Doi militari din cadrul Batalionului 191 Protecția Forței „Golden Lions” au fost răniți miercuri, 21 octombrie, în Afganistan, în jurul orei 19:32, ora României, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat.
Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine și protejate împotriva ambuscadelor), în regiunea Kandahar. Dispozitivul exploziv s-a declanșat la trecerea ultimului autovehicul din coloană. În urma exploziei, au fost răniți sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman.
Militarii din patrulă au aplicat procedurile standard prevăzute de regulile de angajare, asigurând zona și acționând de urgență pentru acordarea primului ajutor militarilor răniți și evacuarea întregului echipaj al vehiculului afectat de explozie către Spitalul Militar ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, unde cei doi militari răniți, aflați în stare stabilă, beneficiază de tratament medical de specialitate. Ceilalți trei membri ai echipajului sunt evaluați medical, conform cerințelor standard aplicabile în aceste situații.
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, sunt în legătură permanentă cu comanda Batalionului 191 Protecția Forței și urmăresc evoluția stării de sănătate a militarilor răniți.
* * *
Militarii arădeni au fost dislocați în teatrul de operații din Afganistan în luna august, pentru o misiune de șase luni.
____________________________
Starea militarilor români răniţi în Afganistan
În urma evaluărilor medicale complexe desfășurate la spitalul ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, s-a decis ca încă doi militari din echipajul mașinii de luptă afectate de explozia de miercuri, 21 octombrie, din Afganistan, respectiv sergentul Ionuț Marius Brumă și fruntașul Dorian Emil Floare, să fie transferați, împreună cu sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman, către Spitalul Militar ROL-3 din Baza Aeriană Bagram, pentru investigații medicale suplimentare și continuarea tratamentelor de specialitate. Transferul s-a realizat pe cale aeriană joi, 22 octombrie.
Viețile celor patru militari români din Batalionul 191 Protecția Forței „Golden Lions,” răniți în atacul cu dispozitiv exploziv improvizat din 21 octombrie, sunt în afara oricărui pericol. Militarii se află în stare stabilă și, în funcție de evoluția stării de sănătate și de recomandările echipelor medicale, este luată în calcul opțiunea de a fi transferați, conform procedurilor aplicate în aceste situații, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania.
Ministrul apărării naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a intrat în legătură telefonică în dimineața zilei de vineri, 23 octombrie, cu comandantul Batalionului 191 Protecția Forței și cu o parte dintre militarii răniți.
Ministrul Ciucă a transmis militarilor răniți urări de sănătate și i-a asigurat de sprijinul total din partea echipei de conducere a ministerului pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament și recuperare.
Starea militarilor români răniţi în AfganistanÎn urma evaluărilor medicale complexe desfășurate la spitalul ROL-2 din…
Publiée par Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro sur Vendredi 23 octobre 2020
Sa le dea Dumnezeu putere să-și revină…
Insanatosire grabnica si deplina
Dumnezeu sa-i ajute si sa aiba in paza fiecare Ostas Roman!
Insanatosire grabnica si completa.
Sa le dea Dumnezeu sanatate si recuperare rapida.
Multa multa sanatate si liniste! Parca o dadusera la pace nu talibanii si urma retragerea, s-a schimbat ceva sau sunt doar trambite de campanie ala Trump?
In 20 feb 2020, s- a semnat un acord de pace intre Trump si taliban, unde dupa ce am inteles, administratia Trump ignora nemultumirea Pentagonului. Sunt 4 triburi de talibani, unii respecta tratatatul altii nu. In realitate acordul este un rahat pe bat, nu stii care trage sau nu. Toti seamana la fel, nu prea ai cum sa dovedesti care trib nu respecta sau minte. In vara au fost si 4 militari britanici raniti. Un reportaj de la BBC, afirma ca talibanii nu se ating de trupele de coalitie, ( vezi Doamne, ce sfinti sunt) dar terorizeaza localnicii , incat multe firme afgane platesc lunar ,, bani de protectie „. Talibanii s – au transformat in stil de mafie.
Doamne ajuta sa fie bine baietii!
Multa sanatate lor, si familiilor putere sa treaca peste aceasta cumpana!
Multa sanatate lor si curaj familiilor!
În urma evaluărilor medicale complexe desfășurate la spitalul ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, s-a decis ca încă doi militari din echipajul mașinii de luptă afectate de explozia de miercuri, 21 octombrie, din Afganistan, respectiv sergentul Ionuț Marius Brumă și fruntașul Dorian Emil Floare, să fie transferați, împreună cu sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman, către Spitalul Militar ROL-3 din Baza Aeriană Bagram, pentru investigații medicale suplimentare și continuarea tratamentelor de specialitate. Transferul s-a realizat pe cale aeriană joi, 22 octombrie.
Viețile celor patru militari români din Batalionul 191 Protecția Forței „Golden Lions,” răniți în atacul cu dispozitiv exploziv improvizat din 21 octombrie, sunt în afara oricărui pericol. Militarii se află în stare stabilă și, în funcție de evoluția stării de sănătate și de recomandările echipelor medicale, este luată în calcul opțiunea de a fi transferați, conform procedurilor aplicate în aceste situații, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania.
…
https://www.facebook.com/mapn.ro/photos/a.141130499359542/1851483321657576/?type=3&theater
adaugat in articol.
Nu mai apar pe aici haterii că poate îs blocați. Pe feisbuc, în schimb, îs în delir. Mercenari, soldații noștri mor pentru americani, ce căutau acolo…. etâcî. Dom’le, nu prea îs deștept, dar când îi văd pe alții ce scriu și cum gândesc, parcă mă simt mai bine. Mai bine ca Bittman.
Șefi armatei de pe atunci.. sunt niște gunoaie!!