Mama tuturor românilor

Ieri s-au împlinit 138 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, cea care a lăsat cu limbă de moarte în Testamentul său către popor rugămintea de a fi păstrată în amintirea sa ca “Mama tuturor”, ceea ce a şi fost de-a lungul vieţii sale pentru oricine se afla în vreun necaz, în clipe de durere sau pericol şi i-a căutat ajutorul.

Mulţi au condamnat-o, i-au pus în spate o povară mult prea mare pentru a fi dusă de o inimă atât de pură, de castă, de loială, de iubitoare faţă de poporul pe care a acceptat să-l slujească cu credinţă şi abnegaţie de la o vârstă fragedă, 17 ani, însă şi mai mulţi au iubit-o şi o iubesc în continuare, după trecerea la cele veşnice, mai ales în zilele din urmă, acestea în care trăim.

Acestea în care vedem cum ceea ce o prinţesă de neam străin s-a luptat să păstreze pentru a lăsa ca moştenire poporului său, sunt date unor neica nimeni, pe doi bani.

Niciodată banii nu au avut valoare, omul a fost cel care le-a conferit-o.

A conferi o valoare mult mai mare banului decât se cade este uneori un sacrilegiu, o impietate adusă unor oameni care au înţeles că viaţa nu înseamnă aici şi acum, că un popor fără istorie nu există, nu are viitor, că banul reprezintă un mijloc de subzistenţă, dar nu poate cumpăra adevăratele valori.

Nu poţi să nu te întristezi când îi citeşti Memoriile în care mereu vorbeşte cu dragoste şi dăruire despre poporul său, despre frumuseţea locurilor pe care le îndrăgise şi pe care le percepuse ca făcând parte din fiinţa ei; nu poţi să nu ai lacrimi în ochi şi o strângere de inimă când realizezi că această ţară, cu meleagurile sale mioritice, a fost cândva Crezul unei femei care a înţeles că era tot ce avea după ce plecase de lângă familia biologică.

Ce dovadă mai elocventă poate fi că şi-a iubit ţara care o adoptase şi poporul decât întreaga sa viaţă aşternută la picioarele acestora. A făcut mereu lobby în faţa marilor puteri ale lumi pentru ca acestea să înţeleagă ce fel de popor era cel pe care-l cârmuia alături de Rege, spunându-le:

”a trebuit să mă învăţ a-i vedea frumuseţile şi a-i simţi nevoile cu inima mea.

Da, puţin câte puţin am învăţat să înţeleg acest popor şi încetul cu încetul el a învăţat să mă înţeleagă pe mine.

Acum avem încredere unul în celălalt şi împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom merge spre un viitor mai mare […]

O, apusurile româneşti, ce minunate sunt!

Odată călăream încet spre casă. Ziua fusese arzătoare, aerul era încărcat de praf. În nesfârşite valuri de aur ars câmpiile de grâu se întindeau înaintea mea.

Nicio aburire de vânt nu mişca maturitatea lor; păreau că aşteaptă ceasul secerişului, mândre că sunt bogaţia ţării…”

Mi-au plăcut întotdeauna oamenii inteligenţi, care au acea inteligenţă fină, plină de compasiune faţă de semeni, de respect faţă de valorile naţionale, de servitute doar faţă de propria conştiinţă, iar Regina Maria un astfel de om a fost.

De aceea, astăzi, la această dată aniversară vreau să-i mulţumesc în numele nostru, al tuturor, şi să-i spun:

“Măria Ta, noi, poporul tău, te iubim şi-ţi vom îndeplini rugămintea – te vom păstra mereu în inimile noastre şi te vom numi, aşa cum ţi-ai dorit, “Mama tuturor”!””Vezi mai mult

Rita Drumeş ENACHE

6 comentarii:

  1. Ati putea face chiar un miniserial despre Majestatea Sa Regina Maria.
    Si mai ales despre vizita ei in SUA, descoperind talentul sau diplomatic si simtul datoriei care a manat-o intreaga ei viata.

  2. Respectul fata de Regina Maria este invers proportional fata de Regele Mihai. Sa fie educatia comunista sau vorbesc faptele fiecaruia?

    • Este in principal propaganda comunista, coroborata cu comoditatea care nu ne lasa sa cautam surse de informare.
      Chiar daca a urcat pe tron in 1940, Mihai a fost minor si abia in 1944, cand a devenit major si in deplina capacitate de exercitiu a puterii monarhice, a luat decizia de a readuce Romania in randul tarilor civilizate.
      Se vor discuta multe despre necesitatea sau oportunitatea momentului 23 August 1944 dar, asa cum recunosc chiar aliatii, miscarea a scurtat razboiul in Europa cu 6 luni. Poate ca erau 5 nu 6 dar numai daca am lua in calcul media lunara a pierderilor de vieti omenesti de pe teatrul european de razboi ar fi un argument suficient pentru a justifica decizia. (Cred ca nemtii ar trebui sa ne multumeasca cel mai tare daca ne gandim ca la doar trei luni de la incheierea razboiului in Europa americanii aveau disponibile doua bombe atomice si ma intreb ce-ar fi facut cu ele daca mai continua conflictul, avand in vedere holocaustul.)
      Ca nu a iesit cum speram si ca aliatii „au uitat” sa ne spuna ca ne-au repartizat deja in sfera de influenta sovietica, e o alta problema.
      Dupa ce sovieticii s-au instalat in Romania, tot ce a mai putut face a fost sa incerce sa se opuna, cu mijloacele constitutionale la indemana, tavalugului comunist care incerca sa acapareze tot.
      Dupa plecarea in exil a facut ce a putut pentru a-si intretine familia si pentru a pastra vie ideea unei Romanii democratice.

  3. Citez:”am învăţat să înţeleg acest popor şi încetul cu încetul el a învăţat să mă înţeleagă pe mine”.Ce se mai poate spune?NIMIC.Totusi,ar trebui vazut si testamentul regelui Carol 1( http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/romanul/1914/BCUCLUJ_FP_P2581_1914_004_0219.pdf) sau cel al lui Ferdinand 1( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/testamentul-regelui-ferdinand-i).Asta asa,ca sa vada toti „patriotii” cat si-au iubit regii Romaniei poporul si ostirea.

  4. Culmea ironiei,multi straini au venit in tara asta si au iubit aceasta tara si locuitorii ei mai mult decit au iubit-o romanii.

    • Corect!
      Parca doar noi, cei nascuti aici suntem miopi si blestemati sa nu intelegem ce tara minunata avem! Si mai ales ce ar putea deveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *