ME P.1101

Germania, duminica, 29 aprilie 1945, Regimentul 409 Infanterie (apartinand Diviziei 103 Infanterie din cadrul Armatei a VII-a Americane comandate de catre General Alexander McCarell Patch/”Sandy”. Ca fapt divers, Divizia a capturat la Landsberg o intreaga garnizoana maghiara formata din 100 de soldati, gasindu-i pe acestia aliniati ca pentru trecerea in revista, gata pentru predare) sustinut de blindate din cadrul Diviziei 10 Blindate (botezata Divizia Tigrului de catre primul sau comandant, General-maior Paul Newgarden, in urma unui concurs. Acesta a considerat ca tigrul are calitati cazone, este curat, ingrijit, isi surprinde si anihileaza prada –calitati considerate perfecte pentru „Tigrii” sai blindati. Deviza lor era „Infricoseaza si distruge”), captureaza aproape fara lupta mica localitate Oberammergau/Bavaria, renumita statiune montana in Alpii bavarezi (trupele germane se retrasesera inainte de sosirea americanilor, lasand un mic grup de aparatori format din adolescenti condusi de catre ofiteri SS de la Mittenwald. Aceasta linie defensiva absolut inutila a fost bombardata cu artileria si anihilata in doi timpi si trei miscari, cativa adolescenti-soldat pierzandu-si inutil viata. Clar, situatia germanilor era disperata, tehnica mai adunau,mai gaseau, mai fabricau, dar combustibil si soldati nu mai gaseau. Cu batranii si adolescentii n-aveau ce face, carne de tun…).

                                          COMPLEXUL OBERAMMERGAU -SUDUL GERMANIEI

Aici, militarii americani au gasit un grup interesant de cladiri mari cu pereti portanti din beton armat monolit (elementele constructiei fiind turnate la fata locului, nu asamblate), amplasate in partea de est a localitatii, lamurindu-se ulterior ca este fosta cazarma a Scolii de Formare a Transmisionistilor Vanatorilor de Munte (Gebirgs-Jager, Wehrmacht). Totusi, ceva nu se lega, unele cladiri erau prea mari, basca numarul mare de baraci specifice cazarii muncitorilor, neuzuale pentru o scoala de formare, insa surpriza n-avea sa se opreasca aici…

Intr-adevar, americanii dadusera peste Cazarma Conrad von Hotzendorf-Kaserne, construita in perioada 1936-1937 in estul localitatii Oberammergau fiind, initial, Scoala de Formare a Transmisionistilor (Gebirgs-Nachrichten-Abteilung 54) Diviziei 1 Munte (tinea de Wehrkreis VII/Districtul Militar VII, ce cuprindea Bavaria Superioara, Bavaria Inferioara, Oberpfalz si parti din Suabia. Comandamentul Wehrkreis VII se gasea la Munchen), scoala gasindu-se pe muntele Laber, fiind botezata, dupa 1938, cu numele sefului de stat major al armatei imperiale austro-ungare din WW I, von Hotzendorf-Kaserne, poligonul de tragere fiind situat in comuna Ettal, in apropiere de Oberammergau (aici se gasea o manastire benedictina).

Ei bine, in unele dintre aceste baraci americanii au fost surprinsi sa gaseasca echipamente si facilitati specifice unui institut de cercetare, acestea nefiind nicicum caracteristice unei scoli de transmisionisti. S-au lamurit insa rapid, foarte probabil ajutati de catre localnici, gasisera intr-adevar un birou de cercetare-proiectare, acesta apartinand firmei Messerschmidt, strict secret, numit codat „Oberbayerische Forschungsanstalt/OF” (Institutul de Cercetare din Bavaria Superioara). Acest Institut fusese creat in august 1943 prin relocarea fabricii si institutului de cercetare-dezvoltare Messerschmitt de la Regensburg, cam 2200 de oameni, asta datorita bombardamentelor Aliate. Aici, in cadrul muntelui Laber, prin munca fortata a aproximativ 500 de detinuti ce proveneau cel mai probabil de la Mittenwald (se pare ca-n marea lor majoritate acestia erau prizonieri rusi. Primii 70 de muncitori au aparut la Oberammergau in primavara lui 1942, conform unor surse, insa acest lucru nu-i o certitudine), s-a realizat un tunel subteran lung de 150 m si lat de 90 m captusit cu beton armat (constructia a durat aproximativ doi ani, tunelul era similar ca design B8 Bergkristall, facilitate realizata la inceputul lui 1944 in apropierea oraselului montan Sankt Georgen an der Gusen/Austria, aflat la est de Linz, destinat constructiei ME-262. Aici, in doar 13 luni, s-a realizat una dintre cele mai moderne facilitati subterane din intreg Reich-ul. Pentru pastrarea secretului, germanii ii spuneau „Pestera”, conform unor surse), ce dispunea de linie de cale ferata si sistem de ventilatie, facilitate destinata construirii aeronavelor dotate cu motoare cu reactie.

                                                             OBERAMMERGAU -TUNELUL

Aceasta fabrica subterana strict secreta, de care Aliatii n-au aflat decat cand au ajuns la ea, a purtat numele de cod Cerusit. Interesant este faptul ca la sfarsitul lui 1944, aici apare enigmaticul SS Obergruppenfuhrer, Doctor-inginer Hans Friedrich Karl Kammler (Heinz. Acesta era adjunctul lui Himmler si se conforma ordinului acestuia din data de 15 decembrie 1944 –concentrati-va pe realizarea de ME-262, cu prioritate), responsabil cu toate proiectele secrete germane (V-2, ME-262, ba chiar si a unor proiecte dea dreptul bizare dar incerte, precum cele legate de OZN, Clopotul, etc –proiecte care, din punctul meu de vedere n-au existat. Dar, cum Germania este „o cutie cu surprize”, nu se stie niciodata…), personaj enigmatic cea disparut misterios la sfarsitul WW II, soarta sa nefiind cunoscuta pana astazi.

Acesta ordona lui Wilhelm Emil Messerschmitt (Willi/Willy), ce se afla inca din octombrie-noiembrie 1944 la Oberammergau impreuna cu intreaga sa echipa de cercetatori (erau cazati la hotel in localitatea Ettal, acesta fiind rechizitionat de Luftwaffe. Iata ce ne spune tanarul inginer, pe-atunci, Heinrich Bloch, cu privire la conditiile de lucru de la Oberammergau: „Lucram incontinuu, la fiecare patru saptamani, duminica, aveam voie sa merg la Augsburg. Localnicii, putini la numar, aveau slabe contacte cu noi, orice legatura putand parea suspecta. Localnicii se temeau ca mica lor localitate ar putea fi bombardata de catre Aliati daca s-ar fi aflat de fabrica”. Temerea localnicilor nu era deplasata, si-asta deoarece serviciile secrete aliate se dadeau de ceasul mortii sa localizeze institutul de proiectare ce realizase extraordinarul ME-262 si fabricile secrete unde acesta se construia), proiectanti si muncitori specialisti, stoparea tuturor cercetarilor cu privire la aeronave avansate si orientarea spre fabricarea in ritm alert a aeronavelor ME-262, stringent necesare apararii Reich-ului. Da, ati citit bine, aeronave avansate!

Da, fiindca acolo ei asta faceau, dezvoltau in mare secret aeronave extrem de avansate, cu mult peste ceea ce aveau Aliatii, in cadrul programului botezat Jagernotprogramm (Program de Urgenta Aeronave de Vanatoare, in urma deciziei luate de RLM/Ministerul German al Aerului din data 3 iulie 1944, prin care se cerea companiilor aeronautice germane dezvoltarea unei noi generatii de aeronave cu reactie care sa stopeze ofensiva aeriana Aliata. Numita „Propunerea 226/II” specifica realizarea unor aeronave cu reactie din generatia a II-a destinate Luftwaffe. A fost prea tarziu, multe proiecte ramanand doar pe planseta, parte si datorita faptului ca erau mult prea avansate. Cu HE P.1077, JU EF.128, FW Volksjager 2, AR E.381 si multe altele ne vom intalni negresit in articole viitoare. Pot spune doar atat, prea multe proiecte si prea avansate, timp insuficient si resurse scazute, fabrici si institute de cercetare distruse. Conform caietului de sarcini emis de catre RLM, aceste aeronave trebuiau sa aiba indeplineasca urmatoarele cerinte:un singur motor turbojet de tip HE S-011; viteza de 1000 km/h la 7000 m altitudine; rezervor intern de combustibil cu capacitatea de 1000 L care sa asigure autonomie de zbor de 1-2 ore la nivelul marii; altitudine operationala de 14.000 m; sa fie inarmate cu 4 tunuri MK-108 de calibrul 30 mm; sa aiba fuzelajul blindat la partea frontala, grosime 12,70 mm; sa aiba cabina presurizata).

                                                                        ME P.1110

In ciuda ordinului lui Kammler, echipa lui Willy a continuat, sporadic si-n mare secret, munca la o aeronava dea dreptul senzationala, eroul articolului de fata, si-anume ME P.1101 (lucrau si la un succesor al acesteia, numit ME P.1110 Ente/Rata, interceptor de mare altitudine, dar despre acesta intr-un articol viitor). Interesant este faptul ca tunelul de la Oberammergau dispunea de patru-sase intrari, in acesta aeronavele puteau fi asamblate, exceptandu-se montajul aripilor principale, aceasta facandu-se la exterior deoarece intrarile erau prea inguste si nu permiteau iesirea aeronavelor complet asamblate. In caz de alarma aeriana, aeronavele prototip ce se aflau bazate in afara fabricii subterane, erau bagate inapoi in tunel demontandu-li-se aripile. Interesant este faptul ca Oberammergau n-a fost niciodata bombardat de catre Aliati, se stipuleaza ca acestia ar fi banuit existenta unei fabrici subterane aici dar n-aveau nicio confirmare.

Unii fosti angajati Messerschmitt de la Oberammergau considera ca Aliatii n-au bombardat fabrica deoarece stiau ce fac ei aici, dorind sa puna mana pe rezultatele cercetarilor in buna stare. Mai mult decat atat, ei suspecteaza ca unii dintre furnizorii ce tineau de industria germana de profil erau spioni, fostul inginer Alfons Spath afirmand dupa razboi ca „s-a dovedit ca ei erau spioni”, bazandu-se pe faptul ca atunci cand americanii au intrat in Oberammergau s-au dus direct la cazarma, incepand imediat interogarea tehnicienilor si inginerilor. Mai mult decat atat, Willy Messerschmitt, in viziunea sa, ar fi fost dispus sa-nceapa imediat colaborarea cu americanii in definitivarea proiectelor sale. In sfarsit, nu se poate confirma daca a fost sau nu asa, dar sunt teorii interesante! Cert este doar faptul ca Aviatia aliata n-a bombardat niciodata Oberammergau.

                                                                     ME P1101 IN 1945

Pe langa surpriza descoperirii institutului de cercetare, americanii au dat intamplator peste o comoara, dupa cum avea s-o numeasca unul dintre tehnicienii din cadrul USAF- Air Technical Intelligence/ATI pe data de 17 mai 1945, atunci cand a inspectat unicul prototip. Americanii il gasisera pe ME P.1101, o aeronava prototip deosebita abandonata intr-o galerie/caverna, nefinalizata probabil, a fabricii subterane, aeronava ce-ar fi fost gasita din pura intamplare, militari americani cazand din greseala in galerie (!!!. Unele surse mentioneaza ca existau opt tuneluri paralele, nu toate finalizate, dispuse la 40 m sub munte. Existau si caverne sapate in munte cu sectiunea transversala de 6×5 m, plafonul fiind captusit cu lambriu din lemn, podeaua fiind betonata in cea mai mare parte a complexului. Multe intrari in complex au fost blocate prin detonarea unor incarcaturi explozive, cel mai probabil de americani dupa capturare.

                                                     LANSAND RACHETELE AA -GRAFICA

Cel mai probabil, aeronava a fost depozitata intr-una dintre aceste caverne artificiale). Cu toate acestea, locatia aeronavei este incerta, unele surse mentionand faptul ca ME P.1101 si un ME-109 ar fi fost gasite in hala cu numarul 615 –putin probabil sa fie asa. Cert este faptul ca dupa razboi, experti din cadrul US Army au demontat intreaga fabrica si-au dus-o in State, punand mana pe planurile de constructie ale intregului complex subteran. Interesant este faptul ca angajatii uzinei ar fi incercat sa distruga anumite echipamente, insa cu certitudine au distrus toate schitele, dar nu inainte de a le fotocopia (4 filme) si ascunde in recipiente etanse la apa, ascunzandu-le in patru catune din apropiere de Oberammergau (unele surse mentioneaza Manastirea din Ettal –putin probabil). Aici au fost gasite de catre militari francezi, luate si duse la Paris, insa americanii au reusit pana la urma sa intre in posesia unui microfilm, acesta fiindu-le cedat de catre galici.

                                                           CU RADAR SI RACHETE AA

ME P.1101 avea un aspect ciudat, neconventional, fiind finalizat in proportie de 80%, cu cadrul sau metalic scheletic si cu silueta inalta numai a aeronava nu semana, cel putin nu cu una clasica. Desi soldatii americani care au capturat aeronava n-au fost prea impresionati de aceasta, expertii tehnici a-i USAF care au „puricat-o” ulterior au fost coplesiti, aveau in fata un avion extraordinar ce era mult mai avansat decat orice aveau ei in dotare sau pe planseta. Unii specialisti considera si astazi ca P.1101 a fost cel mai avansat proiect aeronautic german cazut in mana Aliatilor. Aeronava a fost proiectata de catre inginerul Hans Hornung (a ajuns in SUA lucrand la Boeing, dupa razboi) in doar 9 zile de la data emiterii specificatiilor (15 iulie 1944), incepandu-se constructia prototipului in decembrie 1944 cand era deja prea tarziu. A avut mai multe variante ce n-au depasit stadiul de macheta testata in suflerie, insa varianta finala a devenit prima aeronava din lume echipata cu aripi cu geometrie variabila.

                   MOTORIZAT CU HEINKEL HE S-011 LA OBERAMMERGAU -MAI 1945

Designul initial/Design 1 al aeronavei i-a apartinut proiectantului-sef de la Messerschmitt, Doctor Woldemar Voight (a lucrat la ME-262, ulterior la britanicul Vickers Valiant Mk.1 in 1950. A ajuns in SUA in 1946 –Operatiunea Paperclip –lucrand la Bell X-5), la acesta lucrand si Hans Hornung (inginer-sef la Messerschmitt), aeronava fiind un interceptor monoloc cu urmatoarele caracteristici: fuzelaj scurt si lat; tren de aterizare triciclu escamotabil –roata de bot se retragea spre inapoi, rotile principale se retrageau in aripile principale; aripa in sageata cu dublu unghi, unghi interior de 40◦ langa fuzelaj si unghi de 26◦ la extremitati/lateral;motor turbojet HE S-011 dispus in interiorul fuzelajului; prize de admisie rotunjite a aerului, doua la numar, dispuse pe lateralele fuzelajului (stanga-dreapta carlingii); coada/ampenaj in forma de V/110◦ dispus pe un brat conic ce trecea peste evacuare, caracteristica ce se v-a regasi pe toate modelele ulterioare; cabina de pilotaj (bolta) dispusa frontal facand parte din botul rotunjit;

design dezvaluit pe data de 24 iulie 1944/Design 1; rezervoare de combustibil de cate 170 L dispuse lateral in sectiunile aripilor interioare; rezerva totala interna de combustibil 1050 L; rezervor intern de combustibil dispus in spatele carlingii cu capacitatea de 800-880 L (probabil); la partea inferioara a cozii, in dreptul echipamentului radio ce se afla dispus la interior, se afla o placa din otel cu rolul de a proteja acest echipament de jetul reactiv; armament preconizat: o bomba SC-500 de 500 kg/doua tunuri MK-108 calibrul 30 mm, dispuse sub fuzelaj la partea frontala; anvergura 7,15 m; lungime 6,85 m; inaltime 2,45 m; ecartament 2,10 m; greutate maxima la decolare 3000 kg; viteza maxima 1050 km/h la 6000 m altitudine; rata de urcare 26,80 ms; plafon de serviciu 12.000 m.

  Pe data de 30 august 1944 a fost dezvaluit un nou design, mai rafinat, avand fuzelaj alungit si ingustat, bot conic alungit cu carlinga dispusa imediat in spatele acestuia si facand corp comun cu fuzelajul posterior, flapsuri dispuse pe tot bordul de fuga –designul aripii fiind inspirat de ME-262 (probabil). Aceasta aeronava n-a depasit stadiul de macheta testata in suflerie si, ca si prima varianta, au fost machete experimentale destinate studiilor aerodinamice in vederea gasirii dispunerii optime pentru planuri si ampenaje, a profilelor fuzelajului si anvelopa de zbor. Design 2 avea urmatoarele caracteristici: data aparitiei 30 august 1944; anvergura 8,16 m; lungime 9,37 m; inaltime 3,08 m; aripa in sageata, unghi 40◦; greutate: gol 2462 kg/maxima la decolare 3554 kg; incarcatura pe aripa 263 kg/mp; rezervor intern de combustibil dispus in spatele carlingii cu capacitatea de 830 L; viteza maxima 1080 km/h la 7000 m altitudine; rata de urcare 30 ms; plafon de serviciu 14.800 m; autonomie 1500 km.

Aproape imediat a aparut si cel de-al treilea design/Design 3, cel ce-avea sa-si puna amprenta asupra unicului prototip produs, aceasta aeronava avand urmatoarele caracteristici: data aparitiei, posibil septembrie 1944; anvergura 8,06 m; lungime 8,98 m; inaltime 3,50 m; anvergura aripilor 13,50 mp; ecartament 2,12 m; aripa cu geometrie variabila ce putea fi dispusa manual la trei unghiuri, 35◦/40◦/45◦;  greutate: gol 2184 kg/maxima la decolare 3205 kg; incarcatura pe aripa 236 kg/mp; rezervor intern de combustibil dispus in spatele carlingii cu capacitatea de 830 L; viteza maxima 860 km/h la 7000 m altitudine; rata de urcare 12 ms; plafon de serviciu 10.000 m; viteza la aterizare 170 km/h; viteza la decolare 900 km/h.

Si, in sfarsit, la sfarsitul lui septembrie 1944 apare si varianta finala, Design 4, luandu-se hotararea ca aceasta sa intre in fabricatie, realizarea acestui prototip experimental debutand pe data de 10 noiembrie 1944, selectarea si strangerea materialelor si a echipamentelor necesare constructiei (motorul, spre exemplu) fiind definitivata pe 4 decembrie 1944.

                                                               ME P1101 -13 NOIEMBRIE 1944

Interesant este faptul ca pe data de 28 februarie 1945, RLM desemneaza drept castigatoare a Jagernotprogramm, aeronava Focke-Wulff Ta-183, datorita faptului ca ME P.1101 se dovedea prea complexa si dificil de construit, basca ca performantele erau sub cerintele specificate in caietul de sarcini datorita cresterii in greutate ( fata de Design 2). Totusi, tinand cont de efortul substantial al Biroului de Proiectare Messerschmitt, RLM decide finantarea redusa a unui prototip de pre-productie, incurajand totodata studiile cu privire la aripa cu geometrie variabila, cerand ca acest prototip sa aiba componente comune cu ME-262/109, asta in vederea reducerii costurilor si a grabirii intrarii in productie (aripile –ME 262; trenul de aterizare –ME 109; alte componente si echipamente comune cu aceste aeronave aflate deja in productie. Constructia aeronavei se facea cu scule si SDV-uri similare cu cele folosite la ME-262). Producerea prototipului V1 a inceput la Complexul Oberammergau pe data de 10 noiembrie 1944, primul zbor fiind planificat pentru iunie 1945 (sub indrumarea inginerului Mortiz Asam. Acesta ajunge dupa razboi in SUA, la Aero Spacelines, fiind creatorul Super Guppy –primul zbor, 31 august 1965).

                                         ME P1101 VERSIUNEA DE PRODUCTIE

ME P.1101 V1 avea urmatoarele caracteristici: aeronava experimentala; echipaj 1; lungime 9,17 m; anvergura 8,25 m; inaltime 3,71 m; ecartament 2,20 m; greutate: gol 2594 kg/maxima la decolare 3200-4064 kg;  incarcatura pe aripa 296,50 kg/mp; rezervor intern de combustibil dispus in spatele carlingii cu capacitatea de 1000-1250 L+doua rezervoare largabile sub aripi; fuzelaj realizat din duraluminiu nituit cu popnituri si rasini epoxidice; aripi cu geometrie variabila acoperite cu placaj, unghiul acestora fiind reglat manual inainte de decolare, 35◦/40◦/45◦; coada/fuzelajul posterior era realizata din otel inoxidabil (cel mai probabil. Unele surse mentioneaza ca aceasta avea structura din lemn, fiind acoperita cu tabla din otel inoxidabil); ampenaj clasic in forma de T; tren de aterizare triciclu escamotabil, similar Design 1; cabina presurizata dispusa sus, deasupra conului prizei de aer, oferind o excelenta vizibilitate. Cabina era blindata si dispunea de scaun de catapultare. Parbrizul blindat era degivrat cu aer cald tras de la motor; motor turbojet HE S-011/1300 kgf/12,01 kN sau Jumo 004B/900 kgf dispus in interiorul fuzelajului (se pare ca aeronava putea fi echipata cu ambele motoare si, cel mai probabil, prototipul a avut Jumo 004); armament: 2-4 tunuri MK-108 calibrul 30 mm, rezerva interna 100 proiectile per tun/2-4 rachete AA cu raza scurta de tip Ruhrstahl X-4 (preconizate. Aceste rachete vor face subiectul unui articol viitor). Prototipul n-a fost inarmat; viteza maxima 985 km/h la 7000 m altitudine/890 kmh la nivelul marii; rata de urcare 22,20 ms, cam 1320 m minut; autonomie 1100-1500-1515 km; viteza la aterizare 172 km/h; viteza la decolare 570 km/h; plafon de serviciu 12.000-13.800-14.000 m; prototipul n-a zburat niciodata.

                                  Racheta aer-aer cu raza scurta RUHRSTAHL RU 344 X-4

Interesant este faptul ca exista surse care mentioneaza faptul ca Willy Messerschmitt ar fi insistat pe langa Armata SUA ca echipa sa sa fie lasata sa definitiveze prototipul ME P.1101, insa acest lucru a fost zadarnicit de faptul ca nu mai aveau planurile tehnice, francezii refuzand sa predea microfilmele –informatie incerta ce trebuie tratata cu retinere. Cert este faptul ca aeronava prototip a fost dusa in SUA, printre specialistii americani veniti sa studieze prototipul s-a aflat si Robert J.Woods, inginerul sef de la Bell Aircraft Corporation. Ca urmare, aeronava P.1101 a fost dusa la fabrica Bell din Buffalo/New York, unde a fost studiata, rezultand Bell X-5 (despre aceasta intr-un articol viitor. Rusii au scos si ei Yak-15, iar suedezii, Saab J-29 Tunnan, aeronave similare ca design cu P.1101. Francezii au realizat CM -170 Fouga Magister, avand coada in forma de V, similar variantelor de P.1101).

 

Pana la urma ce a fost ME P.1101? O aeronava frumoasa si futurista pentru vremea ei, un alt proiect german ramas drept sursa de inspiratie pentru invingatori.

 

     WW  

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?…

www.luft46.com/mess/mep1101.html

www.defensemedianetwork.com/…/messerschm…

www.aviastar.org › … › Messerschmitt

www.deutscheluftwaffe.de/…/Messerschmitt/Me…

www.airwar.ru/enc/fww2/p1101.html

tanks45.tripod.com/…/Me–P1101/Me–P.1101.ht…

www.ww2incolor.com/…/Ruhrstahl–X–4.html

www.luft46.com/armament/mk108.html

warbirdsresourcegroup.org

www.natoschool.nato.int/…/History/1933-1953

www.ww2f.com › … › WWII Today