Mama tuturor românilor

Ieri s-au împlinit 138 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, cea care a lăsat cu limbă de moarte în Testamentul său către popor rugămintea de a fi păstrată în amintirea sa ca “Mama tuturor”, ceea ce a şi fost de-a lungul vieţii sale pentru oricine se afla în vreun necaz, în clipe de durere sau pericol şi i-a căutat ajutorul.

Mulţi au condamnat-o, i-au pus în spate o povară mult prea mare pentru a fi dusă de o inimă atât de pură, de castă, de loială, de iubitoare faţă de poporul pe care a acceptat să-l slujească cu credinţă şi abnegaţie de la o vârstă fragedă, 17 ani, însă şi mai mulţi au iubit-o şi o iubesc în continuare, după trecerea la cele veşnice, mai ales în zilele din urmă, acestea în care trăim.

Acestea în care vedem cum ceea ce o prinţesă de neam străin s-a luptat să păstreze pentru a lăsa ca moştenire poporului său, sunt date unor neica nimeni, pe doi bani.

Niciodată banii nu au avut valoare, omul a fost cel care le-a conferit-o.

A conferi o valoare mult mai mare banului decât se cade este uneori un sacrilegiu, o impietate adusă unor oameni care au înţeles că viaţa nu înseamnă aici şi acum, că un popor fără istorie nu există, nu are viitor, că banul reprezintă un mijloc de subzistenţă, dar nu poate cumpăra adevăratele valori.

Nu poţi să nu te întristezi când îi citeşti Memoriile în care mereu vorbeşte cu dragoste şi dăruire despre poporul său, despre frumuseţea locurilor pe care le îndrăgise şi pe care le percepuse ca făcând parte din fiinţa ei; nu poţi să nu ai lacrimi în ochi şi o strângere de inimă când realizezi că această ţară, cu meleagurile sale mioritice, a fost cândva Crezul unei femei care a înţeles că era tot ce avea după ce plecase de lângă familia biologică.

Ce dovadă mai elocventă poate fi că şi-a iubit ţara care o adoptase şi poporul decât întreaga sa viaţă aşternută la picioarele acestora. A făcut mereu lobby în faţa marilor puteri ale lumi pentru ca acestea să înţeleagă ce fel de popor era cel pe care-l cârmuia alături de Rege, spunându-le:

”a trebuit să mă învăţ a-i vedea frumuseţile şi a-i simţi nevoile cu inima mea.

Da, puţin câte puţin am învăţat să înţeleg acest popor şi încetul cu încetul el a învăţat să mă înţeleagă pe mine.

Acum avem încredere unul în celălalt şi împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom merge spre un viitor mai mare […]

O, apusurile româneşti, ce minunate sunt!

Odată călăream încet spre casă. Ziua fusese arzătoare, aerul era încărcat de praf. În nesfârşite valuri de aur ars câmpiile de grâu se întindeau înaintea mea.

Nicio aburire de vânt nu mişca maturitatea lor; păreau că aşteaptă ceasul secerişului, mândre că sunt bogaţia ţării…”

Mi-au plăcut întotdeauna oamenii inteligenţi, care au acea inteligenţă fină, plină de compasiune faţă de semeni, de respect faţă de valorile naţionale, de servitute doar faţă de propria conştiinţă, iar Regina Maria un astfel de om a fost.

De aceea, astăzi, la această dată aniversară vreau să-i mulţumesc în numele nostru, al tuturor, şi să-i spun:

“Măria Ta, noi, poporul tău, te iubim şi-ţi vom îndeplini rugămintea – te vom păstra mereu în inimile noastre şi te vom numi, aşa cum ţi-ai dorit, “Mama tuturor”!””Vezi mai mult

Rita Drumeş ENACHE