Constantin „Bâzu” Cantacuzino alături de avionul său.
Trecând peste un titlu aparent eronat, acum probabil mulți dintre distinșii cititori mă vor întreba dacă m-am smintit în vreun fel sau dacă m-am lovit la cap. Eu vă amintesc doar promisiunea solemnă făcută distinsei redacții atunci în 2016 când am primit această onoare, de a scrie pentru dumneavoastră stimați cititori, respectiv promisiunea că nu vă voi prezenta niciodată simple articole telegrafice de pe Wikipedia. Datoria mea, așa cum o înțeleg eu, este să vă prezint scotocind documentele de arhivă o lume apusă cât se poate de detaliata.
Deși cel pe care urmează să vi-l prezint este nu doar cunoscut ci aș putea spune celebru, propun cu îngăduința dumneavoastră dragi cititori sa schimbam puțin optica.
Cu toate acestea aș insista aici pe lângă personalitatea de excepție și asupra noțiunii de ofițer în rezervă și ce înseamnă să poți mobiliza resurse cu adevărat utile în caz de război
Prin urmare, în proximitatea zilei Aviației Române, dau onorul așa cum se cuvine unui AS al aviației, un pilot de excepție și mai presus de toate, un mare român.
Văd în aceste date profilul ofițerului de rezervă, atenție nu este un pensionat al sistemului ci de regulă este ofițer inferior rezervist, un om activ, un sportiv, un om cu abilitați deosebite care daca situația o cere poate deveni un luptător de excepție, în caz specific nu doar un cavaler al aerului desăvârșit dar si cel mai mare as al aviației romanești surclasând chiar pe camarazii săi activi. Poate un F. Scott Fitzgerald român ne va spune cândva și povestea acestui mai mare Gatsby de-al nostru.
Constantin Cantacuzino se naște în 11 Noiembrie 1905 în București, fiul lui Mihai Cantacuzino, deputat în Parlamentul României si membru al Partidului Conservator, primar de București și ministru al justiției. Mama, Maria Rosetti-Tescani, de asemenea provenea dintr-o familie boierească veche. Argumentabil una din cele mai bogate familii românești din epoca respectiva.
În acest context tânărul Cantacuzino a avut parte de o educație de aleasa, studiind limba germana, franceza, italiana si engleza. După studiile gimnaziale face liceul în străinătate devine absolvent al secției reale a Liceului de Stat din Geneva în 1923. Revenit în țară, are și primul contact cu lumea militara, fiind înscris soldat (termen redus- T.R.) în cadrul Regimentului Artilerie Antiaeriana. În 1924 este trimis la Școala Militară de Artilerie din Timișoara. Tot în 1924 i se încheie serviciul militar cu termen redus. Își continua studiile fiind admis la Institutul Comercial din Strasbourg și apoi la Facultatea de Drept din Paris. Nu a absolvit din pacate, moartea tatălui său l-au adus înapoi în țară, devenind administratorul unei averi uriașe.
Se căsătorește cu Georgeta Diamandi in 1933, divorțează și se căsătorește cu sora acesteia Anca. Anca va da naștere singurului sau copil, o fată, Maria Ioana Cantacuzino. Prin Înalt Decret Regal, Constantin Cantacuzino este avansat sublocotenent în rezervă și pus la dispoziția Inspectoratului General al Aeronauticii. De la Inspectorat ofițerul de artilerie este repartizat la Regimentul de Artilerie din București. Este mutat apoi la noul Regiment de artilerie înființat, Regimentul 2, garnizoana Iași. Este chemat la concentrare, însă tânărul Cantacuzino nu se prezintă, știind acum că al său nebunesc curaj era dublat și de un grad de indisciplină specifică piloților excepționali.
Pe această perioadă însă Constantin Cantacuzino dă dovadă de o viată sportivă excepțională, practicând hockey, tenis, motocrosul și automobilismul. In 1932 devine campion național la Tenis. In paralel este căpitanul echipei naționale de hockey cu participări și rezultate internaționale. În 1933 însă are si primul contract cu dragostea vieții sale, zborul. Se înscrie la cursurile Scolii de Pilotaj Civil „Mircea Cantacuzino” și tot în același an primește și brevetul de pilot.
Echipa națională de hockey alaturi de căpitanul ei, Constantin Cantacuzino.
Ajunge la un consens și cu serviciul său militar, fiind trimis la Școala de Pilotaj Militar și la Școala de Zbor fără Vizibilitate in 1934. Fiind în anturajul lui Carol al II-lea, primește sprijin de la stat pentru rezultatele sale sportive și achiziționează un Avion Fleet F-10G. Va executa un număr de raiduri aeriene care pun Romania pe harta aviației mondiale și face demonstrații la manșa avionului în marile capitale ale lumii.
In 1935 își continuă formarea la Școala de Perfecționare a Aviației unde se califica „pilot de vânătoare”.
Tot în 1935 raidurile si zborurile demonstrative alături comandorului av. (r) George Bibescu, președintele FAI – Federația Aeronautica Internaționala aduc recunoștința internațională a excelentei aviației românești interbelice.
Este mutat în evidența militară la Flotila Aviație de Lupta.
După 1935 încerca să obțină cât mai mult sprijin pentru Aeronautica românească si primește acest sprijin atât de la industriași ai epocii cât si de la Rege. Achiziționează încă un avion, un Caudron C-640 „Typhoon”. Din pacate acest avion avea multe probleme tehnice și a întârziat raidul plănuit pentru 1936.
In 1936 are loc și raidul București-Paris-Marsilia-Tunis-Tripoli-Cairo-Atena-București ceea ce întărește prezenta României in aeronautica de top mondiala.
In 1937 este mutat ca ofițer de rezerva la o nou înființata unitate, o unitate are va rămâne in legenda: Flotila 1 Vânătoare.
In 1938 se angajează ca pilot secund la Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat (LARES), adică TAROM-ul interbelic. In 1939 este concentrat in cadrul Flotilei 1 Vânătoare si a Escadrilei 8 Vânătoare. Ca urmare a rezultatelor si profesionalismului de care a dat dovadă este avansat la gradul de locotenent(r) însă in mod ciudat in dosarul sau de personal rămâne arma inițială pentru care si-a făcut pregătirea, adică artilerie.
Prințul Cantacuzino și celebrul său marcaj de pe fuselaj: „Nu mi-l cereti ca nu-l dau”
Începerea războiului îl găsește pe lt(rez) Constantin Cantacuzino in funcția de pilot de aeronava șef in Direcția Aeronauticii Comerciale din Ministerul Aerului si al Marinei. Va divorța din nou si incepe o relatie cu actrița de origine evreiasca Nadia Kujnir ceea ce ii va aduce in perioada războiului multe probleme însă încăpățânat nu renunță la ceea ce iubește, zbor, sau orice altceva.
As remarca aici niște diferențe intre cei care au fost si cei din prezent. Cu siguranța la averea sa si relațiile dobândite, orice ordin de mobilizare putea fi eschivat sau neformulat vreodată.
In 1941, la data de 5 iulie, prin ordinul Statului Major al Aerului nr. 1829 – lt(rez) Constantin Cantacuzino este mobilizat pentru război in cadrul Flotilei 1 Vânătoare in având funcția de comandant de patrula in cadrul Escadrilei 53 Vânătoare. La 5 zile după acest eveniment, Constantin „Bâzu” Cantacuzino raportează si prima victorie, doborând un bombardier sovietic. Își aduce pe front si propriul sau avion, Feet-ul pe care îl pune la dispoziție.
Trebuie menționat in acest context si aprecierea comandatului sau comandorul „Leul” Romanescu pe care am avut onoarea sa vi-l prezint:
„…Aptitudini fizice foarte bune, practica toate sporturile. Aptitudini militare foarte bune. Disciplinat si f bine educat ostășește…Este un excelent pilot ”
In 1942 face trecerea pe avionul de vânătoare Messerschmitt Me-109 si raportează noi victorii pe front. Este apreciat de comandorului Romanescu cat si de comandantul Corpului Aerian, General de escadra Ermil Gheorghiu ca fiind un pilot excepțional, si merita sa fie avansat la excepțional gradul de căpitan aviator de rezerva. Ca urmare a încă unui număr de victorii este decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl a III-a cu spade pe lângă, „Virtutea Aeronautica” cu 2 barete, „Coroana României cl a V-a” si „Crucea de Fier” cl. I si a II-a. Din pacate pregătirea îl ținea departe de front o perioadă ori Cantacuzino considera situația inacceptabila. Trimite cereri sa fie mutat in zona de operativa chiar si Mareșalului Antonescu.
In 1943 este avansat la gradul de căpitan aviator in rezerva, mutat in operațiuni si preia comanda Escadrilei 58 Vânătoare ca urmare a căderii in lupta a cpt. aviator Nicolae Polizu-Micșunesti. Continua seria de victorii in martie 1943 doborând încă doua avioane și atacând un nou adversar este doborât. Abilitățile sale excepționale au făcut ca avionul să poată totuși ateriza in spatele linilor române. Palmaresul creste in continuu, pana in luna iulie mai doboară încă 11 avioane inamice, iar pana in la sfârșitul lunii august încă 7. Tot în 1943 executa misiuni de noapte fiind o premieră în aviația românească. Din pacate in septembrie se îmbolnăvește si este ținut departe de front si zbor trei luni de zile. In 1944 revine la Escadrila 57 Vânătoare si pana la sfârșitul lunii aprilie mai obține 6 victorii. După căderea in luptă a cpt. av. Alexandru Șerbănescu, Constantin „Bâzu ” Cantacuzino preia comanda Grupului 9 Vânătoare. Mai doboară încă 3 avioane inamice.
Cpt (r) Constantin Cantacuzino, lt. Mircea Badulescu, gl. de escadra Traian Burduloiu cmd. al Corpului 1 Aerian.
La ordinul Statului Major al Aerului executa la 27 august 1944 o misiune extrem de riscanta la Foggia in Italia. Partener de zbor i-a fost lt-col. american James Gunn, fost prizonier de război in Romania. Reușește și se întoarce înapoi fără probleme. Este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul cl III-a, cu spade.
In 1945, aflat pe frontul din Cehoslovacia, Bâzu va obține ultima sa victorie aeriana, doborând un FW-190 german fiind și el lovit la rândul său și obligat să aterizeze în spatele linilor românești.
Activitatea sa totală în război a fost remarcabilă, 608 misiuni la inamic, 210 lupte aeriene, 28 misiuni de noapte, 63 de victorii, 49 omologate, 14 in curs de omologare si 10 neomologate.
Este propus pentru a fi avansat la gradul de lt-comandor(r) aviator fiind apreciat in dosarul personal ca cel mai bun pilot român de vânătoare. Tipic persoanei sale, avansarea ii este pusă in așteptare deoarece lipsește nemotivat de la serviciu in 5 mai 1945. Este pedepsit cu 6 zile de arest.
La încheierea războiului este demobilizat, revine la LARES si se casatoreste cu Nadia Kujnir. Deși este decorat in continuare, pentru activitatea din război inclusiv de către ruși cu medalia „Victoria”, Constantin „Bâzu” Cantacuzino nu accepta schimbările produse in societate ca urmare a ocupației sovietice. Divorțează de Nadia Kujnir si o trimite la Paris el căutând la randul său o posibilitate de a pleca din tara. Lovitura de gratie vine la sfârșitul lui 1947 cu schimbarea formei de guvernământ. Cantacuzino argumentează ca dorește sa își continue serviciul la LARES și in ianuarie 1948 i se permite să piloteze un avion de linie pana in Italia. In Italia cere azil politic si este primit. Pleacă la Paris apoi se stabilește in Spania. Averea si avioanele ii sunt confiscate desigur in tara si ii este retrasa cetățenia.
Eroul de război se întreține muncind ca pilot, in scopuri agricole. Moare in 1958 in Spania de pe urma unei complicații apărute de la o banală operație de ulcer. Spun putinii cunoscuți pe care i-a mai avut prin preajma ca a murit de supărare.
Nu puteam sa închei articolul fără sa taxez pretinșii patrioți de serviciu. Eroul român, Constantin „Bâzu” Cantacuzino își doarme somnul cel de veci la cimitirul „Nuestra Señora de la Almudena” din Madrid. Inacceptabil ca pana in Anno Domini 2023 statul roman sa nu-l fi reînmormântat pe Prinț in România, acolo unde-si are locul. Asta înseamnă respect pentru valori si o încă o încercare de a corecta deraierea cataclismică istorico-culturala din 1948, nu tot felul de statui ori manifestări pariotardo-lacrimogene soldate cu un kitch cel puțin memorabil.
Unei asemenea lipse de respect fata de Eroi, vă las să puneți dumneavoastră ce concluzii doriți. Măsura acestui om o vedem pe piatra sa funerară, din tot ce a fost Constantin „Bâzu” Cantacuzino, prinț, aristocrat, sportiv, temerar al aviației, aventurier, in urmă rămane mormântul simplu al unui soldat cu inscripția ” Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” . „, „luptând în războiul 1941-1945”.
Pe final, o scurt explicație a titlului, după cum am promis – situația sa militară de la sfârșitul dosarului de personal al aviatorului ne spune ca demobilizat fiind, a revenit pe statul de rezervă al armei unde și-a făcut pregătirea militara inițială, arma artilerie, cu gradul de căpitan. La scurt timp după, este avansat in rezerva la gradul de maior, arma artilerie(1946).
Salut pe acesta cale si pe actualii cavaleri ai cerurilor și întreb, retoric daca actualei Escadrile 53 Vânătoare nu i-ar „ sta ” mai bine un nume meritoriu al unui ilustru înaintaș precum „Cantacuzino” decât „Warhawks”.
„Aer vis” doamnelor si domnilor, cavaleri ai cerurilor!
Mă semnez al vostru lt(rez)
Bibliografie si cu deosebite mulțumiri Arhivelor Militare:
https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_089_2020.pdf – pag 70, 71, 72
https://www.worldwar2.ro/arr/?article=683
Tudor V. Constantin „Bâzu” Cantacuzino – Printul asilor, Editura MODELISM, 2000
https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-evadat-printul-bazu-cantacuzino-din-romania-580776.html
surse foto: romanialibera.ro , wikipedia.ro, muzeulvirtual.ro
Multumesc pentru acest articol.
Cu drag Marius! Scriem ca trebuie.
Legenda spune ca nu ar fi fost impresionat de Mustangul cu care s-a intors din Italia considerand G-ul un avion mai fin.
Nu ca ar avea importanta, dar de cate ori s-a casatorit cu Nadia Kujnir?
Merci Cristi, o mica eraore de formulare. Relatia inceputa prerazboi, casatorie dupa.
Nu avea cum sa fie impresionat de P51 ptr ca era altceva. Un avion de insotire bombardiere, cu greutate dubla si aripi f largi care excela prin autonomie, putere de foc si plafon(asta dupa ce a fost remotorizat cu RR britanic. Pana atunci, un avion bunicel). In plus a venit inapoi cu P51 ptr ca Me ul i a fost avariat de un pilot american(colonel parca) care a vrut musai sa il incerce. Off course, trenul de aterizare extrem de ingust, cuplul elicei imens plus greutatea mica l au scos de pe pista inca de la decolare. Me ul nu prea putea fi controlat de orice pilot. Cat despre Bazu, un extraordinar pilot alaturi de Serbanescu. Din cate stiu, aerodromul sportiv de langa Ploiesti ii poarta numele
. Numele escadrilelor de lupta de obicei sunt genul asta ciudat. Una e sa sa spui pilotilor(implicit avioanelor) „soimii de lupta” alta „bazii” sau „cantacuzinii”. Iar ptr o mutare a osemintelor in Romania presupun ca este nevoie de acordul urmasilor. Nu o poti face asa de capul tau.
@Cristi, Bf-109G chiar ERA mai „responsive” in comenzi decat Mustangul. Nici Dobran nu a fost impresionat de Mustang, daca nu ma insel il numea „un crap gras”. Niste piloti experti cum erau Bazu sau Dobran nu aveau cum sa nu aprecieze Bf-109 in defavoarea Mustangului. Era ca un Ferrari pe langa…well…un tot Mustang dar masina.
Doar ca Mustangul fusese construit dupa alta logica, avea alte calitati.
Bf-109 era neiertator cu greselile de pilotaj, Mustangul era gandit sa fie pilotat fara probleme de piloti cu experienta medie, inghitea mult mai multe.
Bazu a fost un as al pilotajului, ca tehnica de lupta era un flyer, genul care zbura acrobatic f bine si se putea apropia de avionul inamic foarte mult astfel incat putea trage asupra lui cu efecte sigure. Majoritatea asilor se incadreaza in aceasta categorie: Saburo Sakai, Hartmann, Marseille, etc.
Cealalta categorie erau shooterii, cei care ocheau bine de la distanta, era in general metoda preferata a americanilor, cu rezultate mai putin spectaculoase.
Un mare patriot (omul avea un confort financiar care i-ar fi permis sa-si petreaca razboiul in Monaco) dar si un tip individualist si asta s-a vazut atat in relatiile cu comandantii cat si cu escadrila. Cumva croit pe arhetipul pilotului de vanatoare rebel din care filme precum Top Gun au facut un cliseu.
O curiozitate: Bâzu și Dobran se cunoșteau ?
Da.
Au fost si interviuri ale dl-ului general Dobran in care il mentioneaza pe Bazu. E posibil sa fie salvate pe You tube. 🙂
M-am exprimat eu putin aiurea. Am vrut sa spun ca nici Bazu nu ar fi fost incantat dar nu sunt „probe” directe.
„Era ca un Ferrari pe langa…well…un tot Mustang dar masina.” Ca un Mercedes nu ar suna mai aproape de adevar? 🙂
Dl. Locotenent, vreți să le dați freeze mental celor mai cei dintre românii verzi, propășiti prin Armia Romana? De ce folosiți rautacisme și insinuări și vreți să cinstească „dujmani ai poporului”? Nu avea dom’ne origini sănătoase, nu poate sta in panteon alaturi de un Ciolac, Joianis, Balaceanu-Stolnici…
Rog conservati-va energia pe căldură asta și neapărat să trimiteți mii de scuze că existați către MApN. ?
Dap, ai dreptate. Imi cer scuze!
Superb! Mulțumim! Adevărați eroii din trecut mai au oare astăzi recunoaștere și respect?
Mulțumesc lt! O viata demna de un print!
Cu drag, cand m-am documentat avea impresia ca citesc the great Gatsby, atat doar ca al nostru a fost pe bune si nu un aburitor profesionist ca si a lui Fitzgerald.
Chiar.
Articolul din historia adauga si el cateva lucruri interesante.
https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-evadat-printul-bazu-cantacuzino-din-romania-580776.html
Este asul aviatiei de vanatoare in conditiile in care intre sept 1941 – mai 1943 e demobilizat si lipseste de pe front
„19 septembrie 1941:este demobilizat pentru că „întreţine relaţii intime cu o ne-ariană, Nadia Herescu” şi este înconjurat „numai de evrei”. Serviciile Secrete de Informaţii îl urmăresc pas cu pas şi notează totul într-un dosar personal. Bâzu este transferat la LARES, la flotila de transport.
20 aprilie 1943:sătul de piedicile ce i se pun pentru a reveni pe front, întocmeşte un memoriu voluminos pe care îl adresează şefului statului, Mareşalul Ion Antonescu.
1 mai 1943:ca urmare a memoriului, Bâzu va pleca pe front. Se califică într-un zbor de 15 minute ca pilot de vanatoare pe Me 109. Instructorul său, Hauptmann Lipfert, este impresionat.”
Acelasi Lipfert care avea sa-l doboare in 1945.
Chiar o viata demna de un film.
E o afirmație gratuită că Lipfert l-ar fi doborît. În ziua aceea Lipfert era întra-adevăr în zonă dar nu este creditat cu doborîrea vreunui avion românesc. Și chiar dacă, nu poate spune nimeni dacă l-a doborît pe Cantacuzino sau pe Dîrjan.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Dirjan , a murit din cauza lui Bâzu ✝️
Acolo unde-i posibil avionul trebuia sa fie fotografiat. Procedura asta confirma victoria dar nu de aia a fost gandita. Avea valoare informativa enorma mai ales la inceputul razboiului.Proiectilul care l-a lovit a fost un ghinion extraordinar mai degraba de cat maiestria neamtului.
Vezi ca e o diferenta intre de Mihai-Athanasie Petrescu de la Orizont Aviatic si Dénes Bernád, Don Greer, Richard Hudson, Rumanian Air Force, The Prime Decade.
Dar, da Dumnezeu sa-L odihneasca pe acel cavaler al cerului, clujean din Someseni nascut undeva unde azi este unitatea baietilor exceptionali de la 317 cc, actual ISR.
Locotente, un link catre un articol scris de catre Athanasie Petrescu in Orizont Aviatic despre „Bazu” Cantacuzino, sau o fotocopie a articolului si a numarului revistei, se poate?
@caudillo, trebuie sa fim mai atenti cu astfel de afirmatii. Da, e adevarat, Bazu nu era cel mai „de echipa” din escadrila, cam concentrat pe sine si s-a nimerit sa fie in zona atat cand a murit Darjan cat si cand a murit Serbanescu. Probabil si-a luat si destul frecus pe treaba asta. Totusi nu era Dumnezeu sa-i salveze cu simpla prezenta.
Păi, hai să fim atenți la afirmațiile astea , le am mai detaliat :
Bazu Cantacuzino era un aviator remarcabil dar avea apucaturi ciudate, dorea sa aiba recunoasterea inamicilor doborati. Odata a aterizat langa un avion american pe care-l doborase si i-a luat pilotului american mort casca de zbor pentru a nu i se pune la indoiala victoria aeriana.
„În 1945, aflat pe frontul din Cehoslovacia, Bâzu va obține ultima sa victorie aeriana, doborând un FW-190 german fiind și el lovit la rândul său și obligat să aterizeze în spatele linilor românești ”
Atunci l-a avut pe constinta pe adjutantul Traian Darjan , pe care l-a abandonat in timpul luptei pentru a vedea unde era FW-190 avariat . Darjan era coechipierul lui Bazu si a murit din cauza apucaturilor lui Bazu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_D%C3%A2rjan
„Victoria lui Bâzu asupra avionului Focke Wulf a rămas neconfirmată, fiind totodată a 69-a victorie, și ultima, a lui Bâzu”
Episoadele sunt relatate și în exceptionala carte
Inimi cat sa cuprinda cerul patriei, Cornel Marandiuc
PS . Tu de crezi că am două inimioare la comentariu, crezi că sunt singurul care știe ce a făcut Bâzu?
Nu „s-a nimerit să fie în zonă” el a provocat totul plecînd în misiunea aceea și luîndul pe Trăia Dîrjan cu el. A fost o misiune inutilă, făcută din ambiție, în ciuda sfaturilor celorlalți. Era un foarte bun pilot și un bun luptător aerian, dar nu era om de echipă. Crin toată afacerea a rămas povestea frumoasă cu confruntarea dintre instructor și foștii elevi . Realitatea e mult mai urîtă, o misiune făcută din ambiție, fără nici o miză strategică sau tactică care a dus la o luotă în inferioritate numerică și tehnică terminată cu pierderea unui pilot valoros și a două avioane.
@Caudillo, Stefan,
Oameni buni…nu Bazu i-a doborat ci americanii/germaniim Cum am spus, Bazu nu era D-zeu sa-i salveze din orice situatie. Poate nu si-a facut treaba ca wingman, poate s-a dezorientat la randul lui, poate a fost atacat. Lupta aeriana e f confuza prin natura ei, „acvariu cu pesti nebuni” cum o numea Clostermann, omul era egocentric dar sa ii pui in carca pierderea camarazilor e cam mult.
Atat Darjan cat si Serbanescu erau adulti si stiau in ce se baga. De fapt Serbanescu era perfect constient si a si spus-o in citatul ala cunoscut cu „„Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia””
Grupul 9 era alcatuit din ce se mai gasea. De fapt tehnic vbind, dupa Tidal Wave si atacul Lightningurilor, cand americanii au inceput sa ia raidurile in serios, contactele intre romani si americani au avut un singur sens: avioanele americane au macelarit aviatia de vanatoare romaneasca. Erau mult mai multi, aveau aparate mai moderne, cu exceptia catorva asi romani aveau piloti mai bine si mai uniform pregatiti, samd.
Nu e chiar așa. Bîzu era ofițer comandant. Avea obligația să aibă grijă de oameni și de materiale, să planifice cu grijă misiunile pe cînd Traian Dîrjan era adjutant aviator și a primit ordin de la comandant să-l însoțească în misiune, nu a avut de ales. Misiunea în sine a fost prostească și inutilă.
Nu am contestat niciodată calitățile de zburător și luptător ale lui Bîzu Cantacuzino, dar pot să contest calitățile de lider și de comandant.
Omul în sine a fost extraordinar, realizările personale incontestabile dar nu a fost în nici un caz cavalerul fără teamă și fără prihană cum este descris inclusiv de locotenent în acest articol.
Stati asa putin, deci cineva crede ca astia jucatu table si se uitau pe cer si spuneau hooop hai pe avioane sa-i doboram.
Bazu era capitan, ridicam avioane cand i se nazare unui capitan? Ma fratilor vorbim de armata aici, da? Si cum anume intelegeti voi ca asta executa misiuni in functie de cheful si orgoliul sau?
„La 25 februarie 1945, celula formată din căpitanul Bâzu Cantacuzino, comandantul Grupului 9, şi adjutantul Traian Dârjan a decolat pentru o misiune în folosul trupelor terestre. Au întâlnit o formaţie germană de 8 Focke-Wulf-uri 190, care mitraliau un detaşament sovietic. Românii au angajat imediat lupta. Băzu a doborât un neamţ, dar, preocupaţi să fotografieze avionul căzut, pentru omologarea victoriei, ei au slăbit atenţia, fiind surprinşi de o patrulă de Me 109 germane.”
Era in misiune de sprijin, nu el a decis misiunea si un capitan nici nu are cum.
Doi, voi cum credeti ca se desfasoara o misiune in zone de conflict? Nu avem desigur echivalent azi dar mutatis-mutandis, o patrula in afg/irk? Te duci, te opresti la mijlocul distantei, stati baaa sa fac o poza cu blindaul asta irakian rasturnat… sa vada femele ce viteaz is io?
Bai…
@transavia:
Coane, aici am gasit: https://www.resboiu.ro/resboinici-adj-av-traian-darjan/
Cu tot respectul pentru dumneavoastră și pentru domnul Petrescu dar povestea cu misiunea din 25.02.1945 e vrăjeală. Bîzu a plecat în misiune de vînătoare liberă, nu de protecție a trupelor terestre, nimeni nu poate confirma că Lipfert a doborît vreunul din cele două avioane românești și Dîrjan nu a fost decapitat. Pentru conformitate există raportul medicului militar care a fost trimis să recupereze trupul lui Traian Dîrjan.
Nu merge Stefan cu, nu-s de acord= „vrăjelă”. Aici merge cu o logica cat de cat a desfasurarii operatiunilor militare in contextul dat si acolo unde putem o hartie ceva.
„Vrăjelă” merge la bere, la pescuit, la chestii de genul.
In contextul dat de tine, imposibil operational, capitanul respectiv ar fi fost judecat pentru neglijenta, neglijenta in serviciu in mai multe forme find incriminata de codul penal general din 1936. „Vina” de care foarte usor vorbiti mai sus, si atunci si acum se traduce prin datul cu subsemnatul la tribunalul militar, respectiv curti militare, cum se numeau conform codului justitie militare din 1937 in vigoare la vremea respectiva. Si aici insa este o fortare a imaginatiei mele, ca operational nu putea exista o situatie in care capitanul face ce vrea el, cand vrea el, ordona ce vrea el indiferent de riscuri.
Explica-mi te rog, cum arata o misiune „de vanatoare” si „la liber”, ca eu in viata mea nu am auzit termenul de misiunie executata „la liber”. In general, pentru un ofiter inferior, libertatea in executarea unei misiuni incredintate prin ordin de catre un superior se rezuma la niste detalii operationale infime.
Era preluata din articolul din historia. Daca intr-adevar ar fi fost Lipfert nu apare intre victoriile lui , confirmat pe 25 feb doar un iak 9 la sud de Zvolen in Slovacia.
Superb! Mulțumim! Adevărați eroii din trecut mai au oare astăzi recunoaștere și respect?
Buna dimineata! In romgleza Cantacuzino e mai greu de pronunțat decat Warhawks.???. Dar asta are mai putina importanța. Conteaza doar ca „Bazu” Cantacuzino a existat si a facut lucruri pentru țară. Atat si nimic mai mult. Si mai sper ca si multumirile mele pentru articolul dvs.,sa conteze,domnule lt(rez). Am onoarea sa va salut!
Am onoarea domnule lt(rez). Uite ca am ajuns sa vorbim si de capitani (rez) si de maiori (rez).
Am lăcrimat de câteva ori. Pe bune. Să ne trăiești domnule locotenent(rez), am onoarea să vă salut!
Iti multumesc ca ma citesti Gerogel, am varsat si eu mai multe cititnd despre el, Radu Korne, Hugo Schwab… si soarta injusta pe care au avut-o, in ordine inversa unul mort de mana sa, altul mort de pe mana unui tortionar bou si unul viu, dar mort in sufletul sau asteptand doar formalitatea din 1958.. la 53 de ani. Toti militari de exceptie.
La Multi Ani Fortelor Aeriene Romane!
Haide, bre, norvegienilor de la Kongsberg, dati si voi o poza – sau ceva schematic/conceptual – cu ce ne pregatiti la F-16.
___________
ROAF – Facebook:
20 IULIE- ZIUA AVIAȚIEI ROMÂNE ȘI A FORȚELOR AERIENE
Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, astăzi, 20 iulie, începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.
Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 și IAR-99, dar și elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, elicoptere tip IAR 330 ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene precum și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.
Vă invităm să fiți alături de noi în această zi specială!
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene
https://www.facebook.com/photo?fbid=589707813341246&set=a.188491423462889
Respect unui erou si multumiri unui scriitor pentru articol!
Am onoarea mihai!
Felicitari si multumim pentru articol. Aveti dreptate cu denumirea escadrilei 53 vanatoare si cu locul unde ar trebui sa fie mormantul eroului. Dar nu am stiut nicoidata sa ne pretuim valorile nici in timpul vietii nici dupa moarte.
posibil sa ajung la Madrid in toamna, o sa caut cimitirul.
multumesc pentru articol!
Daca da, pune te rog o coronita, mica, cu steag romanesc pe ea, si cu mentiunea „Comunitatea Romania Military”!
Te rog.
daca ajung da, depinde de firma daca ma trimite cu treaba, cum sa nu, ma intorc si cu o fotografie 🙂
Era invidiat de camarazii sai pentru avionul personal. Nu pentru ca era proprietar ci pentru ca putea zbura de cate ori avea pofta.
Un AS al cerului! Mi-am luat libertatea sa trimit numele lui la un generator de porecle Top Gun.Si avem Constantin”Zeke” Cantacuzino. Zeke e aproape de zece.Nota demna de un AS.
Daca nu exista comunismul poate aveam si noi o carte gen Marele Circ
Ptr ce sa ii cauti porecla in generator Top Gun?? Zeke??? Porecla lui o cunosteau atat camarazii cat si inamicii(rusi sau americani). BAZU.
O avem. Se cheamă ” Inimi cît să cuprindă cerul patriei”.
Constantin „Bazu” Cantacuzino ,desi a fost poate cel mai bun avion de vinatoare in al doilea razboi mondial, este mentionat trecator in carte , motivele fiind evidente pentru o carte scrisa in perioada comunista.
Plus ca in carte frontul de est nu este aproape de loc mentionat.
Felicitări pentru articol!
Pentru cei pasionați – ”Inimi cât să cuprindă cerul patriei” de Cornel Marandiuc
Frumos articol ! Mutumesc !
Am citit ( nu mai stiu pe unde ) cum ca, dupa 1948 a fost pilotul personal al Anei Pauker. Adevarat sa fie oare? In alta ordine de idei, as vrea sa mai adaug un lucru. Sotia sa, Nadia, a divortat, acolo in strainatatzuri si s-a casatorit cu un actor englez pe nume Grey. Cu acest tip a avut o fetita, botezata Linda. Peste ani, aceasta va deveni actrita Linda Grey, aceea care va interpreta rolul lui Sue Ellen din serialul „Dinastia Ewing” .
Da, aveau chiar o relatie , tovarasa fiind topita dupa print, acesta intretinand aceasta reletie pentru a se putea folosi de ea in planurile sale de evadare din noul rai comunist.
Care Nadia? Nadia Gray? Nici vorba: https://www.imdb.com/name/nm0336842/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
Bați câmpii.
Un articol care, ca si altele despre asemenea personalități istorice, ar merita să fie sintetizat în lecții școlare – mă gândesc inclusiv la oameni speciali precum Ioan Ioanid, Elisabeta Rizea sau Anița Nandriș-Cudla, nu doar la militari de excepție.
Poate că ați putea completa articolul cu mai multe detalii despre misiunea de a-l evacua pe aviatorul american la Foggia, ce în opinia mea a fost uluitoare (dpdv militar/tehnic dar și ca un îndrăzneț demers politic) și poate chiar unică în Europa?
Vă mulțumesc pentru acest articol frumos!
As mai aduga aici o treaba, rareori se intampla ca in situatile eroilor nostrii, sa gasim similitudini izbitoare in armatele statelor cu apa calda permanenta neintrerupta.
So si deci, asa sa cineste un erou intr-o tara in care cultul eroilor este diferit fata de ce avem noi si din ratiuni istorice… cam nepracticabil:
Dupa ce inamicii baronului l-au ingraopat cu onoruri militare, din respect, nemtii i-au preluat sicriul si l-au reingropat cu funeralii de stat la cimitirul invalizilor din Berlin, alaturi de sefi de stat, lideri politici si militari de exceptie. Din pacate nici aici baronul nu s-a putut odihni, cimitrul find fix pe linia de demarcatie intre est si vest, crucea sa find lovita de gloante trase de catre est germani in directia celor care incercau sa fuga din utopia comunista.
a fost re-reinhumat in cimitirul din Wiesbaden, cu onoruri, acolo unde se odihnesc membrii familiei nobiliare din in care a facut parte.
Actual, baronul zboara asa cum trebuie orice as al aviatiei: https://en.wikipedia.org/wiki/Taktisches_Luftwaffengeschwader_71_%22Richthofen%22
https://www.jetphotos.com/photo/9005132
https://idlw.de/richthofengeschwader-mit-neuer-jubilaeumsmaschine
Asa consider ca trebuie sa arate o forma de respect pentru un aviator de exceptie pe care neamul din care faci parte l-a dat.
Si acum, ansamblul artistic instrumental-vocal Sabaton:
Inteleg motivele pentru care Escadrila 53 are o denumire in engleza dar nimic nu cred ca ne impiedica sa avem si o denumire in romana. Iar Escadrila 53 Vanatoare – Constantin „Bazu” Cantacuzino ar suna foarte bine. Asa cum si un callsign – „Bazu” pentru aparatele escadrilei ar suna binisor, din nou, in opinia mea cel putin… 🙂
Nici un om de pe lumea asta nu e perfect si, in mod cert, nici Bazu nu era… Dar avioanele inamice doborate raman o masura cat se poate de obiectiva a talentului acestui aviator. Iar insistenta lui de a ajunge mereu pe front este de admirat indiferent de motivele probabil egoiste care stateau in spatele acelei insistente.
In contextul returnarii ramasitelor lui George Enescu ar fi trebuit aduse si cele ale lui Bazu. Fiica sa, Maria Ioana Cantacuzino, cunoscuta si sub pseudonimul literar – Oana Orlea si-a dat initial acordul pentru mutarea intregului „pachet”. Citez din interviul pe care i l-a luat revista Elle (va recomand sa-l cititi, link la sfarsit): „Ultima incercare a fost facuta pe vremea lui Emil Constantinescu. Insusi Ion Caramitru, ministrul Culturii, a venit in Franta, sa o convinga. Si a cedat. Se saturase de povestea asta si apoi, acum se parea ca tara merge pe drumul democratiei. S-a semnat un protocol de acord, s-au pus niste conditii: impreuna cu Enescu, aveau sa fie repatriati si Maruca, si Bazu Cantacuzino, si Alice Sturdza. Sa se intoarca toti acasa, si-a zis Oana, nu ca ar fi tinut ea la asta, dar stia ca matusa sa isi dorise acest lucru. N-a fost sa fie pentru ca, pur si simplu, la Bucuresti lucrurile s-au taraganat atat de mult, incat termenele au fost depasite, iar acordul nu a mai fost semnat. Acum, Oana Orlea rasufla usurata ca s-a intamplat asa deoarece, ulterior, a descoperit ultimul testament al lui Enescu, scris in anul 1957, care le anuleaza pe toate celelalte. Asa se sfarseste saga osemintelor lui Enescu. Definitiv, spune nepoata sa.”
Oana Orlea a murit in 2014 in Franta si nu stiu daca are copii, nu am avut timp sa caut. Asa ca Bazu cred ca va ramane pe vecie in Spania. Nu-i nimic, se poate „aranja” un mic monument prin generozitatea statului roman precum si asigurarea ingrijirii mormantului, tot prin generozitatea aceluiasi stat sub supravegherea ambasadei noastre de la Madrid…
O tara care isi reneaga eroii (indiferent de contextul politic in care se intampla asta) nu are dreptul sa-i mute dupa cum are ea chef intru interesul politicienilor de azi. Insa poate sa-i cinsteasca si in alte moduri care sa nu implice un reportaj de 5′ la TV intr-o zi de vara cand oricum nu sunt „stiri”…
Eu iti multumesc pentru intreaga serie, Bazu este unul dintre putinii de care auzisem deja! 🙂 Traiasca aviatia romana! 🙂
Si linkul cu pricina: https://www.elle.ro/lifestyle/scriitoarea-oana-orlea-o-cantacuzino-picardia-360608
Multumesc pentru articol!
In privinta cinstirii eroilor nostrii sau celor care au excelat sau exceleaza intr-un domeniu sau altul, avem o problema. Iar aceasta problema rezulta din gandirea de „tip colectivist” pe care o avem ca natie, asa cum sublinia profesorul Daniel David.
Nu stiu daca a mai fost postat aici interviul urmator, care e foarte edificator la un moment dat in explicarea psihologiei sociale:
https://www.youtube.com/watch?v=hZF2Gvf0gu0&t=16s
Dar cel mai bine sa cititi cartea „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într‑o monografie cognitiv‑experimentală”, pentru a gasi mai multe detalii.
Societatii noastre ii este frica de cinstirea oamenilor valorosi, pentru simplul motiv ca, daca ne comparam in mod individual cu ei, vedem doar lipsurile noastre cu frustarile de rigoare. In loc sa cautam solutii, pentru a incerca sa ne apropiem de realizarile acestora.
Multumesc pentru articol
Locotenente m-ai uns pe suflet. Tocmai ce citisem un articol pe undeva despre omul ‘Bazu’ Cantacuzino ce punea accent pe picanterii din viata sa. Barbat bine, frumos si bogat, nu putea sa nu fie un magnet pentru frumusetile feminine ale vremii. Mai era si pilot vanator pe deasupra. Cat despre pilotul Bazu, daca ar fi fost lasat sa zboare, ar fi trecut lejer de suta de victorii. Articolul respectiv se termina tot intr-o mare tristete, osemintele printului odihnindu-se in celalalt capat al Europei ravasite de razboi. Si mi-a venit ideea de a face ceva in sensul repatrierii lor, cu acceptul familiei bineinteles daca doreste acest lucru. Cred ca rumaniamilitary.ro se poate implica in acest proiect de suflet, initiind demersurile necesare.
Scuze pt. afirmatia facuta, via a vis de actrita Linda Gray.In primul rand este vorba de Gray si nu Grey, in al doilea rand, viitoarea interpreta a personajului Sue Ellen s-a nascut in 1940. Deci, lucrurile nu se leaga. Am vazut candva un articol despre Bazu Cantacuzino, in care se facea aceasta afirmatie si am preluat-o pe nemestecate. Tot acolo se spunea ca nu se cunoaste exact cauza mortii pilotului, speculandu-se un accident la o demonstratie aeronautica. Inca odata, scuze.
Un articol cum nu se putea mai potrivit astăzi!
Cer senin aviatorilor !
Recunoștință eroilor !
Mulțumim pentru articol, @Lt(rez)!
Ca de obicei, chapeau!
Dacă îmi permiți o corecție minoră, din câte știu doar bazele aeriene au dreptul la o denumire onorifică, ceea ce au. Escadrilele nu, de asta și-au ales un nume „de luptă”, la fel ca batalioanele din Forțele Terestre, care, pe lângă denumirea onorifică, și-au mai adăugat un nume „de luptă”.
La mulți ani camarazilor din Forțele Aeriene!
Părerea mea, hâc…
Merci Sharky. Nu stiu in ce masura este posibil ca escadrilele sa poarte nume, dar cred ca se poate cu putin vointa si chiar titlu de exceptie.
Parca este si predestinat oarecum, 3 escadrile de f16, Serbanescu, Bazu si Dobran.
@Lt(rez)
Dacă nu mă înșeală memoria, Lt, Șerbănescu e deja luat de Baza 95, de la Bacău. O să verific mai târziu.
Oricum, mai sunt destule nume de eroi ai Aviației Regale Române, de ași nu am dus lipsă.
Părerea mea, hâc…
Este Sharky, ai dreptate.
Ma gandeam ca facem un „AI Cuza” sau „Mihai Viteazul”, 3-4 structuri purtand numele lor.
Glumesc desigur si iti multumesc!
Un articol superb, @tenente! Pe măsura subiectului!
Mulțumim frumos!
Adevărații eroi!
Cum sa pui un prinț si un talent pe aceeași alee cu nima’n drum, venit pe tancurile sovietice, ajuns mare jenăral și komisar politik?
La Mulți Ani Aripilor Românești!!
Multumesc de articol , ce pot sa spun este ca sunt marcat de poza in care se afla in avion in special de mesajul scris pe fuselaj GENIAL
Apropo asta este un articol legat de aviatia in care in acea perioada ERAU PERMISE FOARTE MULTE
da,cu adevarat un personaj de poveste…istorie,actiune,personalitate puternica,controverse.
viata bate filmul,felicitari pentru serie.
Glorie eternă eroilor care au murit pentru patrie. Azi numai avem interes pentru valori ,patriotism ,inclusiv mândria noastră ca popor e pusa la respect adică la 0. Nu înțeleg de ce ne mai mirăm de ceva ?. Când azi statul sau cei sunt la putere fac orice sa îți ea banii și sa aibă pentru ei. Din păcate , din patriot ajungi sa devi impasibil ,din cauza corupție ajungi sa îți dorești a emigra ,din cauza perspectivei economice și a situație sociale ,administrative ,economice ajungi sa fugi din țară. Nu ești apreciat ca lucrezi ,ca îți dorești să poți trai aici , interesele partidelor și a marilor politicieni e de a apară interesul partidului, a grupului lor nu interesul național. Propun sa îl facem pe Talpan general . Mulțumim de articol lt și sper sa incluzi in articole și fapte de arme ale soldaților români . Slavă României.
Slava Romaniei intradevar.
Multumiri Locotenente, ce fain ar fi ca escadrilele sa se cheme Serbanescu-Canatcuzino-Dobran.
In alta ordine de idei, raportez, cu emotie si umilinta, Ministerului Adormirii Nationale nu i-a luat decat 2 ani sa cerceteze arhivele militare, in care l-au gasit pe bunicul meu avocat locotenent si scurta sa vacanta in Siberia.
24.11.1942-12.05.1948, prizonier de razboi in URSS.
-TERMINAT-
UM 02405
Ma bucur Mucea, ti-am spus sa insisti ca ei se misca, greuuuu de tot, dar se misca. Si daca nu primeai raspuns, bagi o zi de concediu si mergi la ei si faci scandal daca se apuca cu pai azi avem zi scurta.
Din data de 24.11.1942 deduc ca a fost in zona Stalingrad la incercuire, fratele buncului meu a fost capturat in proximitatea zilei de 24.11. si ucis in Siberia.
Dumnezeu sa-l odineasca pe bunicul tau.
Video de la showrile aviatice ale lui Bâzu în Spania:
https://www.youtube.com/watch?v=knacODevc40
https://www.youtube.com/watch?v=7dgJxjVxq18
Respect!
Sa clarificam un aspect aici, episodul Traian Darjan.
De pe wikipedia:
„În ziua de 25 februarie au fost executate patru misiuni, la care Traian Dârjan n-a participat. Întorcându-se dintr-o misiune, lt. Șenchea a semnalat existența forțelor germane în zonă. Bâzu Cantacuzino, dornic de încă o victorie aeriană pentru propriul său palmares, a apreciat că, din cauza penuriei de benzină de care suferea aviația germană și a necesității de a apăra teritoriul Germaniei de bombardamentele aliate, numărul avioanelor inamice din sector nu putea fi mare. S-a hotărât să plece într-o misiune de vânătoare liberă (a cincea misiune a grupului din acea zi), iar drept coechipier al celulei l-a solicitat pe Traian Dârjan,[21] acesta fiind cunoscut ca un foarte bun coechipier, preferat și de alți comandanți ca Gheorghe Popescu-Ciocănel și Alexandru Șerbănescu.[22] Au decolat în celulă, Bâzu pilotând avionul „2 roșu”, iar Dârjan avionul „9 galben”. În curând Bâzu a avariat un Focke Wulf. Dorind omologarea victoriei, celula a urmărit avionul lovit, nefiind atentă la situația generală. Deasupra lor, la înălțime mare, se afla celula (Rotte) de Messerschmitturi a lui Helmut Lipfert, care i-a atacat. Luați prin surprindere, au fost loviți atât Bâzu, cât și Dârjan. Avionul lui Bâzu a fost doar avariat, acesta reușind să-l pună pe burtă chiar în fața liniilor românești, dar Dârjan a fost ucis în aer, avionul său prăbușindu-se la aproximativ 1 km în spatele liniilor românești. Victoria lui Bâzu asupra avionului Focke Wulf a rămas neconfirmată, fiind totodată a 69-a victorie, și ultima, a lui Bâzu.[23][24][25] Întors la bază, Bâzu i-a dat ordin ofițerului medic Mircea Grădinaru să recupereze imediat trupul lui Dârjan, misiune care presupunea alt risc inutil, deoarece trupul lui Dârjan putea fi recuperat de forțele terestre. Grădinaru a găsit avionul înfipt în pământ, dar nedistrus și nears.[18] Ca urmare, ofițerul tehnic Serghei Țiganu a fost trimis a doua zi să recupereze aparatul de emisie–recepție, ceea ce a și făcut.[19]
Această versiune combate afirmațiile că Dârjan ar fi executat cinci misiuni în ziua de 25 februarie, că s-ar fi oferit voluntar într-o a cincea misiune, că decolarea s-ar fi făcut pentru a apăra baza deoarece în zonă ar fi apărut aviația inamică, că ar fi dus o luptă inegală de doi contra a 12–14 adversari, că ar fi avariat mai multe avioane inamice sau chiar doborât unul, că ar fi executat o percutare kamikaze a unei cazemate inamice, că avionul s-a făcut praf la impact și că rămășițele lui Dârjan ar fi fost recuperate și onorate de sovietici.[26] Dârjan nu a fost un Matrosov, ci un excelent luptător și coechipier, care a murit eroic, sacrificat din neglijență de Bâzu Cantacuzino, fapt care a dus la pierderea încrederii celorlalți piloți în Bâzu.[20]”
{Cornel} Marandiuc, Inimi cat sa cuprinda cerul patriei p. 365, citând scrisoarea către autor, datată 2 noiembrie 1978, a ofițerului Serghei Țiganu.
Editura:DACIA · An apariție:1985
In primul rand, ca nota personala, la o munca de documentare pe Revista Arhivelor Militare sa vi cu Wikipedia drept contra-sursa este o mizerie, dar sa sarim peste asta. Nu doresc sa reiau nici parerile unora si altora argumentand de ce ceea ce invata azi tinerii arhivisti dar si aviatori in scoli este chipurile „fals” iar „adevarul” nu poate surveni de decat din 1985, tragicomic destul, un an dupa 84 si Orwell cel interzis.
Cateva dat despre autor:
Prozator. Librar.
Născut la 2 noiembrie 1936, în Arad.
Decedat la 21 februarie 2020.
Cateva date despre carte:
Inimi cât să cuprindă cerul patriei (1985) e o carte-document şi un reportaj inspirat din epopeea aerului, referitor atât la campania antiamericană cât şi la cea antigermană, a aviaţiei româneşti din al doilea război mondial. Cartea („roman şi reconstituire istorică”) a fost primită cu entuziasm în cercurile specialiştilor în bimotoare şi ale veteranilor. Ioan Grigorescu vede în ea un amestec de istorie romanţată şi document şi o apropie de genul ciné – vérité: „Literatură, desigur, şi talent, vioiciune, îndemânare compoziţională, darul însufleţirii şi reconstituirii scenelor din trecut, dar nimic fantezist, adaos, înflorat, absolut nimic. Doar adevărul cel mai strict, justificat documentar, urmărit pas cu pas, clipă de clipă. O bibliografie imensă şi diversă: cărţi (române şi străine), arhive cercetate cu amănuntul, relatări verbale ori scrisori ale supravieţuitorilor, reviste – nenumărate, din toate colţurile lumii – articole de ziar căutate şi aflate cu acea răbdare neverosimilă pe care numai pătimaşa dragoste pentru subiectul tratat o poate explica”. (1985) Ideea de a recupera fragmente de istorie şi epopee de la supravieţuitori este un merit şi un risc, datorită aspectului delirant pe care le iau anumite pagini. Naraţiunea e cel puţin captivantă şi are în centrul ei un personaj colectiv aflat în situaţii extraordinare şi având ca trăsătură comună „damnaţiunea lui Icar”. Verbul prolific şi epitetul generos compun un basorelief imens care îi apropie pe oameni de maşinile lor zburătoare. Zbuciumul din conştiinţa celui care scrie e un spectacol cu uşile închise, un spectacol patetic fără sfârşit. Destinul lui Cornel Marandiuc e legat de cel al oamenilor zburători; el e un pasionat al maşinăriilor, al descoperirilor din tehnica modernă, un mare amator şi consumator de literatură S. F. Spontan, dar nu neapărat imprevizibil, naratorul se dovedeşte un maestru al scenelor de luptă. Înfrăţirea dintre om şi maşină este surprinsă în toate variantele ei. În literatura de specialitate războiul nervilor tari este prezentat prin statistici şilitare, sinteze tehnice, analize istorice. Punctul de vedere al autorului este profund umanist: „Multe s-ar putea spune. Să rămânem însă alături de oameni, lângă ceea ce ei au trăit şi au simţit.” Autorul se substituie reporterului de senzaţional şi caută să simplifice materialul epic, să-l transmită în direct, justificînd autenticitatea. De aceea unii cercetători l-au apropiat de autori străini ca: Cornelius Ryan, de Collins, de Lapierre, de Walter Lord.
As sublinia aici doua aspecte, unul, nu avem un istoric ci un pasionat de istorie, nu avem o analiza ci o carte documentata desigur fara distantiere in probe istorice si opinii. Nu este aviator.
Pot sesiza opinii in schimb, spre exemplu este imposibil de probat pozitia psihologica a celorlalti aviatori insa in epoca laudativ despre familia boiereasca Cantacuzino sa scrii, era o garantie ca nu vei mai scrie sau macar discuti la securitate cu unul sau altul.
Mai departe nu inteleg de ce se face referire la documentele MStM care nu le putem identifica iar tot autorul ne spune ca episodul este probat prin declaratile date insusi autorului de unul dintre cei care au recuperat trupul neinsufletit.
Am fost la Cluj acum cativa ani, fix cand aviatia clujeana isi sarabtorea eroii, printre care si Traian Darjan.
Din lucrarea „Aviatia Clujeana” Ed. Cartii de Stiinta 2019, p. 228, acelasi autor eliberat de linile „corecte istoric” ale comunismului, ne prezinta o varianta usor diferita:
Pe 25 februarie 1945, „Aeronautică Regală Română” lansa ultima mare ofensivă a războiului. Era menită să asiste trupele terestre ce atacau zona Zvolen. În cea de-a cincea misiune din acea zi, căpitanul „Bâzu” Cantacuzino a decolat împreună cu adjutantul Traian Dârjan. Sau întâlnit cu opt avioane nemţeşti Fw-190 ce atacau trupe sovietice, şi au angajat. Căpitanul, care era asul aşilor aviaţiei româneşti, a doborât un avion, timp în care restul au dispărut. Pentru a valida victoria, cei doi piloţi români au fost neglijenţi, în timp ce căutau epava prăbuşită. Nu au văzut patrula de Bf-109G-uri ce se apropia de ei, condusă de asul german Helmut Lipfert. Traian Dârjan a căzut victimă lui Lipfert, care era fostul său instructor de zbor de la Tiraspol. Un glonţ de 13 mm aproape l-a decapitat pe adjutantul Dârjan. S-a prăbuşit aproape de liniile româneşti. Cantacuzino nici nu a observat că Dârjan fusese doborât, fiind, la rândul său, atacat şi doborât de către coechipierul lui Lipfert. A scăpat cu viaţă, reuşind să se întoarcă la baza Grupului 9 cu o maşină dintr-o divizie românească. A spus ce se întâmplase şi a concluzionat:
„– Adjutantul Dârjan trebuie să fie mort.”
Nu stau sa fac analize intre variante si de ce nu puteam sa prezint asa ceva in articol.
Ca timp arhivele militare nu dovedesc varianta sustinuta de Cornel Marandiuc eu nu pot sustine acesta varianta. La scoala, Aurel Pop ne-a invatat ca se poate intampla sa nu pui mana pe izvor(document) dar atunci repereaza bibliographic macar o lucrare academica. Asta iti metine carcaterul serios al unei lucrari. Documentarea nu se face cu printscreenuri penibile si teorii in functie de cum bate vantul propagandistic ori idei in care eu doresc sa cred.
Cat sunt eu aici, ne rezumam la arhive sau macar un jurnal academic si ce putem proba.
Desigur ca episodul este acoperit de Revista Arhivelor Militare astfel:
“- în Ungaria, la 12 dec., pe terenul Túrkeve, capotează și rămâne sub avion. Este scos și urcă în alt avion și-și continuă misiunea. Pentru misiunile din zilele de 12, 13 și 14 dec. a fost citat pe Corpul Aerian. În zilele de 22, 23, 24 și 25 dec., în misiune de protecţie a bombardierelor și aviaţiei de asalt în zonele Lučenec-Fil¢akovo-NitraSlatina-Zvolen, cpt. Cantacuzino, cu Grupul 9 Vânătoare,a marcat cel mai mare efort de iarnă în lupte contra Germaniei.
– în ziua de 25 dec.[corect februarie -n.n.] doboară un avion de vânătoare FW-190. Este copleșit și doborât de inamic în număr prea mare. Căzut în liniile noastre, împreună cu coechipierul său, cpt. Cantacuzino este ușor rănit, iar coechipierul mort [adjutantul stagiar av. Traian Dârjan-n.n.].Revine în aceeași zi la unitate unde continuă zborul cu același elan. În paralel cu strălucitele sale misiuni în aer s-a ocupat la teren de buna întreţinere a personalului, trupei, precum și de îngrijirea materialului volant și rulant. „ revista arhivelor militare, Nr 3/2020, pag 76, jos – citand din dosarul de personal a lui Bazu.
Asadar la arhive si nu parerologie, aprecierea comenzii unitatii a fost ca Bazu si a executat atributile corect, avand pe cat se poate grija de echipament si oameni. Tot textul explica claritatea misiunilor. Aparent Bazu nu se ocupa de vanatori la liber si nici de „branconieri”. Aparent exista o linie de comanda si minsiuni clare stabilite.
Ce nu pot accepta este trasformarea prin optica propagandista comunista a celui mai mare aviator roman, dusman de clasa desigur, chiabur, din aviator exceptional, curajos, loial tarii intr-un pompat de adrenalina reprezentand aceleasi trasaturi cu un drogat, iresponsabil si ucigas prin neglijenta. Mai mult „coruptia genralizata” care ne-au spus comunistii ca doar atunci a existat si desigur ca ei au crutat-o vrea sa ne convinga ca pana si uciderea din neglijenta era ceva nesanctionabili pentru elitele nobiliare ale Romaniei.Ca sa inchiei, nu permit aceste ultime laturi pe mormantul sau dupa ceea ce a facut pentru tara sa. Sunt pentru o optica corecta, nu cred in icoane in loc de oameni, a avut si bune si rele dar in nici un caz nu pot accepta ca la 33 de ani dupa ce am spus NU! comunismului, sa prezentam acest erou prin propaganda comunista scrisa in 85. Pentru cei care nu suntem propagandisti si nici tampiti, acest lucru ar trebui sa fie inaccetabil!
@lt
Efortul pe care l-ați depus să documentați articolul din surse originale, militare, este de apreciat, vă mulțumesc că l-ați împărțit cu noi, zăpăciții cărora le place să asculte cu gura căscată povești nemuritoare despre eroi de legendă. Povestea lui Bâzu Cantacuzino pentru mine e ireală prin faptul că e un erou care a supraviețuit războiului, care n-a murit în vreuna din numeroasele lupte în care s-a angajat, sau să fie trădat de propriul avion, ceea ce în acea eră se întâmpla prea des.
Îmi rezerv însă dreptul de a vă contrazice în partea în care vă referiți peiorativ la adrenalină. Adrenalina este un hormon ce apare în situațiile ”fight or flight” ”luptă sau zboară (fugi)” ceea ce se potrivește exact cu o luptă desfășurată în mare viteză (alergare). Hormonul practic te pune în alertă, te bagă în priză, îți oferă rapiditate de reacție împotriva amenințărilor la care ești supus, fără de care (recții rapide) ai fi probabil mort. Corpul uman e complex, dar are resurse limitate, așa că odată declanșat acest proces de luptă pentru supraviețuire, în organism sunt inhibate alte procese care în acel moment devin mai puțin relevante. Cât timp acțiunea e în toi, inclusiv creierul are parte de un anume blocaj, pentru că gândirea e un proces de control, creierul în general pune stop și zice ”hai să stăm să ne gândim cum/ce facem”. Când ești în acțiune nu-ți poți permite să te oprești să gândești, pentru că trebuie să iei decizii în fracțiuni de secundă. Vorbesc de decizii de a acționa într-un sens sau altul: alegi să faci asta sau ailaltă, dar faci ceva, nu stai, nu te oprești, pentru că dacă stai sau te oprești sigur ai sfeclit-o. Alegi să fugi, și te întrebi unde: în dreapta, în stânga, înainte, înapoi, dar fugi, pentru că dacă rămâi locului ești terminat. Deci Adrenalina nu e o alegere dorită, țintită, ci e o necesitate. Acesta este rolul hormonului adrenalină, de A TE PUNE ÎN ACȚIUNE, iar așa zisa dependență de adrenalină este de fapt dependență de acțiune, în special de cele desfășurate în mare viteză. Să crezi că în această stare de suprasurescitare poți să iei decizii foarte raționale este o abureală. Pur și simplu nu poți, nu ești în acea postură să fi (deplin) rațional.
Max Verstappen este dublu campion mondial la Formula 1, pe cale să obțină cel de-al treilea titlu. În ultima cursă disputată în Belgia, inginerul său de curse i-a zis prin radio ”Max, folosește-ți creierul!” (pilotul trebuia să aibă grijă să nu-și uzeze cauciucurile). Ce credeți că a făcut Max? A apăsat pe accelerație și a pus vreo 20 de secunde între el și următorul pilot. Nu e logic, nu e rațional, dar e ceea ce faci sub imperiul acțiunii. @Lt poți să te crezi perfect rațional stând pe scaun la birou, precum inginerul de curse al lui Max Verstappen, însă când ajungi în cockpit, când ajungi să fi în plină acțiune, toată rațiunea aia are să fie ușurel plecată cu pluta pe Dunăre, și vei fi atent doar să gonești mașina într-un ritm nebun, iar în momentul ăla ești cel mai diliu de pe pistă. Nu e numai adrenalină, nu e numai acțiune, este pur și simplu VIAȚĂ!
Sper că nu te-am busculat prea tare cu expunerea mea despre Adrenalină-Acțiune-Viață. Poate îți va folosi, să-ți treci undeva în carnețel, că în astfel de momente de acțiune în mare viteză, creierul stă pe bară și privește spectator la nebunia în plină desfășurare. Iar ceea ce-l pune pe bară, salvându-ți astfel viața, este Adrenalina. În acele momente, dacă te comporți normal și ai reacții normale, ești lent și deja ești (ai) pierdut.