Marele şi Micul Satana pregătesc o lovitură asupra Iranului

Pe 5 martie, la Washington sunt planificate tratative între preşedintele american, Barack Obama, şi premierul izraelian, Benjamin Netanyahu. Principala temă a lor este o lovitură preventivă asupra Iranului.
Publicaţia Gaaretcitează sub anonimat afirmaţiile unui diplomat israelian: „Tratativele cu SUA amintesc felul în care fac sex porcii spinoşi: încet şi atent. Americanii fac o mulţime de declaraţii comune, pe care noi, după părerea lor, trebuie să le auzim, iar noi îi întrebăm la rândul nostru: dar unde este punctul critic? Cum trebuie să înţeleagă iranienii că, dacă nu se opresc, ei vor fi atacaţi?”.

În ianuarie, directorul CIA, David Petreus, la audierile din Senat a declarat că la ora actuală faptul adoptării de către Iran a deciziei de producere a armei nucleare nu este dovedit. Până şi ministrul american al Apărării, Leon Panetta, a făcut o declaraţie în acest sens.

Cu toate acestea, Tel-Aviv în mod oficial şi prin zvonuri în mass-media dă de înţeles că pe fundalul pericolului iranian crescând nu răspunde de acţiunile sale, în pofida faptului că ambiţiile sale sunt susţinute, în mod paradoxal, doar de Arabia Saudită şi Qatar.

Retorica dură anti-israeliană a Iranului în asociaţie cu atacurile regulate cu rachete sunt percepute de statul evreu ca un pericol real. Netanyahu doreşte clar să aplice o lovitură asupra Iranului, însă „fără SUA nu poate începe”, menţionează academicianul Evgheni Primakov, care a condus în diferite perioade MAE rus şi Serviciul de Informaţii Externe.

O lovitură aeriană, chiar şi comună, nu este suficientă, „deoarece aviaţia poate bombarda, însă capacitatea nucleară este ascunsă adânc în pământ. Această lovitură nu ar scoate din funcţiune toate capacităţile nucleare ale Iranului. Iar operaţiunile terestre, dacă se va recurge la ele, se vor încheia cu un eşec, deoarece în Iran se va lupta mai greu decât în Irak”, consideră Primakov.

În plus, oficialităţile americane, care estimează posibilele atacuri asupra Israelului şi Iranului, consideră că Teheranul va răspunde cu un atac cu rachete asupra Israelului şi va recurge la atacuri teroriste îndreptate împotriva persoanelor civile şi militare americane de peste hotare”, scrie The New York Times.

Este absolut posibilă şi o ameninţare asupra complexului petrolier din Golful Persic.

De aceea, Barack Obama, repetând „că nu exclude nicio variantă” în privinţa Iranului, mizează totuşi pe faptul că, după cum a menţionat în ianuarie Washington Post, problemele economice produse de sancţiuni vor duce la tulburări sociale care ori va băga minţile în cap conducerii iraniene, ori va duce la schimbarea sa. Iar o nouă campanie militară cu final neprevăzut nu îi este deloc utilă înainte de alegeri.

Nici conducerea iraniană nu are nevoie de aşa ceva. Dar vâlva antiiraniană îi este chiar favorabilă. Anul viitor vor avea loc alegerile prezidenţiale. Presiunea deschisă şi ameninţările din partea SUA şi Israelului (Marele Satana şi Micul Satana în frazeologia politică iraniană) reprezintă un factor important pentru reunirea electoratului în jurul puterii.

Problema este că nu poate continua la nesfârşit escaladarea ameninţărilor, sancţiunilor şi exerciţiilor în forţă. Însă, în urma întâlnirii dintre Obama şi Netanyahu este puţin probabil că vom vedea o alternativă în acest sens.

 

Articol preluat Vocea Rusiei

29 de comentarii:

  1. Si uite asa incepe cel de-al treilea razbel mondial.

  2. Intr-adevar, Israelul nu poate distruge toate capacitatile Iranului. Facilitatile ingropate prea adanc nu pot fi atinse de GBU-28, iar GBU-28 e maxim ce poate transporta Israelul. O solutie luata in calcul este lansarea a 2 GBU in acelasi punct, ceea ce multiplica numarul de avioane necesare.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Bunker_buster

    Dar Israelul NU trebuie sa distruga toate facilitatile Iranului! Nu stiu daca realizati asta. Israelul trebuie doar sa aiba atace la nivel credibil, avand minim de legitimitate. Rezultatul atacului nu va conta pentru ca Iranul va face restul – ii va atrage pe americani in conflict.

    Deci cam asa: legitimitate – atac Israel – reactie Iran – atac US – case solved.

    Israelul trebuie sa se asigure de trei aspecte:
    1. ca are legitimitate. Si are. Amenintarile repetate ale Iranului cu stergerea de pe harta sunt suficiente. Imaginati-va ca Ungaria ar da-o in sus si in jos cu stergerea Romaniei de pe harta si ar dezvolta arme nucleare avand si zeci de vectori purtatori. How do you feel?
    2. ca US se vor implica. Problema rezolvata. Obama este mai nou destul de transant. Si este si mai transant in privinta Ormuzului pe care, in tampenia lor, iranienii vor incerca sa-l blocheze
    3. ca atacul nu va fi de forma. Pentru ca pierd legitimitatea. Adica nu poti sa ataci de fatada mizand doar pe reactia Iranului urmand ca US sa rezolve problema. Trebuie sa atace instalatiile nucleare la un nivel credibil

    O analiza sumara a scenariilor de atac o gasiti aici: http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-17115643

    Fiecare din cele tei rute are diverse niveluri de risc militar si politic. Rutele centrala si sudica au risc minim militar dar mediu spre de ridicat dpdv politic (al relatiilor cu Iordania si Arabia Saudita). Ar mai fi si ruta nordica, prin Georgia, dar e putin probabila.

    Punctul nevralgic al atacului nu este apararea Iranului, care e o gluma, ci distanta mare care necesita realimentare. Israelul are cisterne dar nu prea multe si deplasarea lor prezinta de fapt un risc real, pentru ca sunt lente si usor de depistat. Cisternele trebuiesc deci insotite de aparate de lupta atat pentru aparare cat si pentru masuri de protectie electronica. Eu ma gandesc de vreo 3 ani la scenariile potentiale de razboi si nu vad nici o solutie pentru a rezolva problema cisternelor decat daca realimentezi terestru. Din pacate Israelul nu are prieteni care sa-i asigure aceasta realimentare terestra si nici daca i-ar avea nu ar merita implicati intr-un conflict care nu e al lor. Dar oricum, acesti prieteni nu exista.

    Israelul ar putea alimenta terestru pe teritoriul Iranului, pe aeroporturi aproape de mare si slab aparate. Am gasit trei astfel de aerodromuri:
    – insula Siri: http://maps.google.com/maps?q=iran&hl=ro&ll=25.908027,54.540339&spn=0.028797,0.064888&sll=37.0625,-95.677068&sspn=26.039016,66.445312&hnear=Iran&t=h&z=14
    – insula Abu Musha: http://maps.google.com/maps?q=iran&hl=ro&ll=25.873898,55.042019&spn=0.028806,0.064888&sll=37.0625,-95.677068&sspn=26.039016,66.445312&hnear=Iran&t=h&z=14
    – pe continent: http://maps.google.com/maps?q=iran&hl=ro&ll=29.832231,50.268545&spn=0.013886,0.032444&sll=37.0625,-95.677068&sspn=26.039016,66.445312&hnear=Iran&t=h&z=15

    Cele mai viabile sunt cele doua insule, slab aparate, garnizoane mici iar pistele au peste 2 km (puteti masura pe google earth). Din cele doua insule, Abu Musha este si mai potrivita pentru ca pe ea sunt si lansatoare de rachete antinavale care acopera stramtoarea Ormuz.

    Apropo: Israelul va ataca si cu Jericho II si III si probabil si cu UAV-uri kamikaze (Harop care raza de actiune pana in Iran), dar acestea vor viza doar tintele soft, radare, situri SAM etc.

    Imaginati-va ce ar reprezenta pentru Israel un aeroport langa Iran. Un portavion nescufundabil. Va fi nu doar o palma data Iranului ci si o demonstratie de capabilitate. Iar a cuceri o insula gen Siri sau Abu Musha nu e mare filosofie. 3 submarine si 4 Hercules transporta suficiente trupe si tehnica militara pentru treaba asta, urmand ca dupa o minima securizare a insulei sa acosteze si nave de transport echipamente.

  3. Eu cred ca SUA vor intra de partea Israelului doar daca sunt indeplinite simultan conditiile :
    1.lovitura aeriana a acestuia va fi un succes.
    2. Iranul riposteaza cu ceva asupra teritoriului israelian.
    Cit priveste ocuparea unor aerodromuri din Iran, asta e deja prea mult. Excede scopului declarat, adica impiedicarea Iranului de a produce arme nucleare.
    Pe de alta parte din 2009 infanteristii israeliani se antreneaza in Azerbaijan ca la ei acasa si Namer-ul incepe sa fie produs la Baku. Flota azera a marii Caspice detine fregata de buzunar din clasa Petya, 2 VPR din clasa Osa si 5 nave de patrulare inarmate cu tunuri si torpile. Rusii au si ei in marea Caspica o fregata din clasa Gepard (Tatarstan ) inarmata cu sistemul Uran-E, lansind rachete nava-nava/nava-litoral Kh-35 ( 130 km bataie ) si elicopter Ka-28/ Ka-31 Helix. A doua fregata ( Dagestan ) e in teste si urmeaza sa intre in dotare. Flota lor mai dispune si de 2 corvete moderne din clasa Buyan inarmate cu A-215 x22 prnd cal122 mm sau rachete nava-nava/nava-litoral 3M-54 Klub cu bataia de 200-300 km (http://covertshores.blogspot.com/2010_08_01_archive.html), 3 VPR clasa Matka inarmate cu rachete Kh-35 si 3 vedete torpiloare vechi.
    Kazakhstanul are si el 1 fregata ( Astana ) din clasa Gepard, 4 fregate chinezesti din clasa 053H3, inarmate cu rachete C-802, clone ale sistemului Uran-E, 4 corvete Tarantul III (Zborul
    Pescăruşul, Lăstunul ) inarmate insa cu P-800 Oniks, 2 corvete moderne Skorpion echipate tot cu P-800 Oniks. Iranul are o singura baza navala la marea Caspica-Bandar-e Anzali, adapostind 3 dragoare de mine, 2 VPR si 4 nave de patrulare. Irakul nu are iesire la marea Caspica, considerata de rusi lac rusesc, dar Iranul are si ei cred ca asa trebuie sa ramina.

    • Da dar, militarizarea marii Caspice nu are legatura doar cu rezervele de petrol sau de amanuntul ca Iranul are iesire aici ci si cu prognozatul program ruso – kazah de construire a canalului navigabil marea neagra – marea caspica si care daca ar fi finalizat ar lasa OPEC fara obiectul muncii si probabil ar duce intr-un final la disolutia organizatiei. Navele kazahe ar putea sa-si vanda singure petrolul in orice port din lume, si petrolul lor e cel mai ieftin. Iar principalul client pentru tarile OPEC e SUA! De unde si interesul major. In schimb Iranul ar putea sa iasa in Mediterana prin canal si nu prin Ormuz, Bab el mandeb si Suez.

  4. eu cred ca nu se va termina acest an fara sa inceapa o bubuiala prin partile respective.prea o pregatesc baietii

  5. Nicorescu Alin

    Da…noul razboi,nu ma intereseaza asa de tare Fortele Aeriene,cele terestre ma pasioneaza pe mine,eu cum si altii au zis,ma gandesc ca prima oara vor fi atacuri aeriene,apoi fortele terestre vor fi trimise apoi sa curete zona de ”gunoaiele” care au mai ramas.Nu cred ca Barack Obama ar fi asa de prost sa riste toate trupele,intai va lasa greul pe mana Israelienilor,poate USA va ajuta doar cu materiale,abea apoi cand zona va fi 80% sigura,americanii vor trimite trupe si desigur vor ocupa aerodromuri exact ca in Afganistan,micul satana va ceda terenul marelui satana,si marele satana va lua controlul,dar chiar credeti ca ar distruge depozitele de Uraniu si ce mai scria pe acolo,fara ca ei sa beneficieze de ele?Eu vad o alta metoda…distrugerea posesorilor,si luarea ”aurului”.Nu cred ca ar lasa SUA fabricile alea din care poate sa scoata profit frumusel,plus ca Iranul a fi o pozitie strategica.

    • Parerea mea e ca Barac Obama nu are stomac pentru un de partea Israelului cu toate ca 2012 e un an electoral iar minoritatea evreilor american voteaza in bloc si la care ideologia atirna mai greu decit etnicitatea ( evreii sunt liberalo-democrati in primul rind si secundar etnici ) precum si votul evanghelistilor ce suporta Israelul neconditionat din motive biblice . Mai degraba cred ca Obama va triangula si va evita confruntarea cu Iranul si va da asigurari atit evreilor americani cit si evanghelistilor atita timp cit realegerea lui nu va fi in balanta . In ce priveste Nethanyahu , va trebui sa stiti ca acesta e cetatean american iar tatal lui e un fost Prof . Univ. si ca acesta e extrem de inteligent si conecteaza foarte bine cu poporul american . Mai mult chiar acesta cunoste cultura si felul de gindire american mai bine decit orcine . In situatia in care Obama e pus in situatia sa piarda realegerea iar atacul Iranului va fi salvarea presedentiei sale cu siguranta ca nu va ezita dar nu va accepta un parteneriat cu Israel in nici o confruntare cu Iranul sau vreo alta tara islamica . In ce priveste Nethanyahu eu cred ca el e foarte bine informat si stie foarte bine reactiile presedintelui Obama deacea el va decide sa actioneze independent atunci cind va exista certitudinea ca Obama nu va acctiona cu siguranta ca Nethanyahu va actiona independent si indiferent cit de imposibil apare el are totusi citeva contigente iar actiunea e preferabila inactiunii deoarece protectia Statului si a poporului lui primeaza . Atunci cind Israel va actiona independent US va fi pus in situatia sa intervina de partea Israeluilui indiferent daca Iranul ataca obiective US sau nu , in primul rind datorita aliantei dintre aceste doua state si dupa acea datorita presiunilor facute de cetatenii americani asupra guvernului US sa intervina militar . Indiferent din ce perspectiva privesc US va fi participant in confruntarea cu Iranul cu sau fara provocare directa si indiferent de ce zic Rusia sau China .

  6. Sa speram ca nu o sa le dea vrum vrum la rachete de pe teritoriul nostru…(americanii)

  7. Iranienii scapa. Dau cu tamaie!

  8. Daca as fi in locul iranienilor as proceda astfel:
    – atacat de Israel – nu as riposta contra US si nici n-as incerca sa inchid Ormuz. As cere ajutor international. Un fel de victimizare. Si, evident, as continua programul nuclear
    – daca tot ar fi sa ripostez, as mima o riposta in Ormuz dar as ataca in Afganistan pe scara larga, terestru, cu tot ce am. Acolo alianta e vulnerabila si nu poate sa faca fata unui atac pe scara larga. Ormuz ar fi o cauza pierduta, orice as incerca sa fac

    • Si eu cred ca rusii le-au dat iranienilor un asemenea sfat. Anume ca in prima etapa sa se faca arici pe timpul loviturii aeriene israeliene, utilizind orice echipament optic sau electronic ( si observatori vizuali ai cerului plasati din 15 in 15 km, ca apasii ). Creind din timp aliniamente pentru baraje de foc cu baterii de art. AA cal mediu ( 100 mm ) si lansind rachetele AA ca la nunta pina epuizeaza toata munitia. Asta intimideaza, face ca navigatia in teritoriul lor sa devina streanta, efectul aviatiei israeliene la tinte sa fie minim si in plus sa mai doboare si ei ceva, ca sa se stie ca sunt pe acolo. In nici un caz cu exponatele muzeului aviatiei iraniane, ca sunt decorative. Desi nu cred, daca totusi le reuseste, a 2-a lovitura aeriana a israelienilor se amina pentru la sala, in cincinalul urmator. Nici vorba sa treaca iranienii la ofensiva terestra in Afganistan sau Irak, ca n-au acoperire aeriana si le da prilejul americanilor sa-i toace. Nici lansari de rachete balistice iraniene nu cred ca vor fi pe timpul primei lovituri aeriene.

      • faza cu Afganistanul era pentru planul B, cand Iranul riposteaza. daca riposteaza, ORICE AR FACE, US ii vor calari cu aviatia. si in acest caz Afganistanul este solutia cea mai simpla. chiar daca au superioritatea aeriana in Afganistan, nu cred vor putea opri 200.000 de oameni si 2-3.000 de blindate care nu stau in fata ta pe un front static ci avanseaza, sunt in miscare. trupele din Afganistan vor avea frontul propriu, contra insurgentilor care isi isi vor intensifica atacurile, si contra unei armate desfasurate care avanseaza pe toate drumurile. e singura lor sansa daca vor sa riposteze si sa conteze

        dar daca Iranul are deja S300, mobile, care vor porni doar dupa primul val?

  9. Pana una alta, Rusia intareste Siria:
    – Mig 29 M2 si Buk-M2E http://romanian.ruvr.ru/2012_02_27/66880657/
    – radare modernizate http://romanian.ruvr.ru/2012_02_28/67089231/

    Iar trupele guvernamentale castiga teren: http://romanian.ruvr.ru/2012_03_03/67390276/

  10. Rezolvarea paşnică a conflictului este posibilă din următoarele motive:

    Iranul e ros de câţiva ani de o criză economică tăcută, dar vizibilă şi tangibilă pentru cine are ochiul antrenat să vadă, şi e 100% vina lor.

    Producţia de petrol, arma lor nr. 1 şi bogăţia lor nr. 1, a picat de la 5,5 milioane de barili / zi în ultimul an al Şahului la zero în timpul Revoluţiei Islamice (ceva care nu s-a întâmplat în nicio ţară în care a avut loc o cădere de regim. Chiar şi la noi, cu toţi rânjiţii, puloveriştii, lupoii, romanii, ruşii şi alte animale politice, cum a trecut vacanţa de iarnă 1989-1990, lumea s-a întors la lucru, nu s-au închis peste noapte fabricile, porturile şi sondele) şi distrugerile războiului cu Irakul au împiedicat reluarea ei. Cu mare efort, după 1990, au ajuns la 4,2 – 4,4 milioane de barili / zi şi se menţin acolo. Cu toate că sunt pe locul 4 în lume ca rezerve de petrol convenţional, lichid.

    În acelaşi timp, populaţia a crescut (ei sunt musulmani fanatici, îşi îndeplinesc datoria la orizontală cu entuziasm 🙂 ), investiţiile au venit şi ele, dar puţine şi dirijate de Stat, fiindcă economia lor e semi-privată şi semi-publică, planificată de Stat. PIBul a sărit de la 129 de miliarde USD în 1999 la 411 miliarde USD în 2011, creştere economică „demnă de China”. Dar toate astea nu reuşesc să acopere problema lor de bază, faptul că populaţia aptă de muncă e imensă, şi economia nu poate absorbi toţi solicitanţii. Au un şomaj caraghios pentru o ţară care se crede industrială şi modernă, de aproape un sfert din populaţia activă, un sector agricol masiv şi ineficient, un consum de energie demn de energofagele lui nea Ceaşcă, şi o industrie petrochimică slabă. Dacă România consumă cam 200 000 barili de petrol / zi şi rafinează 450 000 – 500 000, exportând restul, ei nu îşi pot produce nici măcar necesarul de combustibili, exportă petrol în Rusia pentru a fi rafinat acolo. Subvenţionează alimentele şi combustibilii cu bani de la Stat fiindcă propria lor populaţie nu şi le permite.

    Deci metoda cea mai eficientă de a pune laţul de gâtul Iranului fără a face mari eforturi este de a-i ţine sub un embargou total, până când administraţia lor de Stat pricepe că nu se poate descurca singură, şi devine mai deschisă la negocieri. Bineînţeles, ţinând la îndemână bâta, aşa cum a făcut-o conu’ Barack-Vodă cel Negru: „noi nu blufăm. Trebuie să se înţeleagă că atunci când SUA a spus că nu vrea ca Iranul să fie înarmat nuclear, nu glumeşte” – interviu The Atlantic

    ~Nautilus

  11. Atacul Iranului se tot ‘discuta’ de ceva timp, o sa ajunga asa o legenda ca si ‘multirolul’…

    Israelienii latra de catziva ani ca ataca Iranul, USA arata si aia pumnul, Iranul hamaie si el inapoi dar intre timp isi vede de treaba.

    Fiind avertizat de obiceiurile evreiesti de a bombarda reactoarele tarilor inamice, Iranul se pare
    ca si le-a ingropat bine. Se pare ca nu nici si-a pus toate oualele intr-un singur cos.

    Din pacate pt posibilitatile evreilor Iranul este un pod cam prea indepartat.
    Asa ca evreii vor sa-i scoata la inaintare pe americani.

    Americanii nu ataca inca, probabil la jdemiile alea de analisti care calculeaza pagubele le da
    inca cu zecimale. Impresia e ca parca americanii se cam codesc. Irak, AStan le fu destul momentan, in Iran se asteapta mai multe pierderi?

    E vorba de ce pierderi esti pregatit sa absorbi ca sa nu dea prea rau pe sticla la news.

    Presupunand ca America ataca si pierd un portavion in Golf, cateva zeci de rachete balistice
    lovesc Tel-Avivul, altele lovesc instalatiile din Golf, in AStan incepe ofensiva talibana (fu
    destul de amuzanta numa’ arderea unor Corane si se lasa cu morti in coalitie, si distractia
    continua) + iraniana, din Liban incepe sa cada asa o ploaie de proiectile cadou de la
    Hamas/Hezbolah, Siria nu reusira sa o democratizeze, iranienii bubuie niste petroliere si bubuie
    pretul petrolului in State plus Europa.

    Per total cateva mii de casualties, pagube economice si politice nasoale.
    Nu mai conteaza cate sute de mii de iranieni vor muri dupa aia, daca iranienii reusesc sa provoace initial pagubele respective, or veni americanii dupa aia si i-or nivela, dar pagubele initiale probabil sunt greu de inghitit. Ca nu mai e WWII. Asa ca tot amana momentul.

    Timpul trece deocamdata in favoarea Iranului.

    In rest, plictiseala mare…

    -Israelienii ameninta cu bombardeaua

    -Obama e porumbelu’ pacii

    -Programul nuclear merge inainte.

    -Fabricile de rachete produc de zor.

    -Rusii si chinezii le-or mai fi dand arme/consultanta.

    -Mai o drona capturata, mai o lansare de racheta in stramtoare.

    -Embargoul asupra Iranului afecteaza Europa, unde gentlemanul englez se vaita la bibisii ca e dieselul 1.50£, pt ca iranienii gasesc unde sa vanda petrolul, nu moare nimeni de foame cu butoaiele pline in curte, se duc in India si China. Se gasesc metode si instrumente financiare ca
    sa sprijine Iranul(sa-si ruleze banii) si sa ocoleasca embargoul.

    -Iranienii nu se ‘democratizeaza’ pt ca sunt bine tinuti in frau.

    Ca Obama vorbeste de solutii pasnice, asta nu inseamna nimic, maine dimineata citim ca i-au atacat azi noapte. Ca self-defense si pt binele omenirii of course…

    • Ţeapă. Sursa nr. 1 de petrol în lume e Rusia (>10 milioane barili / zi), după care vin Arabia Saudită (>9 milioane de barili / zi) şi SUA (5,66 milioane de barili / zi petrol convenţional lichid, şi cam 8,8 milioane toate formele de petrol brut puse la un loc). Iranul, cu 4,4 milioane, nici măcar nu se compară cu cei 3 mari.

      N-au reuşit OPECiştii să îngenunche lumea în 1973, când ei deţineau împreună cea mai mare parte a surselor de petrol din afara URSS. Acum mai au cu ce?

      ~Nautilus

      • Si s-ar putea ca in curand SUA sa ajunga pe locul 2…

      • Pai n-am zis ca Iranul o sa ingenuncheze lumea, am zis ca Iranul se pare ca a gasit unde sa-si vanda petrolul (e dispus sa-l vanda inclusiv pe rupii), asa ca embargoul ala nu stiu cat il afecteaza…

        • N-are ce face cu rupiile sau yuanii cât timp îi trebuie cereale şi alte produse alimentare, şi pentru astea îi trebuie cele 3 monede uzitate în schimburile internaţionale, adică EUR, USD, sau DST. Stomacul dictează.

          Manevra lor presupunea ca exemplul tranzacţionării petrolului în altă monedă decât USD (http://en.wikipedia.org/wiki/Iranian_oil_bourse) să fie imediat urmat de alţii, astfel încât ţările mari să inunde pieţele financiare cu dolari pe care să îi schimbe în alte valori (euro, ruble ruseşti, yuani, aur), să scadă valoarea dolarului prin inflaţie şi astfel să îşi înjunghie pe la spate duşmanul, pe Marele Satan.

          În august 2011, bursa petrolieră de la Kish a livrat primul lot de 500 000 barili de ţiţei (nu întâmplător, exact atunci ştirile despre „moartea Americii pe 2 august” şi despre „războiul cu Iranul” au atins un vârf).

          În ianuarie 2012, indienii au început şi ei discuţii despre tranzacţionarea petrolului în aur, yeni şi alte valori (oare de ce tocmai acum a reînceput sarabanda ameninţărilor cu războiul? 😉 ) iar pe 20 martie 2012 ar trebui ca bursa de la Kish să renunţe la orice fel de tranzacţii cu dolari şi să se rezume la euro, yeni, yuani, rupii şi alte monede. (E o coincidenţă că tocmai acum, în primele zile din martie, e toată lumea cu puşca la picior? E o coincidenţă că tocmai UE, emitentul monedei euro, a trecut brusc la embargou?)

          Din nefericire pentru ei, manevra care ar fi trebuit să-l sape pe Marele Satan nu prea pare că va avea sorţi de izbândă prea mari, fiindcă ei mizează pe China, iar chinezii au mii de miliarde USD în rezerve şi nu vor ca acestea să îşi piardă valoarea.

          Fără sprijin chinez, tot planul se năruie, bursa rămâne strict o operaţiune locală, şi chestiunea nucleară se dezumflă în câteva luni.

          Aşa merge războiul economic 😛

          ~Nautilus

        • Dupa cum am scris mai sus, nu am spus ca Iran va ingenunchea lumea cu asta. Problema Iranului e sa supravietuiasca embargourilor si sa castige timp, ca nu cred ca se asteapta sa darame America cu bursa aia…care oricum e un precedent periculos pt americani si cine a mai incercat asta n-a mai murit de batranete.

          Cereale ar putea cumpara din China, ca se pare ca au:
          „The recent wheat panic, driven by an export ban in Russia after a poor harvest there, has left the Chinese market relatively unchanged. China does import some wheat-mostly high-protein varieties that may not be available domestically-but ultimately produces more than the country consumes.”

          De fapt cam orice ar putea cumpara din China, ca banuiesc ca acum tehnologie pt rachete nu cumpara din State sau UE.

          Asa ca se pot specializa cu relatii import-export cu China si India…vand petrol pe orice, cumpara mancare si ce au nevoie si fara dolari si euro…

          Plus ca se mai pot interpune ca intermediari, China si India sa cumpere pt ei una alta primind in schimb petrol…China are nevoie de petrol, dolari are destui…

          Si nu stim cate pietre pot manca iranienii inainte sa faca gaze la stomac, si daca sunt prea multi mai spanzura si omoara cu pietre dintre ei…nu lua reactia normala drept standard in Iran…

  12. E putin probabil ca Iranul sa nu aiba deja S300:
    – Belarus este la cutite cu UE si Iranul a afirmat ca le-a primit de la Belarus desi, ulterior, Belarus a negat
    – Siria se pare ca are S300 si de curand au fost puse in functiune. E posibil ca navele iraniene acostate in Siria sa fi transportat personal destinat pregatirii in vederea operarii http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/150059
    – manevrele militare intense ale israelienilor cu grecii e posibil sa vizeze in primul rand aceasta componenta, pentru ca grecii au S300 via Cipru

    In acest caz, probabil ca tactica iranienilor este de asteptare. Le vor activa doar dupa primul val. Desi nu cred ca au multe baterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *