Minciuna are picioare scurte

Mai ales in cazul Japoniei, tara care de-a lungul timpului nu s-a dovedit a fi chiar cea mai demna de incredere pe baza cuvantului dat. Si desi japonezii folosesc foarte des termeni ca “onoare” si “onorabilitate”, ei au un inteles foarte particular ale acestor notiuni, foarte diferit de intelesul occidental. Au adica obiceiul sa te minta in fata, uitandu-se fix in ochii tai…

Mai ne aducem aminte de „Izumo” cel  poreclit distrugatorul, ei bine, dupa ce ca nu este distrugator sub nici un aspect, supriza mare, n-are nevoie nici de prea multe modificari pentru a opera aparate F 35B.

Abia anul trecut guvernul de la Tokyo a anuntat senin ca are in plan “conversia” distrugatorului „Izumo”, si a navei – sora “Kaga” din ce-or fi ele acum, in portavioane. Planurile sunt deja facute pentru achizitia a 40 de F 35B si acesta este abia inceputul pentru ca nimeni nu stie de fapt cate “B”-uri poate opera Izumo sau Kaga.

S-ar putea ca 40 de bucati sa fie putine, cu atat mai mult cu cat o alta nava (tot portavion de fapt) este in vederile guvernului pentru a fi construita. De aceasta data au poreclit-o nava-spital dar de fapt tot portavion va fi.

Dar Izumo nu va fi portavion, sustine ministrul nipon al apararii, Takeshi Iwaya, ci o nava multirol de escorta care, din cand in cand, va putea opera si avioane. Adica iar mint in fata opinia publica si se mai mira ca rusii nu vor sa semneze tratatul de pace sau ca Beijingul nu da doi bani pe “onoarea” Imperiului Nipon…

Practic Japonia isi cam bate joc de toate clasificarile lumii normale si, ca de obicei, minte pe toata lumea direct in fata, tot asa cum au facut si cand au invadat China.

Il citam pe domnul Iwaya: “The Izumo was originally designed as a multipurpose escort ship, so it wouldn’t pose any threat to other countries if fighter jets are deployed on it.”

Si tot ne explica ca la inceput nava va fi folosita de aparate americane F 35B si abia din 2024 de aparate japoneze: “The government has also approved a plan to purchase U.S.-made F-35B fighter jets which have short take-off and vertical landing capabilities. The F-35B jets will be mainly used on the Izumo and Kaga, but the aircraft will not be deployed until after fiscal 2024. That leaves open the possibility of at least a three-year period when the Izumo would be capable of being used as an aircraft carrier, but with the Air SDF having no such aircraft in its arsenal. According to several government sources, when Gen. Robert Neller, who was then commandant of the U.S. Marine Corps, visited Japan in March, Defense Ministry officials briefed him on the plans to retrofit the Izumo and said U.S. military F-35B jets would likely be the first to use the Izumo after it became a flattop. They asked for U.S. cooperation and advice in the operation of the F-35B jets. The U.S. jets would likely use the Izumo during joint training exercises with the SDF as well as when U.S. jets faced an emergency situation requiring immediate landing.”

Si primim asigurari ferme ca nava/navele nu vor fi portavioane de atac ci nave strict defensive, desi noi am mai explicat pe aici ca nu exista asa ceva precum “arme defensive”. Arma este arma, singura diferentiere este modul de folosire si conjunctura, in rest vorbim discutii.

Si, bineinteles, doar o coincidenta, lifturile navei sunt perfecte pentru a  opera F 35B.

Asadar japonezii si onoarea n-au absolut nici o legatura si n-au avut absolut niciodata.

PS Stiu ca prin toate filmele se tot vorbeste despre “onoarea” lor, in realitate au dat dovada ca n-au nici o legatura cu notiunea occidentala de cuvant dat.

PPS Si mai stiu ca toata lumea minte si inseala, mai ales la razboi, dar macar restul natiunilor nu fac atat caz de…onoare.

PPPS Si, evident, mie nu-mi prea plac japonezii, am mult mai mult respect pentru chinezi.

GeorgeGMT

87 de comentarii:

  1. Salut. Dupa mine arata mai mult a crucisatoare.

  2. De curiozitate. Nici cu China nu mi-e rusine. Si astia cu civilizația lor milenară sunt pe primul loc la furat tehnologie. Din toate direcțiile.

    • Nu poti compara o civilizatie milinera si magnifica, precum China, cu tigania japonezilor…

      • Imi si imagines un japonez zicand „Sa-mi iei onoarea in gura, fraere!” in timp ce scuipa coji de seminte.

      • Se pot compara fara probleme. China asa milenara este un exponent a ceea ce poti face cand nu iti pasa de viata oamenilor. Face asta de 70 de ani. Japonia nu e usa de biserica dar este aliata noastra si civilizatia lor de acum nu prea are pereche in zona. Asa ca prefer conceptul de onoare ciudat si complet diferit minciunii chineze.

        PS. iar portavioanele japoneze sunt denumite altfel astfel incat sa nu ramana in urma fata de milenarii expansionisti de langa ei. rolurile s-au cam schimbat si japonia trebuie sa se apere.

        • Cum se invarte roata istoriei: China este cine este, o cunoastem cu totii, o respectam pt ceea ce a fost, avem indoieli pt ceea ce este azi, Japonia n-a fost mare lucru, o blamam pt ceea ce a fost si ne impune respect pt ceea ce este…

  3. cu sau fără minciunile lor este nevoie de ei acolo cu bărcile lor.
    jocul sino rusesc este mult mai perfid decât fie si o forțare a termenului onoare de catre niponi.
    fiind incorsetati de ceva tratate post ww2 reinventează si ei niste clase de vapoare nu amenință cu nuclera ca altii.

    • Daca japii ar avea voie sa aiba nucleare, probabil ar avea capacitatea sa le faca, sigur ar relua rolul de agresor. Asiaticii sunt ciudati, nu ma refer doar la diferentele culturale ce ii fac sa priveasca lucrurile din alta perspectiva, iar japii sunt cei mai ciudati dintre ei. Vorbea George de onoare, nu doar onoarea are un sens diferit dar si loialitatea, seamana mai mult a fanatism. Chiar daca au beneficiat de mult ajutor american, de la razboi pana azi, nu cred ca au uita ca sunt singurul popor ce a fost bombardat nuclear.

    • Oare nu asa a inceput si WWII ? Cu Hitler fortind niste tratate ? Sunt dintre toti cei mai periculosi pentru ca nu au acces la resurse.

  4. Onoare atat in europa cat si in japonia insemna loialitate catre lordul feudal. Te gandesti la versiunea moderna romantata a cuvantului
    Oricum bravo lor ca nu se culca pe protectia americana ca altii si joaca activ un rol in zona

    • tocmai de asta isi permit prosteala asta cu termenii navelor,au spatele asigurat de yankei.
      in rest cuvantul onoare isi schimbă sensul si intelesul in functie de utilizator.

  5. Nu ar fi rau sa existe o Japonie bine inarmata care sa-si doreasca revenirea la Patria Mama a insulelor Kurile si Sahalin(Karafuto).
    Pacat ca au atacat Pearl Harbour in loc de Moscova in al 2-lea razboi mondial.

    • Sigur….or sa mai vada ei insulele cand Norvegia o sa doneze Groelanda catre SUA…..Pot sa aiba cat armament conventional vor ei nu or sa supere Rusia niciodata…..singurii care pot deschide gura in fata Rusiei raman americanii….si cred ca aasa va ramane multa vreme.

  6. nu mintim si noi lumea asta macar cu vreo 4 corvete?…lasam reperarea onoarei pe seama altora…
    ca daca ne prind prietenii iar cu nadragii in vine, o sa fie mai greu sa le explicam la nepoti cum se potriveste onoarea daco-romana cu mersul cu pasaportul la marea neagra…:(

  7. Ei parca nu aveau voie, din tratatul de pace, sa mai opereze portavioane. DE asta toata parodia. Toata lumea stie, si ei stiu ca toata lumea stie, si lumea stie ca ei stiu. Dar strict la nivel de cuvinte, tratatul e respectat 🙂 Nu cred ca e o incercare de minciuna, gen „omuletii verzi cu echipament de airsoft”

  8. Si ei si Germania au fost fortati sa aplice o politica pacifista si sa isi puna tarana in cap pentru WW2. Cu toate aceste la Japonezi a avut effect mai mic acesta impunere spre deosebire de germani care desi au tehnologie si firme capabile in domeniul tehnicii militare au o lipsa evidenta a vointei politice in acesta directie( si parca de curand am citit ceva ca ar vrea sa dezvolte tehnica de lupta propulsata electric ca sa nu polueze… daca scopul ascuns este o amprenta ternica mai mica, o acceleratie mult mai buna etc… jos palaria, dar daca scopul este chiar unul ecologist sdevine cel putin haioasa acesta optiune. Nu am apucat sa verific aceasta informatie ). Probabil niponii gandersc dintr-o perspectiva „juridical”, folosesc niste termeni/denumiri care sa nu se suprapuna peste ce nu ar avea voie sa faca in mod normal. In plus,,,cocotati pe insula lor, singura cale de aparare este sa atace, nu poti sa stai pe tarm si sa speri ca te aperi la fiecare „val” aruncat spre tine.

  9. Am fost aliatii japoniei in ambele razboaie mondiale.Onoare la japonezi inseamna sa lupti pana la moarte si sa nu te predai inamicului.Ar fi cazul sa ne placa acest popor.i ma wato oku/sa nu plangi in zadar in limba japoneza in original.

    • Si sa omori/schinguiesti milioane de civili?! Onoare adevarata…

      • aici subscriu!
        Ca stat neutru, ceea ce astazi stim sub numele de Indonezia, are cele mai multe victime in ww2 asta datorita ocupatiei japoneze. Mai multe decat chiar Japonia.
        Este inuman si inadmisibil ce a facut aceasta armata in teritoriile ocupate.
        Si-au luat cele 2 „boabe” de la americani dar din pacate tot in populatie civila ce sufera in urma dementei razboiului

        • Si acum ce ati vrea sa facem cu Japonia si Germania? Privim catre viitor ..Japonezii privesc mai bine,pentru ca amenintarea nucleara si militara Chineza si Nord Coreana ,creste pe zi ce trece, rusii i a mancat undeva sa le ia insulele Kurile,de parca nu aveau destul pamant, lasandu i pe niste insule pline de cutremure si resure putine. Sunt 126,8 milioane locuitori. Rusia are 144,5 mlioane, la un teritoriu mai mare decat Europa in care sunt vre-o 480milioane. Germania bate pasul pe loc,noroc cu francezii care fac valuri pentru o armata europeana. S ar putea sa vina vremea ca Japonia sa aiba un cuvant de spus in Pacific, alaturi de SUA,care au interese in zona.

      • Si compari cu China care a omorat si schingiuit cam de 20 de ori mai mult (Hakkas massacre, exproprierile din anii 1948-51, revolutia culturala, eliminarea ramasitelor nationaliste, interventiile in coreea, vietnam, Tienammen)? Ce am enumerat fac aproximativ 25-30 de milioane de morti si nu sunt tot. ca o comparatie japonezii au in cele 2 masacre majore „doar” vreo 300-350k de morti pe constiinta

        In razboi toate partile au facut crime de razboi (inclusiv americanii sau britanicii – masacrul de la Dachau, foametea din India etc). Chinezii au facut propriului popor si minoritatilor si continua sa o faca.

        Si sa judecam prin onoare interesele statale e un pic twisted. Toti sunt vinovati. (PS si noi suntem vinovati de crime de razboi deci sa nu privim asa cu mainile curate)

        • „japonezii au in cele 2 masacre majore “doar” vreo 300-350k de morti pe constiinta”
          POFTIM??!! de un iti iei sursele ? Au casapit milioane de civili doar in Indonezia, nici nu mai amintesc de restul teritoriilor ocupate (inclusiv in China).
          iar referitor la faptul ca altii au facut mai rau (a se citi un top format din Sovietici, China si Germania – ATAT ca Japii urmeaza imediat la rand), DA – este cu clasament care nu te onoreaza cu nimic. Ideea este sa nu participi iar daca o faci macar fii printre ultimii.
          Relativizarea in epoca sau contex nu sterge pata rusinii din istorie. Deloc!

          • Ma refeream la masacrele din China nu Indonezia si nu la suma totala (china la total se duce asa spre 100 milioane in total) . Despre Indonezia ai dreptate. Pata rusinii nu e stearsa dar nu conteaza daca ai fost primul sau ultimul. Umanitatea e capabila de orori care nici nu le concepem. Argumentul meu era sa nu blamam pe cineva si sa il aratam pe unu mai rau ca fiind alb. Pe motiv ca a inventat hartia. Civilizatia a fost creata in sange. Masacru peste masacru, si tarile care au exportat civilizatie indiferent in ce forma au facut asta cu baioneta cu biciul si cu sangele bastinasilor.

  10. Japonia e in prima linie, atat cu marea si invaziva China cat si cu hraparetul imperiu rus ! Fara SUA azi erau….? Nu stiu dece se mai feresc, chiar si noi am avut un Submarin dupa RM 2; probabil Constitutia.
    Intre ei se pare ca sunt f onorabili, politicienii isi dau chiar si demisii de onoare. Inca n-am auzit ca un politician japonez sa fi vandut strainilor averea tarii ca politicienii nostrii (care nu mai sunt demult ai nostrii) ! Cand e vorba de onoarea Japoniei cuvantul are mai multe intelesuri iar pt faptul ca se inarmeaza vis-a-vis de tandemul ofensiv ruso-chinez, ii felicit !
    In privinta distrugatoarelor-portavion sunt oricum mai defensive decat un Nimitz(sau alte 6-7) cu cele 80 de potentiale F-uri si grupul de lupta pe care-l conduce.

    • Japonia aparatoarea libertatilor si China imperiul intunecat si acaparator..cata spalare pe creier trebuie sa fi suferit ca sa vezi realitatile si istoria in felul asta…

      • Aici nu era vorba despre cultura Elitelor marelui popor chinez nici despre ultimii 150 de ani din istoria Japoniei. Astazi China comunista este Marea Putere(cu sute de submarine, fregate, corvete si arme nucleare) care ocupa fara multa diplomatie(asemenea Rusiei) teritorii revendicate de Filipine, Vietnam, Taiwan, Brunei, pe care construieste baze militare si interzice libera circulatie maritima.
        Mda, eu am „suferit” comunismul dela A la Z cu realitatile si istoriile lui si n-am fost printre „beneficiari” ! Asa ca las altora ” spalatul creierelor”, celor care vad China ultimilor 70 de ani ca o oaza de libertate(vezi revolutia culturala sau Hong-Kong-ul, etc).

  11. Interesant nu este că toți se ascund după perdeaua …. înșelăciuni, ci altceva, faptul că Japonia joacă cartea portavioanelor mai mici dar mai rapide și de ce nu mai multe. Au băgat ei la cap ca decât 4 portavioane mari cu multe avioane mai bine 10 mai mici, mai flexibile și cam cu tot atâtea avioane, iar la o adică dacă scufunzi unul pierderile sunt mai mici și în plus le poți plasa în diferite zone.
    Apropo de onoarea japonezilor, la ei ȚARA este pe primul loc nu vecinul aliat, neutru sau inamic. Onoarea înseamnă să-ți aperi țara până la capăt. Poate ar trebui să învățăm și noi asta.

  12. Onoare neonoare, astia sunt mai onorabili ca noi. Pe langa asta imi place figura cu „distrugatorul portelicopter” numai bun de operat f 35. Genial.
    On the other hand, trebuie putin echilibru acolo China si Rocket Man sunt o reala amenintare.

  13. Japonezii sunt chintesența răutății asiatice. Sadici, psihopați. Adevărați agresori. In toate domeniile.

  14. George, nu’s ce sa zic dar, cu exceptia PPPS-ului – care este opinie personala – nu sunt de acord. Am lucrat 8 ani cu japonezi, am fost acolo de 3 ori. Ceea ce spui in articol este faptic adevarat dar generalizarea este cam bruatala. Iar la nivel individual, nici vorba de asa ceva. Sunt cei mai onorabili si corecti oameni pe care-i poti intalni.
    Impredictibli,da. ilogici, fixisti si inflexibili – O DA! Te poti astepta la o schimbare de strategie de 180*, da – any time. Dar fara cuvant, n-as zice.
    Nu exista comparatie intre modul de lucru al japonezilor si oricine altcineva (europeni, chinezi, coreeni, americani). Ii caracterizeaza fermitatea (incomparabila cu balbaiala numita „compromis” a occidentalilor), loialitatea ierarhica, respectul total fata de partenerul de discutie/afacere. Peste asta vine o cumpatare si autosuficienta minimalista material aproape de neinteles.
    Sunt o natie fascinanta iar faptul ca-si fac 3 nave de asalt si le numesc altfel e prea putin relevant.
    Sper sa aveti sansa sa-i cunoasteti indeaproape.
    PS: se imbata incredibil de usor.
    PPS de bine de rau, sunt „ai nostri” adica ai NATO faptic, scriptic neputand fi in NATO. Da, scriam mai sus de impredictibilitate dar nu este cazul la asa nivel, impart in proportie covarsitoare aceleasi valori cu vestul au imbratisat de mult si ireversibil civil. occidentala..

    • Cel putin jumàtate din japonezi au o problemà geneticà (mutatie) cu inactivitatea unei enzime ALDH2 mitochondriale necesarà la oxidarea alcoolului deshidrogenaz iar 90% transformà alcoolul ingurgitat în forma lui deshidrogenaz mult mai accelerat decât la occidentali. Adicà metabolismul eliminàrii alcolului este afectat prin producerea variantei care îmbatà repede si în acelasi timp nu poate fi eliminat usor.

      Cât despre onorabilitatea japonezilor, subscriu, toti cu care am lucrat au fost de nota zece. Mi-ar place ca românii sà aibà màcar jumàtate din simtul lor de onoare. Istoria cu minciuna la „distrugàtoare” este una juridicà (constitutionalà).

      • Alcoldehidrogenaza popoarelor asiatice nu metabolizeaza alcoolul datorita mutatiei despre care vorbesti. Ca atare, tot alcoolul, se duce direct in cap, se imbata extraordinar de rapid, si se trezesc extrem de greu. Am avut ceva experiente in China, cand, inainte de niste audituri au vrut sa ne imbete…Au regretat amarnic .

        legat de onoarea Japonezilor, cred ca sunt mult mai onorabili decat multe popoare mult mai apropiate de noi. Iar referitor la noi, daca am avea macar jumatate din onoarea lor, am fi foarte departe.
        Nu vad in aceasta clasificare, decat o cale cam jalnica de ocolire a tratatelor la care Japonia e semnatara, iar cu ce au in apropierea lor, China, Koreea, Rusia, nu ma mira ca fac si ei tot ce e posibil …

    • Si eu am avut contact extins cu ei; au un set interminabil de reguli pe care noi (sau macar eu) nu-l cunoastem si poate din cauza asta sunt greu de inteles. Partea cu alcoolul este oarecum apropiata cu subiectul articolului: daca beau au „derogare” temporara de la interminabila lista de reguli si pot discuta altfel. Eu cred ca (cel putin la inceputul „petrecerii”) se prefac ca se imbata repede pentru a putea discuta liber. Este o problema de socializare cred eu; opinia mea se bazeaza pe observatia (proprie) ca imediat ce primul membru din grup s-a imbatat si isi schimba modul in care vorbeste, aproape toti ceilalti trec instantaneu la stadiul de „beti” si isi ajusteaza comportamentul ca atare, ori eu n-am vazut vreodata o astfel de sincronizare pe la noi.

      • Practicile lor comerciale nu sunt chiar Kosher si repet un exemplu: prin anii „70 au pus taxe mari pe importurile de schiuri din Franta pe motiv ca zapada „japoneza” este diferita de cea europeana. Francezii au pus si ei exact aceleasi taxe la importul de masini japoneze pe motiv ca asfaltul european este diferit de cel japonez…
        Japii si-au retras imediat taxele vamale.

        Si este doar un exemplu…

        • Eu as rezuma experienta mea personala cu ei (consistenta dealtfel) astfel : „dracu’ sa-i inteleaga” si la constatarea ca vor sa exceleze la orice intreprind.
          O particularitate, ba chiar ciudatenie, este ca se desprind foarte greu de anumite chestii, iar eu unul nu inteleg de ce. Asa se face ca acum vor sa renunte la pagere :), iar faxul este utilizat intens (ca sa dau doua exeple). Voi reveni ulterior la ideea asta.
          Problema cu armata este izvorata din constitutie, care are prevede bariere clare impotriva initierii unei potentiale agresiuni. Clare dar nu specifice, de unde si nevoia de interpretare. Initial era relativ clar, fortele armate fiind o extensie „politieneasca”. Apoi au devenit de sine statatoare, dar fara a fi echipate cu arme cu potential ofensiv, precum nucleare, portavioane, trupe de desant sau avioane de bombardament. Chiar si acestea sunt considerate acum prea restrictive, si conducerea actuala tot sondeaza limitele reinterpretarilor (au desant dar chipurile defensiv pentru apararea insulelor, pot desfasura activitati ale fortelor armate si peste hotare pentru mentinerea aliantelor (dar necombatanti), apoi au spus ca pot desfasura si actiuni militare in exterior dar doar pentru „apararea aliatilor” (deci neinitiate sau conduse de ei) samd. Cam la interpretarea asta fortata intra si portavioanele. In opinia mea, se poate discuta la fel despre F35, care sunt „multirol”, si uite cum nu mai sunt bombardiere, si pot sa le achizitioneze.
          Actuala conducere nu este multumita de aceste restrictii si s-a exprimat de mai multe ori in sensul dorintei ridicarii lor. Au majoritatea necesara pentru a „reinterpreta” constitutia, (pentru a creste ritmul de dotare sau efectivul militar), dar nu si majoritatea necesara modificarii ei (2/3 din dieta). Asta se datoreaza partidelor care se impotrivesc inarmarii dar mai ales membrilor partidelor pro-inarmare care vor o forta militara extinsa, dar nu vor modificarea Constitutiei. Vezi pagerele de mai sus (asta e o opinie proprie).

          Cat despre intelegerea japonezilor (adica in acceptiunea mea sa incepi sa intelegi ca nu ai cum sa-i intelegi), pun mai jos doua lecturi relevante, prima fiind una dintre cartile mele favorite (asa, cam de top 3), iar cea de-a doua un roman celebru, care mi-a placut la momentul citirii si m-a facut sa descopar un autor minunat:
          Haruki Murakami – Pădurea norvegiană
          https://www.polirom.ro/carti/-/carte/4110
          Amelie Nothomb – Uimire și cutremur
          https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/1062

  15. Vad cel putin 15 locuri de parcare pe puntea „distrugatorului” cu cat or mai putea cara in interior clar sar lejer de 40 avioane in caz de capaceala. Probabil cifra de 40 e ca sa nu-i sperie pe vecinii „prieteni” si pt. timp de pace.

    • Cà poti sà înghesui multe aeronave (si este valabil si pentru portavioane CATOBAR) este una. Dar ca sà fie nava operationalà, este alta. Adicà trebuie sà ai spatiu pentru manevre, ascensoare, încàrcare cu munitie si combustibil, fàrà sà mai vorbesc de operatiile de decolare si apuntare. Deci nu poti sà ocupi toate suprafetele.

  16. Este aceeasi poveste cu crucisatorul purtator de aviatie (ce-i drept ala avea si rachete AN la bord) al rusilor denumit asa pentru a fenta prevederile Conventiei de la Montreaux.
    Japonezii continua traditia instaurata de rusi si, atat timp cat nimeni nu comenteaza prea mult, asta e.
    Acelasi moment de siluire ca si la bateriile de coasta de la noi: si navele purtatoare de rachete si bateriile de coasta sunt mobile, nu-i asa?

  17. E o vorba prin Ardeal – „nu conteaza cum i zice conteaza ce face” cam asa si cu portavionul Japonez care sigur o sa aiba capacitate de strike si ofensiva.
    Problema este alta pentru USA – cat de mult sa slabeasca lantul ca Akita Inu (Japonezii) sunt in stare sa muste rau de tot pe China sau Rusia daca sunt lasati de capul lor.
    Traditia militara nu se pierde asa usor in o tara care are o istorie de razboaie de cateva milenii.
    Pun pariu ca in 12-16 luni daca sunt lasati o sa aiba si IOC la arme nucleare si ei si alti pacifisti convinsi – nemtii.

    • Asta spun si eu pe site de cam 2 ani: Germania ruinata si cu inflatie ireala in 1920 ajunge in 20 de ani cel mai mare agresor pe care Europa l-a cunoscut vreodata. Pacifisti convinsi, no doubt, asta pana li se schimba in mod brutal optica. Ce ar provoca acesta schimbare nu as putea spune.
      Cu japonezii in schimb nu pricep care-i baiul. Constitutia lor spune clar faptul ca renunta la dreptul suveran de a declara razboi. Nu scrie nimic de portavioane specific.
      Article 9 of the Japanese Constitution (日本国憲法第9条 Nihonkokukenpō dai kyū-jō) is a clause in the national Constitution of Japan outlawing war as a means to settle international disputes involving the state. The Constitution came into effect on May 3, 1947, following World War II. In its text, the state formally renounces the sovereign right of belligerency and aims at an international peace based on justice and order. The article also states that, to accomplish these aims, armed forces with war potential will not be maintained. This clause was written and imposed by the United States.[1]
      Perfect adevarat ca portavionul este o arma prin excelenta ofensiva, insa si ei au o curte constitutionala care nu-i idioata si s-a pronuntat in favoarea oricaror dispozitive militare care pot apara Japonia. Adica scurt si clar: daca cineva va ordona vreodata ca Japonia sa atace pe cineva, acel ordin va fi ilegal. Daca sunt atacati pot riposta prin orice mijloce ceea ce este legal.
      Interesanta viziune asupra acestui subiect oricum.

    • Japonia nu isi permite o confruntare militara cu arme nucleare ( parte in parte ) cu China sau Rusia atat din motive legate de numarul de focoase nucleare si platformele care le lanseaza ( mai ales submarinele ) cat mai ales din motive legate de suprafata a tarii, China si Rusia isi permit sa incaseze cateva lovituri fara sa fie realmente sterse de pe fata pamantului. De partea Vestica doar SUA isi permite luxul acesta. Fara umbrela americana atat Franta cat si UK tot din motive legate de suprafata distributie a populatiie nu isi permit la randul lor un conflict nuclear. Oricum sper sa nu ajungem sa vedem daca teoria asta ( citita si de mine din alte parti ) are sau nu dreptate…
      Japonia se inarmeaza sa isi apere – securizeze zona limitrofa, daca retragerea SUA din pacific ar avea loc ( insa nu o sa fie cazul pt ca potrivit noii doctrine americane de securiatate China este pericolul nr 1 pt ei dpdv economic si militar ) niponii nu ar avea prea multe sanse, ar ramane o insula intr-o mare chineza fara posibilitati sa-si exercite influenta politica, economica si militara in pacific.
      Nu poti sa faci o paralela cu situatii in care state mai mici au invins state mult mai mari. Germania a batut in prima faza Rusia de i-au mers fulgii, au reusit asta printr-o combinatie de tehnica militara mai buna, trupe mai experimentate puse in confruntare cu o armata paralizata dpdv decizional de paranoia liderului suprem. Revenind in prezent China din prezent este un stat mare ( asemena Uniunii Sovietice din ww2), dar este puternic economic si dispune de armament avansat si are timp sa invete din greseli pt ca in final sa reusesca sa castige un conflict clasic cu o tara limitrofa ( chiar si rusia cred eu ). Ca si Germania, Japonia din motive legate de resurse nu isi permite un razboi de durata.
      Obiectiv vorbind Japonia este un popor de laudat, sa ai economia lor bazata pe inteligenta este dovada suprema a valorii lor. Alte popoare cocotate pe stancile respective erau in prezent obievtive turistice unde mergeai sa vezi cum traiesc bastinasii ….

  18. Nu construim și noi niște misile cu rază mai lungă, deghizate în drone de supraveghere. Nu de alta, dar drumul e lung și LAROM nu vede prea departe.

    • Cand s-o satura MApN-ul nostru de serate muzicale si cercuri de poezie poate..Pana atunci ne limitam la aplicatii cu TAB-uri, artilerie cam batraioara si Ak modernizat.

      • colegu, eu unul nu mai suport asta cu asociatia cultural-muzicala Armata Romana. Tine Mapn-ul echipe de fotbal, ansabluri de cantecaci si dansatori dar cand tragi linie trimiti baietii la greu, in gura lupului in T.O. cu echipament inadecvat(ca sa formulez politicos).
        Avem ofiteri gimansti, fotbalisti, cantareti, de toate, numai militari nu.

        • Ooooo, dar avem traditie; nu cumva comandantu de la Turtucaia era pe la nushce serata la București si se caca pe el ca Turtucaia nu poate fi cucerita, chiar inainte de a fi cucerita?

        • Na ca am dat-o ?. Totul a plecat de Pro Patria emisiune pe care incerc s-o mai urmaresc si din jumatatea aia de ora amarata cum este informatiile reale despre actiuni care sunt de fapt menirea ostii nu sunt nici 10 minute. Restul sunt ce ai spus dumneata mai sus. De unde deduc eu ca MApN vrea sa ia locul ministerului culturii. Unii de acolo nu mai vad padurea din cauza copacilor. Chelului ii trebuie tichie de margaritar.

  19. Domne da ce pornit esti pe japoneji…
    Da ce, rusii cum aveau clasificat Kuznetovu?
    Ovreii se jurau cu mana pe Tora ca n-au nucleare pana i-a dat in gat Vanunu.
    Hitler se pupa cu Stalin inainte sa intre peste el in buda si sa-i dea omor :))
    Noi aveam pact cu AustroUngaria si tot am intrat in Ardeal, chit ca am luat-o pe coaja pe urma.
    Si exemplele pot continua.
    Ideea pare sa fie ca dc esti bazat lucrezi pe fata, daca insa ai retineri atunci mai ca curvele.
    Stiu, niponii au facut niste grozavii de-ti ridica toti perii si nu garanteaza nimeni ca n-o iau razna iar, daaar cam asa se face treaba, pare-se. Cu minciuni care-ti trec patratu prin gaura rotunda.

    • Fair point. Mai adaug si eu ceva: prosti demilitarizati si dezarmati voluntar ca noi pe planeta asta rar gasesti. Astia, japonezii, contrar tuturor oprelistilor se ridica.
      Altceva demn de retinut. La niponi nu se pune in discutie demeocratia constitutionala ori in conditile astea spor la inarmare. Cred ca americanii sunt primii care rasufla usurat si se gandesc cum sa-si aduca flota acasa, ca-i mai ieftin.
      Deci nu doar eu sesizez deci ca America ii satula sa deconteze costurile de aparare globale, ori samuraiul japonez nu se ridica din pamant fara acordul cowboyului care l-a bagat acolo, pe buna dreptate, prima data.

    • O vorbà francezà dupà 1871 când Alsacia a tecut la teutoni : N’en parler jamais, y penser toujours !
      Sà nu vorbesti niciodatà (de asta) dar sà te gândesti mereu…

  20. pe bune?? de parca ar fi singurii.sa ne amintim de america class catalogate drept LHA(landing helicopter assault) dar care duc si f35.sau wasp class(LHD) care avea in grupul de aviatie 6 av harrier.mai aproape de noi spania,cu al ei juan carlos care are in dotare (sau avea) sea harrier desi este incadrata LHD,ca si canberra class australiana derivata din ea(astia macar au hotarat sa nu le mai modifice ptr f35).sau sovieticii cu ale lor aircraft cruiser din clasa kiev ,numite asa ca sa le poata plimba prin stramtorile turcesti(conform tratatului de la montreaux este interzis total tranzitul navelor portavion prin bosfor).atata timp cat nu exista un acord international (cum a fost cel din perioada interbelica) fiecare isi poate numi navele cum vrea.cel mai recent exemplu sunt chinezii cu a lor type55.desi are dimensiuni,deplasament si armament de cruiser ei zic ca e distrugator.sa zicem mersi ca nu au zis ca este OPV.

  21. Japonia își permite doarece SUA le-a dat permisiunea. Dacă cineva crede ca japonezii mișcă un deget fără a știi unchiul Sam, se înșală amarnic. E clar ca navele au fost proiectate de la început ca să utilizeze f 35. Acum sa vedem cum o sa evolueze situația peste ceva timp… Dar chinezii nu trebuie lăsați sa zburde liniștiți. Oricum nu am încredere în flota lor… Scot pe banda rulanta nave, dar nimeni nu știe ce capacități au… Nu au fost implicați în nimic ca, să își testeze armele, cum au făcut americanii, rusii, israelienii etc. Pe lângă ca, sunt copii sovietice /occidentale. App ca unii lăudau dorele lor… Irakul din „predarorii” aia doar unul e funcțional iar la arabeti îi, doboară houtii cu ak-ul sau ceva fieratanie clona iraniana …Aici se vede calitatea lor… în conflict. La parada au arata care mai de care drone „invizibile”, toate machete…

  22. Japonia (imperiul atunci), a făcut exact același joc în anii 30. Alianța cu Anglia fiind eliminată de SUA, care se teamea să lupte cu flotele RN și IJ, japonezii au zncălcat primii tratatul de la Washington. Crucișătoarele, cuirasatele și portavioanele erau în realitate mult mai mari și mai puternice decât au anunțat oficial. Yamato, construit în mare secret, într-un hangar camuflat, a fost anunțat la jumătate din deplasamentul său de 70.000 t… Că nimeni nu i-a crezut pe cuvânt, e alta.

    @ subiect
    Odată ce au primit undă verde, japonezii s-au pus pe treabă, spre deosebire de alții. În locul tău, GMT aș fi mai nuanțat… Personal, m-aș fi bucurat dacă românii se mișcau cu un sfert din avântul japonez, odată ce s-a dat permisiunea de înarmare. Vei vedea că ei sunt extrem de serioși în privința politicii de containment a Chinei, deși pe termen lung mizez mai degrabă pe chinezi ca șansă.

  23. Interesant ce ar trebui să facă Japonia în condițiile în care:
    – Kim cel Rotund bagă teste cu rachete în fiecare zi
    – rușii anexează Crimea, bagă trupe în estul Ucrainei și după 2 ani de purtat cu zăhărelul guvernul de la Tokio – în loc să vină cu o soluție multașteptată pentru Kurile – le dă țeapă și construiește baze militare.
    – interdicțiile impuse după WWII rămân în vigoare

    Nu toate statele se bazează pe ”noi suntem în NATO, n-are rost să ne luăm arme că vine nea John și ne scapă de Ivan” sau pe ”profunda îngrijorare a ONU”. Încearcă și ei să-și crească potențialul militar măcar pe unde se poate.

    Cât despre onoare, George, studiază Pactul de neutralitate dintre URSS și Japonia și consecințele lui pentru Japonia.

  24. Interesul national poarta fesul, mereu la japonezi si eu, unul, pentru asta ii inteleg perfect, sa minta, sa omita, sa jongleze cu interpretarea termenilor juridici – in conditiile in care exista precedent creat. Ei nu „gasesc” aceste noi intelesuri – ei doar se inspira de la cei mai mari farsori existenti pe lume in momentul de fata – cei care au ridicat „maskirovka” la nivel de politica de stat. Japonezii au fost entuziasti in a imbratisa valorile Occidentale – indeosebi ale SUA, modelul lor economic fiind exemplu si astazi.
    In conditiile astea, vorba ceea: All is allowed in love and war. Din cate stiu, Rusia si Japonia au armistitiu, nu pace:
    „The San Francisco peace conference that convened in September 1951 thus ratified arrangements that had been worked out earlier. In the peace treaty that ensued, Japan recognized the independence of Korea and renounced all rights to Taiwan, the Pescadores, the Kurils, and southern Sakhalin and gave up the rights to the Pacific islands earlier mandated to it by the League of Nations. The Soviet Union attended the conference but refused to sign the treaty. This enabled Japan to retain hope for regaining four islands of the Kurils closest to Hokkaido—territory that Japan had gained through negotiations, not war. The peace treaty recognized Japan’s “right to individual and collective self-defense,” which it exercised through the United States–Japan Security Treaty (1951) by which U.S. forces remained in Japan until the Japanese secured their own defense. Japan agreed not to grant similar rights to a third power without U.S. approval. Americans promised to assist Japan’s Self-Defense Forces while U.S. military units (except air detachments and naval forces) were withdrawn to Okinawa.”
    Link: https://www.britannica.com/place/Japan/International-relations
    P.S Macar de am fi noi pe sfert din ceea ce sunt japonezii – cu toata minciuna si inselatoria lor – am fi Tigrii Europei de Est.
    P.P.S Lumea se schimba, ei nu sunt „pierduti in traducere” precum romanii, vad ca nu mai merge cuvantul dat, nu mai merge cu respectarea tratatelor semnate si atunci sufla si in iaurt pt. Tara lor – a Poporului – nu a Imparatului…Asa cum s-a incercat de unul mai deunazi sa-si treaca Ro pe persoana fizica.
    My 2 eurocents.

  25. Herr Von Renn Weg

    Pai poate pentru nava spital vor cumpara f-35 medevac… 😀

  26. Iti dau dreptate George, nu din complezenta, chinezii au intradevar spate mai refer la istorie, cred ca sunt alaturi de indieni si alte natii care nu le stiu printre putine popoare ramase inca in picioare dupa cateva milenii.

    Si miltar China sperie vestul ( nu stiu daca si la fapte ) si se va vedea in viitor daca si economic, trebuie sa ai produse de top sa vinzi marca chinezeasca pe pietele vestice unde se strang banii mari, marea lor problema e asta, marca chinezeasca de top nu este deocamdata, poate pe piata lor interna, dar japonezii sunt cu mult peste ei cu o tara mai mica.

    Oricum viitoarea confruntare daca va fi, sigur va fi intre Ametica vs China, deja se ascut cutitele pe taxe de import in ambele tari.

    Si intr-adevar China mie imi place mai mult, au si de ce, dar nu imi plac partidul lor unic si cretinatatea / obedienta de care dau dovada fata de el.

  27. china contemporana comunistă,socilaistă si urbanizată nu ma impresioneaza cu nimic.
    cunostintele care au calatorit acolo s-au oripilat,doar indienii sunt mai murdari decat ei….la propriu.
    miros,emană,grohăie,scuipă ,manâncă orice,igiena corporala e un vis frumos,tot felul de obiceiuri bizare si asta la oraș.
    poate china „veche”,rurală este altfel.apropo,este foarte multă saracie lucie bine mascată.
    acum sunt o formă fără fond ,economie avorton intre centralizare si economie de piată,plus valoare datorita lacomiei occidentului si cu extreme de bunastare faraonice.
    torul este controlat la maxim,libertatile sunt pe jumatate,totul e un teatru.
    la exterior se vinde foarte bine acest exemplu economic si de trai dar realitatile sunt altele.
    nu se pune pret pe viata individuala ,incidenta bolilor cauzate de poluare si mizerie este enorm,serviciile medicale sunt slabe dar bănetul intră căcălău în conturi.
    istoric sunt o civilzatie cu bune si cu rele ,au aportul lor la dezvoltarea umanitatii dar nu sunt singurii.
    cand acest colos de carton va intra in colaps cu toata economia si armata sa umanitatea nu se va nărui ,doar va răsufla usurata.
    aceast experiment scapat de sub control al lui nixon face mai mult rau decat bine in timpurile noastre.
    ps.era vorba de jaonia dar am mers pe cauză.
    pps.cand popoare ca cel chinez si rus se lasa biciuite de mizeriile rosii atata timp incep sa cred alte chestii despre gena lor.
    ppps.nu ca am fi noi mai breji?

    munca ieftină,

  28. Si eu as prefera sa avem un Guvern care minte ca japonezii. Dar avem un Guvern care minte si nu achita nimic..???

  29. Frumoase fete ( nave ) e exact ca la un cantec de top, cand il compui singur si pui putintel de suflet/ munca razultatul sigur e cel bun spre extraordinar.

    Japonezii isi construiesc totul singuri chiar daca mai iau ceva licente obtinute de la aliatul/ unchiul Sam.

    Vad ca disciplina primeaza fata de altele impreuna cu ceva lucrul migalos si munca peste program.etc.-etc.

    Asta, cred ca vine din educatie,… stiati ca elevii lor isi curata singuri clasa cu un plus ca au ore suplimentare sa rascheteze parchetul cum faceam eu pe vremuri sub comunism dar cu alta mentalitate din pacate.

    Secretul ? sa-i face responsabili pe fiecare de locul lui in societate…

  30. Subscriu total la articolul lui George doar ca e adevarat și faptul că, China e pe cale să devină noua Japonie din perioada sec. 20.

    Pe de altă parte nu poti sa nu apreciezi transformarea Japoniei din ultimile două secole, dar nu poti trece cu vederea atrocitățile pè care le-au comis asupra popoarelor vecine.

    Sunt de parere ca americanii ar trebui să stea cu ochii pe ăștia ca pe butelie nu de alta sa-i mănâncă rusii si chinezii cu tot cu fulgi …..

  31. deci Japonia chiar a bugetat 3 trilioane de yeni pt achizitia suplimentara de F35 ,asa da guvern

  32. Hai sa nu ne mai prefacem indiganti ca aia ne mint …
    De ce? Pai de amphibious assault ships clasele America si Wasp care sunt ceva mai portavioane decat se lauda Minskul ca ar fi … Maipuneti si pe Juan Carlos .. ca Mistralurile franceze nu sunt protavioane decat ptr motivul cas Frnata nu a vrut sa cumpere VTOL de la briti …

    Si asa intre noi – chiar credeti ca la Pentagon astea 2 port ce or fi au fots chiar o surpriza ? Drace cat i-au batut la cap ca totusdi se poa interpreta si in ast sens constitutia octroyata de proconsulul MacArthur

  33. Catalin Cojocaru

    Mda, mai ales că după Pearl Harbor Mareșalul a sărit ca rața la muci și a declarat război Statelor Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *