul său de conducere a focului au fost letale, iar acesta a fost primul război în care tragerea din mers, cu precizie, a tancurilor a devenit ceva obișnuit.

Primul Război din Golf a fost, deasemenea, primul război în care s-au folosit pe scară largă sistemele de ochire cu termoviziune;  această tehnologie a reprezentat un factor major al abilității batalioanelor grele de manevră americane de a lupta 24/24, și de a distruge unitățile irakiene chiar și pe vreme proastă, cu vizibilitate scăzută, cînd țintele ar fi fost invizibile. Cea mai importantă lecție învățată în timpul luptelor de tancuri din cel de-al doilea război mondial a fost că cel care vede primul, trage primul , și lovește primul este de obicei victorios. Turbina de gaz, deși a produs multe neplăceri datorită consumului imens de carburant, a oferit batalioanelor de Abrams viteza necesară pentru a zdrobi apărarea iraqiană înainte ca aceștia să poată reacționa.

 

BIBLIOGRAFIE

 

Istoria dezvoltării ambelor tancuri, atît M1A1 cît și T-72M1 a fost bine acoperită, deși unele subiecte , ca protecția prin blindaj, rămîn un pic neclare, din motive de securitate. Volumul lui  Richard Hunnicutt este cel mai apropiat de o istorie oficială a dezvoltării lui M1 Abrams, în timp ce cartea lui Ustyanev și Kolmakov este o istorie oficială a biroului de la uzina Uralvagon, care a proiectat T-72. De-a lungul anilor am adunat o varietate de manual tehnice, broșuri de prezentare, articole din reviste referitoare la ambele tipuri de tancuri, dar nu am tipărit multe dintre acestea datorită limitărilor impuse de această publicație. De vreme ce am autorizat cele 2 titluri Osprey New Vanguard asupra acestor două tancuri în 1991-1992, o nouă marjă de material asupra acestui subiect a fost lansată, deși s-a axat mai mult pe T-72 decît pe M1A1. Punctul de vedere american asupra Operațiunii Furtună în Deșert este foarte bine dezbătut în cîteva cărți excelente, care include și cîteva mărturii personale a unor membri ai tancurilor Abrams. Au apărut numeroase articole referitoare la performanțele tancurilor M1A1 în timpul primului război din Golf, cele mai interesante în revista Armor , și o serie apărută în Defense News. Partea iraqiană a acestei povestiri este mult mai puțin detaliată.

M1Abrams vs T 72 Ural – Partea a III-a

Traducere pentru RoMilitary – Sharky